În Liverpool este fix vremea din Constanța, doar că, iarna, e puțin mai cald. Aici sunt 12 grade în mod constant, în fiecare zi e soare și plouă de câteva ori, câteodată chiar simultan.
Ce am remarcat eu este că femeile de aici sunt inconștiente, vă spun. Deci ies afară cu bebeluși de sub un an, fără căciulițe, 10 haine și păturică. Serios, afară sunt 12 grade, picură, eventual, iar copiii își molfăie alene suzetele îmbrăcați în tricouri cu mâneci lungi și vestuțe. Asta deși bate vântul, mult de tot.
Îmi vine să alerg în fața lor și să urlu, plin de durere: Inconștientelor, voi nu ați auzit de curent, nu știți că ucide orice în jurul său? Cum purtați copiii în halul ăsta? Unde e căciula, unde e păturica?? CE EDUCAȚIE AVEȚI VOI??
Asta amintindu-mi de o tanti de la Kaufland Giurgiu care, pe 35 de grade la umbră, s-a dus în mașină să mai pună o haină peste plodul deja înfofolit, pentru că e cam răcoare și UITE CE CURENT E AICI!
NOU
Stai sa-i vezi pe la -1 cu bagă băieții câte un tricou cu mănâncă scurtă ca li s-a făcut frig. Sau pantaloni scurți.
Dacă mai stai pe aici și ai sa prinzi măcar o temperatura sub zero ai sa observi ce diferența e frigul din UK la -1 fata de lejerul -15 din Romania.
Practic simți cum ti se Sfarmă oasele înăuntru din cauza umidității. Trasul curentului rămâne mic copil
NOU
Cetin, oamenii se adaptează mediului in care trăiesc. In engleză nici nu exista expresia “e curent”.
Unde locuiesc eu vin prieteni si familia in vizita si mereu îs cu geaca pe ei si reci, si noi la tricou. Efectiv te obișnuiești cu vremea acolo unde locuiești mai bine de 10 ani.
Ce ti se pare tie frig, pentru alții e temperatura normala. La fel cum dacă te duci in Africa in anumite tari te topești, cei de acolo se vor simți in continuare l.. ca acasă.
NOU
exista în engleză și se numește draft. nu e vorba de adaptare, ci de faptul că femeile nu sunt nebune.
NOU
Close the window boy, the draft is pulling us!
NOU
Hahahahahaha, sir Cetin! Doar in trecere prin UK???
NOU
cine stie?:)
NOU
Asa si in Olanda. Cat am stat vreo doi ani p’acolo, la 4 grade (atat imi arata la bord), pe ploaie mergeau mamele cu plozii de 2-3 ani in capul gol cu o vestuta si cam atat. Eu fii deja cu geaca de iarna, caciula, tot tacamul.
Dar, cand a venit valul ala de caldura de prin 2016, sa-i fi vazut pe toti lesinati pe plaja la Kijkduin in tim ce noi astia mai “sudici” n-aveam nici o treaba.
NOU
Ba eu cred ca femeile în UK chiar sunt nebune. Merg in club un mini și tricou chiar daca e vijelie și grade puține și cu minus. Se îmbată muci și adorm pe caldarâm. Daca nu e poliția pe faza sa le ia de acolo mor până dimineața de la hipotermie. E rubrica periodica in ziarul libertatea și cancan cu astea
NOU
Voiam sa zic ceva destept, dar m-a tras ieri un curent si nu ma simt prea bine.
NOU
Pe grupurile de mamici cu ele! Sa fie crucuficate :)))
NOU
Curentul e kriptonita românului. Numai ăla ne poate nimici.
NOU
Poate ai drum prin Canada sa-i vezi pe copii cum se joaca in curtea scolii, in zapada la -25Celsius. Imbracati bine, astazi au fost -11 Celsius am vazut cum trec copiii de gradinita la plimbare, pe jos. Romanii in general si in special televiziunile se mira cand ninge, ploua, ceata, frig, totul e senzational ce mai. Antibiotice sa fie, romanul le stie el pe toate.
