Scriu rândurile astea pentru că spațiul public e complet aglomerat de hipsterii flower power analfabeți, care se identifică cu marea suferință a poporului drag prieten, iar mesajele alea se duc și crează o emoție inutilă, pentru ceva ce nu există.
Își mai amintește cineva de canalul Bâstroie?
Construcţia acestui canal, care face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, a început în anul 2004. România a cerut Ucrainei să oprească acest proiect, având în vedere că noua legătură de 10 kilometri dintre Dunăre şi mare trece prin mijlocul Deltei Dunării şi încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului.
În 2006, Comisia Economică a ONU a dat dreptate României şi a arătat că acest canal poate afecta unele specii de faună din Delta Dunării. Autorităţile de la Kiev susţin însă că pretenţiile de mediu ale României sunt motivate economic – ţara noastră ar pierde bani în urma apariţiei unui competitor pentru canalul Sulina. În pofida numeroaselor proteste emise de Bucuresti, Kievul a inaugurat în 2007 canalul Bâstroe.
Dar lucrurile nu au fost chiar atât de simple.
Romania a “fortificat” bratul fluvial Chilia. In urma cu cateva zile, ucrainenii care lucreaza la canalul Bastroe au incercat, din nou, sa intre in apele teritoriale romanesti. De aceasta data, insa, Romania a “fortificat” bratul fluvial Chilia.
In urma cu cateva zile, ucrainenii care lucreaza la canalul Bastroe au incercat, din nou, sa intre in apele teritoriale romanesti. De aceasta data, insa, politistii de frontiera au interceptat utilajele cu o nava de lupta fluviala, iar dragele si barjele “vecinilor” au fost nevoite sa revina in apele lor teritoriale.
Conform unor surse din cadrul Ministerului de Interne, masurile Politiei de Frontiera din Romania au continuat prin aducerea unei adevarate flote in zona kilometrului fluvial 36, intre Periprava si Chilia. Astfel, in apele noastre patruleaza, de luni, patru nave de lupta – cu mitraliere grele la bord – si aproximativ 20 de glisere si salupe care monitorizeaza zona. Ordinul transmis de la Bucuresti este clar: “nici unui utilaj ucrainean nu i se mai da voie sa intre in apele teritoriale ale Romaniei”.
Conform ultimelor informatii, lucrarile la canalul Bastroe continua in zona Periprava, dar numai in apele ucrainene. Aici, utilajele vecinilor adancesc senalul astfel incat sa poata naviga si vasele maritime. Asta in conditiile in care, prin regulamentul Comisiei Internationale a Dunarii, Bratul Chilia nu este destinat traficului fluvial international.
Asa cum povestesc cei din zona Deltei Dunarii, ucrainenii mai au un motiv pentru deschiderea lui “Bastroe”: in momentul in care Romania va deveni membru al Uniunii Europene, atunci va avea obligatia sa monitorizeze absolut tot traficul pe Dunare, dinspre Marea Neagra. “Iar Bastroe este o ruta pe care romanii nu o pot controla fiindca este teritoriu ucrainean”, mai spun specialistii.
Politistii care monitorizeaza canalul Bastroe spun ca traficul a crescut aici si, in plus, au fost semnalate si vase sub alte pavilioane decat cel al Ucrainei. Constructiile si modificarile albiei fluviului sunt in desfasurare, astfel incalcandu-se si tratatul bilateral care mentioneaza ca nici o tara nu poate face lucrari in zona de frontiera decat cu aprobarea celeilalte.
Reamintim ca in urma cu cateva saptamani, in zona ostrovului Cernovca, utilajele ucrainiene intrasera in apele teritoriale ale Romaniei pentru a lucra la canalul Bastroe. Cu aceasta ocazie, “vecinii” mutasera si granita cu cateva sute de metri. Lucrarile erau supravegheate – asa cum sustin acum reprezentanti ai Politiei de Frontiera – de salupe ale granicerilor ucraineni si chiar de nave de razboi echipate cu tunuri, iar geamandurile de ancorare ale dragelor erau la cinci metri de malul romanesc. La fel, balizele care delimiteaza senalul navigabil fusesera impinse in apele romanesti, fara ca barcuta cu girofar in care erau doi politisti de frontiera romani sa poata face ceva.
In prezent, in apele noastre se mai afla cinci balize mutate de ucraineni. Inainte de a muta senalul navigabil, ucrainenii au cerut acordul Romaniei. Autoritatile de la Bucuresti nu au fost de acord, insa, acest refuz nu i-a impresionat pe “vecini”. Acum, se duc tratative pentru ca balizele sa fie retrase din apele Romaniei. In aceste conditii deputatii din Comisia de administratie publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic au solicitat sa li se aprobe o deplasare pe Bratul Chilia, pentru a se documenta la fata locului. Ioan Jelev, secretar de stat la Ministerul Mediului – prezent la lucrarile comisiei – a declarat ca lucrarile la canalul Bastroe continua, dar se deruleaza la un nivel scazut. Jelev a a mai declarat ca studiul de impact pe problema Bastroe va fi finalizat abia la sfarsitul lunii noiembrie!
Ieri, ucrainenii au mai facut o incercare. In jurul orei 16.00, un vas cu pavilion galben-albastru a trecut pe senalul navigabil, in apropierea unei nave romanesti de lupta. Ucrainenii sustin ca in acel moment romanii au indreptat armele spre vasul lor, amenintand ca vor deschide focul. Politia de Frontiera a infirmat acest fapt si a comunicat ca vasul ucrainean s-a oprit in dreptul mitralierelor de pe nava romaneasca, iar mai multe persoane au filmat armamentul. Surse din cadrul IGPF ne-au precizat ca nava ucraineana nu a fost amenintata, insa flota dispusa in zona Bratului Chilia nu va mai permite vaselor care lucreaza la canalul Bastroe sa incalce apele teritoriale romanesti.
14.oct.2004
Dar despre platoul continental al Mării Negre și disputa legată de Insula Șerpilor, cea care a fost luată României și alipită Ucrainei de tovarășul Stalin? Bănuiesc că nu, ce mare brânză. Dar de investiția românească de la Krivoi Rog, distrusă de Ucraina din condei, gen 800 milioane de euro aruncate pe apa sâmbetei?
