Statul român, mumă și ciumă, pentru că statul suntem noi

sorintudor.ro/ce-mare-noroc-am-avut/

Da bun. Înălțător, frumos și poetic.
Patetic.
Hai să plutim siropos-fantasmagorico-creștinopatic pe deasupra realității, atenție să n-o atingem vreun pic, în timp ce poluăm, puțin-puțin, și cu mesaje toxice pe ici pe colo.
Subiecte abordate numai dintr-un singur punct de vedere, cu aspecte importante lăsate deoparte intenționat tocmai pentru că ar contrazice ideea principala la care autoarea vrea să ajungă cu orice preț, idei demontabile și legate între ele numai prin sentimentalisme subțiri și lipsite de o logică concretă. Autoarea vrea să lacrimogenizeze și să dramatizeze, nu caută să expună anumite argumente în mod inteligent. Cu alte cuvinte, o interesează să dea cu curu’ de pământ și să simtă că ea e un uman mai bun decât toți cei care scuipă “butoaie de zoaie”, o interesează să facă un guilt trip, nu o interesează realitatea subiectelor pe marginea căreia se dă atât de ceasul morții.

Pentru că, în realitate, tot lacăte ar trebui să ne cumpărăm, acum că ni s-au întors ‘valorili’ , pentru că nu s-au întors aia cinstiți despre care vorbea autoarea articolului, ci s-au întors curvele (da curvele, nu “femeile rătăcite” din articolul duduii, ci curvele care au avut de ales si au ales să fie curve dinainte de a fi rătăcite, pentru că au vrut să câștige 100 euro într-o oră în loc de 50 euro pe zi) care au adus termenul de “româncă” la rang de jignire pe acolo pe unde s-au dus, s-au întors hoții, găinarii, aia cu alba neagra și cei care “se descurcă”, s-au întors pentru că nu muncesc și astfel nu sunt acoperiți d.p.d.v medical. Da, și țiganii, însă nu are nici o relevanță asta, faptul că dânșii sunt vreo 75% din cei menționați e doar o coincidență, scuzați-mă dacă am dat cu politically correct-u-n baltă, dar am făcut-o intenționat, n-am vrut să nu-i deranjez pe cei care o ard pe filiera SJW.
Cât despre românii aia care “cei mai mulți, au mers să învețe cinstit, să mănânce cinstit” așa cum se bate cu ‘pumnu-n pept’ autoarea articolului, extrem de mulți dintre ei au ales să rămână pe unde erau, și asta din două motive: primul motiv ar fi că “aia cinstiți” au contracte de muncă, ceea ce le garantează asistență medicală gratuită în țara în care sunt, la standarde infinit superioare celei din România (în cazul unei pandemii chestia asta face diferența între viață și moarte pentru persoana în cauza, și pe de altă parte lasă un loc liber într-un spital din România pentru cine are ghinionul să se afle acolo când îl lovește virusul) și al doilea motiv ar fi că aia care au un sens de responsabilitate și un cap pe umeri nu fac așa cum debita doamna cu articolul:
“E simplu. Pentru că atunci când ți-e greu, mergi acasă. Întotdeauna. Mergi și plângi pe umărul mamei”.
E simplu, duduie? Cea mai simplă chestie din acest enunț e gândirea pe care autoarea a folosit-o pentru a-l formula. Pentru că dacă tu, român fără neuroni, te duci în timpuri de pandemie să “plângi pe umărul mamei”, s-ar putea ca în curând să plângi în hohote fără să mai ai vreun umăr prin preajma, dacă erai cumva pozitiv asimptomatic și după ce ai făcut cele 14 zile de carantină semi-inutilă ai îmbolnăvit-o pe maică-ta, la care gândirea ta simplă (și a altora care scriu articole pe social) te-a îndemnat să te duci. Umanismul trebuie să fie ghidat de rațiune, aș vrea să văd ce ar spune o umanistă din asta lipsită de logică referitor la un scenariu în care părinții ajung în terapie intensivă la 7 zile după ce li se întoarce odorul din Italia să le plângă pe umeri.
