Am pus postarea aia de ieri, cu soții morți, dezlănțuind o furtună de stupiditate, care mai de care mai deștept și mai decis să își impună părerea de zeu în științele sănătății.
Desigur, eu, vaccinat, suporter activ al vaccinului și al vaccinării, am devenit brusc antivax pentru că mi-am permis să îmi pun niște întrebări legate de deciziile DSP. Știți, alea care au decis că un cuplu a murit așa, din accident, nu din cauza vaccinării, din cauza lipsei unei anamneze la vaccinare, mai ales fiind vorba de un cuplu în vârstă, de existența unui malpraxis grav, care a dus la moartea a 2 oameni.
Dar nu, oamenii nu își mai pun întrebări, ei știu doar că trebuie să urmezi o linie sau alta, nimic altceva. Să nu spui nimic rău de vaccin, să nu spui nimic bun de vaccin. Doar două tabere de vaci cu cabine, care s-ar sfâșia, pe internet, pentru supremația opiniilor lor susținute de nimic.
Între timp, statul sau, mai bine, reprezentanții săi, prosperă binemersi, datorită vouă. Porcușori de guineea hapsâni, precum Vlad Voiculescu sau Raed Arafat, fac bani din pandemie și din fricile voastre, indiferent de care parte a baricadei sunteți. Pentru că v-ați pierdut exercițiul mușchiului minții și refuzați să vă puneți întrebări. Vă ascundeți sub date statistice, sperând că veți fi întotdeauna parte a majorității norocoase, nu excepția cimitiroasă.
E ok să gândiți. E ok să vă puneți întrebări, nu înseamnă că vă trădați tabăra. E la fel de ok să nu vă implicați în discuții ce implică moartea unor oameni dacă nu ați înțeles despre ce e vorba, dacă nu sunteți medici și dacă nu aveți alte argumente decât ce ați răsfoit fugitiv pe internet.
Între timp, 2 soți au murit din cauza vaccinării. Nimeni nu își pune întrebări. Tabăra de vaci e indignată că nu înțelegem coincidența. Tabăra de boi știe că e din cauza vaccinului. Nimeni nu face diferența dintre vaccin și vaccinare. Mergem înainte.
NOU
Nu am o parere despre asta. Se poate sa fi fost de la vaccin sau nu, dar asta nu ma opreste sa ma vaccinez. Chiar azi merg, acuma suntem in masina, nu am gasit loc decat la 120km. Imi vreau macar o parte din viata inapoi, nu mai pot, m-as vaccina si cu pisu de panda dar nu mai pot asa. Cacatul asta de virus mi-a luat bunica in Ianuarie (nu a murit din cauza Covidului). Ca o fraiera m-am chinuit si pe ea si pe mine, ca nu am vizitat-o din Februarie anul trecut sa nu cumva sa o imbolnavesc. A murit inima plina de dor pt nepoti si stranepoti. Nu mai pot. Riscuri sunt si la banalul paracetamol si tot il luam. Ca autoritatile sunt cretine si iarasi dau placa “e ok, avem de toate” ca la Colectiv nu e mare mirare pt mine. M-as fi mirat daca chiar ar fi luat masuri sau daca ar fi demarat o investigatie pe bune, chiar as fi fost socata, dar asa…e normalitate.
NOU
efectiv de la vaccinare si de la vaccin sunt 2 expresii complet diferite
NOU
Da sunt. Nu-ti mai bate capul. Am ajuns la concluzia ca gandirea critica e noua forma de selectie naturala. Azi nu mai sare tigrul pe tine cand iesi din grota sa cauti mancare azi supravietuiesti 1) daca nu ai parinti cretini 2) daca ai neuroni pe care sa ii turezi. Vorba lui bunicu-meu si asa suntem prea multi pe pamant, tre sa ne rarim cumva. Am ajuns sa imi pese de mine si de ai mei, restul…
NOU
Na gata sunt vaccinata. Centru de vaccinare intr-un oras mic. Foarte foarte bine organizati (surprinzator) toata lumea amabila, nu e aglomerat pt ca se respecta timpii de programare. Centru amenajat intr-o sala de sport al unui liceu, bine compartimentat, curat. Am completatat 2 formulare si am fost consultata inainte (masurata temperatura, saturatia de oxigen si o discutie de 5 minute despre istoricul meu medical si starea mea de sanatate actuala) Nu a durut deloc, Astra Zeneca. Acuma chiar sunt socata :)) ma asteptam la incompetenta si delasare.