Dar știați că, de la anul, românii din Ucraina nu mai au voie să studieze în limba maternă? Yes, deși, în românia, ucrainienii au dreptul de a face școala, de la grădiniță până la doctorat, în limba maternă, în Ucraina nu au voie. Și acesta e doar unul din ultimele abuzuri.
Controversata lege privind limba de stat din Ucraina a fost declarată constituțională de către Curtea Constituțională a Ucrainei în 14 iulie 2021. Pentru cei care nu sunt la curent cu importanța acestei decizii istorice pentru românii din Ucraina, dar și România, menționez faptul că printr-un mănunchi de legi nou adoptate în ultimii 3 ani de către Ucraina, printre care și această nouă lege declarată constituțională, întregul sistem de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, a fost redus la un program de asimilare lingvistică aprobat prin inacțiune și de către România.
Am făcut într-un material anterior AICI o analiză a neconstituționalității cu legea fundamentală ucraineană a anumitor prevederi din această lege adoptată de parlamentul ucrainean, dar și o sesizare la Ministerul Afacerilor Externe din România (răspunsul AICI sumarizand autoritatile din Romania urmaresc cu atentie situatia si considera neafectat dreptul la educație în limba română atâta timp cât aceasta poate fi studiată la fel ca engleza!) cu privire la măsurile luate de către România pentru asigurarea respectării drepturilor românilor din Ucraina la identitate etnică, culturală și lingvistică.
Dintr-un articol foarte bun, care, normal, a trecut foarte neluat în seamă.
M-am lungit, din păcate.
Ideea de bază este cea de la început. Ucraina nu ne este un stat prieten, Ucraina deține teritorii românești și nu doar, dacă scoți părțile luate de la statele din jur, obții Ploieștiul, până să intre în atenția lui Putin, Ucraina era un mic bully al estului, căruia i se rupea de convenții și tratate.
Așa că, cu durere în suflet vă spun, a se scuti cu lacrimile. Diplomația românească ar trebui să lucreze la nivelul cel mai profitabil pentru noi și cam atât.
NOU
subscriu! bravo, Cetin!
NOU
Peste tot se agita acum toti ca o sa vedem cum ies pro-rusii sa spuna nasoale de Ucraina, sa sustina atacul rusilor bla bla. Nu ai voie sa spui ceva de ucraina, acest stat mizerabil, pentru ca esti pro rus.
Da, prefer mizeria ucraineana fata de mizeria ruseasca. Probabil exemplele de mai sus ar fi iesit mai urat daca erau rusii in locul ucrainienilor.
Dar nu m-ar deranja sa-si imparta pumni pana sunt amandoi la podea, pana sunt rusii ingenunchiati de sanctiuni si controlati economic, pana cand Ucraina este facuta praf si ocupata cu reconstructia pe cateva decenii.
Si da, diplomatia romaneasca ar trebui sa profite de acest moment pentru ca jigodiile asta cu prima ocazie o sa o ia de la capat cu abuzurile, mai ales ca noi stam capra mereu. Dar o sa faca fix nimic, aproape ca de obicei.
NOU
Mai trebuie reamintită și eșuarea navei Rostock in data de 2 septembrie 1991.
NOU
Plină cu fier de la Galați și pusă travers exact unde nava se ”sprijinea” pe ambele maluri, ca să o facă ”dop” pe Chilia și să devieze apa spre Reni. Noroc cu un împingător mare care circula expres (fără barje) și a observat că ciolovecii coborau bărcile de salvare deși nava încă plutea și a apucat s-o dea cumva la o parte ca să nu blocheze de tot șenalul.
NOU
Safe e sa ramana Ucraina neprietena cu noi, decat Rusii acolo, foarte amabili cu noi 🙂
NOU
de acord
si at mai fi de menționat si gainariile de la frontiera, cu contrabandă si trafic
sunt o Rusie in miniatură care acum e pusă capra de Rusia mai mare
NOU
iar cand a inceput conflictul cu rusia, au aruncat in linia 1 cu predilectie soldati din zonele cu minoritati, printre care si bucovina de nord.
insa toate aceste cadouri teritoriale nu si le-a luat ucraina, ci le-au fost facute cadou de rusia, conform vechiului ”principiu” rusesc, iti iau ce-i al tau si iti dau ce-i al altuia. ucraina fiind singurul caz in care intai i s-a dat, mai tarziu i s-a luat.
NOU
Sper sa nu se ajunga la bubuiala, dar daca se ajunge, sper sa iasa rau si unii si altii.
Legat de articol, imi aduc aminte si de blocarea unui brat al Dunarii, de catre un vas, numai retin daca era ucrainean sau rusesc.
NOU
rostock, ucraina, 1991. l au scufundat anumit, ca sa blocheze Sulina
NOU
In rest politica nu se face pe prietenii, dar daca ar fi asa rau ar fi pt romania, ca noi nu avem nici un prieten in jur din perspectiva lor.
NOU
Pentru cine are timp sa vada un documentar facut de Adevarul despre Romanii din Ucraina, cum sunt considerati oameni de mana a doua, cum multi tineri romani au fost trimisi pe frontul din Crimeea, etc.
www.youtube.com/watch?v=J11dPIR-fCM
NOU
Cum bre adica “i-au trimis”?
Pai de ce nu si-au facut bagajele sa sara granita aci in patria muma cum isi fac unii planuri c-o sa faca “in caz ca”?
N-or fi vrut? Nu s-o fi putut?
Eh…cam aia e.
NOU
Atât spun: în Kiev, oriunde te-ai afla, poți vedea Arcul Prieteniei din parcul Khreshchaty. Adresa? Str. Vladimirsky Descent, 2.Simbolizează unirea Ucrainei.cu mama Rusia.
Inscripția care spune asta a dispărut prin 2014.
In 2015, ministrul culturii de atunci spunea ca ia în considerare demolarea sa.
NOU
Ucraina a furat teritorii de la romania asa cum moldova a furat transnistria de la ucraina.
