În pantelimon, pe lângă Selgros, există un bloc neterminat, cu o poveste interesantă. Proprietarul a primit autorizație pentru un bloc cu 2 etaje plus mansardă. După care a început construcția și a realizat că vrea 4 etaje cu mansardă. Prin urmare, s-a apucat să construiască un bloc de 6 etaje. Din păcate pentru el, s-a schimbat puterea politică și nu a căzut la pace cu actualul primar, care i-a suspendat lucrările de construcție, somându-l să aducă blocul la nivelul din autorizație. Asta întâmplându-se acum mulți ani, nu ieri.

De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic. Omul a pus pauză și a lăsat blocul la stadiul de schelet, așteptând să se schimbe primarul de la putere, probabil. Nimeni nu i-l dărâmă și stă acolo, frumos și scheletic, pe marginea bulevardului cu o singură band pe sens, salutat de căruțașii care trec zilnic prin zonă, blocând traficul și formând cozi kilometrice.

Mă gândeam la asta citind despre doamna care i-a dărmâat clădirea șmecherului cu saloane de îmbălsămat femei. Luptă, frate, cu țigani aduși la intimidare, cu ținut reclamantul în picioare pe la autorități, cu tot ce trebuie. Și totuși, a câștigat și i-a dărâmat blocul baragladinei.

Se pare că, totuși, proprietarul nu avea la fel de mulți bani ca proprietarul Cathedral Plaza, care are ordin de demolare de nuștiucâți ani și nu îi pasă. Și, frătiuc, ei au ca reclamant biserica catolică, nu glume de asociații de proprietari. Doar că aici inclusiv mărețul Sorin Oprescu a dat ordin să nu se demoleze nimic.

Moneh, man.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

5 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Comentam si pe blogul prieten. Tanti aia de s-a ocupat de tot va ajunge pe la stiri, plutind pe Dambovita sau “sinucisa cu un glont in ceafa”. O admir, dar n-as vrea sa fiu in locul ei in perioada asta.

    • #2

      ai vazut prea multe filme

    • #3

      ce ne mai place sa fim ghiocei si salcii plangatoare!
      ”s-a furat”, ”s-a distrus”, ”nu se vrea”, ”sa se faca”!

    • #4

      Daca era sa pluteasca, plutea inainte sa ii fie data cosmelia jos lu ala. Si daca se taie la deget, ala e primul investigat.

      Si ceva imi spune ca tantica aceea cu aliura umila (si foarte articulata pentru un presedinte de asociatie) are spate mai lat si mai solid dacat lache ala cu coafor. Daca nu e vreo pila la vreun dinozaur politic sau de prin justitie, sau de prin interne, imi mananc caciula.

  2. #5

    Cam asa e situatia si in zona parc Bazilescu. Clanurile de tigani au cerut 2+m, au facut d+3+m. Sunt niste asociatii care se lupta cu ei dar greu…mai ales ca multe s deja locuite. E o intreaga poveste si acolo.