Și mie mi s-ar dezintegra inima în mine dacă aș auzi că s-a întâmplat ceva cu ai mei și eu nici măcar n-am fost acolo să mă mai uit odată în ochii lor, dar și în cazul meu m-a sunat taică-miu “Băi tu știi că au declarat ăștia zonă roșie fix acolo în Lombardia unde ești tu? Treci acasă!” dar i-am zis clar “Câți ani aveți, tu și mama? 70 cumva? Și dacă aici unde sunt eu e zonă roșie, tu vrei să vin acolo la voi? Mă voi ‘steți nebuni la cap? Stați voi acasă, și nu deschideți ușa la nimeni, cu atât mai puțîn mie”.
Pentru că sunt în Lombardia, cea mai afectată zonă din Italia, și sunt și în cel mai afectat oraș din Lombardia (din 8000 morți in toata Lombardia, 1500 sunt brescieni, si chiar azi dimineață umblau medicii în combinezoane pe scara blocului), și aș fi putut foarte bine să mă duc la ai mei în România să stau cu ei și dacă aș fi avut nevoie de asistență medicală aș fi putut s-o obțin la aceleași standarde ca și aici, dar dacă m-aș fi dus acolo cu logica aia simplistă la care ne îndeamnă autoarea epopeii umanismului “E simplu. Mergi și plângi pe umărul mamei” ar însemna să dau dovadă de o ignoranță criminală, și, decât să fac asta, eu și celalalte zeci de mii de români care am rămas unde suntem și despre care nu vorbește nimeni preferăm să riscăm să ni se dezintegreze inimile.
Bineînțeles, nu condamn pe absolut nimeni pentru simplul fapt că s-a întors, ar fi absurd, dar trebuie să fie clar cine s-a întors, nu are rost să ascundem faptul că marea majoritate a “ălora cinstiți” au rămas pe unde erau, cei care s-au întors sunt alții, sunt cei caracterizați de fapte ilegale pe care autoarea articolului, culmea, ne cam îndeamnă să le trecem cu vederea, folosind argumente cretine de genul “care nu ați cumpărat niciodată un parfum, un detergent, haine, toate la preț de dumping, pentru că erau furate?” sau “Dar și banii lor circulau în țara asta, când veneau acasă”.
Cât bullshit.
Indiferent dacă ați cumpărat sau nu parfum la preț de dumping, indiferent dacă în țară circulau și banii infractorilor sau nu, infracționalitatea trebuie să fie condamnată și infractorii marginalizați sau reeducati, însă articolul mai degrabă caută să ofere infractorilor statut de victimă:
“Nu toți avem aceleași șanse în viață. Fiecare cu talanții lui. Unora le-au fost la îndemână educația și norocul, lor nu.”
Lăsând la o parte filtrul iertării gratuite și a toleranței universale lipsite de rațiune, prin prisma căruia e scris pasajul respectiv, în realitate cui i-a lipsit doar educația și norocul s-a dus și și-a rupt spatele pe șantier și la cules de căpșuni și la muncit în vie, în schimb celor care s-au dus la furat le-a lipsit și demnitatea de om, și empatia față de cei cărora le-au făcut rău cu bună știință, a fost o alegere liberă asta, să fie clar. Autoarea articolului însă omite convenabil acest aspect și caută să le ofere statut de victima și să sublinieze anumite avantaje obținute din diverse infracționalități, gen prețul de dumping al produselor furate și banii murdari care circulau în țară, într-o tentativă de a disimula, de a trece cu vederea și de a diminua aspecte care, deși negative, sunt în primul rând reale și trebuiesc tratate că atare, în nici un caz diminuate, totul numai de dragul de a prezenta categoria aia de oameni într-o lumină mai bună decât cea reală. Lăudabil, vertical, corect, n-am ce zice. Și mai ales deloc toxic, că mesaj.
Scârbos în plm. Rușine.

