Top Gun Maverick – Sincer să fiu, nu mă așteptam să fie atât de bine făcut pe scenariu și execuție. Sigur, nu e o capodoperă, dar este exact cum trebuie să fie filmat așa ceva, cu dozajul exact de emoție și fără pierderea de timp adusă de realismul promovat în ultimii ani. De exemplu, nu avem idee cum a ajuns Maverick din pădure la hangarele inamice. Sau care a fost procesul prin care a decolat ca să demonstreze că propunerea sa este posibilă. Pur și simplu s-au făcut. And it was good. A fost emoționantă rău faza cu Val Kilmer și destul de uimitor cum i-au făcut vocea deepfake.
Sandman – Am tras de mine ca să văd serialul ăsta, nu prea m-a tras deloc ața spre el, citisem reviewuri și eram destul de meh, nu era ceva ce să mă pasioneze.
Well, m-am înșelat, serialul chiar e mișto, premizele sunt mișto, cu o singură problemă. Cred că la episodul 10 și-a consumat toată ideea inițială, a fost ultimul cu o relativă legătură cu subiectul, de la episodul 11 a dat-o-n bălărisme și nu am speranțe mari pentru sezonul 2, dar, ce să zic, poate mă înșel. Dar cele 10 episoade merită cu prisosință, e foaaarte mișto, inclusiv Brianne de Tarth este magnifică în rolul Lucifer.
Nu știu de ce nu pot să mă uit la See. Efectiv nu pot. Serialul e bun, actorii sunt buni, dar când încep să mă uit, mă apucă anxietatea și datul pe repede înainte. Pur și simplu nu pot.
Ca vechitură, vă recomand Adjustment Bureau. Mi se pare un SF foarte plăcut, care împletește fantasy-ul cu love story-ul foarte bine,iar Matt Damon e în unul din puținele roluri în care joacă implicat, nu de parcă s-ar plictisi uitându-se la un filme din anii 30
Știu că vă simțiți tentați să recomandați seriale și filme. Ar fi util grupului să o faceți vorbind despre cele noi. Serios, toți ne-am uitat la OZ, Better call Saul, Stargate, McGuyver sau alte prospături de astea care v-au plăcut vouă când era Băsescu președinte.
Keep it fresh, people.
NOU
Coreenele Squid Games si Money Heist (Casa de papel varianta coreeana) sunt foarte bune, money heist mi se pare peste casa de papel lipsind agenda lgbtq+, de asemenea serialul belgian Into the Night are o idee originala pt care merita vazut.
Serialele si filmele americane din ultimul timp sunt pline de woke-isme care le fac nedigerabile.
NOU
” Ar fi util grupului să o faceți vorbind despre cele noi.”
primu comentariu: squid games
AHAHAHAHAHAHHA
NOU
M-am oprit din Sandman pe la episodul 3 sau 4 pentru ca pur si simplu ma adoarme. Ceea ce ma face sa cred ca e foarte bine facut. Trebuie sa imi iau concediu sa il vad ziua
NOU
3000 years. Fabulos si o gura de aer. (Bine, noi vazandu-l in limba originala si nu in vesnica dublura franceza… a fost asaaaaa de bine…)
Poupelle of Chimney Town – fabulos si parca altceva fata de astea vestice. Din nou in limba originala cu titrare.
NOU
Ai un link de IMDb către primul film? E cumva asta?
m.imdb.com/title/tt9198364/
NOU
M-am uitat eu ca sa va salvez timpul:
“Interceptor” – Netflix
Femeia care bate tot si pe toti cu o singura mana (la propriu). Toti barbatii de pe langa ea ori mor, ori sunt prea muieri ca sa tina o arma in mana. Ce mai, cand am vazut ca stie si cu calculatorul si opreste apocalipsa nucleara, m-a busit plansul… ca mi-am pierdut 2 ore la Netflix.
NOU
am vazut bullet train – oribil de prost. chiar nu-l recomand nimanui… se vrea cumva amuzant ca deadpool insa cu brad pitt iar rezultatul e atat de neamuzant si stupid….
