Nu mai știu câte articole pro Nicușor am scris în anii ăștia, de când a candidat la primărie. Nu sunt vreun fan al omului, nu cădem pe aceleași idei când e vorba de Roșia Montana, eu i-am găsit nicknameul de Nicu Șordan dar, în ultimii 5 ani, i-am făcut campanie, practic gratuit, majoritar pentru că era singurul candidat cu șanse împotriva panaramei din Voluntari, pe care o consider un cancer real pentru București și cel mai pare pericol pentru Negoițizarea completă a capitalei.

Am scris introducerea asta pentru cei noi, care nu mă citesc demult și nu cunosc funcția Search a blogului și pentru a înțelege că, personal, nu am nimic cu el când spun că nu sunt de acord că trebuie să le justificăm în bine orice acțiune a celor pe care îi votăm noi. Pentru că sunt ai noștri, sunt de la USR, deci sunt mai buni fără discuție față de cei ce sunt acum la putere și restul de baliverne de astea care fac un rău incredibil oricărei cauze.

Am citit articolul ăsta la Vali, despre relațiile lui Nicușor cu finanțatori controversați și NU sunt de acord că ar trebui să îi găsim justificare pentru că vai, se face frate cu dracu’ pentru noi, să ne scape de Șicâțiormaififost și Piedone. Tocmai pentru că e al nostru, tocmai pentru că așteptăm de la el schimbare și nu furt, tocmai pentru asta ar trebui să fim neîncrezători și să verificăm orice.

După ce presa ți-i află pe Emma Prisca și Matei Păun la cafeluță, în România, Emma locuind în Uk, nu ar fi frumos ca pur și simplu să recunoști că oamenii discutau chestii și aia e? Adică…de ce să faci un Geoană 2009 la Ponta, de genul acesta și să te duci ca submarinul, când poți fi extrem de clar, donațiile sunt publice, acțiunile sunt publice, ce fac oamenii aceia nu e responsabilitatea mea etc? Nu, nu suna mai bine, mai corect și mai moral?

„Ați luat bani de la Matei Păun, despre care acuzațiile sunt că ar fi om al rușilor, pentru a vă face panourile cu „Mulțumesc” în multe locuri foarte bune din Capitală?”, a fost întrebat Nicușor Dan.

„Acești bani au venit din din donație. Am spus, 2.000 de oameni au donat, asta e tot”, a răspuns primarul, spunând și un „Nu” cu jumătate de gură și tremurat atunci când a fost întrebat dacă printre donatori se află și Matei Păun.

Nu poți să o dai așa, ca și cum Matei Păun s-ar fi dus la sediul de campanie și, cu mânuțe tremurânde, ar fi scos niște mărunțiș pe care să îl depună, plin de speranțe pentru o lume mai bună, în căsuța de donații a lui Nicușor. El cu gura lui a declarat că a fost donator și la alegerile trecute, că face parte din cercul său de prieteni, adică dacă Vali îmi donează mie câteva sute de mii de euro, eu zic Nu știu exact, au donat vreo 2000 de oameni, doar nu îi cunosc pe toți…

Matei Păun a condus campania mea din 2016. Mă mai întâlnesc așa, la Krapets, la Vama Veche, în timpul vacanței. E din cercul nostru de prieteni, da”, a completat primarul Bucureștiului pe un ton schimbat, vizibil tremurat și pițigăiat.

„Newsweek a publicat o anchetă în cazul acestui apropiat de-al dumneavoastră și spune așa: Matei Păun a intermediat achiziția firmei Getica de la ruși. Firma Getica este această firmă care oferă panotajul dumneavoastră, adică e firma de la care dumneavoastră ați închiriat să vă expuneți aceste panouri”, i-a mai spus jurnalista Antena 3 CNN.

„Este o firmă de pe piața românească cu care eu am un contract cu prețul pieței de a pune niște panouri”, a completat edilul

Bine, am exclus niște text din cel original, pentru că sunt mizerii pseudo jurnalistice, în care un analfabet își dă cu părerea despre cât de subțire vorbește Nicușor când minte. Anyway, să vorbești despre firma de panotaj prietenului tău Matei ca despre o firmă oarecare, cu care ai contract, când firmele de panotaj au nevoie, în primul rând, de avizul motivat al primăriei, deci, undeva, pe activitatea firmei Getica e și semnătura lui Nicușor, iar orice om familiarizat cu problema realizează chestia asta din prima, este lipsit de respect complet față de alegătorii tăi.

Închei cu ceva.

Genul ACESTA de comentarii este cel care face cel mai mult rău oamenilor pe care îi preferați voi. Se numește red herring și are rolul de a deturna discuția către chestii minimizante și whataboutisme tip Da, dar și ăla e nașpa, ați văzut? Doar că are, ca rezultat, sictirul și plictisul celorlalți, senzația de jemanfișism și Toți sunt la fel, care duc la prezențe mici la vot și la ieșit PSD-ul. Fiți bărbați, asumați-vă greșelile, asumați-vă că și preferații voștri greșesc și faceți-i să răspundă pentru ele, nu mai băgați gunoiul sub preș, sub numele că și ceilalți o fac.

Altfel nu o să vă smulgeți niciodată din mocirla asta unde sunteți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.