NOU
@Pss: Idem. Am sunat, hmmm…. imi pare rau, in Cluj nu mai sunt locuri. Pai unde sunt, va rog? La Mociu sau la Huedin. Ok, Huedin. Si gata. Rezolvat, m-am prezentat cu 15 minute mai repede ca sa am timp sa completez birocratia, locul foarte curat, aerisit, in 5 minute am fost gata. Dupa vaccin stat 15 minute la povesti cu doctorita, sa nu apara ceva efecte, si inapoi acasa. Efecte secundare (nu adverse) minime. A doua zi, ca nou. Placut surprins de buna organizare.
NOU
In alta ordine de idei treaba sta asa. Statul roman anunta zilele trecute ca s-au inscris sub 1.000.000 de romani pentru vaccinare. Treaba e ca daca ne uitam cu inspect la jsonul din platforma lor aflam ca ar putea fi peste 1.300.000 de conturi creeate (pana ieri) si peste 6.000.000 de beneficiari adaugati in cele peste 1.300.000 de conturi. Imi este foarte greu sa cred ca au fost adaugati atatia beneficiari in conturi fara a se baga in listele de asteptare la programare. Din cate se pare statul roman face public doar numarul de conturi, nu si numarul total de beneficiari. Pe un cont ar trebuie sa fie intre 1 si 3 beneficiari in medie, pentru ca… familii, rude in varsta pe care le programeaza copiii si nepotii etc.
Pentru cine vrea sa arunce o privire intrati pe programare.vaccinare-covid.gov.ro/#/recipients, dati inspect la pagina, click pe butonul networks > XHR si uitati-va peste requestul facut la linkul programare.vaccinare-covid.gov.ro/scheduling/api/recipients?page=0&size=10&sort=createdAt,desc. Daca ma insel aia e, sunt eu duda. Dar nu cred ca ma insel. Am comparat id-ul meu din json cu id-ul sotiei si acesta s-a schimbat incremental in functie de ordinea in care ne-am programat. Am rugat inca doi prieteni sa imi dea un team viewer cand s-au programat pe acelasi cont. Same story. Nu sunt adeptul teoriei conspiratiei, dar stiu cat de incompetenti pot fi bugetarii cand trebuie sa dea raportul mai departe.
NOU
“Între timp, 2 soți au murit din cauza vaccinării”, se pare ca nici tu nu prea faci diferenta!!
NOU
se pare ca esti prost. mai reciteste, dar rar
NOU
era un citat? poate reusesti totusi sa faci diferenta ” “
NOU
Hai ca iti explic eu Mitica. „2 soți au murit din cauza vaccinării” nu e acelasi lucru cu “2 soti au murit din cauza vaccinului”. Ce vrea autorul sa sublinieze este ca, si la acest vaccin ca si la altele este nevoie de o anamneza a pacientului pentru a elimina din riscurile asociate, riscuri care sunt minime pentru o persoana normala dar care pot fi nitel mai ridicate in cazul unor anumite tipuri de afectiuni, cum ar fi daca te vaccinezi pe fond de Covid de exemplu.
Mna, asta era ideea cu diferenta intre “…cauza vaccinarii” si “…cauza vaccinului”.
NOU
SI SA NU DECLARAM CA AIA E, GHINION, CI SA CERCETAM MALPRAXISUL CARE A UCIS 2 OAMENI.
NOU
Ce spune Arhi si este mai mult decat limpede (daca nu esti analfabet functional si nu suferi de o mentalitate de turma mai urata decat ce vedeai la nomenclaturisti in comunism sau la habtonicii ortodocsi de azi), este ca moartea celor doi batrani are foarte probabil drept cauza un malpraxis sinistru si de care, si mai grav, nu ii pasa nimanui. Un grup mic de smecheri care se afla la butoane prospera, iar restul pulimii care in mod normal ar trebui sa se scandalizeze si sa ceara servicii mai bune, se cearta pe marginea unor non-probleme ca niste tampiti care pupa moaste, pentru ca sunt incapabili sa inteleaga un amarat de text, daramite sa renunte la mentalitatea imbecila de turma si sa inteleaga problema de fond.
NOU
eh, uita-te cum, in continuare o ard pe procente si discutii despre cat de bine e, iar 2 oameni sunt morti. ghinion.
