Citesc poveștile astea compuse de un copil cu handicap lejer, angajat al ministerului afacerilor interne (plătit din bani publici, să ne înțelegem) și știți la ce mă gândesc?

Via Rebecca Onu

Mă gândesc la angajatul ministerului de interne care i-a zis Alexandrei Măceșanu să nu mai țină linia ocupată, când fetița sunase să scape de moarte, din mâna ucigașului.

Mă gândesc la polițiștii care au stat în fața casei, în timp ce ăla le omora pe copile, pentru că nu voiau să riște cumva să pățească ceva.

Mă gândesc la polițiștii angajați ai ministerului de interne care au stat în fața apartamentului ca să negocieze, în timp ce nebunul ăla îi asasina pe cei doi muncitori pe care îi luase ostatici.

Mă gândesc la toate astea, în timp ce ministerul afacerilor interne inventează povești cu pisicuțe și pune fotografii cu copii pe pagina lor de facebook. La aia mă gândesc. Și mă simt foarte sigur, am foarte multă siguranță și încredere. Dacă cumva îmi pierd pisica, știu unde să mă duc. Îmi și imaginez cum intru în circa 11 și îi zic garoiului de pază Domnule, trebuie să mă ajutați, îmi plânge fiica, și-a pierdut pisica.
De restul, mă descurc.

Ca idee, puiul ăla de pisica din poză are măcar 10 kile.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.