NOU
Pe mine m-a uimit cat de bine se tine tom cruise la varsta lui, scientologii lui or fi lucrand la ceva substanta sa-l faca vampir
NOU
A fost foarte bun Bullet train! Actiune, umor, lejer, chiar a meritat sa-l vad la cinema. Si nu oricum, ci la 4DX.
NOU
Dacă vă plac chestiile fantasy, American Gods e interesant, multă mitologie și foarte fain vfx
NOU
Ai avut răbdare sa citești postul lui Arhi în care dounea : NU vechituri!
NOU
Am început The Patient, sunt la ep. 3, interesant. Steve Carell în rol serios, psiholog răpit de un serial killer… Încă se difuzeaza deci no binging 🙁
NOU
Pe ce îl găsesc? Îmi place tipul și serialul suna bine.
NOU
pe FX sau in librariile online
NOU
Salut Arhi.
Recomandare serial BOMBA.
– Sharpe’s Rifles. Anii 80-90. Sean Been e tragator de elita in trupele lui Wellington.
Pe langa capa si spada vezi episoade din Anglia anilor 1814 cand politia lua copii din orfelinat si ii ducea la fabrica dimineata sa munceasca.
Vezi episoade cu copii de 15 ani carora parintii le-au cumparat conducerea unei companii si trebuie sa conduca atacul.
E interesant daca iti place perioada
NOU
Majoritatea filmelor hollywoodiene moderne sunt atat de preocupate sa iti tina predici despre egalitate intre sexe, minoritati si drepturi ca uita care e scopul lor: sa distreze publicul.
De asta a mers Top Gun Maverick: e atat de distractiv ca nu ai nevoie sa iti pui intrebari de genul “de ce merge aia?”.
La naiba, viata e nasoala si grea oricum, nu am nevoie ca si atunci cand ma relaxez sa mi se reaminteasca de asta…
Si actorii moderni am impresia ca joaca acelasi rol in fiecare film, nu mai exista personaje cu defecte si dileme (din ce am vazut in ultimii 2 ani incep sa cred ca Tom Cruise si Emily Blunt sunt ultimii actori adevarati ramasi la Hollywood).
NOU
ultimele vedete cinematografice reale, asa i-a denumit si vanity fair, parca
NOU
Bună, Ștefan, ai câteva minute să-ți explic de ce negrii sunt mai buni decât albii?
NOU
Pe mine personal ma doare in cur de negri (bine, nu asa de tare ca pe tine – badumtsssss), deja nu ma mai surprind elfi negri, vikingi negri, nobili negri in Europa de nord si Anglia si tralalala. Ce ma scoate din sarite e modul in care se caca pe fani si pe istorie, vezi cazurile Start Trek, Star Wars + serialele, Foundation, Resident Evil, si gherla recenta Rings of Power.
NOU
eu cand vad nobila englezoaica neagra intrand in pub si hangiul zicand Hello, milady, o iau razna
NOU
Mai ramane ca Dorcel sa faca un film cu elfi midgets negri trans vampiri si Scooby Doo si gata….
Wait, what…?
Va las ca s-a incarcat pagina….
NOU
@maitun, te-ai gandit ca pe stefan nu il intereseaza?
la subiect, ar fi utila indexarea filmelor si cu termeni ca ”ghei&lesbi”, ”political cor-rect-ness”, ”trans&bi” etc.
NOU
@StefanSC, Top Gun Maverick a fost gandit pentru piata din China, probabil din cauza asta nu s-au agitat prea tare cu egalitatea dintre sexe si alte tampenii de genul asta.
NOU
A reușit vreodată cineva să scrie pe-aici un comentariu în care să se pomenească de negri, LGBTQ@++∞∞∞ sau alte minorități fară să sară Maithun de koor în sus? SJW much?
NOU
Andrei, bine ca n-ai zis ca a fost conceput pentru piata din Rusia sau Iran. Filmul nici nu ruleaza in China.
