Bine, el, săracu’ copil, este doar un instrument pentru mizerabilii de la Global Records, cei ce îl dețin, doar nu credeți că micul coclete stătea el așa, pe budă și s-a gândit Ia să cer eu o întâlnire cu ministrul învățământului, să îi spun eu despre educație, cum se face și ce cred eu despre ea. După care mă duc la Antena 3, să spun cât de nașpa e ministrul pentru că a refuzat să se întâlnească cu mine.
Asta în timp ce educă minorii care îl ascultă, astfel.
Ideea e că mi se pare penibil că oamenii din online discută așa zisele acțiuni ale unui imberrb analfabet, toți știind că, de fapt, e ghidonat de Global Records și crescut pentru a monetiza fraieri acum și, de ce nu, o eventuală candidatură în 2024. Iată, ar fi primul parlamentar deținut din pamperși de către un monstru casă de discuri.
Zic să fim și noi mai serioși și să ne ocupăm de problemele reale ale oamenilor, pentru că discuția despre gunoaie produce doar gunoi.
NOU
Postez foarte rar aici, dar postul acesta merita mai multa atentie. Am ramas socat sa vad in comentariile din partea cealalta cum multi ii luau apararea, fix cu clasica “ah, e baiat destept, cu muzica aia doar face bani, dar el vrea sa schimbe ceva in educatie”, mi se pare la acelasi nivel cu politicienii care te fura pe fata, dar cand vin alegerile fac si ei ceva.
Plus, foarte multi vin cu replica “dar tu ce-ai facut pana la varsta lui??” sau “e super inteligent, a luat 9 la BAC, ce conteaza ce canta?”. Bai, e incredibil cati sunt dispusi sa-i treaca cu vederea toate cacaturile doar pentru a-l tine in brate pe baiatul acesta.
Cea mai buna reactie am vazut-o de la un tip, Fido, care face podcast cu Patraru, si intrebat ce parere are despre Selly a zis ca n-o sa comenteze direct despre el, ca are parerile lui dar nu si le exprima, insa e aberant sa vina Selly si sa ceara o dezbatere direct cu Ministrul Educatiei, cine naiba e Selly pana la urma? Pe logica asta, maine Smiley il cheama la dezbatere pe Iohannis fiindca si el e “vocea unei generatii”.
Hai sa nu ne mai uitam in gura tuturor vedetelor care nu s-au remarcat decat prin cocalareala. Si da, garantat Selly in 4-8 ani e in politica si multi ii vor pupa picioarele.
NOU
Selly își vede targetu și banii primiți. Nu contează ce scoate din gură câtă vreme banii curg și are mamuți care îl apreciază și îl văd ca pe un rolle model.
Și mai e ceva. Selly ăsta e hoț. Dă muzică și conținut pentru proști, ușor de digerat și priceput inclusiv de un parameci.
In schimb băiatu s-a ținut de școală, a luat bacalaureatul cu notă mare, s-a dus mai departe la școală, studii chestii.
Vezi unde e ipocrizia? Proștii îl văd ca pe un idol, idolul le dă doza de căcat sa îi țină unde trebuie, dar idolul în spate se ține de tot ceea ce trebuie: școală, studii.
Acuma cat de legitimă o fi nota aia la bacalaureat, cât de pe bune l-o fi luat, nu mă pronunț.
Ideea e spre deosebire de proștii către care vinde, el nu doarme. Aia e dureros.
NOU
@ Ionut : Complet de acord cu tine, de aceea mi-ar si placea sa vad ca nu mai este atat de mult purtat in brate acest tanar fiindca pe termen lung doar va provoca si mai mult rand celor care-l urmaresc. Il respect pentru ca a muncit sa-si faca brandul, identitatea, a stiut sa se promoveze initial, doar ca a ales calea banilor si profitului in detrimentul bunastarii pe care o regurgiteaza acum. Daca te uiti la exemple mult mai mari, nici un astfel de “lider” nu a fost prost, dar i-a lipsit coloana vertebrala care sa-l opreasca din a profita de pe urma altora prin inselaciune si minciuni.