Ce au facut rusii in tot urss nici 200 de ani nu o sa fie suficienti sa fie totul reparat.
NOU
@Boris
Moldova a furat Transnistria sau a primit-o, pierzand Bugeacul din sud si Hotinul din nord? Mai citeste, mujicule!
NOU
@boris nu gandi, ca faci insolatie…
Stalin si Hrusciov au DESENAT HARTA URSS, drug!
Stalin a creat RASS Moldonenesca in 1924, care era in mare parte Transnistria de azi; cand prin dictat sovieticii au luat Basarabia – care fusese la ei din 1812, ba au dat inapoi o parte, ba ne-au luat din nou samd,- dar si Bucovina de Nord si Herta, care nu fusesera never in Imperiul tarist, au redesenat harta…Basarabia de Sud , numita generic Bugeac, Bucovina de Nord si Herta au trecut la RSS UCRAINEANA, iar ce a ramas din Basarabia plus RASS MOLDOVENEASCA, adica fasia numita Transnistria azi, au devenit RSS MOLODOVENEASCA, primita chipurile in URSS!!
Hrusciov apoi a luat Crimeea, care apartinea RSSF RUSA, si a dat-o RSS UCRAINEANA si tot el a silit Romania sa dea URSS insula Serpilor, pasata tot RSS UCRAINEANA.
NICIODATA NU A EXISTAT UN STAT UCRAINEAN CARE SA INGLOBEZE Transnistria si/sau Crimeea, nemaivorbind de Bucovina si Herta!!
Ucraina ca stat a existat vremelnic in istorie si intotdeauna a levitat fie in sfera Polono-lituaniana, fie in sfera Rusa, fie aces imens teritoriu era disputat de cazaci , turci, tatari, poloni si rusi, cu noi in siajul turcilor.
Astazi nici nu ar mai trebui sa vb de DREPTUL ISTORIC al vreunui stat asupra ceva, este considerat perimat.
Nu pe drept istoric a fost recunoscuta Unirea Regatului Romaniei prin tratatele de pace din 1918-1922!!
Iar Rusia nu va repera ever never NIMIC, ca u are niciun interes, NOI trebuie sa ne hotaram dracului odata ce relatie vrem cu Rusia , Ucraina si Moldova…
NOU
Zet, in primul rand ca tu confunzi perioadele, bugeacul a ajuns la rusi prima oara la schimb cu dobrogea (dupa mintea lor), in timp ce transnistria (fost republica socialista moldoveneasca) a fost alipita la moldova ocupata (pentru prima oara) mult mai tarziu, tocmai ca moldova sa nu mai poate vreodata sa se uneasca cu romania.
Nush care e mai mujic dintre noi, ce doream eu sa zic ca e toate miscarile astea au fost facute de la moscova cu scopul de a destabiliza tarile astea (la fel ca si armenia, azerbaijan, georgia, etc).
Vad ca Cetin zice si de rostok, hai sa dam doua google: “cand s-a scufundat rostok’, “cand s-a destramat urss”.
Dar cum ziceam mai sus, e bine ca ucraina nu ne e prietena, ca in rest suntem inconjurati numai de prieteni, poate ne vine si marele prieten pana in bugeacul mai sus mentionat de tine.
NOU
@GD Nu, nu il poti vedea de oriunde, nici macar nu poti spune ca din majoritatea cartierelor Kievului! Iar strada se numeste Volodymyrskyi nu Vladimirsky, cum ii zic doar rusofonii si rusofilii! Ukraineana nu e rusa si ukrainienii nu sunt rusi.
In rest, in general, nu inteleg ce aveti cu Boris. Nu a facut decit sa explice niste chestii factuale si nu si-a dat cu parerea, cum faceti voi/noi.
Si ca sa imi dau si eu cu parerea – nu imi place de ei dar pe rusi ii urasc. Nu ne sunt prieteni ukrainienii, poate din cauza ca au fost atit de mult sub rusi, sau poate ca asa sunt ei din nascare. Nu imi pasa de motive. Cum zicea si Boris, teritoriile nu ni le-au luat ukrainienii ci rusii. Pe la Yalta s-a stabilit ce si cum, iar pe vremea aia ucrainienii erau cam ocupati sa se refaca dupa Holodomor, cind se mincau literal intre ei, asa ca nu aveau suficienta energie, sau relevanta in URSS, ca sa ii intereseze geopolitica.
Problema pe care o au acum in Donbas e aceeasi cu cea din Transnistria. si din arcul Carpatilor, ca nu au inventat rusii asta – se aducea populatie indigena la granitele mai sensiblie din teritoriile ocupate sau din zonele pe care le doreai ‘tampon’. De aia e plin de etnici rusi in Transnistria si in Donbas, sau de etnici maghiari in HarCov.
NOU
Radu, tu zici cam ce am zis si eu, acu’ vezi daca deciziile alea au fost luate la moskova sau la kiev. Si in ’91 ce ai fi vrut? sa dea Ucraina teritoriile alea Romaniei cand nici macar Romania nu le-a revendicat. Oricum ele fusesera luate de la RSS Moldoveneasca, deci daca le-ar fi lasat lor tot pe mana rusilor incapeau, ca si transnistria.
Cat despre “NICIODATA NU A EXISTAT UN STAT UCRAINEAN CARE SA INGLOBEZE X, Y, Z”… pai cand inainte de 1918 a existat vreun stat romanesc care sa inglobeze transilvania. Ia zi, 10 luni de mihai viteazu la 1600 vara si fara legatura cu Romania?
Vezi ca tot stalin e ala de a dat transilvania Romaniei (dupa ce tot el le-o daduse ungurilor jumate la inceputul razboiului cu hitler in acord). Si pe fix acelasi motiv pe care a facut miscarile alea din cadrul urss. Devide et impera, nu ca ii placea el pe romani mai mult decat pe unguri, mai ales la cat de “activi” am fost pe frontul de est.
NOU
Absolut corect, Ucraina e tiganu’ jegos din curtea scolii, pe care, daca-l bagai in pizda ma-sii, venea ziua urmatoare cu toata satra dupa el, de trebuia sa bati la cocalari pana te dureau si zalele de la lant. Hai sa nu le plangem de mila, ca merita oricum doar pumni in mecla.
