În primul rând, amenzile nu se anulează de la sine, să fie clar pentru toți. Efectele deciziei sunt de acum încolo, așa că, pentru a scăpa de amendă, trebuie să o contestați la tribunal. Problema este că amenzile au un termen de contestare de 15 sau 30 de zile, nu mai țin minte exact. Prin urmare, dacă nu o contești în perioada aceasta, după aceea devine obligatorie, ura și la gară, ai de plată 20 000 de lei.

Partea bună, pentru cei cu amenzi și care le contestă, este că instanțele vor fi complet închise din cauza celor catorva sute de mii de procese deschise pentru contestații, pentru că aici nu mai e vorba de 5 meleoane, boss, ci de sume pe care unii oameni nu le-au văzut niciodată la un loc. Așa că, dacă depuneți contestația, sunt mari șanse ca, până la judecarea procesului, decizia CC să apară în Monitorul Oficial și să câștigați procesul instant. Pentru cei cărora le-a trecut termenul de 30 de zile, condoleanțe, nu aveți ce să faceți.

În continuare, nu vă jucați cu focul, legat de amenzi. OUGul ăla e în vigoare până la publicarea deciziei CC în MO. Prin urmare, veți lua amenzile la fel, pentru că polițistul e la fel de prost, la fel de ignorant și la fel de la treabă, iar tu va trebui să îți plătești un avocat, să pierzi timp și bani. Desigur, după publicarea în MO, se vor da, în continuare amenzi, pe legea veche, cea care are minim de plată 100 de lei, deci 50 de lei dacă o plătești în 30 de zile. Ce să zic, cost of doing business, deja.

Oricum, timpul până pe 15 e prea scurt, ca să dea o altă OUG, iar decizia CC e foarte clară, legislația trebuie să specifice EXACT ce nu are voie să facă cetățeanul, nu să lase la latitudinea capetelor de cretă cu 6 luni de școală de poliție sau, și mai rău, a gardienilor publici, care sunt niște analfabeți inepți.

În continuare vă spun, nu ieșiți aiurea din case după 15 mai. Virusul există, este extrem de ușor transmisibil și oamenii mor. Nu lăsați, ca românii, să vă cuprindă ideea că Mie nu mi se poate întâmpla. Ba poate și o să ți se întâmple. Iar dacă nu ție, părinților tăi, pentru că tu ai fost bou și ai citit ortodoxinfo. Nu uitați de gripa spaniolă. În toamnă va fi un rebound și, dacă e să ne luăm după ce s-a întâmplat atunci, mortalitatea va fi uriașă, tocmai din cauza anticorpilor deja dobândiți. Dar nimeni, NIMENI nu știe ce se va întâmpla. NIMENI. Iar moartea de COVID, prin sufocare lentă, e groaznic de urâtă.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

48 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    O sigura mentiune: se pot contesta in 15 zile incepand de la expirarea starii de urgenta

    • #2

      @Laur- Unde scrie asta?

      Sunt 15 zile de la data primirii procesului verbal. Exista o alta mentiune undeva?

      @Arhi, amenzile de la 100 la 5000 lei pot fi platite cu jumatate DIN AMENDA din ce inteleg eu, caci nu a fost anulata aceasta prevedere.

      Deci daca se aplica asa in continuare si primesti amenda maxima de 5000 lei NU platesti jumatate DIN MINIM (50 lei) ci jumatate DIN AMENDA (2500 lei).

      Sper sa ma insel.

    • De contestat o contești, nimic de zis [ poate găsești pe net model de contestație și nu mai plătești avocat ], dar ce obții: anularea totala a amenzii sau reducerea ei la nivelul OM X? Dacă nu ți se aproba contestația mai ai 15 zile sa plătești 1/2?

    • Iar dacă ai refuzat să semnezi procesul verbal e 15 zile de la data la care primești procesul verbal acasa, adica peste minim 3 luni, deobicei mai repede de 3 luni nu primești amenda acasă asta într-o situație normala, cu starea de urgenta probabil va trece mai mult timp.

