Am fost un mare microbist la viata mea. Fost jucator la Dinamo, desi tin cu Steaua de cand stiu sa merg.
Sau mai degraba, am tinut.
Pentru ca in ultimii ani, am devenit extrem de dezamagit de sportul numit fotbal. Nu neaparat de ciobanul din ghencea, ci de mentalitate, de joc in sine, de balerinele de pe teren care mimeaza jocul, de antrenorii care la fiecare atac urla offside sau penalty, de arbitrii cumparati pe fata, de rezultatele viciate, de blaturile jenante…de tot.

Si a venit Olimpiada.
Si am vazut meciul de Hockey Canada-SUA. Cel mai frumos spectacol sportiv vazut de mine vreodata. Confruntare mano a mano, intre doua echipe de barbati adevarati, care dupa ce lua o patina in gura, scuipau sangele si treceau din nou la joc.

Nu puteam sa ma abtin sa nu compar cu baletul de la International Curtea de Arges-Dinamo, cu asa zisele dueluri in care la cel mai mic umar la umar, cel mai slab sau mai smecher urla un Au, sa moara mama si sare ca in piscina, sperand intr-un fault.

Da, am devenit microbist.
Dar la hockey.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.