Hai că zic eu, ca să vă treacă jena.
Eram într-o relație, îmi plăcea de ea, ei îi plăcea de mine, totul era minunat și strâmt, fiecare act sexual se încheia cu un orgasm simultan dumnezeiesc, totul minunat.
Până într-o seară, după vreo…2 luni, cred, de relație, făceam amândoi duș când mă lovește, brusc, cu mărturisirea:
– Mi s-a părut minunat totul în seara asta, e prima oară când am orgasm cu un bărbat, după foarte mult timp.
Inițial, în prima secundă, fiind prostovan de meserie, m-am bucurat. Iată, ce mascul. După care s-a auzit un DIIIIING, după care a ajuns și la mine fisa în cădere.
– Păi stai, și până acum, toate gemetele, suspinele, rugămințile, frisoanele…?
– Am vrut doar să te fac fericit.
Băăăăi, știți cum e aia să îți cadă lumea în cap? Hai, că știți, mărturisiți-vă.
NOU
Eh, de multe ori vor sa ne faca pe noi sa ne simtim bine. Se stie ca daca auzim gemete si simtim zgarieturi pe spate, ne creste sporul :))
Sau se plictisesc si vor sa terminam mai repede :))
NOU
merg pe aia cu plictiseala
NOU
Nu stiu, cred ca este raspunsul corect. Si as vrea sa ramana asa. Ce nu stii, nu te omoara :))))))
NOU
Imi povestea un coleg despre o fosta de-a lui care l-a inselat si felul cum s-a scuzat si a incercat sa minimizeze faptul: nu mi-a bagat decat varful :))
NOU
eu stiu pe un tip caruia i-a zis ca doar a atins-o la suprafata vaginului, nu a bagat-o inauntru, deci nu e nimic
NOU
“Aveam ochii inchisi si credeam ca esti tu”
NOU
“Băăăăi, știți cum e aia să îți cadă lumea în cap? Hai, că știți, mărturisiți-vă”
decat daca iti pasa….
NOU
eram si eu tanar…
NOU
Senioare, ce marca de lecitina zici ca iei? Sunt doo eternitati de-atunci, totusi…
NOU
El si ea in pat seara.
El o priveste gales si o intreaba:
– Iubito, de ce nu imi spui niciodata cand ai orgasm?
Ea raspunde:
– Mi-ai zis ca nu iti place sa te sun cand esti la munca.
NOU
El: Spune-mi ceva care să mă facă fericit & trist în același timp.
Ea: Ești cel mai bun la sex dintre toți prietenii tăi.
NOU
Citesc blogul de cativa ani buni, dar fara sa comentez. Fiindca suntem cam pe acelasi subiect, doresc sa va povestesc urmatoarea:
De aproximativ un an am/aveam o relatie fara obligatii cu o colega de servici care avea prieten. Fiind foarte cinic, posibil datorita relatiei parintilor, era perfect pt mine deoarece aveam o minima idee de partnerii ei si nu foloseam protectie.
Din momentul in care si-a terminat relatia, aproximativ 3 luni, de fiecare data cand ne vedem ajunge foarte greu ori deloc la orgasm.
Intelegerea a fost, ca fiecare putem avea alti parteneri (dar nu chiar cu oricine) plus trebuie neaparat cu protectie si suntem 100% deschisi unul cu altul.
Zis si facut.
Alalteieri trebuia sa vina pe la mine, dar mi-a scris ca nu mai poate, fiindca o sa iasa cu niste colege. Trecand pe la ea pe la servici sa o salut, era acolo un prieten de al ei. Mi-am dat seama imediat ca “colegele” este acel prieten. Nu am zis nimic.
Ieri seara cand ne-am intalnit la o tigara, am intrebat-o direct, daca a facut sex cu tipul si daca, da, daca a folosit protectie. La inceput a negat ambele, apoi a recunoscut.
Recunosc ca inainte sa ne vedem, speram sa nu am dreptate (sa ma minta si apoi sa recunoasca). Dar in momentul in care a recunoscut, am fost usurat (desi ma atasasem putin emotional) fiindca stiam ca pot incheia capitolul usor. Din moment ce oricine te vrea, te si poate avea, nu consider ca mai esti special. Plus sanatatea personala e mult mai importanta decat un impuls.
Iar acum din pacate nu intelege ca s-a terminat, promitand ca nu se vai mai intampla (ca in articolele recente), chiar si cu toate explicatiile.
NOU
“Din moment ce oricine te vrea, te si poate avea, nu consider ca mai esti special. ” – This…
NOU
@Iulian, intr-o situatie ca asta trebuie sa te astepti ca, atunci cand tu iei locul prietenului/iubitului, va aparea cineva care va lua locul amantului. Si daca cu tine a acceptat sa faca sex fara protectie, si cu el va fi acelasi lucru.
NOU
@Arhi, prin “oricine” nu doresc sa zic ca femeile nu au voie cu n barbati, ci doar sa zic ca trebe sa aibe putin respect de sine, nu sa fie fat frumos, dar curat. Acelasi lucru se aplica la mine, mai bine o laba sanatoasa decat o femeie frumoasa fizic, dar care nu e dusata.
NOU
mi s-a parut ceva foarte misto, de aia am si subliniat
NOU
@Andre G nu am luat locul nimanui. Nu a acceptat sa facem sex neprotejat, am convenit.
