Contul meu
Nu știu dacă a început neapărat cu Pierre de Coubertin, inventatorul Jocurilor Olimpice moderne, care a avut zicătoarea asta obosită cu Important e să participi, probabil neavând nimic de spus, la un moment dat, pentru promovare și a băgat obositura asta la înaintare, care a devenit scriptura tuturor loserilor. Dar iată, după 150 de ani, începe să ne lovească din ce în ce mai grav problema asta a lui Măcar am încercat.
Deși până și la olimpiadă e o prostie. Își aduce aminte cineva, vreodată, de ocupantul locului 2, la orice sport? Știe cineva cine a ieșit pe locul 54 la maraton, în afară de el însuși? Nimeni. Competițiile nu sunt pentru cei învinși, iar îndemnul de a da totul, chiar dacă știu că nu au nici cea mai mică șansă sunt doar pentru a avea competiție pentru cei care chiar au șanse. E ca și cum ai face o vânătoare în savană în care ești tu și restul niște grași. Îți maximizezi șansele de supraviețuire pentru că poți fugi mai repede, în primul rând.
Uitați-vă la Forged in Fire. Am văzut ABSOLUT TOATE episoadele de până acum. Niciunul, ABSOLUT NICIUNUL din cei ce era vizibil că au șanse zero, nu au avut, cu adevărat, vreo șansă. Niciunul. Toți au zburat din prima, cu strângeri de mână, desigur, bravo, ai luptat eroic și ne-ai dat această lingură, dar pentru că noi am cerut un cuțit, du-te acasă și nu uita să spui ce experiență minunată ați avut.
Nu vă mai învățați copiii că e importat să participi. Pentru mine, cel puțin, acest Măcar ai încercat a fost o tară uriașă în viață și un motiv foarte facil de a abandona orice prostie la care nu excelam din prima. Învățați-vă copiii că e important să lupte, să dea totul și să încerce să câștige. Iar dacă în procesul respectiv realizează că au zero șanse, să o lase baltă, să își conserve forțele și să treacă la ceva unde au șansa de a fi cei mai buni.
Și asta indiferent ce faci. Nimeni nu îl caută pe al doilea cel mai bun medic oncolog. Nimeni nu întreabă de un tâmplar mediocru. Nu știu niciun om care să se ducă să caute un instalator așa și-asa. Toți îl vor pe cel mai bun.
Nimeni nu păstrează cupele de participare de la competițiile interșcolare, ci doar diplomele.
NOU
Si totuși, important e ca ai participat 🙂
NOU
Nu pot fi de acord cu asta. Daca luam exemplul tău în sport, eliminăm beneficiile aduse apropo de disciplină, sănătate, spirit de echipa, distracție. Un corp mișto pentru un înotator mediocru nu e ok? Capacitatea pulmonara mare? Turneele prin care vede locuri noi imbogatindu-se spiritual? Și câte și mai câte.
Dacă concurezi doar pentru medalii, glorie și bani elimini toate avantajele conexe și transformi societatea intr-o gloata de obsedați de locul 1. Care vor face orice pentru acel loc.
NOU
aia care sunt sportivi nu se duc acolo ca sa faca capacitate pulmonara
NOU
Cand participi la un concurs/olimpiada/etc nu mergi acolo impins doar asa de o curiozitate tampa. Mergi acolo cu o anumita pregatire. Faptul ca iesi pe locul al 2-lea, sau pe 54 ar trebui sa-ti arate ca nu esti indeajuns de pregatit si ca mai ai de muncit. Vorba in sine e o porcarie si nu ajuta pe nimeni sa-si doreasca sa exceleze.
NOU
Robert, nu se poate sa comentezi asa la fiecare articol, chiar e dezgustator. Momentan vei lua o pauza
NOU
Nu am cum sa fiu de acord.
Chiar emisiunea despre care ai spus, Forged in fire, nu ar mai exista dacă nu ar veni și unii slabi – pentru că nu ar exista baza de selecție, ar veni vreo 10 foarte buni din care s-ar alege locul 1 si aia e, nu mai exista alti oameni pentru sezonul următor.
