Nu știu neapărat cum să încep acest text. L-am rugat pe Arhi să mi-l corecteze, cât de cât, pentru că nu mai stau demult în România, îmi e greu să îmi aduc aminte formulări și cuvinte, deși încă nu vorbesc cu they/them când e vorba de o singură persoană.
Sunt o persoană (32/F) destul de simplă, nici prea prea, nici foarte foarte, nu mă consideră foarte deșteptățică, sunt relativ descurcăreață în marele circ al lumii. Am norocul de a fi destul de extrovertă și de conștientă de calitățile mele. Și anume că sunt foarte frumoasă, raportat la standardele actuale. Am tată de etnie romă, din România, iar mama mea este din Osaka, born and raised. Am crescut în România, născută fiind după revoluție, cu o copilărie absolut normală, fiica unor oameni care mi-au oferit tot ce am avut nevoie pentru a mă dezvolta în toate direcțiile în care doream.
Cum ziceam, sunt o femeie frumoasă. Nu am de ce să fiu modestă, mai ales că e necesar amănuntul, în acest context. Nu sunt vreo arogantă, în restul timpului, nu profit de frumusețea mea pentru a face bărbații să facă accidente și chestii de astea. Pur și simplu știu, îmi folosesc frumusețea în ocaziile în care am nevoie de un push sau atunci când îmi place, cu adevărat, de un bărbat.
Care bărbat a fost el, actualul meu prieten, să îi spunem Dan. Ne-am cunoscut, întâmplător, la un eveniment la Stejarii Country Club, se lansa ceva complex de case, compania mea se ocupa de o parte a evenimentului, el era unul din jurnaliștii invitați, a apărut printre primii, uitase la ce oră e și a zis să vină din timp, îi fusese jenă să mă sune. Am stat, cred, vreo 30 de minute împreună, deși aveam o grămadă de treabă, pentru că era ocupat să îmi povestească aventurile lui de pe drum, cum greșise strada, ajunsese prin niște ghetouri unde era un bar numit Stejarii, s-a dat jos, înăuntru erau doar concetățeni de etnie. Anyway, am râs 30 de minute încontinuu, deși el nu se străduia să mă facă să râd, era, în continuare, năuc, încerca să facă poze cu capacul pus la aparatul foto, își cerea scuze la chelneri dacă poate gusta o tartă, vă zic, ERA DE SĂ ÎL PAPI ÎNTR-O LINGURIȚĂ DE APĂ!
S-a terminat evenimentul, ne-am făcut trebile, am vrut să îl agăț din drum, dar deja plecase. L-am sunat, Hey, ești bine, avem un pachet promoțional pentru tine, hai să ne vedem să ți-l dau. Hai. Ne-am văzut, stătea undeva pe la Dristor, eu am un apartament la Băneasa, în spatele ambasadei USA, vis să mergi până acolo. Hai să mergem să bem o cafea, hai și pac, mă duce la McDonalds. Eu îmbrăcată în țol festiv, rochie cu paiete și blăniță, pantofi cu toc de 17 (am 1,60 cu tot cu unghii crescute), am intrat în Mc cu gândul că mai bine mergeam la Dristor Kebab, vizavi, eram mai potrivită. Și am stat, și am povestit, și iarăși m-a făcut să râd încontinuu, și m-am deschis și eu și i-am povestit din viața mea și gândurile mele și am râs iarăși și mă simțeam exact acolo unde trebuie să fiu, lângă bărbatul cu care trebuia să fiu și pe care l-aș fi lăsat să mă facă să râd până la sfârșitul vieții.
Și, la final, ne-am despărțit, ne-am strâns în brațe, m-a sărutat pe obraz și mi-a șoptit Aș mai sta, dar trebuie să fug, mă așteaptă nevastă-mea. Oamenilor, vagi amici, cum zice Arhi, mi-a căzut clovnul de la mec în cap. Cum, bărbatul meu perfect era deja luat? ERA CĂSĂTORIT?? Și eu nu știam, nu căutasem, nu mă informasem, nu nimic? Bine, on second thought, era clar că e mult prea bun și mult prea haios ca să nu îl fi adjudecat deja vreo coropișniță hapsână. Am căutat mai târziu, coropișnița era o super tipă, super sexy, frumoasă de pici, ochi albaștri (mă ucide că am ochii negri, dintotdeauna mi-am dorit ochi albaștri)
Arhiamicilor, vă spun, am suferit ca după dragostea din liceu. Efectiv eram atât de sigură de el, știam că nu are cum să nu îi placă de mine, băgasem la înaintare tot arsenalul de piept, oftaturi, zâmbete și hăhăieli de îmi era și mie rușine, îmi venea să mă duc la baie să îmi zic în oglindă Dar mai ho, fă curvo, las-o draq! Și, cu toate astea, nimic, pentru că omul era happily married, cum s-ar zice.
Am suferit, dar a fost o suferință scurtă. Vă dați seama că, după chestia asta, eram cu ochii pe el în toate activitățile, tot ce făcea, orice poză, instagram, facebook etc. Și s-a produs minunea. Doamna lui, ceva artistă la bază, a plecat de acasă și nu s-a mai întors, i-a trimis doar o informare că nu crede că se mai înțeleg, în fine, știți cum e atunci când ai dat-o deja altuia, dar vrei să îi transmiți lui că el e de vină, de fapt.
Am fost acolo, prieteni. Am fost umăr puternic, am susținut, ne-am plimbat, l-am lăsat să îmi povestească toate cretinătățile din relația lui, cum a cunoscut-o, cum a fost prima dată, cum, de emoție, nu i s-a sculat vreo 3 zile, tot felul de detalii pe care le-aș fi dorit necunoscute. Dar am sacrificat, prieteni, pentru că aveam scop și dorință.
Așa că a trecut ușor peste, au divorțat, când au depus actele pentru divorț, el era deja demult mutat la mine, donat tot ce aveau în apartament, inclusiv cățelul la un adăpost Kola Kariola sau ceva de genul. Se întorsese doamna din turneu și venise să își ia lucruri și, surpriză, casa goală.
Bine, cam asta a fost baza discuției, e cam lungă, dar altfel nu știu dacă puteați înțelege. Sunt o femeie tânără, de succes, foarte frumoasă și sunt îndrăgostită până peste cap de bărbatul de lângă mine. Sigur, aș fi vrut să îl transform în soțul de lângă mine dar, momentan, discuția se oprește la Postul de doamna Ionescu a fost desființat pentru totdeauna. (nu îl cheamă Ionescu, evident)
A trecut ceva timp, am primit o ofertă, datorită mamei, să lucrez în marketing pentru o companie din Nagoya, Japonia. Nu vă imaginați ce frumos e în Nagoya. Prefectura Aichi este vestită pentru frumusețea ei, liniște, oazele de calm și relaxare, amestecate printre centre de dezvoltare tehnologică. (dacă vă întrebați cum de Japonia, am menționat deja că mama e de aici, suntem cetățeni japonezi, e o poveste funny, dar complicată și oarecum fără sens pentru a fi povestită aici. Poate altă dată)
Așa că, una peste altă, cățel și purcică, am plecat în Japonia, pentru că de ce nu? Munca lui poate fi făcută de oriunde din lume, e atras de cultură și civilizație asiatică, citește Shogun și visează să îi fac un cha-no-yu goală, cu pletele pe tălpile-i arse de dragoste. Și poate o să i-l fac. Vreodată.
Ei, acum începe de fapt povestea mea și problema rajkapooriană. Evident, fiind într-un oraș nou pentru el, nu prea iese din casă fără mine, că devine plictisitor la un moment dat. Iar eu, fiind la un job nou, în Japonia, nu am timp nici să procesez lingura de orez pe care o mănânc din fugă și ar fi putut deveni o bășinică elegantă. Plec dimineața de acasă, ajung târziu, sunt obosită, mi-a făcut inclusiv gluma cu Ia un paracetamol. În fine, chestii de început de drum.
Doar că, parte din drum, a apărut colegul meu Yoshi. Yoshi este șeful de la securitatea complexului, este înalt, pentru un japonez, cred că are 1.80, e frrrrrrrumos, este super smart, a absolvit Nagoya Uni șef de promoție, vine dintr-o familie veche, cu multă putere și bani. Și Yoshi are o calitate care, pe mine, mă termină. E timid. Când mă vede și dacă îl observ, se înroșește până în vârful urechilor. Și nu are ce să facă, își dă și el seama de asta și se intimidează și mai tare.
Am ieșit cu Yoshi la masă, într-o zi, m-a dus într-un pavilion, aproape de birouri, mi-a pregătit personal masa, ceaiul, totul așa cum l-ar face un samurai vechi, dintr-o Japonie de mult apusă. Am stat amândoi acolo și ne-am sorbit ceaiul, până când l-am auzit spunându-mi Rani-sama, te iubesc. Și m-am aplecat spre el, l-am sărutat și am făcut dragoste acolo, în acel moment unic, în acel aer unic. Și mi-a plăcut. Și am realizat că și eu îl iubesc pe Yoshi. Și că îmi place al dracului de mult să fiu cu el. Yoshi nu e neapărat foarte haios. Dar are ceva al lui, complet indefinibil. Mă face să mă simt sigură, oriunde aș fi, în orice moment, știu că el e doar la un click distanță. Mă face să mă simt cumva cum nu m-am simțit niciodată și nu am crezut că aș vrea să mă simt. Aparținând. Mă face să mă simt că îi aparțin, în cel mai direct mod.
