Contul meu
M-am hotarat sa scriu textul asta dupa ce am citit 2 articole care m-au socat. Cel cu lipsa de paturi si cel cu omul cazut pe podea. La cel cu paturile ma ia si acum durerea de stomac cand imi amintesc si cand stiu care este protocolul in Germania in acel caz. Nu, nu e vorba ca omul ar fi fost salvat, ci ar fi fost ajutat sa isi duca ultimele zile decent si cu cat mai putine dureri. Vorbesc dupa 10 ani trati in Germania si cu sotia medic in spital de provincie, oras mic de 16 mii de locuitori.
Acum revenind la omul cazut pe jos. Aici nu mai e vorba nici de salarii, nici de protocoale, nici de primarie, nici de minister. E vorba de omenie. Chiar atat de innumani am devenit? Erau ceva comentarii cum ca ala e om al strazii, ca nu era bolnav, etc.. Sotia lucreaza ca medic internist, deja de 10 ani, in spitalul din „Corabia a Germaniei“ sa zicem. Din cand in cand face si garzi in unitatea de primiri urgente. Si sunt adusi de ambulanta si astfel de oameni. Unii in stare de ebrietate, altii murdari, altii deja cunoscuti ca sunt acolo degeaba. Ce se petrece cu ei? Pai intai o asistenta ajutata de cei de pe ambulanta il aseaza pe un pat, ii dezbraca, curata, si imbraca in halat daca hainele lui sunt prea murdare. Daca nu are dureri, nu sangereaza, nu are probleme cu respiratia si semnele vitale sunt bune i se da un cod verde de prioritate si este anuntat medicul. Nu conteaza ora, vremea de afara sau zodia pe care o traverseaza Marte. Medicul vine cand a terminat de rezolvat cazurile rosi, portocalii sau galbene si il examineaza. Ii ia probe de sange, scrie un ekg si face un consult extern. De cele mai multe ori problema e legata de consumul de alcool si atunci dupa ce e sigur ca nu a suferit un infarct sau accident vascular e lasat sa doarma pana dimineata pe un pat. De obicei astfel de pacienti sunt gasiti cazuti prin vreun sant, gradina sau margine de drum. Rar ajung singuri. Deci trebuie sa elimine toate dubile ca ar putea avea alta cauza fata de consumul de alcool cazutul pe jos. Din ce imi zice ea cam 2 din 10 cazuri necesita internarea, adica chiar sunt bolnavi. Restul au nevoie de un somn bun. Deobicei se trezesc dimineata si pleaca singuri. Nu e o munca placuta. De multe ori miros urat sau injura, dar cei care au ales sa lucreze acolo si-au asumat si asta. In cazul in care devin agresivi se cheama politia si dupa ce este consultat si se constata ca poate pleca acasa este condus de acestia. Nu este dat afara de personalul medical. Nu exista portar, bodiguard sau ceva asemanator in spital.
Concluzie. Indiferent in ce stare ajunge un pacient, daca e imbracat in costum sau cu haine murdare, daca e proaspat ras sau are fata acoperita de tatuaje singurul criteriu dupa care este tratat sau prioritizat e acel cod de culoare dat de gravitatea medicala. Exemplu daca esti consultat ca ai venit cu dureri de burta si toate semnele vitale sunt ok, iar pe usa intra unul cu semne de infarct, esti lasat sa astepti pana e rezolvat acesta. Fiecare pacient e tratat ca un om. Nu poti stii cum a ajuns in starea accea. Acum toti suntem tari si cadem si ne ridicam de oricate ori e nevoie, dar cand se arde un circuit pe undeva e posibil sa ajungem ca nenea ala de pe jos din Corabia.
NOU
A, nu, îmi pare rău! Trebuie văzut și analizat. Poate sunt țigani plodoși, vorba lui Cantemir (fecundique Cingari), poate sunt unguri, poate sunt poponari delabrați, poate sunt (ew) săraci. Nu putem face abstracție de aceste esențiale categorii zosoist-eftimiene, pentru că povara civilizației și umanității superioare apasă pe umerii noștri. Pe mâna cui lăsăm planeta?!?
NOU
Pe mâna lui Zoso. Sau a lui Eftimie.
NOU
@Maithun: Haidi, bre, cu articolili alea odata! Ori te vrei pețită? Sunt sigur ca multe-am mai avea de invatat de la matale. Sau cumva nu te da generozitatea afar’ din casa?