      Nu e nevoie de avocat te poți reprezenta singur iar toată cheltuiala cu procesul e 20 lei taxa de timbru pe oricum ii recuperezi după decizia CCR, 100% câștigi procesul.

    • #5

      Da, perioada de 15 zile se suspenda pe durata starii de urgenta.

    • #6

      Pe perioada starii de urgenta termenul de 15 zile este suspendat. Nu scrie in mod express in PV , nu se suspenda in mod express termenul acesta de contestare – se suspenda la modul general orice termen. El urmeaza sa curga normal dupa incetarea starii de urgenta. Deci – dupa incetarea starii de urgenta – aveti 15 zile pentru contestarea PV.

  2. Nu este adevărat. Pe perioada stării de urgență nu sunt aplicabile termenele respective, ci ele decurg de la terminarea stării de urgență, deci zilele se numără începând cu 15 mai.

  3. Hai sa fiu io optimist. Moartea de covid nu e groaznica. In general esti de mlt sedat si/sau in coma.
    Mai nasoala e perioada de pana acolo, in care esti la ati, semiconstient. Si, din cand in cand trebuie sa iti opreasca asistentele oxigenubsa iti curețe tuburile. Si in timpu ala nu mai poti respira. Nici partea in care auzi pe langa tine aparate piuind, oameni murind si alte treburi de ati cica nu este chiar o parte foarte faina. Faina este partea in care te caci pe tine si te curata asistenții, asta daca ai noroc sa ai fetișuri de genu asta. Nu ajuta nici statul prea mult in aceeasi poziție care vine cu anumite probleme, pentru ca presupun ca nu va faceți sperante, in România, de miscare prin pat prea multa.
    Deci nu, nu moartea e neplacuta.

  4. #10

    Eu chiar nu inteleg cum in “toamna mortalitatea va fi uriasa tocmai din cauza anticorpilor deja dobanditi” ?

    • #11

      Probabil se leaga de informatia ca gripa spaniola avea rata de mortalitate mai mare la cei cu sistem imunitar puternic, adica adulti inainte de varsta a 2-3-a.

      Altel vad ca acest CoVID ba e ca gripa, ba nu e ca gripa, depinde ce idee vrem sa transmitem.

    • #12

      Probabil virusul va deveni mai puternic ca sa lupte cu anticorpii, iar aia care nu au anticorpi se confrunta cu varianta covid-19 beta.

    • #14

      A nu se intelege ca nu sunt de acord ca vine al doilea val, slabe sanse sa nu vina. Dar nu cred ca o sa fie mai nasol din cauza unei schimbari a virusului, ci din alte cauze: sezon rece, nu se mai tine nimeni de masurile de igiena. Bine, daca toate studiile despre cum virusul nu face mutatii semnificative sunt minciuni, atunci am belit-o.

    • #15

      eu as prefera sa nu vina nimic si aici sa fie doar vorbe proaste. dar nimeni nu are idee ce se va intampla

    • #16

      Virusul nu devine “mai puternic”. Nu in sensul clasic. Virusul se adapteaza (asa cum face virusul gripal, desi COVID19 nu e “o gripa”). El face asta intr-o celula. Problema virusului (si a noastra) e ca nu toti reactionam la fel.

  5. #17

    offtopic@

    www.bbc.com/news/amp/uk-politics-52553229

    baiatul asta care era seful supervizarilor in ceea ce priveste virusul in toata marea britanie, si a dat demisia pentru ca i a venit iubita in vizita acasa de doua ori in plina carantina. Si a dat demisia ba baiatule intelegi? era cel care dadea sfaturi guvernului britanic in ceea ce priveste celula de criza impotriva virusului si care de fapt a dat verdictul ca marea britanie sa intre in carantina. Si pentru ca doar de doua ori nu a respect carantina impusa intregului regat, si a dat demisia considerand ca numai poate influenta deciziile luate din moment ce el nu le a respectat. Ma voi intelegeti la cati ani lumina de o societate nu perfecta dar cat de cat normala suntem?

    • La noi Ludovic nu are masca în timp ce toți din jurul lui sunt niste fraieri cu masca pe fata.

