Câteodată nu mă pot abține să pierd o lacrimă prețioasă privind un apus de soare. Inima îmi vibrează ca o vioară în fața frumosului și tânjesc după sensibil, după artă, după cuvântul muză și muza cuvânt.

Tradus în limbajul crud al muritorilor de rând, viață. Viață simplă, frustă și în același timp de o complexitate neîngrădită de contemporaneitatea atemporală a loesului în care, zilnic, cea de ceas, ne afundăm tălpile pentru a ne extrage seva vitală ce ne mână înainte, spre frumos, spre atom, spre dumnezeire…

printesa-barb-albastra

Dacă v-a plăcut ce ați citit, dacă știți că am rămas din ce în ce mai puțini oameni verticali, avem și noi nevoie de voi.

Alte articole din arhiva de aur