Poate nu știați, că și eu am aflat azi dimineață, că aseară a fost nuș ce semifinală Eurovision, la care românia a participat glorios, cu o solistă de mare angajament, care, evident, nu s-a calificat nicăieri pentru că, cel mai probabil, avea o piesă proastă.

Asta vine după ce românii au inventat din nou Eurovisionul, poate nu știați nici asta, deși la competiție participă MELODII selectate de juriu și public, la noi s-a selectat artista populară care să gurizeze și i s-a dat mână liberă Cântă, fata mea, cântă ce vrei tu, numai cântă, că ești atât de bună încât și ciocârlia se oprește din triluit ca să te asculte.

Să știți că, chiar dacă e o șușanea politică, mie îmi pare rău că nulitățile astea muzicale din românia, care au acaparat cu japca rolurile decidente în domeniu, au reușit să îmi scoată de la inimă o competiție la care, în alți ani, stăteam cu sufletul la gură și ale cărei melodii încă le ascult, sunt unele chiar foarte tari.

Second, sper că realizați că, dacă trimitem o manea SPECIFIC românească acolo, câștigăm detașat. Dar noi nu, noi suntem culți, maneaua e subcultură. Dăm din cur pe grecească și turcească de nu mai putem, dar la manele punem stop, ok?

Astea le ascult eu, încă, ordinea e temporală, nu e un top.

Luca Hani – locul 3 2019

KEiiNO – Spirit In The Sky locul 6 2019

Joci Pápai – Origo – locul 8, 2017

Sanna Nielsen – Undo locul 3 2014

Emmelie de Forest – Only Teardrops Locul 1, 2013

Margaret Berger – I Feed You My Love locul 4 2013

LOREEN – “EUPHORIA locul 1, 2012

Mandinga “Zaleilah” – locul 12, 2012

Kaliopi – Crno i Belo locul 13, 2012

Lena – Satellite locul 1, 2010

Alsou – Solo, locul 2, 2000

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

52 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Mie-mi place asta mult de tot: youtu.be/gAh9NRGNhUU

    • #2

      le monsters

    • #3

      Probabil cea mai tare melodie de la Eurovision.

    • #4

      Si eu as fi inclinat sa zic asta, daca nu ar fi participat si ABBA la Eurovision.

  2. Daca avea barba sigur castiga, de ani de zile eurovision s-a transformat intr-un freak-show politically correct pe langa femeia cu barba acum cativa ani era una ce cotcodacea, ce diferenta fata de anii cand castiga pe merit ABBA si se promova valoarea.

    • #6

      dar si la noi e femeia cu barba. liana stanciu. nu mai stiu sigur daca mai este baiatul ala cret care a iesit din dulap acum ceva ani. oricum, avand in vedere ca de acest minunat fenomen numit eurovision se ocupa tevereul nici nu poate sa fie altceva decat o mizerie ordinara.
      radeati de bulai ala de la usereu. omul are dreptate, singura varianta pt a avea o televiziune publica decenta e sa desfiintezi ce avem acum si sa o construiesti de la zero.
      p.s. va aduceti aminte cum tvr pierdea transmiterea festivalului enescu pt ca aveau niste cerinte porcesti si echipamente proaste in favoarea trinitas tv? fucking trinitas tv?

    • #7

      Nu râde. BOR are fonduri suficiente cât să pornească o nouă SuperLigă a Europei, să le arate lui JP Morgan cum se face.

  3. #8

    Oh, Mandinga.

    Piesa din 2021: youtu.be/5ZWcsj_6Log
    A avut nr 13, de asta nu s-a calificat.

    • #9

      Nu-s cantacioasa profesionista, dar ii joaca prea tare vocea, barem putea sa-i lase pe ailalti sa danseze si ea doar sa cante.

  4. #10

    Urmeaza un loc foarte bun pentru Azerbaijan

    www.youtube.com/watch?v=5ZVC6f9cXKk

    • #11

      Si eu cred ca o sa fie in top 3-4 cu Malta si Rusia.

  5. #13

    Stai sa vezi cand vei afla cu stupoare ca peste 20 de zile incepe Euro 2020.

    • #14

      rili??

    • #15

      Și că Dinamo joacă în cupele europene !