NOU
Rambo, trezeste-te.
Deci tu te duceai la tiganu jegos si il bagai in pizda ma-sii, probabil pentru ca fura de la copii sau ceva, fiind un tigan jegos, apoi el venea cu toata satra si tu bateai toata satra de te dureau maselele :))
Cum mai faceai tu ordine in lumea ta imaginara de rasist batut in cap :))
NOU
Matei, prin ’90-’91, cand eu mergeam cu tovarasii dupa Huedin sa ne batem cu ciorile din drumu’ gaozarului, tu probabil nu erai nici macar in proiect. Unde am scris eu ca ma duceam singur? Chiar erau batai serioase, am luat tevi dupa ceafa si am dat la randu’ meu cu lantu’ cu bila, cat s-a putut, da’ in nici un caz nu singur.
Mai copile, cum sa-ti explic eu tie in cuvinte simple? Uite, noi bateam jegurile indiferent de culoarea pielii, era probabi absolut coincidental faptul ca aia de incercau sa jepcuiasca pustanii din cartier erau in mod natural nespalati si la fel era si faptul ca stateau in stoluri la ei acolo, in Drumu’ Gazarului, spre Rahova.
Berceniu’, fiule, era cam zona de razboi asa, acu’ treizeci de ani. Cum zicea un mare filosof roman pe atunci, “nu vorbi fara sa stii”, iar daca ti se pare rasism, treaba ta, pentru noi insa era doar o chestiune de supravietuire. Am batut tigani, pentru ca bataia era singuru’ lucru pe care il intelegeau si apreciau, da’ de unde sa stii tu, cu gleznutele si sinapsele tale goale, cum stateau lucrurile pe atunci?
NOU
Nu ne este prietenă, dar avem un dușman comun. Dacă Ucraina cade, urmează Moldova. Și, dacă, cumva, nu suntem atrași în conflict, în acel moment, ne trezim cu ditai granița cu Rusia. Așa că, pragmatic, românii au toate motivele să îi susțină pe ucrainieni în acest context. Să nu uităm că și restul vecinilor sunt amici ai Moscovei, mai mult sau mai puțin pe față, nu avem nevoie de o Ucraină pe post de cățel al lui Putin, sau integrată de-a dreptul în federație.
NOU
Prin brațul acesta, 60% din debitul de apă a Dunării curge, fiind navigabil pentru șlepuri & navele maritime. Ultimele localități sunt Periprava cu fortul acela, amintire din anii ’50 a dinozaurilor comuniști & securiști, iar în apropiere se află satul Vâlcov–„Veneția ucrainiană”–unde nu există străzi & mergi cu barca chiar și la birt.
Mai jos, granița româno-ucrainiană nu mai urmează cursul brațului Chilia până la vărsare în mare. Trece la sud de talvegul brațului Chilia, urmând cursul brațelor secundare: Musura, Tatomir, Stambulul Vechi — despărțind insula Maican & insula Limba de teritoriul românesc, întrucât navele românești nu pot trece liber din mare în Deltă sau invers, prin gura acestui braț Chilia.
Așa s-au trasat granițele în 1947 la Tratatul de Pace din Paris – conferința care a încheiat Al Doilea Război Mondial & reafirmate în 1997, prin Tratatul de bună vecinătate.
Așadar, pentru cunoscătorii de geografie și celor care au fost prin zonă, reamintesc, ambele maluri ale intrării în brațul Chilia sunt ucrainiene.
În cazul în care Rusia obține oblastul Odessa, navele românești vor putea intra prin brațul Chilia doar prin Rusia.
Good luck with that scenario, dacă Ucraina nu pare prizabilă din n motive…
Petru Groza i-a oferit-o. De ce l-a mâncat în cur pe Groza să i-o ofere, în stilul românașului servant/slujitor? Mda…
Ducă-s-ar dracului combinatul ăla infect, că plătim €1 milion de 22 de ani, pentru „pază”, unor băieți deștepți perisabili de-ai noștri.
Nu, nu e vina Ucrainei pentru că l-am avut pe Ceaușescu. E vina noastră că nu am mai omorât din ei, din securiști & nomenclaturiști.
Ce nu înțelege articolul acela sunt două chestiuni.
Prima chestiune, uită că din 2014 e un conflict activ în estul teritoriului. Nu unești o populație într-o criză acută la adresa securității naționale prin giumbușlucuri minoritare, doar pentru că Iliescu a oferit concesii sa se mențină la putere cu minoritățile. Asta e o mizerie strict a noastră.
Iar între unguri & ucrainieni, eu nu aleg ungurii acum. Asta se poate rezolva, într-o dată ulterioară, după ce se rezolvă treabă conflictului.
Ține și de obraz, din moment ce am intrat pe teritoriul lor, cot la cot cu naziștii, și ce acțiuni au îndeletnicit ai noștri…
A doua chestiune, să-l parafrazez pe Vali, să se mute. Asta e.
NOU
bravo.
NOU
Noi suntem si scurti de memorie, acum toate tarile non-ue din jur ii peresecuta pe “romani” (si serbia si ucraina) in invatamant, dar care era atitudinea romanilor in anii ’90 cand se vorbea de sectia maghiara la Babes-Bolyai sau de placute bilingve. Acu’ am devenit noi teoreticieni.
Da stiu, exista scoli pentru minoritati din timpul comunismului, cine stie de ele, stie si ce erau de fapt.
NOU
Boris, le avem noi pe ale noastre, chestii pe care le stim prea bine(rasisti, homofobi, asistati social, cumunisti, legionari, extremisti, cu buda in fundul curtii, inapoiati, etc), dar suntem un exemplu de “asa da”, comparativ cu vecinii nostri.
NOU
De acord cu Cetin ! Stiam ceva dar nu toate amanuntele.Acum parca imi doresc sa le-o dea rusii ca oricum sunt verii lor primari, va fi in familie.
NOU
SIE tot SIE, domle
NOU
Sunt curios: câți dintre cei care au comentat și vor comenta pe aici au luat contact direct cu ucrainieni? Câți au fost in Ucraina, câți pot vorbi, in cunoștința de cauza, despre cum ne văd “neprietenii” de la nord?
