Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat discuţiile purtate cu sindialiştii de la metrou drept “şantaj”, şi nu negociere, el anunţând că, dacă administraţia Metrorex este de acord cu majorarea salarială de 42 la sută cerută de sindicalişti, preţul unei călătorii cu metroul va creşte de la 2,5 lei la 4 lei.

Iată, doamnelor și domnilor, cum trebuie să ne sacrificăm noi pentru binele popular. Iată de ce salariații de la metrou trebuie să aibă salarii mici, mici, mici. Pentru că prețul biletului trebuie menținut la puțin peste 50 de eurocenți, ca să meargă poporeanul cu metroul.

Ca să vă faceți o idee de prețurile REALE ale unui transport cu metroul în londra este aproape 6 lire. În berlin e 2.7 euro, în Paris 1.90 euro, în Roma 1.50 euro, în Budapesta e 1.10 euro. Până și în Sofia e 90 de cenți. Doar la noi e 53 de cenți, pentru că na, se știe, la noi politicul face campanie electorală pe ieftinătate. De aia gigacaloria e la o treime din prețul la care ar trebui să fie, pentru că voturile nu se fac așa ușor, da?

Sunt ultimul care ar lua apărarea celor de la metrou. La fel ca la cei de la CFR, sindicatul lor este o mafie imensă, o caracatiță de zeci de milioane anual, caracatiță de care ABSOLUT FIECARE ANGAJAT știe, pentru că nu ai cum să te angajezi la metrou sau cfr fără ca sindicatul să fie de acord. Iar sindicatul e de acord DOAR dacă plătești șpaga necesară și ești cunoscut de cine trebuie, că nu se angajează așa, oricine. Fiecare angajat de acolo există doar pentru că a decartat mafiei și a făcut asta pentru că, știe oricine, dacă te-ai angajat acolo, e loc de muncă pe viață, ieși la pensie cu siguranță de acolo.

Dar oamenii sunt ținuți în genunchi ȘI pentru că au salarii mici și, astfel, pot fi manipulați de către oricine le flutură un covrig prin fața ochilor. Da, vreau să se termine cu mokangeala în bucurești. Vreau să nu se mai subvenționeze transportul pentru pensionari, studenți, elevi, câini, pakistanezi și cam oricui i se năzare vreunui primar. Pentru că, din cauza acestor subvenții, IATĂ, oamenii sunt mai săraci, oamenii primesc mai puțini bani decât ar trebui pentru că, nu-i așa, în statul socialist, toți trebuie să aibă acces la transport aproape gratuit.

Așa că da, vreau să se mărească prețul călătoriei la metrou, cu condiția ca oamenii să fie plătiți mai bine. E singura decizie normală.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

38 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu zicea firea ca o sa fie transportul on comun moca??!! Sa ni se deie…

  2. #2

    de acord. cu eliminarea subventiilor!
    pretul biletelor si salariile sa fie stabilite prin mecanisme de piata.
    acum avem metrou bucurestean subventionat din buget cu mii de salariati care mor de foame cu salariul net de doar 1000 de euro!

  3. Pe de alta parte, in orasele alea de care zici tu beneficiezi de mult mai mult pentru cat platesti. In Berlin de exemplu, mergi timp de doua ore cu toate mijloacele de transport in comun, inclusiv S-Bahnul. Ca sa nu mai vorbim de cat de extinsa e reteaua de transport in comun. Si nici nu are rost sa mentionez confortul.

    In Bucuresti devine mai scump decat pare la prima vedere daca schimbi de cateva ori. O calatorie cu metroul plus sa zicem cu 2-3 autobuze trece de 1 euro.

  4. #4

    Da, seems legit: uitati, cetateni, numai din cauza acestor nemernici care vor 42% in plus la salariu suntem fortati sa marim pretul calatoriei cu 60%!

  5. #5

    Ce urat a imbatranit Mitrea… si ce smecher se dadea pe vremuri, acum crede ca ii sta bine sa dea imaginea batranului umil & intelept, dupa cate a facut cu ceilalti tovarasi de partid.

    Cum sa nu-ti fie scarba?

  6. #6

    Vreau sa subliniez ca o calatorie cu autobuzul costa 1,30 lei, adica 27 eurocenti.
    O mmizerie. La banii astia nu poti sa ai pretentii la transport civilizat, in siguranta si confort.
    Plus ca mi se pare penibila situatia urmatoare, RATB plateste zeci. sute, cati or fi ei, de controlori care sa verifice daca ai platit o calatorie tarifata la 1,30 lei – mi se pare aberant. Salariile controlorilor sunt bani aruncati de RATB direct pe geam.

    • #7

      Ca sa comparam mere cu mere, o calatorie integrata RATB/metrou de 1h costa de fapt 5 lei (1,1 euro). Pe aia trebuie sa o comparam cu preturile alea de 2-3-7 euro din vest.
      Calatoria aia de RATB valabila pe un singur mijloc de transport e o anomalie, poti sa mergi 2 ore cu tramvaiul 1 sa vizitezi tot Bucurestiul daca te plictisesti, sau poti sa schimbi 3 autbuze in 15 minute si sa dai 3,9 lei (tot e foarte ieftin).

