Am tot stat și m-am uitat, zilele astea, așteptând o reacție de răspuns a guvernului la mediul de afaceri, cu ajutoare concrete, care să ajute companiile să nu dea oameni afară și să își păstreze un cashflow care să le asigure continuitatea, spre binele comun al tuturor.

Am primit doar aroganțele mizerabilului de la cotroceni și behăielile lui Mandolină, carantinat la Vila lac, pentru că, se știe, nu poți sta la guvern în carantină, ca ultimul sărac, doar ești un inginer care nu a lucrat o secundă în viața lui și de aia s-a făcut politician.

Câțu a bălmăjit ceva de amânarea plății impozitelor de către populație, dar așa, de la caz la caz, că nu toată lumea trece prin aceleași chestii și, în rest, nimic, băi, nimic. Iar scenariul este simplu. Oamenii vor fi dați afară, firmele se vor închide sau își vor reduce activitatea la cote de avarie, producția internă va scădea, presiunea pe importuri va crește, la fel și cererea pe euro.

Nu obișnuiesc să dau sfaturi financiare, nu mă implic în așa ceva și nu îmi asum răspunderea pentru asemenea sfaturi. Dar, ca idee, dacă aveți bani în lei, e timpul să le schimbați culoarea, pentru că nu văd bine deloc cursul leului în următoarele luni.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

64 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Oricum presiunea pe curs va fi enormă din cauza achizițiilor directe pentru combaterea molimei în stare de urgență.
    Apoi, să nu uităm că avem un cod al muncii așa cum l-au dorit firmele: cât se poate de flexibil.
    Însă loviturile uriașe vor veni în zona serviciilor, unde nu prea găsim contracte de muncă sau delegații patronale care stau la taifas cu guvernul.

  2. #2

    acel moment cand era bine daca treceam la euro din 2019 =))
    probabil vom trece dupa criza de covid sau poate prin 2029, sincer nu sunt fan al monedei euro, doar pentru ca unitatile mici sunt de kko, niste monede de kkt cu greutate pe masura, dar atat timp cat platesti cu cardul nu e o problema prea mare

  3. #3

    Din pacate nu cred ca exista vreo moneda care sa reziste la socul asta. Euro e clar ca n-o sa tina. Dolarul american cade si el, totusi probabil ca e cel mai sigur acuma. BTW am vazut aseara doi oameni inteligenti care explicau niste chestii:
    – o cucoana specializata in Finante – explica cum tot Vestul e in principal servicii/consum (restaurante, fast-food, cumparat nimicuri, cinema/distractii) ori rahatul asta cu virusul exact in asa ceva loveste;
    – un epidemiolog arata ca asta va tine cateva luni bune, nu doar 2 saptamani; cica o sa fie ca dintii de fierastrau dar scazand gradat: crestere/2 sapt de carantina=scadere, apoi iar crestere dar mai mica decat prima oara, iar 2 sapt de carantina/scadere etc.
    🙁

  4. #4

    Moneda botswaneza am auzit ca are potential mare in perioada asta.

  5. #7

    O intrebare tampita, nu ma pricep deloc la economie…Din moment ce practic numai exista UE, haosul este maxim in principalele tari, cum nu scade euro, sau macar sa ramana la acelasi nivel?

    • #8

      Asa a functionat cursul leu/euro dintotdeauna. Si daca trage un vant leul romanesc, euro creste.

      UE inca exista, dar si-a aratat limitele ca nu poate fi mai mult decat o uniune economica, cu reguli facute clar pentru acele tari care deja au capital adunat din inovatie (Germania), din colonialism (Franta, Spania) plus Italia datorita pozitiei geografice mai mult. Asta si semnalau toti cei care erau impotriva regulii cu 3% deficit/an: cu cat ai PIB mai mare cu atat acel 3 % e mai mare si automat poti sa investesti in tara ta mai mult decat altele mai sarace.

    • nde ai auzit tu ca nu exista ue?

    • #10

      nu e doar intrebarea tampita!

    • #11

      Simplu,pt ca asa vrea un anume guvernator

    • #12

      Animaloo, de cand a explodat situatia, n-am mai auzit nimic de Ursula von der Leyen, de Timmermans…Inainte, numai stiri despre Timmermans si batranul betiv Junker erau peste tot.

