Contul meu
Mă uit acum la copiii mei cei mari și la speranțele lor legate de viitoarea carieră. Desigur, eu speram, ca orice părinte, să își dorească să fie medici sau politicieni. Din păcate, fiica vrea să fie designer de interior, nu știu de unde până când, iar fiul vrea să fie parazit, pentru că oscilează între gamer profesionist și vlogger. Sper să aleagă gamer.
Când eram de vârsta lor, nu prea aveam dileme de astea. Când faci parte dintr-o familie săracă, cu mulți copii, viitorul nu sună niciodată în direcția medic, ci în ceva lucrativ, să aduci bani în casă, nu prostioare de astea.
Dar undeva, secret, îmi doream să ajung cascador, datorită cărților de gen, citite pe nerăsuflate. Evident, nu am ajuns, pentru că era un vis, iar eu am fost învățat că visele rămân vise, realitatea e că du-te dreacu și muncește, nu mai visa cai verzi pe pereți.
Există, printre voi, oameni care să își fi realizat cu adevărat visul din copilărie?
NOU
Dap. Voiam sa fiu ziarist, am scris la ziar, am vazut cum e cativa ani, mi-a placut la nebunie ce faceam (dar gresisem deceniul si tara), am renuntat inainte sa imi ruinez viitorul, si acum fac ce si-a dorit mama . Sunt economist pe la banci si-mi si place. Daca faceam asta din prima, ar fi fost un job de cosmar, dar asa, am ales eu. Undeva in adancul meu, sunt tot un fel de ziarist, dar caut stiri si investighez doar pentru mine.
NOU
well, stii ca poti scrie aici oricand, nu?
NOU
Sigur. Cred ca doar am un moment extrem de extra-autocenzura, trac, anxietati. Mizerii from the scumbag brain
NOU
Pentru primul articol recomand un pahar de vin in plus, ajuta cu tracul. Asa mi-am facut eu curaj sa scriu articolul cu emigrarea in Amsterdam
NOU
oo, nico e clienta veche, ai citi articole scrise de ea, pe sport, dar nu mai tii minte, ca era prin 2010
NOU
🙂 cascador am vrut si eu, chiar am dat si telefon la studiourile Buftea :)))). Visul a fost spulberat de o acritura care mi a spus: “mama ta stie ca te joci la telefin?”. Scarba nu a putu aprecia cat efort am facut sa sun la informatii, sa ma milogesc de muraturile alea….urat! :))))
NOU
Simona Halep
NOU
Eu cand eram mic voiam sa fiu robot. Nu s-a intamplat 🙁 Dupa ce am mai crescut, am avut primul PC si a inceput sa imi placa. Nu intelegeam eu ce inseamna sa fiu developer, dar eram foarte curios de cum functioneaza toate si imi imaginam ce cool o fi sa stii asa ceva. Aia am ajuns si sunt multumit
NOU
Nu e timpul pierdut…
NOU
Cip cu cip se face roboțelul. Mai un vaccin, mai un implant. Îți țin pumnii.
NOU
Cum adica “sunt developer”, da’ “n-am ajuns robot”???
NOU
NOU
Touche @nea_zapada 😀
Si da, am facut prima doza de cip deci pas cu pas, mersi de suport
NOU
Nu. Abia generațiile de acum poate chiar sunt crescute sa își urmărească visul.
NOU
La fel este si acum, nu s-a schimbat nimic. Una e visul si alta e realitatea. Asa ca indemnul la munca nu e chiar un sfat prost. In momentul in care ai un venit stabil si generos atunci te poti gandi la visul copilariei.
NOU
Am fost destul de aproape sa îmi îndeplinesc visul de a deveni medic veterinar, dar m-am gândit ca as avea mai multe șanse sa îmi găsesc un loc de muncă dacă fac medicina umană. Cu toate ca nu regret alegerea făcută și îmi place ce fac, uneori ma mai gândesc dacă am făcut alegerea bună. Totuși, o bună parte din timpul liber mi-o petrec în “compania” animalelor: citesc, urmăresc documentare, ies la urmărit și fotografiat atât cât îmi permite timpul, deci cumva am reușit sa îmi alimentez acest “drăcușor” pe care îl am din fragedă copilărie.
NOU
niciodata nu sunt suficienti medici umani.
NOU
păi, @Ioane, e simplu, man; ceri din cînd în cînd unui pacient să te muște…
NOU
Clasa I, primul coleg de banca: ” Salut, numele meu este Ștefan, am 6 ani și când o sa fiu mare vreau să mă fac veterinar.” Azi Ștefan este medic veterinar.
NOU
Si da si nu (slava domnului la partea cu nu). Cand eram in generala si am trecut de perioada cand toate fetitele vor sa fie invatatoare, mi-am dorit sa fiu studenta. Se pare ca mineriadele din 90 lasasera asa un iz de aventura, mister si niste sure death termenului de student in capul meu asa ca o buna perioada de timp asta am vrut sa fiu. Mno, s-a petrecut, a fost fain, mai putin palpitant decat imi proiectasem in copilarie, nu pot sa ma plang insa. Apoi prin liceu continuand linia usor suicidala a viselor de cariera mi-am dorit sa fiu jurnalist de razboi. Nu, nu aveam fantezii cu Adelin, desi acum mi-e simpatic, eram mare fana Christiane Amanpour, Bosnia, alea, alea, seemed fun and important. Dupa ce am ingrozit familia apropiata si am cauzat niste aritmii, mi-a trecut de la sine. Asta e partea cu slava domnului si tuturor sfintilor din calendar. Apoi m-am instalat confortabil in mediocritatea generala si am lasat visele pentru oameni cu talent, ambitie si viziune.
NOU
Mda, cam acolo s-a tras limita si la mine. Puteam sa mergem in schimb de studenti la Ankara si ne duceau la granita cu sirienii, ar fi fost wild si probabil nu ieseam noi Adelin Petrisor, dar poate Rares Petrisor era tangibil .
Mama n-ar fi rezistat unor asemenea emotii, tata e usor cardiac, deci nope.
NOU
Eu n-am avut conceptul de “vis din copilarie”. Poezia alor mei era: pune mana si invata, sa ai un servici bun, mama
NOU
Dap. Voiam sa fiu ori regizor de film, ori pictor. Dupa 2 facultati si lucrat in 3 domenii de activitate care n-au nicio legatura cu asta, ca asa m-au convins circumstantele vietii reale care vine cu facturi and shit, acuma sunt grafician si din cand in cand mai fac benzi desenate. Nu castig la fel de bine, dar imi place ce fac si sunt multumit la sfarsitul zilei.
NOU
link la benzile desenate?
NOU
N-am. In afara de comenzi gen invitatie de nunta bd, cadouri pt ziua cuiva sau marturii bd, pana la continut suficient pentru un site de webcomics care sa nu se rasufle din lipsa de idei si ulterior abandonat, trebuie sa strang minim vreo 50 de episoade coerente, si eu n-am decat vreo 4 desenate si scenarii pentru inca 4. E o presiune mare daca public inainte sa pot produce consistent si ajung iar in situatia in care nu mai desenez de placere, ci de presiunea deadline-ului.