Iar în viața ideea cu locul 1 sau cel mai bun și atat mi se pare o concepție greșită, deoarece viața este complexă – dacă luăm de exemplu medicina – există niște cărți/protocoale/etc. care spun ce trebuie sa faci in diferite situații, pornind de la simptome, analize etc.
Medicul trebuie sa fie suficient de bun că să știe acel simptome, să știe manifestările bolilor, să știe ce să te întrebe, ce analize să facă, ce medicamente să dea etc.- deci poți să ai multi medici buni.
NOU
Aha. Fix. Teama de esec nationala. Still making victims. Acum la rang de filosofie de viata.
NOU
Cu toate astea, toți îl știm și pe al doilea blogger al țării 🙂
NOU
da, dar lupta tot timpul pentru locul 1 si are si ceva succes, nu participa din oficiu
NOU
if you can’t beat them, join them
NOU
D’aia s-a mutat, se depasise pragul critic de talent in Bucuresti!
NOU
Ai dreptate, dar totuși …. cine a devenit campion la primul concurs. Conform axiomei tale dacă ai ieșit într-un concurs al ț-șpilea, e cazul să o lași baltă că nu are rost. ps. 1 – sunt o grămadă de foști sportivi care devin profesori, antrenori, etc – exact pe baza acelui loc 3, 4 , 5 – și astfel au un servici, o carieră, o pâine. ps. 2 Ca să prinzi pește trebuie să mergi la baltă, dacă ai un și undiță șansele cresc, dacă pui și momeală – mai cresc puțin, dacă mergi de mai multe ori – mai cresc șansele, iar dacă ai învățat trucurile – odată și odată tot prinzi un pește.
NOU
Dupa parerea mea, si faptul ca ajungi sa participi la o Olimpiada e o performanta in sine. De ce? Pai ca sa ajungi acolo a trebuit sa fii cel mai bun din tara ta. Iar ca sa fii cel mai bun din tara ta, ar fi trebuit sa participi la campionate nationale. Participarea aia o obtii castigand competitii regionale, si tot asa. Toti cei care ajung la Olimpiada au fost pe primul loc la un anumit nivel.
Iti inteleg ideea dar nu e o gandire sanatoasa. Dupa logica ta, si castigarea medaliei de aur la Olimpiada nu e e destul daca nu ai batut recordul mondial. Si chiar daca bate recordul, peste 4 ani, altcineva va fi un pic mai bun, un pic mai rapid, etc. Intodeauna exista cineva mai bun ca tine.
Da, de acord cu ideea ca nu e suficient sa participi. Daca tot te bagi in ceva, da tot ce ai tu mai bun, astfel la final, daca iesi pe locul 2, poti sa fii cu constiinta impacata si sa spui “Da frate, atat am putut, e cel mai bun rezultat pe care l-as fi putut obtine vreodata!” si nu sa ai regrete de genul “Daca m-as fi pregatit un pic mai mult…”.
NOU
Elegant spus. Si adevarat.
NOU
Nu e adevarat, gresesti profund. Nici un sportiv nu s-a dus si a iesit direct primul si a fost o mare valoare in afara catorva exceptii minore. A incercat la inceput la ceva locale, a iesit pe 2-3 sau si mai nasol. Apoi a iesit primul la locale, s-a tinut de treaba, a tot incercat, a tot incercat, s-a perfectionat, a iesit tot in primii 3 dar la nationale. Apoi a visat la olimpiada sau la ceva international, a tot incercat, a tot incercat si bum .. visul e noua realitate. Trebuie sa incerci si sa tot incerci. Majoritatea sportivilor nu sunt niste zei, nici aia de top. Sunt aia care tot incearca si incearca. Si ei au slabiciuni, perioade de cacat, sunt emotivi, sunt etc. Cheia succesului e sa tot incerci si sa te perfectionezi in acest proces. E plin de talentati si nativi ce dispar pe parcurs pt ca nu au consistenta. Consistenta si determinarea bat la cur talentul si ce mai vrei tu. Si asta nu se aplica doar in sport.
NOU
Participarea la Olimpiada implica castigarea sau rezultate foarte bune la nivel national/continental. Nu ajunge orice gras cum BMI 50 sa concureze contra lui Usain Bolt. Deci, participarea conteaza sigur, indiferent de nivel.
