Salteaua mea de 2 pe 1.80, luată de la unul din vestitele magazine din cartierul Pantelimoun, cum mergi spre socului pe stânga, a decis să își dea obștescul sfârșit, prin crăpare, dezarcuire, destrămare și alte dez-uri. Bine, teoretic am garanție 8 ani, practic, după 3 ani o arunc, dar astea sunt detalii.
Așa că m-am dus la magazinul de prezentare al fabricii de saltele Timflex, să văd de o saltea ortopedică, pentru că așa știam eu, cele mai bune saltele sunt cele ortopedice.
Partea simpatică a fost că cel ce se ocupă de fabrica de saltele este unul dintre voi, comentator de bază pe arhiblog și mi-a recunoscut frageda făptură.
Partea și mai simpatică a fost că, realizând ce poamă i-a trecut pragul, s-a gândit să facă o ofertă dedicată numai cititorilor de arhiblog.
Mai exact, orice cumpărător care trece pragul magazinului în căutarea unei saltele cu memorie și rostește parola Arhi, primește automat discount de 25%. Aceeași chestie și la achiziția de pe magazinul online, la orice saltea Memory.
Și acum, saltelele. Eu, ca orice român, știam că saltelele ortopedice sunt cele mai bune saltele din lume, pentru că se numesc ortopedice și pentru că le recomandă medicii. Se pare că m-am înșelat cu mare elan și că la dimensiunile mele, o saltea ortopedică tare va reuși să îmi distrugă coloana, pe termen mediu și lung.
Și că de fapt saltelele saltele sunt cele cu strat de memory, care strat ia forma corpului, protejează coloana și altele chestii, pe care nu le-am reținut.
Prin urmare, sunt sigur că avem aici și specialiști saltelologi, care cunosc problema în amănunt.
Să îmi iau o saltea ortopedică sau o saltea cu memory?
NOU
habar n-am!!
NOU
un comentariu pertinent in sfarsit!!arhi, in cazul in care mai ai nelamuriri te pot indruma catre niste oameni care nu stiu sau altii care nu se pricep.
NOU
Ma, tu vrei sa ai cosmaruri 🙂
razvanbb.ro/2010/01/cosmarul-meu-salteaua-ortopedica.html
Un “nu” hotarat saltelelor ortopedice! 🙂
NOU
memory
dar nu memory din aia la 400 de lei.
o saltea memory cu un strat decent de spuma memory
o am de 3 luni si nu mai pot dupa ea…
aaaaaahhhhh, de c emi-ai adus aminte :))))
stai sa imi notez undeva ideea, ca sa scriu cand oi avea timp
NOU
adica prin Q4 2014
NOU
Partea nasoala la saltelele astea e ca te da de gol daca ai dormit singur sau pe burta.
NOU
Memory, clar. N-am avut bani să-mi iau memory (#sarac), da’ de aia mi-aş fi luat. E ca şi cum ai dormi pe fericire.
NOU
Eee..nu ai vrut memory, am postat ceva la tine pe blog in acest sens….. .in perioada cand iti cautai saltea….e adevarat insa ca din vreo 5-6 comentari pe blogul tau nu se vede niciun mesaj…
NOU
Primul impuls a fost sa glumesc, sa-ti zic ca atunci cand iti iei salteaua, sa te interesezi la ce greutate rezista.
Din pacate pentru mine stiu ce inseamna problemele cu spatele, asa ca nu pot sa glumesc pe tema asta.
Memory – Clar !
NOU
Acum ca ai mai pus poze, iti recomand sa iei setul alea de doua saltele.
Ca genul asta de saltea este recomandata pentru cei cu probleme sau care nu vor sa aiba probleme, e clar.
Am zis sa iei setul de doua, deoarece dupa cativa ani de casnicie, parca e mai bun asta. Vara sotia se baga in tine si mori de caldura, iar iarna iti baga niste picioare reci de-ti vine sa urli, dar ei i se pare normal asta, ca d-aia are sot, sa-i incalzeasca picioarele.
Deci rezum !
Memory – Clar
Setul de doua – Obligatoriu !
NOU
Habar n-am de saltele, dar bocancii de unde i-ai luat?
NOU
leonardo
NOU
arhi ce ii mai scoate p-astia de la leonardo din faliment ca n rest bate vantul…
Eu am o saltea din spuma luata de la ikea, am dat vreo 600 pe ea.