NOU
Tragator de elita la modul ca puteau chiar sa nimereasca ceva. Ei aveau Rifles nu Muschete cu teava dreapta. Dura 2 – 3 minute sa incarci (trebuiau sa bata glontul cu ciocanul pe teava in loc sa tragi la 30s insa nimereai)
NOU
@m – ambele tipuri de arme au țevile drepte. Nu prea există arme cu țeava curbă :)).
Eventual vrei să zici că primele au țeava ghintuită iar celelate sunt cu țeava lisă.
NOU
@IonT: cauta Krummlauf. S-ar putea sa fi surprins…
NOU
@dufu – Krummlauf este doar o bucată de țeava curbată atașată la un StG44 și a apărut în WWII; m se referea la perioada 1880-1890 (acțiunea din “Sharpe’s Rifles” are loc în perioada respectivă).
NOU
Miniseria ”The Terror” dacă vă place Jared Harris.
NOU
Și Ciaran Hinds. Sezonul 2 e slab.
NOU
Primul sezon pt Harris. Al 2-lea mai slabutz, okeiutz pe motiv de bakemono (cine e fan Japan)
NOU
Pe mine m-a uimit cat de bine se tine tom cruise la varsta lui, scientologii lui or fi lucrand la ceva substanta sa-l faca vampir
NOU
Filmarile au fost facute in 2018 si 2019 cand Tom Cruise avea 56 de ani, daca mai punem la socoteala machiajul si parul vopsit nu e mare lucru sa-l faca sa arate cu vreo 15 ani mai tanar, eu am cunostinte cam de aceiasi varsta care arata cu 10 ani mai tineri fara machiaj.
NOU
Prieten bun cu David Sinclair.
NOU
Tom Cruise ca Tom Cruise, dar eu tot am ramas cu gandul la Jennifer Connelly, adica arata intr-un anume fel femeia aia, si iti dai seama ca la unele, varsta e doar un numar.
NOU
bine, JC la 20 de ani…lasai sotie, copii, tot si plecai
NOU
www.youtube.com/watch?v=waAlgFq9Xq8
NOU
@becaly, cum adica “doar un numar”…? Fara numar!
NOU
Poate sunt mai multe, nu imi adc aminte acum pe moment, dar JC, Sabrina Salerno, Jennifer Lopez, astea sunt genul care iti bantuie adolescenta/tinererea, si multi ani mai tarziu, le vezi tot acolo apetisante…..
NOU
sabrina s euita crucis, jlo o detest cu pasiune
NOU
Sabrina se uită cruciș?!
Păi ăsta e defect? :)))))))))))))))))))))))))))
NOU
Sandra Bullock si Lucy Liu arata inpresionant la varsta lor bine toate si-au facut mici retusuri estetice ca sa ascunda ridurile cred ca inclusiv Tom Cruise, insa e nevoie si de o gena buna ca dupa 50 de ani sa arati cu 10-15 ani mai tanar/a.
NOU
Bună, Ștefan, ai câteva minute să-ți explic de ce negrii sunt mai buni decât albii?
NOU
S-a uitat cineva la „Reservation Dogs” și/sau „P-Valley” (P vine de la pussy, băeți, atenție maximă)? Sunt f.f. mișto.
Serialul meu chinezesc favorit (nu are negri, nu are minorități, e doar plin de umor socialist și etică
vag confucianistă):
youtu.be/PC3DmhI-3tU
NOU
Word of honor și The untamed (netflix)
Am ajuns să mă uit mai mult la IQIYI decât la Netflix și HBO.
NOU
The Serpent
Mini serie de un sezon din 2021 care prezinta cazul unui criminal manipulator, abuziv si sociopat cu o carisma uimitoare din zona Asiei din anii 70 care miza deseori pe naivitatea tinerilor turisti americani si europeni hipioti. Imi place totul la el. Actorii, muzica, regia, redarea atmosferei din orasele alea din anii aia, faptul ca nu l-au lungit producatorii. Si, ca un fun fact, e super interesant de vazut cum se putea falsifica pe atunci un pasaport si calatori cu el prin multe tari ca sa nu mai vorbim de diferenta dintre controlul de securitate din aeroporturi pe atunci (anii 70) si controlul de acum de după 2001.
