Scris de Liliana

Anul trecut însă am avut un an greu, jumătatea mea s-a stins. Despre asta aș vrea să povestesc. Pentru că mă chinuie întrebarea dacă aș fi putut să fac mai mult, dacă … nu știu. Tot aud că spitalele din București nu au locuri, acum în pandemie. Nu aveau nici anul trecut când nu era nici o pandemie. Dar știți cum deloc, deloc.

Să încep:

  1. Oricât de mult s-ar mări salariile din sistemul medical dacă n-ai noroc de un medic sufletist/competent n-ai noroc și pace.

Un om, la 56 de ani  simte dureri în zona lombară. Ce face? Merge la medic. Medicul de familie il trimite la ortoped. Ortopedul îi dă un tratament. Cardilogul îl schimbă. În timpul tratamentului durerile dispar, după,  apar. De data asta se face o radiografie a zonei lombare. În zona coccisului apare o pată neagră.  Oropedul zice că e lombosciatică. Se schimbă tratamentul. Toate astea se întâmplau în august-septembrie-octombrie 2018. După tratament luna noiembrie este binișor. Se face programare pentru fizioterapie. Că de, lombosciatică. Sărbătorile vin cu dureri cumplite.  De gura mea, pe 6 ianuarie 2019 mergem la Bagdasar, la urgențe. Acolo șoc. O tumoră pe plămni. Medicul de gardă discută cu mine :”lăsați șoldul vedeți ce e cu acea tumoră”. Îmi amintesc că stăteam în curtea spitalului și mă întrebam încotro să mergem.

  1. Cine v-a trimis? Un fel de laitmotiv al spitalelor.

Marți ne prezentăm la Marius Nasta. In policlinică programare peste trei săptămâni. Cu tumoră? Ridicat din umeri. Atunci avem loc. Mă duc la camera de gardă. Un asistent sau ce era se uită la noi. Ce cautați aici? Spun. A, păi dânsul nu-i urgență. Cine v-a trimis? Cum adică? Unde să mă duc? Definiti-mi  urgența.Să aibă febră 39, să aibă nevoie de oxigen sau să scuipe sânge. Toate erau cu sau. Bine, zic nu plec de aici până nu vorbesc cu medicul de gardă. Apare și doamna doctor. Amabilă nimic de zis. Se uită pe radiografii. Mustăcește. Nu zice nimic. Ce avem de făcut. Un CT. Bine zic îl putem face aici? Văzusem că au CT.  Nu. Aparatul este doar pentru cei internați iar pe dânsul nu pot să-l internez că n-am loc (nu mă trimisese nimeni,nu?). Ce avem de făcut? Joi ne-au programat la tot ce înseamnă analize  și de sânge și cele specifice pentru plămni. Rețineți eram în 8 ianuarie și pe 21 ianuarie  le aveam pe toate gata, inclusiv CT-ul pentru torace, abdomen și pelvis.  Și pelvis pentru că cerusem eu. Mă temeam de metastaze. Rețineți, cerusem eu. Doamna doctor nu se gândise că acele dureri de șale puteau avea legătura cu tumora. Așa cum nu se gândise nici orotopedul sau medicul de familie că durerile puteau avea și alte cauze.

  1. Când începe tratamentul pentru cancer?

E, aici e aici. Că nu e chiar așa de simplu. La Nasta mi se spune că nu e concludent CT-ul. Că sunt celule și la coccis(noadă) de acolo durerile și că nu se știe care e primul. Plamîni sau osos. Este nevoie de o punctie. De la plămâni nu se poate, așa cum era tumora poziționată, rămâne o puncție din os. Să caut un neurochirurg. Că domnul profesor a zis că oasele sunt de vină, că de la plămâni până la noadă cancerul pulmonar ar fi avut alte stații pentru oprire. Credeți că m-a trimis undeva? Nu, analizele în brațe, trimitere și ??? vedeți unde găsiți. Mă duc la Bagdasar. După șase ore de stat pe holuri și de alergat la un cabinet la altul, de pasat între ortopedie-neurochirurgie și urgențe renuț. Rețineți că aveam deja un bolnav care se deplasa cu ajutorul bastonului. Nu putea să stea pe scaun, că doar noada era problema. Ii spun atunci să se întindă pe jos și să spună că nu se mai poate ridica. Nu sunt clovn, îmi spune. Plecăm. Acasă dau telefoane. Du-te la oncologie. Stai, mă gândesc că doar la policlinică la el este și onocologie. Mă duc acolo,gândesc,  trec pe la medicul de familie iau trimiterea și urc la oncologie. A doua zi asta fac.

