Un ultim gând la discuția despre kaufland și unguri.
Este extrem de periculos, cel puțin în românia, să aduci în discuție un comportament al unui ungur sau orice altceva are legătură cu asta. Și nu pentru că apar apostolii bunătății, nu.
Ci pentru că brusc, în oameni se trezește o alăturare tâmpită. Ungurii vor Transilvania, toți ungurii sunt la fel, moarte lor, să ridicăm ziduri. Pur și simplu te trezești într-un templu închinat demenței și xenofobiei și nu mai știi cum să ieși din el și să te delimitezi de toată idioțenia exacerbată peste tot.
Dar pentru mine a fost o lecție. Niciodată, absolut niciodată nu voi mai scrie un rând pe tema asta. Pentru că nu vreau ca prietenii mei unguri să se simtă jigniți sau să primească gălețile alea de zoaie, fără să aibă nicio vină. Románok szelídülnek.
NOU
Nush ce sa zic. Eu sunt in lisabona. Urmează Barcelona si Madrid. Pula-mi-i de voi si de ungurii voștri dar am auzit ca unguroaicele se rup bine
NOU
mai ai de asteptat, e prin decembrie
NOU
Am dezvaluit ca am un sfert de provenienta maghiara, chiar de la Magyarorszag. Si, desi respect natia si Republica, pentru certele ei realizari, vizibile imediat cum pui piciorul nu in Szeged, ci in Kiszombor sau Mako, si cu toate ca, la randul meu am prieteni maghiari atat in Timisoara, unde am copilarit, sau in Ungaria, te asigur ca sunt EXTREM DE MULTI exponenti ai maghiarimii care si maine ar lua nu numai Ardealul, ci toata Romania, daca oportunitatea s-ar materializa. Si te mai asigur de o chestie: cum cred ei ca Ardealul li se cuvine, sunt romani (da, romani) care sunt in dubiu, ca sa nu zic sceptici, asupra drepturilor noastre in Ardeal. Si nu sunt din Vaslui.
NOU
asa cum 100% din romani cred ca au dreptul asupra basarabiei si ar lua-o si maine. nu despre asta e vorba, ci despre reactiile demente de ieri, care m-au facut sa imi fie jena ca am aceeasi nationalitate cu acei oameni.
NOU
Total de acord cu tine, mai ales ca eu am avut de asemeni o reactie. Insa asta schimba prea putin realitatea, din pacate. Exemplul tau cu Basarabia este esential. Intreaba 3 romani pe strada daca ar vrea Cadrilaterul si daca chiar avem drepturi. Doi vor raspunde afirmativ.
Cu toate astea, insa, parerea mea e ca secuii sunt un fel de negri care sufera de diacriminare pozitiva. Sunt mai rau ca tiganii, care nu revendica teritorii, ci doar dreptul la a-si duce viata asa cum doresc. Aia nu vor sa se integreze, dar pamantul il vor. Oare sașii de ce nu revendica si ei, in numele apartenentei tranzitorii la Austro-Ungaria, Sibiul, de exemplu?
Am prieteni pe care statul i-a “deportat” in secuime, pentru a putea tine situatia sub control, fiindca, vrem sau nu, credem sau nu, incitarea la pretentii teritoriale si independenta administrativa e o chestiune certa, care rar penetreaza bariera spre “centrele media”, si pe care, asta este situatia, statul roman o controleaza cu pulanele, la propriu, de zeci de ani.
