Să facem o rugăciune

Suntem în plină furtună cu Marele Alb – despre care, sincer, când am auzit am crezut că e o rasă de porc. În fine, azi o poveste cu business și credință. Nu dau sfaturi de business că Cetin plătește puțin pe cuvânt publicat iar de religie n-am ce să zic că sunt fiu de popă. Așa că judecați singuri.

Supermarket capăt de București, aglomerație.
Doi cumpărători își ciocnesc cărucioarele.
Între replici la tavă cu organe genitale și sfinți de o rară apariție, unul dintre domni îi spune celuilalt, normal, “moldovean prost”. Ca să nu cadă de fraier, al doilea i-a întors o replică nominală:
– Moldovean prost ești tu, băi boule.
Însă cel mai tare a urlat o doamnă care m-a ciocnit și pe mine și pe cei doi gata să-și strângă mâna amical:
– E, ‘tu-vă-n gură de moldoveni de ce nu vă bateți voi acolo la Vaslui?
– Sunt din Brașov, doamnă…
Nu ies bine dintre cărucioare, hop mă sună agentul.
– Băi moldovene, mai ești în zonă?

Aici fac o pauză să vă explic împrejurările.
Eu și Georgel (agentul de vânzări al firmei) aveam o întâlnire programată la 9:30 dimineața cu unul din cei mai prolifici oameni de afaceri ai vremii, domnul Silviu Prigoană. Vânduse Realitatea, mătura Bucureștiul, baștan mare.
Întâlnirea era de mult programată dar acum s-a ivit ocazia, domn’ Prigoană n-avea timp de gunoaie ca noi:
– Băi pulifrici, dacă am zis 9:30, păi la 9:30 ești aici, da? (îi zise el agentului) Nu îmi vii mie cu scuze că e aglomerat, că ți s-a inundat apartamentul, sau chestii de-astea.

Bun.
Luat metroul să nu aștept în trafic, când am ajuns, agentul cred că dormise în mașină că l-am găsit în fața clădirii.
– Băi moldovene, ce bine c-ai venit. Hai c-o să fie bine, presimt – zice el – să facem o rugăciune.
– O ce?!
– O rugăciune, moldovene, tu nu te rogi înainte de ceva important?
Zic
– Nu, că nu mi-e frică.
La 9 și 10 minute intrăm în recepție. Secretara ne primește profesional cu:
– Căutați pe cineva?
– Da, zic, nu e urgent că am venit mai devreme, avem o întâlnire la 9:30 cu domnul Silv…
– Azi nu vine.
Eu mă usuc, Georgel se face verde. Sună.
Evident, nu răspunde.
Ne mai fâțâim, el tot cu telefonul la ureche, în sfârșit vorbește.
– Alo, dom’ Prigoană? Să trăiți!..
– Mvafe ngofe tafande… (atât am înțeles că avea telefonul la ureche)
– Păi noi suntem aici.
– Meveii măfii ve favă…

Lipsit de darul răbdării îi fac semn că eu plec.
Pune palma pe receptor și zice:
– Băi nu pleca, zice că are o problemă, i s-a inundat apartamentul…
(mhm)
Am așteptat până la 11.
N-a venit.
Așa că eu am plecat în supermarket.
Aglomerație, cărucioare, moldoveni, v-am zis.
Când m-a sunat, am lăsat tot și m-am dus într-o fugă.

– Hai Iliuță, c-o să iasă bine – îmi zice agentul – presimt eu, am un al șaselea simț… și-și face o cruce.
Intrăm în birou, Prigoană ne aștepta.
Nici bună ziua, nici fututencur, își deșurubează piciorul de lemn și-l pune pe birou:
– 25% reducere că sunt handicapat.
– Georgele, cred că era al șaptelea…

