S-au întâmplat câteva chestii înteresante prin lume în weekend, cât timp am fost eu prins cu ceva sărbătoriri și nu am simțit nevoia să le marchez.

1. Practic, Rusia a anexat Crimeea, amiralul forțelor navale ucrainiene a realizat că e rus din tată-n fiu și a schimbat tabăra și, în continuare restul lumii e foarte îngrijorat despre ce se întâmplă acolo. Pentru cei care încă își imaginează că cineva va ridica un deget pentru Ucraina

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, s-a arătat sceptic, duminică, în privinţa unei eventuale excluderi a Rusiei din G8, pledând în favoarea calmării situaţiei în Ucraina
Formatul G8 este singurul în care noi, occidentalii, vorbim direct cu Rusia. Ar trebui, într-adevăr, să sacrificăm acest format?”, a declarat Steinmeier, într-o intervenţie la postul public german de televiziune ARD.

Deci da, așteptați navele NATO, care să rupă covrigu-n două. Pentru că sunt pe vine.

2. A fost preselecția pentru Eurovision. Realizați cât de tare a fost când aflați că au cântat moldoveanca aia de prezentatoare de la Mireasă pentru fiul meu și domnul Naomi, transsexualul cel mai faimos din românia. Care domn Naomi a ajuns chiar în finală.

A câștigat grupul format din Paula Seștiecămiminorul Seling și Ovi nuammaiauzitinviatameadeel Ovi, cu o melodie de un ștersism și un fadism înfiorător. Problema, față de anul trecut, când Cezar Castrato Ouatu (ce nume predestinat a avut omul acesta) a câștigat ca să se facă de cacao într-o rochiță ciclam, direct pe scena mare a concursului, este că pur și simplu nu aveam altceva de trimis. Anul trecut a fost ABCD, melodie pe care încă o ascult în mod frecvent. Anul ăsta, nimic.

Practic, e posibil să ne scoatem cu un loc mai bun măcar sin show, cei doi au deja experiență, au fost cei care ne-au clasat pe cel mai bun loc din istoria competiției și, sincer să fiu, mai prost decât Ouatu nu avem cum să ajungem.

3. S-au dat oscarurile.
A câștigat, ca de obicei, filmul în care se suferă mai tare. Cu cât mai tare suferința, cu atât mai repede vine oscarul. Așa și cu filmul cu sclavii intelectuali, care, între 2 biciuiri, poartă discuții universitare demne de monologurile lui Liiceanu în fața statuii lui Adrian Păunescu. Au suferit, au plâns, și-au luat bice pe spinare, prin urmare, toată durerea asta a merita recompesată cu un Oscar.

Sărmanul diCaprio, iar a rămas pe dinafară.
Ghinion sau conspirație?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

40 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Au și americanii Gerula lor ….

  2. O sa-i dea pe la 80 de ani un oscar pentru intreaga cariera
    i.imgur.com/MRWsxP8.jpg

  3. #4

    In legatura cu Crimeea, hai sa fim seriosi, cine isi putea inchipui ca rusii ar renunta la baza navala de la Sevastopol.
    Acum NATO, UE, USA o sa faca putin joc de glezna si apoi Crimeea va deveni un fel de Tiraspol.

  4. Anul trecut s-a strigat ca eurovisionul trebuie sa dispara. Se pare ca majoritatea a castigat din nou, asteptand cu nerabdare Mamaia si Cerbul de aur.

  5. Si da, Final de razboi e una dintre cele mai bune melodii romanesti. Spun asta cu riscul sa vina Antinevralgic sa-mi spuna ca ma pun bine cu Arhi.

  6. #7

    Cea mai tare faza la chestia cu Rusia e propunerea lui Kerry de a-i aplica sactiuni economice, un embargo ceva. Cum naiba sa propui chestia asta cand jumatate din Europa (aia care mai produce ceva cat de cat – adica Germania si Franta) depinde de Republica Gazprom. In Siria treaba a ramas asa cum a vrut Putin, in Crimeea…..la fel! Leo merita Oscarul de la editia de anul trecut pentru rolul din Django….

    • #8

      Nu toți depind chiar așa de mult de Gazprom. Cei mai dezvoltati mai si alte soluții pentru energie, de ce nu chiar si producţie proprie. Dacă Gazprom n-ar mai furniza gaz către UE, cui l-ar da? De unde ar mai primi bani așa de mulți ? Mai ales ca o creştere prea mare a prețului ar putea însemna si o excludere de pe piaţă pentru ca sigur se găsesc furnizori mai ieftini.