NOU
As vrea doar sa transmit sincerele mele păreri de rău omului care si-a pierdut zilele astea parintii. Sper ca sora sa iasa cu bine din asta. Ca partizan al vaccinarii sunt dezamagit de reactia formalist expeditiva a autoritatilor. Cel putin cazul asta particular, in care ai trei pacienti din aceeași familie cu evolutie rapida catre forma grava a bolii, merita atentia, macar statistica, a producatorilor produselor respective.
NOU
In mod clar exista momente oportune pentru vaccinare si momente mai putin oportune (si aparent cele din urma se pot solda si cu deces). Cele din urma fiind mai dese la persoane cu boli cronice sau acutizari gen ce au prezentat sotii in cauza.
Chestionarul cu anamneza (simptome) la care se tot face referinta ca ar trebui completat inainte de vaccinare (impreuna cu formularul de consimtamant) se pare ca este doar un lucru ‘de facut’ si putini chiar investigheaza ce a completat omul acolo.
Imi aminteste de starea de urgenta cand aveam treaba intr-o institutie si erau chestionarele alea mici gen in ultimele 4 saptamani ati fost in zona galbena, ati avut febra bla bla. In cazul meu nu se aplica nici una, dar dupa ce l-am completat a ajuns intr-un teanc si nu s-a uitat nici naiba la ce scrisesem in el.
NOU
Mna, ce să zic, am învățat din chestia asta ceva: tata se vaccinează mâine, îi voi cumpăra un test rapid antigen să-l facă înainte.
NOU
de asta e bine sa ai o discutie cu medicul de familie si sa ii spui ce vaccin o sa fie folosit ca poate sunt preconditii care sa fie luate in calcul la momentul vaccinarii. poate e nevoie de un tratament paralel care sa amelioreze eventualele efecte secundare. cam cum a fost faza cu astra zeneca si trombozele. dar asta doar un medic care iti stie istoricul poate sa recomande.
un exemplu si mai bun e cu persoanele care iau tratament pt anticoagulare. acolo injectia se face cu un ac special.
NOU
Tata face cu Pfizer. Și am discutat deja, dar nu cu medicul de familie, ci cu un infecționist și cu un medic primar în medicină de urgență. Medicul infecționist a fost important pentru că mi-a explicat de ce trombozele la Astra sunt … în afara cazului clinic. Adenovirusul (conținut și de Astra Zeneca) “nu este cunoscut a fi generator de coagulopatii”. Cu Astra Zeneca am fost prinsă până și eu în isteria generată de trombozele alea. Apoi m-am întors la 180 de grade și am cu totul altă opinie.
Egal, știm fiecare din familie ce trebe să facem înainte de vaccinare. Eu, de ex, am trecut de doza 1 cu zero efecte secundare.
NOU
N-am reușit să mă vaccinez încă, dar am și eu o nelămurire: înainte de vaccinare nu se face la fața locului o triere, o examinare vizuală a pacientului, până să se decidă “da bă, tu ești bun de vaccin, hai pe scaun”?
NOU
Completezi un formular cu niste intrebari legate de starea de sanatate din ultimele 2-3 saptamani dupa care vorbesti 5 minute cu un medic. Daca omiti acolo niste chestii sau minti, aia e.
NOU
Pe mine nu m-a întrebat absolut nimic. M-am dus cu formularele gata completate, m-a așezat pe scaun, m-a vaccinat și am spus eu că nu mai vreau să aștept 15 minute ptr că o să fiu bine. Mă gândesc că măcar temperatura ar putea să o verifice înainte.
NOU
Când am fost la prima doză un om a fost trimis acasă pentru că avea simptome de gripă. Se pare însă că nu sunt instruiți peste tot să facă asta.
NOU
A, voi sunteti avansati, eu am facut ieri in UK, mi-au dat un fluturas cu side effects, m-au intrebat daca am facut vreun vaccin in ultimele 7 zile si gata vaccinul. Ce sa mai citesc leafletul ca in 2 minute eram vaccinat.
NOU
La mine, mi-au luat temperatura, au verificat tensiunea și saturatia de oxigen din sânge. În afara fișei completate. Pfizer, într-un centru din Slobozia, jud. Ialomita.
NOU
@ anatati. și chiar ți-au dat voie să pleci înainte de cele 15 minute?
dacă ți-au dat voie, îți dai seama că dacă ai fi făcut o reacție alergică sau ceva și ai fi murit erai la fel de vinovată ca și cel ce ți-a dat drumu să pleci?