NOU
@Nea Zăpadă: Sunt în sesiune, conașule, bașca munca, bașca lenea 🙂 Poate din vară încolo, dacă am idei. În general mă pricep mai bine la chibițat de pe margine la ce scriu alții. Dar dacă vă plictisiți vă pot oferi un scurt pasaj despre căsătoria tradițională la rromi, care cred că merge și într-o recenzie la „Bridgerton”, sau chiar într-o minută de ședință neolegionară :)))
În orice caz, putem vorbi mai degrabă de o „endogamie relativă” (Liégeois, 1976:52), sau de tendințe endogamice de intensități diferite (Williams, 1984:337). Principiulprimariînt ar fi e ruiver aiate (ăre ruiverari aiate) , respectiv a mariajelor care se îndepărtează prea mult de perimetrul vica-kumpánia
NOU
@Maithun: Même pas peur. Stiu eu ca te-ai putea face util cu texte si pentru noi, muritorii patibulari. Bafta la izamene si hai cu articolele!
NOU
Altă umanitate (Suceava): www.facebook.com/bodnardaniel/posts/301507268072083
NOU
Am tot vrut sa scriu asta aici, dar nu am prins momentul oportun.
Long story short:
Copila, 5 ani, mers la inot cu gradinita. Ne-au sunat ca are o problema la ochi. Am mers la gradinita, avea un strabism foarte pronuntat – fara niciun semn inainte. Nimic.
Luat copila, fugit la urgente. Spitlaul de pediatrie, Bratislava.
In trei ore jumate am avut toate testele posibile efectuate: oftalmologie, neurologie si CT.
Neuroloaga – cu putina engleza pe care o stia – ne-a explicat cat mai bine cu putinta ce se intampla si ce sa facem in continuare. Asta a fost joi.
Din cauza barierei de limba, nu ne-a fost foarte clar si am decis sa mergem undeva unde sa ne explice cineva sa intelegem.
Din lipsa de idei si doctori vorbitori de engleaza + panica/disperarea noastra, am ajuns in Austria – Eisenstadt.
Spital public – vinerea seara.
Am parcat si am intrat (nu badigarzi, parcangii, lume).
La receptie erau doi tipi – nu doctori/personal medical.
Cel cu care am interactionat vorbea o engleza de am zis ca visez.
Ne-a zis omul unde sa mergem si am plecat in directia indicata.
Pe holurile spitaului, toti cei cu care ne-am intalnit (doctori, asistente, pacienti etc.) ne-au salutat – dupa primii doi am inceput sa salutam noi primii – nu-s necivilizat, dar strasul plus nefiind obisnuit – m-au facut sa fiu cioban.
Am ajuns la urgente pediatrie.
Nimeni acolo. Am unat la un butonas si au aparut doua doctorite tinerele.
Am intrebat de engleza – of course.
Am explicat noi ce si cum – intre timp au mai venit doua (tot doctorite – scria pe ecusoanele cu numele). Una dintre cele nou venite vorbea slovaca, i-am dat hartiile noastre si, dupa ce le-a citit si tradus colegelor, a inceput sa vorbesca cu noi in slovaca. (aveam si asigurare medicala din Slovacia – valabila in UE). I-am spus ca nu suntem slovaci si am trecut inapoi pe engleza – toate 4 vorbeau si engleza 🙂
Dupa 1-2 minute ne-au intrebat de unde suntem – Romania. Moment in care una dintre ele a scos telefonul sa o sune pe a cincea, care era de garda, si vorbea romaneste -> aici m-am cacat pe mine cu adevarat.
Le-am spus ca nu e cazul, dar daca nu ne putem intelege e foarte ok ca varianta. Ne-am inteles.
Si asa au stat cele 4 doctorite cu noi acolo, O ORA, pana ne-au explicat tot ce scria pe hartiile noastre, dupa care ne-au explicat care sunt urmatorii pasi. Ne-au spus la final ca daca nu rezolvam in Slovacia, sa ne ducem inapoi acolo ca se va rezolva.
NU mai lungesc povestea – cert este ca imi venea sa plang cand am plecat de acolo – unu pentru ca ne linistiseram si stiam care e faza si doi, pentru ca ma gandeam cum ar fi decurs toata interactiunea (partea din Slovacia + Austria) daca eram in Romania.
