Mulți dintre voi își aduc aminte că, acum 15-16 ani, când m-am apucat de blogging, eram complet paralel cu scrisul, cu publishingul, nu aveam nici cea mai mică idee despre ce se face, care sunt regulile de respectat, ce înseamna jurnalism și restul. Desigur, erau alte vremuri, eram la început, efectiv inventam un nou domeniu, de la zero, nu e ca acum, când surse de informare sunt peste tot, antemergători și critici. Noi eram propriii noștri antemergători și ne criticam între noi, încercâm să devenim mai buni.

Vă spun, pentru mine, la momentul acela ziariștii erau un fel de zei printre noi. Mircea Badea, pentru mine, era dumnezeu, era cel mai tare din parcare, the best of the best. Când am început să vorbesc cu Ciutacu, am avut impresia că deja sunt printre noi, waw, m-a băgat în seamă acest OM.

Din fericire pentru mine, m-am trezit rapid, pentru că cu cât cunoșteam mai mult din industrie, cu atât înțelegeam mai mult ce păcălici și lingăi sunt. Și m-am lămurit de asta aproape cu toți, îmi aduc aminte cum se răstea Pantazi de la Hoțnews G4Media la mine în telefon, că îmi bat joc de munca lui, cum îndrăznesc. Sau de îmbârligăturile nevestei lui Petreanu, pe care îl consideram, la un moment dat, amic.

Anyway, mi-am adus aminte de asta când am văzut, aseară, cum demonta Ciutacu acuzațiile de furt și cum plângea pe umărul pesedeului. Un lingău împuțit rămâne lingău împuțit până la capăt. Te uiți la ei, rablagiți și damblagiți, cum sunt ghidonați politic de stăpânii lor, care știu că îi dețin cu arme, bagaje și provizii de căcat, pentru că nimeni în afară de ei nu i-ar mai angaja pe post de “jurnaliști”.

Nu, vă rog, încetați cu Denise Târfai, sau cum îi zice pațachinei ăleia careia prostia i-a mai creat o emisferă specială în creier, pentru că aluneca pe luciul creierului ei. Aia nu e nici măcar la nivelul lui Ciutacu, e doar o pațachină care, în loc să danseze la bară pentru domni generoși, dansează la ciocan.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. Chiar, nevasta sa lu petreanu cu cine o fi votat la PMB ?? firma ei de piar o sa mai aiba vreun contract cu primaria generala ? Presimt ca primaria din voluntari cauta o piarista buna

  2. Pana acum am folosit forma: nu, fă! Acum, dupa ce a venit ND la primarie, forma corecta va fi: nu face! 🙂

  3. #3

    Nu am cablu si chiar daca as avea nu as da pe antene, dar burtiera aia cu spalatul duminica e pe bune? Suna ciudat ca intreb dar la oamenii astia te astepti sa debiteze orice aberatie doar pentru audiente.

  4. Cum se concentreaza Mircea Badea sa spuna o tampenie, impresionant!

    • #8

      Numai una? Toata emisiunea lui e o serie de tampenii scremute sa sune cat mai serios.
      Exemplu: in emisiunea de aseara citeaza pe unul care a spus ca Piedone a fost ales de Rahova si Ferentari. Stim cu totii ce a vrut sa spuna cu asta stim cu totii. Cum a interpretat MB: pai Rahova si Ferentari sunt in sectorul 5, era sa fie ales de cei din Baneasa si Berceni?!

    • #9

      Rahova și Ferentari SUNT sectorul 5. Restul nu prea contează, că sunt cei care nu merg la vot.

  5. #10

    aseara a fost spectacol. la realitatea era muista aia a lui dragnea, alexandrescu, tipa care ii facea textele lui dancila. dadeau cu tot ce aveau in usr, vorba aia, focu la ei
    pe antena 3 in schimba am prins la un moment dat ceva care o sa fie noul standard pt vomitat instant. gadea intr-o geaca de piele, proaspat epilat pe fata lui de bebelus vorbea foarte empatic cu firea despre ce s-a intamplat. bai nene, individul ii spunea niste cuvinte si ea spunea ce simte legat de cuvintele alea. nu ca scarbos, infinit de scarbos, era un lins in cur in timp ce se caca practic. plus faptul ca era regizat, au potrivit in mod penibil cuvintele si momentul ca sa iasa ca ia uite! se pare ca m-au furat la voturi. va zic, asa ceva nu am vazut pana acum.

    • În timp ce se căca ea, sau el?

      Nu de alta, dar am văzut o vulpe care se pișa pe ea de fericire când își vedea stăpâna după mult timp.

    • #12

      parea ca au amandoi bucurii. cred ca la nivelul asta e reciprocitate, nu poti sa dai fara sa iei

    • #13

      el atat de empatic dar totusi un dur, ea cu ochii in lacrimi, sensibila, vulnerabila, ranita.
      cred ca la sfarsit s-au f’tut.

      asa am vazut eu in multe filme artistice.

  6. #14

    Badea are o fata de: “Mi-a ramas cacatul asta intre dinti, dar nu stiu daca e al lui domn profesor sau doamnei Firea”

  7. Mamă, dar ce concentrați sunt cei doi “amfitrioni”.

    “Si i-a mai spuneți doamnă…, da, da… Incredibil, bomba zilei… Așa ceva… ”

    Băi, dar chiar, când mai vedem un interviu cu domn’ p’fesor?

  8. #16

    De ce-ai spalat fa duminica?
    N-ai avut timp toata saptamana sa speli?!