    • #9

      @coffeeman: sigur, nu toti depind, de ex. malta sau islanda,…, dar who f*** cares about malta/islanda?

    • #10

      Embargo ca doar vine vara ! Si ne oprim la toamna ca vine frigu !

  7. Eu zic ca merita sa mearga Renee la Eurovision. #parereamea
    Umblau un pic la inceputul melodiei si era ok.

  8. #12

    E interesant ca toata lumea vorbeste de Rusia si Crimeea si nu mai intereseaza practic pe nimeni de Ucraina si ai lor. Din cat am citit si eu pe net Crimeea era republica cu autonomie sporita in cadrul Ucrainei dupa ce in 1991 era independenta , au parlament propriu, 60% sunt rusi si limba oficiala din administratie e rusa.
    Prima grija a noilor conducatori din Ucraina a fost sa interzica folosirea altor limbi, inclusiv cea rusa. Era clar ca vor fi probleme in Crimeea, doar ca nu se asteptau la asa ceva.
    Revenind la “eliberatori” – prima grija a fost interzicerea altor limbi pe teritoriul tarii. Deci fix asta ii ardea pe ei dupa revolutie si morti, partea cu limbile. Fix cum ai spune ca de maine interzici franceza in Canada sau Elvetia, ca asa te-ai gandit tu.
    A doua lor grija a fost sa numeasca cei mai bogati oameni din tara ca guvernatori, adica asa cum i-ai pune pe Ioan Nicolae si Becali, ca sunt oameni de incredere.
    Nu stiu dedesubturile si situatia reala din Ucraina, insa noua conducere nu arata chiar a europeni civilizati, parca e doar un joc de putere ceva mai crud si vizibil decat in Ro.
    2. Fara Guta Eurovisionul nu are valoare.

  9. D-asta nu se bagă americanii în Ucraina. Sunt ocupați să construiască Iron Man.
    www.youtube.com/watch?v=77pnVFLkUjM

  10. #14

    Tu au vazut cu se numeste albumul lui Ouatu pe care il promoveaza la tv?
    POPOPERA!

  11. #15

    Nu-mi explic cum de am reusit sa uit ca e eurovisionul, nu obisnuiesc sa ratez ceva. Trebuie neaparat sa ma mut, ca nu se mai poate asa.
    Si n-am inteles poanta cu “sestiecamiminorul”, desi suna bine.

    • #16

      cand er la xfactor, paula seling reusea sa vorbeasca chiar 2 propozitii legate, din care in una vorbea despre cum se ia mi minorul,pentru ca se stie, mi minorul este…

  12. #17

    La primul film in care o sa moara din nou, diCaprio o sa castige Oscarul. Si daca o sa sufere la greu, sansele ii cresc! 😉

  13. #18

    Eu ma bucur maxim ca American Hustle n-a luat nimic 😀
    Gunoi de film!

    12 years era “normal” sa ia oscar: e cu negri sarmani, discriminati, torturati, ucisi… nu conteaza ca-n ziua de azi fac pornos cu lisa ann, joaca basket in NBA, canta rap si produc muuulte milioane de dolari…unde mai pui ca si obama e tuciuriu. Dar desigur toate astea sunt irelevante, conteaza mult mai mult ca acum 100 de ani erau vai de ei! sa-i plangem de mila inca 100, zic.

    • #19

      Nu mai crede si tu doar ce vezi la TV. In NY toate slujbele low-level erau facute in proportie de 90% de negri, e inca populatia cu cel mai scazut nivel de trai din state.
      E ca si cum ai spune ca romanii sunt putred de bogati pentru ca l-ai vazut pe becali cum arunca milioanele la colindatori acum 2-3 ani…

    • #20

      dude, las-o moale ca nu mai sunt discriminati demult
      p.s. becali e makidon, ei se dau drept natie separata, trasi din greci desi aia nici in ochi nu i-ar scuipa de sila.

  14. #21

    Pacat de The Butler, mi s-a parut muult mai bun decat 12 years a shit. Pe langa faptul ca a conturat mai bine tema rasismului (culturile de bumbac, KKK, segregarea rasiala) a avut si un actor principal cu un joc impecabil, Forest Whitaker 🙂

    • #22

      AAASA de mult nu-mi place forest whitaker. zici ca tot timpul plange

    • #23

      E de la ochiul in stilul lui basescu 😀

    • #24

      the butler e cu 10 clase peste 12 years, da deh… ala nu-i produs de brad pitt tudor :))

    • #25

      @Arhi, hai ca in The Last King of Scotland a fost foarte bun.