    • #13

      Căline, nici despre tine nu am auzit nimic, nici înainte nici după explozie. Clar nici tu nu exiști,

  6. #14

    Guvernul si BNR trebuia sa le puna pumnul in gura bancilor. In loc de astea le-au rugat frumos sa aibe mila de clienti. Care banca e dispusa sa nu faca profit?

    • #15

      Dacă citești declarațiile de avere ale factorilor decidenți, la rubrica “datorii”, ai să înțelegi de ce nu se va întâmpla asta.
      Simplu.

  7. #16

    Nu m-am mai uitat atât la televizor de cand ma știu, așteptând o veste/o mana de ajutor și pe partea asta. Nimic.

    Inclusiv cererea de concediu pt părinții cu copii ale căror cursuri au fost suspendate, o faci, dar normele de aplicare nu sunt publicate, adică tot angajatorul plătește tot, nicio garanție că vei primi vreuna de-un leu după.

    Nu au curaj sa inchida niciun sector. Ca ar însemna automat blocaje și dări pierdute. Nu au niciun ban de rezervă, iar dacă au acum îl papă tot ei, pulimea să pompeze bani pana în ultima clipa.

    Au anunțat doar ca nu mai fac controale, acum se fura ca în codru.

    • #17

      Nu mai astepta degeaba norma de aplicare, scrie in lege. Angajatorul suporta ziua/zilele libere. Lege mai proasta ca asta n-am vazut, statul stabileste ca stau copiii acasa si angajatorul plateste pentru asta. Multumim pnl.

    • #18

      Bine ca toți bugetarii, aceste lepre ordinare, o ard acasă cu salariu întreg. Offf, crima as face.

    • #19

      ba, deci tampenie mai mare nu am văzut. pai tampit sa fiu aa nu ii dau afara, nu? economic vorbind, pentru firma e mai bine

    • #20

      Meh. Nu ai cum. Eu, tu, sa fim în locul lor?… De pe o zi pe alta concediat și ajutor de la ăștia zero.

    • #21

      pai…de unde bani? aduc eu bani de acasa ca sa il platesc pe angajatul care sta acasa? s-a stricat tiparnita de lei.

    • #22

      Las și eu asta aici, sa nu vă bucurați excesiv:

      Am luat la cunostinta faptul ca acest concediu va fi platit, pentru fiecare zi lucratoare, cu 75% din salariul corespunzator unei zile lucratoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din castigul salarial mediu brut (adica 75% din 5429 RON impartit la numarul de zile lucratoare din luna).

    • #23

      lolica, 185 de lei impozabil, maxim

    • #24

      @Cetin, I know, da’ nu e fair fata de nimeni. Dacă vrei sa ii pastrezi și după ce trece nebunia, trebuie sa le dai ceva în perioada asta.
      Se pare ca tocmai au mișcat ceva și mai putem invoca forta majora pe mai multe domenii. Care, evident, amana niște plăti, nu le scutește definitiv, ca să scoatem banii din chiloți probabil la redeschidere. :))

  8. #25

    Ce japite sunt ING-ul… dupa ce se termina povestea asta, o sa caut alta banca fix pentru mizerii gen astea. Eu am si card de euro, platesc 2 euro pe luna si tot ma rup la cursul de schimb!?

    Am schimbat ceva pe Revolut, unde se vinde euro cu vreo 4,84 si ceva lei.

    Dar da, in baza unui curs de schimb justificat de diversele elemente din economie (cursul real efectiv de schimb – REER pentru economisti), FMI a spus toamna trecuta ca leul ar fi trebuit sa se deprecieze cu pana la 10% pentru a ajunge la un nivel de echilibru in ton cu mizeriile din economie (sa traiasca politica wage led growth a PSD, care a dat, dar iata ca acum se si ia)… probabil ca nu se va duce chiar cu atata (10% ar fi insemnat 5,3), dar totusi, diversificarea e buna.

    cursdeguvernare.ro/leul-departe-de-nivelul-pe-care-l-ar-dicta-fundamentele-economiei-cauza-politica-fiscal-bugetara.html

  9. #26

    pariezi pe euro, pica Germania si s-a zis cu euro. Pariezi pe dolar, face trump o prostie si s-a zis cu euro. nici o culoare nu suna bine perioada asta

  10. #29

    Ajutoarele alea cresc pe camp sau provin tot din banii contribuabililor? Ca eu unul nu prea am chef sa platesc nici un ban in plus pentru asa ceva. Prefer sa stea guvernul cu mainile in sa si sa militeze pentru imunizarea naturala a populatiei cum face BoJo, decat sa intervina iar statul pe banii mei.

