Pe la vreo 15 ani, când am descoperit Wu-shu-ul, aveam o mare problemă.
La fiecare oră, aveam vreo 5-10 minute de meditație, concentrare, sau whatever de hell îi zicea instructorul. Adică trebuia să stăm în fluturaș, cu ochii închiși și să medităm.

Niciodată nu am înțeles, nici atunci și nici acum, ce înseamnă meditația asta. Eu închideam ochii și făceam liniște, dar în spatele ochilor, pe cortina neagră, se desfășurau tot felul de discuții, gânduri, mă certam cu diverși, găseam soluții la diverse probleme care apăreau tot atunci, ce să mai zic, când deschideam ochii, eram mai obosit decât la început, de la stresul prin care treceam.

După aceea am avut o prietenă yoghină. Nu, nu bivolarian de yoghină, nu își beau urina deși, teoretic, la cât de mobilă era, ar fi putut să o facă direct de la sursă.

Dar divaghez.
A încercat fata să mă învețe și pe mine yoga. Eram încă destul de mobil, puteam să fac diverse prostioare, dar nu puteam să pricep de ce aș sta 30 de minute meditând, în poziția lotusului, cea în care, dacă nu ai genunchii serioși, poți rămânea olog.

Prin urmare, a făcut cineva yoga? Știe cu ce se mănâncă yoga și meditația? La ce să mă gândesc când meditez?

Iar răspunsul Golește-ți mintea e vax, nu funcționează la mine. Nu am cum să nu mă gândesc la nimic.
Niciodată.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.