Serios, chiar nu înțeleg genul ăsta de oameni care știu clar că e o regulă clară, chiar cu un rost pusă acolo, chiar importantă regula asta, dar ei sunt mai speciali ca ceilalți și pt ei alea 15 minute pe care le pierd așteptând sunt mai valoroase decât pt ceilalți care stau și așteaptă cuminți!
NOU
pai si cum sa o rețină, sa ii dea una in cap?
NOU
anatati nu pare o persoană cu care să nu poți vb și care să sufere de lipsă de bun simț, i-am urmărit comentariile. Pur și simplu îi ”invoci” bunul simț ca să mă exprim așa, îi spui că ” nu se face” și speri că înțelege.
dar dacă știi că nu ai cum să îi faci nimic, atunci nici măcar nu mai e culpă comună cu cel care nu te-a oprit să pleci (adică nu a insistat să rămâi până să te convingă), e total vina celui care a plecat înainte de cele 15 minute!
dar întreb și eu atunci, că tot ne încurajezi să ne punem întrebări, în caz că e vreo persoană care chiar nu stă cele 15 minute și ajunge să moară fix în alea 15 minute, nu o să sară toată lumea să acuze că încălcarea protocoalelor și astea?
Eu doar încerc să scot în evidență că e o mare prostie să nu ai răbdare să aștepți alea 15 minute și să încerc să le distrag atenția tuturor de la faptul că efectiv n-re nimeni cum să te țină alea 15 min pe scaun!
NOU
Toma Dumitru, da mi-au dat voie să plec. Nu știu dacă am făcut bine sau ba, dar eu știam că o să fiu în regulă. Am mai făcut vaccinuri, chiar și destul de recent unul, intervenții diverse, anestezii etc etc etc. I am always fine. And strong. Și am decis că o să fiu și cu vaccinul ăsta. 🙂 Plus că urăsc spitalele și cu atât mai mult spitalele vechi și murdare cu mirosul ăla de greu de murdar amestecat cu clor impregnat în tot. Și într-un spital m-am vaccinat. Mai tare m-a luat panica atunci când am intrat în incintă și m-am gândit cine știe cât o să aștept aici ca să mă vaccinez…
NOU
Ce aș vrea să se rețină, pentru că ai menționat bunul-simț și un pic mă deranjează, este faptul că prin plecare nu am pus în pericol pe nimeni. Eventual pe mine, dar, hei, poate voiam să mor. 🙂
NOU
Eu sunt din tabara careia nu-i plac comunicatele de genul ala, in care nu e recunoscut nimic, nu e vina nimanui, poate li s-a facut rau ca asa au vrut ei, poate au vorbit urat, etc. Pentru ca asta e practic hrana pentru antivacsari, care au acum un precedent pe baza caruia sa arate cu degetul “Uite, presa minte si acopera cazurile, cauzele, etc. Vezi, veeeeeeeziii???!!!11”.
NOU
Evident ca vaccinarea are si ceva riscuri. Nevasta-mea a facut doua nopti temperatura peste 38,5, i s-au umflat ganglionii la subtioara si a avut palpitatii vreo cateva zile. In cazul unei persoane cu boli ceva mai grave si o stare generala precara, asta poate fi de ajuns sa-ti dea branci in groapa.
Da, in graba lor de a vaccina cat mai multi oameni, nimeni nu mai sta sa faca o analiza a beneficiilor versus riscuri caz cu caz. Si inevitabil ajung la vaccinare oameni care si asa de abia se tin pe picioare si evident, unii dintre ei mor. Aici ar trebui multa atentie: la trierea celor care chiar pot sa se vaccineze fara prea multe riscuri.
Noi nu l-am vaccinat pe socrul meu pentru ca are ficatul praf si abia se mai ridica din pat. Daca ii mai facem si vaccin probabil ca se duce.
NOU
“In cazul unei persoane cu boli ceva mai grave si o stare generala precara, asta poate fi de ajuns sa-ti dea branci in groapa.”