Si chiar daca “istoria” il va tine minte doar pe campion, TU vei sti ca ai fost acolo. 99% dintre noi nu vom intra în cărțile de istorie, nici macar stra-stranepotii nu vor mai sti ceva despre noi.
NOU
De acord, nimeni nu vrea locul 2 sau 3….dar ai mai mult de invatat uneori din faptul ca pierzi si cu multa munca poate intr-o zi vor castiga. Faptul ca ai participat e doar asa de facut limonada din lamai….
NOU
E vorba si de autodepasire, scopul este sa vezi cum evoluezi de la o competitie la alta, mai ales daca ai aceiasi adversari. Pe langa experienta si beneficiile pregatirii, mai este si experienta participarii, adrenalina din timpul oricarui concurs, etc. Plus ca trebuie sa stii sa pierzi fara sa-ti tai venele de suparare – shit happens, te pregatesti mai bine data viitoare.
Dpmdv, nu e primordial sa fii cel mai bun la ceva, ci sa fii mai bun decat ai fost ieri. Ca te raportezi la tine, in primul rand. Competitiile pot fi un fel de “control extern al calitatii”.
NOU
Nu stiu cum sa zic, dar când ieși pe locul 100 din 4000, sa zicem, it’s a big fucking win in my book. Data viitoare încerci pentru 99. Depinde si de circumstante.
NOU
sa-i auzi p-aia care sustin sus si tare ce bine e sa dai gres
vazusem recent un specimen care organiza workshop-uri cu 100 euro intrarea, sub motto-ul “I LOVE FAILURE”
NOU
” Nimeni nu îl caută pe al doilea cel mai bun medic oncolog ”
Pe bune? Toata oncologia sta in capul celui mai bun ( cine plm face clasamentu’ apropo) ?
Si restul sunt pleava? Si nu-i cauta nimeni chiar daca ar fi sa moara in sala de asteptare a celui mai bun?
NOU
da, nimeni nu ii cauta. la ceilalti ajungi dupa ce realizezi ca nu ai cum sa ajungi la primul. pune-ti mintea la contributie cand scrii
NOU
“Mai bine in sat fruntas
Decat in oras codas”
NOU
Nope, that’s stupid, sorry!
Una este sa incurajezi prosteste un copil sa faca ceva unde are 0 aptitudini (ex: este buturuga la dans dar tu o trimiti la cursuri de balerina) si alta este sa ii spui ca daca are 0 sanse sa castige atunci mai bine nu se apuca de sportul/activitatea respectiva.
Fi-mea face sah, inscrisa la club…va ajunge campioana nationala? Nu, mai mult ca sigur ca nu, desi ar putea sa bata lejer orice jucator de sah amator, neprofesionist. Asta inseamna ca ar trebui sa ii zic sa renunte la un sport care o pasioneaza?
Intre “macar ai incercat” si “renunta, ca ai 0 sanse sa castigi” exista 259 de nuante, sa nu ne mai uitam doar la extreme. Spune-i unui copil sa faca ceva doar daca are sansa de a fi cel mai bun….asta suna a asian parenting.
NOU
Fii sincer cu tine: ai inscris-o tu, să nu stea in casa?
NOU
@Phaff: pentru comentarii idioate faci un efort deosebit sau iti vin natural?
NOU
Da, da, da sunt eu idiot, tu deștept; me Tarzan, you Jane.
Auzi? Ți-a trecut prin tertecuță inspirația, inițiativa, să citești psihologia copiilor?
Mai afli și tu că, din cauză că nu sunt adulți și depind de mediul înconjurător (anturajul) pentru supraviețuire, acceptă (aproape) orice compromis cerut, cu speranța că nu vor fi abandonați și/sau maltratați, iar fiindcă părinții sunt in multe-multe cazuri eminamente tembeli, fac rateuri in primele stagii din viața unui copil, copilul lor, nu mai spun de ai altora.
Dacă tu o întrebi „Iti place șahul?”, automat o să-ți spună „Da”, fiindcă instinctual nu vrea sa fie abandonată/maltratată/subnutrita/ucisă de mediul înconjurător și terții (oamenii) care-l compun, dacă nu se conformează unui rol sau unei cerințe impuse ca o condiționare pentru un trai bun sau, dacă traiul e deja satisfăcător, să nu fie degradat/alterat ca „pedeapsă”.
