Citind comentariile de la ultimele articole, cele cu mașinile pe GPL, mi-am adus aminte de o mizerie promovată pe internet în ultima perioadă. Să trăim numai cât ne permitem.
Dacă ești copil sărac, cu părinți săraci, nu visa să faci o facultate, să fii mai sus de atât. Trebuie să înveți o meserie și să îți continui drumul de sărac.
Dacă ești sărac, nu visa și tu să mănânci carne. Mănâncă cartofi cu pâine, că de aia ești sărac.
Dacă ești sărac, nu visa la mașină personală, ești destinat să mergi cu transportul în comun.
Dacă ești sărac și totuși vrei mașină, mașina ta e logan second hand, nu ai cum să visezi sau să vrei mai mult decât atât.
Săracule!
Desigur, aceste sfaturi docte sunt date din spatele laptopurilor de 1000 de euro.
Ce uită acești critici de circumstanță este că un om are o singură viață. Pe care o trăiește așa cum vrea el sau așa cum vor alții. Dacă eu vreau să îmi iau porș caien și să îl pun pe gpl, ca să ies mai ieftin, e decizia mea. Dacă eu am 800 lei salariu și vreau plasmă de 50 inch e decizia mea.
Eu, omul ăsta, trăiesc o singură dată. Nici voi, nici alții, nu îmi dați viața înapoi. Dacă îmi cumpăr ceva ce nu îmi pot permite de fapt, este iarăși treaba mea. Faptul că mă țigănesc cu creditorii pentru 1000 lei e extrem de diferit de ce face de un mare om de afaceri, care se ceartă cu banca, pentru niște active care nu sunt ale lui? Sau ce a făcut patriciu cu țepuirea celor de la mic.ro?
Deloc, doar că e vorba de alte sume.
Așa că, cel mai sănătos este ca fiecare să încerce să își trăiască unica viață pe care o deține și să nu mai ducă grija cheltuielolor altora.
Simplu.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->
NOU
ai si n-ai dreptate…oricum…totul e relativ..
dar sa mor daca inteleg legatura intre saracie, meserie si facultate
NOU
Se pare ca devii un profet.
NOU
Deci proverbul ala cu ” Nu te intinde mai mult decat ti-e plapuma.” e gresit, in opinia ta ?
Da, pot sa viseze si saracii si bogatii, dar saracul ramane doar cu visele (de cele mai multe ori).
In teorie oricine poate merge la facultate, sarac sau bogat. In practica insa isi va permite numai cel care are asigurate de parinti cartile, masa, cazarea si toate celelalte.
Saracul isi va permite facultatea numai invatand exceptional (ca bursier), muncind cu jumatate de norma sau alegand o cariera militara.
Daca ai calcula cat te-a costat facultatea, Arhi, cred ca te-ai apuca cu mainile de cap 🙁
NOU
Uirebit » da, e gresit, ca dealtfel toate imbecilele proverbe rromanesti
NOU
sunt de foarte mare acord cu arhi, altfel Steve Jobs trebuia sa fie un boschetar dupa viata caruia se facea maxim un film dar fara happy ending
propun ca pe semnul STOP de acum sa scrie YOLO 😀
NOU
Mai nou se pot modifica proverbele sa para mai aproape de realitate: ”cine sapa groapa altuia…departe ajunge. ”
NOU
@ Uirebit, saracul nu trebuie sa invete exceptional pentru a isi permite facultatea. Daca mergi la o facultate mai de Doamne ajuta, ai camin asigurat si cu putin efort primesti si bursa ( cat sa iti cumperi un tricou si pantaloni scurti )
In camin se poate trai frumos, daca nu ai pretentii absurde. Asta cu “nu pot sa invat in camin pt ca e galagie” e o prostie. Cei mai performanti studenti locuiau in camin, Pana la urma tot de un pat , o masa si un calculator ai nevoie. Le gasesti si in camin, nu doar la 4 camere langa Unirii. Multi colegi de la Politehnica primeau cate 50 de lei pe saptamana de la parinti. Studenti excelenti. S-au descurcat, nu s-a plans nici unul de foame. Prin anul 3 s-au si angajat pe la diferite firme. Acum, la cativa ani dupa ce au terminat, castiga destul de bine toti ( aprox. 1000 de euro, chiar peste ) . Daca vrei sa faci o facultate si sa traiesti mai bine, se poate. Orice parinte ( normal la cap ) gaseste macar 50 de lei saptamanal pentru copil.
NOU
@dani…si asta e venit de lauda dupa 4-5 ani de invatamant superior?
NOU
Attilla, dar tu, care probabil ai de asemenea studii superioare, cat castigi la momentul de fata? Stii ca salariul mediu in tara asta e in jur de 2000 de lei? 1000 de euro sunt mai mult decat dublu fata de salariul mediu, cati romani crezi ca fac banii astia intr-o luna?
NOU
1000 de euro e cam putin pentru un laptop
NOU
Cred ca se refera la altceva vorba asta si, din pacate, multi sunt exemple negative. Banuiesc ca si tu stii oameni care mananca fasole in fiecare zi si au IPhone sau, cum ziceai intr-un post anterior, au GPL pe X5 🙂
NOU
Adica cum, sa nu ne mai pese ce baga altul in gura si ce trage-n p…? Arhi, exagerezi!
NOU
nu zice nimeni să nu iti iei cayenne. zice doar să nu il iei pe credit şi după aia să plângi la tv, cu copilul in brate, că vrea poliţia să ţi-l confişte.
NOU
@Vali: Pai si ce? Plange pe covorul tau de la usa? Schimbi si tu canalul
NOU
vali » de ce nu? e o modalitate de a reusi. patriciu la tv, plangandpe aceeasi tema cu ce e deosebit?
NOU
Mihaela, teoretic nu e nici o problemă. după care dă peste tine şi are asigurare la astra sau euroins şi aştepţi cu maşina 2 luni in service să îţi dea acordul că nu are bani de un asigurator decent.
iar ză big picture, cu banii imprumutaţi am ajuns aici unde suntem azi. ştii tu, criză, chestii.
NOU
vali » asa e, e vina lui ca asiguratorul, aprobat de comisia asigurarilor si de stat, nu plateste. right, purrfect logic. in rest, castele superioare, cand se duc la ghereta din mall sa isi faca asiguraer zic domnisoara, va rog, care e cea mai scumpa asigurare? multumesc, prea ieftin pentru mine,.
NOU
@zoso: life sux. Daca vrei masina, trebuie sa accepti probabilitatea de a da unu’ peste tine. Daca iti permiti, fa-ti un casco mai bun, ca sa previi rca-ul prost al altora.
NOU
zozo fugi si scrie un articol in care sa-l lauzi pe Base sa te mai racoresti. Nu uita sa bagi si treaba cu modernizarea statului si performanta in sistemul bugetar.
NOU
@vali: E adevarat, numai aia cu Cayenne cu GPL au asigurare la astra si euroins. Ala probabil si-ar face asigurare la astra sau euroins si daca ar avea oltcit din ’77. Asa ca ar fi fix aceeasi treaba ca da peste tine cu Cayenne sau cu Oltcit.
NOU
Care e faza cu “aisgurare la astra”? Trebuie sa fie ceva de rau, ca nu ma prind…
Eu am casco full la astra si n-am avut nici o problema pana acum. Ba chiar mi-au platit o reparatie la un vandalism pe care toti ziceau ca nu mi-l plateste nici o firma de a sigurari (cauciuc taiat cu cutitul).
