În plimbarea mea europeană, am fost și m-am întâlnit cu diverși oameni plecați din România. Pe unii îi cunoșteam, pe alții i-am cunoscut indirect, prin intermediul celor cunoscuți. Știu că nu o să vă vină să credeți, dar, surpriză. Majoritatea românilor din diaspora sunt pro Putin, pro AUR, bravo doamna Șoșoacă, ce le-o trage tuturor, România trebuie să fie liberă, să nu mai fie sclavul Europei, neatârnare, etc.

Desigur, toate alea spuse din confortul extrem al vestului de care trebuie să ne eliberăm. Nu, niciunul nu are de gând să se întoarcă acasă, evident, toți și-au făcut viața acolo, le place, e frumos în UE. Dar România trebuie să fie liberă și puternică, să își reia locul de lider al regiunii (nu știu când a fost, am întrebat, desigur, a fost lider pe vremea lui Ceaușescu, când toți aveam case și locuri de muncă, nu murea nimeni de foame, ne descurcam)

Mă gândeam, cu nasul în paharul meu de cola light (da, încă există și e mai bună decât cola zero) că oamenii ăștia nu ar trebui să aibă drept de vot. Desigur, în general, dar, în special, dacă ai plecat din România, dacă ai pașaport de ăla CRDS(sau cum îi zice), dacă nu mai ai buletin, dacă ai cetățenia altui stat, ura și la gară. Nu ar trebui să ai dreptul de a vota pentru România.

Motivul e simplu. Cei ce au plecat sunt complet rupți de realitate. Legăturile lor sunt, majoritar, cu părinții, care știm cu toții ce opinii politice au și cu cine suplinesc lipsa relațiilor sexuale din familie. Imigranții nu știu nimic din ce se întâmplă în România, doar ce văd la tv, trăiesc din discursurile mobilizatoare ale prostituatelor PSD gen Oana Lovin și votează, evident, cu cei ce dau mai mult la pensiile părinților.

Prin urmare, aș dori ca viitorul copiilor mei să îl influențeze măcar aceia care vor sta împreună cu ei la coadă la zahăr, la proximul atac al lui Putin, nu un nene care să zică, relaxat, privind pozele cu copii morți pe care i le arăt E fake, prietene, deschide și tu ochii, nu mai fi oaie.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.