Tocmai asta e motivul încheierii situatiei, nerespectarea a 2 reguli, te protejezi ca sa protejezi si pe celălalt si nu mințim.
Acu ca a venit randul meu, inca un motiv sa inchei situatia.
NOU
Iulian, sa crezi ca doar tu nu esti ”oricine” e un pic…
NOU
De unde ai pesedit vorba asta, Iulian: „Din moment ce oricine te vrea, te și poate avea, nu consider că mai ești special.” ?
NOU
@CatalinR nu cred ca eu nu sunt “oricine”. consider “oricine” orice persoana, bărbat sau femeie, care nu are o minima exigenta de la sine din toate punctele.
NOU
@Phaff
Posibil de la o experiență plătită pe la varsta de 17 ani, când nu am fost deloc excitat absolut deloc, desi persoana era foarte frumoasa.
Sau e posibil sa fiu ciudat, datorită relației părinților, când la bătaie isi dezvaluiau de fata cu mine cu cine s-au mai înșelat, prieteni de familie, șefi, nasi, necunoscuți, prostituate, pe o perioada a vârstei cuprinsă intra 6 și 12 ani. Mai târziu nu am mai fost afectat emoțional, tind sa cred.
Sau faptul ca am fost crescut de 5 femei.
NOU
Nu cautati statisticile asupra orgasmelor feminine prin sex cu penetrare in cupluri hetero ca e grav.
NOU
Eu zic sa ignoram statisticile alea (ca sunt scrise de oameni rai care vor sa ne demoralizez si ne mint) si fiecare sa-si intrebe iubita/sotia. 😛
NOU
Eu cred intr-o relatie sanatoasa bazata pe drepturi si responsabilitati egale. Eu imi vad de orgasmul meu si ea de al ei.
NOU
ai un typo la “si el de-al lui”
NOU
Nu rrhecunosc nimic, dăcât in fața Marii Adunări Națonale si a clasei muncitoarrhe.
NOU
Intrebare: Cand au femeile orgasm?
Raspuns: Cui ii pasa??
NOU
Doar nu platesti pentru orgasmul lor :))
NOU
Nu neaparat ca nu a avut orgasm inainte dar f posibil ca nu le-a raportat ca sa scape de taxe!
NOU
Men show love through sacrifice:
m.youtube.com/watch?v=xoi47GBZSpI&t=11s
NOU
De ce femeile rămân în relații în care mimează orgasmele? Dacă nu te satisface sexual, de ce mai stai cu el?
Și nu o vreau pe aia că ești îndrăgostită de el. Nu pot fi îndrăgostită de unul care mă face frustrată pentru că am așteptări de la el, așteptări care se doresc împlinite și pe care le găsesc taman pe dos, ignorate. Am încercat relație cu unul căruia îi povesteam foi pilduitoare din DMS-5, biblia tulburărilor de personalitate, ca ăla să îmi întâmpine entuziasmul intelectual cu un „ok”… Dacă ai o pasiune și nu îți vine să fii în largul tău împărtășind-o cu celălalt, la ce mai există relația aia?
NOU
Cred ca vorbesc in numele tuturor cand iti spun ca trebuie neaparat sa scrii un articol despre relatia aia
NOU
Eu am avut o prietenă care era asistentă medicală într-un cabinet veterinar. Înainte sau după ce ne drăgăleam îmi povestea cum steriliza pisici sau austeniza căței.
Deși avea țâțe extraordinare, uni dintre cei mai frumoși sâni din istoria artelor, cu cel mai palpitant spațiu dintre ei, ne-am despărțit după vreo două săptămâni.
Pasiunea mea erau sâni ei, pasiunea ei era sterilizarea pisicilor.
NOU
Orgasm simultan? Cineva s-a uitat prea mult la filme SF.. :))))
Sharon Stone recunoaste ca femeile mai mimeaza orgasmul dar si afirma ca barbatii, in schimb, mimeaza relatiile. O fi adevarat, nu o fi?!
NOU
@Amintiri cu refugiati ucrainieni – ce nu sunt nici refugiati si nici ucrainieni :))))) Cineva care nu a facut sex vorbeste de orgasm! Zapacite si distractive mai sunt unele din posturile tale! 🙂
Nu vreau sa te dezamagesc dar nu exista barbat care sa-ti ofere orgasme la fiecare tavaleala la fel cum nici noi nu suntem in stare sa oferim ce ofera zeitele sexului din Asia. Ai auzit de Singapore Kiss? 🙂
NOU
“zeitele sexului din Asia”??? Legende urbane.
NOU
adica sarutul singaporez e un mit? sunt socata… :))))))))
NOU
Well, tipul mi-a scris din proprie inițiativă. Voia „relație”, cel puțin asta credea el.
„Tu vrei ceva inedit. Pentru asta, te duci la circ. Tot ce îți pot oferi este o discuție.”
20 de zile mai tîrziu, am ajuns la concluzia că pot scrie bine mersi de una singură doar primind feed-back de genul „am venit de la serviciu”, „ok”.
Ca să închei într-o notă filosofică, dacă vrei sex în primele zile deoarece nu ai răbdare să cunoști pe cineva, nu mai bine te duci la un bordel ori cauți pe Internet vreun grup de escorte? Dar na, trebuie să scoți ceva parale din buzunar și parcă sexul moca te face să pari mai viril.
NOU
Miau miau miau pana la certificatul de casatorie