Dacă nu știați, în Timișoara orice străin este un venetic nedemn de Timișoara. Orice timișorean se simte superior celorlalți români, pe bună dreptate, pentru că este timișorean născut și crescut și își merită statutul fie și datorită doar aerului de Timișoara care îi străbate căile nazale. Poate nu știați, dar, în presa timișoreană, infractorii sunt, ÎNTOTDEAUNA, delimitați geografic ca fiind din altă parte. Un violator din Olt, un spărgător din Suceava, hoții de buzunare din Cluj și tot așa. Dacă, printr-un ghinion, infractorul este născut în Timiș, i se caută legăturile părinților și de unde provin. Și, practic și infractorul devine de acolo.
Între timp, de fapt, în Timișoara, conduc clanurile țigănești de timișoreni, populația majoritară, de fapt, care fac, efectiv, ce vor și nimeni nu le poate face nimic.
Am salvat filmul, pentru că Dominic Fritz are verticalitatea unei râme și, cel mai probabil, va șterge filmul, la un moment dat. Salvatorul Timișoarei, înlocuitorul lui Robu, s-a gândit că acum, cu 2 săptămâni înainte de alegeri e momentul să rezolve această problemă, care, cel mai probabil, a apărut de acum o săptămână, nu de când porcul de Ciuhandu a făcut cadou centru Timișoarei clanurilor de țigani. Am pus acum link ca să puteți să mergeți să faceți dedicații de suflet și din suflet.
NOU
Eu as lua mitraliera si i-as impusca pe to….Glumesc. Probabil ca n-as avea nici macar taria de caracter a doamnei din imagini. Si probabil in situatia mea sunt 90%+ dintre oamenii care s-ar confrunta cu asa ceva. Dar, totusi, ma intreb, de ce? Ce ne-a adus in situatia asta, in care sa ne fie frica sa ne protejam drepturile, sa facem un pas in fata, chiar si cu riscul incalcarii unei legi care oricum exista doar pentru unii si sa ne facem dreptate. Nu spun asta ca sa instig, dar imediat dupa revolutie au fost mai multe cazuri de sate in care comunitatile de romani sau unguri, satule de nelegiuirile rromilor, s-au coalizat si le-au platit-o cu aceeasi moneda. Au fost si chestii grave, nu as vrea sa se ajunga acolo, dar daca autoritatile nu-si fac treaba, si nici nu pare ca si-o vor face, ce ramane de facut?
NOU
stii ce ne-a adus aici? prea multi ani in care nu am facut nimic si ne-am cautat confortul in excursii in Pula și Grecia, micile noastre bule de antreprenori and shit. Ai văzut Demolition Man? Asta e societatea la care se ajunge daca nu iti infrunti pericolele și astepti ca statul sa iti rezolve. Altfel, intr-o noapte, cineva le sigila usile si geamurile cu Moment, după care rămâne la latitudinea imaginației.
NOU
Cine? Statul? Care stat? Mai există stat?
În altă ordine de idei, Timișoara este orașul studenției mele (am terminat facultatea în 1990), chiar dacă nu am mai ajuns acolo de circa 20 de ani parcă, tot am acest oraș în suflet.
Dacă mai țin bine minte, domnul Ciuhandu a lucrat pe la noi, la Facultatea de Construcții.
NOU
50 de ani de spalare pe creier comunista in care s-au demantelat familia, traditiile si alte asemenea care tin o etnie unita. Inca 30+ de ani de “tranzitie” salbatica in care notiunile de unitate, demnitate sau curaj si alte asemenea au fost inlocuite de individualism, tradare, fiecare cu aia a ma-sii, miserupism.
Intre timp, minoritarii au beneficiat de clementa statului comunist care i-a vazut ca victime ale boierilor si i-a cam lasat in plata domnului, ba chiar i-a bagat in casele “chiaburilor” pe care le-au distrus complet.
Statul roman post ‘90 le-a fost complice la faradelegi, raspunsul majoritarilor fiind tot mai rar si anemic pe masura ce au trecut anii.
Cam e timpul sa ne aducem aminte ca suntem un popor sau sa induram mizeriile astora pana cand s-o indura ei de noi, daca va fi sa se intample vreodata.
NOU
Din greșeală intrat aici.
După ce am citit aceste…. deșeuri….sper că a 2a oară sa nu mai fac greșeala să mai intru aici
Mi-e greață de tot ce am citit aici!!!