Mfine… me Tarzan, you Jane.
NOU
Dap, m-ai lamurit, esti idiot.
Un copil care face compromisuri de teama abandonului sau a respingerii, asa cum descrii tu, este un copil care deja a trecut printr-o serie de experiente traumatizante in relatia cu familia. Faptul ca tu presupui automat ca asta se intampla “by default” inseamna ca ai o viziune distorsoniata si sumbra asupra unei interactiuni normale parinte-copil.
Momentul in care copiii mei o sa ezite sau o sa-mi ascunda ce vor sa faca cu adevarat este momentul in care am esuat ca parinte.
Nu trebuie sa fii neaparat parinte ca sa intelegi psihologia unui copil, dar ajuta cel putin sa nu mesteci idiotenii citite arbitrar.
NOU
alo, hai sa o lasam mai usor, ca nu te-a jignit nimeni. daca nu ai alte argumente in afara de esti idiot, nu vei mai comenta
NOU
Serios?! Eu cred ca am adus argumente si asta fara sa fac referire neaparat la situatia mea.
As putea foarte usor sa aduc experienta personala in discutie si sa zic ca pe fi-mea am inscris-o dupa ce mi-a cerut sa ii fac cont pe chess.com si juca in medie 3-4 ore pe zi, dupa ce m-a pus sa ii cumpar carti de studiu al sahului pe Kindle si dupa ce am vazut ca nu este o faza trecatoare si timp de 2 luni juca in mod constant. Ca sa nu mai zic ca face orele de sah online asa ca nu are nici o legatura cu statul acasa. Dar am zis sa las discutia la cadrul general….
Afirmatia asta: “din cauză că nu sunt adulți și depind de mediul înconjurător (anturajul) pentru supraviețuire, acceptă (aproape) orice compromis cerut, cu speranța că nu vor fi abandonați și/sau maltratați” …. este una in care te regasesti, Cetin? Ca mie mi se pare o aberatie si orice parinte normal la cap o sa zica acelasi lucru.
NOU
pretenash, discutia e simpla. injuri un alt comentator, iti sterg comentariul. simplu. stiu ca v-am lasat de capul vostru multa vreme, dar s-a terminat. ai ceva de spus, discutat, vorbesti. ai de injurat, nu.
NOU
Desigur, poti sterge, este casa ta si faci cum vrei.
Dar mi se pare amuzant ca te uiti la raspunsul meu, poate mai dur, recunosc (desi nu este la intensitatea pe care am vazut-o des pe aici), fara sa iei in considerare afirmatiile pe langa subiect de la care am plecat discutia.
Dar daca simti nevoia sa faci curatenie plecand de la acest exemplu, nu am eu de ce sa protestez.
NOU
eu nu fac curatenie in functie de nimic. nu mai permit iesiri de genul acesta, complet gratuite. simplu. prima oara avertisment, dupa care stergere. la fel pentru toata lumea.
NOU
Din cate tin eu minte, tipa din dreapta, ceva sefa la un club de cercetasi sau gen chiar a castigat concursul forged in fire, vorbesc de cel mai bun din 4, deci poza nu e super relevanta!
NOU
Domnu’ Cetin, dumneavoastră purtați la inimă și suflet o mâhnire profundă.
Nu mai bine vă scrieți situația și nelămurirea pe adresa lor, CastingForgedInFire@gmail.com?
Chiar tematica asta, cu participarea și cum ajungi să nu reușești. Poate vă răspund și s-ar putea să găsiți răspunsul satisfăcător. De ce mai contează ceilalți dacă, până la urmă, Ben & Ted urmau să câștige?