Desi nu doresc sa scot paragraful de mai sus din context, imi asum riscul:
– diabet tip 2
– tensiune arteriala marita
– insuficienta renala
Am facut vaccinurile si merg o data pe saptaman la sala de fitness, mananc normal si intre mese nuci si migdale (facute in tava la cuptor 170 de grade Celsius, 15-18 minute, pe ventilatie)
ps: diferenta e ca sunt in alta tara
NOU
sick bro’:))
NOU
Motivul acestei aparente polarizari o reprezinta frica. Sigur nu da bine sa recunosti ca iti este frica, dar toate aceste discutii privind vaccinarea, masca, carantinarea isi au inceputul din frica cetatenilor. Iar acest sentiment este zilnic exploatat de cine are un interes real in asta: autoritatile pentru a convinge oamenii sa se vaccineze, diversi oameni care vor sa traga capital de imagine din asta si televiziunile pentru rating.
A te opri din acest roller-coaster emotional si a te gandi putin la situatie, inseamna o sanatate mentala de fier pe care nu multi o au.
NOU
Aiurea. Foarte putini sunt cei carora le e frica, mai ales daca vorbim de oameni sub 50 ani.
NOU
@nm.bradu
Eu detectez foarte multa vrajeala in afirmatia asta. Adica declarativ stiu multi, neinfricati ce nu cred ca virusul exista si pana la un punct ii inteleg. Insa din astia neinfricatii, cam cati ar avea curajul sa mearga intr-o sectie de ATI, fara protectie, fara nimic si sa ofere un suport macar moral acelor internati acolo? Sau suntem curajosi numai in vorbe si nu in fapte?
Tot ceea ce vedem acum prin toate mediile este frica mascata si bine ambalata. Ca unii nu spun asta sau nu o accepta, este dreptul lor, dar simplul fapt ca spun aceste lucruri denota ca le este un pic frica.
NOU
“Motivul acestei aparente polarizari o reprezinta frica.”
Inlocuieste te rog “frica” cu “prostia”.
NOU
Ce este statul ?……intreb eu …
Statul este o banda organizata de hoti ….raspunde Murray Newton Rothbard …
Fiecare trage ce concluzie doreste …..!
NOU
Ce rost are sa tragi o concluzie pe care ti-o doresti?
NOU
“Între timp, 2 soți au murit din cauza vaccinării.” – Care sunt argumentele care stau la baza acestei declaratii ?
NOU
moartea oamenilor dupa vaccinare. afirmatiile DSP ca erau bolnavi si nu trebuiau vaccinati.
NOU
@Arhi: OK, dar e important cum s-a aflat ca sunt bolnavi. inainte, ca au completat ei formularul gresit? Sau au completat corect, si au zis aia, “lasa ba ca mere si asa”. Sau dupa autopsie? Ca nu-i totuna.
NOU
a cercetat DSP dupa ce au murit si au aflat ca e clar, erau bolnavi dinainte. ba chiar foarte grav, cu febra si muci
NOU
Pai si daca ei, decedatii, nu au declarat inainte de vaccinare ca au simptome (sau poate chiar nu aveau?) ce mai era sa faca DSP-u’? Eu te inteleg, poate ca ar fi trebuit sa schimbe protocolul, sa ii testeze PE TOTI inainte de vaccinare (cu cat timp inainte?), etc. Dar in conditiile in care aia nu au trecut pe foaie simptomele (repet, sau poate ca chiar nu le aveau in momentul respectiv) ce ar fi de reprosat sistemului daca s-a respectat procedura?
NOU
Daca tot ne turam neuronii, cum bine zicea cineva mai sus: cat ar mai dura pandemia daca politicienilor nu li s-ar mai da salariul pe perioada pandemiei? o luna?
NOU
și ziariștilor
NOU
Se învață in anul întâi de Medicină, NU se face campanie de vaccinare în timpul unei epidemii, never-ever, doar se tratează pacienții, se așteaptă sfarşitul epidemiei şi doar după(sau înainte dacă e posibil) se trece la vaccinarea in masă spre imunizare.
Diferența dintre vaccin şi vaccinare este imensă, un vaccin foarte bun administrat unei persoane deja bolnave îl bagă în mormânt, ceea ce vedem că se întâmplă in zilele noastre, unui individ care deja a trecut prin boală, are anticorpi suficienți şi totuşi e vaccinat, i se face praf sistemul imunitar şi se poate alege cu afecțiuni pe viață.
Repet, NICIODATĂ nu se face vaccinare în timpul unei epidemii, oricât de mari ar fi riscurile, se vede c-am involuat rău de vreme ce ignorăm acest principiu de bază al medicinii!!