NOU
ludovic6 » eu la fel
NOU
Yolo!!! Next zoso will go swag! Oh wait…
NOU
oppam gagnam style!
NOU
#YOLO
NOU
You only live once într-un porş şaien cu GPL cu 800 de lei salar şi cu plasma de 50′ în garsoniera închiriată. Ai dreptate. Nu mulţi au văzut grozăvia.
NOU
Cred ca americanii sunt cititori pasionati ai blogului tau. Trei sferturi din ei incearca sa traiasca visul american bagandu-se in datorii pana in gat ca ” sa-si traiasca viata”.
E adevarat ca avem o singura viata, dar viata poate fi ordinara atunci cand te suna bancile si iti bat la usa camatarii.
Deci proverbul “Intinde-te numai cat iti este plapuma” are un substrat foarte sanatos. 🙂
Cat despre “imbecilele proverbe rromanesti” (incheiat citatul), depinde in mintea cui se reflecta. Da, pentru unii sunt imbecile poate.
Mie insa mi se pare ca sunt singurele chestii 100% romanesti pe care nu a reusit nimeni “de sus” sa mi le fure sau sa le taxeze.
NOU
Uirebit » da. ar fi interesant sa vezi cum traieste un american, asa inglodat in datorii.
NOU
Mereu a existat chestia asta cu sa am casa mea, sa am masina mea, sa nu am rate sa nu am credite sa nustiuce. Pana la urma daca stii sa le faci cu o limita pe toate reusesti sa te descurci si cu datorii si fericit, oricum ai face tot sarac mori. Da, e bine pe de-o parte sa ai casa ta la batranete dar nici sa platesti 50 de ani rata la ea sau sa strangi toata viata numai pentru casa aia nu e chiar ok. Totul trebuie sa rezolvi pe parcurs, daca reusesti, reusesti, daca nu nu si aia e. Multi gandesc sa am casa mea sa i-o las copilului meu. Daca copilul ala se vede cu casa dupa ce mori tu si are mania aparatelor de ex si o baga pe toata la o luna dupa ce ai crapat nu te rasucesti in mormant? Te multumeste gandul ca “macar ai incercat”? Sper sa nu ajungem in discutie la educatia data copiilor. Ar mai fi multe de spus, imi trec o gramada de idei despre bani si despre cum trebuie traita viata dar stii cum e, nu toti gandim la fel si oricat ar incerca cineva sa ne schimbe tot avem fiecare ideea lui.
NOU
Eu am o regula simpla.
Daca nu e casa, nu e masina si nu ai cash sa il/o cumperi cu banii jos, nu iti permiti obiectul respectiv. Corolar: orice este mai bun decat un credit “de nevoi personale” – la “orice” intra inca o juma’ de norma, reduceri de cheltuieli in alta parte sau renuntarea la achizitie, pur si simplu.
Ca e poate mai eficient sa faci un leasing pe firma decat sa golesti contul e altceva, ideea este sa nu te intinzi mai mult decat iti permiti.
NOU
Cetin, teoretic ai dreptate. şi practic. restul depinde de discernământul fiecăruia.
NOU
motto-ul sclaviei moderne este: “traieste acum, plateste mai tarziu.”
unul dintre drepturile fundamentale ale fiecarui cetatean al societatii de consum este dreptul de a deveni sluga…
NOU
Hary, nu te obliga nimeni sa fii sluga. Poti alege sa nu datorezi nimanui nimic.
Arhi, mi se pare foarte corect, moral si normal sa faci exact ceea ce vrei atat timp cat nu-l afectezi pe cel de langa tine. Teoretic, inclusiv sa traiesti peste posibilitatile tale.
Insa spune-mi tu mie cum poti traii peste posibilitatile tale fara a-l insela si afecta pe cel care te-a ajutat cu bani. Corectitudinea nu se masoara in bani si nu tine cont de rasa sa statut social. Cand tu ceri ajutor financiar unui om sau banca, indiferent ca esti sarac sau bogat, tu trebuie sa-ti respecti cuvantul dat in limitele acordului dintre voi. La fel si el/banca.
Cand apar neintelegeri, tu te razvratesti impotriva creditorului iar creditorul se razvrateste impotriva ta, iar in situatii de genul adevarul poate fi relativ.
Tu te razvratesti impotriva creditorului, nemaiplatind banii, creditorul se razvrateste impotriva ta si iti da in cap.
Doar ca atunci cand creditorul este o banca, sitatia e putin diferita.
Tu te razvratesti impotriva bancii, nemaiplatind rata, iar banca se razvrateste impotriva ta si impotriva tutror. Pe tine te dau pe mana recuperatorilor legali (si scapi cum poti, daca nu ai nimic pe suflet nu au ce sa iti ia), iar banii pierduti de la tine si de la cei ca tine ii recupereaza externalizand pierderile in sistemul public (bailout).
Din cerata asta, banca este singura care iese in castig, iar tu prin moftul de a traii peste puterile tale, te-ai ruinat nu doar pe tine, dar si pe cei din jurul tau, obligandu-i sa-ti suporte moftul de a traii peste puterile tale.
In felul acesta bogatii vor devenii si mai bogati (prin devalorizarea stocurilor cauzata de micsorarea cereri), oamenii saraci sau din clasa medie care au ales sa traiasca peste posibilitatile lor, ori se vor intoarce la saracia sau mediocritatea lor binecunoscuta ori vor ramana in cucu gol, iar clasa de mijloc, mici intreprinzaori sau saracii care au ales sa traiasca in limitele castigurilor, au belit p**a pentru ca ei sunt cei care platesc nota.
Din partea mea, oamenii lacomi (saracii sunt la fel de lacomi cu bogatii, sa nu incercam sa o dam in ipocrizie) pot sa traiasca peset posibilitatile lor daca isi gasesc fraieri. Nu e problema mea.
Insa atat timp cat pierderile din sistemul bancar sunt externalizate in economie, lacomia ta ma afecteaza si pe mine, mi se pare normal sa te urasc si sa-ti doresc moarte lejera tie si bancii. Tu si banca, ma luati de fraier si-mi inrobiti copii ! De aici pana la razboiul civil si sange e doar un pas.
Nu-i asa ca traitul peste posibilitati e nevinovat ? Ura si raceala societatilor capitaliste pleaca chiar de aici.
NOU
Eu trăiam cu impresia că eşti mai mult utilitarist decât hedonist.
NOU
Cei cu comentariile daca esti sarac de mic nu visa ca atunci cand vei fii mare sa fii bogat e o cretinitate si o idiotenie imensa
NOU
Un student la facultate cu parinti saraci are o problema faptul ca parintii nu-l pot sustine sa faca o facultate iar unii parinti nici nu vor sa-si sustina copiii cu bani sa faca facultate,dar stundentul isi poate cauta singura servici ca sa se tina in facultate ca sunt multi care asa fac
NOU
daca ai intentie nu conteaza ca esti sarac vei reusi sa faci-de ex -o facultate, pentru ca iti folosesti toata energia ca sa iesi din kkt-cunosc multe cazuri
on the other hand stiu destule loaze de bani gata care au inceput 3 facultati si nu au terMInat nici una
QOD
NOU
Ai dreptate, daca vrei cu adevarat ceva, atunci poti. Nu reusesti din prima, cazi, te ridici si o iei de la capat dupa ce vezi unde te-ai impiedicat. Ceva normal. Ceea ce faci faci pt tine nu pt vecinu. Cel putin eu asa vad lucrurile.
