De Mihai Vasilescu

Dragul meu Arhi si dragi cititori de blog „din tara unde nici Apocalipsa nu vine”,

Ieri a fost atins un subiect care vad ca s-a dovedit a fi interesant si totodata sensibil pentru multi din cei ce-l citesc pe Arhi. Si anume „grasimea”. Si nu cea care picura din fleica de porc proaspat prajita, ci cea pe care multi dintre noi o caram in spate zi de zi. Asadar, sa purcedem:

Sunt un mancau. Nici macar gurmand nu pot spune. Termenul potrivit este chiar asta: mancau. Cu toate astea, am fost un tip slab cam toata viata mea. Am 1.80m. Cand am terminat liceul aveam 63kg. Deci slab, spre scheletic. Stiti voi, genul ai carui omoplati par ca vor sa-si ia zborul. Plecat din Valcea natala, la facultate in Bucuresti. In anul doi de facultate m-am angajat la Pizza Hut.

Intrat cu 66 de kile, iesit cu 72. Buuun. Abia nu mi se mai vedeau omoplatii. Terminat facultatea si aseazat la „casa mea”, cum se spune. Ce inseamna asta, pe langa altele? Stat cu curu’ la birou si in masina plus haleala cat incape. Doamne, salivez si acum cand ma gandesc la platourile cu cartofi prajiti si aripioare de pui balotate pe la unspe noaptea. Si treaba a mers tot asa cat eram tanar si „zburdalnic”.

Mancare multa si cat mai spre junk. Sa nu fi auzit de salate. Mi se strepezeau dintii doar daca ma gandeam la legume. Sper ca nu se pun ca legume, muraturile de langa ceafa de porc sau fasolea cu ciolan, nu ? Fructe mancam doar daca se nimereau prin inghetata sau ciocolata. Pentru ca, uitasem se spun, nici o masa nu avea farmec daca nu era urmata de desert. Uite, ca sa intelegeti despre ce e vorba.

Cam asa arata o masa obisnuita de pranz, in week-end, pentru mine: un platou imens de cartofi prajiti insotiti de gratar (porc neaparat) sau aripioare (musai prajite). Pestele sau vita ma faceau doar sa rad. Cum sa mananci asa ceva? Astea-s pentru mers la rude, la spital, dupa operatie. Asta se intampla in week-end-ul cu gratar. Ca putea sa fie week-end de pizza. Si atunci bagam cate o tava (din aia standard de cuptor) sau o tava jumatate. Pizza facuta in casa. Ca aia de la livratori era prea „saraca”. Nu-mi ajungea nici pe o masea. Si asta era masa de pranz.

Pentru cea de seara (obligatoriu dupa ora 22.00) puteti da copy.paste la ce am scris pana acum. Cam asta era mancarea de baza la mine. Nu va ganditi ca mancam doar asta. Ca mai mergeam si la munca. Si acolo mai bagai o ciorba, un felul doi (a se citi o ciorba si muuult felul doi). Dar in mare, cam asta era. Buuuun, daca mancarea putea sa mai varieze, desertul era intotdeauna acelasi. Stiti voi inghetata Nirvana ? Aia cu praline ? Vorbesc de cutiile mari, ca alea mici n-am inteles niciodata pentru cine erau facute. Poate pentru sugari. In week-end bagam cate o cutie dupa fiecare masa. Nu stiu daca e foarte clar: CATE O CUTIE INTREAGA DUPA FIECARE MASA ! Adica patru Nirvane d-alea mari pe week-end. De curiozitate, uitati-va pe o cutie sa vedeti cate calorii are un singura!!!

Dar, dupa cum stiti inghetata asta e destul de scumpa. Nu erau bani pentru ea in fiecare week-end. Ei bine, in week-end-urile fara bani de nirvane le inlocuiam cu Finetti Sticks (tot cutia mare, evident). Una la fiecare masa, desert obligatoriu. Ca altfel mi se parea ca lipseste ceva. Ce metabolism sa ai sa nu te ingrasi de la asa ceva? Pentru ca miscare faceam doar cat sa duc farfuriile goale la bucatarie.

Si astfel am inceput sa iau proportii. Nu as putea sa va spun exact cum am evoluat in timp, ca greutate. Stiu doar ca la un moment dat am inceput sa ma simt prost. Nu din punct de vedere fizic, ci psihic. M-am simtit foarte nasol cand am intrat intr-un magazin sa-mi iau blugi, m-am oprit in fata standului unde credeam eu ca e marimea mea si am chemat un angajat sa ma ajute. Omul m-a intrebat pentru cine vreau blugii. Pentru mine, zic. S-a uitat in jur si s-a dus si a ales o pereche de blugi imensa si mi i-a intins. Erau marimea 54 (cincizeci si patru). I-am luat. Imi veneau. Destul de strans in talie, dar ma incapeau.

Si de pe atunci am inceput sa ma simt prost. Sa va mai spun ca am descoperit in „pavilionul H” un stand care se chema „haine pentru grasi”? Si cum m-am simtit cand am iesit de acolo si am dat nas in nas cu un amic aflat intamplator in zona ? Am si acum un tricou luat de acolo. Pe care l-am modificat de trei-patru ori, pentru ca acum mi-ar fi venit ca un anteriu. Treaba e ca incepusem sa nu mai fiu indiferent la faptul ca sunt gras. Si ceva incepuse la lucreze usor in ineriorul meu.

A inceput sa-mi fie rusine sa mai ies cu prietenii. Nu de ei, ci de cei din jur, de necunoscuti. Eu cred ca asta e unul din primele semne ca se apropie declicul. Cand treci de la „cine ma place, ma place asa cum sunt”, la jena de a te mai oglindi in ochii celor din jur. Si nu vorbesc de prieteni si apropiati. Ei oricum te stiu asa cum esti, te-au vazut cum „cresti”, s-au saturat sa-ti mai spuna ca trebuie sa faci ceva sa dai jos si au decis sa te lase in boii tai.

Vorbesc de cei pe care-i intalnesti pentru prima oara. Cand incepi sa te intrebi ce impresie le faci lor, atunci se cheama ca ai facut un pas inainte spre „declic”. Ah, da, uitasem. Eram in „plina glorie” cand m-am intalnit cu un amic, fost vecin de bloc, la Valcea. Nu-l mai vazusem de cand plecasem de acolo. Mi-a venit sa intru in pamant cand mi-a zis „ Mamaaaa, cat te-ai facut ! Esti bolnav sau s-a intamplat ceva cu tine” ? Ce puteam sa raspund „Nu coaie, doar imi place sa mananc mult”? Nu mai stiu ce i-am zis. Stiu doar ca am scurtat intalnirea si am intins-o de acolo, desi as fi avut multe de vorbit cu el.

Mai am exemple si povesti din astea, cate vreti. P-astea vi le-am spus doar ca sa intelegeti ca usor, usor n-a mai fost „cine ma place, ma place asa cum sunt”. Si totul a culminat cu un „Sf. Ion”. Ianuarie 2006. Prietenul meu cel mai bun este „Ion”. Am fost la el acasa. Distractie, haleala, bere…stiti si voi. La plecare mi-a fost imposibil sa-mi leg sireturie, desi stateam jos, pana nu mi-am descheiat cureaua. Iar sotia prietenului meu m-a luat in brate la plecare si nu ma putea cuprine. Nu-si atingea mainile la spatele meu. Si femeia are 1.75, nu e Kylie Minogue. In momentul ala am spus „bine futu-i gatu’ ma-sii, de treaba…de luni ma apuc de slabit”.

A inceput toata lumea sa rada isteric. Numai ca, surpriza, chiar asa am facut. M-am dus la un nutritionist. Femeie. Nu mi-a placut. Era grasa. Cum sa iau de bun ca ma invata despre slabit o femeie grasa ??? Ma rog, am retinut din tot ce mi-a zis ea un singur lucru: „nu te apuca de asta, daca nu esti ferm hotarat s-o faci. Nu exista cura de slabire. Exista doar schimbatul modului de viata”. Si viitorul avea sa-i dea dreptate. Mi-a mai dat niste pliante despre calorii.

Cu ele am inceput. Erau niste grafice acolo. Pe scurt, am inceput sa-mi numar caloriile. Pentru cei interesati pot sa explic exact ce si cum. Dar si asa am lungit mult articolul. Ma intrebati si va spun. Pe 09 Ianuarie 2006 aveam greutatea de 118.30 Kilograme. De aici am inceput. Numarat calorii. Si sport. Inot.

Am incercat sa alerg. Aveam senzatia ca o sa-mi sara inima din piept, asa ca am zis s-o iau cu inotul, pana mai dau cate ceva jos. Si asta am facut. Doua luni am inotat. Zilnic (mai putin in week-end). Si am numarat calorii. Zi de zi. Au trecut atatia ani de atunci, dar nici in ziua de azi nu mai suport pieptul de pui. Mi se face greata doar cand ma uit la el, indiferent cat imi e de foame. Cred ca ar trebui sa nu mananc nimic cateva zile, ca sa ma mai pot atinge de piept de pui. Il urasc. Un an de zile masa mea de pranz era o jumatate de piept de pui.

Cealalta jumatate era cina. E greu. E infernal. Sunt momente cand iti vine sa plangi de foame. Erau seri cand imi venea sa ma urc pe pereti. Cand nu mai suportam, mancam cativa castraveti murati. Au foarte putine calorii si te umfli imediat de la ei. Stiu, pare inuman sa-i mananci goi. Mie mi se pareau o delicatesa. Ii savuram incet, unul cate unul.