Sunt doctor şi NU recomand vaccinarea anti-covid în această perioadă ,mai ales dacă nu e însoțită de un test preliminar care să arate gradul de anticorpi din organism, tulpinile nou apărute, mai ales cea britanică vine tocmai din vaccinarea făcută aiurea, tuturor! Iar virusul s-a adaptat, in sens rău desigur, e din ce în ce mai transmisibil şi mortal.
Trebuie găsită o schemă, sau mai multe, de tratament, în funcție de vârstă, de comorbiditați, de mulți alți factori, astfel încât să ieşim din criză si abia apoi să vaccinăm în siguranță, ceea ce se face acum fiind un afront grav adus ştiinței medicale, un holocaust medical!
NOU
Doar de curiozitate, ce facultate de medicina ati facut si la ce materie din anul 1 ati invatat ceea ce ati afirmat mai sus? Nu de alta, dar eu am facut aceeasi facultate (la UMF Bucuresti) si in anul 1 am facut anatomie, biochimie, fiziologie, din astea, teoretice. Infectioase, epidemio, au venit mult mai tarziu. Asa ca chiar sunt curioasa la ce facultate si la ce materie se acopera in anul 1 vaccinarea in epidemii. Multumesc.
NOU
multumescu-ti tie doamne, asteptam interventia asta:)))
NOU
*se aud greierii…*
NOU
cri cri cri
NOU
Exista un proverb care spune: câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia.
Aşa e şi la comentaca ce zice “aşa că chiar”, ea cică fiind absolventă la UMF pe “materii”, vai muma ei, la facultate sunt cursuri, laboratoare, seminarii, se vede, biata de ea că n-a trecut de bacalaureat, Umberto Eco e fericit acolo unde este, n-a prins idiotizarea supremă a rasei umane, deşi a prezis-o!
NOU
aahahahahahahahahahahahaha Livash e ok, ne-am lamurit, plimba ursul
NOU
Cum palaria mea sa vorbesti despre stiinta si sa promovezi o gandire atat de rigida. Ma rog, te-ai dat de gol la faza cu “oricât de mari ar fi riscurile”. Liviu, doctor in noua medicina germana.
NOU
in ce esti doctor, in astrologie sau in hidroterapie colonică?!
NOU
“mai ales cea britanică vine tocmai din vaccinarea făcută aiurea, tuturor”
– Tulpina britanica a fost identificata in Noiembrie 2020 de o proba luata in Septembrie 2020
– Primul vaccin in UK a fost facut la inceputul lui Decembrie 2020
Nea Livache, daca esti doctor, ar trebui sa ajungi langa celalalt Liviu, cu discursul asta.
NOU
e la fel de doctor ca Olivia Sterr
NOU
Eu am intrebat politicos iar dvs ( inca dvs), in afara de faptul ca nu ati raspuns, ati si trecut in injurii. Nu mor de grija altuia, eram chiar curioasa. Sunt in continuare curioasa la ce facultate din tara se fac “seminarii” la medicina. Noi am facut doar lp-uri si cursuri. si stagii practice din anul 3. ( am si specialitatea luata, in cazul in care va spune ceva termenul de medic specialist). Dar nu toate facultatile din tara au aceeasi curricula. Ma tem insa ca nu sunteti medic si ca doar va arogati aceasta meserie.
NOU
and thats how you close it :))))
multumesc.
NOU
La unele facultati se studiaza istoria medicinei in anul I (inclusiv epidemiile alea faine din trecut) asa ca mai incet cu pietrele. Pentru unii istoria medicinei este un subiect foarte interesant (in special greselile trecutului, cum spune dictonul).
Totodata trebuie sa remarcam ca pentru antigripal in principiu campania de vaccinare incepe INAINTEA sezonului toamna sau primavara (pur si simplu atunci incep sa fie distribuite vaccinurile catre medicii de familie), dar nu se recomanda niciunde sa fie intrerupta vaccinarea la o anumita data pentru ca vezi doamne virusul circula deja in populatie. Am facut comparatia cu antigripalul pentru ca deja se observa caracterul sezonier al covid19, caracter dealtfel comun pentru coronavirusuri.
Asta nu intra in contradictie cu faptul ca daca o persoana este in inflamatie acuta este cam prostesc/iresponsabil sa o si vaccinezi la momentul respectiv. Inca o data subliniez, vaccinul induce hiperimunitate, care in contextul unui raspuns sistemic preexistent poate duce la complicatii diverse.