NOU
Memory, fara doar si poate. E ca in rai, fara misto. Dar vorba lui Alioja, nu d-aia la 400 de lei. Eu mi-am luat de la o firma turceasca din Bucuresti, m-a costat 1900 de lei si o am de 4 ani. Nu s-a deteriorat nici macar un pic, iar somnul este mmmmmm, de poveste. Banuiesc ca mai scumpa rezista mai mult, naiba stie.Dar memory, clar.
NOU
As vrea sa fac o gluma legata de poza ta si salteaua memory, dar nu-mi iese…
NOU
Eu mi-am luat o saltea ortopedica de la Mobexpert si pot spune cu mana pe inima ca niciodata nu am dormit mai bine decat acum. Trebuie sa mentionez insa ca eu am probleme cu spatele si din acest motiv am ales o saltea tare in care sa nu ma scufund. Pe langa asta am si o perna cu memorie. In cazul meu combinatia asta este castigatoare.
NOU
ai bocancii potriviti pentru Memory: www.youtube.com/watch?v=aPuYqL2NB1U
NOU
nu stiu ce saltele iti vei cumpara dar “capul patului” si tapetul aferent din poze sunt perfecte pentru urmatorul #chefulanului…
NOU
Saltele Memory, cel putin asta mi-au recomandat si mie in vara cei de la SP cand mi-am luat salte.
NOU
Eu sper sa alegi ceva de la Timflex, pana atunci multumesc de vizita…
NOU
sa vedem ce zic haterii astia :))
NOU
eu zic sa isi deschda magazin si in Bucuresti, ca nu mai stiu in ce magazine sa am incredere, sau sa ne recomande niste prieteni de baza :))
PS> am avut ortopedice de acum 15 ani, mor dupa ele, dar la memory n-as zice pas, ba din contra, batranii mei au si se simt mai tineri. Sustin argumentul lui Jerome, cu cele 2 saltele
NOU
ia-ti una cu pocketed coils si strat memory deasupra…
NOU
cu ce mă? cu pocketed cois? păi sunt deja în buzunărel, tu chiar n-ai învăţat la anatomie???:)))))))))))))
NOU
Nu stiu de saltele dar eu mi-am luat perna cu memory foam cu 200 lei si de atunci dorm ca un bebelus.
NOU
Adica te trezesti din 3 in 3 ore plangand pentru ca te-ai kkt pe tine?
NOU
plangi si te caci pe tine?
NOU
Freigedank ar fi gelos :)))))
NOU
:)))))))))))))))))))
NOU
Stii ca am probleme mari cu coloana si de aceea sunt foarte atent la orice se spune sau scrie de catre o persoana specializata.Acum 2-3 ani am vazut la TV,un medic neurochirurg care a spus ca legenda aia cu “trebuie sa dormi pe o saltea tare daca ai probleme cu spatele” e doar o legenda,un mit urban,nu iti ajuta cu nimic.
NOU
Ca sa raspund la intrebarea presupusa din titlu, eu iti recomand salteaua ortopedica California de la Domus Flex…Nu e nici prea tare, nici prea moale, si e f. buna pentru “matanii” cu sotia.
Daca e sa raspund la ultima intrebare din post, eu zic sa-ti iei saltea…ortopedica de tarie medie, eu am probleme cu spatele, provocate de o intindere musculara si de constitutia mea, 1.81 m si 112 kg…si am remarcat ca nu neaparat salteaua e de vina, ci perna pe care dorm…o perna ortopedica face de fapt diferenta…
NOU
1.80, 110. well, hello:))
NOU
cand am luat “casa” am ramas fara un ban. Nu am avut bani de canapea timp de 6 luni. Eu dorm pe spate in general (pana imi iau un cot in ficat sa ma intorc ca sforai).
Dupa 6 luni de dormit pe neopren si sac de dormit am avut o criza de sciatic. Concluzia: aveam coloana prea dreapta…
NOU
reply-ul evident era pentru cel de mai jos cu dusumeaua
NOU
Barbatii adevarati dorm pe dusumea de lemn.
