5 Decembrie 2023. Parcă ieri era 1 ianuarie. Am ciocnit o cupă de șampanie, tot de la FineStore, am zis La mulți ani, am clipit și zbang, e decembrie. Nu știu când sau cum a fugit anul acesta, din 2020 încoace fug anii precum clipele și nu reușesc să îi agăț să mai stea puțin.
Dar să ieșim din butoiul cu melancolie, pentru că avem treabă. V-ați pregătit cu cadourile de final de an? Nu de alta, dar aveți de făcut cadouri și familiei, familiei extinse, colegilor de muncă, angajaților, prietenilor, amantelor sau mai știu eu ce aveți voi. Și am pentru voi o soluție minunată, rapidă și simplă.
Coșurile cadou de la Finestore. Și știți de ce? Pentru că vă puteți exprima afecțiunea, respectul sau recunoștința într-un mod foarte simplu, ușor, deloc consumator de timp. Coșurile cadou sunt gata făcute, arată impresionant, impecabile din punct de vedere al gustului, pentru că de ele se ocupă artiști reali. Nu trebuie să umblați prin oraș, bănănăind prin magazine Băă, oare ce să iau, să iau un vin, să iau un cozonac sau un ceas? Indiferent de buget, ai de unde alege, livrarea este, așa cum știți, rapidă și gratuită la peste 199 de lei, satisfaction guaranteed. Nu de alta, dar sunt mai mult de 140 de modele de coșuri, IMPOSIBIL să nu găsiți ceva ce să vă placă.
Iar dacă aveți nevoie de ghidaj, sunt aici doar pentru voi.
Cos Cadou Purcari Masterpiece
Cadoul perfect pentru amantă sau, de ce nu, soție, în primii 2-3 ani de căsnicie. Avem spumant bun, avem și trufe, avem și bomboane cu lichior, totul dulce, așa cum trebuie.
– Cuvee de Purcari Brut Spumante 750ml
– Panettone cu stafide si coaja de portocala 500g, ambalat in folie decorativa
– Salty Party Toast You are invited!
– Bomboane caramel cu aroma de turta dulce
– Ciocolata artizanala Masterpiece Gourmet Artisan, cu prune si scortisoara
– Miere de tei naturala 200g
– Delice Oro Bomboane Chocolat
– Trufe belgiene din ciocolata fina Belgian Truffles
– Set lumanari parfumate Serenity Glow
– Bomboane visine si liqueur Pompadour Chocolate
– Turta dulce cu fondant
Cos Cadou Prosecco Treasures
Acesta e cadoul pentru soție. Elegant și, simultan, serios, sunt și suporturi de pahare, ca să nu vă mai certe că puneți paharul direct pe masă, să lăsați urme, un ceai cald, pentru a doua zi, când vă reveniți după prosecco și nebunii, tot ce trebuie.
– San Martino Prosecco Millesimato Dry 0.75L
– Panettone cu stafide si aroma de portocala 500g, ambalat in folie decorativa
– Belgian Trufe Ciocolata Bianca Christamas Edition
– Praline Hazelnut Passion 126g
– Migdale în ciocolată fina cu aromă de turtă dulce
– 2 X Coastere, suport pentru pahar din lemn, cu mesaje festive
– Richard Tea Best Wishes, in cutie metalica embosata
– Bradut decoratiune de Craciun
Cadou Midnight Elixir
Aveți vreun prieten vechi, de care vă place și, fiind bărbați, nu știți să vă exprimați prețuirea, fără să exagerați? Iată, ați găsit cum. Un vin învechit în baric de stejar, o cafea, un ceai, elegant, sobru. Ceea ce trebuie.
– Grande Alberone Quintus Vin rosu D’Italia Oak Aged 750ml
– Ciocolata Artizanala Masterpiece Gourmet Artisan cu bucati de capsuni, coacaze și zmeura
– Dop festiv cu detaliu Ren Auriu, pentru vidat sticla de vin
– Basilur Ceai Premium Anniversary, cutie metalica ceas
– Cafea Davidoff Masterpiece Fine Aroma 250 g
– Termos metalic LIFE, negru mat
– Noble Scents Luxury Collection Lumanare Parfumata
– Filler pentru décor
– Cufar de lemn cu mesaje festive serigrafiate pe capac
Cos Cadou Emporium Prosecco
Vă plac colegii de birou? Eventual colegele, mai mult? Un coș cadou comun, primit într-o dimineață friguroasă de decembrie, cu vin, cu prosecco, cu panettone, cu sticluțele alea de ciocolată de la Anthon Berg (pe care mi le-a consumat nevastă-mea, când mi le-am luat) pot fi un incentive pentru o relație de lungă durată.