Nu stiu daca exista vreo morala la toata povestea asta – pentru cei care citesc – dar eu cu nevasta-mea, in seara aia, in drum spre casa, am jurat ca ne vom muta in Austria – indiferent de ce va presupune asta (legal vorbim aici).
Intamplarea a avut loc in decembrie 2019. In aprilie 2021 ne vom muta in apartamentul nostru nou dintr-un orasel din apropierea frontierei cu Slovacia. Am zis sa facem asa in prima faza pentru a ne pastra locurile de munca de aici, deocamdata – sa nu plecam de la 0, iar, cu toate.
Zi faina si succese tuturor!
NOU
Si la noi exista problema ca multi medici stiu doar germana. Pentru asta au infintat un fel de hotline unde medicul suna si spune de ce limba are nevoie. Este sunat apoi de un translator si conversatia are loc prin intermediul lui.
NOU
cel mai bun spital din romania e avionul de viena!
NOU
Noi ( cand zic noi ma refer la familie ) am tras cu mama 2 ani, pampersi, mancat cu lingurita, operata in oug….in fine, ca sa scurtez: vine smurdu (si nu a fost caz singular): aaaa, si doamna e la pat de atat timp? Si nu are escare? Si nu pute in casa? E spalata? Aveti si pat de spital?
Ne uitam la ei cam cum se uitau ei la mama.
Inca nu mi dau seama ce e gresit si unde, dar, stupoare si mirarea cadrelor medicale…..wtf!!!
NOU
Am avut multe motive pentru care am plecat din Romania, dar acum ca sunt aici de aproape trei ani pot spune ca modul asta de a trai, mereu temandu-te ca in caz ca ai nevoie de ajutor nimeni n-o va face daca nu te cunoaste era probabil principalul meu motiv de stres care m-a tinut ani de zile intr-o constanta stare de depresie.
Modul in care ii privim pe cei din jurul nostru este implicit cu neincredere. Toti nor sa te fure, sa te toarne, sa profite de pe urma ta. Nu realizam, dar crestem de mici in regim de supravietuire si intr-un mediu ostil.
Cred ca e o ramasita de-a comunismului – am prins putin comunism si nu stiu pentru altii cum a fost, dar parintii mei se temeau ca or sa fie turnati la secu de oricine nu era familie. Asa ca s-au izolat de oameni si m-au crescut pe mine si pe sora mea intr-o perpetua stare defensiva.
Civilizatia asa se construieste de fapt: sa ai incredere ca vei fi tratat decent(nu extraordinar, au si oamenii limitele lor) de catre cei din jur, oricine ai fi. Dar Romania, nu stiu daca are sanse sa ajunga acolo prea curand. 🙁
NOU
TL DR: Nu avem nici o sansa. Toata zona asta geografica e bolnava. Plecam sau ne mananca.
Preambul: comnata-miu doctor, comnata-mea doctor (fiica subiectului). Sistemul PCR activat, nu s-a pus problema de spaga, desi…
Ieri a ajuns socra-miu acasa dupa 3 luni de Elias.
Octombrie diagnostic de cancer la plamani cu metastaze in creier.
Internat la Elias incep investigatiile pre-operatorii (RMN, CT, radiografii etc).
Pana sa iasa rezultatele investigatiilor face covid in spital si e mutat din sectia de neurologie in izolare, unde sta doua saptamani in carantina. Dupa doua saptamani este testat din nou si iese pozitiv. Ramane in carantina inca doua saptamani. In aceste 4 saptamani nu avanseaza investigatiile.
Dupa patru saptamani de carantina, se reiau investitigatiile de la pazul zero (RMN, CT, radiografii etc).
Se ajunge la concluzia ca metastaza de la creier e operabila si se ia deciza operatiei care are loc in Decembrie, in jurul datei de 10. Din ziua operatiei pana la externare orice contact cu pacientul a fost interrupt (pana atunci mai tineam legatura prin Whatsapp).
Singurele informatii pe care le primeam erau de la doctorul care a efectuat operatia (se vorba cam o data pe saptamana cu el – daca raspunda la telefon sau suna el inapoi) si asistentele cu care vorbeam o data la 3-4 zile cand ne duceam sa ii ducem scutece.
Procedura de dus scutece: trebuie sa te prezinti la poarta in intervalul orar 16-17 cu pachetul pregatit, suni la telefon si vine cineva sa ia pachetul. De pe sectie pana la poarta sunt 3 etaje si cateva zeci de metri. Timpul de asteptare de cand suni poate sa varieze de la 15 minute pana la 45 minute. Acest aspect este mai putin important.
