Sunt bătrân, respectă-mă

Se intampla ca uneori se am treaba in diverse zone ale capitalei noastre dragi. Si folosesc transportul in comun. Si am observat ca la orice ora, este plin de batrani cu sarsanale dupa ei. Nu ai loc si nu poti respira de ei. Stau in grupuri si discuta de la politica (cum l-ar impusca ei pe Basescu, ca saracul Ceausescu asa a murit!) la nush ce emisiune cu nore sau nush ce. Nu ma uit prea mult la televizor, asa ca nu am inteles despre ce vorbesc. Bineinteles, daca ai tupeul sa stai pe scaun si sa nu sari ca ars cand ii vezi, iese ditamai scandalul.
Ultima data cand m-am certat cu o baba eram in tramvaiul 1, ma intorceam de la spital la 10 am. Dupa 2 ore in care m-au chinuit ca pe hotii de cai la spital, aveam 24 de statii de mers (de la Mall Vitan pana la Afi). Mi-am bifat biletul la aparat, am gasit loc liber, m-am asezat. Dupa 5-6 statii, am avut ditamai scandalul ca nu las o “doamna” sa stea jos. A inceput cu needucata si a ajuns de m-a bagat de unde am iesit pentru ca nu am vrut sa ma ridic sa stau ca sardina intre ei.
Si eu am decretat ca la batranete sa nu fiu lasata sa ies cand mi se nazare mie si daca se vede vreo urma de dementa, azil sa scrie pe mine.

problema mi se pare mult mai complicată. societatea noastră e disfuncţională. bătrânii? ce facem cu ei? cât sunt ei de vină? ştiu ce veţi spune, că ei l-au votat. totuşi, la procentul pe care l-a obţinut iliescu în 90 nu cred că numai bătrânii de azi l-au votat, cred că şi cei care au azi 45-55 de ani. şi-atunci? din câte mi-auduc aminte mai toată românia n-a fost de acord cu pct.8 de la Timişoara, că de, şi ce dacă au fost secretari de partid, sunt şi ei oameni şi n-au făcut rău. acum nimeni n-ar mai recunoaşte.

fac parte dintre cei care circulă destul cu ratb-ul şi da, indiferent de oră sunt majoritari. da, la un semafor îi vezi trecând pe roşu, cu toate că lumea stă pe trotuar. vezi trecerea de pietoni şi mai vezi că ei traversează la 20 de metri mai sus sau mai jos cu toate că de-abia se mişcă. îi văd şi îi bombăn, pe urmă mă gândesc la mama unei prietene. a rămas singură şi spune că singura ei modalitate de a socializa este să meargă la piaţă. dealtfel ce alte alternative ar avea? copii au servici, pleacă dimineaţa şi vin seara, de-abia îi vizităm în week-end-uri, pe grabă. au avut o viaţă anostă. pe vremea răposatului nu aveai unde să te duci, cel puţin după 1980 toate se închideau la ora 22. nu toţi au avut atâta şcoală ca să meargă la un teatru sau la un concert. dealtfel nici astea nu erau atât de dese pe cât vrea să se creadă acum. toată viaţa lor a fost cenuşie, muncă – aşa cum era, şi greutăţi.

Îmi aduc aminte că în 1980 am avut o problemă mare de sănătate. să nu credeţi că statul român s-a dat peste cap pentru mine, fiica unui strungar dintr-o uzină x. nici gând. şi pe atunci era şpaga, şi pe atunci dacă nu dădeai doctorului nu te recomanda pentru o comisie care comisie te recomanda sau nu pentru un tratament mai deosebit, şi altele. n-am să uit cu cât efort şi bani obţineau ai mei muşchi de vită şi portocale. au muncit, au făcut CAR-uri şi m-au salvat – asta pe scurt ca să nu intru în amănunte.

Bătrânii? Ce facem cu ei? Sunt bătrâni şi neajutoraţi, familiile îi ajută cum pot, dacă pot. Mă gândesc că sunt nşpe mii de ONG-uri care apără drepturile animalelor şi n-am văzut nici unul care să apară în mass-media şi să se lupte pentru bătrâni. Să le facă cumva viaţa mai uşoară, să organizeze excursii, să-i invite la plimbări, să-i ajute să socialieze altfel decât la piaţă sau la cozi, să le facă cumpărături, să le plătească utilităţile, să se intereseze de ei fie pro-bono, fie din banii bătrânilor sau ai copiilor. Nimic de genul. Şi-atunci?

Llosa spunea în povestaşul că important e să-ţi găseşti menirea, şi ca om, şi ca popor. Că sunt condamnate la pierzanie popoarele şi oamenii care nu reuşesc asta. Ce menire poţi să-ţi găseşti într-o societate disfuncţională? Mie una mi-e milă deşi îi bombăn.