M-am hotarat sa scriu textul asta dupa ce am citit 2 articole care m-au socat. Cel cu lipsa de paturi si cel cu omul cazut pe podea. La cel cu paturile ma ia si acum durerea de stomac cand imi amintesc si cand stiu care este protocolul in Germania in acel caz. Nu, nu e vorba ca omul ar fi fost salvat, ci ar fi fost ajutat sa isi duca ultimele zile decent si cu cat mai putine dureri. Vorbesc dupa 10 ani trati in Germania si cu sotia medic in spital de provincie, oras mic de 16 mii de locuitori.

Acum revenind la omul cazut pe jos. Aici nu mai e vorba nici de salarii, nici de protocoale, nici de primarie, nici de minister. E vorba de omenie. Chiar atat de innumani am devenit? Erau ceva comentarii cum ca ala e om al strazii, ca nu era bolnav, etc.. Sotia lucreaza ca medic internist, deja de 10 ani, in spitalul din „Corabia a Germaniei“ sa zicem. Din cand in cand face si garzi in unitatea de primiri urgente. Si sunt adusi de ambulanta si astfel de oameni. Unii in stare de ebrietate, altii murdari, altii deja cunoscuti ca sunt acolo degeaba. Ce se petrece cu ei? Pai intai o asistenta ajutata de cei de pe ambulanta il aseaza pe un pat,  ii dezbraca, curata, si imbraca in halat daca hainele lui sunt prea murdare. Daca nu are dureri, nu sangereaza, nu are probleme cu respiratia si semnele vitale sunt bune i se da un cod verde de prioritate si este anuntat medicul. Nu conteaza ora, vremea de afara sau  zodia pe care o traverseaza Marte. Medicul vine cand a terminat de rezolvat cazurile rosi, portocalii sau galbene si il examineaza. Ii ia probe de sange, scrie un ekg si face un consult extern. De cele mai multe ori problema e legata de consumul de alcool si atunci dupa ce e sigur ca nu a suferit un infarct sau accident vascular e lasat sa doarma pana dimineata pe un pat. De obicei astfel de pacienti sunt gasiti cazuti prin vreun sant, gradina sau margine de drum. Rar ajung singuri. Deci trebuie sa elimine toate dubile ca ar putea avea alta cauza  fata de consumul de alcool  cazutul pe jos. Din ce imi zice ea cam 2 din 10 cazuri necesita internarea, adica chiar sunt bolnavi. Restul au nevoie de un somn bun. Deobicei se trezesc dimineata si pleaca singuri. Nu e o munca placuta. De multe  ori miros urat sau injura, dar cei care au ales sa lucreze acolo si-au asumat si asta. In cazul in care devin agresivi se cheama politia si dupa ce este consultat si se constata ca poate pleca acasa este condus de acestia. Nu este dat afara de personalul medical. Nu exista portar, bodiguard sau ceva asemanator in spital.

Concluzie. Indiferent in ce stare ajunge un pacient, daca e imbracat in costum sau cu haine murdare, daca e proaspat ras sau are fata acoperita de tatuaje singurul criteriu dupa care este tratat sau prioritizat e acel cod de culoare dat de gravitatea medicala. Exemplu daca esti consultat ca ai venit cu dureri de burta si toate semnele vitale sunt ok, iar pe usa intra unul cu semne de infarct, esti lasat sa astepti pana e rezolvat acesta. Fiecare pacient e tratat ca un  om. Nu poti stii cum a ajuns in starea accea. Acum toti suntem tari si cadem si ne ridicam de oricate ori e nevoie, dar cand se arde un circuit pe undeva e posibil sa ajungem ca nenea ala de pe jos din Corabia.