Daca nu porti 1 gr de aur pe tine nu inseamna ca nu-ti permiti, poate nu-ti plac bijuteriile.
NOU
Da tu ai dreptate dar cred ca ideea e sa faci ce iti place cu adevarat nu sa incerci sa pari ceva . Eu stiu multi oameni care merg in cluburi nu sa se distreze ci ca sa faca poze , sau sa le zica unora ca au fost in nush ce club ; asa si unii isi iau phone 39898 partz , nu ca au neaparat nevoie de el ci ca sa zica si ei ca au
Daca vrei ceva cu adevarat lupti si il iei , vrei facultate si iti lipsesc fonduri – renunti la fumat si dintr-o data o sa ai o groaza de $$$
Eu ma intreb ce se intampla daca nu iau o chestie si daca raspunsul e nimic ignor treaba aia.
NOU
daniel » si sa incerci sa pari ceva e o optiune. uite, ponta a vrut sa para doctorand..
NOU
Eu ii ziceam unui prieten ca as vrea sa-mi iau iphone 5 in rate. Si el “rate pentru un telefon? de ce nu astepti sa strangi banii aia si sa ti-l iei cu toti banii jos”?
Prietene, daca eu vreau acum iphone-ul ala, sa ma bucur de el azi nu peste 1 an cand strang in pusculita toti banii si poate, Doamne Fereste, pana atunci cine stie ce mi se poate intampla, de ce te miri si ma faci inconstienta? E decizia mea. Asta e, nu mi-l permit acum cu banii jos, dar daca eu consider ca in rate il pot lua, lasa-ma in pace si tu asteapta sa imbatranesti pana te-oi bucura de lucrurile pe care le doresti.
Ca-n reclama aia cu babuta care a pus la ciorapi banii pentru un apartament “Acum te poti bucura de casa visurilor tale”. No thanks.
NOU
Prietenu’ are dreptate.
Peste X ani, cand o sa termini de platit ratele la telefonul ala, vei fi platit de doua ori cat costa cash – iar produsul va mai valora un sfert din cat valoreaza nou.
Dar nu-i problema, ca il tii pe cartela si scutesti banii de abonament.
NOU
adi » si care e problema? intre timp s-a folosit de ceva CE II PLACE, a facut ceva ce ii place. e alegerea ei sa stabileasca la ce pret face asta.
NOU
ar*i, fii sincer. Ce e mai important pentru tine? Să îţi permiţi sau să ai?
NOU
Ana, si io ii dau dreptate prietenului tau. Un telefon pentru care faci 5 rate este clar peste posibilitatile tale si, daca ma intrebi pe mine, NU MERITA. Si asta o spune un om care-si poate lua probabil telefonul ala cu banii jos, cu un pic de efort de economisire, dar care nu vede utilitatea. Am si acum un LG vechi de 4 ani, cu un abonament de 3 euro la Orange. Si sunt web designer si teoretic ar trebui sa fiu conectata non-stop, ca deh, mai am si clienti. Nu vad sa fi crapat niciunul, deci mai stam pe fundul nostru 🙂
Daca telefonul ala te ajuta in munca (desi in mod normal un asemenea job ar inseamna si un venit pe masura (deci cuget ca l-ai lua cu banii jos), ia-l. Daca nu, tine-ti cheltuielile cat mai jos si zecile alea de euro pe care nu le dai amboulea pe un abonament de date iti folosesc la altceva. Un concediu de pilda. Sau niste economii pentru vremuri mai nasoale, ca nimeni nu e scutit de ele 😉
NOU
dojo » sunt si oameni care vad viata altfel, nu doar un continuu efort de a strange din cur si de a economisi. sunt oameni care vad in acel telefon o placere pe care si-o satisfac. mai sunt si oameni care nu vad doar ceva functional in tot ceea ce isi cumpara sau tot ceea ce fac. e simplu. trebuie doar sa deschizi putin ochii si sa ii vezi.
NOU
Cetin, tu ii spui asta unui om care in ultimii trei ani a fost 20 de luni plecat din tara. Nu strang din fese, dar nu ingrop banii in rahaturi cu mere pe ele. Prefer niste experiente de viata unui telefon care peste un an e inlocuit de un alt model, la fel de scump si de inutil unui om normal 😉
NOU
dojo » ideea e ca TU iti gasesti fericirea asa. ALTII altfel…asta nu inseamna ca ce faci tu e mai bun sau ce fac ei, ci doar ca fiecare vrea sa traiasca altfel
NOU
daca ratele sunt fara dobanda nu vad problema.
NOU
Chiar daca ratele sunt cu dobanda, eu nu vad problema. Dobanda este pretul pe care il platesti ca folosesti banii bancii in anume interval de timp. Daca ai o dobanda decenta eu zic ca merita sa cumperi un produs de care te folosesti acum, nu peste un an cand ai bani cash… Eu mi-am cumparat o garsoniera pentru care dobanda este 49 euro/ luna… Mie mie se pare un cost decent pentru a putea avea o casa ACUM, nu peste perioada de timp care imi este necesara sa imi permit sa cumpar cu banii jos…
Fiecare trebuie sa isi calculeze costurile generate de un credit, iar daca ii convine dobanda, e ok, sa cumpere…
Eu detin iphone 3G pe care am dat 500 lei acum doi ani… si-a facut treaba foarte decent dar acum nu ma mai poate ajuta la ce am nevoie… Il vand, dar cum nu-mi permit un iphone 5 o sa cumpar ceva destul de dotat dar mai ieftin…mult mai ieftin : www.aliexpress.com/item/Pre-order-JIAYU-G3-4-5-QHD-IPS-5Point-Touch-Retina-Screen-Android-4-0-MTK6577/612840197.html
NOU
@arhi: Nu tu iti bateai puma de baietii cu fularas la gat care merg pe o bicicleta de 2000 de euroi avand in buzunar iPhone 4s fara abonament de date?
Subit ii vezi acum niste oameni normali si pe care ii admiri ca au facut ce au vrut ei in viata.
Ti-ai schimbat intre timp valorile vietii? Incerci sa fii mai tolerant?
Nu intelege gresit, intr-o oarecare masura sunt de acord ca fiecare sa faca ce pofteste cu viata lui atata timp cat nu ma afecteaza pe mine, insa asta nu ma priveste de dreptul de a rade ca Dan Diaconescu de un guster cu BMW seria ţ care isi pune benzina doar in weekend pentru ca nu are bani de parizer in timpul saptamanii.
NOU
Dojo, te-ai gandit ca altii renunta la o exursie in afara tarii pt a avea un telefon, sau ceva care isi doreste f mult ?
NOU
:), majoritatea saracilor
nu viseaza sa fie bogati, viseaza sa fie sanatosi ei si familia lor, viseaza la o casuta pt copii lor (ca pt ei nu reusesc), viseza si se bucura cand poate da o mana de ajutor, viseaza sa nu dezamageasca prea multa lume, viseaza sa primeasca un multumesc din suflet de la cel bogat, viseaza sa nu duca lipsa copiii lui de prea multe lucruri,VISEAZA SA SE POATA BUCURA DE CEEA CE ARE !
