Contul meu
Una din cele mai grele provocari, ca părinte de 3 copii de 11 ani, 8 ani si 11 luni, este sa iti adaptezi parentingul in functie de nevoile fiecaruia, nevoi complet diferite, paliere evolutionale complet diferite.
Dar cel mai greu de trecut este acea framantare continua, Sunt un tata bun, fac ce trebuie pentru ca puii mei sa creasca bine si frumos si, cu ajutorul meu, sa ajunga niste adulti echilibrati, linistiti, fara traumele copilariei mele, fara bataie, fara urlete?
Am crezut ca o sa scap de stresul asta, odata ce cresc copiii cei mari. Se pare ca nu o sa scap niciodata. Încerc să mă învăț cu grija și teama continuă și să sper că o să rezist mai mult timp, să pot să am grijă de ei și să îi iubesc.
Pentru că, după aceea, neant.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Din tot ce-ai scris m-a marcat profund un lucru: e imposibil să ai copii cu vîrstele alea. Cînd am început să te citesc nu aveai deloc și nu se poate să fi trecut atîta vreme. Nup, imposibil. Fake news. Și nu e prima oară cînd faci asta. Ai scris deunăzi că i-ai împrumutat fiicei tale Nikon-ul P900. Iar fake news. Un copil de maxim 3 ani nu are cum să îl folosească.
NOU
da, trust me, MIE nu imi vinie sa cred…
NOU
Aici si eu sunt putin confuz: Parca saptamana trecuta mancau cei 2 copii mici de la Cocosatu, parca acu 2 zile isi facea tatuajul cu A, parca ieri era in Liverpool si anunta ca nu practica BreExit.
De atat de mult timp te citesc cu placere? Multumesc.
Legat de intrabarea ta Cetin, eu nu ma mai intreb daca sunt un tata bun. Fac doar ce cred ca il poate ajuta sa fie cea mai buna versiunea a lui. Sper sa fie suficient.
Singura mea dorinta e sa descopar lumea cat mai mult prin ochii lui, pana ma va intampina neantul.
NOU
Cel mai greu e sa reusim sa nu revarsam asupra copiilor frustrarile noastre de adulti disfunctionali
NOU
Tu meriti un mare LIKE
NOU
Eu vreau doar sa intreb de unde ai luat tricoul ala. Si daca vine si in marime m si L 🙂
Incurajarea mea: daca iti pui activ intrebarile astea, esti ok. As avea o continuare, insa nu e locul aici. Tine minte atat, esti bine, te stradui.
Si as putea veni cu un exemplu de asa nu, insa iar nu e locul aici.
NOU
habar nu am, nevasta-mea le ia
NOU
zara, nu stiu despre marimi, l-a primit cadou
NOU
Senor, atata vreme cat ai framantarile astea :vei decide ce e mai bine si vei face tot ce poti ca puii sa fie bine.
In rest nu cred ca depinde de noi sa le creionam complet dezvoltarea. Fii bun si bland, decide atat cat ai capacitate si in rest …sunt “creaturi” libere si cu propria lor constiinta, vor prelua singuri responsabilitatea propriei fiinte…probabil ca au si inceput deja. Tu continua sa #tatigateste si sa fii langa ei cand au nevoie. Restul se regleaza!
NOU
Confirm ce au scris si altii: numai faptul ca-ti pui intrebarile astea inseamna ca esti un tatic bun. (Coincidenta: weekendul asta discutam cu terapixta ca nu simt ca as fi un parinte bun, la care mi-a zis acelasi lucru: faptul ca ma gandesc ca poate nu-s buna de asta e un lucru bun.) Mai ales la articolul cu “fetita ta va avea nevoi fizice, n-o incuia in turn, ca pe Rapunzel” chiar n-am avut nimic de contrazis, dimpotriva. Toti oamenii Normali cu N mare pe care i-am cunoscut vreodata au sau au avut parinti in genul tau/ vostru. Mai important decat orice, absolut ORICE altceva, e ca aia mici sa creasca cu sentimentul ca se pot oricand “intoarce la baza/ mothership”, sa se reincarce cu ganduri bune si sprijin moral, stiind ca sunt iubiti neconditionat, ca sunt “worth it”, ca-n reclama, pentru ca mai apoi sa se avante din nou si sa reincerce si mai sus, si mai siguri pe ei.
NOU
Ah… framantarile alea. Mie cateodata mi se pare ca sunt foarte stresat in comparatie cu restul, la capitolul crescut copii. Nevasta-mea e si mai si, tot timpul are inpresia ca nu face suficient pentru ei. Ne linistim reciproc cand o luam pe aratura. In rest, ne informam cat putem si speram la tot ceea ce e mai bun.
NOU
*impresia
NOU
O tzara discriminatorie rubrica, trebuie completata ” cum va descurcati cu provocarile vietii de mama (sa ramanem cavaleri, mai ales in zilele astea cand feminismul turbat arunca la gunoi tot ce este sfant, in unele tari, in actele oficiale, parintii nu sunt numiti parinti ci .. ingrijitori, responsabili cu ingrijirea copilului din punct de vedere juridic!!!!!)..
