Ieri apăruse capodopera asta pe grupuri, făcută de o tanti angajată la un 5toGO, evident, fără știrea conducerii, era ea supărată că trebuie să muncească mai mult decât simțea ea că e nevoie. Între timp, înțeleg că ownerul francizei a rezolvat problema, nu știu exact cum, dar afișul nu mai este. Sper că nici angajata.

Nici măcar nu vreau să discut despre faptul că scopul unui local de genul este tocmai adunarea grupurilor de oameni, care să se învețe să vină acolo ca la a doua casă, pentru că, pe termen lung, vânzările localului vor crește, pentru că oamenii nu sunt săraci tot timpul, iar dacă atunci când ești sărac, îți rupi 5 lei ptr o cafea împărțită la mai mulți, când vei avea bani, tot acolo o să mergi să îți iei cafeaua.

Ci doar o să vă spun că, în legislația românească, nu există acest drept de a-ți selecta clientela, drept pe care l-au văzut mulți prin filmele americane și au impresia că e o realitate peste tot. Firmele românești de alimentație publică trebuie să primească, pentru a funcționa, niște aprobări de la diverse servicii, inclusiv primăria, iar în respectivele aprobări se specifică accesul nelimitat al clienților, în zonele de vânzare, pe timpul programului. Orice altceva este ilegal și este o încălcare a permisului de funcționare inițial.

Singurele localuri care își pot selecta clienții sunt cele care funcționează pe bază de membership, care trebuie să fie acordat pe criterii clare, iar refuzul accesului se face exclusiv pe baza acelor criterii, nu discreționar, la latitudinea angajaților. Nu de alta, dar, altfel, toate localurile ar discrimina pe bază de sărăcie, nu? Ai venit cu Golf? Du-te acasă, tataie și fă-ți singur paste, că nu e greu.

Cunoașteți-vă drepturile, că de aia sunteți cetățeni europeni și le aveți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.