NOU
Când era fiu-meu mic m-a întrebat cineva că de ce îl țin așa, fără căciuliță pe cap, ÎN CASĂ?
NOU
De asta nu se imbolnavesc, ca-s caliti, in schimb la noi, parintii sunt exagerat de protectivi. Vara pe 30 de grade e plin de “cosmonauti”.
NOU
www.instagram.com/p/BqGNh-cnWYz/?utm_source=ig_share_sheet&igshid=1enn6ohk02h32
NOU
You know nothing ..Cetin. Alea au uleiuri esentiale de alea bune, originale, le dau la copii si nu mai pun botul la toate vaccinurile si medicamentele promovate de EI. …sa mai pun /s ?
NOU
Da, nu doar asta, ii lasa chiar sa sara prin baltoace, nu balticele, baltoace nene, de sare apa un metru :)), ii lasa prin noroaie… Pacat ca totul se strica mai incolo cand incep sa creasca si devin (ma tot repet, ca na pot vorbi doar despre ce vad eu) cel putin cei din Londra, nesimtiti, in sensul ca urla pe strada, fumeaza dupa ce ies de la scoala, evident nu tigari normale, inconstienti cand vine vorba de violenta, cum am zis si ieri, si cate si mai cate. Da, o parea frumos si chiar e pe anumite parti, dar rezultatul final e unul prost. Sa nu mai spun de faptul ca seara sau la pranz vezi copiii cum isi iau casoletele cu semipreparate din frigidere… Deci stii cum e, ii calim pe o parte da pe partea ailalta ii indopam cu euri… Sa mai zic de faptul ca aproape zilnic(!) aud pe cineva vorbind de o ruda sau un prieten ca are cancer? Oare de ce?…. Vezi toate lucrurile frumoase la inceput, e dragut, normal, dar pe parcurs apar chestii care sunt mult mai nasoale decat la noi. A bine, asa is ei ca natie, ori ii accepti ori pleci in alta parte, fiecare popor banuiesc ca are chichitele lui…dar ideea e ca mie mi-a trecut aia cu “doar la romani e asa” sau “astia sunt superiori din toate punctele de vedere”…
NOU
mai e o chestie interesanta. am vazut in dublin asta. praful, chestia aia care se depune peste tot, e fix inexistent. ploile alea si vantul, curentul reinterpretat, whatever, cert este ca in nari tragi aer muuuult mai curat. numai pentru asta si merita oricand relocarea intr-un oras din asta.
NOU
în japonia e la fel ca în anglia
NOU
Confirm, am fost la un concurs de carate, am batut rusi, americani si alte zeci popoare pina cand organizatorii au deschis 2 geamuri ca cica era prea zapuseala. S-a facut un curent a trebuit sa fug la vestiare sa iau o caciulita de mohair pe cap sa nu racesc, pina m-am intors m-au descalificat aia ca cica nu aveam voie sa ies din sala. Pai atunci de ce mm au deschis geamurile? Jeguri!
NOU
Te-a batut curentu’, cum ar veni.
NOU
Te-ai dus să-l vezi pe ăla foarte bine plătit de pe dumbocube ca să mai faceti schimb de niste subiecte de scris pe blog? :)))
Cum sunt englezoaicele? Frumoase sau colțuroase? “E curve sau e multe rebute ?”
NOU
urate, boss:)) dumbocube e ala care se lauda peste tot ca eu il cunosc?:)))
NOU
Zoso îl știe mai bine, sunt prieteni suflet. Dar și cu tine cică s-a certat groaznic, omul are printscreenuri ale discuțiilor voastre arhivate pe care le postează, la nevoie, pe net.
E un programator care a reusit de și-a luat un palton aici in România cu care a fugit la muncă in Anglia. :)))
NOU
sigur cu mine sunt:))))))))))