– Giordano Prosecco Millesimato DOC Extra Dry 0.75L
– Vin rosu Emporium Primitivo Di Manduria DOC 0.75L
– Panettone cu stafide și coajă de portocala 500g, ambalat in folie decorativa
– Praline Chocolate Delicious Selection 150g
– Ciocolata artizanala Masterpiece Gourmet Artisan, cu prune si scortisoara
– Noble Scent Signature Mist Tube – Diffuser cu parfum de camera elegant
– Gingerbread in ciocolata cu miere, Limited Edition 128g
– Salty Party Toast You are invited!
– Sticlute din ciocolata cu lichioruri fine, Anthon Berg
– Curtis French Truffle Tea
– Tresor & Saveur Confiture de portocale si mandarine cu vanilie
Cos Cadou Impressive
Aveți un șef de care vă place sau cu care vreți să aveți o relație bună? Poate niște parteneri noi de afaceri? Whisky? Foss Marai? Varvaglione? Altă alegere nici nu există.
– Johnnie Walker Black Label Scotch Whisky 700 ml
– Foss Marai Strada Di Guia 109 Prosecco DOCG Brut 0.75L
– Vin Roşu Varvaglione 12 E Mezzo Primitivo Del Salento 750 ml
– Spumanti Bouchon Foss Marai – Dop şampanie şi vin spumant
– Panettone cu stafide și coajă de portocală 500g, ambalat în folie decorativă
– Set Whisky cuburi de răcit băutura din granit
– Praline Premium Chocolate Frutti di Mare 90g
– Fursecuri daneze cu unt şi ciocolată Old Denmark, în cutie metalică
– Trufe de ciocolată Fine Champagne French Truffles
– Cafea măcinată Corsini Compagnia Dell’Arabica Kenya cutie metal 125g
– Praline Lindt Lindor Dark 75 g
– Champagne Gosset Grande Reserve Brut Cutie Cadou 0.75L
– Cognac Remy Martin VSOP 0.7L
– Grande Alberone La Forza Vino Rosso D’Italia 0.75L
– Panettone cu stafide si aroma de portocala 500 g, ambalat in folie decorativa
– Praline Chocolate Delicious Selection 150 g
– Trufe de ciocolata fina belgiana Belgian Truffles
– Cafea Davidoff Rich Aroma 250g
– Terina gourmet Iberico La Chinata
– Basilur Ceai Premium Anniversary, cutie metalica ceas
– Sticlute din ciocolata cu lichioruri fine, Anthon Berg
– Bomboane de ciocolata Espresso
Cos Cadou Time to shine
Merge dat cuiva care are, neapărat, copii. Am gustat, o dată, un sfert de linguriță de dulceață de mure, favorita mea de când mă știu, de la Mica Ilinca. Dumnezeu pe limba ta, vă spun.
– Foss Marai Super Gold Prosecco Extra Dry
– Panettone cu stafide si coaja de portocala 500g, ambalat in folie decorativa
– Bomboane visine si liqueur Pompadour Chocolate
– Delice Oro Pralines Chocolat
– Praline Excelcium Black Hamlet 180g
– Ciocolata premium Maitre Truffout cu aroma intensa
– Praline Ferrero Rocher 100g
– Dulceata naturala de soc sau mure- Mica Ilinca
Cadou Golden Toast
Angajații tăi au fost spirt în 2023? Compania a mers bine? Arată-le asta, fiecăruia sau în grup. Un spumant, un prosecco merg fără probleme, indiferent de sexul adresantului și e un gest frumos, după un an nu neapărat ușor.
