Scris de Liliana

Anul trecut însă am avut un an greu, jumătatea mea s-a stins. Despre asta aș vrea să povestesc. Pentru că mă chinuie întrebarea dacă aș fi putut să fac mai mult, dacă … nu știu. Tot aud că spitalele din București nu au locuri, acum în pandemie. Nu aveau nici anul trecut când nu era nici o pandemie. Dar știți cum deloc, deloc.

Să încep:

  1. Oricât de mult s-ar mări salariile din sistemul medical dacă n-ai noroc de un medic sufletist/competent n-ai noroc și pace.

Un om, la 56 de ani  simte dureri în zona lombară. Ce face? Merge la medic. Medicul de familie il trimite la ortoped. Ortopedul îi dă un tratament. Cardilogul îl schimbă. În timpul tratamentului durerile dispar, după,  apar. De data asta se face o radiografie a zonei lombare. În zona coccisului apare o pată neagră.  Oropedul zice că e lombosciatică. Se schimbă tratamentul. Toate astea se întâmplau în august-septembrie-octombrie 2018. După tratament luna noiembrie este binișor. Se face programare pentru fizioterapie. Că de, lombosciatică. Sărbătorile vin cu dureri cumplite.  De gura mea, pe 6 ianuarie 2019 mergem la Bagdasar, la urgențe. Acolo șoc. O tumoră pe plămni. Medicul de gardă discută cu mine :”lăsați șoldul vedeți ce e cu acea tumoră”. Îmi amintesc că stăteam în curtea spitalului și mă întrebam încotro să mergem.

  1. Cine v-a trimis? Un fel de laitmotiv al spitalelor.

Marți ne prezentăm la Marius Nasta. In policlinică programare peste trei săptămâni. Cu tumoră? Ridicat din umeri. Atunci avem loc. Mă duc la camera de gardă. Un asistent sau ce era se uită la noi. Ce cautați aici? Spun. A, păi dânsul nu-i urgență. Cine v-a trimis? Cum adică? Unde să mă duc? Definiti-mi  urgența.Să aibă febră 39, să aibă nevoie de oxigen sau să scuipe sânge. Toate erau cu sau. Bine, zic nu plec de aici până nu vorbesc cu medicul de gardă. Apare și doamna doctor. Amabilă nimic de zis. Se uită pe radiografii. Mustăcește. Nu zice nimic. Ce avem de făcut. Un CT. Bine zic îl putem face aici? Văzusem că au CT.  Nu. Aparatul este doar pentru cei internați iar pe dânsul nu pot să-l internez că n-am loc (nu mă trimisese nimeni,nu?). Ce avem de făcut? Joi ne-au programat la tot ce înseamnă analize  și de sânge și cele specifice pentru plămni. Rețineți eram în 8 ianuarie și pe 21 ianuarie  le aveam pe toate gata, inclusiv CT-ul pentru torace, abdomen și pelvis.  Și pelvis pentru că cerusem eu. Mă temeam de metastaze. Rețineți, cerusem eu. Doamna doctor nu se gândise că acele dureri de șale puteau avea legătura cu tumora. Așa cum nu se gândise nici orotopedul sau medicul de familie că durerile puteau avea și alte cauze.

  1. Când începe tratamentul pentru cancer?

E, aici e aici. Că nu e chiar așa de simplu. La Nasta mi se spune că nu e concludent CT-ul. Că sunt celule și la coccis(noadă) de acolo durerile și că nu se știe care e primul. Plamîni sau osos. Este nevoie de o punctie. De la plămâni nu se poate, așa cum era tumora poziționată, rămâne o puncție din os. Să caut un neurochirurg. Că domnul profesor a zis că oasele sunt de vină, că de la plămâni până la noadă cancerul pulmonar ar fi avut alte stații pentru oprire. Credeți că m-a trimis undeva? Nu, analizele în brațe, trimitere și ??? vedeți unde găsiți. Mă duc la Bagdasar. După șase ore de stat pe holuri și de alergat la un cabinet la altul, de pasat între ortopedie-neurochirurgie și urgențe renuț. Rețineți că aveam deja un bolnav care se deplasa cu ajutorul bastonului. Nu putea să stea pe scaun, că doar noada era problema. Ii spun atunci să se întindă pe jos și să spună că nu se mai poate ridica. Nu sunt clovn, îmi spune. Plecăm. Acasă dau telefoane. Du-te la oncologie. Stai, mă gândesc că doar la policlinică la el este și onocologie. Mă duc acolo,gândesc,  trec pe la medicul de familie iau trimiterea și urc la oncologie. A doua zi asta fac.