  11. #30

    Super sfat.

    Oare ce crezi ca se intampla cu cursul euro daca toata lumea isi transforma banii in euro ? Creste !!!!.

    Si atunci o sa spui : Am avut dreptate.

    • #31

      faptul ca esti analfabet economic si nu intelegi ca fluxul de numerar al populatiei e zero fata de tranzactiile de pe piata de capital, acolo unde se stabileste cursul, nu e neaparAT rau. important e sa inveti din mediul inconjurator

    • #32

      Are timp sa invete, saracul, pana la 90 ani :)). Unii dau niste dume de te prapadesti.

    • #33

      da mă oamenilor, să fiți convinși că fix Gigel care o să schimbe de la saltea cei 950 de lei, economii de-o viață, in 200 de euro, o să stabilească creșterea cursului euro până la cer!
      ‘tu-te-n aripă, Gigele, ai vrut tu neapărat să schimbi 200 de euro și a ajuns cursul la 5,5, ca PH-ul din cauza ta!:))))))

    • #34

      @ Toma Dumitru: Dar 5 milioane de Gigei x 959 de lei crezi ca ar putea influenta ceva ?

    • #35

      @Hawkeye: tu ori trollezi, ori ești incredibil de optimist! tu chiar crezi că există 5 milioane de Gigei care să aibă economii de câte 950 de lei?:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) Buahahahahahahahahahaha!
      hai mă băete că ești simpatic tare de tot!

    • #36

      Mă simt obligat să revin!
      Bă, voi cititorii elitiști de pe primele 2 bloguri premiante ale țării, chiar dacă sunteți câteva zeci de mii, învățați mă că sunteți într-o bulă!
      oți avea voi economisite câre 352 de salarii pt zile negre, dar de la voi, câteva mii, până la a presupune că sunt milioane de români au economii pe care o să le schimbe în valută și o să destabilizeze cursul….. Bă, serios!

  12. #37

    Ia sa vedem ce spune analfabetul economic principal la urmatoarea intrebare . Cat de mare este fluxul de capital cand toata economia este oprita? Nimeni nu importa si nimeni nu exporta . Cand fabricile sunt inchise ce fac firmele cu euro ? Cand nu se mai consuma petrol cine mai cumpara petrol cu valuta ? Nimeni

    Alte sfaturi interesante mai ai ?

    • #38

      Nimeni nu importa:))))))))))))))))))))))) gata, e ok, poluezi topicul aiurea, mai mergi si pe la alte căși

  13. #39

    Se supara cineva daca il trec pe wishlist alaturi de Iliescu si pe Vasilescu de la BNR?

  14. #41

    Haur. Asta e culoarea.

  15. #42

    Abia suntem la început și deja se dă afară pe capete. Vorba unui amic ceh după câteva jointuri, „kapitalismus” (e funny doar dacă l-ați fi văzut&auzit când a zis-o, deci nu e funny). S-a trezit și maică-mea că vrea să-și depună dosarul de pensie, după trei ani de lălăială. Am adoptat cățelul numărul patru, pentru că ei vor moșteni acest Pământ. Ieri am pus niște pâine la înmuiat în lapte, pentru chiftele, mai rămăsese niște lăptic pe fundul castronului. L-am băut, să nu îl irosesc.

    #fluxofconsciousness #mâineîmivin25dekiledeorezbasmati #dolcefarniente

  16. #43

    Moment venit la fix pentru investitii mari, pentru cine are cash, dupa cresteri nesimtite la imobiliare.

  17. #44

    Toată lumea știe că hârtia igienică va fi noua valută forte.