În același timp, în iubesc și pe amețilă al meu de acasă. Care nu bănuiește nimic, el mă iubește și e în relația cu mine 100%, are încredere 100%, nici nu își poate imagina că aș putea să îl înșel. Din respect pentru el, nu îl las pe Yoshi niciodată să termine în mine altfel decât cu prezervativ. Dar nu știu cât va dura, va putea dura asta.
Nu știu ce să fac. Sunt într-o poziție imposibilă, la care nu am visat niciodată, nu mi-am dorit-o niciodată. Îi iubesc pe amândoi la fel de mult, nu îmi imaginez viața fără vreunul din ei. Nu aș mai putea să mă trezesc dimineața fără să fie Dan alături de mine, fără să mă cuprindă și să mă pătrundă și să mă umple cu dragostea lui, fizic și spiritual. Nu aș putea să mă trezesc fără să mă gândesc că, în câteva ore mă voi întâlni cu Yoshi și ne vom împărtăși, iarăși, pe ton încet și molcom,toate gândurile lumii, după care mă va lua, cu mâinile sale puternice și va face ce vrea cu mine, cu toată duritatea, dar și cu respectul necesar.
Ce să fac? Cum să fac? Unde să mă duc?
NOU
Sa te duci invartindu-te, curva dracului
NOU
dar de ce curva, bro, ca nu sunt casatoriti sau ceva? sunt tineri, cauta, se descopera.
NOU
Curva, necurva, dar CASS plateste?!
NOU
Numai vagaboante în viața lui Dan
NOU
static.anaf.ro/static/10/Anaf/legislatie/Cod_fiscal_norme_2023.htm#A139_1
NOU
@arhi
Asta e curva napoleoneana!
NOU
Uite o idee, se poate fute cu unul pe persoana fizica si cu celalat pe PFA. CASS de 2 ori, ca nu se stie de la care ia blenoragia.
NOU
Ca daca este si curva si nici CASS nu plateste, este eroina mea :)) Idola. Cetin, pune-ne in legatura ca sa discutam economie.
NOU
@dani, vezi ca e posibil sa o ude ( a se citi emoționeze) piloții. Dacă mai și rosesti…Mare grijă
NOU
De fapt e vorba ca-i place pula mai mult decat ciocolata. Atat si nimic mai mult. O sa sara din maciuca in maciuca pana o sa gaseasca un prost sa o ia de noua.Spalata e ca noua!
NOU
@LuciAnus – Daca era un barbat in locul ei… Ce-i ziceai? “Bravo, boss! Fute-le pe toate! Ca merita si le place!” Nu?!
Pt domnisoara – Pffff… I’m glad I’m not in your shoes! It’s so complicated!
NOU
The AI is strong with this post
NOU
Chiar aveți răbdare sa citiți asa ceva pana la sfârșit. Sandra Brown era maestra.
La mulți ani!
NOU
Am citit postarea, si intr-adevar complicata situatie. Adica pot sa inteleg ambele unghiuri si chiar nu are nimeni vreun motiv sa judece. Pe deoparte risti sa pui pe cineva intr-o situatie umilitoare, uneori chiar periculoasa din punct de vedere medical. In acelasi timp eu sunt complet impotriva risipei alimentare si cred ca, in conditiile potrivite, maioneza poate rezista 6 zile.
NOU
Ai incurcat japoneza cu maioneza
NOU
Si premiul pentru cel mai misto nume de utilizator merge laaaaaa
NOU
mine
NOU
competitia e stransa
NOU
domnu’ din Rohdos, matale ați încurcat japoneza cu savarina…
NOU
TLDR version please!
NOU
Se fute si acasa si in deplasare. Nu stie cum sa rezolve problema. Adica stie, dar nu vrea.
NOU
Curva ordinara cauta validare de la straini pe internet.
NOU
Napoleon a rezumat-o cel mai bine: “Toate femeile din lumea asta sunt curve, mai putin mama si sora mea, dar sa nu uitam ca la randul lor si ele sunt femei!”
NOU
@Duhul
Scuze, la care dintre surori se referea? Elisa, Pauline sau Caroline?
NOU
Cred ca seniorul testează pe noi povesti dubioase sa vadă dacă are sens sa facă și o carte dinasta stil Sandra Brown.
Pe scurt o tigancusa jumate japoneza și-o trage cu 2 tipi, dar ii iubește pe amândoi, ca orice om normal… Dar la unu ii mai și pune prezervative pe maciuca, din respect pt celalalt.
NOU
Nu era din respect, ci de frica, avea samuraiu’ katana prea ascutita …
Legat de scenariul de telenovela de mai sus, avem asa:
– fata cand dadea cu nurii din dotare in “Dan” ca sa-l agate a primit un pupic pe obraz si un “ma asteapta nevasta-mea”
– fata cand a iesit la prima masa cu colegul s-a infipt in “cu detoate, dar cu prezervativ”. Cam ca fetele alea de o iau peste tot, dar fara pupic pe gurita, ca aia e pentru iubi.
Legat de “dar nu sunt casatoriti” … lipsa de moralitate e alergica la stampila sau cum?
Vorba unui mos batran: “asta nu e curva tata, ea doar se desfute repede”
NOU
Traducere pe scurt, pentru cei care n-au chef de citit: unfaithful woman.
Din ce in ce mai multi (femei si barbati) incearca prea tare sa justifice faptul ca nu pot fi loiali unui partener. Odata ce intervine o alta persoana in viata ta, vechea relatie e deja dusa.
Nu mai ai ce incredere sa redobandesti, nu se va mai scapa vreodata de acea indoiala de “daca se intampla iar”.
You’re either commited or you’re not – simplu.
Unless daca e discutata in prealabil o conjunctura de genul.
Anyway, ramai cu Yoshi – fiecare minciuna aduce cu sine o datorie catre adevar.
NOU
misto ultima propozitie, misto de tot
NOU
Cate elemente legate de decizia Yoshi:
– japonezii sunt rasisti grupa mare
– japonezii sunt destul de traditionalisti
– familie puternica -> valori traditionale
– japonezii cam tind sa tina cont de parerea familiei cand vine vorba de nevasta, mai ales daca familie “instarita”
– donsoara este putin… ne-japoneza
Sa se calculeze sansele ca familia lu Yoshi sa n-o accepte si Yoshi sa ii dea viteza
NOU
Mai e si chestia ca in japonia e absolut acceptabil sa faci sex cu alta femeie decat nevasta si probabil invers. S-ar putea sa nu iasa cum te astepti
NOU
M-a rupt ultima propozitie. Bine de tot, stimate Arkan.
Legat de situatie: mai ales contextul ca si-ar dori sa se marite cu “ametila” dar totusi se fute cu alalalt, imi cer pardon, dar e aiurea. Isi cam bate joc si de unul si de celalalte. Pe ala de acasa, ca il face sa creada ca e totul roz si ca au planuri, sperante de maritis, pe ala din deplasare ca poate la un moment dat il lasa pe ala de acasa si devine el nr 1. Doar ca faza cu nr 1, e ca presupune ca exista macar un nr 2.
Mereu am fost de principiul ca esti un om cam de nimic, daca te apuci sa inseli, mai ales cand inselatul e pe principii d-astea de ” imi place vanilia, dar mama cum e parjitura aia cu ciocolata “, adica nimic concret, nu “ma bate ala acasa de ma indoaie si nu reusesc sa fug”, nu alte chestii d-astea palpabile, unde exista clar o ramanere in relatie FORTATA. Zice Arhi undeva: “sunt tineri, exploreaza”, nu e chiar asa, ala s-a mutat dupa ea in Japonia, e clar ca sunt treburi serioase acolo, nu doar un friends with benefits sau mai stiu eu ce forma, e clar ca e inselat si ca e o tradare.
– da, as fi zis acelasi lucru si daca era un barbat intre 2 femei
– iau in calcul ca este doar fictiune.
NOU
www.pinterest.com/pin/306104105921446911/
NOU
Cum adună Cetin doamnele cu moralitate îndoielnică pe-aici prin povestiri, nu le-adună nimeni.
Cum să vă explic doamnă, o să mai apară un negru sexy în viața d-voastră, iar el o să aibă altceva care o să vă împlinească pe cu totul alt plan, după care un francez cu un accent care v-a dat hainele jos fără să vă dați seama. Toți patru nu i să știe unul de altul deoarece vă adoră.
NOU
Chestia imi aduce aminte de un vorba unei rude: Unii oameni cu cat sunt mai destepti, cu atat sunt mai prosti.
NOU
Chestia imi aduce aminte de un vorba unei rude: Unii oameni cu cat sunt mai destepti, cu atat sunt mai prosti.
NOU
Când am citit încurcătură cu acțiunea în Tara Soarelui Răsare mi – am dat seama dezamăgit ca lipsesc câteva stereotipuri : nimic frate de ceai, shinkansen, Katana, Ken watanabe, Quentin Tarantino și nimic katana…La Domnita ii urez sa trăiască cu TOATE CONSECINTELE ALEGERII EI ..Sayonara
NOU
“cha-no-yu goala”
Vezi ca ceaiul era mentionat, dar era in ceasca goala
NOU
“Din respect pentru el, nu îl las pe Yoshi niciodată să termine în mine altfel decât cu prezervativ.”
Dap, l-ai respectat de toti banii.
In alta ordine de idei eu zic sa le propui un 3some, cine stie poate te fac un Eiffel Tower si devin best friends.
NOU
COrect! Daca il respecta nici nu iesea la masa cu alalalt, dar mai sa il si futa!
NOU
Nu am gasit deschis la magazinul cu pietrii. Consider ca trebuie sa se hotarasca rapid si sa aleaga, sau sa le aduca la cunostinta celor 2 ca nu au exclusivitate pe 3.14zda dansei. Daca va fi asa norocoasa ca cei 2 sa acepte situatia ar putea ramane cu amandoi. O relatie cladita pe minciuna nu are viata lunga si nici final fericit.