NOU
Am fost prin Odesa și Nikolaev. Se cam uitau chiorîș la mine cînd o dădeam puțin pe rusește, dar ei cu engleza sînt henț. Am avut colegi ucrainieni, cam rusnaci în gîndirea lor, per total. Mulți cu ideea că România vrea să-și ia teritoriile înapoi. Cînd le-am spus că nu e posibil, că înainte de intrarea în UE s-a bătut cuiul final cu revendicările teritoriale, s-au luminat la față de parcă era vorba de moșiile lor.
Cocalari în combinezon și cu lanțuri de aur la gît (în același timp), unul chiar foarte plin de sine, deborda chiar, că este omul companiei pe navă, pînă cînd a început să primească șuturi în fund (mi-am permis să-l previn deși era șef mecanic).
Prin oraș numai șmekeri, care mai de care ”să te facă” la un drum cu taxiul sau la un schimb valutar, deși erau rupți în cur. Altfel, oameni amărîți pe la dughene sau tarabe ori mici magazine, de ambele părți ale tejghelei, care oftau cînd auzeau că-s român, prețuri nu foarte mici comparativ cu salariile.
NOU
Subscriu la ce a spus @marinel. Am fost in Ilyichevsk, un fel de Mangalia de langa Odessa.
In plus am colegi ucrainieni in fiecare voiaj.
Pentru ei, limba moldoveneasca este o alta limba decat limba romana, practic moldovenii nu sunt romani, sunt niste salbatici a caror origine nu o cunosc si nu vor sa o cunoasca. Le mai tin lectii de istorie fortata- nu cum sa ma evite, ba le cer sa pronunte in romaneste Cernăuți, Hotin, Tighina, Reni, Soroca, Chișinău, GIURGULEȘTI, etc. Am eu ceva cu ex sovieticii- in memoria bunicilor mei si alor nostri ucisi constant de la 1812 pana in zilele noastre.
Fac pe niznaii, ca ei nu stiau de Bucovina, de sudul Basarabiei…
Nu sunt foarte bine pregatiti academic, dar muncesc cand li se ordona. Au diplome luate cu cateva sute de dolari, la ei datul spagii incepe imediat ce iesi din casa…
Engleza lor este sub orice critica, dar pana la urma e greu sa treci de la chirilice la alfabetul latin, mai ales daca faci scoala la discoteca- pentru ca asta fac ei in tinerete, practic anii ’90 nu s-au incheiat pt ei. Cum spunea @marinel- lanturi si bratari de aur, ies in oras in pantaloni scurti si slapi, dar dati cu parfum. Au mereu telefoane de ultima generatie, visul lor este sa detina o masina germana balșoi. Au o aroganta penibila, data de ideea ca ei fac parte dintr-o civilizatie data dracu’. Si astia sunt aia chipurile destupati, umblati, ofiteri de marina. Vai mama lor…
@arhi- articolul asta a fost ca o gura de oxigen. Sunt singurul din grupul meu de prieteni care la simpozioanele cu alcool spumega prima data impotriva haholilor si apoi impotriva rusilor. Pentru ca sunt mai aproape si pentru ca ii cunosc.
NOU
cred ca “grija” aratata spe Ucraina este alimentata mai mult de faptul ca nu prea vrea lumea sa aiba granita cu Rusia. rusul se mai imbata si iti intra in casa si face prostii.
NOU
Da’ parcă Rusia ne e mai mare dușman. Grea dilemă.
NOU
tot in legatura cu chestia ca Ucraina e tara vecina dar nu si prietena
La o emisiune radio spunea cineva ca a fost in Cernauti sau ceva de genu si intr-un magazin lucra un roman. Omul ala i-a zis: ”sunt roman dar nu am voie”.
NOU
Mi se rupe de ucrainieni. Dar ar fi si mai rau sa avem granita comuna cu Rusia.
NOU
Absolut de acord, ar trebui mai multe articole ca astea în presa centrala să nu moara hipsterii de brocken heart.
NOU
Daca ești fumător atunci Ucraina este țară prietenă altfel nu. Sunt de acord cu tot asta nu este războiul nostru. Problema e ca putin va prinde curaj dar poate crapa in câțiva ani si nu ajunge in București. Bine, daca vine si cu ceva gaz ieftin…
NOU
Daca tu doar de tigari ieftine din Ucraina stii, e clar ca habar nu ai ce marfa se poate aduce de acolo, produsa acolo.
Si te asigur ca au mult mai mult produse, mult mai calitative decat concurenta, altele in afara tigarilor (pe care chiar nu le recomand si nu o face nici un om sanatos la cap).
NOU
Eu sunt pe jumătate ucraineana (mama e de etnie născută intr-un sat în Mm cu populație 95% de etnie ucraineana). Deseori veneau la noi romani din Apsa Mică și Apsa Mare (sate românești din Ucraina) și se făceau tot felul de activități culturale fainute. Da, oficial nu se mai recunoaște dubla cetățenie în Ucraina din câte știu eu și nici o alta minoritate nu doar cea românească e lipsita de drepturi. Am înțeles ca qsta ar fi din cauza ca f mulți etnici rusi dacă ar cete drepturi și cetățenie ar cam bubui lucrurile pe acolo. Da statul Ucraina nu ne e deloc prieten pt ca, din păcate nu au conducători mai breji ca ai noștri și acolo tot cu smechereala și cumetrii merge. Însă oamenii subt altceva. Umila mea părere. Iar despre drepturi dacă Ucraina face ce face nu înseamnă că și România trebuie sa procedeze la fel. Iar despre învățământ nu e chiar asa cum spui tu. La satele ucrainene pana în clasa a 8-a copiii au 2 ore săptămânal de limba ucraineana, eu nu am cunostinta de nici o școală în care cursurile sa se facă exclusiv în limba ucraineana (cum sunt de ex la etnicii maghiari- și nu săriți în sus ca pe partea tatei am și sânge maghiar și evreiesc-polonez) singura scoala cu predare 100% în limba maghiara este liceul Taras Sevcenco din Sighet, care nici nu știu dacă mai exista, apoi la Ubb Cluj la litere exista secție de limbi și literaturi slavice unde întra și ucraineana. Cam atâta după puținele mele cunostinta. Cultura și limba s-au păstrat în familie mai mult. Încă se păstrează însă nu o sa vezi prin satele ucrainene pe nimeni urlând ca el e ucrainean și nu roman sau conflicte inter-etnice. Nu exista conflicte din astea asa ca e bine sa facem delimitarea asta dintre oameni și state. Clar ca Ucraina își vede propriul interes și Ungaria și Bulgaria etc. România dacă ar avea fler ar putea sprijinit cultura minorităților românești de peste tot chiar dacă oficial tarile respective nu oferă sprijin. Crezi ca pana acuma în satele românești sprijinea cu ceva România școlile sa aibe biblioteci dotate? Nu, maxim oferea burse de studii în speranța că studentul se va întoarce acasă unde o sa predea limba romana ceea ce în ultimii ani nu s-a întâmplat. O sa dați cu multe roșii în mine dar asta e. Știți cine sprijină cultura și limba romana acolo unde nu au recunoaștere? Biserica, BOR. La aia li se cam rupe, ca și la noi, inclusiv campanii electorale fac duminica.
