Nu știu cum se face că, an de an, după ce trece primăvara și o parte din vară, uit că am alergie la natură și că de prin aprilie strănut, muci, mâncărime de ochi, ba chiar, am observat că și pe tatuaje mă mănâncă când e puful de plop în toi.

Și sunt surprins ca băsescu când vine iarna sau ca Vlad VOiculescu când mai ard niște oameni în spitalele de care l-a durut în nemenționabile. Și nu am în casă nici xyzal, nici dymista și tot ce mi-a rămas de făcut este să îmi șterg mucii și să îmi scarpin ochii cu o furculiță sau ceva.

M-aș muta în deșert numai de dragul de a nu da de inforescențe anuale.