Câteodată, mă așez la laptop, încercând să transpun pe hârtie una din multele mele amintiri din viață. Pentru că am multe, sunt destul de în vârstă.

Am observat, chiar astăzi de fapt, că sunt unele amintiri pe care nu pot să le scriu, sunt atât de groaznice, încât mintea refuză să le povestească. Deși poate toată viața mi-am repetat că nu s-au întâmplat, că rănile acelea nu sunt acolo, că a fost doar un vis de copilărie, așa cum am mai făcut cu altele, ajungând chiar să cred că de fapt au fost vise, sunt unele care pur și simplu nu se lasă alungate și nici nu se lasă povestite.

Uneori mi-aș dori să le pot povesti cuiva. Dar nu am încredere în psihologi, mai ales după ultima întmplare cu psihologi la care am asistat, când o tanti psiholog încerca să îi fută mintea cuiva, doar ca să îl facă să mai vină la ședințe de psihoterapie, să mai câștige un bănuț.

Iar ultima soluție, preoții, nu mi se aplică. În primul rând, sunt ateu și în al doilea rând, toți preoții sunt sau au fost turnători. Indiferent de religie.

Din nefericire, sunt condamnat să îmi las tenebrele să îmi distrugă și ultima brumă de echilibru psihic.
#truestory

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.