NOU
Astept opinia lui Gelu Duminica sa ne spuna cat de oprimati sunt de fapt tiganii si ce greu le este.
NOU
Așteaptă. E abia marți.
NOU
Sunt nuante si nunate. Cetin stie cum e in Pantelimoun si eu am trecut prin multe semi-altercatii cu populatia indigena, incepand de la coada de la KFC sau Cora pana la scandal in fata blocului cu venit de multe masini de suedezi. Absolut de fiecare data am preferat sa comentez si nu sa pun privirea in pamant si sa merg mai departe. Nu mi-am luat-o niciodata si sunt norocos probabil, dar nu stiu cat sa mai tina si asta.
Ideea e ca nu le putem reprosa unor cetateni ca nu sunt ca Eugen Grigore. Au facut bine ca e publica treaba, dar ma gandesc ca daca vor continua la fel, nu exista alta situatie decat sa se mute. Sau sa explodeze rahatul si reactioneze. Sa stiti ca este o limita destul de subtire intre a sta calm si a rabufni.
Spre exemplu la mine, daca greseste cineva in trafic, nu e nicio problema atat timp cat isi cere scuze sau macar nu comenteaza. Ba, da atunci cand tu gresesti si tot tu comentezi, acolo e limita mea. Vad negru in fata ochilor. Nu e ceva bun, sunt constient, incerc sa ma stapanesc de fiecare data, dar e greu atunci cand sunt singur.
NOU
Sunt nuante si nuante la..ce?
NOU
cred ca la culori
NOU
exact, cum e mema aia cu Simpson si culoarea pielii
NOU
family guy…. cred ca te referi la family guy, daca era vorba despre chartu cu nuantele de maro si care sunt ok si care nu 🙂
NOU
I-am lăsat să nu se urce în frunte că păduchii.
NOU
Cetin, eu am stat inafara tarii putin, intr un oras foarte interesant si mare din Cehia, comparabil cu Timisoara. Am nimerit intr o perioada foarte calma si prietenoasa cu lumea si in special cu strainii ca mine. E de notorietate viata de noapte din cehia si viata in general acolo.
Ei, fiind un oras ca Timisoara, plin de tigani, nu m am abtinut sa nu remarc faptul ca acolo tiganii isi vedeau de ale lor, cumva stingheri, cu o oarecare frica, nefacand niciodata faze ca in exemplul din Timisoara.
Si am intrebat niste colegi cehi care-i treaba, de ce se intampla asta.
Raspunsul a fost ca si la ei s a intamplat ca la Timisoara, dar pe vremuri. Batai, tiganii se flocaiau intre ei, se luau de cehi, de femei, faceau circ prin discoteci si baruri, era foarte periculos.
Dar, cam cu vreun an doi (din ce mi s a relatat) inainte sa ajung eu pe acolo, cica autoritatili si politia s au pus sa i calareasca bine pe tigani: batai, arestari, dosare penale, aplicat legea cum s ar spune…
Astfel, locul ala, desi inca are o populatie dextigani similara sau mai mare in procent ca cea sin Timisoara, incidentele in care au fost implicati tigani au scazut dramatic.
Acuma nu stiu in ce masura a fost adevarat ce mi au spus oamenii aia, dar am povestit si eu ce mi s a transmis si mie.
NOU
Brno
NOU
@dufu: Noroc!
NOU
@Irod: nu imi dau eu seama dar cumva incerci sa spui ca daca se aplica legea si autoritatile isi fac treaba, ma rog, si niste bataie clasica pentru traditionalisti, atunci tiganii aia au devenit cetateni care respecta legea si pe ceilalti membri ai comunitatii?