    • #16

      Sunt curios, urmatorul CE se va organiza oare in 2024 sau in 2025?

  6. Un top 3:

    1. Katrina and the waves – Love shine a light
    m.youtube.com/watch?v=azw4Kh8Rqpw

    2. ABBA – Waterloo
    m.youtube.com/watch?v=3FsVeMz1F5c

    3. Dana International – Diva
    m.youtube.com/watch?v=Fv83u7-mNWQ

  7. #20

    Ca raspuns, da, stiam, pentru ca am toate alertele, newsletterele si notificarile posibile. Sau aproape. Am citit chiar ieri un interviu cu Salvador Sobral, iar pe iubirea mea, Florida Chanturia de la Eurovizionu’ trecut o stiu. Cunosteam oameni mai pasionati de ESC decat mine, dar incep sa raman cam singurique.

    La semifinala de ieri inca nu m-am uitat, am vrut s-o pun sa-mi lalaie pe fundal, dar am o zi plina de sedinte, poate maine apuc sa vad si sa aud ce si cum + mai misto e sa-i si vad cum se scalambaie. Mi-a aratat azi un var clipul cu ucraineanca (combinatie de Yelle+Trinity), dar i-am zis ca, desi e ok, pe la sud e plin de muzica din asta cu babe* lalaite pe ritmuri dance. Not impressed. Mai bine dau replay la asta.

    Asa. Anul asta mi-e scarba de:

    – Eurovizionu’ ala mare, care anul trecut a hotarat sa nu mai organizeze nimic, ca uite-asa si pe dincolo. Erau destui cu piese bune si care ar fi avut si punere in scena din aia “must see”, din care se vor fi facut glumite, montaje, etc. timp de alti cativa ani in viitor. Inteleg ca s-au pierdut niste bani, dar puteau amana concursul pana se organizau ei sa-l faca online sau cam cum e acum. Variante se gaseau hahalau, nu s-a vrut. Pur si simplu s-au pus cu fundu-n drum, ura si la anu’.

    – Eurovizionu’ asta mic si romanesc, care de cativa ani a vazut ca nu mai are nevoie sa se dea drept concurs si a inceput direct sa-si bage la inaintare “valorile”. Vazusem ieri ca pana si ambasada postase un banner de toata jena cu “votatz rocsen, blabla”, de parca am fi avut de ce. Tipa asta e dragutica, nu ma plang nici de voce, ok. Dar piesa e vai de fundu’ ei, avea timp de anul trecut sa vina macar cu ceva mai bun. Dar la cum (si cu ce) s-a prezentat, nici eu n-as fi votat-o (de fapt, as fi putut, dar n-am vrut). Asta mai ales dupa circul ala in care romanii n-au putut participa, ca avea TVRu’ treaba mai importanta cu banii aia, dar anul viitor nu l-au repropus pe artistul care castigase (Ovidiu Anton, un rocker care are voce si venise numai cu piese bune la concursul asta).

    Propun sa nu mai participam deloc, decat sa trimita in continuare anonime insipide (stiti si voi ca nu-i asta prima). Cate piese trimise pana acum v-au placut? Mai grav, cate piese care ne-au reprezentat va mai amintiti? Mie mi-au placut mult 3 si semi-placut inca vreo doua – din cele pe care nu le-am trimis imi plac si acum cateva (Vyper – Mas conmigo anyone? :D).

    Lasa, ca gasesc ei alte metode pentru sifonarea banilor. Bulgarii cred ca au participat de doua ori mai rar ca noi, dar si cand s-au calificat au fost cu o singura exceptie in top 5 (+ cateva din alea care nu s-au calificat sunt in continuare mici hituri); noi am tot fost cu peste douaj’ de piese si abia am scos cate-un top 5 de vreo doua ori in zeci de ani, in rest numai locuri “de top” din coada. Ridicol si jenant. Deci eu zic sa ne lasam, TVRu’ e ca o penibilutza de balta care nu stie sa cante, dar insista-n continuare sa aiba concerte si sa-i fie recunoscuta valoarea. Barem sa i-l “ofere” PROtv-ului, si-asa de cand asteapta Andra sa fie contesa eurovizionului. Dar macar aia ar face spectacol cu preselectia, ar fi mai interesant decat sa dea direct anunt “lume, o trimitem pe Andra cu Falaba”. Asta e, sa ne lase sa ne uitam la tarile alorlalti care macar inca incearca sa miste ceva pe-acolo, nu ca “vai, nu va sustineti valorile”. Mars.