NOU
Ramai la Dan, asiaticii au puta mica!
NOU
Si tu “deșteptățică si relativ descurcăreață” vrei ce de la arhiamici sa ti spuna ????!!!!! Sau e un articol doar sa te lauzi ca esti fata serioasa :)))). Eu as fi asteptat la sfarsitul articolului macar o poza, insta, onlyfans ceva sa fac o analiza cu atentie si ingrijorare cum ar zice Iohannis. Tata mi a zis sa ma feresc toata viata de oamenii care spun despre ei ca sunt cei mai destepti sau cei mai frumosi si are dreptate 100%. Eu cred ca “sunt foarte frumoasa” isi spune si sosoaca cand e singura si se uita in oglinda, sau codruta kovesi…..
Altfel, pentru relatii de genul asta s a inventat cuckold-ul si swinging-ul…..
NOU
Citisem pe undeva, la un momoent dat, o vorba care spunea ca : “Unii oameni cu cat sunt mai destepti, cu atat sunt mai prosti”.
NOU
A ajuns Coropișniță Hapsână!
NOU
n-am nici bere, nici popcorn; mă duc să iau
NOU
Daca face sex cu prezervativ cu Yoshi, atunci poate sa continue sa faca, nu se considera inselat.
NOU
*Se aplica principiul si daca baga doar varful
NOU
@W, asa se “pacaleau” fetele in anii 90 si inceput de 00. Hai ca bag doar putin varful si dupa se demonstra stiintific ca pl n are umeri
NOU
Dan, si se generau situatiile penibile in care ea nu se prindea ca pana la urma nu a intrat doar varful. Vorbesc din auzite, evident
NOU
Nu uita, cand strangi mana unei persoane, indiferent de sexul ei, candva a tinut o pula in ea…
NOU
Și, se știe, orice pulă pare mare, într-o mână mică.
NOU
Cum zicea Teo stand-up: nu exista doar o bere, doar un fum si numa’ capu’.
NOU
Hai lăsați, că Yoshi e japonez..după primii 3-4 cm e ca nouă. Prezervativele la japonezi sunt practic cat degetul mic de la o mănușă chirurgicală.
Pe de altă parte, prea-frumoasa domnița consideră că îl respectă pentru că japonezul nu pune frișcă in savarină…mda…
P.S.: tata rrom și mama japoneza..îmi imaginez cum s-au întâlnit ” hauzi, sabia aia ninja a lu tac-tu e de fer? “
NOU
Yo shii baga bine ???? Ca daca nu poate schimbi jobul intr o tara cu africani si intalnesti un schiop cu un picior mai mic ca celelalte doua si yoshii si dan sunt istorie.
Oricum de apreciat ca nu il lasi sa termine in tine, de apreciat.
Arhi, s ar putea sa te caute aia de la tpu.ro pentru o colaborare
NOU
Tu esti Dane…
NOU
Urmează să îl întâlnească pe Leroy, un negru vânjos, moment în care titlul acestei postări va rămâne în zona indiană dar se va schimba în “Prietenul meu, elefantul”.
NOU
Pfoa, asta-i de revista glossy, Cosmopolitan ceva. Babardeala cu japonezi. Sa-l tarasti pe romanas pana la mama naibii ca sa-l inseli cu conationalul mongoloid…Naspa treaba. Ramaneti Doamna cu japonezul. Turnati 2 japo-puradei si cu asta basta. Cu stima. PS : Sa aflu ca-mi face nevasta asa ceva, o spanzur de primul pom, cu capul in jos, de picioare.
NOU
Da, doamna are impresia ca familia aia japoneza il lasa pe yoshi sa se casatoreasca cu cine vrea pla lui, dupa cum bine zicea cineva mai sus.
Sau ca fuge cu el in asfintit. In asfintitul ala o sa gaseasca un italian/spaniol/etc inalt si brunet si musculos si care o sa o farmece iar. Rinse and repeat.
NOU
Aaa, textul e prea binisor scris. Virgulele puse cam aiurea din cand in cand. Lung. Detalii. Nicio muiere de bun simt n-ar face asta. S’ar tufe-n tacere si asta-i lumea ei si daca ar fi asa de extroverta, cum sustine, n-ar avea nevoie de parerea nimanui. Aveam o amica, lucra la o revista glossy, asta cand revistele astea aveau succes. Statea pe WC seara si compunea balarii de genul asta. Pur si simplu scotea din pix exact siroposenii de gen. Moama ce mai oftau gagicile pe niste teme inventate. N-o cred p’asta. Dar, aduce oleaca de trafic., framantari.
NOU
spune-mi ca esti o rabla fara sa spui ca esti o rabla…..
NOU
Stimata doamna, mai in prezervativ, mai in serioass: in materie de futut, cati Dani are Yoshi?
NOU
Nu stiu daca imi place mai mult user-ul sau comentariul. Orisicat, demult n-am mai ras asa bine citind comentariile. Mi-ati adus aminte de vremurile bune.
NOU
Legat de ce să fac? Cum să fac? Unde să mă duc, exista un banc pentru asta.
O femeie merge la medic să se plângă că nu-i ajung bărbații.
-Domnule doctor, sunt foarte, foarte nervoasă!
-Mărită-te, cucoană!
-Sunt măritată, dar nu-mi ajunge.
-Luați-vă un amant…
-Mi-am luat doi, dar nu-mi ajung.
-Luați-vă pe al treilea.
-Am, dar tot nu sunt destui.
-Doamnă, atunci înseamnă că dumneata ești bolnavă!
-Puteți să-mi dați și în scris asta, domnule doctor, că tot satul zice că sunt curvă?
NOU
Pare stilul lui Lorena, pe cand scria pt Vice!
NOU
cât mințea și femeia aia…
NOU
Eu am intrat doar sa spun ca nu sunt eu Dan. Artista mea a plecat, dar nu m-am combinat cu tiganco-japoneza cu mancarimi
NOU
Numai vagaboante în viața lui Dan
NOU
plaaace..
NOU
Pizdilema duduii e banală și răsuflată. Pe mine m-ar fi interesat mai degrabă cum s-a-mbârligat Barabulea cu micuța Cio-Cio-San, mânca-i-aș ficățeii ei, de a rezultat protagonista? Restul, sunt muierisme de care am avut parte si eu, și probabil mulți de pe-aici. Chestia cu “mă face să râd”, mă disperă și ca protagonist, și ca spectator. Faza aceea de început, când i s-au fleșcăit chiloții și hăhăie ca proasta, la orice spui. Nu știu de ce li se pare unora dintre femei că scopul bărbatului în viața e să le facă pe ele să râdă? Și de ce nu se-ntreabă pentru cine a fost creată sintagma “a râde ca proasta-n pulă”? Iar asta cu înșelatul doar fără prezervativ, da, e autentic feminină. Am trecut pe-acolo. Cu, și fără prezervativ. Căci, scuzați-mă doamnelor, pizda, ca și mintea, are profunzimi insondabile.
NOU
De unde si concluzia cq Livia nu prea.mai gusta glumele lu Bordea. Vrem stand up cu spyke
NOU
Pe multe femeie le intereseaza omul sa stie sa rada, cand sa rada si in ce context. Ca evident daca razi ca prostul singur pe bulevard, esti incadrat la alta categorie.
NOU
Konnichiwa! Poate scrieți o carte despre acest Roller-coaster emoțional ?!
Poate și cu două finaluri. Unul în care rămâneți cu Dan și altul în care idila îl are pe Yoshi ca protagonist.
Și poate unul în care se creează un threesome. S-au mai văzut la francezi din astea 😉
NOU
Mai e un final, ala in care dupa un threesome Yoshi si Dan raman impreuna.
NOU
Fă ce faci deja, doar că mai bine și nu te mai plânge, că nu ești într-o poziție vitregă ci una privilegiată.
Nu trebuie să te duci niciunde. Deja te-ai dus unde ai vrut să fii.
E limpede că dacă voiai să îi spui partenerului cu care ai venit din România o făceai deja, dar ai motivele tale pentru care nu o faci. Poate fute mai bine, poate Yoshi e și el luat, sau poate nu te vezi ieșind cu el oficial, tu știi mai bine.
Dacă omul cu care ai venit din România nu s-a prins încă că e ceva schimbat, în neregulă, fie e un lache flaușat, fie nu ii pasă destul, fie tu joci un rol foarte bun. Caz în care “the show must go on”.
Dacă s-a prins dar nu are destul curaj să ridice problema, e treaba lui, dacă se mulțumește cu jumătate de femeie – câtă vreme tu ai ceva de câștigat de ce să îi întrerupi omului plăcerea? Când nu îți mai place faci ceva pe temă.
Probabil că ăștia sunt anii tăi cei mai frumoși și nu o să mai primești în viitor câtă iubire primești acum. Altele nu au atât noroc niciodată. Bucură-te cum poți și așa cum știi.
Tot ce trebuie să faci, e să te gândești la două lucruri pentru mai târziu.
1) Nu o să fii mereu tânără și frumoasă – viața trece pentru toți. Până la 30 de ani multe femei pot avea între picioare limbile mai multor bărbați în același timp. De la 40 încolo mai greu și te poți trezi fiind una dintre mai multele ale cuiva. Frumusețea nu mai e suficientă să convingi , că-s altele de 30. Așa că tot ce îți trebuie este să te bucuri cât poți de vârsta asta și să îți așterni cum vrei pentru mai încolo.