Pentru cei care vor sa se apuce de slabit, mai am un truc. Ceai cald, cat mai aromat. Fara zahar, evident. Taie imediat senzatia de foame. Nu stiu ce sa va mai spun. Pot vorbi despre asta zile intregi. Am si acum fisierele cu ce mancam in perioada aia. Le pot da oricui vrea sa se inspire. Cand te apuci de slabit esti un munte de vointa. Care se duce incet, incet. Te gandesti din ce in ce mai des „dar de ce ma chinui eu aici” ?

Am fost la un pas sa ma las de mii de ori. Singurul lucru care ma motiva era cantarul. Ma cantaream o singura data pe saptamana, Vinerea dimineata. Mi se umpleau inima si rezervorul de vointa doar cand vedeam cum scad de la o saptamana la alta. A propos, stiu ca dadusem jos 14 kilograme. M-am intalnit cu un prieten si i-am spus foarte mandru „frateee, am dat jos 14 kile”. S-a uitat lung la mine si a zis „da, parca se vede un pic la fatza”. Si 14 kile sunt o gramada de kile, ca sa zic asa.

Am inotat doua luni. Pana am ajuns undeva in jur de 100 de kilograme. Atunci am inceput sa alerg. Greu, foarte greu. Dar rezultatele sunt cu atat mai „dulci” cu cat le obtii mai greu (cam cum ar fi sa bati rapidul cu gol in ultima secunda a meciului ). In jumatate de an am ajuns pe la 85 de kilogame. Ah, Ionut (cel cu Sf. Ion) inca mi-e dator cu un taiat de p**a. Cand m-am apucat de slabit, i-am zis ca vreau sa ajung la 85 de kile. Mi-a zis (cu martori) „frate io-mi tai p**a, daca tu ajungi la 85 de kile”.

Inca il mai amenint cu asta. Nu stiu ce sa va mai zic. Am coborat usor usor pana pe la 75 de Kilograme. Cam un an a durat. Am mai avut si „derapaje”. Nu se intampla absolut nimic daca scapi la haturile intr-o seara. Totul e sa nu-ti zici, gata am comis-o si sa te lasi. Ai gresit, ai gresit. O iei de la capat a doua zi ca si cum nu s-a intamplat nimic. Am citit foarte multe bloguri si forumuri specializate. Sunt unii care chiar recomanda o „porceala” zdravana din cand in cand. Asa, ca sa-ti mai revii psihic.

Cert este ca mi-am schimbat stilul de viata. Sunt foarte atent la ce, cum si cat mananc. Nu tin nici o dieta. Mananc absolut orice imi face placere. Doar ca nu mai exagerez. Cu nimic. Si sportul a devenit o obisnuinta. Alerg macar de 3 ori pe saptamana. Distantele sunt intre 11 si 19 kilometri. Fix in functie de cum ma simt „in vana” in ziua respectiva. Inca ma cantaresc in fiecare Vineri. Vinerea trecuta aveam 71.20 kilograme. Sunt curios cat o sa am maine. Am scris prea mult. Nu stiu daca vrea Arhi sa publice asa ceva. Daca totusi o s-o faca, astept intrebarile voastre.

P.S. Unii din voi mi-ati spus ca articolul trebuie musai insotit de poze „inainte si dupa”. Prost e ca nu prea am poze de cand eram la greutatea maxima. Daca ati citit mai sus, intelegeti si de ce. Am gasit una, dar eram undeva pe la 100 kilograme. Poate 105. Dar am un filmulet, in care eram obligat sa apar (era facut de firma la care lucrez in scopuri legate de job) si unde sunt la greutatea maxima. Nu stiu cum as putea sa extrag ceva de acolo. Poze in care sunt slab, am cacalau.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

234 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    tl;dr bravo lui

  2. #4

    o cam dai in extreme .. 72 e cam putin

    • #5

      Unde vezi tu 72 ? Am zis 71.20kg. :):):)

      1
    • #6

      ce-mi plac oamenii ca tine care tot timpul au ceva de comentat pe subiectul asta. la 100 e prea gras, la 72 e prea slab, greutatea ideala ar fi 83,75, etc. omul a facut un lucru impresionant si tu doar asta ai de zis? jeez!

      1
    • #7

      la 1.80 eu stiu ca greutatea ideala ar fi 80 de kg… Asa umbla vorba , nu stiu cum s-a ajung la treaba sta. Nu ca +/_2 kg ar fi o problema…Bine, cred ca ar fi mai bine sa fie cu – 🙂

  3. #8

    wow!!!!! N-as fi zis ca sunteti una si aceeasi persoana. Tot respectul.

    1
  4. whoa!!! felicitari

    1
  5. #10

    Eu am 1.92 m înălţime iar anul trecut în luna mai atinsesem 98 kg. Am trecut pe mâncare sănătoasă şi exerciţii fizice banale (flotări, genoflexiuni, abdomene) iar acum în februarie 2013 am 80 kg şi sunt definit, fibră.
    Deci se poate, dar am făcut multe sacrificii! Eu nu mănânc de la fast food sau patiserie! Nu beau sucuri cumpărate, îmi prepar acasă suc 100% natural!
    Acum pot să mănânc orice căci nu mai am probleme cu greutatea (deoarece fac 30 min minim exerciţii pe zi plus stresul de la muncă) însă am aproape 1 an de când am adoptat stilul ăsta sănătos de viaţă şi chiar nu mă mai atrage deloc să mănânc ce halesc cei din jurul meu!

  6. #11

    tocmai ti-a crescut cota la femei. CU PLACERE!:))))

    • #12

      Ntzzz…Ce femei ? N-am vazut nimic (nevasta-mea tocmai citeste articolul !!!). 🙂

    • #13

      @Mare Maestru Arhi. Iti multumesc! De-amu ai un fan declarat in mine (nu ca nu as fi fost si pana acum). Sunt realmente impresionat. Am vazut cum reactioneaza cititorii tai in anumite ocazii. Am crezut ca or sa ma “sfasie”. Nu s-a intamplat asta. Chapeau!

    • #14

      si noi iti multumim pentru shaaring. multi au nevoie de un astfel de sut in fund

  7. #15

    Ma regasesc in prima parte. Dupa 26-27 de ani, in lipsa miscarii + a tigarilor am luat vreo 20 de kg intr-un an. Am suplimentat micul dejun, redus masa de pranz la jumate si transformat cina intr-o ciorba chioara. Pentru jalea de seara e bun sucul de rosii de la kaufland, are maxim 20 de calorii pe suta. Eliminat total dulciuri, sucuri imbuteliate, chipsuri, bere cu alcool.
    Astea 20kg le-am dat jos intr-un an dar le-am pus la loc in urmatorul an.. senzatia pe care o am cand mananc pana ma sufoc e a doua dupa orgasm.
    Acum slabesc din nou, mai am in target vreo 15kg sa ajung slim, asa ca tine. Dupa care probabil o sa ma rezum la escapade lunare, pentru a ma mai bucura de viata.
    Poate invata ceva si grasu’ din articulul asta si din comentariul asta pe care era sa mi-l aproble 🙂

    • #16

      intotdeauna iti aprob comentariile decente. cand esti porc, spamul devine prietenul tau

  8. #17

    Eu am 1.75 si ajunsesem la 98! Nu am fost si nu cred ca am suficienta vointa sa fiu asa drastic ca tine, insa am inceput sa schimb cateva lucruri in alimentatie si am ajuns la 88. De curand am incercat si eu sa alerg si simt ca voi face un infarct! Motiv pt care am achizitionat o bicicleta. Cum timpul nu este prietenul nostru in zilele acestea, fac bicicleta cam odata la 2 zile dimineata in Tineretului de la 6:30 la 7:30-7:45.
    Scopul meu este sa ajung la 75-80 si sa incerc sa ma mentin acolo.
    Una peste alta, un articol foarte bune. Mersi si felicitari

    • #18

      cam ce faci tu cu bicla in parc? ca de dat in scopuri sportive mi-e greu sa cred

    • #19

      animal00, in afara de a fugi de cainii din Tineretului, dau ture de lac. mi-am luat kilometraj, si bag cam 20 de km, dar is rupt :D. urla shaorma in mine de nervi

    • #20

      20km sunt decenti. Incearca sa iesi pe strada. Baga in uichend iesiri cu alti biciclisti.
      Parcu e pentru catei si copii mici

  9. #21

    Poza 1-vad bricheta pe birou: sa inteleg ca si fumatul slabeste?

    • #22

      Nu cred ca are vreo legatura fumatul cu slabitul sau ingrasatul. Ingrasatul are legatura cu mancarea si cu lenea. Atat. Fumam si cand m-am facut cat o balena.

    • #23

      După părerea mea, ţigările nu slăbesc!
      Am studiat această dilemă pe organismul meu!
      E fix-pix!

    • #24

      Nicotina iti taie pofta de mancare. Asta am simtit-o pe pielea mea. Acum 2 luni m-am lasat de tigari. Brusc. La fel de brusc am inceput sa mananc mai mult. Si nu, nu mancam ca sa compensez tigarile, ci pentru ca mi-era foame.

    • #25

      ciudat – eu m-am lasat de fumat in 2011 in decembrie. Nu m-am ingrasat – nu mancam mai mult dupa.
      Depinde de la om la om cred…

    • #26

      hai, ca si tu esti gras:)))

    • #27

      cine eu? Am kg in plus desigur… cam 10-12 in functie de anotimp 🙂
      Vara cobor la 6-8 kg – mai fac treaba prin curte unde , desi nu ma omor cu munca, se cunoaste la forma fizica.