Cam asta viseaza un sarac.
NOU
+
NOU
albinuta, unii saraci viseaza intr-un fel, altii in altfel. la fel pot sa spun si despre bogati. cunosc foarte multi care viseaza la fel.
pentru ca visele, tin de educatia noastra spirituala si nu de bogatia materiala…
NOU
Hary, ai dreptate, cubul pe care il privim are multe culori, depinde de pozitia noastra a fiecaruia.
NOU
De data asta nu-s de acord cu tine. Am avut colegi care au reuşit să facă o facultate, deşi aveau numai 220 de lei pe lună (o bursă), din care trebuia să plătească vreo 110 căminul. Ce-i drept, a reuşit asta doar un an, apoi a rămas cu restanţe şi adio bursa. Însă asta nu l-a demotivat, omul fiind un bun programator. S-a angajat, apoi a terminat şi facultatea.
Şi eu vreau maşină (logan cică nu e maşină), dar momentan ştiu că nu-mi permit. Momentan. Dacă am vrut laptop, am strâns din buci vreo câteva luni (de fapt vreun an), apoi l-am luat. Am vrut telefon, aia mi-am luat. Nu prea scump, ci doar cât mi-am permis. Singurul credit sper să-l fac la o casă (sper, pentru că nu se ştie ce va fi cu sănătatea).
NOU
Fiecare face ce vrea ! Important e sa nu se planga decat la cei ff apropiati !No Risk no fun , cine nu risca nu bea SAMPANIE !!!
NOU
@ arhi Da merge un pic treaba , asa , sa pari da’ e mai marfa sa fii – e ca laba si sexul – iti iei filmulete ,jucarioare , femei din plastic , chestii trestii dar parca e mai “fain” sa fWti
@ albinuta veninoasa Unu ‘ care a scris istorie (nasol ce-i drept) a zis ca saracii nu viseaza la apa si paine ci la caviar si sampanie – si-a zis bine
NOU
Cetin, americanii traiesc misto, cand au bani sa achite creditele cu 23-24% dobanda luate pentru haine, electrice etc. E misto cand ai casa de un milion de coco pe care o platesti 30 de ani, atat timp cat AI BANII AIA in fiecare luna.
Cauta pe net articole si forumuri despre foreclosures si vezi ce misto e viata, cand te scoate banca din casa. Pentru ca banca NU GLUMESTE si la astia chiar stiu sa-si ia banii. E drept ca mai poti face diverse fente, dar in general, daca ai ajuns in insolventa, te-a luat dracu’.
Astea sunt exceptii de la regula, mai ales ca, daca stii sa muncesti si sa economisesti, poti realiza in cativa ain cat nu faci in Ro in 3 vieti, dar in cazul exceptiilor astora nu te mai iarta nici Sf. Pentru. Nu intereseaza pe nimeni ca ai probleme, ca ai nus’ ce. Te-au scos si gata. Asta vis-a-vis de spectacolele facute de romanii care se trezesc fara masinile neplatite de luni bune.
O mare parte din rahatul in care inotam acum este din cauza creditelor. Ca, desi nu am avut bani, ne-am bagat in rahat, nu cumva sa aiba vecinul plasma si noi sa nu avem. Am avut 2 credite (un laptop acum hat bine si masina pe care am platit-o 4 ani). Nu spun ca le regret neaparat, dar drept este ca pe amandoua le evitam daca economiseam putin. Asa cum mi-am schimbat diverse ‘bulectrice’ in casa, economisind cateva luni pentru fiecare chestie (masina de spalat, aragaz, frigider etc.) si asta pe cand aveam 200 de euro salariu, nu castiguri mai serioase.
Din punctul meu de vedere fiecare sa-si taie craca de sub picioare cum simte nevoia. Mai 2 luni si incepe isteria de Craciun si se imprumuta lumea sa sarbatoareasca ‘dupa cum se cuvine’. Din partea mea sa plateasca pe urmatorii 20 de ani masa de Craciun, daca este atat de importanta pentru ei, dar sa nu mai aud ca X banca e de rahat, ca IFN-ul nus’ care i-a furat si alte rahaturi din astea de oameni care nu stiu sa-si asume niste chestii.
Daca iti place sa dai dobanda si sa platesti chestii de 2-3 ori cat fac, distractie placuta. Dar atunci asuma-ti si fazele de genul ca vine banca sa te scoata din casa sau sa-ti ia masina, pentru ca nu mai ai bani sa-ti sustii ‘stilul de viata’.
In general ca natie avem zero educatie economica si stim doar sa aruncam cu banii, ca asta conteaza. Partea si mai nasoala este ca, pe langa ca ne bagam in rahat pe urmatoarele decenii, doar sa impresionam oameni care nu inseamna nimic pentru noi, uitam de batranete. Generatia noastra cred sincer ca nu mai pupa nicio urma de pensie. Al naibii insa ca stam relaxati si ne gandim ca oricum facem bani cand vrem. La 70 de ani s-ar putea sa nu mai mearga asta si ne vom trage suturi in … pentru ca la tinerete am trait peste nivelul nostru, iar batranetile probabil le vom petrece undeva prin canale in cel mai rau caz. Sau cel mai bun …
Ca parinte zic ca e de datoria ta sa le deschizi ochii copiilor sa gandeasca si la faptul ca exista ZIUA DE MAINE, referire la un alt proverb probabil considerat cretin de multi. Mai mult respect pentru munca noastra, mai mult respect pentru banii pe care ii castigam (ca nu ii luam de pe sfoara dimineata) nu strica.
Iar faza aia cu copil sarac, care ramane sarac e irelevanta. Sunt milioane de oameni care au pornit DE JOS si care traiesc DECENT. Daca inveti si muncesti iti depasesti ‘conditia’, dar, daca doresti doar sa epatezi, s-ar putea sa te intorci la ‘trecut’ mai repede decat ti-ai dori.
NOU
dojo » te contrazici la asta cu natie care nu avem educatie economica. dimpotriva, cred ca educatia economica de baza oferita de parintii nostri e superioara celor despre care spui mai sus ca sunt indatorati pana in gat si platesc 30 de ani la case.
cat despre chestia cu noi suntem in cacat din cauza creditelor, cred ca nu esti bine informata. citeste de unde a pornit, cum a fost cu lehmann briothers, cu AIG, cu salvarile oferite de stat in valoare de mii de miliarde, bani care au intrat in conturile managerilor bancilor and so on. nu din cauza aluia care a luat credti sa isi ia masa de craciun a inceput criza.