NOU
trebuia să ai ceva pe insta sau deviantart.
NOU
Oo, da. Pe deviant inca am chestii vechi, de la inceputuri, dar pe care acuma nu indraznesc sa le mai arat nimanui. Atunci eram tare mandru, acuma mai bine sa ramana intr-un colt intunecat al internetului.
NOU
Bai, partial.
Printre alte nebunii imi doream la un moment dat sa devin arheolog. O palarie asemanatoare aveam, bici si revolver mai imi trebuiau. Caci stim cu totii ca asa se face arheologia de calitate, nu?
Culmea e ca la un moment dat am fost la un pas de a-mi realiza visul. Si nu oriunde, in Grecia…
Cel care s-a opus a fost tata. Ma rog…
Am ajuns sa vad Acropolele cam 25 de ani mai tarziu, iar muzeul de arheologie din Atena abia anul trecut. Dar am ajuns sa le vad. Asa ca pot spune ca macar visul asta s-a materializat.
NOU
Eu chiar am terminat arheologia, ducandu-ma acolo din aproape aceleasi motive ca ale tale. N-ai pierdut mare lucru, cel putin daca o terminai la Cluj. Profesori imbacsiti, sapaturi tot in aceleași locuri, unde mai mult de cateva “cioabe” nu gasesti.
Singura chestie faina a fost atunci cand am facut descarcarea arheologica pt Autostrada Transilvania (portiunea aia deschisa de Boc).
Cand ne-au povestit niste studenti italieni cum fac ei sapaturile, mi-am dat seama ca puteam sa fac si alta facultate de balet, tot aia era…
NOU
Si de asta emiti pareri istoriografice?
NOU
La prima strigare imi doream sa fiu arheolog – imi placea istoria si mi se parea o chestie cool sa cauti in teren istoria.
Apoi am dat in latura artistica, dar in ceea ce priveste arta si frumosul realizat de mana mea este departe de ceea ce ar trebui sa fie prin prisma viziunii din capul meu. Adica eu imi imaginez ceva, iar pe hartie apare un desen ce poate sa apartina cu indulgenta unui copil de 4 ani.
Tehnica a evoluat si acum “frumosul” se poate face pe calculator – un ajutor enorm pentru cei care au doua maini stangi. Teoria culorilor, echilibrul compozitional, elemente si concepte legate de teoria afisului, s-au transformat in bannere publicitare, site-uri, machete grafice pentru tot felul de situatii. Turnand in aceiasi fundatie si putin marketing a iesit un melanj de servicii ce pot fi oferite pe piata si sa intretina o familie ca rezultat final.
Dar pana la realizarea asta drumul a fost anevoios, cam 8 joburi diferite in 12 ani cu adaptare si invatare in regim accelerat ce se cerea la locul de munca – erau gloriosii ani 2005+ cand patronul “avea inca 10 ca tine la poarta” iar “imparatul” Adrian Nastase (asterne-s-ar colbul istoriei si irelevantei peste el) conducea rromania spre inalte teluri de rapt, jaf si spoliere.
NOU
theso were the times….
NOU
Nu-mi mai amintesc de vise din copilarie relevante, dar le-am realizat pe cele din adolescenta.
Am plecat din tara, am gasit un job care sa imi permita sa ma intretin si sa calatoresc in cateva tari.
Visuri de om simplu, na.
Cel mai important pentru bunastarea mea psihica pe langa cele de mai sus, continui sa locuiesc intr-un oras la malul marii.
Mi-ar mai fi placut si alte chestii, sa fiu un trainer/coach capabil, care sa ajute oamenii sa aiba speranta si incredere in ei insisi, dar acum la 40 de ani cred ca e cam tarziu pt asta. Mai am un pic si termin o calificare internationala in contabilitate. Ca trebuie si paine pe masa cum ziceam mai sus.
NOU
da, si eu visez sa locuiesc la malul marii. nu, nu in constanta
NOU
Prima data dupa scoala generala vroiam sa fiu mecanic de locomotiva,,ma fascina,,inca ma fascineaza trenurile,,mai ales cele de mare viteza. Mai tarziu vroiam sa fiu pilot de avion,insa asa cum decid parintii c’è vei face,,am terminat in scarba liceul. Peste ani ma trezesc emigrat,lucrand in costructii, ani de formari si specializari,,apoi brusc in domeniul investiilor si proiectelor pt turism. Acum sunt liber,,ma gandesc la agricultura,o colaborare in domeniu. Am inceput deja cu o mica plantatie pt productia de legume bio si biodinamice pt restaurante si magazine cu specific.
NOU
Ma intereseaza subiectul fiindca si eu am in plan sa ma mut intr-un oras la malul marii si sa lucrez remote. Ce orase ati recomanda (din UE) si de ce nu Constanta (intreb serios, fiindca o iau in calcul).
NOU
pentru ca am locuit in constanta si e o mizerie de oras din toate punctele de vedere
NOU
orase la mal de mare: Malaga
NOU
Mersi pt. raspuns. Nu stiu daca ai timp sa-mi dai mai multe detalii, dar daca poti, imi poti spune te rog ce ti-a placut si ce nu ti-a placut cel mai mult la Malaga (si de asemenea si ce nu ti-a placut cel mai mult la Constanta). Incerc sa adun cat mai multe informatii…Multumesc.
NOU
constanta e o adunatura de cocalari care se imbogateste si implineste cu fiecare sezon estival. preturile cresc cu fiecare venire a turistilor, dar nu scad dupa ce pleaca ei. soferii constanteni sunt, probabil, cei mai prosti din romania, mult mai prosti decat timisorenii, chiar, ceea ce e o realizare in sine.
la malaga trebuie sa mergi ca sa vezi cum e.
NOU
@Liviu, eu sunt in Cipru(insula) dar nu iti recomand daca poti munci remote pentru ca poti pleca de aici numai cu avionul. Dupa vreo 2 luni deja acoperi cam ce e de vazut pe toata insula.
Pe cand daca te duci pe continent ai mai multe posibilitati, de exemplu in Italia poti sa cauti un AirBNB pe o luna undeva spre nord dar la mare gen Genova (iar in WE ajungi repede la Florenta, Milano, Venetia, Cinque Terre, sau in Elvetia, te duci pana unde te duce portofelul adica :))
NOU
Imi facusem o lista cu cateva orase din Spania si Italia + Constanta. In SP imi plac plajele mai mult, in IT vorbesc mai bine limba…sa vedem…abia am inceput sa ma documentez.Mersi pt input.
NOU
La fel ca Nico de mai sus, mi-am împlinit visul și apoi am fugit mâncând pământul de el. Am visat de când mă știu să fiu profesor. Birocrația și mâncătoria din cancelarie m-a scârbit pe viață. Dar copiii și studenții erau ok.