    • #19

      Are, dar o poarta aiurea.

    • Azi într-adevăr Ludovic ne-a aratat cum NU se poarta o masca, pe lângă faptul că odată la 5-6 secunde punea mana să și-o aranjeze, însă.niciodata că lumea masca plimbandu-se libera pe jumătate din fata.

  6. #21

    Asa de mult imi place de astia care au senzatia ca de pe 15 se interzice prin lege covidul…

    • #22

      Cumva mulți au impresia că gata, s-o dus hopul când noi încă avem destule cazuri. Personal o să continui ca și până acuma la precauții, dar măcar să scap de mizeria aia de declarație.

    • #23

      Trebuie sa se facă dom’le ceva ca așa nu se mai poate!

    • #24

      Socotești 15 zile după.. 15, atunci când expira starea de urgenta.

    • #25

      @DanMk, din pacate pentru multa lume o sa fie dificil sa continue ca si pana acum cu masurile de protectie, pentru ca deja firmele au inceput sa anunte angajatii ca trebuie sa revina la birouri.

    • Pai cine va obliga pe voi ăștia panicosi sa rămâneți baricadați în case ? Coronavirusul nu e singura boala de care se moare, pandemii au fost și vor mai fi asta înseamnă că noi toți care vrem să trăim viața sa renunțăm la toate libertățile ?

    • #27

      @Cosa, asta este exact mentalitatea pe care o aveau antivaccinistii pana acum cateva luni.
      “Cine va impiedica pe voi sa va faceti vaccin. Eu nu-mi fac si gata, fiindca nu sunt bune de nimic.”

      Acum vad ca toti au tacut malc. Lumea a vazut ce inseamna viata fara 1 singur vaccin.
      Asa esti si tu: urli ca ti se incalca drepturile si libertatile fiindca ai fost obligat sa stai 2 luni in casa. Poate ca n-ai mai gandi asa daca ai simti cum te sufoci lent de la coronavirus.
      Sau poate te gandesti ca tu esti tanar si rezistent, dar sunt convins ca mai ai un parinte, un bunic, care nu este intr-o stare la fel de buna.

  7. #28

    Nu se vor da amenzi pe legea veche. Și secțiunea cu amenzi din legea veche (OUG 1/1999) a zburat 🙂

    “2. A admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale.”

    • #29

      Având în vedere că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 a fost adoptată în temeiul art.114 alin.(4) din Constituția României din 1991, deci anterior revizuirii Constituției prin Legea nr.429/2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003) care a introdus dispozițiile art.115 alin.(6), Curtea a reținut că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 a fost adoptată cu respectarea cadrului constituțional în vigoare la acea dată, care nu limita prerogativa legislativă a Guvernului în sensul neafectării regimului instituţiilor fundamentale ale statului sau a drepturilor și libertăţilor fundamentale

    • #30

      @UnMircea, Explicatia aia este pentru a arata de ce nu e neconstitutionala in integralitate – cum a fost declarata cealalta.

      Și chiar de ar fi cum se prezinta aici (dacă doar OUG34/2020 ar fi fost declarat neconst). După părerea mea – forma veche nu ar fi intrat automat în vigoare.

  8. #31

    Dacă pana acum ma duceam la mega oarecum relaxata cu o masca și niște mănuși, știind ca de frica stau mulți in case și e relativ greu sa te îmbolnăvești de pe obiecte, de pe 15 încolo începe frica aia adevărată, cu toți scăpații din lesa liberi pe străzi. Eu de abia acu ma baricadez.