NOU
eventual cu noduri de stejar
NOU
Fara caterinca acum, din cate stiu eu (nu’s doctor si nici expert), saltelele moi agraveaza problemele de coloana, pe termen mediu si lung. Cum am comentat si la razvanbb pe blog, tocmai am terminat de citit autobiografia lu Agassi. Tipul de vreo 10 ani de zile doarme pe jos, ca sa-si asigure o postura corecta cand doarme. Eu stiu ca o saltea d-aia moale sa te afunzi in ea pare misto, dar mno, sa nu ai probleme mai tarziu.
Eu am saltea tare, nu ortopedica, dar tare. Dar degeaba zic de mine, ca eu oricum dorm la fel de bine si pe parchet si pe cele mai moi perne:)).
NOU
Vlad @
– salteaua moale atat la suprafata cat si la baza nu este recomandata, practic stai ca intr-o groapa, evident coloana are de suferit.
– saltea tare nu este ok, nu suntem perfect drepti, daca dormi pe lateral te sustii in umar si bazin, automat coloana se va curba …plus vei amortii ….practic corpul va fi sustinut in cateva puncte.
– saltea anatomica, adica strat tare la baza, iar la suprafata strat moale, de preferat memory…aceasta combinatie este cea mai potrivita, practic salteaua se va mula dupa tine si nu invers, va sustine coloana, va proteja circulatia periferica, etc….ideeea e ca trebuie incercat, vazut care ti se potriveste….Uneori e suficient 5 cm de memory, alteori trebuie 7 cm de memory..depinde de burta.
Dupa ar mai fi tipul de memory, provenienta acestuia, etc…dar asta e o poveste lunga..
NOU
la burtica mea aproape inexistenta, 20 de centimetri de memory ajung? :))))
NOU
Marimea conteaza.
NOU
din poze eu zic ca o saltea cu apa s-ar mula mai bine. strat memory doar daca esti dispus sa-ti pui scara ca sa ajungi in pat.
NOU
simpatic. simpatic tare. NOT!:))
NOU
Hello to you too, stranger! Am avut si 110 kg, ba chiar si 105…Dar decat sa devin poligam, am preferat sa mananc carne mai grasa…
NOU
:)))))) good choice
NOU
Arhi@
Pentru 20 cm de memory mai trebuie sa lucrezi la burtica…
NOU
@vlad: si eu am citit autobiografia lui agassi si mi-a placut la nebunie! totusi tb mentionat ca agassi avea un defect la coloana din nastere, iar intensitatea la care a jucat tenis, l-a paradit iremediabil. nu cred ca e cazul nimanui de-aci, cortizon injectat intre vertebre, bleahhh… 🙁
saltea tare la baza si strat de spuma cu memorie cred ca este cea mai buna alegere.
NOU
Am aceeasi conformatie de talie cu tine. Dupa indelungate cautari ale saltelei perfecte, specialistii in materie mi-au recomandat 2 chestii: indiferent daca urmeaza sa iti iei cu memory sau nu:
– arcuri impachetate separat (separated coils parca se cheama)
– deoarece suntem grasi (in fine cum ar zice Obelix – trupesi) cat mai putin latex deoarece ne incingem, transpiram si in combinatie cu latexul vom puti. Asta daca nu vrei sa iti iei invelitoare de saltea, care intr-adevar protejeaza latexul din saltea, dar care contine la randul ei plastic. Deci iar incins, transpirat, putit.
NOU
Nu trebuie latex ca sa putim. E suficienta transpiratia la noi, astia obezi cu IMC peste 33…Si cum zice Arhi, la aia 20 de cm de memory trebuie latex, mi-ajung 2 copii.
NOU
tot doi copii?? :)))
NOU
Mai cald tine memory foam decit latex.
NOU
Am o saltea memory foam de 2 ani si a fost cea mai buna investitie facuta. (mai am persoane care si-au luat intre timp acelasi model si sunt multumiti)
www.saltele-online.ro/saltea-memory-deluxe.html
Am optat pentru modelul asta pentru ca poate fi totusi configurat in 3 feluri(moale,medie,dura).
Cel mai greu a fost sa aleg cat de moale/tare sa fie. Pe net nu o poti proba si sa fim sinceri ce saltea ti s-ar putea parea confortabil 2min in magazin s-ar putea sa urasti dupa o noapte de somn.
Modelul ales de mine are o parte mai moale, o parte mai tare si husa care contine pe o parte inca un strat subtire de momory foam => mai multe combinatii.