Iar legat de nota lui la BAC, nici eu nu vreau sa ma pronunt, dar din experienta personala stiu cum a fost la mine acum 12 ani cand am dat BAC-ul : am fost in liceu cu fratele mai mic al lui Smiley si datorita numelor de familie a fost fix in fata mea. Stii care era singura persoana din toata sala care cerea in gura mare raspunsul la probleme si intrebari de la altii? Iar reactia supraveghetoarelor era “ajutati-l si pe el, e fratele lui Smiley”. Atunci m-a lovit prima data realitatea ca nici nu trebuie sa fi tu vedeta pentru a avea un avantaj in viata, e de ajuns sa fi fratele unei vedete si lumea se va da peste cap sa te scoata in fata, sa te ajute, sa-ti dea toate avantajele posibile.
NOU
Noua generatie de influenceri, capitalisti pana in maduva oaselor.
NOU
Despre Global oricum aveam o parere proasta, acum sunt de aruncat la gunoi si-atat. Fetele alea misto de la ei merita un reprezentant mai in firea lui.
Din pacate, i-am dat play la song si mi-e rusine de rusinea lui. Merg sa ascult “pumnii mei minte nu are” si “milion plus milion face doua milioane”, versuri mult mai intelectuale.
NOU
DeeDee, pierzi esenta:
milion plus milion fac mai multe milioane, nu doar doua.
NOU
Iata cine asculta manele si le stie pe de rost 😀 Nu da, bo$$!
NOU
toti pustii rromaniei sunt innebuniti dupa el
ce sa zic… viitorul suna bine
NOU
înseamnă că nu știi de dorian ….cântărețul/chelutu/mușchi/accidentatorul, etc.
NOU
Eu vad mai departe, asta ajunge coleg cu tolontan, moise guran, turcescu, sau intra in politica, ii da clasa prostovanului ala de Prigoana junior, si ajunge in turul final cu Victoras Micula.Lumea e din ce in ce mai proasta si inculta, asa incat nu ma mira ascensiunea lui: nu e nimic extraordinar cum a reusit sa devina celebru si bogat, la o varsta frageda, ingrozitor este faptul ca nu prea e nimic deasupra lui.
NOU
a ajuns “celebru” pe baza de youtube
faptul ca el fabrica numai gunoi nu este o problema, el asta stie sa faca
e oribil in schimb ca are milioane de fani
asta e nivelul din pacate
NOU
A devenit prea polarizanta existenta acestui copil, Global vrea sa-l reinventeze pentru ca e de departe cel mai faimos si pe social media si IRL, si are si singura prezenta marketabila, dintre pustii din 5GANG.
La inceput cand au aparut astia, rupeau vizualizarile, 15 – 20 – 30 milioane pe video, dar ultimele 2-3 melodii n-au mai trecut de 5-6 milioane, iar asta e semnul clar ca publicul lor tinta a trecut peste perioada 5GANG si nu-i mai asculta nimeni. Incearca sa-i gaseasca locul pentru ca au bagat foarte multi bani in el si este singurul dintre toti astia care poate fi dat cumva si ca exemplu pozitiv, Gami, copilul ala ciudat, a ajuns faimos doar pentru ca apare langa Selly, inca vreo 2 din grup mi se pare ca au picat bacul din ce am citit, nu mai au pe cine, pe astia ii mai trage Selly dupa el juma’ de an si dupa aia or sa fie dati uitarii.
Pe pustiul asta l-am vazut in realitate, arata 50% tocilar, 50% cocalar fals ( roman care se crede tigan ), mie imi pare asa un viitor Maruta la comportament si la prezenta, cum sa zic, desi nici notele din generala cu care a intrat la Buzesti, nici media de la bac nu-s de colo, plus faptul ca s-a ridicat la peste un milion de abonati pe youtube inca dinainte sa semneze cu Global si sa faca drumuri saptamanale in Bucuresti sau sa se mute aici, dintr-un apartament basic si simplu din Craiova filmandu-se singur, ma fac sa il respect destul de mult si sa il consider destul de destept, e clar ca nu are nici calitati de orator, si nici vreo afinitate pentru a ” schimba lumea in bine ” , si ca a fost impins la spate de agentia lui.
