Când eram în clasa a 4 a, mama mi-a promis că îmi cumpără o bicicletă, dacă iau premiul 1 când termin. Voia ea să se laude în bloc, dracu știe, pentru că știa că oricum sunt cel mai inteligent din clasă, dar m-a motivat să fiu pe treabă. Așa că am băgat cu încredere școală, pe vremea mea se dădeau note, nu calificative, nu lua premiu toată clasa, iar cei cu premiul 1 erau luați în considerare pentru variile funcții comuniste de prin școală.

Și am luat premiul 1.
Știți ce s-a întâmplat? Nimic. Nu mi-a cumpărat bicicleta, pentru că e periculos pe străzi, dă o mașină peste tine doamne-ferește. Pe vremea când la mine pe stradă exista o singură mașină, o dacie verde, a lui nea Luțu de la parter.

Și știți ce s-a mai întâmplat? Niciodată nu am mai luat vreun premiu la școală. Am avut grijă să fiu întotdeauna în rândul mediocrilor (nu că acum s-ar fi schimbat ceva), nici prea mult, nici prea puțin, fix cât să nu am vreo problemă.

Ce voiam, de fapt, să zic era că, dacă mi-ar cădea sub ochi doamna asta din poză, aș fi foarte îngrijorat pentru sănătatea ei.

Linkul bonus al zilei stirileprotv.ro/stiri/actualitate/parintii-din-satu-mare-care-si-au-batut-copilul-de-2-ani-au-fost-arestati-micutul-va-fi-operat.html

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.