  1. Crezi că dacă ai o tumoră ai dreptul la concediu medical?

Pănă nu se demonstrează că e cancer, și asta nu se face de pe o zi pe alta, CT-ul nu zice că e cancer, ia-ți gândul. Oncologul mă trimite să iau concediu de la pneumologie (asta implică și o trimitere separată), în fine fac ture-ture prin clădirea aia. În final am concediu medical pentru luna februarie și o trimitere pentru puncție la spitalul Colentina. Alerg spre Colentina, că mă aștepta dl. Doctor X acolo. Și era vineri 31 ianuarie, și de, vineri  e ca vineri. Ajung acolo la ora 13.00. Discut. Se uită. Avem toate analizele la mine. A, zice, dar eu de luni sunt în concediu. Moment în care mi-a picat tavanul în cap. M-a bufnit plânsul. Pe moment n-am mai fost în stare să articulez vreun cuvânt. Se vorbise cu el la telefon că vin și a zis da, OK. Nu știa în momentul convorbirii telefonice că de luni e în concediu? Mi-a zis că sunt nebună, că mă agăț de el ca o nebună și că el ce să-mi facă? Stai să văd, poate te las la un coleg. Aștept, aștept. În final mă lasă la altcineva.  Rămâne să vin miercuri pentru internare și puncție lombară. Luni mă sună rezidentul, trebuie și ecografie și consult cardiologic. Le fac și pe-asta. Contra cost. 500 de lei la Sanador. Un consult și o ecografie cardio. Totul contra cost. Nimic gratuit.  Acum de ce și cum nu știu, știu doar că puncția s-a făcut fără anestezie. La o săptămână după această puncție jumătatea mea n-a mai putut să meargă. Nici măcar pănă la baie. Rezultatul puncției venea îm două săptămâni.

  1. Crezi că ai terminat? Că începi tratamentul?

Ei bine nu. Pentru identificarea exactă a celulei canceroase mai era nevoie de un examen histopatologic. 400 de lei. Mă duc la laborator și mă rog de fetele de la recepție să mă ajute. Rezultatul venea într-o săptămână. Deja se apropia 1 martie și noi nu începusem nici un tratament specific. Mi l-au dat în 4 zile. Mai repede nu era cum. De altfel, în toată zbaterea asta, a fost singurul strop de omenie. Doctorul X îmi trimite mesaj să-l aștept. Venise din concediu. Il aștept. Câteva ore. Voia să-mi spună că dacă am 10000 (zece mii) de euro îmi poate opera soțul, la o clinică privată,  să-i pună două suruburi în șold să-l ajute să meargă. Mă uit la el ca la extratereștri. Hai că făceam cumva dar el nu primise nici un tratament specific cancerului iar boala rodea nu stătea pe loc. O asemenea operație o vedeam utilă după terminarea tratamentului. Zic că nu am. Ne luăm la revedere și plec. Bulversată. Blocată. Cu rezultatul mă duc la oncolog. Da, zice are nevoie și de chimio și de radioterapie. Bine dar unde? Mă trimite la spitalul Militar. Mă duc. Mă duc io. Să vorbesc, să văd ce și cum și să nu-l târăsc pe el după mine. Doctorul Y de acolo doar că nu m-a luat la palme. A început să urle la mine că ce caut acolo, că nu-i dictează lui nimeni numărul de paturi libere. Ce să vă zic? I-am zis să-mi dea o pastilă că i-o dau eu să termine cu chinul. Nu așa se pune problema. Dar cum? Că n-am decât să vin cu el la camera de gardă și atunci decide dacă îl internează sau nu. Nu s-a putut discuta. Nici nu s-a utat peste analize. Tin minte că am ieșit, m-am așezat pe o bancă și am plans amarnic. Unde să măd duc? Am tras aer în piept și am pornit în pelerinaj. Spitalul Municipal, Colțea, Sf.Luca și în final Sf.Ioan. Peste tot cine m-a trimis? Peste tot avem locuri în aprilie sau n-avem și gata. Cu radio și cu chimio erau doar trei Colțea, Militar și Fundeni. O doamnă doctor de la Sf.Ioan imi spune să chem salvarea că sunt obligați să mă ducă undeva. Mi s-a părut absurd. Absurd.

  1. Începi?