      La mine problema e ca nu fac activitate fizica – n-as zice ca mananc mult.
      Dar daca ar fi sa calculezi cat ar trebui sa mananc la cata activitate fizica fac, ar trebuie sa manac 2 felii de paine si un mar pe zi 🙂

      In alta ordine de idei – am cam aceeasi greutate de ani buni … Si cand fumam, si dupa 🙂

    • #28

      singura legatura a tigarilor cu slabitul/ingrasatul este ca atunci cand renunti la fumat, timp de cateva luni organizmul consuma cu vreo 200 calorii pe zi mai putin. cel putin asa m-au informat unii specialisti. mai departe, ca unul incepe sa bage in el ca porcul pentru a inlocui tigarile sau ca nu mananci ca sa ai bani de tutun, asta e altceva.

    • #29

      Eu nu am spus ca m-am ingrasat, doar ca mananc mai mult. Ce-i drept, inot in fiecare zi, mai putin duminica. Sunt putin peste medie, dar nu mai gras fata de iarna trecuta cand fumam.

  10. #30

    Dap, am fost oarecum coleg cu Mihai (firme diferite, acelasi birou). In perioada de “post” statea pe margine si “admira” lumea cu baga prajituri la zile de nastere, refuzand indemnurile de genul “ia ma una ca nu mori…”.

    • #31

      @jollyca. Deci tii minte ?…Stiu cine esti pentru ca a avut Arhi ideea aia cu pozele acum ceva timp. 😉

  11. #32

    Pozele banuiesc ca nu sint in ordine cronologica.

    • #33

      Cel putin cele in care sunt slab, nu mai stiu ordinea in care sunt facute. La cele in care eram gras, iti dai seama dupa dimensiuni, in ce ordine sunt. 🙂

  12. #34

    Felicitari! 🙂

  13. #35

    Felicitări Mihai Vasilescu!
    Ştiu ce sacrificii ai făcut ca să ajungi aşa şi pot spune că este greu, greu rău de tot să te abţii din mâncat. Eu nu am renunţat la carne deoarece nu a fost nevoie. Nu trebuie să devenim vegetarieni dacă vrem să slăbim!

    • #36

      unde a zis ca a devenit vegetarian?

    • #37

      @animal00 Mai discutăm şi pe lângă subiect. A fost un sfat! Mulţi ne recomandă să devenim vegetarieni iar eu nu cred că asta este soluţia!
      Trebuie să mâncăm puţin şi des!

    • #38

      sa devii vegetarian ca sa slabesti este ca si cand te-ai face poponar ca sa scapi de o relatie nereusita

    • #39

      N-am devenit vegetarian si nici nu cred ca ma voi indrepta vreodata spre asta. Si mai cred ca nu carnea te ingrasa (bine, nu sa mananci juma’ de porc la masa) ci ceea ce asociezi cu ea. Multumesc pentru aprecieri!

    • #40

      @animal00 Merge şi exemplul tău :))

    • #41

      @Mihai: DA. Asa da. Nu ca mine… Ma rog, anul trecut ma apucasem si eu de slabit… Chiar la 120 nu ajunsesem. Aveam intre 104 si 106. Am reusit cu numarat de calorii si sala (nu pot tata sa alerg, nu-mi place, nu merge. In rest, ma dau pe toate alea). Ajunsesem la 88. Acum, am luat cam 4 kile, asa, de iarna. Dar o sa le dau jos, ca ma apuc iar de sala. Ce spui tu asa e, carnea nu ingrasa (dar ai grija ce fel de carne), ci ce e pe linga ea. O salata insa merge.
      Cine spune ca treaba cu numaratul caloriilor nu functioneaza nu prea stie ce vorbeste.

  14. #42

    Te respect sincer, enorm de mult!

  15. #43

    Sincere felicitari

  16. #44

    bravo! imi place !

  17. #45

    Coaie, esti din valcea si nu te cunosc nici gras nici slab :))

    Si ar fi trebuit sa ne vedem la raioanele de xxxl ca si eu le frecventam la 113 kg.
    Bafta multa, dar asta cu caloriile am incercat-o si nu merge.

    Eu am o sticla de vin pe seara. Numai a mea.
    De alergat unde alergi? Eu merg in herastrau si dau cate 3 ture luni, miercuri si sambat. Baga si tu nick de nike sau runkeeper

  18. #46

    mihai: recunoaste bre ca bagasi colonhelp :))

  19. #47

    ma, bravo lui !

  20. #48

    tot respectul. un singur lucru am de observat. mi se pare un pic ciudat sa spui sacrificiu. totusi, daca mananc prostii si am un stil nesanatos de viata, o fac constient. eu as zice ca mai degraba mi-a venit mintea la cap inapoi 🙂

  21. #49

    Erai mai simpatic gras.

    • #50

      Este? Părea genul care nu reacționa dacă te băteai pe burtă cu el și-i ziceai „grasule”. Acum parcă te-ar alerga și dacă-l strigi pe nume… Glumesc, evident 🙂

  22. #51

    cristianungureanu.wordpress.com/despre/

    “A fost o vreme cand aveam 140 de kilograme , pana intr-o buna zi din august 2004 cand viata imi dadea o lectie Vs. modul cum am trait-o . O alimentatie bogata in prajeli si fastfood , miii de kilometri parcursi la volan , neodihna ,…., ma simteam rau , dureri in zona inimii , lesin , salvare , resurcitare , … , concluzia medicala identifica necesitatea de schimbare a regimului de viata : alimentatie , odihna , munca , … , in final am reusit sa-mi revin…”

  23. #52

    @animal00, nu cred ca esti in target! :)) Pentru ca la ce gatesti tu, io daca as sta in casa cu tine, as exploda :)))))))))))).

  24. #53

    De la 85 m-am intors la 80-81 si sper sa ajung la 75 cu mai multa miscare. Nu am treaba cu pizza, shaorma, cola, bere. Dar mai pacatuiesc cu ciocolata, lapte, dulciuri.
    Zaharul la cafea si ceai l-am inlocuit cu 2 produse naturale:
    stevia: www.iherb.com/NuNaturals-Pure-Liquid-Alcohol-Free-Stevia-2-fl-oz-59-ml/4460
    si
    sirop de artar: www.iherb.com/Now-Foods-Healthy-Foods-Maple-Syrup-Grade-B-Deep-Rich-Flavor-16-fl-oz-473-ml/13573
    (exista si la litru aproape)
    Amandoua sunt mai sanatoase decat zaharul.

    • #54

      m-am gandit si eu la sirop de artar. chiar e bun?

    • #55

      nu faci altceva decat sa inlocuiesti ceva gresit cu ceva gresit. Mai bine tai zaharul de tot. sau pui mai putin

    • #56

      Mai era sirop de agave, parca… Nu, sirop de artar nu, sub nicio forma. Mai bine o jumatate de lingurita de miere…

    • #57

      @dufu – e bun siropul de agave! merge baut cu putina sare 🙂

    • #58

      si lamaie:)

    • #59

      dar numai distilat 🙂

    • #60

      Indulcitori naturali, nu inlouitori sintetici: Stevia si Xylitol. Le gasiti in magazinele naturiste de la noi. Stevia are un aftertaste usor, in functie de cantitatea pe care o folositi. Siropul de agave sau de artar sunt bine plasate datorita artei marketingului, insa sunt doar amagiri, asa cum spunea cineva mai sus.

    • #61

      Bai, am zis sirop, nu distilat de agave…. Jeez….

    • #62

      nu s-a inteles, e de la ebraica

    • #63

      @Arhi: asa, si??? Sufar de personalitate multipla. De la regim mi se trage. E vreo problema??!!!!!

    • #64

      nimic rabi, keep up the kibutz:)))

    • #65

      Ma gandesc ca nici macerat nu-i rau 🙂

    • #66

      M-am saturat de sirop de artar ca ciinele de lant. Aic e patria siropului de artar si e plin de “Sugar shack” unde mincarea servita e gatita cu sirop de artar. Fasole boabe cu sirop de artar, cirnati prajiti in sirop de artar, omleta stropita cu sirop de artar.
      Intr-un cuvint…dezgustator. Mergi odata in viata si te saturi.

    • #67

      Siropul de artar este bun pentru dieta dar numai sa fie adevarat. Producerea siropului de artar se face prin extragerea sucului de artar si fierberea lui pornind de la o proportie 40 la 1. Deci se incepe de la fierberea a 40 de galeti de lichid extras din artar pana se ajunge la 1. Zaharul este natural, contine si minerale. Eu in general nu prea cumpar din magazine ci numai de la menoniti stiind ca ei nu fac nici un fel de adaugiri. Nu toata lumea este incantata de gust dar si artarii sunt de mai multe feluri si deci de acolo mai multe arome.
      Si apoi orice ca orice dieta nu inseamna sa dai pe gat o sticla de sirop de artar sa-ti astamperi pofta de dulce ci numai la ceaiuri de slabit un pic si orice dulce mai mult dimineata pentru ca sa-ti dea energie. Nu si seara! Combinatia pentru indulcirea cu sirop de artar este: apa, lamaie, chili(optional) si sirop de artar

    • #68

      Eu folosesc sirop de agave (e foarte scump, insa) si fructoza.

  25. #69

    ok sint eu prima-cum pot face rost de fisele tale..vine vara si trebuie sa dau bine, am pus niste kile in plus in iarna asta….m-am aucat deja de inot de o luna btw
    arhi te rog aproba-mi comul cu email;ul-cybershamans@gmail.com

  26. #80

    ma regasesc in prima parte a articolului 100%. acum, sper am vointa destula sa ma pot regasi si in partea a doua!

    • #81

      cred ca toti grasii de pe aici ne regasim in prima parte

  27. #82

    Felicitari! Partea cu sportul ma omoara. Nu imi place sa fac sport si din cauza asta nu imi fac timp de el.