    • #32

      Deci tu ai impresia că pînă atunci aia care au pneumonii si virusul vieții stau în casă și abia așteaptă să iasă pe 15 mai? Frate, stați în casă pîn’ se schimbă banii…

    • #33

      @Emil
      Frate, chiar nu ai inteles nimic din ce a zis Laura, dar ai Internet acasa deci poti sa iti dai cu parerea
      Hai ca ma cobor eu la nivelul tau:
      Frate, acu ca astia care stateau in casa si sunt bolnavi dar asimptomatici, vor iesi din respectiva casa ca niste apucati. Din acest motiv, cresc sansele de infectare. Laura doreste sa stea in casa. Emil C are ceva de comentat despre ce vrea sa faca Laura cu viata ei, Emil C este un astfel un idiot

  9. #34

    Eu unul am scris avocatului poporului si am solicitat:
    a) Sa solicite la randul sau guvernului sa emita norme de aplicare pt OUG 34/2020
    sau
    b) Sa sesizese CCR

    Eu m-am referit exclusiv la articolul care trata conditiile confiscarii sau sigilarii bunurilor, si anume art 28.4 din OUG 34/2020, care prevedea următoarele:
    (1) Plângerea formulată împotriva procesului- verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunilor prevăzute la art. 28 nu suspendă executarea sancțiunilor contravenționale complementare aplicate.
    (2) În caz de anulare sau de constatare a nulității procesului- verbal instanța judecătorească dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor la momentul confiscării și care se asigură din bugetul autorităților și instituțiilor publice beneficiare.

    Prin articolul respectiv, s-au creat premisele unor abuzuri fantastice. E bine ca organele n-au abuzat de prerogativele oferite prin acel articol, dar simplul fapt ca li s-au dat acele drepturi, in acele conditii, este ingrijorator.

    Ganditi-va ca fie și cel mai simplu proces civil în Romania durează minim un an de zile. Conform art. 28.4, în cazul aplicării unor sancțiuni complementare, acestea nu puteau fi revocate decât printr-o hotărâre judecătorească definitiva. Practic, conform art 28.4 (1), dacă un spațiu comercial sau un vehicul era sigilat, acesta rămânea sigilat până la momentul când se va judeca contestația și hotărârea devenea definitivă (practic, minim un an de zile). Conform art. 28.4 (2), dacă un stoc de marfa era confiscat iar PV contravențional era contestat și anulat, contravenientul urma sa primeasca doar valoarea mărfii la momentul confiscării, fară a conta că intre timp valoarea mărfii pe piață poate s-a dublat, fară a conta că poate marfa a fost achiziționată cu credit bancar și că s-a plătit la ea dobândă, fară a conta că poate confiscarea stocului a dus la falimentul societății. În situația confiscării/imobilizării unui bun care facea obiectul unui contract de leasing, dacă PV contravențional era contestat și anulat, era neclar cine va beneficia de “valoarea de circulație a bunurilor la momentul confiscării”, și anume proprietarul bunului (firma de leasing) sau utilizatorul bunului (entitatea sancționată); deasemnea era neclar dacă se vor acorda despăgubiri pentru ratele datorate pe perioada în care bunul a fost indisponibilizat.

    Mai mult de atât, putea apărea situația unor “rechiziționări ascunse”, unde, pe fondul lipsei fondurilor sau pentru a evita procedurile legale, în loc să urmeze procedura rechiziționării unor bunuri și servicii din cele cuprinse în categoriile stabilite, potrivit art. 28.2 alin. (1), autoritățile statului să dispună neoficial (verbal) sancționarea unor agenți economici care dețin bunurile sau serviciile respective, cu scopul real de a le confisca și de a beneficia de ele cu titlu gratuit, abuzând de prevederile art. 28.1, respectiv 28.2 (3). Sincer, eu i-as vedea in stare.

  10. #35

    Cetin, poti sa ne dai un link pentru bucata asta: “În toamnă va fi un rebound și, dacă e să ne luăm după ce s-a întâmplat atunci, mortalitatea va fi uriașă, tocmai din cauza anticorpilor deja dobândiți.“
    Sunt prea multe pareri care circula si nu gasesc ceva avizat. Mersi

  11. #36

    Cum a zis si Laur, prin decretul de stabilire a starii de urgenta, toate termenele se suspenda. Implicit si cel de contestare a amenzii. Asta inseamna ca toti cei care au fost amendati cu valorile stabilite de ordonanta guvernului pot rezolva in justitie.

  12. #37

    dupa 15 o sa vedem numai obezi cu echipament de catarare in portbagaj, pe DN1.