A doua zi chem salvarea. Spun ce și cum. Prima dată îmi trimite o dacie papuc de la Sanador. Nu aveau cum să mă transporte. Repet, trebuia dus cu targa. Sun din nou. Cel puțin acum știam că vreau la Fundeni. Cine v-a trimis? Aveți trimitere? Nu.  Doamnă, îmi zice șoferul  de  la doua salvare,bățos și bătăios, eu nu stau după Dvs. Vă duc și vă las acolo. Bine. Atât a bombănit omulețul ăla. Atât de câinos s-a purtat cu noi încât am uitat geanta cu analizele acasă. Vă dati seama? Am realizat abia la camera de gardă. Bine, mi l-au ținut acolo pe un pat, am luat un taxi și am venit să iau analizele. Dar n-am să uit cum mi-a vorbit acel om, cu câtâ dușmănie, eram doar eu cu el și a trebuit să-l ajut să urce, să cobore targa, și el bombănea întruna, întruna. La Fundeni s-a întrunit comisia și au analizat cazul. Credeți că l-au internat? nu sunt locuri. La începutul lui martie a făcut primele ședințe de radioterapie, ambulatoriu. Dus-adus. Și io stau  în Berceni. Am cumpărat scaun cu rotile ca să nu stau după cele ale spitalului. Găseai sau nu. Pe urmaă a venit chimio. Nu știți ce efecte are chimio asupra organismului. N-am crezut că un om poate să sufere atât. În final la începutul lui aprilie trebuia să fie cura nr.2 de chimio. Nu s-a mai făcut. I-am spus doamnei doctor că după chimio avusese momente când  nu înțelegeai ce spune. Ups. Metastaze la creier. Alt CT. Alți bani.De data asta am avut o reducere de 25% aplicată la 500 de lei. Da erau. Neurochirurgul spune că, în cazul lui, nu recomandă operația. Riscurile sunt mai mari decât beneficiile. Cu alte cuvnte aia era.

  1. Final?

Finalul a fost lin. Așa cum sufli peste o lumânare aprinsă cam așa s-a stins și el. Ușurel. Nu i-am spus adevărul. Ce sens avea? I-am hrănit speranțele în mai bine. De fapt după acea cură de radio și chimio a putut să meargă în cadru. Nu mult.. Așa … pănă la geam, până la baie. Mă întreb dacă ar fi putut să facă tot tratamentul cum ar fi fost? De ce în ianuarie n-am făcut un CT la creier, că vedeam de atunci, sau măcar la Fundeni n-am început  cu asta? Alta ar fi fost schema de tratament. De ce ortopedul/medicul de familie când au văzut că nu cedează durerile nu i-au dat să facă o serie de investigații suplimentare ca să vadă cauza.  Dacă deschizi netul si dai la cautare dureri oasoase iți dă o listă cu o serie de cancere care dau metastaze osoase Câștigam câteva luni. Însemnau ceva. De ce peste tot aceeiași întrebare: cine v-a trimis? Da știți cum? A fost un fel de lait motiv care m-a însoțit tot timpul. De ce peste tot nu s-a găsit un pat liber? Chiar așa? Să zgâlțăi un bolnav care de-abia stă prin gropile Bucureștiului zilnic nu e tocmai OK.. Mă gândesc doar că a murit cu zile. Că peste tot m-am ciocnit de uși închise. Și nu era vorba de dat spagă. Că aș fi dat, dar cui?  Și de ce? Că taman le mărise lefurile. Că după ani de muncă, vreo 35, dacă nu mai mult, n-a meritat din partea statului român decât uși închise.

71 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    … ce poti sa zici?

    0

    • îți spun eu, trecut prin chestii asemănătoare, noroc că … armele nu sunt la liber. Poate înțelegeți acum de ce uneori o anumită categorie de oameni se duc la spital IN CÓRPORE

      0

    • #3

      practic sunt, nu armele de macel in masa (neaparat) dar vina e diluata, nu e dragon care odata invins iti alina sau aduce bucurie, da, oamenii sunt mai slabi si neputinciosi decat au impresia chiar si atunci cand au impresia ca pot darama muntii

      0

  2. #4

    Foarte trist din toate punctele de vedere…

    0

  3. #5

    Cred ca a nimerit la cei mai idioti doctori de pe planeta. Nu inteleg cum dupa descoperirea patei pe plaman nu a fost trimis direct la un RMN si cel mai probabil s-ar fi descoperit ca e plin de metastaze. Apoi ar fi urmat oncologie unde se decidea daca mai are rost tratamentul. Daca esti plin de metastaze nu prea mai are rost(chiar poate fi contraindicat), se cam trece pe paleativ.