Despre bieții pensionari, pensionarilor tot ar trebui să li se bage mințile în cap și să nu mai debiteze kkturi gen “eu mă plimb pe unde vreau, n-am treaba cu nimeni” și să li se aducă aminte că ar trebui să fie ei cei care să ne învețe pe noi (cei care sunt în stare, pentru că tristul adevăr e că mare parte dintre ei au fost mereu oameni egoiști și conduși de răutate și care s-au bucurat de răul altuia, pe care faptul că au îmbătrânit nu i-a schimbat în bine, ci în rău), și că acum ar fi momentul să-și arate proverbiala înțelepciune cu care se dau în stambă.
Duduia cu articolul ne apostrofează fatalist:
“După ce că autoritățile le urlă că acest virus îi condamnă la moarte, i-ați făcut să simtă asta în fiecare cuvânt cu care ați jucat Darts cu ei”
Da, și am făcut foarte bine în plm, dacă nu înțeleg să stea în case de vorbă bună, atunci să înțeleagă de frică. Este mai bine și mai uman ca pensionarul, dacă e căpos, să stea în casă și să-i tremure curul cu frica de moarte pe care i-am insuflat-o eu “în fiecare cuvânt cu care am jucat Darts” decât să stea în terapie intensivă sau într-un sac pentru cadavre.

Biserica pulii poate să penetreze boticul a mii de oițe rătăcite cu aceeași linguriță și poate să facă procesiuni cu moaștele pe timp de pandemie tocmai din cauza că au sprijinul creștinopaților, aceeași creștinopați care din pricina cutumelor lor tribale or să împrăștie virusul asta mai ceva decât se împrăștia HIV-ul în comunitățile de gay în anii 80 spre deliciul acelorași creștinopați, care la vremea respectivă denumiseră HIV-ul “pedeapsa lui Dumnezeu pentru homosexuali”.
Referitor la argumentul cre(ș)tinilor și al bisericii, autoarea epopeii umanismului aduce cele mai subțiri argumente din tot articolul dânsei:
“Voi, aceiași care, în fața vreunui examen, le cereați ștrengărește, din capul ușii, mamei sau bunicii, să pună o vorbă bună Sus. Voi care, când trăgeați un șut cu mingea la poartă, vă făceați o cruce”.
Serios, în plm? În fața unui examen, în fața porții de fotbal? E evident că e vorba de gesturile unui puști de 16 ani în plm, care încă nu a învățat să facă vreo alegere competentă în viață, din nici un punct de vedere, cu atât mai puțin din punct de vedere spiritual. Alte argumente decât ceea ce făceam când eram mici și proști și îndoctrinați nu a găsit autoarea? Nu a găsit. Incredibil, așa-i?
Da, când eram fără minte, ne făceam cruci înainte de a da cu mingea la poartă, pentru că așa eram învățați de mici, când am început să gândim singuri ne-am dat seama că adevărul nu este acolo așa că am evoluat spre alte gândiri, alte filozofii, alte teorii spirituale, depinde de fiecare, am continuat să ne punem întrebări dincolo de sfera creștin ortodoxă și să căutăm răspunsuri pe care aceasta nu le poate oferi. Numai faptul în sine că o persoană care nu a ajuns să înțeleagă lucrurile nici măcar până la nivelul asta (ceea ce e demonstrat de faptul că folosește astfel de argumente), nivel elementar pentru oricine cu un pic de inteligență, se pune să scrie pe social networks articole ca cel în cauza indiferent de capacitatea redusă de înțelegere a problemelor pe care le abordează, spune multe despre autoarea articolului.
Autoare care, citind mai departe, continuă să uimească:
“Dar o minte liniștită și o inimă ce stă în pace sunt mai puternice în luptă. Chiar și cu coronavirusul. Dacă nu, măcar vor muri împăcați, pentru că asta face credința în om: îl împacă.”