NOU
tatal meu vitreg a fost ucrainean din suceava. toata scoala a facut o in limba materna, din ce stiu, pana pe la 10 ani nici nu stia limba romana.
NOU
Bunicii mei amândoi vorbeau romana bine. Bunicul veteran de război etnic ucrainean 100% vorbea ucraineana, romana, germana, italiana și idiș. A luptat în război a fost prizonier la nemți a evadat și l-au prins rusii. A zis ca a fost cel mai mare idiot, ce a văzut în lagărele rusești nu ne-a spus niciodată atâta ne-a zis ca ei și pe ai lor ii baga sub tanc sa poată trece, d-apoi pe ai altora. Încă de pe vremea bunicilor nu prea existau oameni în sat sa nu știe romana sau sa nu “poata” (adică vrea) sa vorbească romana. Posibil ca în alte zone din tara sa fie situația altfel, dar legat de scoli dacă te uiți la scoli cu Sfântul Google o sa vezi de liceul Taras Sevcenco din Sighet, ceva secție la un liceu din Lugoj (care nu mai exista din lipsa de elevi) si un liceu care ar fi trebuit sa se deschidă prin 2025 undeva prin Timiș. În rest doar ore de limba materna. Dar noa, nu te contrazic, posibil sa mai fie. Atâta zic ca eu nu am simțit nu știu ce sustinere a culturii ucrainene din partea Ucrainei. Acuma în ultimii ani știu ca la scoala și la grădiniță au fost date ceva pachete cu cadouri din partea Uniunii Ucrainenilor din România în rest nimic. Limba și obiceiurile se păstrează strict în familie și la biserica, dar și aici de vreo 5 ani avem preot roman-ucrainean din Apsa și slujba nu se mai tine exclusiv în slavona.
NOU
uur.ro/invatamant/?lang=en
NOU
Eu nu inteleg ura asta impotriva oamenilor de acolo. Sunt sigură ca traiesc si oameni care nu au nimic de împărțit cu nimeni, cu familii, cu copii, etc. Faptul ca Ucraina a fost condusa pana recent de oameni idioti nu cred ca ar trebui pus in cârca oamenilor de rand. Ca si atunci cand statul ia decizii proaste nu e ca si cand noi ne am dori sau accepta. La Romania nu e cazul de abuzuri asupra strainilor pt ca e suficient ca politicienii nostri sa ne abuzeze doar pe noi, dar e ok, nici asta nu ne deranjeaza. Dar sa presupunem ca ar lua nush ce hotarari nu cred ca ar iesi lumea in strada sa riposteze, lasa domnule tara aia in pace, sau nu e drept ce le faceti. Mi e greu sa cred ca ar fi de dorit vreun razboi vreodată, indiferent daca suntem implicati sau nu.
NOU
arata-mi te rog unde zic eu ceva de oamenii de acolo.
NOU
Eu ca etnic ucrainean nu am simțit care articolul ar fi ostil ucrainenilor ca oameni și nici Ucrainei ca stat. Zice acolo Cetin niște treburi și le zice bine. Și, adevărul e, ca și cu Ungaria su cu Bulgaria și cu Ucraina suntem vecini și atât, nu prieteni. Prietenia între popoare exista la nivel de oameni în rest exista doar interese și tratate iar orice stat sănătos își va pune pe primul loc siguranță lui. Eu doar la partea de susținere culturala a minorităților am vrut sa îl contrazic ca mi se pare ca e cam în necunostinta :). În rest omul cam are dreptate
NOU
Pai nu spui de oamenii de acolo, dar daca nu ne pasa daca va fi acolo vreun razboi sau nu, mi se pare trist. Pt ca cel mai rau ar fi pt ei, nu pt cei care au luat decizii abuzive si neprietenoase. Mi se pare ca unele comentarii sunt pline de ura. Intr adevar, imi place ca articolul e documentat si am aflat lucruri pe care nu le stiam.
PS: e posibil sa fiu prea patrunsa de emotii si sa nu inteleg textul in adevaratul lui sens.
NOU
de când ma citesti tu, par eu genul insensibil si rece?
NOU
Arhi, in mod cert nu esti nici insensibil nici rece. De aceea am si ramas pe aici, ca am rezonat cu multe din articolele tale, nu ca te ar incalzi asta cu ceva neaparat.
NOU
ba ma incalzeste 🙂
NOU
Ma bucur! Raman pe aici
NOU
Asta e situația acum, se pare ca in curand vecinii o sa se schimbe… Totuși am speranța ca ungaria sa nu pățească la fel, sa se trezeasca cu alti vecini la sud..
NOU
In cazul asta se mai aplica zicala “the enemy of my enemy is my friend” ?