  18. #45

    Nu au trecut 2 zile, am pierdut 500 EUR /lunar, ma astept sa mai pierd inca 1000-2000 ….aia e mergem inainte.

    • #46

      IT? :(((

    • #47

      Idem aici. Ieri au plecat 8 clienti pe digital marketing – dentisti, saloane de infrumusetare, travel. Nasol si pentru ei da’ si pentru mine. Suna telefoanele incontinuu cu oameni care vor sa puna “on hold” serviciile, am incercat si cu 50% discount pentru urmatoarele 3 luni, oamenii zic “pai ce discount nene, noi nu mai avem bani sa platim angajatii”. E groasa. 🙁

    • #48

      Bai fratilor sunt singurul caruia nu i se pare normal ca toate afacerile astea se inchid dupa nicio saptamana de inactivitate ? Unde plm e profitul ala baban ?

  19. #49

    Oricum, daca scapam din kktul asta sper ca lumea civilizata se va invata minte sa nu mai cumpere toate tampeniile facute in China. O gramada de prosti au tot impins gogoasa ca China e o civilizatie de 5mii de ani. Care civilizatie, bre? Cand mananci lilieci, pangolini si alte scarbosenii – ce fel de civilizatie e aia?

    • #50

      Nu cred ca scapam curand de asiaticii rosii.Am vazut ca si-au asmutit tovarasii miliardari sa- si bage nasul pe unde sunt sanse sa apara cate un vaccin,,un miliardar chinez a sponsorizat institutul…”.Ma bucur ca v-ati dat seama ca lucreza la ordin.Cred ca rusnacii-s mititeii pe langa tovarasii chinezi.Coc ei ceva.

  20. #51

    Își ține cineva economiile în euro? După ce că ți-i mănâncă inflația, mai pierzi și la curs.

  21. #53

    Își ține cineva economiile în euro? După ce că ți-i mănâncă inflația, mai pierzi și la curs.

    • #54

      am vrut să zic lei

    • #55

      :))) Tu știi în ce țară trăiești și cum trăiește omul de rând? Economii în euro. Right.

    • #56

      Eu îmi țin datoriile in lei. Îi amân pe toți 2-3 luni și le plătesc pe toate cu prețul unui pachet de țigări.

    • #57

      smart man

  22. #58

    Aur.

  23. #61

    Nu ți-am ascultat sfatul, dar juma’ din banii economisiți i-am transferat soției să-i schimbe în euro că lucrează la bancă și are curs mai bun.
    Jumătate din jumătatea rămasă îi bag pe Revolut și iau acțiuni la TESLA că au scăzut bine in ultima săptămână. Just for fun.

    Apropos de bănci, deștepții ăștia nu închid și băncile? Că ăștia din Italia deja fac cozi in sediile băncilor să-și amâne ratele.

    • #62

      Acum două săptămâni am dorit să retrag de la Santander PL bani și să-mi iau euro. Nu am experiență cu INGul din România (pireus a fost perfect, firstgunoi… mmmda) însă Santander Polonia, ohhhhhhh hohooooo, cred ca ați face toți infarct, ciumă sau/și virusuri noi.

      Pentru o sumă mică am fost în Szczecin la toate cele trei filiale și tot nu aveau amărâți de euro decât dacă aștept 5 (Cinci) zile lucrătoare. Este vb. de o suma cu 4 cifre… Fucking 4 cifre și cinci zile…. Într-un oraș mare de granița, într-un oraș cu port mare…. La tarabe nu schimb că mă violează și ăia. Măcar așa iau doar de la unu m..e.

      În Germanica mă asigură la radio (TV nu am) de câteva ori pe zi că-s destui bani… Experiența de aici m-a învățat că cu cât asigură mai mult cu atât…. Pa. Vă iubesc. Noapte bună.

    • #63

      Nu lua Tesla ca ti-o furi grav. E in cadere libera. Ia pe la sub 250, ideal sub 200.

  24. #64

    Neam de hoti!
    Hoţii au furat 50.000 de măşti de protecţie dintr-un depozit de consumabile medicale din oraşul german Koln, informează marţi DPA, conform agerpres.ro.