Păi să vedeți, c-o fi c-o păți, își începe Georgel sales pitch-ul, ăsta tot o dădea cu 25% reducere.
În fine, ajungem la preț.
– Am zis 25%?! Păi 25% doar că sunt handicapat, încă 25% că ați întârziat.
Ca să câștigăm teren, Georgel zice:
– Putem să vă dăm varianta blueprint.
– O ai la tine?
Ca să nu-și piardă Georgel ascendentul, iau cheile, alerg la mașină iau blueprint-urile.
La întoarcere văd liftul deschis.
Mic cât debaraua mea de la garsonieră.
Sar în el și tocmai când să se-nchidă ușile se-nghesu… pardon, intră și Bahmuțeanca.
Da’ nu singură. Cu ea a venit și-un damf de parfum țipător. Ce zic eu țipător, urlător în gura mare.
Închide ochii, lasă capul în jos și-o aud șoptind repede pe înainte:
– Tatălnostrucareleeștiînceruri…
Pfaa, asta îmi trebuia… O fi capela de rugăciune, nu liftul… Cum naiba ies?
– Mergi sus?
Eram la parter.
– Mhm! (dau din cap)
Băi deci nu puteam să respir. Mă fac că mă uit în colțul cu butoane, trag o gură de aer și-mi țin respirația.
Țin ce țin, deodată se încetinește totul.
(basedrop)
Aoleu, poate leșin…
Dau drumu la aer ușor (din plămâni, da?).
Nu leșinam, se oprise liftul.
Tanti Bahmu cică:
– Ai făcut tu ceva?
(în gândul meu, ce să fac doamnă? mi-am ținut respirația, n-am știut că opresc lifturile cu respirația…)
Cred că arătam speriat că tot ea a zis:
– Să facem o rugăciune!
Pfaa, alta cu rugăciunea.
Și închide ochii.
I-am închis și eu că mă usturau.
Nu cred c-a ajuns la “și nu ne duce pre noi în ispită” că zice:
– Amin da’ tu lucrezi aicea?
Dau din cap că nu.
– Câți ani ai?
Cu respirația oprită îi fac semn ca și cum sunt mut.
– Aoleu și vai de mine – zice tanti Bahmu – păi tot eu trebuie să țip?
– ?!
– Și păreai simpatic, săracu’ de tine… Să facem o rugăciune!
Iar închide ochii.
Eu lăcrimez. Și nu doar la figurat.
N-ajunge la “pâinea noastră cea de toatele zilele” că zice
– Amin și zi-mi așa pe degete, câți ani ai?
Îi arăt 3 și-o gaură.
Face ochii mari. (către hârtiile mele)
– Ce-ai acolo?
N-apuc să mimez nimic că mi le trage de la subțioară.
– Da de ce sunt albastre? Silviu le-a văzut pe-astea?
Dau din cap că nu.
– Aoleu, să nu i le-arăți că-ți cere 25% reducere. Lui nu-i place albastru…
Dau din umeri.
– Ești simpatic și ai și ochii frumoși. Bine că nu m-am blocat cu vreun urât.
Băi și deodată deschide gura și când începe să țipe am asurzit instant.
Vibrau tablele pe lift.
Ce table, cred c-au vibrat și stâlpii de beton ai clădirii.
– MARINEEE! DĂ DRUMU LA LIFT FUTUZGURAMĂTII!
De undeva din casa liftului se aude o voce cu ecou. Probabil Marin.
– Lucrez acuma doamna Adriana.. ana.. ana.. ana.. S-au ars fazele.. azele.. azele..
– Aoleu, s-au ars fazele! Să facem o rugăciune!
De data asta ține ochii deschiși.
N-ajunge la “tatăl nostru” că zice.
– Și cum te cheamă?… A, stai că n-ai cum să-mi zici că ești mut. Ești însurat?
Dau drumu la aer și zic cu voce tare.
– Dacă scap de-aicea doamnă…
– Aoleu, vorbești! Minunea dracu’, să facem o rugăciune!
– (wtf)?!
– Amin, tu chiar ești mut?
– Nu doamnă, doar mi-am pierdut mirosul.

Usturimea persistă.
– Ai ochii înlăcrimați. Ești un sensibil. Pe oamenii sensibili îi ajută DUMNEZEII MĂ-TII MARINE, MAI AI MULT?!
Din casa liftului, liniște.
– Să vezi c-am rămas blocați… Am rămas blocați?
Începe să plângă.
– Ce… mffff… ne… mfff… facem? zice doamna sughițând.
Plângeam și eu dar din alte motive.
– Zi, băi ochiosule, și tu ceva!
Dau din umeri.
– Aoleo, iar ești mut? Bine că nu ești urât.
Băi și se pune pe-un plâns, dar nu scâncit, de-ăla urlat de-mi vibrau gândurile.
– WRAAAAAAAUH! WRAAAAAAAAAAAAAAAUH!
– Doamnă, stați liniștită…
– WRAAAAAAAUH! WRAAAAAAAUH!
Pfaoleu, cum scap eu de-aici…
– Doamnă, haideți că se rezolvă, să facem o rugă…
Liftul pornește.

Când am intrat în birou, domnul Prigoană plecase.
Georgel supărat cu geanta în mână.
– Vezi, băi moldovene, dacă nu te rogi.