2) In special pentru că este o situație în care ești necinstită cu măcar o persoană, dar nu numai din cauza asta, când se termină dansul în trei nu se termină neapărat cum vrei tu. Dacă te hotărăști tu la un moment dat că îl vrei pe unu și decizi să fii sinceră, deseori nu iese așa cum îți imaginezi.
Ce faci tu nu e pentru toată lumea, dar nu are nimeni autoritatea morală să te judece și nici nu-ți poate nimeni spune ce să faci, că nu știe nimeni cum vrei tu să trăiești nici situația ta.
Trădarea e un lucru foarte grav, unii ucid pentru asta, dar din ce spui nu e cazul bărbaților cu care îți petreci tu timpul și poate nici nu ați discutat vreodată serios despre asta.
Am fost o scurtă perioadă, în tinerețe, cu o domnișoară care mai avea pe cineva și tot îmi spunea despre cum vrea să se despartă de el pentru mine, dar îl iubește și îi e datoare . Mi s-a părut amuzant. Că eu nu voiam să se despartă desi era o domnișoară dulce, dar nu aș fi vrut-o vreodată partenera mea, iar faptul că nu se despărțea deja , fără să îmi spună mie orice îmi spunea foarte clar că nu sunt chiar ce visează ea, comparativ cu ce avea deja.
Pentru mine era potrivită doar să îmi petrec timpul liber atunci și nu i-am promis nimic, deși am respectat-o și i-am oferit unele avantaje, inclusiv un job, chiar după ce nu am mai fost împreună.
Când am găsit pe cineva cu care să îmi petrec restul vieții , sau așa credeam, măcar, i-am spus la revedere și i-am urat succes cu celălalt. Nu prea i-a convenit, că în mintea ei, eu așteptam cumva la o coadă imaginară pentru favorurile ei și până se decide ea ce vrea să facă.
S-a logodit cu respectivul și s-au despărțit într-un moment de adevăr. Mi-a scris ( așa era pe atunci) pe urmă că mă iubește și ar vrea să fim împreună într-un text destul de umilitor. Vârsta ne aduce cu picioarele pe pământ pe toți , pe urmă. . Mi-a fost rușine să-i răspund sau să păstrez așa ceva, am aruncat scrisoarea, iar mai târziu i-am zis că nu am primit-o și a rămas așa.
De aia, fă ce vrei să faci acum, dacă poți, ca mai încolo nu se știe.
NOU
A fost șocată că era căsătorit după ce a petrecut câteva ore cu el. Dar verigheta de pe deget ce credea că reprezintă?
NOU
Cel mai bun comentariu, după umila mea părere! Bravo!
NOU
imi aduce aminte de romanul ala cu traducatorul, Ratacirile fetei nesabuite.
NOU
Ce-mi plac mie oamenii care judeca pe altii :D:D:D. Nici unul dintre comentatori nu a inselat, nici macar cu gandul, de aia dau cu “pietre”, ca internetul suporta orice.
@ Autoarea: ai cateva variante:
– ramai cu japonezul si vezi ce se intampla daca familia lui nu te va accepta (asa cum spune un comentator mai sus). S-ar putea sa ai o supriza neplacuta. Sau nu, naiba stie.
– ramai cu Dan si speri sa nu afle de aventura ta.
– ii dai naibii pe amandoi si cauti un al treilea. Nu recomand.
Or mai fi si altele, dar, pe de alta parte, n-are nimeni cum sa ia o decizie in locul tau, nu mai cauta sfaturi pe internet/aiurea. Orice vei face cineva va suferi, asa ca te poti bucura de amandoi pentru moment :D.
Succes, sa ne tii la curent.
NOU
Eu am o cu totul alta problema decât restul. Am citit bine ca i-ati trimis catelul fostei soții la un adapost?
Din momentul ala ati arătat si tu si Dan (sau cum ai zis că-i zice celui din România) ce fel de oameni sunteti. Pai ce sa zic, va meritați, succesuri multe in continuare.
Si da, sunt de acord cu ante-comentatorul care a descris cum relația cu Yoshi nu are sanse pe termen lung. Dar no, tu sa încerci, sigur va fi bine. Si cand te va insela vreunul din ei sa nu uiti ca ai facut si tu fix același lucru la viata ta.
NOU
Asta e comentariul pe care il cautam!! 🙂 Fraza aceea cu catelul, care pare aruncata asa, intr-o doara, mi-a sarit si mie in ochi!
Doar ca mie, ‘catelul donat’ mi-a intarit convingerea ca textul asta e o inventie, asa cum au fost si alte povesti populare de la sectiunea Guest Post.
NOU
Doar niste mizerii de oameni ar face asa ceva, isi merita viata, soarta si asa inchipuitele lor iubiri.
NOU
Păcătoasă
NOU
Imi da cu virgula la faza cu prezervativul. Am mai citit chestii de genul asta, cu doamne care faceau sex prin toate orificiile, dar nu acceptau sa fie sarutate pe gura, pentru ca si ele isi iubeau si respectau partenerul de acasa, dar parca in cazul asta, isi cere comentarii negative.
NOU
Cinstit ar fi sa ii spui lui Dan de Yoshi si invers. Vezi si tu apoi cum reactioneaza fiecare.
NOU
“Din respect pentru el, nu îl las pe Yoshi niciodată să termine în mine altfel decât cu prezervativ” din respect pentru el ai putea sa te fu*i doar in cur cu japonezul, macar prostul de acasa sa aiba ceva in plus…/s
plm … coloana vertebrala de onlyfans, nevertebratelor!
P.S. si sefului pentru ca o are mica dar iti place doar blowjob
NOU
“Din respect pentru el, nu îl las pe Yoshi niciodată să termine în mine altfel decât cu prezervativ”
This!
Imi aduce aminte de un coleg pe care l-a inselat gagica. Cand a confruntat-o, i-a zis ca doar i-a bagat-o putin, doar varful :))
NOU
Doar varfu si cotoru …
NOU
Avand in vedere ca nu sunt multi de etnie combinati cu japoneze…. era un nene lautar care a adus acasa la nevasta tot tiganca si nevasta japoneza de care se indragostise… doar nu ei fi tu produsul acestei relatii?
NOU
Nu pot sa zic ca mi-a crescut pula, ca era deja mare.
NOU
Bărbații buni se iau repede. Alegi, alegi, pînă culegi. Să vezi cu ce panaramă rămîi, chiar dacă o are lungă și cioturoasă…
NOU
Nu cred bă…nu cred.
Deci am citit și Sandra Brown, nu mă laud numa’ cu Kant și greii ruși, recunosc faptul că Sandra a avut tracțiune mai bună decât Dostoievski.
Da’ scenariul ăsta o bate pe Sandra de o usucă și Karenina îi copil cu stafide la cuptor pe lângă ce poate romo-japoneza.
Anyway, în spatele rândurilor îi un ninja al condeiului, c o fi corectat metrî sau nu, are niște paragrafe de îndoaie oțelul Krupp.
Asta mă face să mă minunez că poate fi în halul ăsta de tolomacă. Nu se poate să fie o ciupercă incapabilă de o decizie la capitolul ăsta.
NOU
Copil cu stafide la cuptor
WTF?
NOU
= de groaza
NOU
Neaparat sa-l incerci pe Yoshi fara prezervativ, inainte sa iei o decizie atat de importanta.
NOU
Yoshi nu e ala ce era calarit de Mario?
NOU
De fapt, OP este intr-o pozitie foarte buna: are doi barbati care o iubesc si o reguleaza regulat si niciunul nu stie de celalalt – sau, ma rog, poate ca unul stie de celalalt, irelevant, e o situatie win-win.
Intrebarea care se pune este alta: OP, iti place de ambii si nu te poti hotari la unul singur?
Daca da, atunci care e problema? Continua asa pana cand iti stabilesti prioritatile, sau pana cand se prinde unul de faza si poti ramane fara el, atunci ramai cu celalalt.
Ca sa le faci cunostinta, asta ar insemna sa-i pierzi pe amandoi, intr-o proportie foarte mare, sau cine stie, nu o fi asa si poate se termina cu un happyending, gen filemele de pe pornhub, ca de asta-mi plac mie filmele astea, nimeni nu se cearta, toata lumea e fericita, chiar daca nu pot sa-mi dau seama daca la final s-au casatorit protagonistii…
Da, stiu, cinic si sarcastic, dar privind la rece, cam asta ar fi.
Altfel, la multi ani si sa fim sanatosi!
NOU
Am văzut io într-un film cu Tom Cruise cum se face: Dan îl omoară pe Yoshi, apoi îi ia costumul de samurai și nevasta.
NOU
Cam mult timp liber pentru cineva care zice că e foarte ocupată. Despre situația în sine, mai bine vorbit deschis cu amândoi și cum o ieși, asta e.
NOU
@anukoi +1 pt “sunt ocupata dar mi-am gasit timp sa scriu acest pomelnic”. Cam asa aveau in descriere si casieritele alea de la maxibet care sunt pe tinder :)))
NOU
M am oprit la ‘donat catelul la un adapost’
Fuck off
NOU
Uat dă fac??? Am avut un avc spiritual.
Nu puteam prevedea acest sfârșit al poveștii sub nicio formă. Mă așteptam ca Dan a avut un accident și a prins aripi. Crede-mă, dacă te iubește cu adevărat, era mai ușoară faza cu accidentul. Mult mai ușoară.
Îi iubești pe amândoi? Exclus. Dacă îl iubeai pe Dan, nu te ardeai cu samuraiul. Pentru ca ai făcut-o, ai demonstrat ca respectul tău pentru Dan nu exista. Nici iubirea despre care vorbești. Daca samuraiul nu stie de Dan, ai cam dat cu mucii n orez rau de tot.