Cred ca totusi prefer un scenariu d-asta, decat pe copiii de securisti si politicieni care dupa ce termina o facultate random, sunt bagati de mami/tati/tataie in politica la 25 de ani, in asociatiile si partidele de tineret, ca sa se asigure ca banii furati de familie raman in familie, si ca veniturile vor continua sa curga si pentru generatiile viitoare. Plm asta e doar un copil din Craiova caruia nu-i e rusine sa vorbeasca in fata unei camere si care are o afinitate pentru gelul de par. Lasati-l asa cum e :))
NOU
Ce va asteptati, e un ciclu normal. Acum cativa ani PRO TV avea in emisiuni numai manelisti. Seli e din noua generatie de manelisti, cea cu si mai mult tupeu si ipocrizie. Macar Adi Minune , in discutie cu Pruteanu daca va mai amintiti, i-a zis in fata ca pe el il intereseaza banii nu parerile despre ce impact ar putea avea versurile lui asupra tinerei generatii. Manelistul v2 o arde cult, ca el vrea sa se implice in educatie, asta in timp ce o arde ‘ca sultanii’ . Ma enervez ca si Digi24 (cam singurul post TV pe care il mai urmaresc) il ia in serios pe acest baiat. Aia e, banul vorbeste.
NOU
dar totusi … manelistii(tigani) macar au ureche muzicala si voce.
dar nu i-am auzit pe salam sau tzanca uraganu sa vrea sa reformeze sistemul de educatie din Romania cum are selly tupeul sa vrea sa faca.
Mizerabila tara am ajuns. Cheloo presedinte!
NOU
“manelistii(tigani) macar au ureche muzicala si voce.”
nu, prietene
n-au nimic
decat tupeu si mega bani si cara droguri in timpul liber
NOU
asta am comentat si eu de luni de zile, Shelly se da moral si deontolog si vocea unei generatii, dar ca sa fie cunoscut si sa il asculte pustanii trebuie sa faca manele trap in care doar se lauda cat de multi bani are, cati de multi bani sparge, ce lucruri de valoare are si cate femei sar pe el. asta in timp ce in clipurile lui sunt pline si de minore (sau aproape minore) imbracate sumar. macar unii gen abi talent fac asumat asta, nu se apuca sa ne dea lectii de moralitate dupa aceea.
NOU
vad ca mai e o tuta in gasca lor, de ea ce ii poate capul? Poate ei fac 5 gang bang
NOU
[…] și, de ce nu, o eventuală candidatură în 2024. Iată, ar fi primul parlamentar deținut din pamperși de către un monstru casă de discuri. […]
Aici s-ar putea sa nu fii foarte departe de a intui ca ni se pregateste ceva.
www.facebook.com/georgiana.arsene.92/posts/1974504916023966
Pentru cine nu stie, Georgiana Arsenic este futeuza criminalului de la revolutie Gelu Voican Voiculescu (mana dreapta inarmata a pecinginei Iliescu), si este una din propagandistele mancatoare de cacat rusesc in Romania, lucreaza pt Sputnik. Eh, baieti, cand te lauda Sputnik, ar trebui sa se aprinda un bec pe undeva. Nu la SRI, ca SRI cred ca e un basm ca Harap Alb sau DNA, dar orisicat.
NOU
chestia e ca toti copiii astia cresc fara sa se dezvolte sexual. au prea multi stimuli ca sa mai aiba nevoie de sex, un studiu recent a aratat ca 40% dintre tienerii japonezi sunt asexuali.
fenomenul e mondializat si acutizat cand vine vorba de oamenii cu prea multa celebritate.
in felul asta se devolta comportamentele deviante, in unele cazuri vorbim de “afectivitate pedofila” (vezi M.J), in altele vorbim de sublimarea energiei sexuale intr-un ego inflatat.
asa se face ca “noi la varsta lor” vroiam sa ejaculam pe undeva pe cand ei vor sa detina putere, cat mai multa putere.
falusul erect e reprezentat la nivel psihic prin sentimentul de putere nestavilita, vezi H.
pustanii astia vor vrea puterea si faima cu orice pret, de aia ni se par ca-s de un capitalism feroce. mi-e si frica sa ma gandesc ce ar face un dintr-asta ajuns la putere, mai ales ca romanii au si obiceiul sa voteze oameni cu comportament sexual deviant, vezi primarii proaspat votati.
NOU
Asta e Gâdea 2!
Fix fata aia blajină de predicator la biserica!
Văi pula noastra.