    Nu mai fac lista cu ce ascult si-acum, am playlisturi intregi, inclusiv pe ani si pe ocazii – ce misto merge un Babuski* cinstit pentru pedalat… Va las pe moment cu una pe care-o ascult des (mai ales remixul asta), care-mi place mult si cum suna, dar si cum se misca, sa aveti la ce va uita. Pana atunci, un mare like la tot ce scot Keiino, chiar imi place si cum suna, si ca sunt simpatici. Basca au si mesaj PC, dar parca nu ne stropesc cu el peste ochi.

    • #21

      DeeDee, eu chiar sunt singura din gasca mea care e interesata de Eurovision si an de an se face misto de mine. Traditia mea e ca in saptamana in care se difuzeaza sa mananc cirese, chiar si la pretul unui rinichi. .
      Insa aseara..la prima semifinala, mancand ciresele respective si uitandu-ma random la tv, i-am spus sotului : curand ( luna asta) incepe competitia Eurovision , nu stiu ce faci, dar te uiti cu mine.

      Azi aflu din presa ca am incurcat saptamanile , prima semifinala s-a dus, iar eu am ramas cu buza umflata. Atat de aiurea m-am simtit toata dimineata , incat am facut binging la tot ce am putut despre subiect.

    • #22

      Eu in ultimii ani am inceput a fac salata boeuf, ca sa fie balu’ bal. In alti ani facuse mama spaghete (ne uitam impreuna) si, cand a incercat dupa vreo saptamana sa-mi dea tot din alea am zis “nu, alea sunt spaghetele de la Eurovision” :))

      Poate facem noi intre noi un mic videochat, ca sa nu ne mai simtim siingurele tocmai de #fieca sarbatoarea Eurovizionului sa va aduca pace in suflet, liniste si fericire, sa petreceti alaturi de cei dragi, la o masa cu toate cele cuvenite. Hai, noroc.

    • #23

      Videochat… hehe

    • #24

      DeeDee, facem un live Semifinala 2 si Finala, asa sa ne ajute protectorul Eurovisionului ? Am gasit streamul de aseara pe youtube, gata, nu am pierdut nimic. Ah, ba da, comentariile delicioase de la cei de la TVR. Aia e, macar sa vad showul .

    • #25

      daca vreti sa faceti, va fac user de admin și va jucati ce vreti voi :)))) va fi interesant, just say when.

    • #26

      La userele de admin se fac reduceri daca venim cu cuponul de pensie?

    • #27

      Ar merge si un live blogging. Eventual nu te mai deranjezi si-mi continui ideile sub propriul comentariu. Dar as face si video “honest reaction to ESC2021”. Ari? Arhi?

    • #28

      ok, se face

  8. #29

    Joci Papai si emmelie aia sunt betooon! Mai e si Urban Symphony cu piesa Randajad (Estonia 2009) care e super! Si acum am piesele pe stick in masina!
    Chiar si norvegianul ala cu vioara si a facut loc ocazional in playlist…
    Desi piesa cu care a castigat sarboaica aia marija serifovic, molitva parca…n a fost cine stie ce, am urmarit o la alte piese si imi place!
    Da, eurovisionul chiar a fost ceva fain inainte, , cum am dat si exemplele de mai sus, dar sincer nu l am urmarit pentru participantii romani care sunt lamentabili. L am urmarit ca sa mi reconfirm animozitatile si prieteniile popoarelor europene si, evident, sa descopar cateva piese care le ascult cu maxima placere ai acum!

  9. #30

    Ai uitat sa pui link-ul si la Francesco Gabbani – Occidentali’s Karma

  10. #31

    Pai cum, pe asta l-ai uitat:

    www.youtube.com/watch?v=1SyPb8IOimE

    • #32

      Despre Mihai “mi-ai furat banana” Traistariu nu ma pronunt, in schimb Sistem chiar au fost misto.