    • #83

      nici mie nu-mi place dar inotul e placere si relaxare, plus slabesti armonios

    • #84

      Da, corect. In plus la inot se consuma calorii si prin termoreglare.

      Ideal ar fi ca cei supraponderali sa inceapa cu inotul pentru ca menajeaza coloana vertebrala. Sau macar cu ceva mers cu bicicleta. Oricum ar fi, in prima faza un efort fizic care sa menajeze coloana vertebrala.

    • #85

      Nici inotul nu imi place :(. Ma plictisesc si obosesc usor si ma enervez si apoi o las balta :))

    • #86

      inotul e sportul meu preferat pentru ca faci miscare si nu transpiri 🙂
      imi place si mersul cu rolele ca transpiri dar nu simti de la vant.
      din pacate pot practica astea doar cand e cald si frumos, in rest fug pe banda dar nu pot sa zic ca`mi place in mod deosebit, pun muzica, ma uit in gol si`mi imaginez ca fug de zombies, caini, politie, etc.

    • #87

      La inot am observat ca nu ma plictisesc asa de tare daca bazinul e mare. Adica daca folosesc un bazin de 15-25 m lungime ma plictisesc de imi vine sa urlu. Dar daca folosesc bazinul de 50 m, lucrurile se schimba. Iar pentru inceput sa faci 10, apoi 20, apoi 30 lungimi de bazin, crede-ma ca te simti extraordinar.
      Eu foloseam (si imediat ce se mai incalzeste voi folosi) bazinul pe post de slabit, si al naibii ca nici nu transpiram, nici nu aveam starea aia de lesin ca dupa alergat. M-am lasat de 2 luni dupa ce am racit groaznic de tare din cauza frigului de la bazin, dar imediat ce temperatura trece putin mai tare pe plus, ma abonez iar la miscare.

      P.S. Exista si scule de ascultat muzica in timp ce inoti, iar eu personal ma gandesc tot mai serios ca la urmatoarea achizitie de gadget-uri, produsul asta sa fie in top 3.

    • #88

      @Arthur: Unde ai bazin de 50?

    • #89

      Incercati sporturi de echipa gen fotbal, rugby, volley, baschet, tenis etc. Poate asa nu va mai plictisiti, cu toate ca, daca spui ca sportul e naspa, pentru ca transpiri si te plictisesti, atunci meriti sa mori gras, sa iti plezneasca inima.

  28. #90

    cel mai nasol element este ala cand te plictisesti de tinut regim. si…de acolo nu faci altceva decat sa recresti (patit-o eu de mai multe ori)

    • #91

      Si eu am patit-o. M-am ingrasat si 9 kilograme intr-un concediu de doua saptamani !!! Atunci a fost ultima oara cand m-am mai “dus in sus” asa mult. Am muncit trei luni ca sa dau jos alea 9 kile. 🙁

  29. #92

    Ai zis ca alergi intre 11 si 19km. Pe sedinta sau in total in cele 3 zile? Pe sedinta mi se pare un pic exagerat. La un alergat usor, 8km/h ti-ar lua minim 2h ceea ce nu cred ca faci. Poate vrei sa ma lamuresti.

    • #93

      ???????????? cum plm sa-ti ia la alergat usor 8km in 2h ?…la mers in pas faci cam 5km pe ora

    • #94

      Cum adica in total ? Crezi ca ma apuc sa adun cat am alergat in cele trei zile ? Exclus. Pe sedinta. Alerg cu un pic mai mult de 8. Pe la 9.5-10. Si da, dureaza in jur de doua ore. Stiu, e greu, dar asa m-am obisnuit. Daca nu ma duc intr-o saptamana la alergat, incep sa ma simt vinovat si parca simt grasimea cum “creste”. :

    • #95

      n-am mai alergat de ceva timp si tot fac o tura de tineretului in juma de ora. Aprox 3km. Da. 5 km ii faci in doua ore. Numa ca nu 5km ci beri si nu ii alergi ii bei

  30. #96

    Ziceti unde pot sa inot in Iasi si maine ma duc sa invat.

    Eu in liceu aveam 76Kg, asa zice fisa medicala cel putin. 3 ani de facultate mai tarziu am reusit sa ma stabilizez fix la cresterea numarului de cifre de pe cantar, suta! Si asa stau, indiferent de ce as face, de 2 ani. Mananc de sparg (muhahahaha, imi place si sa gatesc), job de birou, merg doar 2 metri pana la baie si inapoi =))

    Astept sa vina primavara sa pot sa ies iar pe malul Bahluiului la alergat, ca la sfarsitul fiecarei ierni fac febra musculara daca urc pana la etajul 4. Noroc ca stau la parter 😀

    Partea proasta, la noi astia mai sferici, e ca daca o tinem asa, diabetul ne asteapta dupa colt.

  31. #98

    Eu sunt bine facut, numai fibra, numai muschiulet, ochi albastri, corp atletic, sarmant si sexy.
    Si… sunt singur.

    Numarul meu de telefon este: **********, nu ca ar interesa pe cineva dar il zic acolo asa ca chestie nu de altceva.

    PS: Am masina. :))

  32. #101

    felicitari! tot respectul pentru determinare si consecventa. slabitul cere un efort dar mentinerea greutatii e cel mai greu lucru.

    am o curiozitate, de ce mancai asa de mult? de plictiseala, de deprimare, de hobby? ca de placerea gustului mi`e greu sa cred, un gurmand nu mananca pizza, aripi de pui si carne de porc.

    • #102

      @Maddy, Merci! Nu am avut cum sa scriu cat as fi vrut eu. Iesea mult prea lung articolul si nu-l mai publica in veci Arhi. Cam aia era mancarea de week-end (sunt mort dupa pizza, as manca oricand si oriunde). In timpul saptamanii experimentam tot felul de chestii. Ce sa-ti povestesc ? Cand mergeam la restaurantul meu preferat si toata lumea baga cate o portie de cozze si eu mancam patru ?! Cu focaccia aferenta si urmate de un fel principal. Nu ma indemna nimic. M-am descris bine in prima propozitie. Sunt un mancau incurabil. Nu ai vrea sa ma vezi cat pot manca acum, la dimensiunile astea, daca imi pun mintea. 🙂

    • #103

      @Maddy:Dap,parca a zis ca e mancau ,nu gurmand.

  33. #104

    Ce bine merge articolul asta cu berile de pe margine. Esti tare man, te-ai chinuit ceva, chiar daca erai un grasut simpatic 🙂

    TKR, cam 10km/ora e alergatul usor. Si daca omul are timp, ii permite jobul, de ce nu? Pana la urma sunt 4-6 ture de IOR. Nu e usor deloc, dar nici imposibil.

    • #105

      IOR are 4 km si ceva. 1+2

    • #106

      Pariu un 6 pack? 🙂 Prima faleza de langa lac are 3.15 km.

    • #107

      Confirm, 3,100 -3,150 km are turul de lac in IOR, se poate verifica usor pe Google Earth.

  34. #108

    Felicitari!!!Pozele vorbesc cat mii de pagini.Fiecare are in minte un tip de corp ideal pt el..fie stil dulap, atletic, unii isi doresc sa fie slabi si-atat….oricum ar fii oricine are destula vointa sa isi atinga fizicul ideal pentru el merita muuuult respect, mai ales in zilele noastre cand mancarea in general e full de mizerii.

    P.S. Nu cred ca exista un om gras sau obez in lume care sa nu vrea sa arate altfel….foarte putini sunt sinceri cu ei insisi si mult mai putini au vointa sa se puna pe treaba

  35. #109

    @Atilla
    Am zis la un alergat de 8km/h. Acum ai priceput sau iti zic in ungureste? Ceea ce inseamna ca 19 km ii parcurgi in minim 2h.

    @Paul
    Alerg in fiecare zi 8km cu 8km/h. Stiu ce vorbesc si crede-ma 8km/h e obositor timp de 1h. 10km/h nu mai e alergare usoara, e destul de alert pasul.

    • #110

      ba…oi avea eu sange maghiar prin vene si n-oi intelege poate foarte bine romana…da-n plm….cand iti zic 2-3 ca esti beat te duci si te culci…deci… reformuleaza ca sigur sunt si altii care au inteles ca mine. 😀

      sau esti inginer?

    • #111

      Incearca sa nu fumezi in timp ce alergi.

    • #112

      Si mie mi se pare destul de alert la 10km/h,e chiar efort sustinut dupa primii 3-4 km.Eu alerg tot cu 8km/h fix jumatate de ora si mi se pare de ajuns.Pai Mihai,la 19 km cu 10 la ora esti bun de maraton,tata!

  36. #113

    pe mine cel mai mult ma oftica la povestile gen mihai, partea cu ingrasatul.
    practic el s-a ingrasat nefacand nimic sport si mancand ca spartul de 3 ori pe zi.

    Eu m-am ingrasat pentru ca am facut mai putin sport: 2-3luni n-am facut spre mai deloc si am mancat putin mai mult, adica 2-3 cornuri de ciocolata/zi. Singura mea consolare ii ca macar am bagat multa bere:D
    Pe de alata parte, in perioada in care bag sport ca distrusu…ma mentin
    FML

    • #114

      Bai, nu mai manca porcariile alea de cornuri cu ciocolata. Berea o pishy, spala rinichii, nu-i baiul chiar asa de mare…

    • #115

      e vorba de perioade. amu m-am lasat de paine si dulciuri. Exceptand curmalele…mama lor

    • #116

      de la bere te-ai ingrasat.