– Always D’Or Spumante Blanc de Blanc, sticla eleganta aurie 750ml
– Panettone cu stafide si aroma de portocala 500g
– Pahar Prosecco Gold Oro, in cutie eleganta cadou
– Premium Luxury Agenda, organizator de birou si Instrument de scris, in suport cu inchidere metalica aurie
– Set Noble Scents Night Serenity cu lumanare și reed diffuser parfumate.
– Ciocolata artizanala Masterpiece Gourmet Artisan, cu prune si scortisoara
– Delice Oro Pralines Chocolat
– Salty Party Toast You are invited!
– Black tea Having Fun ceai
– Cutie cadou cu maner cu design festiv
– Foss Marai Strada Di Guia 109 Prosecco Extra Dry 750ml
– Panettone cu stafide si coajă de portocala 500g, ambalat in folie decorativa
– Cafea Davidoff Fine Aroma 250g
– Praline Chocolate Delicious Selection 150g
– Basilur Ceai Premium Anniversary, cutie metalica ceas
– Gift Set accesorii gold gourmet pentru aperitive si branzeturi
– Dorota Aroma Home Diffuser, Black Rose with Patchouli , prezentare elegantă si cutie cadou
– Tapas La Chinata, cu ulei de masline 125g
– Terina gourmet de fazan cu trufe, La Chinata
– Cutie cadou cu maner cu design elegant Tresor & Saveur
Cos Cadou Serenity Moments
Cadou pentru părinți, rude, prieten? Nu e scump, are de toate, arată bine, scăpați repede.
– Soffio Oro Blanc De Blancs Extra Dry Spumante 750ml
– Panettone cu stafide si coaja de portocala 500g, ambalat in folie decorativa
– Coffesso Crema Premium Blend Italiano 250g
– Fursecuri daneze cu unt cutie metalica cu peisaj embosat
– Trufe frantuzesti de ciocolata Truffes Fantaisie 200g
– Frutti de mare Gift Box Pralines
– Bomboane de ciocolata Chocolate Delicious Selection 150g
– Praline Prestige Tresor Chocolate
– Tablete de ciocolata Grazioso Tiramisu Cream 100g
Nu lăsați chestia asta pentru mai târziu, as usual. Nu uitați că pe mai târziu se lasă toți, iar stocurile se epuizează rapid. Cumpărați, trimiteți, scăpați de stres. Și este și 25% extra reducere la produsele marcate cu Santa’s list, deci prețuri și mai bune.
NOU
tot citesc, dar nu gasesc cum se da giveaway-ul
NOU
Este chitara? Nu.
Este orgă? Nu.
Este sac de box? Nu.
Este de mâncat? Da.
Păi și atunci, ce giveaway aștepți?
NOU
De toba zici nea zapada? Pai asa fara mustar?!
NOU
Da pentru femei nu mai conteaza sentimentele , dragostea? chiar asa de animale sunt cum e asta care ma jigneste? de ce il prefera pe garoi si nu pe mine? adica ma stiti , sunt un baiat bun sufletist nobil, de ce prefera lepra aia? ce , de parca eu am
un știft de pulă și ala are ce? si eu am
o pula foarte buna. nu e vorba de asta. deci cred ca i a facut vraji magraonu asta ca altfel nu mi explic.
NOU
Si va mai spun una in premiera. Ce am aflat. Ca sa vedeti cat de prost sunt. În afara de magraonul asta, o mai arde unul, un amant. Si stiti cum il cheama pe amant? Mototolea. Deci nu glumesc, nu e la misto, asa il cheama. Ca sa vedeti in ce hal am
ajuns , pe cine iubesc ca prostu
NOU
vezi ca d-alde MOtotolea sunt aia din clanu lui Pian…ala de la Braila. sa nu iti faca vreun buzunar in plus
NOU
plm, multe erau deja ”STOC EPUIZAT ÎN DEPOZIT” de azi dimineata.
NOU
sunt ca agentii imobiliari: aoleu, s-a dat apartamentul ala da’ uite mai am 5 pe tzeava, bune si foarte bune(niste mizerii, evident)
asa si astia: ce a fost la reducere si oarecum mai bun, nu mai este! dar luati boilor de-astea fara reducere, ce mm?!
muism!
NOU
Comandat ieri un cos cadou pentru neamuri, azi se livrează deja. Mulțumesc frumos!