    • #27

      ma bucur ca sunt cativa care au vazut filmul asta foarte bun care nu este mentionat pe nicaieri si nu a avut reclama intensa la tv .
      Pentru mine a fost un film cum nu mai vazusem de mult timp. D
      Dupa ce vezi World War Z tot de Brad Pitt ai second thoughts about seeing another movie from him. DiCaprio a fost regretul serii, s-a vazut ca a pus suflet si pasiune in filmul ala si se astepta la o rasplata .

  15. Dragilor, avand in vedere ca la Eurovision participa Jidanland si Turcia, nu mai are nici o legatura cu nici o Europa si cu nici o viziune. Asa ca la canal si tras apa, nu merita mai mult.

    • pentru ca turcia nu este si in europa. pentru ca geografie si seria de filme

    • #30

      Daca Turcia are jumatate de oras nearuncat in Bosfor si inca in Europa nu se cheama ca sunt in Europa. Asa si noi avem o insula si am fi putere maritima, daca tot e de imbatat cu apa rece.

  16. #31

    In fiecare an ne facem de kko la Eurovision, nu stiu pentru ce mai participam, au astia de la TVR nevoia de-a bifa si evenimentul asta, ca nu inteleg. Si toti participantii au tendinta de-a deborda de cunostinte muzicale, si cand sa vezi, fie castiga niste asa-zise lesbiene, ori niste “monstruleti”, in orice caz din “lumea buna”. Dar bine ca strangem pe Youtube milione de vizualizari cu Inna, Stan, febletea ta, Adrian Sana :), Morandi etc, care oricum n-au nicio sansa in fata juriului cu urechea fina de la TVR. Cu niste buntzi buntzi romanesc cred ca am revolutiona concursul asta 🙂 Eh…
    Ma bucur totusi ca Oscarul pentru cel mai bun actor a fost castigat de cine trebuie, poate pentru ca a renuntat la comediile romantice in care juca mai tot timpul rolul de playboy usor infantil, si acum a trecut la filme mai serioase. Filmul inca nu l-am vazut, dar sunt obsedat de True Detective 🙂

  17. #32

    NATO n-o sa intervina niciodata in forta, pentru ca nu risca nimeni un al III-lea Razboi Mondial, intr-o epoca in care exista cateva zeci de mii de bombe nucleare in lume. Ucraina a fost candva una dintre cele mai puternice forte armate nucleare din lume, doar ca dupa Memorandumul de la Budapesta, Ucraina si-a predat toate focoasele pentru a fi dezafectate, in schimbul integritatii ei teritoriale. Daca nu le-ar fi predat atunci, Rusia nu avea tupeul asta ordinar de a invata o tara de sine statatoare. Sper ca Ucraina sa nu devina o noua Iugoslavie, iar hienele hraparete, printre care Romania, Polonia si Rusia sa-si ia gandul de la felia lor.

    • #33

      De ce nu? si-ar lua inapoi ce le-a fost luat cu japca.

    • #34

      [update] Ai uitat sa mentionezi si Cehoslovacia, la vremea respectiva, si ei au fost privati de teritorii.

    • #35

      O tara de sine statatoare in care populatia a dat jos un presedinte ales. Nu spun ca nu este un dobitoc. Dar noi cand am vrut sa scapam de jigodia de basescu au sarit toti ca arsi ca ingrijorare, ca preocupare, ca statul de drept. Si cum spunea si Arhi acum cateva zile, da, Ucraina detine ceva pamant romanesc dar stai linistit ca nu o sa-l vedem inapoi. Cel putin nu prea curand. Si pentru cazul Iugoslavia trebuie sa le multumesti celor care impart democractie peste tot prin lume, mai putin in tara in care chiar as sustine o interventie indiferent de initiator. Ma refer la Coreea de Nord.

    • #36

      @mihnea
      l-a dat jos parlamentul. dupa ce omu a fugit.

    • #37

      chiar asa, la faza asta basescu trebuia sa fie cu ianukovici. daca si referendumu’ ala a fost dupa el lovitura de stat…

  18. Sa nu avem o noua “Primavara la Praga”. De asta mi-e frica

    • #39

      M-ai bagat in ceata, da total!

    • #40

      jerome:ce vrea sa spuna e ca, daca rusia nu incetezeaza actiunile militare, e posibil sa avem un nou scandal watergate