    • #117

      Eu am slabit 20 de kile in conditiile in care beam zilnic macar 3 beri.Imi taiau foamea.La mine berea nu a avut legatura cu ingrasatul/slabitul.Acum nu mai beau zilnic bere,sa nu va luati de mine sau ceva:)

  37. #118

    @Arhi – eu propun sa-i faci lui animal00 o rubrica saptamanala in care sa dea gurmanzilor (grasilor) cate o reteta culinara pe baza de carne de vita ca am auzit ca e cea mai sanatoasa carne alaturi de carnea de peste.

    • #119

      animaloo nu gateste vita decat din joi in pasti.

      fructe de mare si fructe de gradina da. Fructe de padure nu prea ca nu imi plac

    • #120

      nu pot sa cred ca fructele de padure nu-ti plac. o caprioara la protap sau un fazan bine rumenit la cuptor cred ca nimanui nu-i displace.

    • #121

      E cea mai sanatoasa carnea de vita atunci cind nu e de cal. Ca aia de cal e si mai sanatoasa!

  38. #122

    @Mihai
    Daca chiar alergi 2h cu 9.5-10km/h atunci esti tare. Bravo!

  39. #123

    @Tuturor celor care au comentat. M-ati impresionat! Va multumesc frumos pentru toate aprecierile sau criticile (desi cele din urma au fost foarte putine)! Asa cum ii spuneam si Marelui Maestru Arhi, am crezut ca o sa ma “sfasiati”. N-a fost asa. Ba chiar unele din comentariile voastre m-au impresionat profund (nu “animaloo”, profund nu inseamna ce vrei tu sa zici). Sunteti extraordinari!!!

  40. #124

    Ma da de ce detalii se leaga lumea…ca fuge cu 9 km/h sau 8.5km/h …ce conteaza..omu` fuge si se vede…plus ca ma indoiesc sa se fii apucat de inflorit asa numa` de dragu` artei.Oricum ce ziceti e ceva normal la un nivel ok de fitness…nu e nimic de nivel profesionist.Eu bag 14k de 2 ori pe saptamana si fac intre 59min si 1h05min , iar traseul lung(intamplator fix de 19km…adica aproape un semimaraton…ala e de 21km) il fac odata pe saptamana cu timpi intre 1h25min si 1h30min

    Arhi am bagat mult sirop de artar..e mai bine ca zaharul si chiar sunt ceva diete pe baza de sirop de artar si suc de lamaie care merg dar daca ce urmaresti e sa dai jos kg si sa le tii jos devenind si mai sanatos/puternic pe parcurs nu te apuca de cautat solutii magice…mananca si bea ca si acum doar mai putin…pe parcurs o sa lasi mancarurile nesanatoase in urma si alcoolul o sa se reduca mult de la sine facand sport

    • #125

      Vezi ce sirop de artar bagi in tine ca nu-i tot sirop de artar adevarat …nici chiar in Canada.

  41. #126

    Cati grasi pe arhiblog…
    Eu nu stiu de ce nu ati cerut voi pana acum reteta de la zoso.

  42. #128

    tocmai am bagat un muschi tiganesc cu o toba de la tara…si langa un pahar de vin…..e dumnezeiasca senzatia…nasol de voi care tineti regim =))

  43. #130

    Uite porcu, nu e porcu

  44. #132

    Mie ce mi se pare foarte tare e ca dupa ce a slabit arata si cu 10 ani mai tanar. Dovada clara ca nu era facut sa care atata amar de greutate in spate. Treaba buna.

    • #133

      Multam! Ce ma bucur ca spui asta. Am inceput sa am probleme cu cei din jur (a se citi sotia si colegii de munca). Imi spun ca sunt prea slab. Mie nu mi se pare. Aici as vrea sa raman la 70-71 Kilograme.

  45. #134

    Am 20 de ani si am 113. De la 133. Da Stiu…cum dracu am ajuns la greutatea asta nu imi aduc aminte…merci pentru articol, mi-a ridicat moralul.

    • #135

      Ma bucur. De-aia am si vrut sa-l scriu. Probabil din acelasi motiv a vrut si Arhi sa-l publice.

  46. #136

    @mihai: ok …felicitari ca ai avut vointa si ca ai reusit si tot restul ce s-a mai zis pana acum dar…
    plm…nu era mai simplu sa nu mananci atat?..adica…in momentul cand vezi ca mananci cat 4 si ailalti se uita dubios la tine…nu ti se taie pofta?…zic si eu

    • #137

      In teorie ai dreptate. E mai simplu sa nu maninci atita. In realitate, stii cit e de greu? Vreau sa spun, in momentul in care te-ai obisnuit sa maninci atita, stii ce greu e sa renunti? Eu unul nu mancam chiar cit Mihai, dar bagam suficient in mine, si mai ales seara. E cel mai nashpa. Sa maninci si pe urma sa bagi cornu’ in perna. Se duce direct pe solduri/burta si unde s-o mai duce.
      Ma rog, a fost greau si pentru mine. Pe la petrecerile astea din firma, la ultima la care am participat, si la care mi-am pus in farfurie doar o bucata de friptura de pui, una din “dragutele” mele colege a exclamat: “doar atita?! Pai nu-i nici macar un sfert din cit ti-ai pus in farfurie anul trecut la aceeasi petrecere…”.

    • #138

      de remarcat e ca a supravegheat ce ti-ai pus in farfurie

    • #139

      @dufu, stiu exact ce zici. Esti tare. La petrecerile din firma mi-era cel mai greu. Cand vedeam muntii de mancare ce se “balotau” in jurul meu…

    • #140

      @Arhi: de remarcat e ca a tinut minte cit mi-am in farfurie la evenimentul precedent…

    • #141

      ce atata respect ma. mare chestie 50 de kile si se plange ca manca muraciuni.
      bai bre, pe vremea bunicilor slabeau astia intr-o zi cat mihai intr-o luna

    • #142

      @animal00: mai jos, aia cu respectul era mai jos… Da, mah, ai dreptate… Pai cind se ducea bunicu’ la camp, si inatai baga o sapa, si pe urma mai baga una, si pe urma mergea la prasit, si pe urma, noaptea, ii mai dadea si bunicii la buci, cum Doamne iarta-ma sa nu slbesti 50 de kile intr-o zi, mai ales ca si bunica era mai trupesa asa…???

  47. #143

    “Cealalta jumatate era cina. E greu. E infernal. Sunt momente cand iti vine sa plangi de foame. Erau seri cand imi venea sa ma urc pe pereti. Cand nu mai suportam, mancam cativa castraveti murati. Au foarte putine calorii si te umfli imediat de la ei. Stiu, pare inuman sa-i mananci goi. Mie mi se pareau o delicatesa. Ii savuram incet, unul cate unul.”

    hai frate, las-o dreq, zici ca ai trecut prin chinurile nasterii in fiecare zi. e greu, nu zic nu, dar nici chiar asa. eu mancam cu placere castraveti murati goi seara cand slabeam, de unde o fi asa inuman nu stiu.

    • #144

      Felicitari! Inseamna ca esti mai puternic ca mine. Fiecare vedem greutatile in felul nostru. Mie mi s-a parut infernal. E vreo problema cu asta ? Bravo tie ca ai reusit sa treci mai usor peste ne-mancat!

    • #145

      eu admir vointa de care ai dat dovada, eu nu am avut de slabit atat de mult, dar personal am o mare problema cu vaicarelile. de aia am si comentat, desi mai inspirat era sa tac din gura. poti sa ma ignori linistit.

    • #146

      Imi pare rau daca ai interpretat-o ca vaicarit. Nu am vrut sa sune asa. Pur si simplu am descris prin ce treceam eu. Asa simteam pe atunci. Multam pentru aprecieri!

    • #147

      @red – din partea noastra, a tuturor, ni se rupe ce suporti si ce nu suporti tu si ne intereseaza chiar mai putin daca anumite lucruri iti ridica tensiunea. Mai mult, Mihai nu se vaicarea, explica doar foarte clar ca a slabi e greu, nu usor, si ca toata lumea ar trebui sa fie pregatita pentru perioada sau perioadele in care va fi foarte greu.

    • #148

      “n-am avut de slabit ca tine dar inteleg mai bine decat tine ca e usor si nu inteleg ce pula mea te vaiti atata”

      bai arhi….ti-am mai zis eu, uneori cititorii tai sunt mai buni chiar decat aia din catavencu

    • #149

      Bai, nu stiu, dar sincer, pentru mine un om care a reusit de la 120 de kile sa ajunga la 72 si sa se mentina acolo, merita mai mult decit respect. Fiecare suntem diferit, si suportam altfel curele de slabire/regimul. Unora ne plac castravetii murati, altora nu. It’s that simple.

    • #150

      animaloo, esti un imbecil. eu macar vorbesc in cunostinta de cauza si exprim o parere. mai mult, sunt de acord ca iesirea mea a fost mai degraba inoportuna si m-am pripit. am aruncat inutil cu noroi intr-un lucru bun.

      in schimb tu emiti judecati de valoare fara sa ai habar pe ce lume traiesti sau despre ce/cine vorbesti. dar daca gandul ca tu esti destept si eu snt din catavencu te ajuta sa treci ziua, te las asa.

    • #151

      Dupa o viata de huzur culinar, sa intri la dieta drastica e infernal!