  1. Crezi că dacă ai o tumoră ai dreptul la concediu medical?

Pănă nu se demonstrează că e cancer, și asta nu se face de pe o zi pe alta, CT-ul nu zice că e cancer, ia-ți gândul. Oncologul mă trimite să iau concediu de la pneumologie (asta implică și o trimitere separată), în fine fac ture-ture prin clădirea aia. În final am concediu medical pentru luna februarie și o trimitere pentru puncție la spitalul Colentina. Alerg spre Colentina, că mă aștepta dl. Doctor X acolo. Și era vineri 31 ianuarie, și de, vineri  e ca vineri. Ajung acolo la ora 13.00. Discut. Se uită. Avem toate analizele la mine. A, zice, dar eu de luni sunt în concediu. Moment în care mi-a picat tavanul în cap. M-a bufnit plânsul. Pe moment n-am mai fost în stare să articulez vreun cuvânt. Se vorbise cu el la telefon că vin și a zis da, OK. Nu știa în momentul convorbirii telefonice că de luni e în concediu? Mi-a zis că sunt nebună, că mă agăț de el ca o nebună și că el ce să-mi facă? Stai să văd, poate te las la un coleg. Aștept, aștept. În final mă lasă la altcineva.  Rămâne să vin miercuri pentru internare și puncție lombară. Luni mă sună rezidentul, trebuie și ecografie și consult cardiologic. Le fac și pe-asta. Contra cost. 500 de lei la Sanador. Un consult și o ecografie cardio. Totul contra cost. Nimic gratuit.  Acum de ce și cum nu știu, știu doar că puncția s-a făcut fără anestezie. La o săptămână după această puncție jumătatea mea n-a mai putut să meargă. Nici măcar pănă la baie. Rezultatul puncției venea îm două săptămâni.

  1. Crezi că ai terminat? Că începi tratamentul?

Ei bine nu. Pentru identificarea exactă a celulei canceroase mai era nevoie de un examen histopatologic. 400 de lei. Mă duc la laborator și mă rog de fetele de la recepție să mă ajute. Rezultatul venea într-o săptămână. Deja se apropia 1 martie și noi nu începusem nici un tratament specific. Mi l-au dat în 4 zile. Mai repede nu era cum. De altfel, în toată zbaterea asta, a fost singurul strop de omenie. Doctorul X îmi trimite mesaj să-l aștept. Venise din concediu. Il aștept. Câteva ore. Voia să-mi spună că dacă am 10000 (zece mii) de euro îmi poate opera soțul, la o clinică privată,  să-i pună două suruburi în șold să-l ajute să meargă. Mă uit la el ca la extratereștri. Hai că făceam cumva dar el nu primise nici un tratament specific cancerului iar boala rodea nu stătea pe loc. O asemenea operație o vedeam utilă după terminarea tratamentului. Zic că nu am. Ne luăm la revedere și plec. Bulversată. Blocată. Cu rezultatul mă duc la oncolog. Da, zice are nevoie și de chimio și de radioterapie. Bine dar unde? Mă trimite la spitalul Militar. Mă duc. Mă duc io. Să vorbesc, să văd ce și cum și să nu-l târăsc pe el după mine. Doctorul Y de acolo doar că nu m-a luat la palme. A început să urle la mine că ce caut acolo, că nu-i dictează lui nimeni numărul de paturi libere. Ce să vă zic? I-am zis să-mi dea o pastilă că i-o dau eu să termine cu chinul. Nu așa se pune problema. Dar cum? Că n-am decât să vin cu el la camera de gardă și atunci decide dacă îl internează sau nu. Nu s-a putut discuta. Nici nu s-a utat peste analize. Tin minte că am ieșit, m-am așezat pe o bancă și am plans amarnic. Unde să măd duc? Am tras aer în piept și am pornit în pelerinaj. Spitalul Municipal, Colțea, Sf.Luca și în final Sf.Ioan. Peste tot cine m-a trimis? Peste tot avem locuri în aprilie sau n-avem și gata. Cu radio și cu chimio erau doar trei Colțea, Militar și Fundeni. O doamnă doctor de la Sf.Ioan imi spune să chem salvarea că sunt obligați să mă ducă undeva. Mi s-a părut absurd. Absurd.