Ca să dezvolt un pic: inclusiv în mediul universitar aveam foarte mulți colegi care nu-și stăpâneau materia și nici vreo limbă străină suficient de bine cât să se documenteze. Aveam colegi care făceau afirmații sexiste și discriminatorii legate de studenți în timpul orelor de curs, care își bârfeau colegii de catedră de față cu studenții, profesori care se dădeau la studente, profesori care băteau cele mai ne-subtile apropouri legate de costul examenului. Și nu erau cazuri izolate. Cazuri izolate sunt profesorii buni, cei care după douăzeci-treizeci de ani încă au sete de cunoaștere, încă au o minimă empatie față de studenți și care nu își bat joc de munca lor.
Din generația care am pornit acum aproximativ 10 ani în universitate, majoritatea au plecat fie din țară, fie în alte domenii. Au rămas ceva pile și unul singur care e chiar pasionat de domeniul lui.
Culmea, copiii ăia mulți și proști, cocalarii cu bemveu și pipițele care veneau doar pentru diplomă erau ok. Veneau cu figuri la oră, dar dacă vedeau că au cu cine chiar se puneau pe învățat. Am avut inclusiv un băiat de mare șmecherie cu probleme la citit în limba română care și-a luat seminarul pe bune, parcurgând lecturile obligatorii și punând întrebări de bun simț la fiecare seminar.
Nu la copii era problema, dar nu m-aș mai întoarce în învățământ. Mediu mai toxic ca ăla n-am cunoscut.
NOU
Eu mi-am dorit abia pe la 16 ani sa ajung programator, dupa ce am vazut pe instructables un tutorial despre cum poti sa controlezi un motor de pe calculator si mi s-a parut fantastica ideea asta, de a uni lumea fizica cu cea digitala. Chiar la primul job am avut norocul sa fac asta, sa misc roboti industriali si sisteme de conveioare cu codul scris de mine. De atunci am trecut la chestii mai abstracte, dar am casa plina de placi arduino si cateva raspberry pi-uri, gramezi de motoare si motorase si circuite si senzori.
Astronaut e mai bine ca n-am ajuns, ca am inteles ca nu miroase tocmai frumos pe statia aia zburatoare, ca mie imi e usor scarba si sa intru dupa altcineva la baie, probabil ca dupa doua zile pe acolo eu mi-as baga picioarele si as deschide geamul.
NOU
Eu da, de la 13 ani de cand m-am apucat de electronica, am zis ca vreu sa fiu inginer electronist. (cand stateam pe olita si demontam radioul Milcov nu eram constient de asta, imi doream sa fiu canalagiu, adica desfundator de canale)
Nici cand mi-a zis mama ca ma trimite la Bucuresti la o postliceala de telecomunicatii, ca nu iau BAC-ul si nu intru la facultate nu am vrut sa renunt. Am luat si BAC-ul si m-am inscris la facultate in Brasov.
Acum jumatate din masinile de pe piata au prin ele ”placi” proiectate de mine. Care mai si merg.
NOU
Si eu am vrut Electronica, doar ca ramura in care sunt acum nu se inventase inca pe la noi. Facultatea a fost un cosmar, atat de mare incat am facut-o in dublul de timp si cu o deviere pe la Medicina, dar pana la urma tot am ajuns sa fac cu placere ce credeam eu ca o sa fac inainte sa incerce aia de la facultate sa imi distruga visul (adica am invatat singur, dupa manuale straine). Acum imi place mai mult partea sociala si economica a meseriei, dar tot imi place. M-a salvat de multe necazuri personale, in sensul ca intotdeauna m-am consolat ca ramane macar ceva sa imi placa. Sa zic ca le-am reparat si pe celelalte. Sau, ma rog, asa cred eu. Dar daca n-ar fi fost “visul”, ar fi fost infinit mai greu.
NOU
E firesc ca, în multe cazuri, visele să se schimbe/difere drastic în funcție de vârstă sau să evoluezi către ceva diferit (în funcție de experiențele și cunoștințele pe care le dobândești pe parcurs). Ce cred eu că e important e să ajungi să faci ceea ce îți place, cum văd că este și cazul tău @Arhi. Același lucru îl doresc tuturor celor care citesc blogul.
NOU
DA. Pe la 10 ani am ajuns la o concluzie pe care nu am mai schimbat-o.
35 de ani mai tarziu, 25 de ani de meserie mai multi, sunt multumit si-mi place la nebunie ceea ce fac. Au mai aparut nuante, dar sunt in acelasi domeniu si fac ceea ce mi-am dorit. Zicala aia cu “fa ceea ce-ti place si nu o sa mai muncesti o zi in viata ta” mi se aplica. Nu simt ca sunt la munca, de cate ori s-a intamplat asta am schimbat, locul, firma, jobul etc si am continuat in alta parte sa fac ceea ce imi place.
Constructii.
NOU
Nu . Cand eram mic imi doream sa ajung vatman pe tramvai. Eram fascinat de atatea butoane, si acasa ma jucam de-a vatmanul folosind butoanele de pe casetofonul familiei.
Si acum la 30+ sunt fascinat de cabina aceea si cand merg cu tramvaiul prefer sa stau aproape sa ma uit la butoanele acelea
NOU
www.lemonde.fr/blog/transports/2014/08/01/norbert-62-ans-etait-banquier-aujourdhui-il-est-chauffeur-de-bus/
Atât
NOU
Mi-am dorit să fiu jurnalist. Cred că nebunia asta a plecat de la volumele sportive pe care le citeam, mai ales Ioan Chirilă, era plină casa de el. Am fost. Mi s-a făcut scârbă. Am trecut pe IT support, trebuie să duc și eu o pâine cinstită acasă. Nu aș mai face presă nici rugat, deși niciodată nu știi ce te așteaptă în față 🙂
NOU
Îmi doream să ajung programator. Între timp mi-am dat seama că nu îmi place, dar banii sunt mult prea buni ca să renunț.
NOU
Pilot pe aviane de vanatoare. Undeva pe la 6-7 ani, eram innebunit dupa avioane, machete de construit, tot tacamul. Apoi, pe la 8 ani a venit sah mat: ochelari de vedere cu dioptrie maricica. Realizat ca s-a dus totu dracului. M-am refugiat in citit, rupeam tot ce prindeam in 2 sau 3 zile (Jules Verne, Ciresarii, Legendele Olimpului etc.).
In perioada liceului am vazut un 286 la un amic. Ore bune urmarit si bagat la comp despre exe, com si bat, sistemul de fisiere/foldere etc. Delectare apoi cu warcraft 2, lotus si Dangerous Dave.
30 si ceva de ani mai tarziu, lucrez cu calculatoarele, prefer partea tehnica, mentenanta, service, o lipitura, un cablu UTP etc. Nu ma atrage partea de programare. Deci undeva, este o realizare a visului.