    • #152

      @red , macar ne poti spune de la ce greutate ai slabit si cat ai slabit?

      daca tu de ex. la 1.85m ai slabit de la 90kg la 85kg normal ca nu ai simtit foamea unuia care are 120kile… lu’ ala ii cere organismu mancare, il doare, e greu de la 20 aripioare la 11 noaptea la 2 castaveti

    • #153

      de la 98 la 74, inaltime 1.78. oricum nu conteaza, nu aveam dreptate. faza a fost ca eu am slabit practic prin aceleasi metode, dupa ce inainte ma ingrasasem din aceleasi motive, diferenta constand in perioadele de timp. mai departe erau doar niste frustrari date de o problema de-a mea actuala. nu ca nu mi-as mentine in mare parte punctul de vedere, dar nu era treaba mea sa ma bag … mai ales ca performanta lui este notabila, greu, usor, cum o fi fost.

    • #154

      Frate Red,omu’ zicea ca nu manca legume sau fructe,in schimb manca muraturi la o ceafa de porc sau ciolan.Eu inteleg ca atunci cand s-a apucat de cura si manca doar muraturi goale i se parea inuman ca lipsea porcu’ din farfurie.

  48. #155

    practic, corpul tau trebuie privit ca un sistem ce trece dintr-o stare de echilibru dinamic in alta.

    ce mananci/bei, activitatea fizica si starea psihica sunt probabil cei mai importanti factori – stilul de viata, nu?

    cu ani in urma si eu am avut kilograme in plus – vreo 15, ceea ce nu parea mult daca nu faceam tensiune 16/10 – si am reusit sa le dau jos, ca sa ma stabilizez pe alt “palier”, unde nu mai am decat vreo 2kg in plus iar tensiunea e normala 12/8.

    totusi, pe la inceputul iernii m-am confruntat cu niste chestii mai dificile – la slujba, dar si in familie – care m-au cam dat peste cap, si brusc am inceput sa slabesc; nu mult, dar chiar nu e o fericire sa constati ca ai dat jos 2kg exact in perioada de sarbatori, apoi 3kg… faceam exact ce facusem de ani de zile, dar fiindca gandurile si ingrijorarile mele erau mai puternice, nu mai functiona “masina” asa cum era de asteptat.

    ma rog, acum problemele s-au mai estompat, si in aproape 2 luni am revenit la greutatea “normala”.

  49. #156

    Asta cu alergatul tine de alimentatie , alerg in fiecare an la ceva semimaraton , aprox 21 km , fara antrenament ii fac in 2h , daca alerg o luna inainte cel putin 3 zile pe saptamana , 1h 15 , cel mai bun timp pana acu, 1h 27 si 1h 25.In rest mai nimic activitati fizice dar fara fast food , sucuri si alte porcarii.

    Acu ceva anisori bagam bicicleta la greu – peste 100km pe tura sau alergat ,inot dar de cand cu viata de familist s-au cam rarit toate.Deci,alimentatia e secretul.

  50. #158

    M-am apucat sa citesc articolul (destul de lung) si fiindca nu ma intereseaza direct situatia, ma hotarasem sa renunt…insa la faza cu golul in minutul 90, am citit pana la final! :))
    @mihai – Felicitari pentru efort si vointa!!

  51. #160

    Wow.Impresionant.
    @mihai,te rog frumos,vreau si eu fisierele alea.
    rscstelian@gmail.com
    Multumiri anticipate

  52. #162

    Felicitari ! Nu stiu cum e sa fii grasun, nu am fost niciodata, mi se face rau cand miros prajeala, mai mult de 3 patratele de ciocolata imi provoaca voma.. in schimb,as manca branza de capra si rosii pana as plesni :))) Asta e mancarea mea preferata :)))
    Ultima data cand am mancat 2 cartofi prajiti am avut nevoie de vomitiv ca sa pot sa ma ridic din pat.
    Si bunica mea se facuse de 65 de kg devenind sedentara , a slabit si se simte mai bine 🙂
    Sfatul meu e sa aveti mici escapade culinare ca sa nu apara frustrarile, insa sportul,apa si revenirea la o viata sanatoasa sunt cheia pentru mentinerea sanatatii.
    Si cum sa mananci ataaaat de mult? Organismul tau nu are nevoie de atata mancare si mai ales, nu are nevoie de grasimile hidrogenate care cresc colesterolul si ingusteaza vasele de sange.
    Fructe si legume, sunt gustoase tare 🙂 Mananci un strugure,o salata verde cu 100 g piept de pui,mai mananci seara un iaurt degresat cu bucati de kiwi si miere .. si deja esti prea plin.
    In fine,cateva mici reguli pe care le stiu de la prietenul meu si care ajuta la mentinere.
    * 60-70% din mancarea consumata zilnic trebuie sa fie cruda
    * mese mici si dese , el mananca de 6 ori destul de consistent, eu nu pot asa mult
    * 3 l de apa femei, 4 l la barbati
    * 3-4 fructe pe zi. Fara banane, struguri
    * Daca ai la o masa carbohidrati si proteine(combinatie pe care trebuie sa o eviti) , mananca prima data proteinele, sunt mai greu de digerat, cand stomacul va ajunge la carbohidrati o sa refuze sa creasca glicemia din sange(asta se intampla si la zahar si la fainoase)si nu va asimila nimic din ei
    * fructele cu o ora inainte de masa (daca ea include proteine, carbo,zaharuri,etc )
    * ultima masa la ora 7 sau 6
    * Sport,Sport,Sport,Sport in fiecare zi. Chiar daca sambata si duminica nu ai chef(nici eu nu am chef) urca scarile,intinde rufe,da cu aspiratorul,sterge praful,oglinzile, calca, sorteaza rufe,etc. Cu ocazia asta va ajutati sotiile si s-ar putea sa primiti si un bonus care sa va grabeasca slabitul. :))
    * fiti pozitivi
    * daca va e pofta de ceva gustati. Cateodata se intampla sa vrei sa mananci un covrig intreg , asa ca e bine sa faci 20-30 de minute de cardio in plus( sariti coarda, faceti genoflexiuni,abdomene)
    * pastrati-va ritmul asta de viata sanatos. Daca faci miscare si mananci cum trebuie , organismul tau va arde kcaloriile unei felii de pizza fara sa mai fie nevoie sa muti muntii Carpati.
    Sper sa va ajute 🙂

  53. #164

    Gata! V-am trimis email-uri toturor celor ce si-au manifestat dorinta de a vedea cam ce am mancat eu in perioada descrisa in articol. Succes ! Sper sa realizati ce v-ati propus!

    • #165

      Buna Mihai,

      ai putea sa-mi trimiti si mie mailul cu regimul tau la pprodica_t pe yahoo.com? Eu am tinut vre-o doua saptamani un regim fara carbohidrati si nu am slabit nici un gram:(

      Felicitari pentru rezultate! Arati cel puti zece ani mai tanar decat inante.

      Multumesc anticipat!

  54. #166

    mihai, se poate si la mine lista ?
    spambrasov / gmail.

    felicitari pentru efort si rezultate.
    citit pe aici ca unii au probleme cu zaharul in ceai.

    puneti miere eventual. (cand e ceaiul mai caldut, nu fierbinte.
    sau nu puneti nimic (stiu ca e greu).
    eu intr-un final am renuntat la ceai, beau in jur de 2 litri de apa chioara pe zi. (nu sunt grasut, dar iau masuri din timp) renuntand la unele chestii nocive.

    si renuntati la sare (multa)/vegeta/cuburi magice. si alte produse de genul cu 70% sare.

    • #167

      si asta cu sare de unde naiba este ?????

    • #168

      @Attilla: ei, nu sarea e problema in cazul vegeta, cuburi s.a.m.d, ci glutamatul de sodiu. Singura problema cu sarea e ca daca o maninci in exces, retii apa. Pe termen lung consumul exagerat de sare poate duce la cresterea tensiunii si cu toate problemele care rezulta de aici.

    • #169

      e bine sa nu bagi multa sare.

    • #170

      si nu numai.
      iti poti distruge si rinichii usor consumand sare in exces.
      mama a avut probleme cu ei cand eram mai mic, si de atunci m-am obisnuit sa manac nesarat. (pentru ca nu mai are voie sa manance sarat).
      singura sare mai “consistenta” care o pun constient in mancare sunt 2 lingurite de sare la cele 2 “franzele” care le fac saptamanal.
      restul ce se gaseste in mod natural in carne/legume si ce mai bag in mine. mi-am obisnuit si nevasta cu regimul asta, desi cam bombanea in primele 2 luni. dupa aia i-a fost lene sa isi sareze doar portiile ei.

    • #171

      sa nu uitam zicerea clasicului jurat de la MC: mancarea fara sare ii ca femeia care nu suge pl

    • #172

      hai coane…si rinichii ?!?!?…plm…si mai ce?!

    • #173

      atilla, cauta si tu pe google.
      daca esti mai gras, si consumi mai multa mancare mai ales daca bagi junk food in tine, o sa mananci mai multa sare. vezi si tu ce inseamna consumul de sare in exces. ca eu nu am chef sa iti scriu 2 pagini de text la care tu sa dai un reply gen “hai nu zau”.

    • #174

      @Attilla: Plm, tu cred ca ai un tic “verbal” exprimat in scris, plm. Da, plm, si rinichii, plm. Intre rinichi si reglarea tensiunii arteriale exista o strinsa legatura, plm. Nu ma mai apuc acum sa public un eseu care sa explice cum si ce fel, ca si asa sunt campion la lungimea comenturilor pe arhiblog, plm.