Inspiratie maxima.
NOU
Nu vreau sa fiu rau…dar 3 cm de memory…..e aproape de de zero pentru cineva care are 80 kg…..iar salteaua cu pricina am impresia care are circa un an de cand se vinde pe site-ul cu pricina…..stiu asta pentru ca au luat saltele de la mine pana cand au uitat sa plateasca.
NOU
Pentru mine e ok in configuratie medie. eu am undeva la ~80kg. nu am simtit nevoia sa fac configuratia de 5cm.
Poate daca as compara cu alt model as ajunge sa nu mai fiu asa multumit dar pana atunci e ok.
Eu sigur o am de la ei de vreo 2ani. servicile au fost decente…parca cu livrarea a durat mai mult decat au spus initial.
NOU
Tot 2, dar baieti.
NOU
daca cel mare are intre 3 si 4 ani, deja e spooky 🙂
NOU
E clar, tre’ sa va petreceti concediile impreuna 🙂
NOU
Patul ala dublu are doua saltele de o persoana?
Memory foam e problematica prin faptul ca e plina de chimicale volatile care sint eliberate in timp.
Cel mai bine e sa cumperi saltele noi vara cind poti lasa geamul deschis in camera.
NOU
Nope, cel mic are 4 ani. Cel mare are aproape 7.
NOU
eh…
NOU
Adica sa cumparam saltele noi in fiecare an. Solutia lui Mihai din Canada.
NOU
poate ei in canada isi permit…
NOU
Da, poate memory made in China….
NOU
A aruncat un prost o piatra si restul sar dupa ea. Cam asta se intimpla aici.
Am spus sa astepti cu cumparatul saltelei pina in vara daca e vorba de memory foam. De aici pina la sa cumperi saltea in fiecare an e mare diferenta.
Memory foam = saltea de burete impreganta cu chimicale pentru a avea acel efect de memory. Cum stai pe ea 6-8 ore zilnic nu vrei sa respiri chimicalele care sint degajate de la caldura corpului.
NOU
mihai007@
Iti garantez ca nu e asa, lucrez saltele pentru Italia, incepand de la hoteluri de 4 stele si terminand cu spitale……sunt mai stricti in privinta produselor care intra la ei in tara decat in privinta a ceea ce se fabrica la ei.
Cum am spus mai sus; da se poate in cazul produselor sau a materiei prime care vine din China.
NOU
Saltelele se fac in Canada din materie prima canadiana si una de calitate e pe la 1000$.
NOU
Pernele din memory pe care la vand eu le gasesti in Italia prin farmacii.
NOU
in california o saltea memory foam e 100 USD, in canada e de 5, 6 ori mai scumpa.
poate iti convine sa o cumperi online de la Costco- USA. poate iesi mai ieftin. who knows!
NOU
Eu o am p-a mea de 6 ani. 2 x 2.20 m. Are cam 150 de kg. Arcuri impachetate separat, diverse straturi de spume si alte materiale plus strat de spuma cu memorie la suprafata pe ambele parti. M-a costat cam 500 de eur, da a meritat fiecare banut ( si inca mai merita n-am de ce s-o schimb).
Prin urmare, musai un strat decent de spuma cu memorie tre sa aiba ( in rest nu stiu daca merita sa fie toata din spuma cu memorie, sau pe arcuri cum am eu, insa pretul la alea integral din spuma e cam… prohibitv)
NOU
😮 … Trebuie sa am ghete d-alea. Link pls!
NOU
e un club exclusivist, nu stiu ce sa zic…
NOU
Oh, pantofiori de alister…
NOU
Ca salteaua cu memorie e cea mai buna, am inteles. Intrebarea e: SDRAM, DDRAM?
NOU
daca ai amanta doar CACHE, sa se stearga cu un CTRL+F5 cand vine nevasta
NOU
Minim 4 GB
NOU
Oarecum offtopic dar simt ca trebuie sa intervin.
S-a insinuat pe aici ca Arhi ar avea burtica,sau chiar,oroare,ca ar fi gras !
Este o calomnie ordinara,toata lumea stie ca Arhi are un trup de zeu grec !