    • #17

      Asa gandeam si eu vazand compilatia asta de-un umor turbat!
      Firea, vinovata: “-am pierdut ca am spalat duminica.”
      Gadea, suierand, superior-dispretuitor printre buzele-i senzuale”- spalatoreasoooo! ”
      Badea, cu buze stranse, gata de bataie “- am manusile de box cu mine, cucoana! “

  9. #18

    ma amuza rau sa vad cum rand pe rand, toate “pizdaristele” isi dau arama pe fata si arata de la ce penis sug ceea ce pt multi ar parea surprinzator dar pentru cei care stiu cum functioneaza lucrurile in presa, e aproape anormal sa NU sugi de la un penis din politica sau cu legaturi in politica.

    prin televiziuni ai esalonul de pipite care prezenta meteo, sport care alea de obicei se combina cu fotbalisti sau tigani din esalonul 2 si apoi ai asa numitele jurnaliste politice care la un moment dat s-au considerat asa de elitiste incat au ajuns sa se culce cu nea burtica “pentru a afla mai multe informatii” dar pentru ca e greu sa ramai lucida ca femeie (hai feministele, sariti!) ajungi sa fii marioneta unora care iti dau sa sugi.

    o mai tineti minte pe Laura Chiriac, candidata la S1 in 2016 care spunea ca “pentru a destructura retelele trebuie sa ajungi sa le cunosti” pentru a explica de ce o sugea de la mafioso Diacomatul? la vremea aia imi amintesc ca fusese invitata la Rifai si se certasera ca tzoapele din fundul moldovei. Lupta nu era ideologica ci despre ce se intampla in spate, poate la un moment dat inghitisera de la acelasi individ sau de la aceeasi retea.

    sigur, nici cu jurnalistii barbati situatia nu e mai diferita insa femeile sunt emotionale si irascibile si e amuzant sa vezi cum lupta cu pasiune si loialitate pentru barbatul carora le este sclav (pe vremuri era fiul lu’ Orlando, papuselul finantist, acum o fi vreunul cu interese imobiliare la S1)

  10. Ani de zile l-am considerat pe Badea un model demn de urmat. Sincer, si acum ma mai mint ca in perioada aceea chiar era un om si abia cu timpul s-a vandut.
    De fapt…si acum mai am momente (desi nu il mai urmaresc) in care gandesc ceva de genu’ “hai ma, ca are si partile lui bune”.
    Gata, se pune ca m-am spovedit?

    • #20

      După părerea mea, momentul când Badea a decăzut este de când a încercat afacerea cu chibriturile de la Gherla. A fost phutut din toate părțile și, nici după procese cu avocați sau după ce a demonstrat în fața guvernului nu a reușit decât să realizeze că dacă nu ai spate, nu rezolvi nimic. Așa că a găsit un rechin mai mare în umbra căruia își permite să scuipe cu rahat în stânga și în dreapta, ca deh, trebuie să-și plătească datoriile.

    • #21

      Adica momentul in care a vrut sa profite de pe urma unuia care a avut niste probleme financiare si lucrurile s-au intors impotriva lui fiindca nu a calculat bine?

  11. #22

    “când m-am apucat de blogging, eram complet paralel cu scrisul, cu publishingul, nu aveam nici cea mai mică idee despre ce se face, care sunt regulile de respectat, ce înseamna jurnalism și restul”

    Mie mi se pare ca esti neschimbat 😀

  12. #23

    ciutacu este unul din ce mai scarbosi viermi din spatiul media
    ceva rar de tot

  13. In colajul ala pare ca cineva s-a basit si:
    Lui Badea i se pare familiar mirosul dar nu stie exact de unde
    Gadea o suspecteaza pe Firea
    Firea se scuza spunand ca “tuturor ne mai scapa cate una”

    • bai, baaai, ti-a iesit asta de se mira copiii ‘lu’ tati i-e rau ca-l vedem plangand si gemand da’ altfel zici ca rade!”.

      Multumesc. Rar se intampla, da’ bine. Daca rasu’ lungeste viata, merci, sa-ti dea barbosu si tie 1 sapt macar in plus ca meriti!

      Altfel, perfect surprinsa atmosfera aia de laba in cerc care defineste Latrina3.

  14. #26

    Mircea Badea idol? Wow!
    Imi amintesc de el la emisiunea de dimineata cind impreuna cu Teo. Nu excela in inteligenta atunci. f

  15. totusi, cine o tine de hățuri pe denise rifai?

  16. off-topic:
    www.facebook.com/FataCuSparanghel/videos/423085281996686/

    Cu prostituatele astea oare chiar nu am putea sa facem ceva? Nu ca ar pasa cuiva in afara de cateva babe senile de spun ele, dar parca e cam de-ampulea ca agaseaza oameni .
    Uite eu de exemplu daca as fi unul din oamenii aia carora le baga telefonul in fata, as pune in fata camerei clipuri cu ea bagandu-si chestii in pizda. In cazul in care citeste careva pe aici…

  17. #31

    Mircea Badea, pentru mine, era dumnezeu, era cel mai tare din parcare, the best of the best. Când am început să vorbesc cu Ciutacu, am avut impresia că deja sunt printre noi, waw, m-a băgat în seamă acest OM.

    Din fericire pentru mine, m-am trezit rapid, pentru că cu cât cunoșteam mai mult din industrie, cu atât înțelegeam mai mult ce păcălici și lingăi sunt.


    Nu am lucrat și nici nu lucrez în jurnalism, de aceea mi-a trebuit mai mult decât dumneavoastră.
    Da… n-ați fost singurul.

  18. #32

    Dap, eu tin minte si acum ca de la tine am aflat de el.