NOU
Prin județ pe la noi li s-a dat foc ca la păduchi. Nu la toți, au fost 2 case neatinse deoarece proprietarii lor nu au făcut nici o problemă și nimeni nu s-a atins de ei. De Mihail Logălniceanu vorbesc…
NOU
Ender, fiecare intelege ce vrea. 😀
NOU
Caz concret in Ungaria: un cetatean si-a facut o gradina de zarzavaturi si patea ca mesterul Manole, ce muncea ziua, noaptea se fura. Omul si-a luat niste caini sa pazeasca gradina, cainii au fost otraviti. A pus gard cu sarma ghimpata, sarma a fost distrusa, au sarit peste gard. Faza cea mai tare, a pus un gard electric, alimentat de un acumulator de 12v, a doua zi i-au furat acumulatorul. Ok, a bagat omul 220 in gard, a pus o gramada de tablite de atentionare, gard sub curent 220, pericol de moarte, etc. prin localitate a spus fiecarui om cu care s-a intalnit ca si-a pus gard electric. A doua zi un brazilian mort si altul cu degetele amputate de la o mana. Gradina era in interiorul curtii, adica intai trebuia sa sari gardul proprietatii si pe urma sa ajungi la gradina, adica nu exista riscul ca cineva sa se curenteze cand se plimba pe strada. Proprietarul a fost arestat, cercetat, judecat, a primit inchisoare cu suspendare, intre timp a decedat, etc.
Un alt caz, tot la ei, avea omul o pivnita de vin si niste brazilieni dadeau iama la sticlele de vin depozitate acolo. Omul s-a plictisit de ei, a bagat antigel in cateva sticle, parca unul a murit.
Toti acesti oameni au fost condamnati, pentru ca nu iti faci singur dreptate, suni la politie, lasi justitia sa-si faca treaba. Dar ce faci cand vezi cum e justitia la noi?
NOU
well, tipul cu gradina a iesit pe plus
NOU
eu n-am inteles de ce a fost prins ala cu gradina. in loc sa cheme politia la cadavre, avea ingrasamant gratuit pentru gradina…
NOU
Ce treabă aveau judecătorii cum își păstrează omul vinul peste iarnă, contra înghețului? Avocați proști…
NOU
Ca sa-l citam pe stimabilul w: “Bună, anton”.
NOU
cetin, esti mai ”rasist” decat mine si marinel, deci mai inteligent decat nea gramada.
NOU
Poti fara ghilimele, dodele.:)) Mataluta si marinaru’ fan kiorete chiar sunteti rasisti notorii, indiferent de cat de idiot as fi eu. Sunt doua lucruri distincte, nicio legatura.
NOU
Da, chiar voiam să zic, ce caută ghilimele alea acolo? Mă rog, ăsta să fie ultimul păcat al schingiuitorului de limbă română, dar altminteri mare patriot, mare, Daddy.
NOU
zic sa luam dex-ul si sa deslusim sensul termenilor rasist si notoriu, chiar si la gramada.
maythuna apartine ambelor minoritati? daca da, ”comunitatea” stie, iar daca stie, care ii este pozitia?
NOU
@daddy
Nu înțeleg de ce scrii incorect “ay”, e diftong (ऐ), în sanscrită “y” e semivocală. Care minorități? Deștepți cu pula mare?
NOU
y de la gay, maestre, nu fa pe niznaia!
NOU
Ummm….”daddY”..
NOU
@daddy Puteai comenta ceva inteligent în loc să te iei de alții. Sau nu puteai?
NOU
Hai că fu ok deocamdată, pe blogul insalubru al influencerului Zoso cere lumea pe față pogrom, dat foc, supt pula lui Antonescu, mă rog, ideile puține dar dârze ale românașilor cu un bagaj genetic precar. Ura asta anti-ariană nu mă surprinde, să nu uităm că vorbim de un popor slav corcit ba cu avari, ba cu gepizi, ba cu dracu ghem.
Maithun, hronicar de la al treilea descălecat
NOU
Gepizi da’ dârji.
Domnu’ Maithun, da’ matale nu erai mai degrabă specialist în încălecat?
NOU
este inca printre noi:
ro.linkedin.com/in/dracu-ghem-ghemdracu-2221a71a
NOU
Nu, el era specialist în plimbat ursul.
NOU
sa inteleg ca maythuna a fost incalecata-descalecata de trei ori inainte de a incepe sa scrie?
NOU
@NeaZapadă: Cum să nu, dar în capitalism trebuie să fii flexibil, altfel mori de foame 🙂
@Ender: Loool, uite de-aia îmi plac mie românii, chiar sunt hâtri :))
NOU
Da, clar, romanii sunt vinovati ca astia scot ce e mai rau din om, ei sunt victime in tot procesul asta. Refularile pe care le vezi sunt suma frustrarilor pe care le-au adunat oamenii, nu o reactie la un caz particular.
Poti s-o arzi progresisto-erudit cat vrei, de pateai ca oamenii din clip iti sareau ideile pacifiste in secunda doi.