  11. #33

    chiar ma gandeam zilele trecute ce figura decenta ar fi facut Bursuc si Kana Jambe.

  12. #35

    Dar vai, cum l-aș putea uita pe Ouatu alias Il Castrato și suspinele numeroaselor pupeze că vaaai, numai lumea cultă îl înțelege pe Cezar! =))))))) Unii cu suspinatu’, alții cu câștigatu’. Că doar suntem români, ce mama naibii, noi nu știm să ne facem de râs decât cu stil și eleganță =)))))

  13. #36

    Mie unu nu mi-a fost rusine cu reprezentatia. Chiar comentau niste baieti de specialitate din Capsunaria care ziceau ca melodia nu a fost rea, dar interpretarea vocala a lasat de dorit si am fost de acord cu ei. Nu a fost melodie de castigat, dar a fost peste cateva din finala.

  14. #40

    Ai hir iu, bradă. Noi ne uitam și la Melodiefestivalen, nu doar la Eurovision. 😀
    Anul ăsta, cuțît în inimă, lăsați, bă, votatul, că tot nu știți să votați, trimitem noi o mioriță să falseze o lălăială (cred că „piesa” era special făcută să nu se-nțeleagă dacă falsează aia).
    Lasă, rămînem cu Allsång på Skansen, că tot ai zis de Sanna.

  15. #41

    Imi fac griji ca sunt atat de… matura incat imi amintesc preselectia pentru Eurovision din 199x cand a participat Laurentiu Cazan cu Say something, plus preselectia din 199x cand a participat (parca si castigat) Dan Bittman cu Dincolo de nori.
    Era o ocazie sa se adune toata familia in fata televizorului si sa nu miscam pana nu se termina. 🙂

    • #42

      Eu acu’ as da bani si sa stau nemiscat in fata televizorului pana se termina Bittman. Ba chiar m-as duce la Ghencea Civil dupa el.

    • #43

      Si eu acum as sta nemiscat in fata televizorului pana termina Bittman de cantat afara.

    • #44

      Eu as sta departe de Bittman pana se termina, ca sa nu vad.

  16. #45
  17. #46

    Pentru mine, cea care mi-a rămas pe retina audio-vizuala (dacă-mi este permis sa spun asa) este un brav loc #2: Zeliko Joksimovici – Lane Moje (Serbia).
    Din păcate, a avut ghinionul sa participe fix in anul in care a câștigat Ruslana – Wild Dancers (diki Tanți, intr-o Lb. ucraineană aproximativă)

    La scurt timp după aceea, in Ro cantautorul acela mic de înălțime a manelizat capodopera lui Zeliko.

    (sper ca am scris corect, asa cum mi le-am amintit, n-am mai apelat la google)

  18. #48

    Piesa lui Alsou a fost melodia copilariei mele, dar nu stiam ca a fost la Eurovision.
    Anul asta give it a try celor din Ucraina.
    N-a mai fost asa ceva pe la Eurovision, dar atentie ca da depedenta.
    Go A – Shum.
    Cu placere

  19. #49

    treaba cu ales un artist si apoi facut concurs cu ce melodie sa se duca n-am inventat-o noi, stiu ca finlandezii cel putin au facut asta de 2 ori, o data l-au trimis pe Darude cand sperau sa prinda nostalgia points, apoi pe o tipa care ajunsese in finala (sau castigase) X-Factor UK, Sara Aalto sau ceva de genul.

    mie mi se pare deca nu trimiti ceva exagerat si flamboiant, gen Cezar Oatu sau cum a fost austriaca aia cu barba sau Lordi, degeaba participi la Eurovision

    • #50

      Norvegianul care a câștigat acum ceva ani. Omul spunea o poveste, te privea în fața, era perfect, nu tâmpenii de dans, fulgere, decoruri. Mai erau câteva piese din spațiul fost iugoslav, nebunie pentru suflet.

  20. #51

    Nu am ascultat in intregime piesele de anul aceasta, am gasit undeva un rezumat de 15 minute cu toate 39, dar una mi-a atras atentia si am cautat-o sa o ascult … e diferita, si vocea e placuta.
    www.youtube.com/watch?v=koJAGIUlnD0

  21. #52

    Helena Paparizou-“My number one”