Nu știu cum se face că, an de an, după ce trece primăvara și o parte din vară, uit că am alergie la natură și că de prin aprilie strănut, muci, mâncărime de ochi, ba chiar, am observat că și pe tatuaje mă mănâncă când e puful de plop în toi.

Și sunt surprins ca băsescu când vine iarna sau ca Vlad VOiculescu când mai ard niște oameni în spitalele de care l-a durut în nemenționabile. Și nu am în casă nici xyzal, nici dymista și tot ce mi-a rămas de făcut este să îmi șterg mucii și să îmi scarpin ochii cu o furculiță sau ceva.

M-aș muta în deșert numai de dragul de a nu da de inforescențe anuale.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.