Știu că mulți dintre fanii mei (he he he mulțumesc familiei și fanilor) or să creadă că, din cauză că sunt însurat cu o brăileancă, sunt traumatizat din cauza utilizării intensive a cuțitelor în cadrul familiei și nu numai. Nu neapărat. Singura traumă pe care o am cu nevastă-mea, când vine vorba de cuțite, e că mi le bagă fără remușcări în mașina de spălat vase și mi le decălește, iar pentru un chef de calibrul meu, un cuțit de calitate e vital.

Fun fact. Zilele trecute i-am făcut capul mare că a băgat la spălat curățătorul de legume, în mașina de spălat vase și s-a enervat și s-a dus și mi-a luat alte 5 curățătoare și le-a trântit ostentativ lângă chiuvetă, gen Dacă se strică, iată, mai ai 5 de rezervă.

De fapt, ce voiam eu să zic era legat de cuțitele de masă, alea cu care ne tăiem friptura, în farfurie.
Cuțitele alea sunt cel mai mare inamic al meu. Pentru că, în 99.9999999999999% din cazuri, nu folosesc un cuțit de ăla decât la o singură operațiune, gen întins unt/margarină pe pâine, pate sau alte chestii de astea. După care începe zbaterea interioară. Ce fac, îl pun în chiuvetă, la spălat? Nu l-am folosit decât o dată, nu e păcat de el? Bine, îl pun în chiuvetă și ce fac, dacă mai am nevoie de el, dacă trebuie să mai ung o felie, iau altul?? Și dacă îl las afară, unde îl las? Îl pun pe blat pe undeva? Îl las pe marginea chiuvetei? Îl pun pe pachetul de unt, eventual în frigider?

În general, zbaterile astea se termină nedeterminat, 50/50, în toate cazurile, la final îl ia nevăstă-mea de pe unde îl las și îl aruncă la spălat.
Dar câtă dramă, vă zic…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.