NOU
@Arhi, nu stiu daca e vorba de “educatie economica ” , dar “valoarea banului” multi romani nu o au. De multe ori mi s-a intamplat sa calatoresc prin diferite zone ale tarii si sa am nevoie de un localnic sa ma care cu masina 15-20 de km. Fara juma de milion nici macar nu se uita la tine. Si nu era taximetrist. Avea si el o dacie din ’70 si aveam nevoie sa ma care 15 km. In rest, purta pantaloni rupti in cur, nu mai avea dinti in gura, dar se respecta. ” Fara juma de milion eu nici nu ma ridic de pe scaun ” . Si am trait-o si pe asta cu dau un ban, dar imi fac pofta. Am prieteni care atunci cand fac rost de un ban il arunca pe toate imbecilitatile dracu. Daca le pofteste inimioara, ce sa faca? Doar o viata au. Dupa cateva zile beau apa de la robinet si mananca orez cu cartofi. Si parca nici pantoful, fusta, sau telefonul pe care si-au dat toti banii nu le mai place si isi dau seama ca de fapt nu prea aveau nevoie de asa ceva. Dureaza momentul de intelepciune pana la viitorul salariu. Si astea sunt nimicuri. Cea mai mare dovada ca romanul NU are valoarea banului s-a consumat acum cativa ani. Cand multi si-au facut credit la banca pe 30 de ani sa plateasca peste 100 de mii de euro pentru un cacat de apartament cu 2 camere. Stiu un baiat care a platit 120 de mii de euro pentru au apartament cu 4 camere ( din care foloseste una singura ) in Buzau, acum 3 ani. Credit pe 30 de ani, toti banii de salariu se duc pe rata. Acum acelasi apartament valoreaza 35-40 de mii. Cine ii garanteaza lui ca va mai avea salariul asta pentru urmatorii 27 de ani ? Asta nu inseamna ca traim placerile vietii, doar ca nu avem valoarea banului si multi ne meritam traiul chinuit.
NOU
am citit ce am citit si la partea asta m-am oprit: “In general ca natie avem zero educatie economica si stim doar sa aruncam cu banii, ca asta conteaza.” INCERC SA MA CALMEZ INAINTE SA ITI RASPUND.
NOU
Spui ca americanii se inhama la rate pe 30 de ani. ei bine in america de nord daca vrei casa, atunci o cumperi tu si nu astepti pina mor parintii sau eventual stai cu ei. Ma intreb daca vrei sa cumperi o casa (si nu apartament) in Romania citi ani iti ia sa o platesti din 2 salarii normale? Nu cumva tot 30 de ani sau mai mult? Ca sint unii care au primit casele pe bani de seminte de la comunisti e alta mincare de peste.
Realitatea este ca in Romania oamenii arunca banii pe prostii cu o viteza fantastica. Sa nu-mi zici ca vrei exemple.
Lehman brothers si AIG sint speculatii la nivel mult prea inalt pentru omul de rind. Sa acuzi toti americanii pentru matrapazlicurile unora e cam deplasat.
NOU
@ ASdfix , ce e asa de enervant ? 🙂
Da, romanii nu au valoarea banului. Salariul mediu net in Romania e undeva pe la 300 de euro. Tot pe acolo era si in urma cu 2-3 ani, cand toate mall-urile din Bucuresti se umpleau, indiferent de ziua saptamanii. Acum s-au mai calmat putin. Dar in urma cu 2-3 ani se construiau in toata tara mall dupa mall, in toate orasele. Parca eram buricul economiei mondiale. Nu mai aveau romanii loc in Carrefour si in Bershka . Si asta , tinand cont de faptul ca alimentele de baza si hainele sunt mai scumpe in Romania decat in multe tari europene , unde salariul mediu e de 4-5 ori mai mare decat la noi.
NOU
Cind argumentul suprem in cazul deciziilor economice este” avem o singura viata” ineseamna ca nu exista educatie economica.
Si in america de nord intilnesti oameni care gindesc sau au gindit la fel. E plin Walamart-ul de ei. Au cite 70 de ani si trebuie sa lucreze pentru ca la vremea cind trebuiau sa puna bani deoparte pentru pensie au zis ca au o sigura viata si au preferat ultimul model de tv.
NOU
Dojo, fiecare avem alt fel de a trai. Pe vremea lui Ceasca merita sa fac economie 10 ani la rand, deoarece preturile ramaneau aceleasi.
Acum sa ma apuc sa targ de la gura copiilor sa-mi fac casa, sa stau in chirie, sau cu banii pe care ii dau pt chirie ii dau pe o rata ?
Orice raspuns mi-ai da, iti gasesc vreo doua riscuri.
NOU
Fiecare isi traieste viata cum vrea, dar dupaia vine si plange si pe umarul altora, asta e problema. Am destui prieteni, care isi mananca de sub unghii, dar isi cumpara mereu cacaturi in rate, sau pe card avantaj, apoi imi cer bani ca nau ce manca. Tot ei se plang mereu ca nu au mai fost plecati intro vacanta de x ani, ca nu isi permit sa manance sanatos ca au datorii la intretinere, ca mortii masii… In schimb se bucura din plin de lucrurile pe care le plac, gen calculator pentru gaming, cu sistem audio scump, smartfone, tv LED si alte dastea. Eu am un tel de cacat, pe care l-am luat moka, la abonamet, dar vorbesc cat vrea pl mea, am un calc modest, pe care ma joc ce vreau, la setarii medii, am un televizor “sport”, pe care urmaresc, foarte rar, discovery si nat geo si un monitor de 19″ 4:3, care imi place la nebunie. In schimb, imi permit sa plec oriunde, sa mananc orice, sa breau o bere de calitate si sa imprumut prostii.
NOU
Arhi, ok sunt de acord cu tine. Dar hai sa spunem ipotetic. Ti se umfla tie si vrei ACUM dar ACUM ACUM, Ferrari (dau exemplu). Ce faci? Te duci, faci credit pe x-spe ani, te imprumuti, si ai masina. Bravo. Congrats. La fel, congrats cand o sa zici familiei “de azi incolo mancam parizer, aia mica se duce la scoala in adidasii de anu trecut si o sa faca lectiile de pe cartile colegei de banca – asta pentru ca am vrut ACUM ACUM acusica nush-ce si tre’ sa platim ratele”. Cum e? Misto, nu? Intotdeauna cand faci o achizitie majora te gandesti: bah, daca maine ajung muritor de foame si spal WC-uri, am cu ce sa platesc ce am de platit? Daca da, fine, go on, fa credit, daca poti ramburseaza-l anticipat sa tzepuiesti un pic banca. Nu, stai in banca ta si nu mai nenoroci si pe altii ( din varii motive ) cu poftele de copchil razgaiat.
NOU
Deah, am citit articolul și fiecare comentariu în parte. Toți au dreptate și n-au. Până la urmă o viață avem și în aia fiecare face ce crede că e bine! Oricum, de fiecare dată e mai bine sa regretăm ceva ce am facut decât ceva ce am fi putut face!
Ideea e ca fiecare să-și trăiască viața lui în care se împace cu el însuși, restul lucrurilor se descurcă fiecare să și le aranjeze cum poate.
NOU
“…cum a fost cu lehmann briothers, cu AIG, cu salvarile oferite de stat in valoare de mii de miliarde, bani care au intrat in conturile managerilor…”
Arhi… las-o jos că măcăne… se vede și din Havana.
🙂
NOU
Eu unul de când mi-am câștigat singur pâinea nu m-am întins mai mult decât am avut plapuma.
Nu am acceptat de la nici o bancă descoperire de card, nu suport ratele. Am vrut ceva, am muncit și mi-am luat.
În fiecare an mi-am permis să plec în concediu și prefer într-adevăr să-mi cheltuiesc banii munciți făcându-mi viața mai frumoasă, nu să-i pun la ciorap și să-i cheltui când oi avea 60 de ani (se aude generația tânără, la școală și la muncă băieți că n-are cine să-mi plătească pensia altfel…. ).