În cer parte să o iei? Unde ți place ca doar nu te-ai lua după ce zicem noi, nu? Sper!
NOU
Nu-l iubește pe niciunul, doar e ahtiată după carici.
NOU
Carici de japonez ?
Nu prea te uiti la filme.
NOU
cam da, aia au cariciu` numa` patratele, presupun ca e foarte dificil…
NOU
Ca femeie, pot sa-ti confirm: când o femeie iubeste cu adevărat un bărbat, ceilalți nu mai exista. Pana și ideea de a fi cu altcineva îți provoacă silă. Dacă poți “iubi” mai mulți bărbați în același timp, e simplu: îți place pwla. De ce nu zici asa? Măcar în felul asta, ar ști fiecare cum stă
NOU
dna Alina, zeita-ntre muritori
NOU
M-am blocat la abandonat cainele la adapost Kola Kariola. Ai un caine si cand divortezi, abandonezi cainele. Merita Dan sa fie inselat si fata asta momentan frumoasa sa o paraseasca si dan si japonezu. Ceea ce probabil se va intampla, ca frumusetea nu tine la infinit.
NOU
Ai tampit lumea cu potaia ta.
Aveam eu un tovaras destept din asta, a vrut gagica-sa potaie, i-a luat cadou de ziua ei, ha-ha si hi-hi, apoi la vreun an ii da papucii, si evident n-a vrut sa-si ia cainele cu ea.
Cine si-a luat-o aici? Tovarasu’, ca a ramas cu cainele; eu i-l puneam in brate.
NOU
“most people i’ve met who weren’t kind to animals weren’t kind to people either. kindness is kindness. simple as that.” Ricky Gervais
NOU
1. Insistă ca e frumoasă si ca are legătură cu ce urmează in poveste. Nu are.
2. Zice ca e plecată de mult din Romania. Dar mare parte din poveste e in Romania si a ajuns in Japonia recent. Deci nu e pe acolo de asa mult timp ca Dănuț nu s-a acomodat si sta mai mult prim casă.
3. Ceva ii lipsește acasă deci, chiar daca in ceasul al doișpelea se trezește și se da jos de pe Dinozaurul lui Mario, tot nu poate fi fericită acasă si oricum nu repară ce a stricat. Așa ca mai bine ii da papucii lui Dănuț.
4. L-a părăsit pe Dănuț fosta si autoarea o privește superior ca îl înșela si chestii, ea il înșală fără sa il părăsească dupa ce fraierul a lasat totul sa se mute dupa ea in Japolanda.
NOU
Si nici nu stie ca lumea limba romana, asta e raducioiu 2 care dupa cateva luni de stat in italia uitase aproape complet romana.
NOU
Pana nu se da gluma cu: “sa fie cartea cu 2 finaluri sau cu 2… finalizari?” Ba-dumts!
In alta ordine de idei, ca sa parafrazez un filozof celebru: “De chemi japonezul ori nu-l chemi, el ori vine, ori nu vine”. In prezervativ. Din respect. BTW, e valabil respectul asta si in alte situatii? Gen daca-ti pleznesti concubina cu manusa (alba!) bine infipta pe mana se considera ca e respectuos deci nu se pune? Sau daca iti clatesti gura cu apa de trandafiri inainte de o mare flegma in ochii respectabilei?
NOU
Nu mă pricep, dar premiile pentru marile frumuseți feminine parcă pe la concursurile de Miss se adjudecă. Cate din concurentele de acolo au 1 metru 60 “cu tot cu unghii” oare? Lauda de sine…
NOU
Taci acolo că vorbești prostii. Sincer, dacă aș fi juriu de miss univers, toate finalistele ar fi minione brunete.
NOU
Foaie verde o cicoare/ dealu’i deal și valea vale….
NOU
Ești tare supărat sau mi se pare? Frate, curva rămâne curvă și la a zecea reîncarnare..
NOU
să nu îl fi adjudecat deja vreo coropișniță hapsână… eu m-am oprit aici, dada, toate e curve mai putin curva satului, anyway o sa termin de citit cand am timp
NOU
Stai să citești faza în care, din mare mare mare respect pt Dan, samuraiul nu termină în ea. Aia onoare. Ce înseamnă și Japonia asta…
NOU
Unde sa te duci ?
In Africa. Ca un negru mai lipsea.
NOU
Eu vreau un final in care Dan afla de Yoshi si se combina cu el si o lasa amandoi pe asta cu ochii in soare (rasare).
NOU
Si Yoshi il arde dup-aia si pe Dan sau invers
NOU
Voi vă dați seama că domnița îi fute românacheului și instrumentul și viața? Asta o face bisexuală!?
NOU
Foarte tare ca Dan in calitate de jurnalist nu citeste arhiblogul. Si nici n-are prieteni care sa il citeasca.
Pronosticul meu e ca ori actiunea are loc prin alta tara asiatica, gen s-au mutat in Busan si l-a cunoscut pe Ye-jun, ori e pura fictiune si don’soara (sau poate chiar domnul), e pasionat de scris si vroia sa primeasca niste feedback. Alternativa ramasa fiind ca Dan o sa afle in curand de Yoshi.
NOU
oh, si detaliul cheie: “nu mai stau demult în România”. Suficient de mult incat sa aiba probleme cu limba nativa. Adica ani. Deci triunghiul amoros rezista de ani de zile?! Cam cusuta cu ata alba toata povestea.
NOU
Eh, eu stau in alta tara de 11 ani si nici nu am partener roman, sa exersez limba, si uite, inca n-am uitat-o si inca mai stiu sa scriu. Deci or fi trecut doua decenii de cand e ea acolo?
NOU
Alt final, Yoshi afla de Dan, isi da seama ca l-a inselat fara sa stie, din onoare isi face sepuku. Dan intalneste o gheisa ii da pe sub chimono la pavilion aia ramane gravida si din respect Dan isi baga plua si pleaca acasa in Romania, dar inainte lasa pe masuta 2000 de yeni furati din poseta lu asta mica!
NOU
Și mie mi se pare ceva gen telenovelele românești de pe Acasă TV. Cu Pepe ȘI Oana Zăvoranu. Firul narativ, ca să-i spunem așa, de acolo vine…
NOU
Otilia ,tu ești ? Las’ ,îți rezolvam noi enigma micuța diletantă !
NOU
Astazi nu merem la lucru
Stam acas, facem seppuku…
NOU
Io zic să mai stai, și cu Dan, și cu Yoshi, că n-are ce să fie rău. Doar dacă mai apare un al treilea, Igurakakuru, roagă-l să fie asistent la seppuku. Fără prezervativ, evident!
NOU
Daca afla’ saracu Dan despre dansa intr-ansa, urmatorul guest-post iar e cu sinucigasi :/
NOU
E ok, nu trebuie sa faci nimic, nu trebuie sa te simti vinovata, bucura-te de viata ca e scurta. Mai bine o dai acum ca la batranete nu o mai vrea nimeni. 😀
NOU
Singura ființă care la iubit pe Dan cu adevărat este amaratul ăla de cățel care la dus la adăpost.
NOU
Ahh..una din situatiile cand “pe” din “pe care” e important..
NOU
Cele 4 greșeli elementare care au dus la decăderea lui Dan:
1. îi spune protagonistei detalii despre relația lui cu fosta
2. se mută el în apartamentul protagonistei
3. își părăsește cercul de prieteni și familia și se duce după protagonistă in Japonia, crezându-se Shogun.
4. în Japonia, stă în casă toată ziua, în timp ce ea e plecată de dimineața până seara.
Păcat, dar din greșeli învățăm.
NOU
よし、フローリンはタバコを買うために火曜日までに20円をくれるように頼んだ、彼はそれを返すと約束した。
NOU
Ce tigari?
NOU
Nu știu de ce, dar când am vazut “20” in comentariul tău mi s-a dus gandul fix la faza cu o sută dooj dă mii=)))))))
NOU
cam asa se intampla cand nu iti futi femeia bine.
a plecat prima pleaca si a doua.
NOU
.. o poză se poate ?! .. chiar sunt curios cum arată o femeie extrem de frumoasă la 1,60 ! ♂️
NOU
De Salma Hayek ai auzit? 1.57+unghii=1.60
NOU
da-mi adresa ta de email!
NOU
Pe bune? Frumusețea sta numai în înălțime? Nu vorbim despre standardele de la concursurile de miss, nici de la Victoria Secret. Și apoi, din poza nu poti aprecia înălțimea. De ce o ceri? Poate voiai sa zici mug-shot
NOU
Chat GPT zice că textul ăsta e scris de Arhi.
NOU
Cam multe comentarii misogin-creștine, nimeni nu e vinovat și e liber la aruncat cu pietre. Pentru acuratețe, curva solicită bani sau alte bunuri în schimbul prestațiilor de natură sexuală, ceea ce fata noastră frumoasă nu face.
Pe Dan l-a vrut și iubit mult înainte să îl aibă în bătătură, după aceea s-a dezmorțit treaba. În plus în Japonia el e mai casnic, nu e pe feeling maxim să își rupă hainele de pe ea. Yoshi câți dani o fi având e de acolo, e beton și e comuniune spirituală.
Oricum monogamia respectiv căsnicia sunt convenții sociale cărora unora le e mai greu să se supună.
Nu știu de ce dar cred ca Arhi își testează talentul scriitoricesc în zona asta, că nu e prima postare suspect de bine închegată.
NOU
Stai liniștită, nu există niciun bar numit Stejarii în București.
E ficțiune cap-coadă, te prindeai doar după câte detalii sunt descrise care ar identifica instantaneu personajele pt cineva din cercul lor, mă îndoiesc că cineva e atât de prost să se expună pe net în așa hal.