NOU
@Der
Ca sa stie si restul in romana:
*Seghedin = Szeged
*Zamborul Mic = Kiszombor
*Macău/Macovia = Mako
NOU
@Arhi, te inseli, desi nu sunt roman, eu sunt simpatizant 100 % roman pe tema asta, nu vreau sa recurg la istorie dar maghiarimea e un popor alogen prin partile astea… au maxim 1000 de ani vechime de cand colcaie si, se zvarcolesc de 100 de ani pentru ceva ce au pierdut pe campul de lupta, – problema cu trianon, zic – ba unde in 1919 Armata Romana ocupase chiar HUngaria toata. Te inseli, nici nu se poate compara dreptul romanilor asupra Basarabiei cu dreptul hungurilor asupra Transilvaniei, pentru ca drepturile hungurilor nu exista, sunt 0 barat sunt niste drepturi inventate, strutocamile ale fantasmei lor si a imaginatie iredentiste maghiare. Cum spuneam, am avut o iubit hunguroaica, mi- a explicat extrem de bine de ce urasc hunguri pe romani si, poate ca au de ce sa ne urasca dar, e o ura blonava, netratabila aproape de nebunie endemica de tip nazist care nu poate fi trata ci doar prevenita… De accea trebuie romanii, Romania sa stea cu arma la picior mai ceva ca Spartani cand vine vorba de hunguri. Daca nu, istoria se va repeta si un neam de alogeni, un neam care nu are de a face cu nimic pamanrturile astea fagaduite de Dumnezeu doar romanilor, vor face crime in masa, deportari, si alte asmenea fapte ireprobile unei fiinte umane si raul va creste cu o treapta pe scara universului asta si asa malefic…
Ps. spuneam ca noi ca romani avem drepturi asupra Basarabiei pentru ca rusi au furat efectiv jumate din provincia moldova, pe cata vreme unguri au venit peste populatia romaneasca din transilvania incercand sa o asimileze sunt doua lucururi diferite, a ca zic unguri si chiar recunosc ca au desclaecat ei primi si ca in transilvania nu era nimeni ci doar paduri :)) asta e problema lor dovezile stintiifice istorice arata total diferit… zic, nu dau cu paru.
NOU
@Maraka: you hit the nail on the head, much obliged.
Vedea-le-aș scrise așa :)!!
NOU
“EXTREM DE MULTI exponenti ai maghiarimii care si maine ar lua nu numai Ardealul, ci toata Romania”
Mai, nu le pot purta pica. Multi de-ai nostri ar ocupa si maine Ungaria daca ar avea ocazia.
NOU
Peste 100 de ani o sa fim noi mai multi decat romani si unguri si o sa vedeti voi atunci!
NOU
eu cred ca mai devreme, mancatzash
NOU
bine punctat, noroc ca tiganimea nu e atat de jmechera precum vrea sa para, io de eram tigan injghebam repede un roma lives matter, asa ca cu civilizatiunea lor… be careful what you wish.
NOU
Si de la cine o sa mai ciorditi mancatz-as? 😀
NOU
Unii zic ca e diversiune de la scandalul CAS.
NOU
da, si aia sunt fix pe aceeasi craca cu ceilalti.
NOU
Ieri un influencer de asta de pe facebook striga sa dea lumea share la clipul ala si i-am zis si eu decent sa dea share si la stirea cu cnas, a zis ca deja e o obisnuinta cu scandalurile la nivel inalt. Adica da-i in pula mea pe aia care mor cu zile de cancer, mai important e ca o proasta nu ia dat unui prost mici. Ne doare in cur cand vine vorba de cacaturile facute de astia cu spitale, drumuri si alte d’astea de mai folosim noi din cand in cand, dar sarim cand vine vorba de gay, unguri si alte natii.
NOU
@Eu
Ea a fost si e proasta pentru ce a facut. El de ce e prost in cazul ala, de ce il faci prost?
NOU
@charles
La mai multe: Rosia Montana si 4,5 miliarde de dolari pentru firma Gabriel Resources, 80 de miliarde de euro pentru treaba cu inchisorile romanesti, pilonul de pensii… astea mi-au venit in minte.
NOU
E prost pentru ca se zvoneste ca unde e scandalul e si el. Trecand peste asta, principalul motiv, e ca a taiat bucati din clip, si asta inseamna ca a manipulat. Da, e o jegoasa si aia de la caserie, dar el e mai jegos ca ea. Daca avea oua punea toata filmarea, dar stia ca o sa isi umple si el frigiderul.
NOU
Eu am fost ala cu zidurile pentru idiotii care, oricat ati incerca voi sa o alinati, sunt majoritari in Tinutul Secuiesc, si asta pentru ca sunt niste idioti care nu isi dau seama cate a facut Romania pentru ei, si cum este foarte foarte posibil ca in Ungaria, daca printr-o minune toti ar primi bani din cer sa isi permita sa plece de aici si sa se mute acolo, ar fi tratati mai rau ca tiganii, pentru ca oricum ei ca secui, nu sunt vazuti unguri puri de catre majoritatea de acolo .