NOU
L-am vazut, e bun bun.
NOU
L-am recomandat si eu, nu citisem inca toate cometariile. + si pentru coloana sonora (intro-ul mi se pare bestial)
NOU
bun tare! vazut si de mine! recomand!
NOU
Billions. Pentru ca unu din personajele principale este fix Homer Simpson ca aspect.
Gomorrah. Pentru ca e un film cu mafioti italieni care se comporta si au acelasi simt estetic pe care il are etnia conlocuitoare de la noi.
NOU
Gomorrah, da, dar pt ca e un serial f bun, mai putin ultimul sezon. Coloana sonora e senzationala.
Tot pe HBO GO e Prietena mea geniala, iarasi serial foarte bun.
NOU
Dintre toate filmele amintite, am vazut doar Top Gun:Maverick.
Chiar am imprumutat o copie de la colegii din Ruse ca sa vad reactia juniorului la secventa finala – ultimele aprox 20min. Are vreo 5 ani… De atunci doar de asta vorbeste.
Sambata am prins niste F15/18 (eram la volan, trebuia sa tin un ochi la drum) pe A2 in zona Borcea, se jucau baietii mai ceva ca in TopGun. Din nou, lipit de geam…
Duminica l-am dus la BIAS. Am ajuns chiar inainte de F16 si 737… Prima intrebare, dupa ce au terminat de spart geamurile vilelor din capul pistei a fost: cand se intorc avioanele cu reactie si de ce mai zboara astea mici, de paraie ;))
Clar, l-am virusat.
Asa e cand cresti langa UM si in loc de cocos, trezirea ti-o dau Mig-urile 29 ;))
NOU
Vazute si placute recent
Black Bird, excelent dar greu de vazut din cauza subiectului
Under The Banner of Heaven (recomandat aici), foarte bun, dar tot cu subiect trist
Evil, daca iti plac chestiile gen Supernatural
Manhattan, semifictiune despre Project Manhattan
The Terminal List, Chris Pratt spanzura un om cu propriile matze
NOU
vazut Evil, foarte misto primele 2 sezoane, ultimul e cam asa…
NOU
Yellowstone si 1883 – amandoua facute de Taylor Sheridan, amandoua foarte bune.
NOU
Din filmele vazute recent, recomand calduros Everything Everywhere All At Once, e printre cele mai misto vazute ever… un pic corny pe alocuri (suportabil pentru mine), cu un mesaj de baza al fimului chiar inaltator (si nu-s pretentios gratuit), cu niste faze absolut geniale si ultra neasteptate… dincolo de asta, e si o minune a tehnicii ce au facut oamenii astia cu un buget relativ redus pentru filme de genul asta si in doar 40-50 de zile, plus ca actorii din rolurile principale sunt foarte buni. O pasare rara… pacat ca nu a aparut in cinema la noi.
Btw, trailerul nu te pregateste pentru cat de nebun si ciudat e filmul pe alocuri, genul de film pe care dupa ce l-ai vazut o data, iti pare rau ca nu poti sa-l mai vezi prima oara din nou…
www.youtube.com/watch?v=wxN1T1uxQ2g
NOU
de acord, super tare
NOU
Ideea am vazut-o si in serialul Sense8, care, in ciuda agendei trans-xyz, m-a prins cu actiunea.
Dar da, se ard aia acolo combinatii de “n” luate cate “n”.
Mi-a placut mai ales baiatul din Africa, fan de filme cu Van Damme 😀
NOU
nu am putut vedea S2 la sense8. efectiv ma lua somnul
NOU
The Old Man – Jeff Bridges si John Lithgow foarte buni.