NOU
@CM: Mă îndoiesc, eu până acum am avut conflicte doar cu români 🙂 Arțăgoasă nație, nu știu dacă e de la mâncatul excesiv de păsat de mei și brusturi în Evul Mediu sau de la alte tare istorice, dar clar trebuie făcut ceva.
NOU
@maithun arogantele de edge-lord pubertar tradeaza o nesiguranta in suniectul discutat. Dar daca de la silviu faiar si altii e de inteles, varsta e circumstanta atenuanta, iar trendul progresist e mai usor de inghitit de tineri, de la un om 50+ e penibil de-a dreptul penibil sa se prezinte asa.
Ia da-le la rasisti peste si du-te la baietii astia sa le explici ca au gresit, fii un lider adevarat si arata-ne calea. Ia-ti si o casca, asa, preventiv.
NOU
@CM: Ageism :))
NOU
Încă de când am citit titlul am zis că “dacă nu-și dă Maithun în petec aici, înseamnă că e de rău, s-au aliniat planetele or some shit, a belit-o umanitatea”. Și într-adevăr… “DaCă ZicI dE țIGaNi esTe uRă aNtI-aRIaNă… duuhh thoOoLeRaAnțăĂăă…”.
Mă bucur să constat că n-a belit-o.
Umanitatea, zic.
Că de Maithun nush…
NOU
UK-ul este exemplul perfect de cum o sa ajungem si noi daca nu infruntam problemele. Este prima tara in care efectiv nu mai exista politie, se fura fara probleme telefoane, biciclete, masini, spargeri de locuinte (apropo, nu ai voie nici macar sa-i atingi daca intra la tine in casa). Este anarhismul perfect.
NOU
eram mica si nu intelegeam deloc ce vrea bunica sa spuna.
dar ea repeta destul de des: daca mai traia Antonescu, ii ducea pe toti la Bug.
NOU
problema a fost una perena la romani: lipsa capacitatii administrative.
NOU
Oare faptul ca in loc de “perena” am citit “Peretu”, localitate din Teleorman din care e Tim si prin urmare mi-am amintit de el descrie simptomatologie specifica ADHD-ului sau doar o capacitate de absorbtie nesanatoasa a informatiilor care nu o sa ma ajute cu nimic?
NOU
Mie imi plac mausoleele îmbrăcate în marmură, în care trăiesc pălărioșii ăștia. Și linoleumul ăla din dormitor… Probabil că e provizoriu, până vine marmura aia bună, de Carrara, din Italia.
NOU
Și cu mobila tip Biedermeier…
NOU
Timișoara, Orașul Tiganilor: Realități și Provocări
Acest titlu subliniază aspectele reale și provocările din Timișoara legate de comunitățile țigănești, oferind o perspectivă autentică asupra situației.
Timișoara: Dominanța Clanurilor Țigănești și Controversele Locale
Titlul evidențiază influența predominantă a clanurilor țigănești în Timișoara și controversele asociate, atrăgând atenția cititorilor și stimulând participarea și implicarea acestora.
Timișoara și Impactul Clanurilor Țigănești: Analiză și Perspective
Acest titlu aduce în prim-plan impactul pe care clanurile țigănești îl au asupra orașului Timișoara, oferind o analiză obiectivă, dar și perspective asupra situației.
NOU
Ahhh, din nou probleme cu suedejii…
Niciun partid politic, nici macar AUR nu se ia in clinci cu suedejii, fiindca astia voteaza in stol. Nu uitam ca Basescu s-a pozat cu piranda si puradeii cu regele stolului, cioaba, manca-l-ar viermii si pe lumea ailalta, daca exista. Mai mult, daca ne intrebam de ce romanii nu se strang cum o mai faceau prin anii 90, bagand niste caldura in cocinele sburatorilor, ajutandu-i sa se scoaca mai bine, raspunsul vine din faptul ca romanii s-au tziganizat. Danseaza pe muzica sburatorilor, in loc sa danseze privind cum ies inaripatii pe hornuri, ridicandu-se la cer.
Domnul Gelu Sunday, multe urari si iubire eterna, hai cu victimizarea. Un stat esuat nu isi poate proteja cetatenii de fostele slugi care si-au luat nasul la purtare. Politie, jandarmerie, mers cu mascati si bagat cu nasul in colb, cum s-a putut face in pandemie, ca apoi sa apara razboinicu la TV cerand scuze la domnii politisti. Solutii elegante exista, inainte de a ajunge la solutii ne-elegante, unde totusi avem ceva experienta din perioada interbelica.