NOU
Liviu, sunt curios, pe cei sanatosi, chiar in pandemie, in afara de izolare, cum ii protejezi?
NOU
Multumesc @tpp pentru lamuriri, este exact ceea ce imi doream sa aflu.
NOU
Corect. O discutie mai vocala in media ar putea duce la o analiza mai serioasa a cauzelor si astfel la o prevenire. Dar nu, netul, televiziunile… lumea a ajuns sa traiasca in bule. Cand vad si la Vasilescu in ce bula perfecta traieste ma ia cu greata. De ce sa nu vrei sa auzi si alte opinii? Mai mult, cum poti sa ignori niste probleme evidente?
NOU
Cum zice un domn mai sus cred ca e mai bine sa așteptam sa se sfarseasca pandemia de la sine si abia dupa murim cu totii sa ne vacinam!
NOU
Va intreb ceva, poate sunt eu nebun. E normal da se schimbe de atatea ori formula/metoda de calcul covid pt scenariul rosu, galben sau verde pe localitati? Cred ca e mimim a 6-a oara. Ci tesc acum ca VV schimba iar calculul asta cu indici, kkt, pisat. Poate sunt eu nebun si asa e si in vest dar nu mi se pare ca autoritatile arata incredere si credibilitate populatiei cu balbaieli d’astea. Sosoaca si alti idioti se hranesc din babaielile astea. Daca nu gresesc chiar VV a spus recent ca datele astea de raportare sunt masluite
NOU
le numaram pana ies bine
NOU
Am pierdut mama,socrul,verisori,prieteni.Am trecut prin boala si am iesit ca prin urechile acului.Nu am servici am o boala incurabila,si Luni merg la vaccin.Am o frica …Nu cred ca am sa rezist pshihic.
NOU
baga 2 xanaxuri si vezi de treaba
NOU
Desi sunt un om pro vaccin si mi-am vaccinat ambii copii cu tot ce este in schema de vaccinare si facem inclusiv antigripalul, nu pot sa mananc rahat sa spun ca nu mi-a fost teama inainte de vaccin. Am o boala hematologica, am fost la medic inainte, am discutat si cu medicul de familie. Ne-am testat de cateva ori in ultima perioada deoarece copiii au avut muci. Trebuie sa fii complet idiot sa nu iti pui macar cateva intrebari. Sa mergem ca orbetii cu capul inainte. Infiorator mi se pare ca acei 2 oameni au trecut prin triajul de la centrul de vaccinare ca rata prin apa, desi am inteles ca aveau ceva simptome. Ba mai mult, poate i-au imbolnavit si pe altii la fata locului. Ajungi in situatia in care vii sa te vaccinezi si iei covid fix de acolo. Iar dsp in stilul clasic se spala pe maini. Pe grupul de vaccinare de pe facebook (apropo de polarizare) vad tona de recomandari de genul: o viroza nu este contarindicatie in vaccinare. Corect, daca este viroza! In pandemie nu exista “imi curg mucii, am racit”. Ca stiu n cazuri in jur cu oameni cu “o simpla viroza” care s-au plimbat lelea si i-au imbolnavit pe altii.
NOU
eu, fiind diabetic si citind toate cacaturile pe net, ma gandeam numai la doamne miluieste
NOU
Nu o luati si voi pe aratura. Mucii sunt mult mai probabil efectul unui rinovirus (care apropo are un R0 de 6-7 adica muuult mai contagios decat rahatul asta de coronavirus). Si daca sunt doar muci si raman doar muci, ce sa vezi, sansele sunt mici spre f mici sa fie corona. Tabelul facut de CDC – ACUM UN AN – cu simptomele ramane in picioare.
www.cdc.gov/flu/symptoms/coldflu.htm
NOU
Nu o luam pe aratura. Am citit si rascolit netul cu tabele raceala vs gripa vs covid. Intrat pe toate site-urile oficiale. Vorbit cu medicul pediatru etc. Stiam ca sansele sunt foarte mici. Dar cand esti cu o saptamana inainte de vaccin si apar mucii astia practic “din senin”, cam vrei sa stii daca te mai duci sau nu, daca te mai vezi cu rudele sau nu. Nu de alta dar am prieteni in jur (nu putini) care au avut copiii cu covid si au avut doar atat, muci. Da, se pare ca a fost un rinovirus. Ne-am dus totusi la vaccin cu ocazia asta linistiti. Ca altfel nu ne apucam sa ne testam la orice part, a fost chiar prima data cand am facut-o.