NOU
Bunicul meu a fost pilot in al 2-lea razboi mondial. Cand eram copil imi povestea de aventurile lui. Copilarind intr-o zona muntoasa, la tara, vara se roteau ulii pe cer pe sub norii cumulus in termica. Copil fiind, am vrut sa pun mana pe nor. La 18 ani m-am dus la parasutism la aeroclub. Mama, tata au flat ulterior. Am pus mana pe nor. Am vrut sa pilotez un avion, tot acolo am pus mana pe mansa (nu sunt pilot acum) si mi-am indeplinit si visul asta. L-am urmarit pana de curand prin zborul cu parapanta cativa ani la rand si tot punand mana pe nor….Acum gata.
NOU
Esti ok?
NOU
@filipa, Mi-s. Aparut o chestie brunetica cu ochi albastrii si s-au mai schimbat prioritatile.
NOU
Am avut un HC ’90 prin 1991 și am vrut să devin programator. N-am ajuns, dar am aterizat în zonă – digital marketing.
Ciudat, înainte de 8-9 ani nu știu ce voiam să devin. Știu că citeam “Universul copiilor” și mă miram că adulții nu cumpără revista, și intenționam să o cumpăr și când voi fi mare. Încă mă uit la desene animate. 🙂
O vreme am mai vrut, ulterior, să devin medic, o vreme călugăr.
Taică-meu m-a sfătuit să fac ASE, și anume REI (relații economice internaționale) pentru a învăța economie + limbi străine. N-a fost cel mai înțelept sfat, la REI înveți economie internațională, și limbi străine cu mult accent pus pe termeni economici. Am avut și un scurt internship în consultanță.
După facultate, am vrut să urc munții înalți, și să fac PR, deși nu consideram că mi se potrivește. Am avut dreptate – nu mi se potrivea. 😀 Dar ocolul acesta prin PR mi-a prins bine ulterior.
La un moment dat, la un job, o persoană m-a întrebat – “Vrei să faci SEO?”. Am zis “Da!”, și asta fac de aproximativ 15 ani. (nu exclusiv SEO, desigur, mai un WordPress, mai un UX)
Dacă e să regret ceva, e că n-am încercat mai multe lucruri, nu că aș fi avut vise “greșite”. Am avut destul de puține încercări în afara “Internet marketing”.
NOU
Despre regrete, revin la asta – regret că nu am căutat mai mult să devin medic. Am avut toate condițiile pentru a urma cam orice cale aș fi vrut, am ales un pic greșit. Am colegi de liceu și generală care au luat-o pe tot felul de căi, și care câștigă mult mai bine, în special prin colaborarea sau lucrul în străinătate.
“…Da’ acum am rămas bleg,
Amărât și plin de jeg,
Ca nărojii ăi mai mari:
Nici gagică, nici piștari! ”
www.poezie.ro/index.php/poetry/151264/De_of_%C8%99i_se_aoleu
Nici medic împlinit că fac ceva bine, nici la fel de bine plătit ca unii colegi de-ai mei.
Se spune că întotdeauna e loc la vârf, dar dacă nu ești la vârf în SEO e greu să te diferențiezi – ce oferi tu și alții nu fac? Dacă nu ai un element diferențiator, nu vei reuși să vinzi.
NOU
Da. De copil eram innebunita dupa arta, dar n-a crezut nimeni ca sunt in stare, nici familia, nici macar eu, asa ca am urmat alte drumuri. Acum nu numai ca sunt artista, dar ii invat si pe altii. In fiecare zi am momente amestecate de bucurie si uimire ca am reusit… nici eu nu stiu cum. De fapt stiu. Asta se intampla daca nu-ti arunci visele intr-un sertar, ci lucrezi cate putin la ele. Cred ca trebuie sa fii si usor obsedat si atunci n-ai de ales.
Si mai am si alte vise, se vor indeplini si acelea, sanatate sa fie!
NOU
Da, intotdeauna mi-am dorit sa ajung business analyst.
NOU
Băi dar unul n-ar recunoaște că la un moment dat a visat sa ajungă actor porno..
NOU
Si ca-n loc de staruri, ajungem de mâna a doua.
NOU
Eu recunosc ca am visat, dar m-am uitat in pantaloni…
NOU
Hai ca recunosc eu prima: inca visez, dar ma uit in jos si vad ca-s femeie, nu pot sa-l joc pe Titus Steel sau vreun din asta, asa ca ma intorc la realitate
NOU
Am vrut sa lucrez in aerospatiale, mai exact rachete si partea de propulsie. N-au fost conditii (bani) sa merg in Bucuresti la facultate si mi-am dat seama ca domeniul asta nu prea are viitor in Romania.
Am facut rachetomodelism in liceu (cu Florin ca ai zis ca-l stii), acum din pacate nu se mai poate ca nu prea e reglementat nimic in directia asta in Romania si nu vreau sa ma risc cu dosare penale pt munitii, terorism si te miri ce.
Am ajuns sa lucrez in IT si imi place ceea ce fac.
De un an m-am apucat iar de aeromodelism e misto, relaxant. Mi-ar placea sa avem niste reglementari pt racheto sa mai lansez mancar una.
NOU
Eu am vrut foarte mult sa devn pilot, eram obsedat, stiam o groaza de detalii tehnice, avioane, samd, parintii mi-au frant visul destul de abrupt la 16 ani cand am vrut sa ma inscriu la aeroclub si nu au vrut sa semneze. Anii au trecut, si acum 2 ani, ajuns la o varsta respectabila, mi-am luat niste cursuri de initiere, am pilotat asistat, dar mi-am dar seama ca pasiunea, reflexele, curajul, s-au pierdut undeva in negura timpului, si nu ar avea rost sa ma chinui.
identic, am fost posesor de HC91 de la o varsta frageda, ma descurcam binisor sa fac programele, rezolvam probleme de matematica, fizica, imi placea, dar a venit adolescenta cu mersul la bere, mai o tigara, si am abandonat pasiunea…..imi mai foloseste acum faptul ca imi este foarte usor sa transpun o problema sau un proces in schema logica….dar atat
Am cochetat si cu sportul, dar era prea obositor scoala si sportul……
Concluzia este ca trebuie sa iti incurajezi copiii (noi traim alte vremuri, cu posibilitati materiale muuuult mai bune), dar nici sa faci o drama din nereusita intr-un anume domeniu….viata e luna si iti ofera diverse satisfactii si oportunitati.
NOU
Si eu am vrut de prin liceu sa devin pilot, dar am picat testul psihologic la SSAvC dupa ce am dat bacul. De-atunci pentru urmatorii 3-4 ani nu a aparut niciun loc subventionat de stat, iar eu nu aveam 45k Eur pentru scolarizare, deci cumva a fost bine ca l-am picat
NOU
Spune drept: de cate ori ai citit “Meseria mea e riscul?”
NOU
de cateva ori, dar aveam si carti romanesti, despre cascadorii romani, soby cseh, gruia, cum a facut nicolaiescu prima scoala de cascadori cu muncitorii de la grivita. foarte, foarte antrenant:)
NOU
Asta era cea aparuta in colectia “Delfinul”?