Plus nenea care a scris-o nu s-a abținut s-o bage iarăși pe aia cu vagi amici.
NOU
Pai nici nu a zis ceva de un “bar”. A zis de Stejarii Country Club: stejariicountryclub.ro/.
Ca o fi povestea inventie, ca nu o fi… Clubul ala chiar exista.
NOU
…so size doesn’t matter?
NOU
Lăsând hahaielile de Curtea scolii deoparte, femeia asta ratează chestii esențiale.. Eroul ei japonez vine după spusele ei dintr – o “familie veche, cu putere și bani”. Sunt eu singurul care înțelege treaba asta cu familia ca părând a fi YAKUZA?? În cazul acesta nici staborul de la Strehaia nu o poate salva. Doi la mana : Japonia e o CASTA MISOGINA SI XENEFOBA prin excelenta. E o structură șintoista clădita pe repere precise , clare și verificate de timp. Ceva asemănător cu mașinile, aparatele lor foto și alte device – uri care vand prin calitate si performanta care o ofera . Femeile au o jacheta foarte strânsă de progres și evoluție profesionala, personala și sexuala. Ca toți, au și lucruri bune dar au și bukake și hentai. Femeia asta trăiește o placere periculoasa și nu doar pentru ea. Trei la mana zice o zicala ca nu poți fii și cu plua în cur și cu sufletul în rai. Mănâncă tipa o porție de fugu-kimo – o excita bine dar o și poate sfecli urat.
NOU
@Arhi Am o nedumerire de o vreme, Maithun nu mai comentează pe aici? Am pierdut eu ceva? Ăsta era spre exemplu un text la care se plia perfect o perlă din întelepciunea lui
NOU
nu a mai intrat demult
NOU
Cred ca toata lumea o regreta.
NOU
Mai degraba un text perfect pentru raspunsurile lui Nea Ilie…
NOU
Am un anunț în articolul anterior, donez un prezervativ rodat, îl donez ca premiu pentru domnișoara, de fapt poate pentru Dan, pentru că a abandonat suflețelul acela mic la adăpostul… De ce plm a făcut asta?! Din invidie că avea limba mai mare ca a lui?!
NOU
Bomba cu catelul e trigar d’ala naspa. :)))) m’am uitat la potaia mea instant. :)))) kola kariola zici, a?
Ps: cat despre ce sa faci, sex maica, sex. Cat poti tu de mult. Have fun!
NOU
Ce final asteptati de la o fatuca ce poarta toc de 17 la 160 inaltime? :)))
NOU
Toate ca toate, dar dacă nefericitul nu acceptă să fie roata de rezervă, tre să se întoarcă acasă. Cât mai e un zbor Japonia – România?
NOU
Vreo 19 ore, cu escala la Stambul.
NOU
tocuri de 17 la 160 si asteptati alt final? :))
NOU
Parcă am văzut filmul ăsta pe missav.
NOU
Din astea citeam in personalul de Targoviste cand eram student la Bucuresti si ma duceam acasa dupa papornitele cu mancare. “Povestea mea”, “Povesti adevarate”, vindeau tiganii numere vechi cu 3 la 10 lei.
Parerea mea e ca nu exista asa ceva că “ii iubesc pe amandoi”. Iubirea pentru cineva ar trebui sa-ti umple inima si sa nu mai fie loc pentru altcineva. Daca tu crezi ca ii iubesti pe amandoi, inseamna ca nu iubesti pe niciunul destul si e cazul sa te repui pe piata pana-l gasesti pe ala pe langa care Yoshi sau Dan sunt pistol cu apa. Sigur, as putea sa fiu cinic(varsta pentru asta o am) si sa spun ca iubirea (cel putin asta de inceput de relatie) e doar o desfasurare de forte biochimice si ca trece relativ repede. Dar nu sunt cinic, sunt doar realist asa ca reiau ideea de inceput: spune-i iubire, sau respect, sau atractie chimica, sau fluturi in stomac, e clar ca nu le ai din plin pentru niciunul dintre ei. So, move on!
NOU
Bun, eu cred că e compus de Arhi tot Shogun-ul ăsta.
Dar în cazul în care nu e compus de Arhi:
Deci Dan acceptă să se ducă la dracu-n praznic în Japonia, unde nu înțelege nici o pulă din limba vorbită, obiceiurile și cultura oamenilor și orânduiala societății (bă voi realizați că ăsta săracu’ citește Shogun-ul sperând să se integreze?) și, datorită acestor factori, când ajunge acolo, Dan începe, lucru 100% normal și care ni s-ar întâmpla tuturor, să nu mai fie așa de sigur pe el și independent și să stea mai mult pe acasă, etc – care e consecința? În ochii țigăn… japone… țigănezei, de la “Cum, bărbatul meu perfect era deja luat?” Dan se transformă în “amețilă al meu de acasă”. Metamorfoza lui Dan. Danomorfoza. Bravo, țigănezo.
“Doamna lui, ceva artistă la bază, a plecat de acasă și nu s-a mai întors, i-a trimis doar o informare că nu crede că se mai înțeleg, știți cum e atunci când ai dat-o deja altuia…” – Aideplm, ești sigură că vrei să vorbești tu despre asta????
“Am fost acolo, prieteni. Am fost umăr puternic, am susținut, ne-am plimbat” – da, da, norocos Dan cu tine, nimic de zis.
“Dar am sacrificat, prieteni” – pfai de plm, ce jertfă, nu altceva…
“Așa că, una peste alta, cățel și purcică, am plecat în Japonia” – nici n-ai idee ce perfect ai nimerit-o aici cu descrierea celor două personaje. Dumnezeiesc, nu altceva.
“Yoshi mi-a pregătit personal masa, ceaiul, totul așa cum l-ar face un samurai vechi” – păi da… nu ca Amețilă.
“Yoshi are ceva al lui, complet indefinibil. Mă face să mă simt sigură, oriunde aș fi, în orice moment, știu că el e doar la un click distanță.” – complet indefinibil o pulă. E definibil, da ești tu toantă și romanticizezi tot. Definiția ai dat-o chiar tu mai devreme: “are 1.80, e frrrrrrrumos, este super smart, a absolvit Nagoya Uni șef de promoție, vine dintr-o familie veche, cu multă putere și bani” – tu reacționezi/te uzi la toată treaba asta combinată cu “o calitate care, pe mine, mă termină: E timid” – cocktail care te face să te simți tu specială de numa’, că doar ete ditamai samuraiu’ din filme care-și rade flocii cu katana și tradiții și clan și chestii, ete-l cum se înroșește tot când i se mijesc ochii pe țigăneză. Asta-i toată fascinația ta, demontată așa pe bucăți.
“Yoshi nu e neapărat foarte haios.” – ceea ce îl face să fie perfect, pentru că haios e Dan, și un Amețilă deja ai acasă.
“Din respect pentru el, nu îl las pe Yoshi niciodată să termine în mine altfel decât cu prezervativ.” – Măcar atât. Și când te gândești că eu aveam impresia că ești persoană nașpa.
Da unde poate să termine Yoshi fără prezervativ? Are voie în bostan? Pe față sau în bot? Nu de alta, da ca să pricepem și noi până unde merge respectul tău pentru fraieru’ de Amețilă, care a înconjurat planeta ca să fie cu tine și să stea ca boul de unul singur acasă și izolat de toți într-o țară unde nu are pe nimeni (nici pe tine) și nu înțelege pe nimeni și nimic nu seamănă cu societatea și cultura de acasă, ca să poți tu acuma să stai toată ziua pe coclauri și să te fuți cu altu’ , că doar te-ai îndrăgostit, ce plm.
“Dar nu știu cât va dura, va putea dura asta.” – Eh, păi normal, ești tu de treabă, da până când o viață amară și un vagin neslobozit?
“Ce să fac?” – Să devii om și femeie ca lumea, să ii spui lu Amețilă absolut tot căcatul pe care l-ai făcut și să suporți consecințele. Dar nu pari genul de om care ar fi în stare de asta. Așa că fă un bukakke, ți se potrivește mai bine.
“Cum să fac?” – Îți explică Yoshi. Cred că știe și Amețilă.
“Unde să mă duc?” – Nu în Africa.
Cât despre Amețilă… era mai bine dacă te opreai la barul ăla numit Stejarii, acolo în ghetou unde ai nimerit la începutul poveștii, și nu te mai duceai la evenimentul pulii.
NOU
Cel care a scris Shogun nu a fost nici 5 min in Japonia.
NOU
@Maud O a doua dezamăgire cruntă pentru Amețilă.
NOU
Cotton, nu sunt scrise de Arhi. Sunt doar scrise in acelasi stil si in toate o femeie tanara si frumoasa se indragosteste de un barbat amuzant. Dar pe urma se intampla chestii diferite…
NOU
@Maud – cel care a scris Shogun a fost niște ani, vreo 4, prizonierul japonezior, la Changi (are și o carte cu titlul ăsta, apropo). Poți fi tobă de cultura, limba și obiceiurile unei nații, fără să fi călcat pe acolo vreo secundă. Știu din propriile experiențe. 🙂
NOU
@Dani Ai dreptate, n-au cum să fie scrise de Arhi, sunt sigur că Arhi ar avea mai multă imaginație, right?
Right?