Nu urasc ungurii, iubesc Budapesta, and as a matter of fact, daca maine s-ar pune problema ca ungurii sa ia Transilvania si sa o faca a lor, nu m-ar interesa decat sa ii rog frumos sa ia si Timisul .
NOU
⬆️ Asta da motiv sa nu mai scrii despre tema.
NOU
Și noi te rugăm să te muți în orașul în care îți place așa mult. Și să comentezi în altă parte.
NOU
Ai uitat să ne spui cine o să plătească pentru zidul ăla 🙂
NOU
Mai dute tu in pula mea, sa sugi, oare de ce minti? Daca nu stii ceva, nu te amesteca, sunt miii de secui in Ungaria, si o duc bine, ei sint bine vazuti, pentru-ca sint oameni mun citori, si bun meseriasi, ce ce nu se poate spune despre romanii, care sint buni la furt si minciuni!
Voi sinteti niste cacatii de fricosi! Chiar daca sinteti mai multi, mult mai multi, voi totusi in fiecare seara va culcati cu freica, ca vin unguri care macar nici nu exista, pentru ca eu personal nu cunosc nici unul, care se angajeaza la o actiune in care se murdareste cu voi!
mai bine vati sterge jegul din ochii vostrii si vati studia realitatea in EU, in care se duc lupte mari pentru banii si drepturi.
Unele cercuri liberal-stamnghiste au interesul, ca sa nu ne aliam, ci sa ne luptam, pentru cacaturi, iar eii sa aiba totul din traista comuna!
Vez exemplul Cehia, Slovacia ungaria si Polonia, sau aliat, si au putere mult mai mare, decat fiecare tarisoara in parte!
NOU
@Józsa János
G-Visegrad e un cacat in ploaie.
NOU
Șefu’, dacă tătarii ar vrea Moldova cred că le-am da-o. Măcar Vasluiul.
NOU
Asteptam articolul asta.
Il inteleg ca pe un fel de “mea culpa” pentru ca ai muscat sceneta idiotului ala.
Am fost putin socat sa vad revarsarea de ura din comentarii. Cred ca mi-am supraestimat colegii comentatori.
Initial am crezut ca oi fi eu defect, ca imi parea rau de fata aia, cand restul lumii o spurca.
nu am vazut nici unguri nici romani, am vazut o fata agasata de un mocofan, care a rabufnit ( asa cum poate multi dintre noi am face-o).
Dar poate sunt eu defect, de la prea mult lucrat cu toate natiile pamantului.
Imi pare rau ca nu mai ai minusurile, dar puteti sa imi lasati reply-uri cu ce prost sunt.
NOU
nu e nicio mea culpa, filmul ramane si arata o problema.
NOU
Pai initial, inainte de rasturnarea de situatie stil hollywood, nu cred ca era cazul sa-ti fie mila. Puteai sa fii neutru sau circumspect dar de ce mila inainte de a sti situatia reala? Celorlalti le-a fost mila de bietul militian ca nu-si poate manca micii in limba romana.
Eu am pus botul si nici prin cap nu mi-a trecut ca un om normal la cap ar provoca asa ceva fara un motiv. Poate chiar era ceva din urma si acum militianul a fortat nota pentru a filma sau poate e doar un tampit.
Daca pe noi ne-a prostit in masa aici unde nivelul e totusi putin mai ridicat inseamna ca Tim si ceilalti fani de a3 si badea care de ani de zile sunt bombardati cu rahat nu au chiar nicio sansa.
Am auzit ca cei de la Kaufland suntin ca nici amenda de la opc nu si-au luat atunci. Hollywood. Sau Kafka cum ar zice orice panarama de TV care nici macar nu stie in ce filme a jucat.
NOU
Mi-a parut rau pentru ca o spurca un net intreg de patrihoti.
si nu am pretentia ca sunt vreun sherlock holmes ca n-am pus botul. dar e de-ajuns o singura vizionare sa iti dai seama ca ce a filmat boul ala nu era prima interactiune cu vanzatoarea.
