Mai țineți minte pickupul Tesla?

Eh, te contrazic un pic. Muzica era, greu de gasit dar era. Nu pe canale oficiale insa. Puteai sa ti cumperi o caseta blank (se gaseau) si sa o inregistrezi la un asa numit “Studiou” – in Constanta erau 3 4. Deasemenea cu prietenii si cu un pic de efort (carat scule) puteai sa faci seri si nopti de recording unii de la altii punand sculele la comun. Uite asa cu chinuri am reusit sa am toata discografia Queen la in anii 80, de exemplu. Sau Led Zep. Un magnetofon era citeva mii de lei si cu un pic de tinkering puteai scoate din el o scula decenta pentru muzica – chiar cu un amarat de “majak”.
Un vinil sh era 5 dolari afara. Cu economii puteai ruga un amic marinar (in cazul meu) sa ti-l aduca de afara – il plateam in pachete de kent luate de la bisnitari, banii inainte (3 pachete discul – 240 lei pe vremea aia). Inca am albume cumparate atunci.
Departe de mine sa zic ca atunci era bine, mai ales acum cand pot sa mi cumpar albumele favorite in diferite masterizari, ba chiar sa le ascult in super hi-fi folosind servicii de streaming.
Nu exista pe atunci lumea aberanta audiofila, dar muzica exista. Trebuia doar sa o cauti.

Hai sa va spuna batranul vostru, ca Cetin pe vreamea aia avea cam 11 ani (prin ’85), iar al vostru cu adevarat era ceva mai matur (15 batuti pe muchie, nu asa…)
Bai, cum spunea cineva mai sus, muzica se mai gasea. Fie de la vaporeni, fie prin Timisoara de la sarbi, fie mai scapa ceva pe Romania Tineret, unde Motu Pitis avea o emisiune (rocoteca parca, nu mai stiu…), fie prin diversi dubiosi… Ca orice, si asta functiona pe sistemul PCR. Nu partidul comunist, ci P(ile) C(unostiinte) R(elatii). Piata neagra si bani multi.
In ceea ce ma priveste am spus mai sus. Cunosteam pe cineva care il cunostea pe Ursulescu si prin asta faceam rost de noutati.
Mai exista si emisiunea muzicala de la Europa Libera, dar era greu printre fluieraturi si pacaneli sa distingi ceva de cele mai multe ori. Si sa mai inregistrezi.
Si daca vroiai sa inregistrezi de pe un radio, iti trebuia radio-casetofon. Greu… Dar nu imposibil. Din nou, bani si relatii… Ma credeti daca va sppun ca, pana prin ’83-’84 ajungeau in “comertul socialist” radio-casetofoane japoneze? Cel putin teoretic ajungeau pe rafturi, pentru ca din nou, datorita sistemului PCR, nu prea apucau sa ajunga…
Erau si concerte ale unor formatii straine. Nu va imaginati ca veneau varfuri. Veneau formatii care in urma cu 5 – 10 – 15 ani avusesera o melodie in topuri pe primele 15 – 20 de locuri. Relativ populara la vremea respectiva. Asa au venit formatii gen Goombay Dance Band sau Middle of the Road. Sau the shorts. Din nou, biletele erau greu de procurat, trebuia sa stii pe cineva… Dar na, statului comunist ii placea sa pastreze o oarecare aparenta de cosmopolitism… Si sofisticare…
Pe urma, prin ’85 au inceput sa apara “videourile”. Si au inceput sa circule csetele VHS. Bine, un “video” costa pe vremea aia aproape cat o masina. Si daca nu cunosteai pe nimeni in strainatate sau daca nu aveai rude care sa-ti poata trimita unul… Prin ’87 sau ’88 am avut si eu noroc sa primesc unul. Bai, efectiv mirosea ca o masina noua…. In fine, dupa ce au aparut videourile, au aparut si “videotecile” in incinta unor teatre sau discoteci. Si erau extrem de populare casetele cu clipuri MTV. Unele hoteluri chiar, in Sinaia din ce imi aduc eu aminte, eveau 1, 2 ore pe zi in care difuzau filme sau muzica pe un circuit de televiziune inchis. Nu a durat mult povestea asta. Dar piata de casete VHS pe sub mana a continuat sa functioneze. Din nou, fie primeai csetele din strainatate, fie le cumparai la niste preturi destul de piparate (copii la mana a 7, nu va imaginati ca noi noute, in tipla…). “Chuck Norris vs. comunism” e o docudrama foarte interesanta si relevanta pentru timpurile alea.
Dar hei, sa nu uitam cat de bine era….

Am acasa la mama, un pick-up functional si discuri, inclusiv Abba si Beatles.

Acasa am un amplificator Kenwood KA-660 fabricat in 1987, are distorsiuni 0,006%, care are si intrare pentru pick-up. L-am reconditionat ca la carte, era al unui DJ care punea muzica la nunti si botezuri.

www.hifiengine.com/manual_library/kenwood/ka-660.shtml

In timpul liber cumpar radiouri vechi de la targurile de vechituri.
La casuta de la tara am un Graetz Page Automatic 301 din 1970 pe care il folosesc zilnic, iar in Brasov am un Grundig din 1969 perfect functional, asteapta un donator pentru butoane, logo si antena.

www.radiomuseum.org/r/graetz_page_automatic_301_netz.html

www.radiomuseum.org/r/grundig_transistor_305.html

photos.app.goo.gl/za1vMAujZ4LS3iY37

Cu Graez, am prins in Brasov, Radio China International, un radio din Israel si un radio din Hawaii (pentru cunoscatori, in banda US, reflectie pe ionosfera).

De plictiseala mi-am facut si un radio ”cu galena” cu care prind statia din Bod si Targu Mures. (cu antena trasa pana in padure, 100 metri)
Am dat o caruta de bani pe niste casti de 2000 de ohmi (casti de tanc, armata romana)

photos.app.goo.gl/AMHXjr3kyP8di2Fq6

Intrebarea mea e: cum de radiourile nemtesti prind cu doar 5 tranzistoare posturile de radio in FM si niste radiouri din zilele noastre, digitale, cu procesoare etc. caraie si tusesc?

Ca sa nu mai zic de radiourile romanesti facute din rebuturi, care nu erau bune de nimic, reglai toata ziua la ele.

P.S. Aveti radiouri vechi de donat? 🙂