The Outfit – mai bun decat ma asteptam. Chiar daca are o singura locatie si stii in mare care e faza. Tot a reusit sa ma tina in priza. Si sa caut mai multe detalii despre cum se fac costumele.
NOU
Defending Jacob cu Chris Evans și tipa aia din Downton Abbey. Drama unei familli al cărei fiu de 14 ani e acuzat de crimă. Jaeden Martell in rolul fiului joacă excelent. Merită văzut.
NOU
www.imdb.com/title/tt18249282/ si serialul mai vechi legat – Letterkenny;
NOU
Dark, SF făcut de nemți, foarte bun, se găsește pe NETFLIX
NOU
DA da. si stranger things
noutati
NOU
Episodul 11 nu era numit “ep. 11”, ci parcă era “additional episode” sau ceva. Asta pentru că tehnic nu e parte din poveste, ci sunt doua povești independente apărute în al treilea roman Sandman. Al doilea sezon probabil că va continua povestea de la volumul 4 al cărților.
NOU
i.imgur.com/D6OwH2Z.png
NOU
2 seriale englezesti, (aproape)comedii, pe HBO: Breeders si State of the Union. Episoade scurte si tăioase (state of the union il vezi intr-o seara), actori excelenti.
NOU
Primal pe HBOMax, de 10/10 (Emmy pt animatie, 2 sezoane).
Black Bird (mini) si For all Mankind pe AppleTV+.
Dopesick, The Dropout, Pam & Tommy pe DisneyPlus (miniserii).
The Orville S3 (tot D+) e diferit si mult peste primele doua.
NOU
Aseara am vazut Thirteen Lives www.imdb.com/title/tt12262116/
E despre cei 12 copii si antrenorul lor care au ramas blocati intr-o pestera din Thailanda (caz real).
De la Chernobil n-am mai intalnit asa sentimente de claustrofobie cum am avut aici. Recomandat!
NU RECOMAND: The Northman
Seriale recomandate:
– Peacemaker (mai mult comedie decat supereroi)
– Mayor of Kingstown (www.imdb.com/title/tt11712058/?ref_=nv_sr_srsg_0)
– We own this city (www.imdb.com/title/tt14192504/?ref_=nv_sr_srsg_0)
– The Serpent (www.imdb.com/title/tt7985576/?ref_=nv_sr_srsg_0)
– The Terminal List (www.imdb.com/title/tt11743610/?ref_=nv_sr_srsg_0)
– Black Bird (www.imdb.com/title/tt4301160/?ref_=nv_sr_srsg_0)
Majoritatea recomandarilor mele sunt bazate pe fapte reale. Asta caut eu, deci daca aveti recomandari recente, feel free to comment 🙂
NOU
Am incercat cu spalatura aia de Sandman pana la ep 8, cand am zis stop. STOP. Creierul meu nu mai duce freza emo, cliseele, si PC-ul cu rase si orientari sexuale. Au inghesuit tot in serialul ala si nu mi-a mers deloc la inima, desi in teorie exact genul meu.
Cu Top Gun, placut impresionata si eu, desi nu-l pot inghiti pe Cruise nici cu 100 de litri de apa. Dar destul de bine facut, mai putin vopseaua de par a lui tata Tom, cine l-a vopsit, a turnat un Loncolor maro and they called it a day.
Revin sa incerc si ce se recomanda prin comentarii.
NOU
Tom Cruise are și peruca! Omul nu e chel, dar are meșe aplicate….citiți pe internet cine este interesat!
NOU
“Creierul meu nu mai duce freza emo, cliseele, si PC-ul cu rase si orientari sexuale” Deh, NG era woke before it was cool
NOU
“Elvis”, pentru cine a fost The King, plus Tom Hanks care face un rol super.
NOU
Seriale, n-am timp să fac review, doar vă zic ce-am apucat pe 2022:
MoonKnight, Ozarks (4), Peaky Blinders (6).
Când o să am timp o să vă fac o rubrică de critică de film de la coana Tanța.