Dar na, e unguroaica da-o dracu, sigur a facut ea ceva, pe principiu bate-ti nevasta, oricand, oricum, nu conteaza, stie ea de ce.
NOU
Numai sa nu cadeti in extrema cealalta de la atata corectitudine pentru ca acum mi se pare ca sunt judecati toti romanii, inclusiv de imbecilul ala de mai jos
NOU
*mai sus
NOU
Józsa János cu conspirațiile stâmnghiste?
NOU
Da, un secoi adevarat, muncitor si cu foarte multa ura pe romani
NOU
:)) Te așteptai la altceva?
NOU
Nu mi se pare corect ca TU sa nu mai scrii despre un anume subiect din cauza “unora” care poate sunt sau nu dezaxati, incompetenti , rasisti etc ( este casa ta simplu, nu le publici comentu sau scrii post cu comentariile inchise) asa unde ajungem ? EU ( cititorul tau )NU SUNT DE ACORD CU TINE.
NOU
cosmin, problema e ca s-a viralizat, iar comentariile nu s-au localizat aici, ci si-au dat drumul peste tot. cu de alea ca trebuie sa le luam gatul, pamant romanesc etc. nu pot fi de acord cu asta si nu mai vreau sa particip la asa ceva
NOU
Esti mult mai puternic decat acest sentiment “eu l am scos in lume inseamna ca port pe umeri cota parte responsabilitate” azi sunt ungurii maine poate homosexualii , votantii psd “ciuma rosie “(la oricare post cu cele enumerate se va trezi dr mengle de serviciu din spatele tst ) si altele, eu cred ca se poate gasi o cale de mijloc suntem o comunitate mare hai sa incercam .
NOU
Daca duc autostrada de la oradea la tg mures si pe urma pana la iasi, io votez sa le dam ungurilor si marea neagra, nu numai ardealul.
NOU
egzact
NOU
Dacă duc autostrada până la Iași ne rezolvă moldovenii noștri problema „micilor” 😀
NOU
NU. trebuie scris, dezbatut, comentat pana or sa priceapa toți idioții
NOU
M-am abtinut sa scriu pe acest subiect pana acum. Prima data am vazut video la tine pe blog, dupa aceea pe facebook. Si comentariile de rigoare. De la bun inceput mi s-a parut o provocare a acelui vloger, ma enerva tonul lui dar, pe de alta parte, stiu ca acea zona intr-adevar sunt oameni care nu stiu romaneste. Si nu e normal sa lucrezi in vanzari pe teritoriul Romaniei si sa nu stii limba tarii.
Ce voiam sa zic… Felicitari pentru tonul ponderat din mesajul de astazi.
NOU
Poate poligloţii locului nu au fost atraşi de mirobolantul job “în vânzări”.
NOU
Of-topic, dar oarecum actual:
– Vreau si eu doi mici.
– …
– De ce nu vorbiti cu mine? Pentru ca sunt roman?
– Domnule Pomohaci, daca nu plecati din fata gradinitei, chem politia!
NOU
Am auzit ca nici dac-ai schimba Pomohaci cu Steven Seagal n-ai prea fi in eroare.
NOU
Da’ lasa ca si ungurii astia is ai dracu’ rau de tot.
Incercam de ani la rand sa le dam Vasluiul si Botosaniul, da’ ei tot numa Harghita si Covasna vor…
NOU
am avut un conflict teapan vreme de cam 100 de ani, pe care l-am castigat noi dar ei contesta rezultatul.
Inclusiv singurul cantec patriotic care nu e somnifer e de atunci.
Cam ce reactii te asteptai sa apara?
NOU
Am avut doar doua experiente in Har-Cov(am vazut ca se poarta prescurtarea asta) : Am stat cateva zile la Balvanyos unde trebuie sa recunosc ca toata lumea a fost dulce,probabil turist fiind s-au comportat ok, chiar mai bine decat alti hotelieri.Ce mi s-a parut deplasat a fost faptul ca ospatari tineri chiar se scremeau sa vorbeasca romana,se vedea ca nu stiu,nu cred ca aveau vreun interes sa tina mese de unguri sa astepte in restaurantul plin doar ca sa-si bata joc de noi,pur si simplu isi cautau cuvintele.