  7. #8

    Sa faca douaj da lei calatoria. Sa mearga numa elitele cu metroul. Si ratebeul sa.l faca moca, sa aiba si pleava societatii cu ce se deplasa.
    In alta ordine de idei aia de la metrou au niste venituri lunare (venituri, nu salarii -sesizati diferenta) care i.ar face invidiosi si pa corporatisti. Da’ daca au monopol pa subteran isi permit sa ceara.

  8. #9

    Adica vrei… “imperialism capitalistic salbatic”? 🙂

    Lasand gluma deoparte as zice ca in ecuatie ar mai trebui introdus ceva: performanta-> retributia conform performantei. Acest lucru este necesar pentru a evita situatii de tipul – marim salariile pentru ca e la angajatorul X.
    Cele de mai sus vin si ca un posibil context pentru intrebarea: merita (toti) angajatii angajatorului X (in acest caz X este Metrorex) marire de salariu?

  9. #10

    Maitre, hai sa nu le tinem apararea angajatilor de la metrorex. O vanzatoare de cartele care sta in borcan castiga peste 3000 de lei. Are si spor de subteran. De ce ii trebuie sporm de subteran? Ok, inteleg sa aiba acest spor conductorii si cei care se ocupa de reparatioi si mentenanata, dar vanzatorii de cartele? Pe bune? Pai ar trebui sa-mi dea si mie un spor de subteran pentru ca petrec 2 ore pe zi in subteran.

  10. #12

    Boss, pina nu apar englezii sa-ti explice ei, vezi ca la Londra treaba sta asa:
    – daca iti cumperi bilet fizic din ala de hartie, pretul e undeva unde zici tu (cred totusi ca un pic mai putin, undeva pe la 5 lire, dar ma rog, neseminificativ).
    – daca iti iei OYSTER card saaaaauuuuu platesti cu contactless, calatoria cu metroul este undeva la 2.25 lire. Tot mai scump decat in restul Europei, dar mai ieftin decat ala pe hartie.

    • De fapt, in Londra, pretul biletului de metrou, cu Oyster, se calculeaza in functie de distanta (pe zone). King’s Cross – Pimlico e 2,4 lire, de exemplu. Am o vaga banuiala ca am prins si mai ieftin, la un moment dat, dar nu bag mina-n foc. Altfel, in afara de distante, se adauga suprapretul din timpul orelor de virf. Bine, si sa nu uitam ca un abonament lunar pe zonele 1-6 (adica toata Londra; bine, in cazul in care ai nevoie) costa 240 lire.

  11. #14

    Nu vreau să iau apărarea cuiva, dar atunci când compari prețurile serviciilor publice, nu ar trebui să compari și puterea de cumpărare?

    Adică o fi 3€ în Berlin, dar cam care este venitul mediu? Am așa o bănuială cum că ar fi un pic mai mult de 600€.

    • #15

      Pai si in Sofia cam cat e venitul mediu de e aproape dublu pretul cartelei?

    • #16

      Puterea de cumparare e decisa in preturile serviciilor si bunurilor. Cu cat preturile sunt mai mici, cu atat puterea de cumparare e mai mare.

    • #17

      Termina cu prostiile. In Cluj o calatorie cu busu e 2.5 lei iar o calatorie inseamna n statii pe o linie, daca trebuie sa schimbi 2 busuri boxezi 5 lei.
      Studentii au 2 linii gratuite daca sunt la buget dar numai sub 26 de ani.
      Abonament 1 linie, 1 luna 70 ron.
      Se poate, numa tre dezobisnuita lumea de mocangeala

    • #18

      nu, nu compari puterea de cumpărare, preturile energiei, de exemplu, sunt de piata liberă, licitata. la fel și prețurile serviciilor, și cele ale vagoanelor și tot așa. nimeni nu îți vinde produse cu preț special, de Romania, a, la voi e puterea de cumpărare mai mica. iar în Sofia, puterea de cumpărare e mai mica decât la noi. in Budapesta, cam pe acolo

    • #19

      @cetin, iamntz pare un socialist inofensiv sau e total paralel cu desfasurarea economiei. Costurile intretinerii unui metrou sunt in mare parte la fel in multe tari, altfel cum naiba Metroul din Bucuresti este subventionat in proportie de 50 la suta? Preturile sunt total aberante : 70 de lei pe luna – 17 euro? Really?
      Altfel toti pe net au salarii de 2 mii de euro, corporatisti, dar cand le zici de cresterea pretului, imediat sar de cur in sus.

    • #20

      pai…totul costa la fel. materia prima nu o iei la pret subventionat, pe motiv ca ai putere de crestere mai mica decat in Londra.