    • #175

      yup…e tic scrisal…cand ma enervez incep sa-mi tremure mainile si apas necontrolat pe p, l si m si-mi iese numai plm plm plm plm
      si ma enervez cand vad babisme d’astea transmise pe post de leme. nu de alta, dar ati sarit din sare-n plm…pardon, in monoglutamat si-n tensiune si rinichi
      eu as zice sa lasam articolul asta doar sa spuna povestea omului respectiv si doar sa trezeasca sperante in altii ca el…si sfaturile si povetele astea sa le pastram pentru un articol in care va fi voba de ceva alimentatie sanatoasa (daca o sa scrie Arhi candva despre asta)

    • #176

      plm

  55. #177

    As dori si eu fisierele.
    fgt1001@ yahoo.com

  56. #178

    multumiri mihai, am primit fisele
    multumiri si lu’nasul arhi ca ne=a informat

  57. #179

    Felicitari Mihai.
    ma “tratez” si eu si cred ca mi-ar folosi materialele pomenite. se poate sa le primesc pe ametistul@k.ro?

  58. #181

    I-am raspuns si pe mail si o fac si public… Merci Mihai pentru informatii 🙂

  59. #182

    poate nu trebuia sa-ti iei birou. poate trebuia sa te uiti la copilarie. sa duci gunoiul, sa ranesti la vaci. sa faci ceva ce nu-ti place. zic si io

  60. #183

    La mine a fost altcumva.
    Am 1.80 inaltime si am ajuns la 90 de kg, eu tot timpul fiind mai slabut de statura. Nu prea aveam eu o problema cu asta, pana cand a inceput un coleg sa faca misto de mine. Dar rau de tot. L-am articulat, s-a potolit, toate bune.

    Click-ul a aparut cand fiind odata la o tigara si avand o camasa neagra pe mine, seful meu imi spune ceva in genul ‘Ba esti nebun, uite ce ditamai burta ai chiar si acum cand porti negru’. Bai, deci atunci pur si simplu am luat-o razna. Preferam sa-mi dea una-n freza, decat sa-mi zica asta. Am respirat adanc, am ajuns acasa, m-am uitat in oglinda si omul avea dreptate, era prea mult. Si m-am decis sa schimb ceva, atunci.

    M-am interesat de toate regimurile si dietele posibile. L-am ales pe cel de la Hollywood, in care mananci carne (fiarta sau cruda, nu la gratar) si branza pe saturate. Am ales sa tin regimul 6 saptamani.
    Eu fiind prieten mare cu carnea la fel ca Mihai, nu mi-a fost greu. La inceput. Apoi a intervenit factorul pshihologic, ca n-am voie sa mananc ceva, nu ca mi-ar face vreo placere sa mananc acel ceva.
    Dar n-am cedat. Nici macar o zi. Nu alcool, nu zahar, nu fructe ce nu aveam voie, doar ceea ce era in regim.
    Dupa 4 saptamani m-am oprit singur. Ajungesem de la 90 de kg la fix 70. Nu-mi trebuia mai mult, nu aveam nevoie sa fiu sub 70.

    In schimb mi s-a intamplat un lucru frumos: stomacul meu s-a micit. Nu mai pot sa bag in el ca inainte nici sa vreau. Ma ia cu calduri, cu naduseli, simt corpul cum lucreaza la capacitate maxima si nu imi este bine deloc.
    Acum dupa 6 luni ma mentin la 76 kg fara sa-mi ploua in gura dupa ceva.
    Dar seara tati, mai mult de un sandwich (adica o jumatate de felie de paine unsa cu o branza si un salam) nu mai bag in mine nici batut.
    Cand ies in oras si vreau sa mananc un ciolan, il mananc. Dar niciodata pe tot. Pentru ca nu mai pot sa mananc atat. Si da, dupa ce-l mananc am mustrari de constiinta si timp de 3 luni nu mai mananc altul.
    Si fug de cartofii prajiti si de prajeli in general ca de dracu. Si asociez carnea cu legumele la felul 2.
    Si cam atat 🙂

    • #184

      Frate,sorry,dar nu te cred ca ai slabit 20 de kile in 4 saptamani.

  61. #185

    Salut,

    vreau si eu fisierele alea de slabit la care face referire te rog sa-l rogi pe amicul tau. Daca se poate bine inteles.
    Multumesc.
    Nu tin sa apara comentriul meu. Si nu din motive de greutate.

  62. #186

    Nicicum nu e bine. Sunt destul de inalt (1.90), iar acum vreo 3 ani aveam 63 kg. Aschie eram. Toata lumea: “vai da pune mana si mananca bai baiatule”, etc… In ultimii 2 ani m-am ingrasat destul de mult, am ajuns pe la 90 de kg, diferenta intre 63 si 90 e uriasa, si toata lumea: “Vai da pune mana si mai slabeste bai baiatule”. Conteaza sa te simti tu bine in pielea ta. Ca daca te iei dupa gura lumii…

    • ai de capu’ meu…io la 1.76 incepem sa arat a aschie la 63 de kile(pe stomacu’ si intestinu’ gol). de aia am si zis sa am 67, ca acum.

  63. #188

    Felicitari!

    Recordul meu: 02.01.2011 – 113,5 kg; 01.12.2011 – 84 kg. No junk food, de trei ori sala de forta pe saptamana insotit cu antrenament aerob (atentie, nu cardio) cu mare atentie la pulsul inimii. La randul meu am 1,80m, dar cu o masa musculara mai mare din partea lui Mama Natura.

    La un moment dat am primit deja chestii de genul “unde mai vrei sa slabesti?”

    🙂

  64. #189

    Felicitari! Sa nu te mai ingrasi niciodata. Nu de alta, dar ar fi pacat, esti chiar supersexy slab. 😛

  65. #191

    Trimite-mi si mie fisele te rog pe : billy_tesla@yahoo.com . multumesc anticipat.

  66. #192

    Frate, va invidiez pe astia de luati rapid in greutate. Eu muncesc 6 luni sa pun de la 70 la 75 (la 1.93m) si le topesc in 2 saptamani. Singura consolare este ca am sanse mici sa mor de inima.

    • vezi ca daca e IMC-u’ sub 20, incep sa creasca iar sansele de boli de inima, ca la IMC de peste 25. deci baga cartofi, mamaligi etc.

  67. #194

    felicitari pentru reusita!stiu prin ce ai trecut,stiu cat de greu este.eu insumi am facut pasul asta,slabind 50 de kg.acum sunt om normal,nu imi mai e rusine cu mine.e ca si cum ti-ai recapata viata,esti in largul tau.inca o data felicitari,determinarea e cheia.

  68. #195

    eu tocmai ce am terminat de citit lectura lui Mihai si comentariile aferente.
    e funny sa citesc asa ceva, dupa ce am mancat si am baut regeste in localul meu preferat din Berlin, das Meisterstück!!!
    ma face sa ma simt cu adevarat viu…:-))

    • #196

      Hary, berea ingrasa? 😀

    • #197

      Moromete,
      nu. cel putin nu mai mult decat vinul…:-))
      ca si aliment berea este hipocalorica, contine doar 54 kcal. per 100 ml. are mai putine calorii decat vinul. si decat orice suc de fructe sau lapte.
      doar consumul excesiv ingrasa. plus ca ti se face si o foame de lup daca consumi bere.

      eu de exemplu, am tinut o cura de slabire cu bere, cu succes. am slabit mai mult de 10 kg, consumand pe langa o dieta hipocalorica fix o bere per zi intre mese. am imbinat placutul cu utilul, pentru ca o bere Terapia contine foarte multe substante nutritive, vitamine si oligoelemente atat de necesare in diete.

  69. #198

    mda,mie imi este rusine sa merg la sala….daaaaaaa imi e rusine…nustiu sa fac exercitiile….plus…..ca decate oriam fost m-am lasat…de data asta is hotarat…!!! tre sa-mi gasesc o sala prin constanta…….daca aveti ceva recomandari sunt binevenite!!!!

    • #199

      E una parca sus in Tomis Mall?

    • #200

      Vezi ca trebuie sa stergi aparatele de transpiratie dupa ce termini cu ele.Prima oara cand am fost nu am stiut sau nu am fost atent la acest detaliu si mi-a zis unu’ ca-s nesimtit ca nu am sters aparatul dupa mine.

  70. #201

    Am mancat 2 ciocolate si 2 portocale cat am citit articolul asta. Acum ma apuc de comentarii. Am 70kg si un pic sub inaltimea ta.

  71. #202

    Te felicit din suflet pentru vointa si perseverenta ta! As dori si eu fisierele tale pentru slabit la shortcut2diana@gmail.com . Multumesc mult!!

  72. #204

    La 1.90 si 131 kg aratam ca un mare om (la propriu).
    Am reusit sa ajung la 119 kg and counting down.
    Lectura de mai sus este foarte educativa!
    Felicitari lui Mihai pentru vointa si perseverenta !!!

  73. #205

    In facultate aveam 69 kg la 176 cm. La 26 ani ajunsesem la 96 kg. In 2 ani de zile am reusit sa ajung la 73 kg – am 33 de ani acum. Cum cu vointa nu stau excelent am folosit ceva ajutator pe care il recomand tuturor. E un soft gratuit pentru telefoanele cu android – shapeupclub se numeste. Introduci cantitatea de mancare si el o transforma in calorii. Eu am fixat un target de 1400 calorii initial. Pentru mine a fost de mare ajutor. Am invatat ce sa mananc – foamea nu trebuie sa existe – deci poti manca radacinoase la greu ca sunt proteice. Si cel mai mare avantaj ca nu e o dieta. Mancam gratar de porc, ciocolata, vin rosu….orice….dar nu oricat. Mie mi-a schimbat radical viata. Bafta!

    • #206

      Doresc si eu fisierele smok3_g / yahoo , ai putea totusi sa le uploadezi o arhiva undeva fisierulmeu.ro transfer.ro etc. si sa il rogi pe arhi sa puna linkul direct in articol decat sa trimiti 100 de mailuri.

