Ajung și eu, din an în paște, la Otopeni. Este aeroportul pe care îl detest cu patimă, din cauza oamenilor ce îl populează. Destul de rupt în coș de foame, pentru că singurul zbor pentru unde am eu nevoie, când am eu nevoie, este atunci, la ora 7. Fac niște calcule rapide, legate de insomnie, xanax și capacitatea de a mă trezi la ora 3, ca să fiu gata și să ajung la aeroport la 4, cum zic recomandările vieții și îmi dau seama că șansele sunt nule.

Așa că stau prin casă și o ard aiurea pe pereți și la tv până pe la ora 2 (omagiu ardelenilor, am scris numeric, ca să puteți pronunța doi), după care o iau, cătinel, spre aeroport. Mă mișc încet, ct pot eu de încet, așa că fac fix 25 de minute din Titan până la Otopeni. Asta e, 2.30, mai ai doar 5 ore până la plecare, nu îți poți permite să adormi, fii puternică, Zoe. Dau să intru la preacinstiții vameși (scriem imediat și de ei) și na fază. E închis. Se deschide la 3.05, aia e, zice paznicul și continuă să își citească ziarul.

Aia e, mă întorc la cafeneaua din capăt, îmi iau o cafea triplă, Auziți, se poate vapa aici? Se poate, dar vedeți să nu vă vadă ăștia, uitați la masa aia e un prelungitor, e mai ascunsă și vă și încărcați telefonul și ce mai vreți dvs. Să vă dea Allah sănătate, doamnă. Așa că m-am ascuns acolo vreo 30 de minute, cu cafeaua mea uriașă, vapând pe ascuns, până când, la vreo 10 minute după ce s-a deschis taraba de la vameși, văd că încep să vină valurile de concetățeni gata să se elibereze de jugul lui Ciolacu.

Băi, nu glumesc, efectiv zici că îi descarca din autocare, veneau pâlcuri, pâlcuri, ca răzeșii lui Ștefan, sute de oameni deodată, apăruți de nuștiu unde. Efectiv mi-am smuls încărcatorul și am luat-o la goană spre vamă, că dacă stăteam după ei, nu ai prindeam avionul.
La vamă, evident, vameșul român, plin de eleganță și solicitudine, zici că vorbea cu o broască prinsă sub pantof. Nu contează că cureaua nu e de metal, este ACCESORIU, știți ce e aia accesoriu, trebuie să o dați jos. Aceași curea, accesoriu, a trecut prin alte 10 aeroporturi europene, nu a avut nici dracu nimic cu ea. Pe tipa din spatele meu a pus-o să se descalțe, pentru că cizme. Dar nu au metal, nu am de ce să le dau jos. Aveți de ce, le dați jos pentru că spun eu. Am trecut, înălțând calde urări de UE pentru mama domnului.

Mna, bun, zic eu, trăgându-mi brăcinarii, acum e momentul să Burger King, pentru că mi-e foame. Bine, nu mi-era foame, mi-era cu nervi, iar eu la stres mai mănânc o măslină, o atenție, un burrgărașș dietetic, ceva. Trec prin zona duty-free, totul închis, dat cu panglică de aia de poliție Pe aici nu se trece! Nu contează, hai la BK. Și ajung la BK.

Și BK ia-l de unde nu-i. În locul BK, o chestie cu sanvișuri. În locul Hanului Berarilor, o chicinetă care vine ceva cu pește, somonel and shit. Bineînțeles și un Fornetti, prin spate. Mă învârt, mă uit, lula, nimic, nu există nicăieri decât sanvișurile overpriced de la Brioche Doree (ca idee, un sanvis cu salam împutit de la Brioche Doree costa 51 de lei. Un sanviș cu jamon iberico, pe aeroportul din Malaga, costă 9 euro) sau sanvișurile overpriced din celelalte locații.


Foto Dana Mladin
Otopeni, ce ai făcut cu Burger Kingu meu??

Restul povestirii nu mai contează, m-am plimbat în jurul sălii până am epuizat resursele și s-a făcut ora de îmbarcare, unde două mizdulici botoxate au decis că ăia care au plătit priority sunt niște proști și că ele ajută coada să mearga mai repede, așa că intră toată lumea pe oriunde, indiferent de rezervare. Nu le menționam botoxul, dar gizăs ffs, zici că le făcuse operația o tanti, la coafor, cu ace de heroină, aveau niște bulci umflate în loc de buze, stătea să crape și rujul, săracul, efectiv nu înțeleg cum poți trăi cu așa ceva și la ce te ajută în viață, că nici materie erectilă pentru carne nu e.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.