NOU
intr-un fel sa stii ca ma bucur. cand vad noua generatie de cretini care urmeaza dupa noi, chiar nu am un stres ca voi fi inlocuit la job de cineva mai tanar si mai performant.
NOU
La targu mures radioterapia de stat e inchisa de 8 luni, ca se fac unii ca zugravesc si pun termopane pe milioane de euro. Nu vine vreun selly din asta sa ceara socoteala ministrului sanatatii? Macar vreun absolvent de liceu sanitar care sa faca legatura cu privatul beneficiar?
NOU
Eu l-am urmarit pe acest baiat cand era la inceput pe youtube, stie sa vorbeasca, a avut mereu idei bune si o gandire ok la timpul ala ! Dar au vazut si altii potentialul lui si acum probabil se folosesc de el..
NOU
Ehe, dac-ar fi bagat si el un “muie PSD” …
NOU
Mwhahaha… Am ras
www.facebook.com/MihaiAhash/posts/3611542645532197?__xts__%5B0%5D=68.ARASjdrujUbUqVUx6cuoO_zm5wnkBjH-mz8ynNG4CTCsXz9aqQg_KcdeRsCVmeYtUskITcWLYavca-8avy6TjoUXcTi5gW0i3EQnIfHjwGJu59IF0OaqJcuSzbTKrJmL-8jPinjvOrFvCbTjnYsbZolqqKTaurq1o-l6RtWqQHKdxJsGZIOTnQFlhFLwvECOgUJGQDyHc8W1mftAOmlL-QAZcrgX_QuwvNXDa1PR59mD4PlDdrAj8Wmv8nVzjxn-jYcHDCqtDjyAxgVntbe4zrJcVc3v2QbNpKK17BMqElYUa1KfL5npbZj4aFEWz4vwHsGM2aaTUhU-FcfpJ9TZuA&__tn__=-R
NOU
Si totuși, analizam omul și nu ideile lui. Sa înțeleg ca educația e ok in România?
NOU
da, analizam omul care propaga ideile. care e un gunoi. datorita sumei celorlalte idei.
NOU
– Ștefan cel Mare a fost un criminal,
– Mihai Viteazu a fost un Adrian Anastase al Olteniei,
– Eminescu a fost un drogat,
– Ion Creanga a fost homosexual,
– Nicolae Paulescu a fost un nazist,
..și lista poate continua.
Dacă omul are o singura idee buna într-un noian de idei cretine eu zic ca e bine sa ne agățam de ideea buna nu de cele proaste.
Politically corecteness-ul asta nu face bine.
De altfel întreg secolul asta cred ca va ajunge in istorie ca secolul politically corectnessului curului in care omenirea a luat-o razna.
Ce vreau sa zic este sa avem puterea sa susținem un lucru bun la Selly și sa le combatem pe cele proaste, nu sa luam lucrul ca întreg.
NOU
cred că bati campii. omul promoveaza gunoi, face gunoi, zi de zi, profita de asta sa faca bani fix din indobitocirea copiilor, după care casa de discuri il mana sa aiba idei de educatie. iar tu, ultimul gugustiuc, vii sa il aperi si sa il compari cu Ștefan cel mare. pentru ca e de parere ca trebuie schimbat sistemul de invatamant. esti pe bune sau esti drogat?
NOU
M-ai pierdut la faza cu drogatul..
Succes
NOU
@Ciobi, dupa logica ta si Iliescu a fost OK, doar avea idei bune, nu? Poate si Ponta. Ai vazut ca la teorie sta bine. Lista poate continua.
NOU
Trecând peste cine este tânărul, peste manipulare, peste ce o sa fie peste 5 sau 10 ani, putem doar analiza ceea ce spune despre învățământ ? Că dacă așteptm să apară cel virgin și neprihănit tare îmi e că practic așteptam a 2 venire a lui Cristos, iar peste 10 hai 15 ani o sa fim tot aici eventual comentând că e falsă transmisia tv cu primul om de pe Marte…
NOU
nu, nu putem. pentru ca asa ar trebui sa trecem peste iliescu, ponta, nastase, oameni care zic bine de tot. ok? o tarfa nu poate vorbi despre decenta. un criminal nu poate tine discursuri despre virtuozitate. si exemplele pot continua. the end.