      Felicitari pt reusita , astept sa vina primavara sa apuc si eu de miscare si mancat mai lejer , doresc sa slabesc vreo 7kg si nu ma grabesc sa slabesc in 2 saptamani 🙂 …sper ca pana la sf verii sa ajung la greutatea optima.

  74. #207

    Daca se duce in spam se duce… nu ma supar.
    Dupa ce am citit acum 2 zile m-a pus pe ganduri. De ieri am intrat la regim. Drastic as putea spune…
    E greu… aseara imi venea sa ma urc pe pereti. Azi e ok pana la ora asta.

    Parerea mea ca cea mai buna cura de slabire e foamea. Eu cel putin acum 4 ani asa am slabit. 30kg in 2luni jumate. Pacat ca le-am pus inapoi si le am pus bine.
    Ca sa va dati seama despre ce vorbim … aveam 130kg si am ajuns la 100. Apoi am inceput cu fast food grup si am ajuns iar sa am peste 130 .
    Am 1.92 dar tot e f exagerat. Sper sa am vointa sa trwc peste prima saptamana ca aia este cea mai critica.
    Ce am facut acum 4ani fac si acum .
    O masa pe zi(piept de pui la gratar),fara paine,suc,alcool,zahar . Numai apa minerala si plata.

    Toate cele bune!

  75. #210

    de rau sau…?

  76. #212

    Nui bai…rezist 🙂

  77. #213

    Felicitari!
    Vreau si eu lista: cron.jobs@yahoo.com
    Multumesc!

  78. #214

    Cata determinare!!! Bravo!!! Apreciez mult oamenii care chiar se schimba si nu doar doresc o schimbare.
    Cunosc acest drum, chiar daca al meu a fost mai scurt (doar 11 kg am dat jos).
    Un sfat as dori sa dau celor care slabesc: evitati infometarea. Cand muriti de foame pe la 19.30 puteti sa mancati niste ridichi sau castraveti sau cateva migdale.
    Totul depinde de alegerile pe care le facem. Curaj si multa vointa!!!!

  79. #215

    Hua!

    Ce e, ma, cu turma asta de hipopotami, aci?
    Abia intrai pe poarta, incoa.

  80. #216

    Am citit in mare.. cam toate comentariile de aici. Ce m-a surprins in toata vorbaraia asta e ca sunt persoane care au zis ceva de genul “ce daca ba, am 120 de kile? daca eu ma simt bine in pielea mea, restul nu conteaza!” Asta pot sa zic ca-i cea mai tampita afirmatie! Si din pacate, de multe ori eu am folosit-o. La aproape 1,85 inaltime am ajuns in vara anului 2012 sa am 110 kg, la 24 de ani. La inceput, nu-mi faceam probleme. Pana intr-o zi cand am vrut sa-mi cumpar o pereche de blugi care-mi placeau foarte mult dar cucu! nu aveau marimea elefantului. Si atunci am zis: stai coane putin.. am 24 de ani! Daca acum am 110 kg si mananc ca un spart la orice ora, pai la 30 de ani cat o sa am?? 140?? Si vorba aia, atunci poate o sa mai fie si un copil, care o sa vrea sa-l alerge pe taica-su si surpriza, taica-su nu poate alerga! Asa ca am hotarat ca usor, usor sa renunt la mesele super bogate si tarzii in noapte. Si azi, dupa aproximativ 6 luni am ajuns la 92 kg cu mese regulate, ceva dieta si miscare (nu alergare, dar mers mult, cat mai mult si mai alert). Asa ca, felicitari Mihai pentru ce ai realizat! Se poate spune cu adevarat ca atunci cand slabesti, devii alt om. Parca si viata are alta culoare!

  81. #217

    @Mihai, se poate sa imi trimiti si mie lista la ovidiuu la gmail.com ?
    Mersi.

  82. #218

    Nu e imposibil. Eu m-am apucat de 3 sapt de un “regim”. Imi calculez caloriile si fac in asa fel sa nu depasesc 800 kcal. Da, mi se face foame dar bag supa(de varza, telina, ceapa,ardei gras) la greu. Cum mi-e foame, cum bag supa. Ma duc la WC din 30 in 30 min….

    Poti sa mananci si paine si orice vrei dar…o felie de paine are cam 100 kcal.. Mai bine mananc 1 kg de rosii(cam 120 kcal) si ma satur.

    Am slabit 7 kg pana acum dar nu pot spune ca am facut foame nasoala; nu m-am urcat pe pereti si nici sport nu am facut…nici macar mers. Sunt sedentar rau de tot(lenes). Stau cu fundul pe scaun cam 10 ore pe zi 🙂

    Tinta mea sunt 20 de kg. Eu cred la mijlocul lunii Aprilie obiectivul este indeplinit. Cu ceva miscare cred ca as fi dat jos undeva la 10-12 kg in 3 sapt.

    • #219

      euuuu,
      pe fruntea ta scrie JOJO….

    • #220

      Pai daca nu ne-ai spus si noua ce inaltime si greutate ai si ce obiceiuri culinare,n-ai facut nimic.

  83. #221

    @Mihai, ai putea sa-mi trimiti si mie lista la pprodica_t la yahoo.com ?
    Mersi.

  84. #222

    Mihai esti un adevarat exemplu! Articolul tau l-a motivat foarte mult pe sotul meu…asa ca ai putea te rog sa-mi trimiti si mie materialele la Dmndash90@yahoo.com?
    Tine-o tot asa!

  85. #223

    Buna dimineata! Am dat foarte multe email-uri, iar acum vad ca mai apar cereri aici. Nu prea am timp sa stau sa caut si sa identific cui am trimis si cui nu. Va rog frumos sa mai postati cate un comentariu aici, cei care nu ati primit si in continuare mai vreti sa va trimit.

    • #224

      Salut, Mihai! Sincere felicitări pentru ce ai reușit să faci și pentru că ai reușit să mobilizezi o masă considerabilă de oameni aici, pe blogul lui Arhi!
      Dacă nu e un deranj prea mare, trimite-mi, re rog, și mie fișele la tibi.stefanescu [la] gmail [punct] com.
      Mulțumesc anticipat și încă o dată felicitări!

  86. #225

    Eu va recomand un regim care durează 2 luni si nu trebuie sa te înfometezi:

    FAZA I = 2 săptămâni
    Alimente permise:
    1. CARNE (de orice fel, in orice cantitate) numai fiarta sau gratar
    2. OUA (in orice cantitate) numai fierte
    3. GRASIMI (slanina, costita, unt, ulei, margarina, maioneza)
    4. SUPA DE CARNE (strecurata, fără legume, fără zarzavat)
    5. Branza telemea, cascaval
    6. CASTRAVETI (de gradina sau sera, praspeti), MASLINE
    7. MURATURI (de orice fel, cu exceptia celor pregatite cu zahar sau miere)
    8. CONDIMENTE (de orice fel: sare, piper, boia iute sau dulce etc.)
    9. BAUTURI (apa plata, ceai si cafea fără zahar – cu zaharina)

    Strict interzise:
    1. SALAMURI
    2. ALCOOL (sub orice forma)
    3. APA SAU BAUTURI GAZOASE
    4. FRUCTE
    5. SUCURI
    6. PAINE, PASTE si CARTOFI

    FAZA a II-a = 2 săptămâni
    la alimentele permise in prima faza se mai adauga:
    1. SALATA VERDE, VARZA, DOVLECEL, ARDEI GRAS, ȚELINĂ

    FAZA a III-a = 2 săptămâni
    la alimentele permise se mai adauga:
    1. CEAPA, USTUROI (in mancare), FASOLE VERDE, ROSII, ARDEI IUTE
    2. FRUCTE (visine, capsuni, zmeura sau mure)
    3. SUCUL DE LA O LĂMÂIE

    FAZA a IV-a = 2 săptămâni
    la alimentele permise se mai adaugă:
    1. ZARZAVATURI – toate
    2. SMÂNTÂNĂ
    3. CIUPERCI
    4. SFECLA ROSIE ( fără zahar)

    NOTA 1: Dupa 4-6 zile se produce o slăbire brusca din chiar prima etapa.
    – Pana la sfârșit, daca se urmeaza riguros, se poate obține o slabire de cca 10-15 sau chiar 20kg (depinde de metabolism)

    NOTA 2: Orice abatere, cat de mica, va întrerupe procesul de slabire cu 8 zile (este necesara prelungirea etapei respective cu 8 zile) !

    • #226

      si daca n-ai voie apa…ce plm bei?!!? bere de la Hary ?!!? 🙂

    • #227

      Apa ai voie, la discretie – vezi pct. 9. BAUTURI (apa plata ..

  87. #228

    Stiu ca daca esti barbat si ai 1.80m este bine sa ai 80kg.
    Iar la femei daca ai 1.70 trebuie sa ai 60kg.
    Asta este raportul ideal, acum depinde de structura fiecaruia in parte.

  88. #229

    Depinde de structura fiecaruia in parte.
    Oricum nu este bine sa te infometezi dar pentru a arata bine si nu este recomandat sa slabesti mai mult de 5kg intr-o luna.

  89. #231

    Va recomand sa faceti mai multa miscare.
    Inotul este excelent, mersul pe bicicleta.

  90. #232

    Bravo Mihai!

    Ziceai ca esti dispus sa dai mai departe fisierele in care ti-ai notat ce mancai in perioada de la inceputul dietei (care a fost, de fapt, schimbarea stilului de viata).

    Mailul meu e vizibil de catre Arhi, sper sa ti-l dea si sa ai timp candva sa pui pe mail fisierele respective.

  91. #233

    as dori si eu fisierele pe adresa de mail geo_dodge@yahoo.com . Multumesc mult !