NOU
Meekuu » este foarte bine. dar trebuie sa accepti ca sunt oameni care nu gasesc neaparat astfel multumirea
NOU
eu te-as sfatui sa incepi sa pui la ciorap pt vremurile de peste 60 ani, nu te baza pe generatia tanara.
de fapt, la o adica, te poti baza si pe ei, cu 2 conditii: nu in romania si 2. nu in romania.
NOU
@ARHI: ce multumire o fi aia, sa ceri imprumut in fiecare luna ca sa poti sa mananci, din cauza ca ai facut rata pentru ceva care in nici cateva luni o sa valoreze jumatate din pretul de nou, dar pe care il vrei plati de 2-3 ori?
Si eu am trait si traiesc dupa principiul “nu te intinde mai mult decat ti-e plapuma”. Cand am avut salariul 300 de euro n-am avut pretentie la telefon cu blushtutz, camera si mp3 cum era pe vremea aia, ci m-am descurcat cu Nokia 1100. Nici n-am facut rate pentru un televizor LCD sau un laptop, ci m-am multumit cu CRT-ul si laptopul de la work, dupa care mi-am cumparat un laptop second hand, care refuza sa moara si in ziua de azi.
Nu mi-am putut permite o masina. Am muncit, am ajuns la un alt nivel, imi permit mai multe chestii acum, dar asta nu inseamna ca fac risipa, sau ca incerc sa par mai sus decat sunt. Mereu am avut bani ca sa am ce sa pun pe masa, sa platesc intretinerea, si rata la apartamentul pe care am avut inspiratia sa-l cumpar cand inca nu urcasera preturile la nivelul ala aberant. Cu tot cu dobanda, la finalul celor 20 de ani de plata, ajung la jumatate din cat a dat un coleg pe acelasi tip de apartament cu doua camere, in plina bula imobiliara.
In rest, de doua ori am muscat-o cu dobanzile: o data cand mi-am cumparat un home cinema in rate (desi puteam sa astept alea 6 luni si sa-mi cumpar cu banii jos), si a doua oara cand am fost nevoit sa apelez la descoperirea de cont (deh, eram mic si prost, tocmai primisem masina de la firma si bagam kilometri, nu gluma), ca distractiile se platesc. Eh, dupa ce am inchis credit cardul cu care platisem inca 1/5 din valoarea cumparaturii, dupa ce am acoperit overdraftul imprumutand din stanga si din dreapta ca sa acopar dobanda aia de 27%, am zis ca asa ceva nu se va mai intampla niciodata. Au trecut 4 ani si nu-mi lipseste nimic, ca sa vreau sa fac credit pentru a obtine.
Nu zice nimeni sa nu iti doresti mai mult, si de fapt asa apare si progresul, insa trebuie sa iti pui intrebarea: peste un an, a meritat sa renunt la x pentru a obtine y?
NOU
am pornit cu o nedumerire….
acum ..dupa 52 de comentarii…mai am una…mai mare….
cum plm suntem atat de convinsi ca numai “noi” avem dreptate si ca numai exemplul “nostru” e ala bun? unde si ce naiba s-a futut atat de rau?
NOU
Attilla » basescu…
NOU
Este ca în matematică. Ştii că 1+1=2. Urmăreşti un tipar. Ceilalţi greşesc când ies din tiparul care conferă securitate financiară, în cazul discutat aici. Nu e nicio filosofie la mijloc. Totul ţine de modul în care alege fiecare să trăiască. Unii aleg să trăiască prost şi exemple am văzut şi la televizor, gen cazul ăluia care a făcut rate pt perdele şi pe urmă a plecat la cerşit. Şi ce dacă sunt oameni idioţi care fac rate la telefon? Da, există, deci recunoaştem. Dacă la a recunoaşte lucrul ăsta se reduce articolul, atunci totul devine un truism. Oameni idioţi vezi peste tot însă nu peste tot vezi oameni care îşi ASIGURĂ traiul pe zeci de ani de acum încolo. Răbdarea se cultivă. Altfel, sunt oameni care câştigă 50k ron pe lună şi economisesc 10% din toată suma şi mai au tupeu să spună că nu le ajunge. Am cazul perfect la îndemână… Recent a murit un gagiu care câştiga peste 10 mii de dolari pe lună. Avea jobul de câţiva ani. Familia nu a avut 45 de mii de coco să îl aducă înapoi în UK. Neamurile s-au apucat să facă campanii pe net să cotizăm toţi.
Hai să îţi spun care e tiparul. Axa health-food-clothes-shelter-car-pleasure. Dacă înainte de strong body, great food şi quality clothes pui iPhone, eşti dobitoc. Asta e o jignire menită să aducă oamenii cu picioarele pe pământ. Altfel, plecăm în vacanţă în Grecia sparţi în gură că nu avem bani de dentist. Recunosc, există proşti pe pământ…
NOU
@sandu:…da-mi o poza cu tine…sa o pun pe perete, la rasarit…..alfule s-omegule….
NOU
Sandu, incearca sa intelegi cuvantul asemanare. Pe langa asemanare exista atatea diferente intre oameni si fiecare traim in stiluri diferite, poate unii spun “asta traieste in lumea lui”.
Nu vreau sa ajung sa cersesc, dar nici varianta barbatului care-i cerea sotiei Duminici la rand sa taie si ea o gaina si il tot refuza ca vrea sa puna closca, iar dupa cateva luni de zile barbatul ajuns pe patul de spital, apare sotia lui draga la spital cu “levese” si friptura de gaina, la care barbatul ii spune acum manc-o tu cu mata.
NOU
Da, proverbul “intinde-te cat te tine plapuma” e pentru prosti. Insa prostii care il aplica nu vor fii dati afara din casa, nu se vor trezii cu camatarii la usa, nu vor manca doar cartofi ca sa aiba plasma de 1m sau X5 in fata garsonierei, nu li se va ridica X5-ul pentru ca n-au putut sa mai plateasca ratele si exemplele pot continua. Desigur, la noi e la moda proverbul “o zi rege… restul muritor de foame”.
NOU
in alta ordine de idei, eu am avut credit cand nu-mi permiteam chestii.cum ar fi un pc. sau un job mai de hai, da doamne, da sa fie patronu in toane bune si sa imi dea banii luna asta. daca nu erau bancile lacome de bani si dobanzi umflate, schimbate,aranjate,calcule in ron, roi, moi, mui si oioioioi!@!! nu ajungeam unde am ajuns. daca nu aveam de a face cu rromani…scurt pe doi- ACUM imi permit sa imi iau cu banii jos cam orice,( nu vorbim de storcatoare sau blendere aci si nici de vacante la bulgari sau greci)
ci, gen ,o masina(nu sh, nu cazan,ci noua) daca strang cureaua cateva luni si nu merg in concediu anu` asta. si la anu` alta, ca asa nu-mi place ce culoare are…
@dojo, m-am calmat. vreau doar sa zic ca de la caldurica e usor sa vorbesti.acu, dupa cele vremuri, mi-e si mie usor sa emit judecati de valoare. ma abtin.
PS. si daca imi iau masina de zeci de mii nu va fute pe voi grija ca bag in ea benzol de 100lei. si banii marunti se cheltuie cateodata..