Cum am mai scris intr-un comentariu saptamana trecuta, sper din toata inima ca Aurescu si colegii de la Externe sunt cu ochii ca pe butelie pe paranghelia asta, pentru ca in anumite conditii, o partitionare a Ucrainei negociata cu Rusia ne-ar putea aduce Bucovina de Nord si, de ce nu, chiar Bugeacul inapoi.
NOU
NU ne va aduce nimic vreo partitie a Ucrainei.
Lasati ideile astea ca vom recupera ceva din ce am pierdut in 1940, in afara de Unirea cu Republica Moldova. Rusia se va opune din rasputeri si la asta, nemaivorbind ca Ucraina sa ne dea ceva.
A, daca facem Unirea am putea negocia sa dam Transnistria Ucrainei si sa ne dea Bugeacul…aia da, plus sa luam in Ro toti etnicii romani traitori in Maramuresul de N, Bucovina de N si Herta…aia da!
Spunea cineva mai destept ca noi doi ca Rusia, in afara de scut, nu prea are treaba cu Romania. Nu exista NIMIC in afara de scut care sa ii incalzeasca pe aici pe la noi. Daca ar disparea scutul probabil spionii si analistii rusi – putini – care se ocupa de Ro probabil ar fi imediat relocati spre o alta activitate, e de ajuns sa se uita pe Glonass la noi….
In plus, NOI nu ne hotaram de 33 de ani CE RELATIE VREM SA AVEM CU RUSIA si NU AVEM O STRATEGIE, O TACTICA, O ECHIPA UNITARA SAMD CARE SA POARTE NEGOCIERI SERIOASE CU RUSIA CU CARTILE PE FATA!!! Si nu este banc ce am spus, chiar rusii spun ca NU AU CU CINE MACAR SA POARTE UN DIALOG LA BUCURESTI, nemaivorbind de relatii, tratate, intelegeri, comert samd.
De aia nu o sa ne faca rusii ceva…suntem noi prea rupti ca se le pese…
NOU
De aia e bună matematica, pentru că predată și exersată cu răbdare și empatie (nu pe repede înainte ca la Românica, de aia și avem 40 și ceva % analfabeți funcțional, condamnați la pesedism) pune bazele unei gândiri nebiasate și a unei abordări logico matematice care nu au cum să dea greș.
Avem aici un sistem de ecuatii liniare cu două necunoscute, io o să încerc să le pun în pagină și voi ieșiți la tablă și încercați să le rezolvați.
1. DragosC: „the enemy of my enemy is my friend”
2. DragoșC: “…în anumite conditii, o partitionare a Ucrainei negociata cu Rusia ne-ar putea aduce Bucovina de Nord si, de ce nu, chiar Bugeacul inapoi”
3. Vladimir Jirinovski: „A venit timpul să dăm vestul Ucrainei Poloniei, României şi Ungariei”: (cu una din variante “Bucovina şi Basarabia trebuie cedate României”, ele sunt mai multe, dar variațiuni pe această temă, omu’ cam asta behăie de 8 ani încoace).
Vouă ce rezultat vă dă?
NOU
Nicusor Dan, tu esti ma?
NOU
Nu vreau sa gresesc, dar in 2004 era alt presedinte. In ultimul timp, Ucraina a avut presedinti ostili rusilor. Bine, nu inseamna ca ne-ar lua in brate Zelinski, dar cred ca ar fi actionat altfel in cazul Bistroe
NOU
cam cum a actionat cu legea invatamantului?
NOU
Din cate stiu, ala de dinainte de la ei, Porosenko chiar avea ceva legaturi mai personale cu Romania, parca si vorbea romaneste. Si-a petrecut copilaria in Tighina.
Cu toate astea, Porosenko a facut primii pasi catre legea invatamantului.
De ce ar fi reactionat diferit deci Zelinski ?
Bistroe nu era despre Rusia, era despre accesul la gurile Dunarii intr-un mod navigabil, deci ceva critic pentru Ucraina.
NOU
ZELENSKI, bre…Zelinski era altul, alias Corneliu Zelea Codreanu!!
Petro Poroshenko, fostul presedinte, oligarh, are MARI AFACERi cu ciocolata, ROSHEN – bunicica, as spune – deci invarte la GREU bani in Romania si Moldova si, cred, spre Vest. Provine dintr-o familie mixta si vorbeste aproape perfect limba romana, cu accent moldovenesc. Un om de afaceri pur sange, care, cred eu, daca ar fi reusit sa aduca politicienii din Ucraina la un numitor comun reusea probabil sa ajunga la o negociere cu Rusia, omul este mega realist si pragmatic si stia deja ca NU va recupera Crimeea in veci; Donbas poate, dar Crimeea nu!
In acest moment este foarte greu sa vad CUM va recupera Ucraina ceva, mai ales ca o mare parte din populatia din Donbas sunt acum cetateni rusi CU ACTE IN REGULA!! Nu mai vorbesc de Crimeea, unde Rusia a investit masiv!
Calcaiul lui Ahile sunt retelele de apa, gaze, curent electric catre Crimeea, transportul l-au asigurat cu marele pod peste stramtoarea Kerci.
Aici unii analisti – urechi mari, da!?! -zic asa: Ucraina mai bine ar accepta sa dea Rusiei Crimeea si o fasie de litoral intre Rostov pe Don si istmul Perekop, dimpreuna cu o declaratie scrisa, ulterior pusa in Constitutie, ca va fi stat neutru permanent, iar Rusia sa dea restul Donbasului inapoi si SA GARANTEZE IN SCRIS frontierele Ucrainei, dimpreuna cu celalalte Mari Puteri!!, plus schimb de populatie, ca sa nu mai fie rau, sa fie bine.
Ucraina ar primi inapoi macar o parte din ce a pierdut, plus armamentul capturat de rusi din 2014 incoace, Rusia ar avea pe unde sa duca retele catre Crimeea, mai ales apa, iar Ucraina ar ramane tamponul pe care toata lumea il vrea.
A la long, Rusia chiar ar lasa Ucraina si Moldova sa intre in UE, DAR NU SI IN NATO.
Mai greu cu Unirea ptr noi, daca Rusia NU are ceva de castigat din asta…scutul si retragerea din NATO, aia ar fi ptr Rusia moneda de schimb…ce negociem noi cu Ucraina dupa nici la basca nu i-ar durea apoi, atata timp cat isi scot oamenii, munitiile si armele din Transistria si profita economic din asta…aka spalari de bani la greu.