Important este ca primeam informatii de genul: “este foarte bine” “da, nu sta singur in picioare doar sprijinit” “nu va faceti griji este foarte foarte FOARTE (cu acent pe al trei-lea foarte) bine.” Ultima afirmatie a fost facuta cu o zi inainte de externare.
Vine ziua externarii, conform protocolului, pacientul este aduc cu ambulanta acasa.
Long story short:
Si-au batut joc de el, l-au adus cu niste escare la calcai de toata frumusetea (nu pot sa pun poze aici din pacate), nu misca (sa stea in picioare sprijinit e SF), nu s-au obosit sa ii dea sonda urinara jos ca sa nu mai vorbim de efortul de a informa familia.
Maine suntem nevoiti sa il internam la Sf. Sava (cam 2500 eur/luna) si sa incepem fizio kineto terapie ca sa il aducem pe linia de plutire. De-abia dupa aceea ne putem gandi la chimioterapie. Mai ales ca rezultatele analizelor tumorii – cele pe care se prescrie chimioterapia – nu au venit nici acum dupa o luna.
Deci, cu tot sistemul PCR activat situatia este cea descrisa mai sus.
Concluzia: cea de la inceput.
NOU
Daca vrei, da, doar daca vrei, iti pot spune ce creme am folosit la mama ca sa nu faca eacare. Zona calcaiului este o zona sensibila, bine, mai sunt si altele.
NOU
Un sfat bun, nu strica niciodata. Multumesc!
NOU
Dermazin unguent + pansament steril + un leucoplast special pt “batrani sau piele sensibila”. (Leucoplastul asta e un fel de panza si mai lat, se dezlipeste mult mai usor). Se unge sanatos rana cu dermazin, se pune pansament si se lasa pt 12h, se repeta de cate ori este nevoie. Mare atentie, daca se “dezlipesc” bucati de piele/carne, nu se trage, eventual cu o forfecuta sterilizata in prealabil, se taie usor tot ce este surplus. Tot crema am mai folosit Sudocrem.
Important este sa nu se mai faca presiune pe calcai, noi am pus perne, i am schimbat periodic pozitiile piciorului.
Multa sanatate!
Ps: cu dermazin intr o saptamana nici nu am zis ca a avut escara.
NOU
Omnifix este numele leucoplastului, aveam un lapsus.
NOU
Daca, in timpul unei garzi, medicii din spitalul german ar avea 7 clienti din astia, cred ca la al 8-ulea deja si-ar schimba un pic atitudinea si comportamentul. Cred. Iar cand la intrarea in urmatoarea garda, se intalnesc iar cu primul client din precedenta, din nou cred ca ar fi un pic altfel. Altfel spus, cand esti medic/asistent de URGENTE medicale, si vezi ca esti tratat ca centru de somn peste noapte, hm.
NOU
Cred ca pacientul din Corabia nu era al 8-a la fel. Sa nu crezi ca in Germania 9 din 10 pacienti care vin sunt Claudia Schffer, David Hasselhof sau Hellene FIscher. Sunt in general oameni batrani, bolnavi, gasiti pe jos, murdari, etc.
Cand vezi ca medic ca esti tratat ca centru de somn de catre acceasi persoana de mai multe ori anunti serviciul social si incearca ei sa gasesca o solutie. Cateodata functioneaza, cateodata nu. Care ar fi solutia ta, ca si medic, in acest caz? Sa il arunci afara pe scarile spitalului? Sa il injuri? Sa il bati? Sa il asomezi?
NOU
Intamplare care m-a facut sa plec din tara: Acum ceva ani, in Constanta, pe la 3 dimineata ma intoarceam cu un prieten acasa. Pe la Dacia era o mamaie pe la 70 de ani in mijlocul strazii, de-a busilea. Avea piciorul drept super umflat. Am sunat la 112 si a trebuit sa raspund la un milion de intrebari celor de la ambulanta (este beata, o cunosti, de cand e acolo etc.).
Dupa vreo 45 de minute a ajuns ambulanta, s-au uitat putin la ea, au pus-o sa semneze o foaie ca nu vrea sa mearga la spital si au plecat.
Am mai stat vreo 2 ore cu mamaia sa aflam unde sta si am dus-o acasa.
A doua zi deja imi faceam research unde sa plec. Tara de cacat, cu oameni de cacat!