NOU
Eu zic ca trebuie gasita o limita. Nici sa refuzi sa evoluezi, sa refuzi sa-ti asumi riscuri si sa economisesti o vesnicie pentru ceva ce e util azi nu e bine, dar nici sa te arunci la BMW cand tu iti permiti (in rate) doar Logan. Ok, baga rate de Skoda, risca. Depaseste-ti conditia, dar un pic. Si treptat. Ti-a mers asta, ai achitat-o si vrei casa? Ia 2 camere la periferie, nu 4 camere la Unirii. Intre timp, daca poti sa economisesti pe langa ce dai rata, la un moment dat poate vinzi si iei 3 camere cu banii economisiti. Si tot asa.
Eu unul sunt mai fricos, adica imi asum riscuri foarte mici. Ca la poker. Nu dau all in la hold em cand am doua perechi 🙂
Si da, e o problema cu aia care se intind mai mult decat le e plapuma in sensul descris mai sus, adica BMW in loc de Skoda sau 4 camere in loc de 2… cand unii dintre ei incep sa nu mai poata plati (si statistic se intampla sigur cu unii dintre ei, doar procentul e enigma), atunci pierderile bancii se transforma in toate taxele si comisioanele imbecile pe care le platim si noi cei fara credit. Aici te afecteaza direct default-ul sau intarzierea ratelor celorlalti. O sa ne mai afecteze peste 10, 20 de ani si default-ul celor cu prima casa (cati or fi din ei, dar vor fi. deja sunt 1-2% parca) pentru ca am garantat si noi – statul – cu 100% sau cu 50%.
Tot asa, cum e cu bula imobiliara, se intampla la multe produse si servicii. Atata timp cat sunt multi care accepta sa le ia pe credit, pretul creste, se profita de asta. Si astfel sunt loviti si cei ce economisesc. Si apoi vor fi loviti iar direct sau indirect cand altul intra in default.
Daca jucam poker la modul manelist, sa vada dusmanii ca avem bani, o sa pierdem la un moment dat. Daca jucam cumpatat, cu riscuri, dar cu riscuri mici si cat de cat calculate, vom castiga pe termen lung.
NOU
In tara frunzei de artar am fost socat de un aspect, la inceput – oamenii cheltuiesc mai greu un dolar decat romanii. Se uita la preturi, asteapta reduceri, incearca sa negocieze un pret, etc. Vorbim de venituri mai mari decat in tara, posibilitati de economisire mult mai mari insa oamenii cheltuie mai greu banii. Daca pot cumpara un mar cu un leu de la un aprozar amarat sau cu 1.1 de la un magazin frumos vor alege aprozarul, chiar daca e murdar sau diferenta de pret pare insignifianta, insa oamenii isi pretuiesc banii si munca depusa pentru ei.
Am vazut oameni la tara care munceau cu ziua, sapau pe camp porumbul 8-10 ore, apoi cu banii pe ziua de lucru se opreau la magazin, isi cumparau un baton de salam bun, o bucata de cascaval, 2 pachete de tigari si o sticla de bautura si gata banii, a doua zi erau iar pe camp pentru a putea trai. Desigur, iarna e mai greu astfel, insa atunci, in magazin ei isi traiau viata.
NOU
Faza misto e ca multi care comenteaza aici nu se intretin singuri si sunt ca medie de varsta 18-24 de ani. Vali, Meekuu, Dojo sunt cei care isi genereaza venituri suficiente sa poata trai decent. Restul daca ii intrebi au peste 1000 coco venituri lunare dar in spatele monitoarelor sloganul lor este TST (Traiasca Salariul lui Tata)!
NOU
Daca nu incerci nu o sa ai niciodata…asa ajung unii sa aiba tot ce isi doresc. Parerea mea cinste celor care reusesc sa aiba porche cu gpl!!!!
NOU
Sunt perfect de acord cu tine. Adica e ok sa fii strangaret, sa realizezi ceva dar cand faci toate acestea cu pretul nefericirii tale o sa te trezesti ca nimic nu te mai bucura, ca iti puteai lua si aia si cealalta mai ieftin ca sa economisesti si sa mai pui ceva la soseta. Viata e ca sa te bucuri de lucruri, de aia sunt lucruri, de aia se strica, de aia nu trebuie sa ne investim sufletul in ele. Evident, chiar si bucuratul asta sa fie cu o doza de responsabilitate insa pana la urma doza aia de responsabilitate si-o stabileste fiecare in functie de prioritatile sale in viata.
Eu mi-am luat de n ori lucruri pe care in momentul respectiv nu mi le permiteam si am facut sacrificii mari dar niciodata nu am regretat sacrificiul facut in momentul respectiv, insa am regretat de multe ori cand am zis pas doar ca sa nu ma ating de anumiti bani pe care oricum mai tarziu i-am stricat fara ca ei sa imi aduca o satisfactie anume.
Viata chiar e facuta si pentru bucuriile mici si materiale pe care ti le ingadui cateodata nu doar pentru alea mari care sunt extrem de rare. Decat sa fiu o frustrata bogata mai bine sunt o fericita mai saraca.
NOU
Cred ca confunzi niste lucruri …
Fiecare are vise, vrea mai mult, vrea o viata mai buna generic vorbind, sau, punctual Q7, plasme, iphoane etc…
Pana aici nu e nimic gresit. E in natura umana, chestia asta duce la progres, asa a fost mereu…
Problema dupa mine este modalitatea in care alegi la un moment dat sa-ti implinesti visele…
Adica, pe scurt si la obiect – Daca n-ai bani sa treci strada ( si in genere, freci pula ca ocupatie principala) insa te duci si iti iei un iphone cu un credit pe baza de buletin, nu se chiama ca ti-ai indeplinit un vis ci ca esti prost… De ce? Pentru ca treaba asta se intoarce impotriva ta ( cum se intampla acum cu mult prea multi) si jmekeria asta nu tine . Deci, ce-ai realizat? Nimic – atat pentru tine cat si pentru societate…
Modalitatea asta de ati trai viata duce in cele din urma la o societate gen ” Idiocracy”….
NOU
sa credit sau sa nu credit. Aceeasta este intrebarea.
daca in urma unui calcul sumar imi dau seama ca ceea ce vreau la momentul X imi este inaccesibil atunci (n-am cash) dar ca rata inseamna maxim 10% din venit, dece as alege sa astept lucru ala inca 4-5-6luni, in loc sa il iau atunci?
pentru ca la final o sa dau inca un milion doua in plus? Pai, de banii aia deja m-am bucurat de bunul in cauza cand am vrut
offtopic: sa ridice degetele cine nu stie ca dojo a avut masina luata in rate 😀
NOU
Sunt de aceeasi parere doar ca nu-s bun la matematica, asa ca aia 10% sunt mai mult ca guideline :))).
La un curs din facultate un profesor ne-a zis de chestia “credit vs. strans bani” si zicea ca e mai rentabil sa pui banii in banca ca sa-i strangi si pe urma sa iei ce vrei tu sa iei. Pai tovarase, eu vreau sa-mi iau masina acum, nu peste un an cand strang eu bani…
NOU
jollyca » mizeria asta e ceva gen acum suntem in 92 si apare dacia solenza, dar eu nu o cumpar cu credit, ci strang bani si mi-o iau. ACUM. ca acum am reusit sa sdtrang banii
NOU
10% din venit rata lunara nu e dramatic si, contrar mersului general, denota un anumit calcul.
Pentru mine depinde de lucrul in cauza. De ex, am un singur credit, pentru casa ( care e casa, nu apartament). Nu as lua alt credit pentru iphone/plasma/masina/insert anything here.