NOU
@Emil – ai dreptate. Am citit si eu dupa pe wiki ca a fost prizoner. Ce am vrut de fapt sa spun e ca el a scris beletristica si chiar daca s-a documentat f bine nu inseamna ca tot ce e in carte e si realitate. Cam ca textul de aici 🙂
NOU
Ok, dar eu de ce am putut sa ignor o iesire la cafea cu o fata ultra frumoasa atunci cand eram intr-o relatie? Si dupa ce am ignorat iesirea cu ea am mai fost sunat si cautat pe social media si am dat ignore total. Tocmai pentru ca era frumoasa si cu potential de a ma face sa ma indragostesc. De ce am putut sa ma gandesc la relatie si la persoana de langa mine? Pentru ca asta trebuie sa fie diferenta dintre oameni si animale.
NOU
Si esti un om fericit?
NOU
Nu e vorba de putut cât de fu…
Și nu e că ai putut, ci că n-ai putut.
Dacă îmi spui daca femeia cu care erai în relație era și ea ultrafrumoasă, îți spun dacă îți pare rău acuma și o spui cu dușmănie de tipul, dacă eu nu, de ce voi da?
Că tot așa am făcut și eu, dar a doua zi m-am răzgândit și i-am arătat pitonul. Nu, n-a aflat oficiala.
NOU
ラニ様、これはいけませんよ。一人のおとこはえらんでくださいよ。あ、わすれた: いい女の人なりなさいね!
NOU
Cum adică? Ce legătură are articolul cu postarea ta ” a nu se consuma crud- a se prepara termic înainte de consum”
NOU
Asa e Dark Age, ai nimerit-o bine! Ce ne-am face fara goagle translate.
NOU
Defapt Yoshi e Tyler Durden si Dan e Edward Norton, fac astia remake dupa Fight Club.
NOU
Alege raul cel mai mic: el/ea iti va spune ce sa faci, cum sa faci si unde sa te duci, esti prea desteptuta ca sa nu ramai cu unul dintre ei/ele
NOU
ce troll ieftin. cetățeni japonezo-romani, de la vorbit frumos la dat drumul fără prezervativ… povesti de adormit copiii.
NOU
Japonezo-rrom
NOU
Țigonez
NOU
Il mai stiti pe Noriaki Kasai? Ii ziceau astia la Eurosport “Japonezul zburator”
NOU
Siropoasa cimilitura va continua si va duce spre incercarea rezolvarii dilemei ,,Daca s-ar bate dacii cu samuraii” care il chinuia pe Dl. Dan.
NOU
Numai oameni “traditionalisti pe aici… Stau si ma intreb cand ati facut ultima oara ochi dulci unei colegi/colege…
NOU
de acord, dar nu sunt prea multi cei care isi imagineaza realist un harem cum face presupusa doamna din poveste
NOU
Ma lasi… lumea e plina de futaci casatoriti si libidinosi care se baga in seama sa mai ciocaneasca si ei ceva dar dau lectii de moralitate pe net…
NOU
postare scrisa de un barbat 104%
NOU
am terminat de citit, nu stiu ce sa zic, pare un test turing altfel ma face sa ma gandesc la ‘dildaul consecintelor’ hahah
cred ca un titlu mai bun era shogori fara cauza
NOU
Daca te hotaresti sa te mariti poti lua numele sotului, Yakoyu Kutawa, daca nu, poti pastra numele de fata al mamei Omykutzo Cekuray
NOU
9gag.com/gag/axoLQPn?utm_source=copy_link&utm_medium=post_share
NOU
Nu stiu ce sfat sa iti dau insa am citit acest text si mi s-a parut amuzant dar si interesant desi e lungut. Rar mi se mai intampla in blogosfera romaneasca sa nu dau peste clisee deci apreciez stilul de a scrie. Eu zic ca sinceritatea va deveni singura optiune la un momentat dat pentru tine. Mult mai misto acest text decat unul pe care l-am citit acum ceva veme scris de un trist afectat (manager in IT) care s-a ars cu un coleg la betie intr-un team building si se dadea open minded si woke pe aici reusind sa mai plaseze si o lauda de sine pe ici pe colo.
NOU
incredibil cât de multă lume continuă să pună botul la asemenea postări :)))
NOU
Ah, dar se pare ca nu e musai de nevoie de un cvartet de coarde ca sa te simti bine si sa te relaxezi dupa o saptamana de munca, e suficienta una singura.
Intrebarea pe care trebuie sa ti-o ridici este de ce ai fost deschisa in primul si primul rand sa te tragi de sireturi cu Yoshi. Ce te-a nemultumit la Dan, cum si in ce privinte a fost atat de inadecvat incat de necaz ti-ai rupt glezna si-ai aterizat pe Yoshi-san? As putea sa speculez pe baza faptului ca ai amintit de doua ori despre cum ti-o trage Yoshi si deloc despre Dan.
Ca tu ai propriile betesuguri spirituale care te-au impins intre doua ciocane, reiese clar din depozitia ta de iarmaroc, precum si cam care ar fi acestea; nu cred ca ti-ai facut vreo iluzie atunci cand ai trimis-o la redactie.
Ce e clar e ca in momentul de fata nu prea il respecti pe Dan pentru ca ori nu isi da seama ca te culci cu altul, ori isi da, insa prefera sa inchida ochii si sa se poarte ca si cum nu s-ar intampla nimic. In sine ta il consideri un panatau si nu o sa ramai cu el decat daca el o sa ramana cu tine si pentru tine nu apare altceva mai bun. Ai putea sa il testezi: spune-i ca ti-ai tras-o cu Yoshi, spune-i ca ai facut-o in deplina consideratie fata de el nelasandu-l pe Yoshi sa te umple de ceai japonez cu lapte si, daca nu pleaca cu prima rata spre Bucuresti, nu ai ce cauta cu el. Daca pleaca, atunci tipul e valabil, insa aia e, ti-ai taiat singura craca de sub picioare, insa macar te vei simti mai impacata sufleteste.
Legat de Yoshi, ceea ce incepe prin minciuna si inselaciune are toate sansele ca tot acolo sa se termine. Fiind seful securitatii complexului stie probabil de existenta lui Dan si, tot prin virtutea functiei sale, este mai mult decat cultivat in subtilitatile scandalurilor de alcov si, deci, poate ca stie sfatul nesolicitat pe care i-l dau, caci de fapt pentru el am scris: e mai usor sa furi femeia altuia, e mai greu sa i-o dai inapoi.
NOU
Numai eu am impresia ca Dan asta s-a prins din prima de schema de la stejarii si doar te-a tinut ca backup?
Parca prea increzatoare si plina de sine esti… Tocmai pe acestia ii prinzi in offsaid prima oara 🙂
Cat despre yoshi dan … sa fie cu iertare.. dar opreste-l pe ala cu pwla mai mare, ca eminent nu e niciunu
NOU
O alta poveste marca Cetin. Bravos!
NOU
acum vreo.. sa fie vreo 15 ani, consumam pe langa Arhi, Zoso si mai era unu Visurat (mi s-a parut ca si-a pierdut grav nordul la un moment dat), doua bloguri scrise ffffoaaarte misto, unul se chema Curvette.ro, celalalt doamnanustiucum.ro. Citind randurile de mai sus, regasesc niste tuse din aceasi stil de scris si ca forma, dar si continut. am retrait pentru 5 minute my middle 20s. Deci aveau (sper) doamnele alea un talent la amestecat porneala cu scrisul, incredibil. Cred ca am fost campionul mondial la laba pe segmentul literatura pentru cel putin doi ani consecutiv.
NOU
Ce a combinat Visurat pana la urma? Ca eu doar am vazut la un moment dat ca a disparut si gata. In ce sens si-a pierdut grav nordul?
NOU
de ce e curva, ma? curvele sunt alea care cer bani pentru prestatie, or tipa asta chiar are o dilema! vrea multe de la un barbat pentru ca nici ea nu e vreo mediocra, si spun asta doar raportandu-ma la textul foarte funny si foarte bine scris pe care l-a postat. Ghinionul ei este ca a intalnit doi masculi care doar impreuna intrunesc calitatile pe care si le doreste ea pentru partenerul ideal. Ce e de condamnat in asta?
Nu stiu ce sfat sa-i dau, zic sa mai astepte un pic ca pana la urma ori mai apare un ideal in viata ei, ori calca pe bec vreunul dintre actuali. 😉
NOU
Rani-san, daca povestesti si in japoneza la fel de fluent si corect gramatical, ma inclin.
Recapituland: la douazeci si ceva de ani te-ai indragostit de Dan Fat-Frumos pe plai, care s-a cuibarit comod si s-a lasat purtat unde ai vrut sa il duci: acasa, in patul tau sau in Japonia. Probabil se simte confortabil sa fie alaturi de tine, descurcareata si destul de sigura incat sa schimbi tara, viata, munca. Simte ca iti apartine. Dar nu vad initiativa din partea lui. El ce a pus la bataie? “Munca lui o poate face de oriunde” si te asteapta sa te intorci acasa seara. Cat timp poti ramane closca pentru puiul asta?
Tu ai driblat, tu ai centrat, tu i-ai pasat mingea si el a facut gol. Acum sade pe marginea terenului si se asteapta ca partida sa se termine cu acest rezultat.
Insa partida vietii nu se limiteaza la 90 de minute, dureaza 90 de ani…
Tu evoluezi, ai provocari noi de infruntat si de descalcit, oameni noi cu care deschizi relatii diferite.
Tu cresti, in timp ce el s-a oprit la rolul de centru al universului tau. La douazeci de ani se iubeste intr-un fel. la treizeci in altul.
Cand ti se propune o schimbare de roluri, in care tu sa fii cea adorata si servita, de ce n-ar trebui sa accepti? Ce ai de pierdut? “Postul de doamna Ionescu a fost desfiintat” oricum.