Aici aproape că rămâi fără cuvinte. Știm foarte bine că în România relația credinciosului nu e neapărat cu Dumnezeu, dar cu Biserica. Masele se îmbulzesc la supt lingurița, dar pioșenia dispare din sufletele lor la puțin timp după ce ies pe poartă bisericii. Nici un Dumnezeu care ar avea caracteristicile celui în care cred ei nu s-ar găsi în Biserica aia formată din killers care aleg să își omoare enoriașii contaminandu-i sistematic, în masă. În România credința este denaturată, pentru că se rezumă la a sprijini și a participa la activitățile bisericii, la a satisface nevoia de autovalidare personală și colectivă și la a servi atât ca motor cât și rezervor pentru ura și desconsiderarea îndreptate către cei ce sunt în afară comunitățîi creștine. Atât. Cei care își caută dumnezeul în interiorul lor prin ani întregi de introspecții spirituale și frământări și căutări de răspunsuri sunt atât de puțini încât sunt insignificanti. Asta e credința în România, și despre un astfel de surogat de credință nu se poate spune că “asta face credința în om: îl împacă” așa cum spune autoarea articolului. Sprijinirea credinței în România înseamnă să sprijini adunări în care participanții sunt contaminați cu bună știință cu același virus care, la ora actuală, pune în genunchi lumea întreagă.
“Să nu ucizi” era una din porunci, nu? În schimb, îi punem să pupe moaște chiar dacă asta înseamnă că în curând o să se umple țara întreagă numai de moaște. Îi ucidem indirect și sistematic, în timp ce ne proclamăm buni creștini, și sprijinim chestia asta – ce aveți cu creștinii, de ce vă luați de ei, uite cum sunteți plini de ură, important e să fie credință, pentru că, nu-i așa, “măcar vor muri împăcați, pentru că asta face credința în om: îl împacă.” În condițiile în care în România se practică un tip de credință ce în situația actuală a ajuns să își aducă adepții la moarte literalmente, nu știu cum plm duduii nu îi este rușine să scrie așa ceva.
Rușine, în plm. Rușine.

Următoarea aberație din colecție e asta:
“Încă ceva: voi purtați măști, deși știm cu toții că măștile astea sunt apă de ploaie în fața coronavirusului. Dacă nu ar fi așa, medicii din spitale ar purta și ei doar o mască chirurgicală. Și, totuși, le purtați pentru că sunteți speriați. Deci, fiecare cu Dumnezeul lui sau cu talismanul lui.”
Autoarea epopeii umanismului ține să ne demonstreze că e dezinformată în absolut toate domeniile pe care le abordează. Măștile nu sunt apă de ploaie în fața virusului, pe o scară de la 0 la 5 o mască chirurgicală oferă o protecție de 1, deci nu e chiar apă de ploaie. Plm, e ceva. Dar bine, protecția e insignificantă, rostul măștilor nu este chiar ăsta. Măștile nu te protejează așa mult pe tine, dar îi protejează pe ceilalți în cazul în care tu ești pozitiv asimptomatic, cum putem fi mulți. Masca nu protejează purtătorul prea mult, dar e destul de eficientă în a-i proteja pe ceilalți de purtător. Ceea ce înseamnă că dacă toți purtăm măști ar fi destul de semnificativ ca măsură de protecție.
Autoarea însă spune că le purtăm “pentru că suntem speriați”. După mintea ei, le purtăm pe post de “talisman” ceea ce, referitor la măști, o face să ajungă la concluzia “Deci, fiecare cu Dumnezeul lui sau cu talismanul lui” și, evident ne pune în aceeași barcă cu cei cu biserica, pentru că, nu-i așa, în timp de pandemie purtarea unei măști care îți oferă un 10% de protecție este același lucru cu a te duce să iei la propriu virusul în gură și să te sinucizi prin împărtășanie dar împăcat de credință.
Una e “talisman”, alta e cu Dumnezeu, e aceeași treabă.
Asta vrea să spună distinsa autoare.
Mulțumesc, doamna autoare, pentru noul nivel de intensitate a scârbei pe care ai reușit să mi-o provoci, atât cu acest ultim subiect abordat, cât și cu întregul tău articol.