Personal nu ma simt niciodata la inaltime in legatura cu pustiul meu, mereu simt ca merita cel mai bun parinte din lume si uneori ma apropii, alteori nu.. Un lucru de care ma bucur, este ca imi recunosc de fiecare data greselile fata de el si imi cer iertare. Si el imi spune de fiecare data: “-Tu stii, mama, ca eu o sa te iert mereu!” Si de fiecare data cand imi spune asta, ma simt ca un nimic! Personal consider ca e minunat cand copiii iti sunt superiori in ce priveste frumusetea caracterului, generozitatea… Pentru ca asta e ideea cu copiii, sa fie mai buni decat noi. Asta e unul dintre secretele evolutiei umane! Indivizi mai buni cu fiecare generatie noua!
NOU
Uitandu-ma la copiii tai din cat ne lasi sa-i cunoastem, chiar cred ca esti un tata minunat. Nu cred ca ti-am zis vreodata, dar chiar cred asta.
NOU
Cu calm. Pana acum cateva luni, imi ieseam cam des din fire. Al meu are 13 ani si e in perioada in care totul e nasol (scoala, temele, calculatorul, telefonul, programul etc) si nu de putine ori am ridicat tonul. De ceva timp insa mi-am propus sa-l ascult mai mult si sa-l inteleg. Fiecare varsta are propriile nevoi care nu coincid cu ale noastre, iar acele nevoi, banale sau stupide, trebuie intelese si satisfacute. Se pare ca avem rezultate cu aceasta abordare.
NOU
Eugen, vestea buna este ca baiatul tau trece printr-o faza de maturizare si probabil, foarte curand, in urmatoarele luni/un an, va fi o persoana mult mai agreabila. Al meu la 13 ani – super enervant, aproape imposibil sa ai o conversatie logica cu el, isi dadea ochii peste cap de imi puneam problema sa nu cumva sa-si afecteze muschii oculari :D. Tot al meu, la 14 ani – o placere sa petreci timp cu el, calm, bine dispus, isi facea treaba fara sa-i zicem noi, diferenta de la cer la pamant. Si e un fenomen despre care am mai vorbit si cu alti parinti, si l-am observat si la alti adolescenti din jurul meu. Cea mai dificila varsta, la baieti, e 12-13. Dupa aia, se schimba lucrurile in bine.
NOU
@ Deea
Sa va zic eu sau s-a ocupat Polichinelle? Ca as avea o banuiala….
NOU
a) fumeaza
b)bea din berea lu’ tac-su
c)porn
d)doua sau chiar toate trei variantele de mai sus sint valabile
NOU
Înțelegând ca parentingul nu e operație pe creier, sperând că greșelile pe care le-am făcut și le voi mai face nu vor afecta semnificativ dezvoltarea lui fizică și psihica, făcând permanente corecții in comporatamentul meu si al persoanelor relevante atunci când înțeleg unde greșesc/greșim. Asta așa cam 30% din timp. Restul e joc si voie buna, ca sa uit de faptul ca mediul poate să se cace oricând pe toate eforturile tale
NOU
Al meu are 7 ani. Il indrum sa fie tolerant, rabdator si sa isi aleaga prietenii. Si-mi place de el ca recent a inceput sa se prinda cand alti copii mint ca sa se laude, fie ca e vorba de bani fie ca e vorba de personaje deblocate prin jocuri.
Acum lucram la cultura auto, cu machete, filme, etc. Cand vede bmw-uri obosite prin oras exclama amuzat ” Uite ce tigaie !”
NOU
Sint convins ca daca faceam primul copil cind eram in facultate (a incercat una prin 1987 sa imi prezinte burtica ce prindea contur ca fiind opera mea, insa dupa un scurt consult medical ceva dadea cu o virgula de 2 luni) as fi fost un parinte , hm, foarte putin laudabil, ca sa zic asa. Daca as fi facut copilul pe la 30+ ani, cind construiam cariera pentru mine si averi pentru altii, plecat si 9 luni pe an de acasa, cred ca as fi fost un parinte cel putin absent. La 40+ cind am devenit tata, aveam deja idee de ce e bine de facut si ce e rau ca parinte, si tot am mai avut de invatat pe parcurs. Plus ca deja eram intr-un anume confort financiar. Copilul (6 ani) ne vede in primul rind ca pe cei mai buni prieteni, pedepse nu exista, e drept ca sotia lucrind de acasa are si timpul si rabdarea de a-i explica un milion de lucruri, io is pe partea sportiva, incepind cu tenisul si vehiculele cu roti, terminind cu sahul, avem grija sa o alimentam cu o tona de carti si sa ii descarcam energia cu foarte mult sport si joaca cu cea mai colorata adunatura de prichindei pe care si-o poate imagina cineva (“sotzul” e chinez, “amantul nr. 1 e mulatru iar nr. 2 era un roscovan de origine scotiana), e mai responsbila in ce priveste ingrijirea ciinelui decit mine.
NOU
esti foarte tare si prin prisma faptului ca ai luat-o a 3-a oara de la capat vazand cat de greu e sa cresti un singur copil cand iti doresti sa faci totul bine pentru el.