Am citit comentariile. Mare parte provin de la persoane cu mentalitatea “eu am fost premiant cu coronita in clasa a patra, deci sunt inteligent”.
Nu functioneaza asa, oamenii evolueaza. Se schimba prioritati, dorinte, opinii, viziuni…Daca esti langa unul care creste impreuna cu tine, pastreaza-l, e rara avis.
Daca nu, schimba. Ce lasi tu, va fi norocul altuia.
NOU
Total de acord, acum poate ne luminezi si de ce “lucreaza” la doua capete?
NOU
N-auzi Romeo ca ea a crescut si a evoluat si asta e motivul? Practic e vina aluia care o iubeste, ca o iubeste si ca s-a dus cu ea pana la capatul pamantului, tocmai pentru a o ajuta sa creasca. ( din nou, e doar o poveste scria de Arhi sau altcineva, dar chiar si-asa, ca idee si context )
NOU
Pentru ca aici vine diferenta dintre barbati si femei ..barbatii apreciaza loialitatea intr-o relatie , femeile… sa spuna ele ce apreciaza, clar ce ofera Dan nu apreciat, poate dar ce ii da Yoshi
NOU
Probabil nu mai exista reviste gen “povestea mea” unde sa isi dea frau liber imaginatiei unii…si gasesc spatiu pe bloguri. A disparut parca si vice
..e greu. As propune celui care a scris nuvela asta sa nu se lase, ca ar fi pacat de atata creativitate sa ramana neimpartasita. In urmatoru episod eroina poate ramane insarcinata, nu stie cu cine, face avort, afla apoi ca ala inaltu e steril. In sezonu 2 de fapt si ea va fi inselata, amanta iubitului 1 e sora iubitului 2. Cerul e limita.
NOU
După două zile de comentarii, românu’ amețit încă n a apărut pe aici să facă autostopul din Japonia spre România?
Am un loc liber în containerul de săptămâna viitoare.
NOU
Ce vinzi?
NOU
A zis cineva că vând ceva? Nu vând nimic bosule, transport imigranți cu containere.
NOU
97% sigur ca e Arhi care ne incearca .
NOU
Daca mai esti p’acilea: ce inseamna Rani-sama ? ca netul zice ca e mai mult indian decat japonez …
Esti sigura ca Yoshi a terminat Nagoya Univ ? Ma indoiesc ca uriasul tau japonez e sef security la un cladire de birouri terminand Nagoya U si avand familia cu putere si bani …. :))
Restul comentariilor te-au “radiografiat”” destul de bine, nu prea mai e nimic de zis.
Pot doar sa subliniez ca esti “plina de respect” fata de celalalt cand ti-o tragi de la prima intalnire si mai ales cand jap nu termina decat in “caciulita”. Banuiesc ca respectul il traduci prin faptul ca te feresti de ceva cu transmisie sexuala, nu ? :))
NOU
Rational, relatiile se vor duce dracu amandoua in ceva vreme, nu multa. Renunta la japonez si apoi vezi cum il trimti si pe amaratul de Dan inapoi in tara lui.
Cu japonezul nu vei primi niciodata respectul lui, in primul rand pt ca esti doar jumate japoneza, dar nici macar dupa tata. Apoi, cum stie ca te-a luat deja luata, nu se va lega veci la cap cu tine serios. Eventual te va tara in obscuritate cativa ani si cand tineretea/noutatea iti va trece vei fii dispensabila.
Cu Dan, l-ai inselat deja si il vezi ca pe un catel de care iti e mila. L-ai scos din mediul lui, nu s-a adaptat, nu o sa iti castige respectul de care e nevoie ca sa iti ramana barbatul ideal, oricat te minti acum. Ori mergeti undeva unde amandoi o luati de la zero, si va casatoriti ca si conditie, ori ii explici sa se intoarca in Romania si ceau.
Nu cred ca vei gasi fericirea cu niciunul. Familiile aristocrate au un mod specific de a ‘trata’ cu femeile foarte frumoase dar foarte ‘accesibile’ iar pe catel nu il mai vrei.
Succes in nefericirea ce urmeaza.
Esti exact ceea ce majoritatea barbatilor spera sa nu intalneasca niciodata. O frumusete rece, care ne vaneaza, apoi ne bantuie iar apoi se plictiseste de noi si trece rapid la altul, fara sa anunte.
NOU
Apropo de dat drumul fara prezervativ, aveti careva experienta in spermograme? Cum se face depunerea la clinica, avem o camera speciala pentru numarat ostasii? Trebuie sa urinez inaine, sa fac dus, sa ma tamponez cu un prosop curat si de-abia dupa sa trecem la numaratoare… sunt toate aceste facilitati de urinat, imbaiat si numarat intr-o toaleta speciala a clinicilor? Deci daca aveti careva experienta cu spermograme, apreciez o mana de a
NOU
Ce sa faca? Pai sa isi stabileasca un tarif si sa inceapa sa incaseze pentru prestatii caci se pare ca are aptitudini.
NOU
Duș acasă, când intri în cameră (ai acolo reviste si filme dacă ți-e dor de anii 90) trebuie să te speli pe mâini înainte, și apoi umpli borcănelul de plastic. Să ai minim 2 zile fără să fi ejaculat înainte.
NOU
De camera aia mi-e frica. In aceeasi camera intram toti? Si toti odata sau pe rand? Avem timp limita, se bate in usa ca la wc, face curat cineva intre numere, ne schimba revistele?
NOU
このジプシーは、俺が彼女にチンコを汚せば結婚してやると思ってるんだ。 笑
NOU
Eu sper ca personajele din urmatoarea poveste sa aibe originile peste Prut, daca o sa tina mortis autorul/autoarea s-o arda exotic, ca 5 comentarii cu hieroglife din 200 sunt deja prea multe.
NOU
NOU
Good old google translate: “Această țigancă crede că dacă îmi ung pula pe ea, se va căsători cu mine. laugh out loud”.
NOU
@Vladimir-Mihai Așa, și trebuia musai să facă traducerea în japoneză șleampătă pentru genialitatea asta…
NOU
@Cotton Eye Joe: Yoshi (ヨシ) se exprima nativ in japoneza… dar na vulgaritatile exista in orice limba…
NOU
Well, cea mai sadica (din fericire nu pentru mine) faza cu prezervativ / ne-prezervativ a fost cand o doamna cam maritata la momentul respectiv a vrut sa o cunosc intern pe indelete. Femeia avea sterilet, era cuminte si de incredere, am zis ca aia e, bag carbuni fara prezervativ. A 2-a oara doamna a vrut sa ma termin in gura ei mai degraba. Si apoi s-a imbracat si a plecat acasa.
Prin miez de noapte imi da mesaj cucoana. Cica asa:
“Noapte buna si multumesc, mi-era dor demult de asa o seara cu un barbat.
PS: cand am ajuns acasa mi-am sarutat sotul, l-am dus in dormitor si l-am pus sa imi faca sex oral.
PS2: nu m-am spalat nici pe dinti si nici intre picioare dupa ce am plecat de la tine.”
Ra-pan-dula!!! Cu diploma, nu altfel.
NOU
PS3: Semnat – Doamna Senator al României, Diana Iovanovici Sosoaca
NOU
N-am vazut in text. Yoshi tot la un fel de Dristor sta? Shaorma are la el in cartier?
NOU
….și, ca să fiu și mai destupat la minte – dacă tot spui “Din respect pentru el, nu îl las pe Yoshi niciodată să termine în mine altfel decât cu prezervativ” – eu aș recomanda să îi aloci fiecăruia câte o “intrare”, din cele două aflate foarte aproape una de alta. Dacă unul poftește la ceeace tu ai alocat celuilalt, îl amâni pe altădată. Fă așa, și vei avea cu adevărat conștiința împăcată. Știi că, cumva, nu îl înșeși pe niciunul. Așa, doar cu prezervativ, e din același film cu replica dintr-un comentriu de mai sus “a intrat puțin, doar cu vârful”.
@ Maud – apropo de cultura japoneză, antrololoaga americană Ruth Benedict a compilat în cartea “The Chrysanthemum and the Sword: Patterns of Japanese Culture” rezultatele unor cercetări pe care le făcuse în timpul războiului al doilea, pentru uzul United States Office of War Information. Să cităm din Wikipedia “….This book is an instance of anthropology at a distance. The study of a culture through its literature, newspaper clippings, films and recordings, etc. was necessary when anthropologists aided the United States and its allies during World War II. Unable to visit Nazi Germany or Japan under Hirohito, anthropologists used the cultural materials to produce studies at a distance. They attempted to understand the cultural patterns that might be driving their aggression and hoped to find possible weaknesses or means of persuasion that had been missed. “.
Cu toate controversele (și ar fi câteva), este o carte mare, pe care nu încetez să o recomand.
Așa e și cu Shogun al lui James Clawell…
NOU
Îmi place cum se transformă narațiunea, dintr-o compunere descriptiva (unde predomină descrierea unui obiect, peisaj, comportament, aspectul fizic), într-o compunere narativă (unde există un fir narativ mai exact, conține una sau mai multe acțiuni și are loc o întâmplare) și ulterior într-o descriere cu tente erotice.
NOU
Mi se pare ca vrei sa castigi cand joci la 2 maini. Iti e teama sa iei o decizie pt ca nu vrei sa pierzi.
O sa vina momentul cand decizia o sa fie luata de altcineva in locul tau si posibil sa nu-ti placa acea decizie.
La finalul zilei trebuie sa te decizi cum joci: “carpe diem” sau termini cu “ii iubesc pe amandoi” si faci o alegere Danutu sau Yoshi
NOU
Pe vremuri scrisorile astea incepeau cu “Draga Penthouse”