Pentru orice altceva, prefer sa am banii, sau o mare parte din ei.
In ceea ce priveste casa, am avut acelasi rationament ca si tine – de ce sa astept, cand ma pot bucura de casa in timpul asta. Plus ca pana strangi bani pentru casa, e posibil sa te-apuce 50 de ani, caz in care nu-ti mai arde de casa…
Pentru altceva insa…
NOU
animal00: si leptoc
NOU
@bogdan: varzule :P. TRACTORU!
NOU
si nuc parca…… si “soarele”
NOU
Sunt gresite ambele teorii…si cea conform careia trebuie sa traiesti atat cat iti permiti si cea conform careia tot timpul trebuie sa vrei mai mult. Teoria cea mai buna este “Sa traiesti atat cat iti trebuie”. Ea consta in:
-nu cumpara un carut de mancare saptamanal daca ajungi sa arunci salamul ca expira
-nu iti cumpara masina de oras daca faci naveta si nu iti cumpara SUV daca nu iesi din oras decat in concedii si atunci cu avionul
-nu iti cumpara 4 camere sau casa daca esti burlac sau nu aveti copii
-nu iti cumpara MacBook air daca te limitezi la trimis mail-uri si scris documente word
…
NOU
yasser1, si daca eu simt ca-mi trebuie, dar stii cum, nu asa ca mi-as dori si ca ce fain ar fi daca, ci asa de tare incat nu ma mai suport sa ma uit in oglinda, asa de mult imi trebuie masina aia de oras, chiar daca din punctul tau de vedere, este o prostie pentru ca fac naveta…
daca ajungi sa intelegi ca nevoile oamenilor sint percepute diferit, vei intelege ca sint tot atat de multe decizii corecte cate decizii asumate exista.
daca omul este happy si isi asuma deciziile financiare luate, inseamna ca au fost si corecte pentru el…
NOU
Ei bine chiar daca traiesti o singura data, asta nu inseamna ca actiunile tale nu ii pot afecta pe cei apropiati. Care si aia saracii, traiesc si ei doar o singura data.
Stiu tiparul asta de individ, care nu are bani de nimic, nici sa-si plateasca intretinerea, abonamentele de telefon, reparatiile la masina etc. Bine ca exista familie si apropiati. Si vorbesc de o persoana de 30+ de ani.
Dar cine are telefon tzspe-core ? cine are toate gadget-urile posibile ?
M-am saturat de oameni care toata ziua mi se vaita ca n-au bani nici sa cumpere un pachet de tigari dar dau cu deshtu pe tableta abia cumparata. Evident, cumparata folosind cardul de credit, ca bani nu-s.
Fereasca sfantul sa ai asa exemplare in familie. Alde sore sau frati.
NOU
Cheltuielile pentru confortul fizic (si psihic) sunt absolut necesare. Omul are nevoie sa simta ca munceste pentru ceva palpabil. Daca mi-as da salariul numai pe mancare si pe facturi probabil ca as ajunge un frustrat in maxim trei luni. Astia de au preluat acest trend meserias cu “intinde-te cat ti-e plapuma” au inteles prost mesajul initial (daca a fost unul). Abtinere si cumpatare sunt doua chestii diferite…
NOU
pe de alta parte, la un moment dat e bine sa pui si niste bani in banca ceva. Nu de alta, dar te trezesti ca vrei ceva si cand calculezi cum ai futut banii, te doare mintea 🙂
si da. Cheltuielile inutile te tin in viata.
NOU
Nimeni nu zice sa-ti dai salariul numai pe mancare si pe facturi, si sa renunti la niste chestii pe care ti le-ai putea permite daca ai astepta un pic, sau pe care merita sa le obtii cand efortul pe care-l faci nu te stoarce de resurse.
Degeaba vrei BMW, daca tot ce iti permiti e o Skoda sau un Logan. Dupa naiba sa-ti iei BMW, daca nu ai bani sa-l intretii si sa-l conduci. Stai cu el in fata blocului, mananci de sub unghii, si ce-ai realizat? Ai o gramada de tabla pe care o admiri zilnic, si la capitolul satisfactie ai doar satisfactia ca l-ai cumparat. A-ti putea cumpara ceva si a-ti putea permite ceva, sunt chestii diferite 🙂
NOU
ianafaralegiule: termenul corect este “Echilibru”. Adica o gandire pe toate tipurile de termen.
Exista momente in care tre sa iti satisfaci pofte nefezabile (imi trebuie telefonu asta) si momente in care tre sa gandesti pana la cap daca vrei sa cumperi ceva
NOU
Trecand peste sfaturi, fiecare actioneaza dupa cum ii dicteaza constiinta, inteligenta, capacitatea de a intelege, de a se plasa in cadrul societatii, etc. Daca X intelege sa asculete sfaturile privind autolimitarea, probabil ca este mai bine pentru asa, pentru ca altfel n-ar face fata. Iar daca Y nu tine cont de sfaturi si totusi isi ia masina de 15,000 Euro si da juma’ d esalariu rata, este decizia lui si tine de felul lui de a fi.
NOU
parerea mea e ca ar trebui sa te imprumuti sa iti cumperi o chestie chiar si atunci cind ai bani sa platesti pe loc. astfel sustii economia tarii si maninca si altii pe linga tine.
NOU
@arhi: e super misto sa cumperi chestii pe care nu ti le permiti, apoi sa nu le mai platesti si apoi sa te plangi ca realitatea iti fura articolele ca nu mai au bani sa plateasca redactori adevarati pentru ca banca le-a marit dobanzile ca sa acopere gaurile facute de tine. Hai sa gandim un pic mai departe de geamul apartamentului propriu.
NOU
vlad » logica ta e irefutabila
NOU
Irefutabila, dar ma fut in ea :))
Pe langa bibanul ala am turnat si cateva paharele de vin de la Moldova. Sa imi fie iertata vulgaritatea.
NOU
@arhi: pentru ca nu gandesti mai departe de geamul apartamentului. Tu chiar nu iti dai seama ca faptul ca lumea consuma aiurea PE CREDIT, credit pe care apoi NU-L MAI DA INAPOI a generat criza continua in care suntem de ceva ani incoace? Grecii sunt cel mai bun exemplu de oameni care traiesc dupa filosofia enuntata si de tine aici.
NOU
vlad » hai mai vlad, sigur sigur? aia e problema la greci? nu impotenta statului de a colecta impozitele si aparatul birocratic urias? plm, cand ma gandesc ca am invatat toata economia aia degeaba…
NOU
@arhi: nu pot colecta impozitele pentru ca oamenii nu le platesc pentru ca si-au luat iphone pe credit.
Eu chiar nu inteleg de ce ma chinui, la tine in casa tu esti cel mai destept si ai intotdeauna ultimul cuvant. AI DREPTATE sa luam toti tot ce putem pe credit. Apoi sa nu-l mai platim, da-i dracu’ de bancheri imbuibati – au de unde.
NOU
vlad » prietene, arata-mi tu mie in articol unde am zis eu sa luam tot ce putem pe credit:))) ideea pornise de la faptul ca toti va cacati pe voi dar vai, SUV cu GPL, saracilor etc. restul…te certi singurel, eu doar te alimentez. de altfel, te alimentez cu fapte reale, tu crezand ca criza e de fapt ce iti spune merkel ca e:)
NOU