NOU
Fenomenul sportiv e suficient de complex incat sa ne dam seama ca nu are sens sa simplificam, sa reducem totul la doua categorii – castigatorii si looserii. Strict legat de olimpiada, e mai degraba un ritual, o traditie, o manifestare institutionalizata a ideii de competitie si rasplata pentru efort. E frumos, e aspirational, chiar entertaining cateodata. In rest, azi sportul e mai degraba o activitate economica, implicand miliarde investite in sportivi, echipamente, dezvoltarea acestora, high-tech, medicina, materiale noi, media, logistica, milioane de joburi si nu in ultimul rand, miliarde de fani. Toate astea nu s-ar intampla daca nu ar exista plutonul mediocrilor. Fotbalul s-ar reduce la un joc de “11 metri” intre messi si ronaldo, cei mai premiati jongleri cu mingea la ora actuala. La fel, in orice disciplina sportiva, s-ar intalni doar 2 oponenti, eventual alesi prin sondaj, pentru ca, nu-i asa, publicul are intotdeauna dreptate. Pana la urma, sportul nu are cum sa fie altceva decat o oglinda a societatii, cu toti mediocrii si looserii ei, dar care reusesc cumva sa impinga in fata niste performeri.
Legat de simpla participare, m-a inchis fiul de clasa a 5-a, cand l-am intrebat daca vrea sa participe la olimpiada de matematica, eu nefiind fanul acestor competitii intre profesori. I-am spus ca nu trebuie sa participe, decat daca vrea neaparat, pentru a-si testa nivelul fata de ceilalti colegi. Raspuns: “Nu particip, pentru ca stiu ca sint cel mai bun.” Eat that, Usain Bolt!
NOU
Mie mi se pare aiurea ideea ca ar trebui sa fim mereu intr-o competitie cu altii, in special cand e vorba de copii, si de scoala. Pretentia pe care ar trebui sa o avem de la copiii nostri e sa faca cat de bine pot ei, raportat chiar la ei insisi, nu la altii. Ca poate copilul tau e cel mai bun din clasa, dar de fapt lucreaza la 20% din potentialul lui, pt ca e slab nivelul clasei. Sau poate se straduieste cat de mult poate el, pt scoala, pt un sport, pt orice, dar tot nu reuseste sa fie “cel mai”, ca sunt unii in jurul lui mai inzestrati de la natura. De-aia e important ca scopul sa fie sa faci ceva cat poti tu de bine, nu mai bine decat X sau Y.
Si da, e OK sa fi si mediocru, asta e, nu pot fi toti varfuri. Poti foarte bine sa fi un tamplar mediocru si sa faci cu 20% mai ieftin decat ala cel mai bun – o sa gasesti clienti mediocri care pot trai cu dulapul 5 mm mai ingust sau mai lat, daca inseamna ca platesc mai putin. Sincer, nu cred ca mediocru trebuie sa aiba o nonotatie negativa – inseamna doar ca esti cam la fel de bun la ce faci ca si marea majoritate a oamenilor de pe planeta.
NOU
My 2 cents, asa, de dimineata:
Sunt si unele competitii mai “casual”, unde poate fi distractiv sa participi si/ sau poti trata participarea ca pe un antrenament (un bun exemplu sunt alea artistice, unde oricum esti pe scena si faci ceva ce-ti place).
Aia care sunt sustinatorii cuiva vor tine minte pe ce loc a fost si in ce an. Bineinteles ca aia care-s pe podium mai des sunt mai cunoscuti si deci au mai multi fani, dar argumentul sta-n picioare.
Majoritatea campionilor de care am auzit pana azi n-au debutat cu locul 1/ aur (sa ma corecteze careva, daca-i cazul). Ce-ar fi fost sa se fi lasat repede de domeniul in care au avut pana la urma succes, ca doar n-are rost sa participe doar pentru locul 3? Sau aia care alearga maratoane si numai unul castiga?
Referitor la ultimul paragraf, daca cel mai bun specialist nu te poate programa si ai nevoie urgenta de cineva sa-ti faca o lucrare, stim cu totii ca te duci si la al doilea sau chiar la al treilea, de-aia exista recomandari, recenzii, suni un prieten, intrebi publicul, etc. Cel mai bun o fi doar unul, dar de la ala se mai “scurge” ceva business si pe la aia de “sub”.
Participarea si infrangerea sunt lectii de viata extraordinare. Da, e ok sa mergi la un concurs (/ casting / auditie / interviu / alte probe) cu gandul de a obtine premiul/ postul/ rolul etc., dar daca nu se intampla fix aia:
1. te inveti sa nu mai pui buzica si sa-ti tai venele pentru ca n-ai castigat si
2. poti stii ce ai de imbunatatit la tine si/ sau daca-ti doresti intr-adevar sa fii campion la sarit coarda sau mai bine de apuci de altceva.