NOU
@Han, daaaaaa! Am descoperit-o, cand eram o pustoaica, in biblioteca tatalui meu si am citit-o, ca si Arhi, de cateva ori. Am si azi cartea
NOU
@Arhi, I KNOW!!!! Din cauza lor, visam sa ajung cascadoare. Printesa si… cascadoare
NOU
Da. Am vrut sa fiu inginer , sa creez chestii de la 0 , asta fac acuma.
PS: poate trebuia sa am ambitii mai mari …
NOU
De pe la sase ani am vrut sa fiu muzician sau scriitor, sau ambele. Voiam sa pot sa exprim in cuvinte si muzica modul in care vedeam eu lumea, voiam sa consolez si sa inspir cum altii ma inspirau si ma consolau pe mine cu arta lor.
Timpul a trecut, am ajuns programator, dar pasiunea pentru scriitura nu a murit. Si nici cea pentru muzica. Din pacate ambele au cam fost sufocate in fasa de ai mei parinti, care mi-au taiat-o scurt ca nu sunt cariere banoase, ca majoritatea artistilor is muritori de foame.
Dar cand ceva te pasioneaza cu adevarat, nu moare pasiunea aia, doar doarme in tine si se manifesta ea intr-un fel sau altul. Eu am inceput sa scriu carti tehnice in 2014, nu e acelasi lucru cu a scrie literatura, dar imi da ocazia de a ma exprima in scris. Mi-am propus sa scriu zece carti tehnice apoi sa trec pe literatura. Momentan o scriu pe a 7-a.
Si am inceput sa iau lectii de pian in 2016. E clar ca nu o sa fac o cariera de success din nici una dintre ele, dar pentru sufletelul meu e de ajuns.
N-as putea spune ca mi-am indeplinit visele din copilarie, dar practic vorbind, I’m still working on it. 🙂
NOU
Prima data dupa scoala generala vroiam sa fiu mecanic de locomotiva,,ma fascina,,inca ma fascineaza trenurile,,mai ales cele de mare viteza. Mai tarziu vroiam sa fiu pilot de avion,insa asa cum decid parintii c’è vei face,,am terminat in scarba liceul. Peste ani ma trezesc emigrat,lucrand in costructii, ani de formari si specializari,,apoi brusc in domeniul investiilor si proiectelor pt turism. Acum sunt liber,,ma gandesc la agricultura,o colaborare in domeniu. Am inceput deja cu o mica plantatie pt productia de legume bio si biodinamice pt restaurante si magazine cu specific.
NOU
poti sa dezvolti cu legumele biodinamice, te rugam?
NOU
@daddy:in primul rand la ce nivel vrei sa te ocupi,, pt consum propriu, pt restaurante care iti cer asa ceva.. etc etc. Eu spre exemplu am inceput o mica colaborare pt productia de legume bio si biodinamice. Biodinamic inseamna cam tot ce tine de cresterea naturala,farà o interventie la nivel chimic. Foarte greu sa gasesti seminte,noi de anul trecut am conservat si crescut plantele. Plus certificari de tot felul, noi spre exemplu am fost nevoiti sa schimbam solul de pe 2 hectare, un efort imens. Insa se anunta ceva de viitor,plus satisfactia personala,plus plus plus.
NOU
la bio ne-dinamic se permit interventiile la nivel chimic?
o sa ma documentez, ca-s nelamurit.
NOU
Depinde de legile locale si europene. Spre exemplu amicul meu a facut contracte cu doua restaurante stelate ,sa iti spun cam ce reguli avem , plus controale saptamanale pe plantatie? Este interzis adausul de orice substanta chimica,,chiar si in apa. Legumele cresc asa cum este cursul firesc al naturii ,am semanat totul manual,, am inconjurat cu plante aromate pt a alunga daunatori,ierburile sunt zilnic luate manual..munca multa ,insa satisfactie pe masura, mai ales cand privesc si copilul cum alearga sa faca si el una alta
NOU
L.E. Nu renuntati. Este clar ca niciodata nu e prea tarziu sa iti indeplinesti visele, mai ales atunci cand visele tale sunt sa fii tampit dar sa primesti premii pentru asta:
m.hotnews.ro/stire/24804573
NOU
;))))))))))))))
NOU
prima mea amintire cu “ce vrei sa fii can te faci mare” e un desen de la gradinita unde conduceam un autocamion cu remorca.
M-am facut profesor, am lucrat in fabrica,am fost agent de vanzari, am lucrat suport tehnic si acum fac consultanta si audit.
Dar de cate ori ma urc la volan si plec intr-o cursa lunga imi aduc aminte cat de fain este sa conduci o masina. Daca n-as fi avut familie m-as fi facut sofer de tir.
Pana la urma tot imi cumpar o duba mare si ma pensionez in ea.
NOU
Da, eu am vrut sa fiu medic de pe la vreo 10 ani si ghici cine e medic psihiatru acuma? Iar ca fapt divers, si eu am provenit dintr o familie super saraca in care cel putin in copilarie festinul era daca aveam o paine pe care sa intind niste gem…daca nu, era buna si turta facuta de maica mea:d
NOU
Vreţi să vorbim despre turta aceea ? 🙂
NOU
In general, nu ne lasau parintii, ne ziceau sa invatam.
NOU
Da. Din gimnaziu voiam să fiu electrician, plăcîndu-mi fizica. Și fiindcă n-au fost bani de Electronica la Bukale, c-o duceam zgîriat rău eu și ai mei, am incercat la Institutul de Marina, unde ”boșii cei roșii” ne-au interzis la marina comercială, forțindu-ne doar la pistolari sau pește. Am zis pas, avînd deja experiența unui liceu militar. Și pentru c-am fluierat in biserica, m-au trimis sa fac armia română la mină, la Horezu. Apoi am pornit greu, de jos (returnînd chiar și banii de școlarizare militară), pornind de la ICH și incet-încet am ajuns să dau cu sapa și pe afară. Așa am ajuns cu patentul și șurubelnița prin lume, nu doar cu munca, ci și ca turist. Una peste alta, e bine.
NOU
Am visat pe rand sa devin urmatoarele:
– Fotograf profesionist cu studio & all si sa traiesc din asta (pe la 13 – 14 ani)
– Psiholog si sa am cabinet de psihologie (pe la 13-16 ani)
– Actor (pe la 15-16 ani)
– Publicitar, sa fac reclame TV (17-18 ani)
Cand eram mic visam sa fiu superman, n-aveam timp sa ma gandesc la altele, ca eram mereu afara la joaca sau jucam jocuri pe calculator.
In prezent, n-am ajuns in niciuna din situatii, dar le fac pe toate. Psihologia am incorporat-o in marketing si copywriting, fotografia am incorporat-o printr-un side hustle de servicii video, actoria am bagat-o in clipuri interne de e-learning pe la diverse companii si publicitar-ul l-am bagat in marketing, campanii si reclame pe Facebook.