A doua experienta a fost la salina Praid.Asteptam impreuna cu sotia mea la geamul unei patiserii sa iasa placintele(gogosile alea plate ale lor) cand un bozgor taximetrist s-a bagat direct in fata mea,i-a spus ceva in ungureste vanzatoarei,aia a scos gogosile si l-a servit.Cocalari nesimtiti gasesti peste tot,nu contest asta,dar asta ne mirosise de la coada ca suntem romani.Il intreb : “Ce faci nene,nu ma vezi?”.S-a intors spre mine,m-a privit dispretuitor fara sa scoata un cuvant,si-a luat gogoasa si a plecat.
Ok,el nesimtit,dar si vanzatoarea in cardasie cu el.
Eu chiar le doresc autonomie,cu granite frumos tot tacamul.
Sa se roage de noi sa ne exporte apa minerala si cartofi.
Eu stau sa ma intreb,peste tot vad ca judetele unguresti sunt sarace.Sarace de ce?Nu pentru ca sunteti tari in clanta si in loc sa punem umarul toti sa fie bine,voi bateti campii cu autonomia voastra?
Pai ce investitor sanatos la cap ar baga bani intr-o zona a unei tari in care locuitorii refuza sa vorbeasca limba tarii respective si mai vor si autonomie.Cine risca banii ca sa se trezeasca dupa cativa ani in “kosovo”,nema export,nema legi,nema UE.
Ramaneti baietii mei acolo voi cu voi,eu nu am de ce sa calc in Tinutul Secuiesc.
NOU
Vrem Basarabia.Dam la schimb Oltenia.
NOU
Ca sa ne jucam un pic, sa spunem ca cel care a filmat era tigan.
NOU
Buna dimineata la toata lumea.
O mica istorie din viata mea. Cand eram mic, faceam tratamente, evident ca nu era nevoie sa ma deplasez zilnic la medic pentru injectie, aveam si asistente in blocul in care locuiesc, 2-3 la numar. Fix vecina de pe palier a fost asistenta (de ceva ani e iesita la pensie), unguroaica la origine, desi numele e romanesc (adica nu cel de familie, ca nu il cunosc). Adica vorbeste clar maghiara cu accent.
Ai mei, o atentie, orice, deranjul e deranj. A refuzat categoric. Nu a avut copii la viata ei, acum e vaduva. Intre timp, anii au trecut, vizite ,ce mai faci
NOU
Acesti “unguri” traiesc in Romania, beneficiaza de facilitatile oferite de catre statul roman (ex. pensii, asigurari sociale, somaj, asigurare medicala, tratament medical pe teritoriul romaniei gratuit sau nu dupa caz etc.) Ar fi frumos din partea lor sa invete limba romana si in cazul in care lucreaza in comert sa serveasca clientii indiferent de rasa, religie, limba vorbita. Altfel pot mege la munca campului ori la fabrica de confectii unde interactiunea verbal cu alte persoane este limitata. Vorbim despre bun simt aici.
NOU
Acesti “uguri” care traiesc pe teritoriul Romaniei beneficiaza dupa caz de educatie, asigurare medicala, pensie plus alte facilitati oferite de catre statul roman plus alte faciliati si alte drepturi. Lucru pe care statul ungar nu le ofera acestor locuitori din tara noastra. Ar fi de bun simt sa invete limba romana cel putin cei din customer service si sa trateze fiecare client in egala masura cu respect si cu bun simt. Daca nu le place se pot angaja la o ferma, in confectii, constructii etc. locuri de munca unde interactiunea cu clientii este egala cu zero. Managementul Kauflandului si nu numai ar trebui sa stie lucrul asta si sa dea dovada de profesionalism angajand personal care sa vorbeasca si in romaneste si in ungureste dar se pare ca in zona aia este un fel de ma doare in p..a de detalii din partea tuturor din cauza arogantei si nesimtirei.
NOU
Seniorule vezi că s-a defectat firewall pentru idioți, unul a trecut
NOU
Nu cred că e primul sau ultimul subiect pe care-l discuți și apar astfel de manifestări ale unei uri viscerală, fie că era despre unguri, musulmani, negri, pesedisti sau Tim.