NOU
oroare!:))
NOU
Nu stiu ce fresce ai vazut tu, dar zeii greci sunt ilustrati ca niste fiinte destul de rubiconde…
NOU
eu nu inteleg o chestie (am saltea clasica).
cum e asta cu memorie ?
ca in somn ma rotesc pe o parte, pe alta parte, pe spate, pe burta, pe diagonala, ma sui pe nevasta …
ce face memoria aia, daca imi schimb pozitia de 10+ ori pe noapte ?
NOU
Bre.. nu stiu ce sa zic… daca te schimbi asa des, dai peste cap memoria si cine stie ce se intampla ( se stie ca erorile de memorie sunt cele mai nasoale…)
NOU
Mai grasunule, pune si tu un PAID in fata articolului 😛
NOU
Cei care au saltea cu memory sa explice celor care nu au ( ca mine 🙁 )de ce e mai buna,cum le imbunatateste somnul, postura, le tot dau si eu tarcoale dar am o temere – ca ma scufund in saltea si nu ma mai pot misca . Eu dorm de obicei pe burta si ma vizualizez ca o placinta scufundata 🙂 .
NOU
la insistentele nevestei, am luat nu demult una superortopedica (Previ cred)
frumoasa, groasa, pare rezistenta dar mai bine luam o usa ieftina si o puneam pe 4 picioare, nu e mare diferenta 🙂
NOU
Draw me like one of your french girls!
NOU
eu zic sa-l intrebi pe mantzy, tot scrie pe fb ca si-a luat una cu memorie. si cum voi sunteti pretini, poate-ti zice ce si cum…
NOU
si-a luat-o pe ma-sa saltea, a iesit mai ieftin
NOU
Al dracu ovreu cititoru’ ala!
NOU
conteaza destul de mult si pozitia de somn si grosimea stratului de spuma memory. Daca dormi pe lateral o sa ai nevoie de o saltea mai moale cu un strat mai gros de spuma iar daca dormi pe spate/burta o sa ai nevoie de o saltea un pic mai tare. dar cel mai bine e sa probezi saltelele tu si sa vezi pe care te simti confortabil
P.S. cand te intinzi pe saltea fa un test: invarte-te de pe o parte pe cealalta. Daca te intorci greu e prea moale salteaua, iar daca te intorci prea usor inseamna ca e prea tare.
NOU
Cea mai buna saltea e panza aia umpluta cu fan. restul, memorii.. arhive… sunt povesti de adormit oraseanul.
NOU
nu stiu ce sa iti recomand, eu am cu infrarosii,incalzire automata,ortopedica si de 3 persoane si sunt multumita 🙂
NOU
Am gasit exact ce iti trebuie si se potriveste perfect cu pictorialul tau 😀 www.gymofbuckhead.net/sexy-matress.jpg
NOU
Cititor Fidel de arhiblog, cu experienta in comercializarea saltelelor. Iti recomand cu memory. Nu cunosc magazinul, nu sunt din zona. Ca un sfat ia-ti fara arcuri. Pt alte detalii(firme modele etc) ai mailul meu. PS nu am citit comentariile nu stiu daca ti-ai luast ceva pana acum. Numai nine.
NOU
ce tiganesc e patul pe care stai
NOU
Sfat de la unu’ cu hernie de disc care imparte salteaua cu o graviduta.
Salteaua aia tare este dumnezeu. Restul sunt povesti.
PS: Incearca si la IKEA modelul del mai tare. Vei fi placut surprins.
NOU
eu nu am hernie de disc si nu cred ca daca imi cocosez coloana stand pe o usa de stejar voi fi mai sanatos.
NOU
@Arhi: poti incerca o usa de brad. E esenta moale…
NOU
o sa incerc suficient esenta respectiva dupa marele salt…
NOU
Arhi, la valoarea ta…. Se poate? Ne dezamagesti, bre. Un stejar, un lemn de trandafir, nu brad ca toti amarastenii. 🙂
NOU
era un fel de a spune, eu o sa fiu ars
NOU
Nu bre, vei fi impaiat spre eternitate.
NOU
ce oribil mi se pare cuvantul graviduta. e un fel de ciorbita de vacuta, numai ca mai rau.