Nu e exact ce am visat, dar ma face fericit sa vad cum s-au asezat 🙂
Si cred ca mai e timp, pana mor 😛
NOU
Dupa ani de mers la munca pe camp, singurul vis era sa lucrez de la un birou cu aer conditionat. Am reusit, dar dupa aproape 10ani parca uneori as merge la sapa 2-3 zile, doar sa scap de la birou :)) Cred ca niciodata nu o sa fiu multumit in totalitate.
NOU
Cand eram mica mi-am dorit…nici eu nu mai stiu ce, probabil medic. Viitorul meu a fost un mare semn de intrebare deoarece, sa bata tobele, sunt surda. Indrumare de la stat/profesori/psihologi/dumnezeu/dracu/insert whatever nema. Noroc cu parintii ca au tinut sa fac o scoala normala si asa am luat bacalaureatul, altfel as fi fost inca o trista handicapata in aceasta tara minunata (in afara de mine mai cunosc – aproximativ de varsta mea – un tip si doua tipe cu bac-ul luat). Am facut o facultate de cacat, pentru ca mi s-a sugerat (subtil) ca ce plm sa caut eu in scoala si cum imi gasesc eu un loc de munca (inca o data multumesc profesorilor din Romania). In fine, am absolvit si mi-am gasit un job in domeniu, nu a mers, am urat din tot sufletul job-ul insa m-am tinut tare 5 ani, cui ii place sa moara de foame? Am avut norocul sa schimb domeniul insa salariul e la fel de prost pentru ca oamenii sunt ataaaaat de reticenti cand afla ca nu aud, si oriunde ma duc o iau la zero, indiferent de experienta. Asta e, daca mi-e prea frica sa plec in afara. 🙂
P.S: Vizavi de ideea ca oamenii sunt reticenti, il citesc si pe Vali (Zoso), imi amintesc de un articol de-ale lui de acum niste ani, in care se arata stupefiat de faptul ca Uber avea sofer surd. M-a intristat insa nu i-am comentat, sunt sofer si inca astept ziua in care o sa dau peste cineva, ca vad ca e o regula.
Daca aveti copii cu probleme, faceti un bine si cautati o tara civilizata cat inca sunt mici, aici gasiti numai jigniri si umiliri, nu rekomand, uitati-va la mine ce adult frustrat am ajuns :))
NOU
[hugs]
NOU
Eu am vrut sa fiu profesoara de matematica, imi imaginam ca trebuie sa fie grozav sa fii la catedra si sa vezi entuziasmul copiilor cand inteleg de unde a iesit x-ul ala ( bine, eu aveam impresia ca totii copii sunt la fel de fascinati ca mine de matematica ) + sa ai vacanta de vara de trei luni!!! Dar am ajuns inginer in telecom, nimeni nu e entuziasmat cand explic cu ce ma ocup si vacanta de vara se face cu laptopul de munca la purtator. #csfncsf
Ah, si imi mai doream foarte mult sa ma fac musafir, vedeam cum se da mama peste cap cand primeam oaspeti si cat de bucurosi erau sa fie tratati cu de toate, iar acum am ajuns sa-mi placa mai mult sa primesc musafiri decat sa fiu eu unul :))
NOU
Da, mi am dorit sa fac electronica dintotdeauna, am terminat facultatea si masterul, am lucrat din anul 3, mi am dorit sa fac produse, am reusit sa pornesc(impreuna cu fondatorul) un startup de produse made in ro, am pivotat in directia asta(consultant pentru inceput), acum urmeaza sa incep sa dezvolt peoduse made in romania si sa lucrez pt celalalt startup in paralel. E un vis indeplinit.
Nu am o obsesie cu made in romania dar e important sa ai startupuri de tech si in zona de hardware, nu doar de software (exclusiv ca orice produs are oricum si software). Si nu doar Romania e in urma la asta, ci toata Europa.
NOU
De cand am invatat sa citesc mi-au placut cartile. Sa le citesc, dar si sa fiu fizic inconjurat de ele, sa le rasfoiesc si sa le aranjez in biblioteca. Cu toate ca nu am visat la asta de mic, la un moment dat, pe la 20-21 de ani viata m-a aruncat in Biblioteca Centrala Universitara din Iasi. Am lucrat cred doua sau trei luni acolo, nu mai stiu cum se numea functia, culegator de carti sau asa ceva. Practic primeam comenzile de la sala, alergam prin depozit si “culegeam” cartile din rafturi, le puneam in lift, si apoi procesul invers. Eram in paradis . Alergam din cupola, care atunci, inainte de a se construi corpul nou, era plina de carti, pana in subsol, unde erau niste rafturi mari pe care ma urcam cu scara. Programul era “de femei gravide”, cred ca vreo 6 ore, dar nu imi venea sa plec acasa cand se termina. Bineinteles, a trebuit sa imi gasesc totusi ceva mai serios de facut, pentru ca venitul de acolo era absolut infim. Sunt aproape 20 de ani de atunci si inca mai visez cum ar fi fost sa raman acolo. Nu regret, doar ma intreb daca magia s-ar fi spulberat dupa un timp sau as fi ramas la fel de pasionat. Poate intr-un fel a fost mai bine ca nu am aflat. Oricum, microbul a ramas si acum in casa am o “mini”-biblioteca de aproximativ 2000-2500 de volume.
NOU
Eu voiam sa ma fac “mecanic de tren”. Dupa ce am vazut însă ultimul reportaj de la “Romania, te iubesc”, bine ca nu m-am facut.
Dupa aia, am vrut sa ma fac chimist însă ai mei au zis ca o sa mor de foame asa ca m-au pus sa dau la un liceu de electronica ca sa devin “depanator radio-tv”, o meserie foarte banoasa pe vremea aia.
Intre timp a venit revolutia si ai mei si-au schimbat optica, a trebuit sa ma fac avocat. Am esuat asteptat la examenul de la Drept unde erau 19 pe loc, luand 1,80 la istorie si 10 la gramatica. Asa ca m-au dat la una privata de drept unde eram un fel geniu, nu ca as fi avut vreun merit, însă nivelul celorlalte beizadele era incredibil de jos, ma mir ca stiau cand sa respire.
Urmatorul an am dat la Poli fara sa stie ai mei. Au aflat cam prin anul IV ca voi deveni injiner, nu avocat. Nu i-a deranjat foarte tare noua mea profesie cat faptul ca am “omis” sa le spun ca nu mai e cazul sa plateasca facultatea aia privata timp de 4 ani la care nu mai eram student de mult, asa ca am dormit vreo trei saptamani in alta parte.
Si asa am ajuns IT-ist.
—
Trebuie sa recunosc ca am ramas cu niste sechele, ma abtin foarte greu sa ii zic acum lui fiu-meu ca va muri de foame daca mai are vise sa devina “desenator de manga”. Sper doar sa ii treaca.
NOU
offtopic: strategie, tata! urlz.fr/fG2w
NOU
Ia zi Veoriko mama: SUSTENABILITATE….
NOU
vad ca nimeni n-a vrut sa se faca fiul lui dancila!