Sunt deci cateva lectii de invatat, se construieste o obisnuinta, o rezistenta, ca sa nu mai zic ca poate fi un mediu bun de crestere si dezvoltare (cunosti alti oameni ca tine, poate gasesti antrenori mai buni sau un club unde sa te poti antrena mai profi, inveti ceva fair-play si poate tips & tricks de la aia care s-au clasat mai sus ca tine).
Lucrurile cu care ramai dupa, plus ideea (aka mentalitatea, maindsetu’) de progres ar trebui sa fie pe primul loc. Cel putin la inceput, mai ales la copii si tineri. A, daca te apropii de varsta pensionarii-n ale sportului si n-ai facut mare branza, da; apuca-te de altceva (nu cum s-a dus Ponor dupa enspe ani si s-a clasat pe locul pix). In rest, sa te lasi de ceva doar pentru ca nu ti-a ridicat nimeni statuie e doar o sclifoseala care nu ajuta nimanui.
NOU
Sa-i spuna cineva naibii lu Halep sa lase tenisul ala ca oricum nu mai are sanse sa vina pe 1. Si Federer ala ce tot se agita acolo pe 7.
NOU
Cred ca inteleg esenta articolului, sa inveti copilul si de ce nu, adultul, sa traga mereu spre top si daca il vezi ca e afon sa nu il chinui cu lectii de canto degeaba.
Dar pe de alta parte, a pierde face parte din joc. Ai nevoie de multi ani pe locuri neinsemnate ca sa ajungi intr-un an pe locul 1. Valabil in orice sport si domeniu.
NOU
efectiv nimeni nu a inteles:)))) inclusiv exemplul cu forged on fire, in care e evident ca ma refer la cei care vin cu lame distruse, rupte, ciorba, care stiau ca vor fi eliminati, dar trag tare, eroic, pentru aplauze furtunoase.aaaanyway:)))
NOU
Asta e ca aia “Am câștigat locul 2”, pe care o auzeam la unii comentatori. Evident, varianta reală era “Ne-au bătut ăia/alea și am pierdut locul întâi”, dar asta era prea “defetistă”.
Referitor la ce s-a scris mai sus, cred că nici Arhi nu susține ideea delăsării, dimpotrivă. Dar, dacă încerci de zece ori să intri la Medicină și pici (exemplu aleator), poate că ar fi bine să te reorientezi. Sau dacă la tenis dai 9 din 10 mingi în fileu/aut, poate că baschetul e pentru tine. De acord că nu poți ieși pe locul unu tot timpul, dar să începi o competiție cu ideea că e important să participi, mai bine nu.
Vorba lu’ Caesar “Mai bine șef într-un mic sat, decât al doilea om în Roma”.
NOU
finally, nu toata lumea e analfabet functional:))))
NOU
„Și-au dorit mai mult victoria/să câștige.”
NOU
Bai, asta e fix ca aia de zilele trecute când s-au prezentat concetățenii cu teste PCR pozitive(!!) la îmbarcare în avion pe motiv ca nu știau ca le trebuie negativ, doar ca trebuie. Sindromul diplomei de participare, al dosarului cu șină, etc..
NOU
am citit aia de 2 ori, nu imi venea sa cred
NOU
Asta s-a intamplat de-adevarat? :)))
Clasiiiic!
NOU
Intru pe blog, premiile de participare bad, intru pe reddit www.reddit.com/r/AmItheAsshole/comments/mtvgr6/aita_for_refusing_to_let_my_wife_give_our_son_a/
Cred ca universul vrea sa imi transmita ceva.
NOU
Nu se poate ca fiecare să fie cel mai bun în domeniul lui pentru că există mult mai puține domenii decât oameni.
NOU
Deci oameni buni, nici la giveaway-uri să nu mai participați dacă a apucat să scrie primul că vrea el, e clar?
NOU
Hai, că pe Peter Norman (argint) l-au ținut minte. 🙂
en.wikipedia.org/wiki/Peter_Norman