NOU
Da, e un fel de ciorbică de văcuţă cu smântânică nefermentată de la tăuraş, sau de la bou, după cum e cazul:))))
NOU
eu propun ca daca esti barbat si folosesti cuvantul graviduta, sa ti se taie coaiele
in alta ordine de idei, in ce oras periculos traieste Arhi: www.evz.ro/detalii/stiri/exclusiv-atacatorul-cu-toporisca-din-sala-de-jocuri-lasat-liber-de-politie-1070973.html?utm_source=export&utm_medium=rss&utm_campaign=b13
NOU
@Perkele: e periculos doar daca esti patron de sala de jocuri…
NOU
Da, pentru ca atacul cu un topor nu reprezinta pericol public
NOU
Eu am luat si recomand Natupalm (180 x 200) de la Mobexpert la aprox 600 EUR www.mobexpert.ro/data/Image/file/Pliant_Saltele_2013.pdf
NOU
misto si aia, dar grea ca toate alea, pana o intorci faci hernie.
NOU
off topic-
Am primit azi de la EA un cod de discount (15%) pt cumparaturi din ORIGIN (gen jocuri battlefield…etc). N-am nevoie de el asa ca il dau gratis. Primul venit-primul servit. Codul e valabil pana pe 31 luna asta.
NOU
Pick me, pick me!
diulicu at gmail punct com =)
NOU
serif. eu am avut saltea din aia medicinala ca de… spartanii asa se calesc. cacat. mi-am spart spatele. acuma mi-am luat o saltea din aia cu memorie da una indecent de scumpa. ca sa imi repar spinarea. doua luni am mancat in pat. asa o senzatie de confort nu am mai trait pana acum. e absolut incredibil de bine. nu ma mai doare spatele deloc.
NOU
Maître,
Eu săptămâna trecută tocmai ce-am cumpărat una din asta cu memorie, cu fir de argint, anti-acarieni, anti-stres, anti-tot răul din lume…
Și mărturisesc că e ok. Din toate punctele de vedere.
Ce-mi pare rău e că nu am prins campania lansată de tine… Greu te mai desparți de lucrurile vechi din casă.
Să o folosești sănătos și te hodini mulți ani pe acest suport de șale!
NOU
ce va rog pe toti voi, care sunteti prezenti si pe forumul vw auto. nu mai postati mesaje de lauda dupa 3 zile de utilizare. tre sa fie minim 6 luni. mai erau unii pe forumul autoi ce ziceau ca si-au schimbat nu stiu ce pula mea la masina si e “soooper”, asta dupa 3 zile, air in 2 saptamani cautau sfaturi pentru remediere. asa ca daca va cumparati un produs, e foarte probabil ca sa-l laudati in prima luna doar ca sa nu va simtiti prost ca ati dat banii degeaba. asteptati si fiti sincer, o sa castigati d-voastra in primul rand. va pup.
NOU
In primul rand nu este sanatos sa ti o saltea mai mult de 2, 3 ani. In ea se dezvolta o adevarata fauna microbiologica, nu tocmai sanatoasa pentru om.
In al doilea rand, MEMORY FOAM. O sa dormi pe ea cum nu ai mai dormit demult. Un strat de minim 5 cm e decent pentru o greutate de la 90kg in sus. Partea naspa e, ca o sa transpiri ca porcu in ea, mai ales daca esti genul care transpira noaptea.
NOU
eu am gonflabila, la 60 lei de 158/200 din carrefour. si e buna. dorm, fut, citesc bine pe ea. chiar bine ! recomand. intex se numeste, e albastra si are santuri/striatii din 30 in 30 de cm. vezi ca pompa nu e inclusa.
NOU
Avea 2 in grosime, nu?
NOU
daca doar dormi pe ea, e buna cu memory… daca te “sucesti” de multe ori pe noapte ia-ti altceva 🙂
NOU
..o menghina..:))
NOU
Cât de dor mi-a fost de aşa comentarii 😀 Le-am citit pe toate, promit. Plus de asta am aflat de ce nu dorm eu bine noaptea: din cauza saltelei duble.
Thanks, Jerome!
NOU
Unde se pun banii in salteaua aia?
NOU
E cu fermoar, incap bani, amanta..doar in varianta standard 90-60-90 ..:)
NOU
Neki, firma, aloe vera , modelul..nu o sa regreti..avem cam aceleasi ” greutati”,dar tu stai in marele oras cu canal si eu in mai micul oras cu Mures. Numai bine si somn usor iti doresc!