NOU
N-am avut un vis anume, îmi plăceau mai multe lucruri, la nivel de jucării sau locuri de joacă: locomotive vechi, vapoare, avioane, tancuri. Pentru o scurtă perioadă am vrut să mă fac marinar, îmi intrase în cap (nu știu de unde, n-aveam pe nimeni în zonă cu meseria asta) că poți să vezi lumea și să aduci în țară lucruri faine (deh, comunism).
Dacă ar fi să o iau de la capăt, n-aș schimba mare lucru, doar anumite detalii, sunt mulțumit de ce am ajuns.
NOU
Da. Chiar da. Cand eram mic si am suit prima oara intr-un avion, mi-am zis ca ma fac pilot – n-am facut o cariera din asta, da’ macar un Cesna 172 sunt capabil sa pilotez 🙂 P’orma am avut tot felu’ de vise si le-am cam indeplinit pe toate. Acum traiesc o perioada a vietii la care nu m-am gandit vreodata, da’ nu-i rea nici asta 😉
NOU
Prin scoala generala i-am spus invatatoarei ca vreau “sa ma fac inginer”. Nu prea stiam eu mare lucru despre ce presupune asta dar mi se parea cool. Nu mi-a iesit din prima ca e mai greu cand nu-ti permiti chiria in capitala si pe vremea aia nu aveai atat de multe posibilitati ca acum.
Fast-forward niste ani mai tarziu, am revenit la visul meu din copilarie si lucrez la materializarea lui. Pana acum imi place ceea ce invat si fac dar trebuie sa depun un efort considerabil mai mare ca sa inteleg despre ce e vorba.
NOU
Pilot vanatoare.
Nu doar vise, ci liceu de profil aviatie, 3 ani de aviatie sportiva (cu si fara motor), parasutism ocazional (turnul de la 23 Aug), parapanta pana la accidentarea usoara la o coborare de la Bunloc. Armata la aviatie la Cuca Macaii, surubarit la MIG fie iarna, fie vara. Colectia Doru Davidovici citita, recitita pe nerasuflate. Casa plina de zeci de aeromodele civile si militare asamblate de mine. Apoi alergari, pregatiri la centrifuga la CMA, etc.
Cazut (cerul) la vizita medicala cu o tensiune surprinzatoare si naravasa care m-a oprit de la a merge mai departe (dupa 6 luni nu s-a mai manifestat niciodata avand 12/6 pana in jur de 45 ani, csf, ncsf).
Apoi m-am axat pe matematica pe care o urasem cu pasiune pana atunci. Si mi-a priit. Chiar mai mult decat m-am asteptat. Fiind deja tanar adult si determinat sa caut redemption in chestii care pana atunci credeam ca nu imi plac. S-a prins de mine destul de rapid.
In paralel am inceput cu Cobol, Fortran si Basic+ prinzand o scurta vreme chiar si cartelele perforabile.
Nu am mers mai departe pe linia asta ci pe management iar azi gestionez organizatii de profil.
Mai visez uneori cand aud suieratul unui reactor sau trec pe langa sediul Aeroclubului Romaniei si mi se pare ca a trecut o viata de atunci. “Zamfir Barbu Ana, permiteti rulajul!”. Nu-s decat 40 ani de atunci…
P-astia “micii” ii incurajez sa experimenteze, cu succes pare-mi-se.
NOU
@cetin da, cumva – nu stiu cum – am reusit
NOU
pe la 6-7 ani ma tenta sa ma fac militian spre disperarea lu al batran care nu ii suporta.
la 14 ani aveam un caine pe care l-a lovit intr-o seara o masina si am ajuns cu el la veterinar,
in perioada aia ma tenta sa aleg medicina umana.
dupa experienta aia m-am hotarat ca e mai interesanta medicina veterinara si am ajuns medic veterinar.
NOU
Când eram mică mi-am dorit să fiu profesoară de istorie. Mi-am îndeplinit acest vis, însă dacă aș întoarce timpul înapoi nu aș mai alege acest domeniu. Partea grea nu este lucrul de la clasă, partea urâtă este sistemul în sine.
Este o meserie superbă, dacă îți permiți să trăiești doar din asta. Să te duci la ore, să vii acasă, să îți pregătești lecțiile și cumva să trăiești din banii pe care îi primești. Realitatea este însă alta. Sistemul este putred de politic, orele sunt neimportante, mai importante sunt toate hârtiile pe care trebuie să le faci, până te titularizezi ești la mâna directorului, iar la final de lună realizezi că dacă vrei să trăiești trebuie să faci meditații sau să iei al doilea job deoarece doar cu salariul tău nu ai nici o șansă la o viață decentă.
NOU
Yup, din fericire, doctor ma visam, doctor ajunsei :))) bine, operam in joaca si pansam de mama focului toate jucariile din casa si din vecini inca din frageda pruncie… imi place ce fac foarte mult, nu simt ca ma duc la munca, ma duc sa imi vad de pasiunea mea. Am avut noroc de sustinerea alor mei, a contat enorm si de faptul ca stiam foarte clar in ce ma bag, n-am avut vise din alea gen anatomia lui gray sau alte filme in cap; stiam ce inseamna medicina in romania cu bune si cu rele de dinainte de facultate (aici iar e rolul familiei). Si mai stiu pe cineva, unchiul meu, se visa marinar din copilarie, marinar s-a facut si a cutreierat marile si oceanele pana aproape de pensie. Cred ca acum e nostalgic dupa voiaje.
NOU
Cand eram mic vissam sa devin excavatorist (ma uitam fascinat la masinariile alea cum sapa zi de zi – se construiau blocuri in cartierul nostru pe atunci)
Cel mai mult m-a marcat insa dorinta de a pilota masini de curse. Eram la etajul “Casei Pionierilor” si ma uitam cu ochii lipiti de geam cum mestereau cei de la sectia de karting (ai mei m-au dat la aeromodele si informatica – si au refuzat sa ma lase la karting, “ca e periculos”)
FFWD 35 de ani mai tarziu. Lucrez in IT, imi place ce fac, de munca mea (si a echipei mele) depinde securiatea multor tari cu apa calda, dar acum, ca imi pot permite, ma duc cu orice ocazie la curse de karting cu prietenii si colegii. Spre bucuria mea, scot timpi (aproape) la fel de buni ca cei care au 75 de kile ( eu sunt barbat din ala iubaret de care zice Arhi, bat suta). Astfel incat responsabilul de la club imi da mereu kartul lui, care e “reglat mai bine” dupa cum zice el.
Ah, si inca imi mai amenint sotia ca daca ma mai bate mult la cap, plec in America sa conduc camioane din alea mari full time (asta e un alt vis remanent – care chiar ar putea fi realizabil, da’ acu nu mai vreau eu: ) )
NOU
Șofer de camion și îo…:)
Poate la pensie…
NOU
Pe la 4-5 ani voiam sa ma fac “gloriarist”. Peizan fiind, parca un CAP-ist o semanatoare Gloria in fiecare seara la mine pe ulita cand se ducea la MAT. Volanu’ nu s-a prins neam de mine, avand fobie (si) de condus. Bautura, da.