  1. Începi?

A doua zi chem salvarea. Spun ce și cum. Prima dată îmi trimite o dacie papuc de la Sanador. Nu aveau cum să mă transporte. Repet, trebuia dus cu targa. Sun din nou. Cel puțin acum știam că vreau la Fundeni. Cine v-a trimis? Aveți trimitere? Nu.  Doamnă, îmi zice șoferul  de  la doua salvare,bățos și bătăios, eu nu stau după Dvs. Vă duc și vă las acolo. Bine. Atât a bombănit omulețul ăla. Atât de câinos s-a purtat cu noi încât am uitat geanta cu analizele acasă. Vă dati seama? Am realizat abia la camera de gardă. Bine, mi l-au ținut acolo pe un pat, am luat un taxi și am venit să iau analizele. Dar n-am să uit cum mi-a vorbit acel om, cu câtâ dușmănie, eram doar eu cu el și a trebuit să-l ajut să urce, să cobore targa, și el bombănea întruna, întruna. La Fundeni s-a întrunit comisia și au analizat cazul. Credeți că l-au internat? nu sunt locuri. La începutul lui martie a făcut primele ședințe de radioterapie, ambulatoriu. Dus-adus. Și io stau  în Berceni. Am cumpărat scaun cu rotile ca să nu stau după cele ale spitalului. Găseai sau nu. Pe urmaă a venit chimio. Nu știți ce efecte are chimio asupra organismului. N-am crezut că un om poate să sufere atât. În final la începutul lui aprilie trebuia să fie cura nr.2 de chimio. Nu s-a mai făcut. I-am spus doamnei doctor că după chimio avusese momente când  nu înțelegeai ce spune. Ups. Metastaze la creier. Alt CT. Alți bani.De data asta am avut o reducere de 25% aplicată la 500 de lei. Da erau. Neurochirurgul spune că, în cazul lui, nu recomandă operația. Riscurile sunt mai mari decât beneficiile. Cu alte cuvnte aia era.

  1. Final?

Finalul a fost lin. Așa cum sufli peste o lumânare aprinsă cam așa s-a stins și el. Ușurel. Nu i-am spus adevărul. Ce sens avea? I-am hrănit speranțele în mai bine. De fapt după acea cură de radio și chimio a putut să meargă în cadru. Nu mult.. Așa … pănă la geam, până la baie. Mă întreb dacă ar fi putut să facă tot tratamentul cum ar fi fost? De ce în ianuarie n-am făcut un CT la creier, că vedeam de atunci, sau măcar la Fundeni n-am început  cu asta? Alta ar fi fost schema de tratament. De ce ortopedul/medicul de familie când au văzut că nu cedează durerile nu i-au dat să facă o serie de investigații suplimentare ca să vadă cauza.  Dacă deschizi netul si dai la cautare dureri oasoase iți dă o listă cu o serie de cancere care dau metastaze osoase Câștigam câteva luni. Însemnau ceva. De ce peste tot aceeiași întrebare: cine v-a trimis? Da știți cum? A fost un fel de lait motiv care m-a însoțit tot timpul. De ce peste tot nu s-a găsit un pat liber? Chiar așa? Să zgâlțăi un bolnav care de-abia stă prin gropile Bucureștiului zilnic nu e tocmai OK.. Mă gândesc doar că a murit cu zile. Că peste tot m-am ciocnit de uși închise. Și nu era vorba de dat spagă. Că aș fi dat, dar cui?  Și de ce? Că taman le mărise lefurile. Că după ani de muncă, vreo 35, dacă nu mai mult, n-a meritat din partea statului român decât uși închise.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.