De exemplu, nu știu ce film polițist, e luat unu’ cu ambulanța și a fost declarat decedat când a ajuns la spital.
Coana Tanța:
– Băi da’ pe-ăștia de la ambulanță chiar nu-i suspectează nimeni?
NOU
Io-i suspectez de incompetenta, da’ ma gandesc ca totusi nu era un film despre Ambulanta Ilfov.
NOU
Midnight mass
www.imdb.com/title/tt10574558/?ref_=nv_sr_srsg_2
Suprinzator de bun.
NOU
The Shawshank Redemption a mai vazut cineva? Merita!1
NOU
eu ma apuc de Dallas. Am auzit ca e treaba
NOU
S a cam perimat și industria de filme (mă refer la Hollywood in special)…se produc anual mii de filme de proata calitate, enorm de multe, toți cei care fac filmele astea se cred mari regizori sau actori, toți vor să devină bogați, vedete…e așa o goană, te doare mintea !….
Rare-s filmele de acum care sa te mai impresioneze…..
In fine, vine rahatul de Metavers….cam asta e trendul.
NOU
Pe mine ma cheamă [..] si mie îmi place adica ma uit la Don Matteo pe unde l prind(rai1 sau nationaltv) si la Capitain Marleau (.fr2 si Molotov).
Va mulțumesc.
Recunosc ca nu par întreg la cap dar nici cei de la Netflix(Sandman etc) nu sunt..
P.S. Amazon PRIME a patruns in liniste ( cu reclame pe blocuri si autobuze) si la noi si è interesant duelul cu dragonii cu HBO Max ..
NOU
The Americans
serial despre spioni trimisi in US in anii ’80
NOU
Yellowstone și TIN STAR .
NOU
Unorthodox, Shtisel, Prieteni si eroi, Spionul (netflix), Our boys, Valley of Tears (hbomax). Fauda m-a facut sa caut seriale israeliene si nu sunt proaste deloc
Extras si Derek (hbomax) ca imi place Ricky
Godless (netflix) ca imi place westernul
Suburra (netflix) nu e la nivel de Gomorrah dar nici nu e de lepadat
No Man’s Land (hbomax) – unu isi cauta sora tocmai in Siria cucerita de Isis
NOU
Tocmai voiam sa pomenesc de Fauda, ca nu a zis nimeni nimic. Foarte, foarte misto serialul, mediu spre bine cum joaca ei, foarte misto atmosfera si descrierea zonei.
NOU
Bune alea israeliene, mai ales Our boys dupa caz real.
Recomand si eu unul suedez, Caliphat (www.imdb.com/title/tt11398870/) despre radicalizarea teroristilor in Suedia
NOU
Asa ti-e scris (netflix) o comedie cum nu sunt multe
NOU
Momentan sunt pe “City on the hill” . Cu Kevin Bacon in probabil cel mai bun rol al lui. Minunat facut.
NOU
Nu stiu daca se pun la vechituri fiindca au mai multe sezoane sau sunt fresh fiindca nu le-am vazut mentionate pe aici. Dar eu astept cu nerabdare sezoane noi din:
-Vienna Blood
-Endeavour
-Line of duty
Si mi-a placut maxim pentru umorul englezesc Doc Martin.
NOU
Ceva fain si cu actiune: Space Sweepers
www.imdb.com/title/tt12838766/?ref_=nv_sr_srsg_0
NOU
“Love Death + Robots” – mini filmulețe de 10-15 minute.
www.imdb.com/title/tt9561862/
NOU
Sunt de acord cu The dropout si adaug seria We crashed . Ambele sunt bune.
Si o mica bijuterie de serial pe HBO : Starstruck .
NOU
io ma uit la yellowstone. Da nu il recomand ca are in plm 4 ani.
Da la mine pa suedia acum a intrat pe strim
NOU
Mai mult netflix si hbo:
Better Than Us
The Rational Life (cum s-au schimbat timpurile !)
Harlots- pentru doamne si domnisoare
Fauda
Mazhor-Silver Spoon
Golden Life