Dar astea sunt pareri de doi lei bucata daca la Bucales NIMENI nu este capabil de ceva…
NOU
eu anul trecut m-am futut prima data cu o tipa straina. Era ucraineanca
NOU
Românu are geopolitica în sânge.
NOU
Nu te joci, vericule!
NOU
In anturajul meu sunt doua persoane de origine ucraineana, o doctoranda, si o femeie care calca/spala, etc:
– cu doctoranda am avut conversatii pe tema minoritatilor din Ucraina, si a felului in care statul lor intelege sa ii trateze, inclusiv pe cei de origine romana: raspunsul ei este tot timpul arogant, a imprumutat discursul oficial cum ca orice minoritate trebuie sa se adapteze tarii de adoptie (un fel de Franta), si ca pericolul rusesc fiind atat de mare in Ucraina, nu conteza drepturile minoritatilor, care sunt liberi sa si le manifeste in particular, atata timp cat se obtine o omogenizare a tarii; dupa mine, este o continuare fireasca a politicii de asimilare stalinista, deci nu poti avea mari pretentii. Tot ea este cea care recunoaste ca Ucraina e un stat falimentar, divizat, cetatenii isi doresc Nato si UE sa plece in vest (asa cum a facut ea), departe de Rusia, sufera de sindromul celui care isi dusmaneste anturajul sa nu ii ia locul, nu au simpatii mari pentru nici un vecin, pe care ii considera responsabili pentru situatia tarii lor (ungaria, slovacia si romania din cauza revendicarilor pt minoritari), polonia ca le ia muncitorii si femeile la robotit, rusia&belarus nu mai trebuie explicat de ce, si overall, dispret maxim si asteptari de compensatii (oarecum firesc) fata de marile puteri care le-au garantat integritatea teritoriala atunci cand au renuntat la arsenalul nuclear
-doamna care calca/face menaj, provenita din clasele mai putin instruite, are alt tip de discurs, factorul economic e mai important, a invatat si ceva romana, si limba tarii de adoptie, nu o intereseaza politica, si cred ca are dreptate cand spune, ca daca ar fi bunastare in Ucraina, nu ar mai interesa pe nimeni daca faci liceu in romana, maghiara sau rusa, si ca oamenii doresc stabilitate, locuri de munca, sanatate, infrastructura, sa isi creasca copiii, nu ideologii
Chiar daca multi vor stramba din nas, eu fiind partial roman/partial membru al unei minoritati care poate studia ce vrea in limba materna, Romania e un stat foarte primitor si permisiv cu minoritatile, au reprezentanti in parlament, sa vedeti in vest cum tarile care predica democratia nu recunosc oficial minoritatile/nationalitate straina, eu sa fiu statul roman, chiar m-as lauda cu asta, pentru ca putem fi dati de exemplu; mai exista si situatii penibile, dar overall, un minoritar maghiar, german, rom, slovac, ucrainean, etc, nu are motive sa se planga, din contra, poate fi multumit.
Ce ar trebui sa faca statul roman, sa devina economic mai performant si sa sprijine, pe model maghiar, minoritatile din afara granitelor, pe cei din Valea Timocului, Ucraina, Grecia, etc….
NOU
Acum cativa ani am scris pe o platforma neointelectuala anti-romani pro-ukraina ca statul roman ar trebui sa fie dat exemplu la nivel de UE in ce priveste minoritatile ,la vreo saptamana apare chelemen si spune public ceva de genul ” nu este adevarat asa cum zic unii ca Romania este exemplu european in ce priveste minoritatile ” 😀 . S-a suparat rau.
NOU
Eu o singură observație am – în principiu transliterarea din chirilice se face cu î din i, nu din a. Deci Bîstroe.
NOU
asa e
NOU
Corect, ar trebui lasati sa se descurce singuri. Sa fie bataie intre rusi, nu ne bagam.
NOU
Dusmanii dusmanilor mei imi sunt prieteni
NOU
Am prieteni si dusmani
NOU
E adevarat ca s-a intamplat totul asa cum e scris in articol, dar(!) trebuie sa se ia in considerare si faptul ca o buna bucata e vreme, pana la maidan, Ucraina a fost mana dreapta a Rusiei.
E ca si cum noi aveam in ’90 la conducere o gasca de rusnaci cu nume romanesti, care le faceau nasoale bulgarilor. Acum, in 2022 ar trebui sa stearga pe jos cu noi bulgarii pentru problemele de atunci. Se schimba generatii, se schimba cat de cat mentalitati, se goleste stomacul…
NOU
Țara aia are granițele de azi datorită pactului Molotov–Ribbentrop. Cel mai tare mă doare astăzi atitudinea lui Aurescu de la Externe. După toate șicanele din procesul de la Haga zici că e lovit de amnezie.
NOU
Este irelevant daca Ucraina ne este prietena sau nu
NOU
Ukraina NU ne este prietenă, foarte adevărat, doar că în actualul context avem nevoie de ea, de Ucraina.
Este un tampon între Rusia și România, practic între Rusia și UE.
Dacă acum există aceste tensiuni, îți dai seama ce tensiuni ar fi cu Armata Federației Ruse la granița României, Slovaciei, Poloniei, Ungariei? Îți dai seama ce tensiuni ar fi în Marea Neagră dacă tot litoralul ucrainian ar fi al Rusiei?
România nu are un interes direct în susținerea independenței Ucrainei, dar are un interes în susținerea stabilității regionale.
Orice manipulare împotriva acțiunii de păstrare a stabilității în regiune, este propagandă rusească și toți românii ar trebui să se delimiteze de ea.
Articolul postat de tine, este propagandă rusească care încearcă să inducă cititorului român dezinteresul față de soarta Ucrainei. Încearcă să gândești pe termen lung și poate vei avea imaginea intoxicării poporului maghiar față de problema României cu armata rusă pregătită de război la granița noastră.
NOU
invata in plm sa pui virgule si dupa aiaopineaza despre propaganda mea