    • #21

      nu, nu e vorba de puterea de cumparare. dar cum arata metroul din londra – numar de statii, investitii in infrastructura statii noi, numar de trenuri , etc si cum arata metroul lui ceausescu din bucuresti, unde s-au cumparat in 30 de ani 30 de trenuri si s-au facut 4 statii la straulesti. da, arata fix de 2 lei 50. si asta nu e din cauza ca era biletu prea ieftin, ci din cauza ca e niste baieti care sifoneaza, capuseaza, etc.

  12. #22

    Si pe angajatii Metrorex ii tine cineva legati in lanturi la munca?
    Demisia si hai la munca la privat, ca e nevoie de forta de munca pe piata libera.
    Eu sunt tot mai curios de aia care se plang de salariu mic la stat ce venituri reale au?
    Chiar ieri am auzit la radio ca statul roman a cheltuit vreo 230-250 milioane de euro pe vouchere de vacanta.

  13. Cetin, eu vreau ca și transportul de suprafață să aibă aceeași soartă pe care o dorești tu Metrorexului. La aer e chiar mai rău, că o călătorie e de două ori mai ieftină decât deja ieftina călătorie de la metrou.

  14. #24

    și mai grav e faptu că metrorex e la ministeru transporturilor, cu bani dați de toată țara
    CUM DRACU SĂ PLĂTESC EU DIN MOLDOVA SAU UNU DIN SATU MARE SĂ MEARGĂ SĂRĂCIILE ȘI ȚEPARII DIN BUCUREȘTI CU METROU? CUM E ASTA?

  15. #25

    Toni, e la fel ca atunci cand vin “saraciile si teparii din Moldova sau Satu Mare” sa faca Facultatea ori sa munceasca in Bucuresti! Atunci orasul si transportul in comun sunt bune, nu-i asa?

    • #26

      la facultate au de plătit cazare, masă, manuale etc că burse și loc la cămin primesc câțiva
      cât despre moldovenii care muncesc la țeparii din bucurești, găsesc de muncă pentru că muncesc pe bani mai puțini decât bucureștenii, așa că nu’i niciun avantaj

  16. #27

    sefu esti sarcastic?
    angajatii metrorex au salarii mici? :)) rili?
    directorii au de la 10.000 de lei in sus
    sefii de serviciu tot pe-acolo
    a
    aia care sunt curieri prin statii sau in general cei care lucreaza pe teren sunt vai pla lor

    • #28

      serios, tu pui directorii si zici ca angajatii au salarii mari? beat much? la metrou crezi ca sunt doar conductorii, vanzatoarele de bilete si sefii?

    • #29

      au incasari imense, zilnic 1 milion de persoane folosesc metrou
      cu toate astea
      nu E bani
      mai da-i in plm

    • #30

      1 milion ori 2.5 lei egal 2.5 milioane de lei. tu ai idee macar cat costa curentul la metrou? intretinerea?

    • #31

      da boss
      se negociaza
      a
      ca tu metrorex cumperi curent de la monsson de 10 ori mai scump, ca sa sifonezi banii, nasol

  17. #32

    In primul rand, trebuie sa se introduca temporizarea calatoriei si in frumoasa si curata si nepoluata capitala. Ca daca schimbi mai multe mijloace de transport intr o ora deja ai pretul peste 53 centi. Categoric pentru modernizare si pentru ca oamenii sa primeasca un salariu mai bun trebuie si marit pretul calatoriei, dar si sa se opreasca astia din furat. ratb sau cum dracu ii zice acu…e o mare groapa.
    in bcn e 2.15 biletul pentru o zona pentru 1 h si 15 min. ft decent.

  18. #33

    Toni, daca oamenii aia din provincie care se bulucesc in Bucuresti, nu au nici un avantaj, de ce se inghesuie sa vina acolo? Doar intreb, nu am resentimente fata de ei.

  19. #34

    Scuzati-mi va rog ignoranta tipic provinciala, n-am calcat de mult timp in capitala, de aia intreb: exista mai nou un sistem unic de bilete pentru transportul in comun? Ca pe cand ma rataceam eu la metrou, pentru transportul de suprafata erau bilete de alea de perforat iar la metrou cartele magnetice.
    Asta era cea mai mare problema, urmata de faptul ca nu puteai cumpara bilete decat de la case de bilete dotate cu tanti vanzatoare. Care casa, daca era inchisa ca se termina schimbul lui tanti, mai gaseai bilete din parti.
    Astea erau motivele pentru care nu te puteai baza pe transportul in comun. Si in alte orase din Ro e si acum aceeasi situatie.

  20. #36

    Pe noi, astia din moldova, nu ne afecteaza oprirea metroului.

  21. #38

    Eu sunt fericit, la mine nu este grevă, nu are la ce :))

    Trecând de asta, am rămas uimit de curățenia metroului din Budapesta și de faptul că nu există turnicheți din ăia ca la noi, nu ești practic obligat să taxezi ca să intri, o faci dacă vrei, desigur, riscând să iei amendă dacă ești prins. Și lumea taxa fără probleme 🙂 La noi nu cred că ar funcționa treaba asta.
    A, și automatul de la care am cumpărat bilete avea româna în meniu. Cred că vor să ne ia Ardealul sau ceva… 🙂