Dacă tot vin sărbătorile și vreți să faceți cadouri, cum ar fi să faceți cadouri duble? Și celor dragi, dar și celor care fac cadourile?
Ce vreau să zic este că, dacă respectivii nu beau alcool, nu trebuie neapărat să cumpărați cadouri scumpe din vreun magazin de lux sau hypermarket.

Sunt mulți, foarte mulți cei care fac produse handmade de o extraordinară calitate, produse care pot fi niște cadouri excelente, cu semnificație și și, simultan, liniște și bine.

Eu, de exemplu, aș lua cadouri de la Rapana, care face produse din piele UNICAT, personalizate și este munca și sufletul dragului meu prieten, cu care mă văd o dată la cincinal, Ovidiu Enache.

Nu, acesta nu este advertorial, Ovidiu nici măcar nu știe că scriu asta. Dar îi admir munca încă de când și-a abandonat jobul bine plătit de ultra manager la corporație ca să se apuce să facă ceea ce îi place. Și are talent, e un artist desăvârșit și ar fi păcat să nu mai facă lucrurile pe care le face pentru că pandemie.

Dați un mail, sunați, vorbiți, căutați-l, faceți-i viața un iad de comenzi. Și dați mai departe ideea și altora, nu neapărat cu Rapana, dar cu siguranță aveți prieteni care se zbat și ei prin mlaștina pandemiei.

Între timp, puteți să le lăsați linkurile în comentarii.
#payitforward

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.