NOU
Visul de cariera cand aveam vreo 7-10 ani era sa ma fac microbiolog/chimist, sa studiez chestii mici in amanunt. Am renuntat cand cele mai mici note le aveam la chimie si biologie.
Una din dorintele mele de copil, cand suflam in tort, cand era anul nou, era sa ma fac campioana nationala la sah, mi se pare asa greu de realizat, imposibil chiar. Am devenit din ce in ce mai buna, la 12-14 ani locul 4, pana la 17 ani continuu locurile 2-3 , iar la 18 ani A DEVENIT REALITATE. Apoi a fost oarecum banal sa repet si la 19 si la 20 de ani performanta. Participarile la campionate europene si mondiale au venit si ele, copil fiind nici nu indrazneam sa visez asa sus. Din pacate la ai mei copii nu vad acum aceste aspiratii inalte: am o balerina/bucatara de 5 ani si un viitor gamer de 3 ani .
NOU
cand eram la gradinita, am vrut sa devin preot!
vazusem ca popii au acces ultra-facil la toate bunatatile.
cred ca ma identificam cu ei si prin lipsa credintei, ca viitor ateu, desi nu aveam cristalizate notiunile la varsta aia.
pe urma am inceput scoala, am invatat sa citesc, am avut astfel acces la informatie, mi-am format o constiinta, o moralitate, si mi-a trecut.
NOU
Un singur lucru am reusit , sa lucrez mereu singur , sa nu fiu angajatul nimanui , nu neaparat domeniul in care activez de vreo 20 de ani e ceea ce mi am dorit…dar sa fac totul de unul singur da…asta am reusit…
NOU
Da, la mine s-a realizat, in sensul ca nu doream sa fiu nimic. Nu am avut vise din astea.
NOU
Nu imi amintesc sa fi dorit sa fiu ceva cind o sa fiu mare. Imi doream doar sa fac chestii interesante, excitante. Am fost miner, am fost reporter. A fost cool ca jurnalist in anii 90, pina m-am plictisit si am realizat ca nu e o meserie din care sa traiesti cum imi doream. Acum am o meserie mai normala in schimb imi ofera sansa sa traiesc in locuri interesante si imi da de obicei adrenalina necesara. Am trait ani prin Afganistan, Somalia, Mali, Sudan. Acum m-am tras mai la racoare pe la vecinii din Est. Cit timp mai sunt conflicte am ce face 🙂
NOU
www.reddit.com/r/Infographics/comments/cakdi7/ikigai_the_japanese_concept_of_finding_purpose_in/
Dacă visul nu produce bani, sunt doar cai verzi pe pereți.
NOU
Eu am reușit să împlinesc două vise. Fost om de radio, am renunțat din motive financiare. Și pictez momentan la modul semi-profesionist. Alt vis din copilărie era viteza. Am reușit să conduc cu 320 km/h de două ori. Plus că am condus câteva zeci de modele auto.
NOU
in ordine…cronologica: arheolog, arhitect, roadie pentru Metallica.
NOU
Mnu. Prin copilaria mea am tot cochetat cu ideea de medicina, atat umana cat si veterinara, dar am renuntat pe motiv de prea multa empatie, la momentul respectiv cel putin (si un pic de lene, sa fiu sincer cu mine insumi). Mi-a mai trecut prin cap si ideea de cariera militara, dar am renuntat repede la gandul asta pe motiv de fizic dizgratios, care se traduce printr-o rezistenta foarte mare a psihicului meu la ideea de program urmat cu strictete. Dar cred ca ironia cea mai mare este ca eu, perpetuu restantier pe la examenele din facultatea cu profil economic (pe care am urmat-o cu lehamite si dezinteres), am ajuns sa tin sub frau finantele unei intreprinderi, ba chiar cu succes as spune. Se pare ca pentru mine cea mai inalta facultate chiar a fost “uzina”, ca am intrat pe portile ei din frageda studentie si mi-a priit.
NOU
La 3 ani voiam să mă fac tractorist, ca un văr al mamei, un bețivan zurbagiu care tocmai făcuse praf tractorul CAPului, și a cotizat tot neamul că să-l scape de pușcărie.
Apoi, am vrut așa: cauboi, șerif, spărgător de bancă, militar, mercenar… Pe la 16 ani am văzut prima dată un computer, un micro M-118 cu floppy de 8 inci, cu CP/M. Love at first sight!
Am petrecut toată vara într-un centru de calcul al unei fabrici, și un inginer m-a învățat BASIC.
Am știut din clipa aia ce vreau sa fac în viață, și nici acum nu-mi pare rău, deși parcă mi-ar fi plăcut să fiu pilot de vânătoare, dar acolo e de muncă…
NOU
A trebuit sa caut pe net ce e ala. Asa am gasit site-ul asta. Si mi-a dat seama ca stiu majoritatea produselor de acolo.
retroit.ro/
NOU
Am știut de la 4 ani ce vreau să fiu când o să fiu mare și am reușit să-mi împlinesc visul.
Pot să spun că-i fain.
NOU
Bre, io am fost copilu’ comunist clasic.
Vroiam pilot si cosmonaut pana cand am ajuns la scoala, am inceput sa citesc si atunci am vrut de toate ….
Drept urmare mi-am ales o meserie “universal aplicabila”, suficient de neinteleasa incat sa para ca stii ce spui in majoritatea situatiilor.
Am constatat pe parcurs ca pentru restul activitatilor dorite e suficienta “mens sana in corpore sano”, fara diploma de calificare.
Nu de alta dar nu se inghesuie foarte multa lume sa se apuce de ele.
Asa ca am ajuns sa sap si santuri cu lingurita pe santiere arheologice, am ajuns si prin zone dubioase de lume, am mai dat cu sporul demografic….una peste alta am nimerit ok si n-o sa am nepoti neaparat plictisiti.
De fapt, cred ca singurul moment in care m-am gandit serios la o “recalificare” a fost cand au inceput seniorii sa dea cu grifonu’ pe la nas civililor acu’ cativa ani…
Ce vroiam insa sa scot in evidenta, cu glasul de copil crescut in comunism :
Bai, fiti recunoscatori turnurii pe care au luat-o lucrurile!
In momentul asta chiar poti sa faci orice ti-ar trece prin cap si sa-ti indeplinesti visele alea la care balea copilu’ din voi.
Escalada? HEMA? Parasutism? Scufundari? Nimic mai simplu ba baieti….Sunt peste tot chestii de neinchipuit acu’ cativa ani.
Numa’ sa vrei.
Eu personal cosmonaut nu cred sa ajung dar PPL-ul ala l-am rezervat pentru 40+ cand oi vrea sa stau mai mult asezat si nu m-or mai tine asa bine tendoanele.
La treaba:)
NOU
Fară comentarii.
www.youtube.com/watch?v=WQVApvsEEwE