NOU
Mie pentru mine nu mi-a fost teamă deloc deloc la vaccinare. Dar mâine se vaccinează tata și mor de frică, mai ales că eu l-am programat. O să-mi fie și ptr mama și ptr soră-mea și ptr cumnat și chiar și ptr soț. Din simplul motiv că eu i-am programat pe toți, am fost singura care s-o agitat să fie vaccinați și protejați. Da, eu cred că vom fi protejați. Așa cum cred că ne-a protejat și masca.
PS: când am vaccinat copilul anti-polio am fost terminată psihic 2 zile înainte. Uite-așa, cu anti-polio am avut eu un stres. Poate de unde șeful meu de la vremea aia avea sechele de la o poliomielită făcută după anti-polio. Am vrut de fapt și să nu-l vaccinez…
NOU
La fel si eu am emotii pentru ca tot eu am programat toata familia, eu m-am ocupat de asta, eu am insistat. Si ma gandesc ca daca cumva patesc ceva e vina mea. Stupid dar… La fel, de fiecare data cand am fost cu copiii la vaccin am avut emotii, ca deh, oricat de rational ai fi, nu vrei sa fii chiar tu statistica aia naspa.
NOU
Ok, sa zicem ca punem intrebari. Ce facem mai departe? Punem intrebari pe niste subiecte care ne depasesc pe majoritatea, nici macar medicii de medicina generala nu cunosc suficient de bine cum functioneaza vaccinurile, d-apai eu un simplu santierist. Revenind, punem intrebari care ne vor fi raspunse ori aia de la dsp care probabil sunt niste mediocrii si ingroapa orice subiect ce ar duce spre malpraxis… sauuu ne vor raspunde medicii exotici care ne zic ca e o simpla raceala si ei au vindecat mii de pacienti cu medicamente de constipatie, dar nu vrea oculta sa ii lase sa impartaseasca miracolol.
Din punctul meu de vedere cel mai bine e sa iei distanta si sa te uiti la ce se intampla si prin alte tari. Apoi sa iei o decizie. Treci strada pe rosu sau pe verde? Da, poate au murit cativa care au trecut pe verde, dar alte sute de mii sunt pe partea cealalta. Israelul tocmai a inchis ultima sectie dedicata special covid.
Marti sunt programt si eu, wish me luck
NOU
Nimeni nu face diferența dintre vagin și vaginare.
NOU
Din pacate sunt mult prea nepasator, indiferent. Fug de stat ca de ciuma. Ma feresc de stiri, evit orice contact cu instutiile statului sau cu angajatii lui. Nici asa nu cred ca e bine dar alternativa e mult prea daunatoare pentru sanatatea mea mintala.
NOU
Vaccinat cu prima doză.
Am ajuns la clinică și mi au luat temperatura.
M au trimis la o măsuță unde “găsiți un model completat”
Pe model era bifat la NU în secțiunea de întrebări.
La triaj o doamna mi a repetat unele întrebări din formular.
După vaccin, 6 ore am fost ok și după 34 de ore am dormit non stop. Febră, frisoane, dureri de spate !?
In ziua a IV a m am simțit 100% ok.
Nu am primit informații unde sa declar reacțiile adverse, când este grav și trebuie să sun la medicul, la ce reacții adverse să mă aștept. Daca eram un om de 70 de ani, fără acces la net, nu știam nimic.
NOU
Ciuca a lăsat la liber parolele de la mapn, tu Cetine mailul și IP omului. Cu gdpr cum rămâne?
NOU
mailul si ipul omului care comite ultraj la adresa mea? sictir ma
NOU
Well, eu când mă întrebam acum vreo 2 luni dacă o fi bine să le fac alor mei vaccinul, ținând cont că n-am nicio informație legată de alergiile de care suferă, mai ales că în momentul respectiv nu se scria decât se niște cazuri din Norvegia, mi-am luat-o la greu.
Sunt ok, n-au pățit nimic și urmează să mă vaccinez și eu.
Anticipez că, dacă aș îndrăzni să mă întreb ce se va întâmpla peste 5-10 ani, ținând cont că chiar producătorul a spus că nu se cunosc efectele pe termen lung, iar aș fi luat la 11 m. Că, na, cum spunea un prieten, “important este să ne fie bine acum, că mai târziu vom vedea”.