  13. #38

    Nu sunt doctor, nu sunt virusolog, dar din ce am reușit să înțeleg în lunile astea in care numai despre asta s-a vorbit și s-a scris, sars-cov-2 nu e virus gripal și din ce s-a constatat până acum, șansa sa sufere mutații este mult mai mica, deci comporatia cu gripa spaniola nu prea sta in picioare.

  14. #39

    Pe mine ma deranjeaza f de tare toata discutia despre “relaxare”. Ok, efectele pot fi asemanatoare, sau chiar identice, dar nu e vorba de o relaxare.

    E vorba ca se ridica total niste restrictii (care vor disparea cu totul odata cu starea de urgenta) si aplicarea altor restrictii (nu se stie de nicio culoare cum. oug, lege normala, nu vad cum ar trece drept constitutionale, cel putin aia cu 3 persoane sau plecatul din localitate).

    Nu ne “relaxam”. Dispar niste restrictii si se impun altele.

  15. #40

    “polițistul e la fel de prost, la fel de ignorant” aoleo… ce-ai putut sa spui!

    nea gheorghe pulica – militianu’ – unde esti bre? vezi ca zice burghezu asta nasoale de mata (nu ma-ta, mata)

  16. #41

    sa conteste si covidul la ccr. pana la urma, conform expertilor, covidul e de fapt un conflict

  17. #42

    Iohannis, daca ar avea oua, ar trebui sa declare LEGE MARTIALA in seara aceasta la ora 18, sa dizolve parlamentul si sa desfiinteze CCR, acest instrument politic al PSD-ului. Si sa scoata armata pe strazi sa puna bata pe bombardieri, pitipoance, pensionari si pe toti adolescentii retarzii care ies afara sa se joace fotbal pe teren sau ies la agatat fete prin parcuri .
    Cazurile au crescut alarmant la 15 000 de cand cu petrecania de 1 mai si decesele acusi se fac 900-1000.
    E clar, cu vorba buna nu se poate, cu amenzile nici atat daca pentru bombardier si curva lui, 20 000 lei sunt maruntis….asta e, scos militaria din pod si pus pulanele si jeturile de apa pe ei.
    Dar nu se va intampla.

  18. #43

    Romania nu e potenta economic ca Italia, UK, Franta, Spania sau SUA sa faca fata la zeci de mii de decese. Colapsul economic inevitabil tot se va produce, dar mult mai haotic, cu gropi comune, anarhie, scumpiri, lupte pentru mancare si spitale supraaglomerate, plus ca si cei care respecta ordonantele vor fi trasi in jos.
    Pentru tarile dezvoltate ca Regatul Unit sau Statele Unite e o tragedie nationala peste care se poate trece si se pot recupera economic intr-o perioada fiindca au cu ce , insa pentru o tara subdezvoltata ca Romania, care nu mai are cam nimic, zeci de mii de morti ar putea insemna o catastrofa ce ar putea duce la prabusirea statului si ar putea rezulta anarhie. Mai ales daca printre aia zeci de mii de morti s-ar putea afla programatori excelenti, medici, ingineri priceputi, meseriasii ramasi, studenti geniali …..adica singurii romani care mai sustin economia si productia romaneasca si care mai muncesc ceva in tara asta.

    • #44

      Fa un bine comunitatii si du-te in pestera de unde ai iesit si unde meriti sa ramai pt ideile imbecile expuse.

    • #45

      Mai bine ia du-te tu la un spital din apropiere si vezi daca poti sa te programezi pentru o consultatie de rutina.
      Ia in calcul ca exista posibilitatea sa te accidentezi (la cat de prost esti) si medicii te vor ignora sau te vor tine in asteptare fiindca idioti ca tine au ignorat pericolul pandemiei si spitalele s-au umplut de contaminati.

  19. #47

    Dar Spartacus….ce așteapta acum: ”âmi cer scuze la domnu Spartacus”

  20. #48

    Din pacate nu vom iesi pe unde vrem
    Am inteles noi gresit din ce a zis Vela… Dar dispare declaratia, interdictia de a parasi localitatea fara motive intemeiate va ramane