Inchei spunand ce ironie ca un neamtz (cu tot cu buletin da jermanica) publica abuzurile unei etnii, in scop electoral. Oh, I love the history repeating itself…
NOU
Și tiganii au dreptate pentru că ei au dat la pace cu autoritățile române pe o valiză de galbeni pentru terenurile și clădirile pe care le ocupă ilegal. Habarnam dacă înțeleg clanurile țigănești că nu mai merge treaba ca acum 30-40 de ani.
NOU
Intr-un orasel din romania e orasul rromilor in jur de 800 de la mic la mare, o persoana s-a dus sa inmaneze unui rrom (bulibasa) o scrisoare de la judecatorie pt o neplata (amenda) posta niciodata nu a mai vrut sa livreze de teama lor in fine l-au batut pe individ pana a ajuns in spital destul de grav clavicula rupta 2 coaste fisurate etc. Din greseala acel individ era jandarm, civil dar in timpul programului, auzind colegii lui au venit undeva la vreo 17 dube cu tot cu capitanu lor de echipa cred ca era tot judetul pana la urma jandarmii au zis ceva de genu: cordon de jur imprejur nu intra nimeni nu iasa nimeni, zis si facut eu eram undeva mai in spate am asistat si eu pana a inceput nebunia, in jur de 150 de jandarmi din care doar 8 jandarmi au intrat in actiune cand au inceput au zis asa: Nu conteaza femeie, copil sau batran TOTI, eu am vazut batai dar rromii zburau la propriu prin usi ferestre etc nu am rezistat sa ma mai uit era groaznic jandarmii aveau rozete din acelea pe fiecare deget si altii bate de baseball de fier.. au luat rromii bataie de la jandarmi ca a venit politia si ii implora sa se opreasca ca ii omoara pe toti culmea nu a murit nimeni insa de atunci nici un rrom nu se mai leaga de nimeni desi la batie isi mai incearca norocu asadar eu le-as face un singur lucru mai sadic e drept dar asta as face eu, ai batut? Ai terorizat ai jefuit ai rapit si etc ok adunati gramada bagati in containere din alea mari si aruncati in pacific sa moara de vii in chinuri ca niste sobolani. Da am prieteni rromi dar sunt mai romani decat mine sau tu sau tu au cap si nu vile cu aur si kkturi de genu sunt modesti si simtiti evident sunt FOARTE rari dar sunt. Cand inchizi ochii pe strada esti complice si tu ca nu ai sarit in ajutor.. am vazut cazuri unde furau portofele in busuri in romania sau tren troleibuz etc lumea ii arunca afara din incapere dar acum vad ca nimeni numai zice nimic, nepasatori, se complac etc. Si pana la urma daca tot se voteaza mereu la fel si tara mrrge doar pt hoti rromii de ce nu ar face si ei ceva in plus? Ei sunt uniti se bat intre ei dar cand apare roman intre ei se aduna impotriva romanului, pai si noi? Noi intoarcem capu radem ca altu ia bataie si imitam rromii ca atat ne duce capu si pe noi. In fine oricum scriu degeaba ca nimeni nu o sa inteleaga nimic si nu invatam nimic. Un exemplu tampit in germania daca ridici tonu iti atrage atentia o singura data apoi amenda sa platesti pe loc iar daca nu vrei o vei primii tripla acasa caz real in fata mea am ramas masca.. dar si acel rrom nu a mai scos un sunet plus ca nemtii te bat de te rup daca nu te conformezi cerintelor.. in fine in romania n-ai cu cine.
NOU
Un articol,de la titlu până la ultimul cuvânt,de toată jena.
Doar cei care nu locuiesc în Timișoara spun cuvinte urâte despre timișoreni,la fel că și în articolul de față.
Și eu sunt împotriva țiganilor care se dau șmecheri.
NOU
țigani timisoreni?
NOU
Un comentariu, de la primul pana la ultimul cuvant, de toata jena. Doar cei care nu sunt tigani spun cuvinte despre tigani, la fel ca si in comentariul de fata. Si eu sunt impotriva timisorenilor care se dau smecheri.