    0

    • #6

      Zic sa nu dam verdicte și diagnostice fara sa fim doctori cu analize in fata, cum nici doctorii n-au facut-o cu analizele pe masa.
      Nu a nimerit cei mai idioți doctori de pe planeta, a nimerit fix doctorii din sistemul nostru, ăștia sunt, fix așa sunt, cum spune Liliana. Fix prin asta trec toți, aud in lungul lor sir de umblat printre cabinete, în sfârșit, un posibil diagnostic care implică și cuvântul “cancer”, înghit in sec, așteaptă imediat indicații despre unde sa mearga și ce să facă, dar primesc dosarul în brațe și ies pe o banca in fata spitalului și își pun mâinile în cap că habar n-au unde sa o apuce. Momentul asta îl trăiesc, cred, 90% din ei.
      Se vorbește despre pacienții oncologici dar mai puțin despre cum ajung ei pacienți oncologici și cât de greu intra în sistem. E fix ce povestește Liliana.
      Pe tata l-am pierdut la 47 de ani. Avea o tumoră cat tot capul pancreasului, plus metastaze la ficat. In urma CT-ului i-au dat intravenoase pentru pancreatita vreo 2 săptămâni, apoi ne-au trimis acasă să luăm triferment și aspirina vreo două săptămâni. Dacă nu cedează înseamnă că e cancer și e in faza terminala. A? Cum suna?
      Am reușit să scurtam drumul chinului pe care l-a avut Liliana în căutarea cuiva care sa trateze problema EVIDENTA printr-o PILA. Da da, tras sfori că sa ai parte de operație și tratament de urgenta și internare la stat. N-a fost nevoie de șpagă, dar as fi dat-o și pe aia, și poate sa judece și să arunce cu parul oricine, dar fara sa am o vorbă pusă de un doctor mare de pe la Fundeni, probabil că murea înainte a incercam ceva fiindcă același “cine v-a trimis” și “de ce veniți aici” îl primești peste tot. Zici că sunt o sectă.

      Liliana, știu prin ce treci. Nu te mai învinovăți, te învinovățești pentru ce nu te-au lăsat alții să faci. Pentru că ce puteai sa faci, ai făcut. Știu că povestea ta, așa șocantă cum pare scrisa aici, relatează de fapt cele mai light părți ale poveștii și că adevărul, de fapt, ascunde o grămadă de evenimente care te bântuie și pași pe care ii diseci și te tot întrebi dacă puteai sa faci altfel sau mai mult. Că îngrijirea unui om in faza terminala te lasă cu o grămadă de amintiri care te rup pe genunchi. Dă-ți voie să trăiești după tot chinul asta. Maica-mii i-a luat 5 ani sa INCEAPA abia să își dea voie la mici bucurii din aceeași vinovăție pe care mă chinui și acum sa i-o mai scot din cap și reușesc. Odihneste-te. Ai grija de tine. Te îmbrățișez.

      PS: știu că nu vrei sa faci rău, dar medicul X merita sa ii dai numele public. 🙂 O javra ordinara.

      0

    • #7

      La taica-meu(cancer de colon) a fost rapid diagnosticul. Si la alte cunostiinte a fost la fel. Din RMN se vad multe. Asta e de cativa ani incoace. Tot se face biopsie pt a pune gravitatea bolii si de a stabili tratamentul. Eu la multi le spun sa ne impacam cu ideea, cam de asta se va muri in viitor pe capete. Dumnezeu sa-i ierte si sa ne ierte.

      0

  4. #8

    Imi pare rau, Liliana. Imi pare rau. Nu stiu daca scăpa, dar in nici un caz nu merita dispretul asta si miserupismul asta si incompetenta asta. Bag pla in ea de viata.

    0

  5. #9

    Am plans. E 8:45 dimineata, nici nu mi-am terminat cafeaua , si plang. Pentru cine a avut cancer in familie si stie ce inseamna acele sedinte de chimio, e horror. De asta imi e cel mai frica in toata lumea asta, de cancer. Atac de cord , kaput in cateva minute . Dar nu tre sa treaca familia prin “domnul X( tatal ) , nu mai avem ce sa ii facem . luati-o acasa , macar nu mai trebuie sa o taie sa ii faca autopsia” ….

    0

    • #10

      La cel mai serios mod, daca vreodata ajung la stadiul de “luat acasa” prefer sa iau “ceva” in drum spre casa. Oricum mor, dar nu as suporta gandul ca suferintele mele sa ii traga in jos si sa le faca viata un calvar si celor din jur mai mult decat ar fi deja.

      0

    • #11

      Acum nu se mai da pacientul acasa. Asta era o mare mizerie si multa lume a ramas cu sechele cand vedea prin ce chinuri groaznice trece pacientul, in plus primeau doar calmante slabe. In stadiu terminal acum se trece pe opioide intravenoase, te duci plutind si nu se mai face autopsie.

      0

  6. #12

    Dureros, revoltător.
    Nu te chinui, nu ai ce reproșuri să îți aduci. Lipsa umanității-empatiei în rândul personalului medical, sistemul de pile și lipsa unor proceduri concrete, ne conduc la ideea că “sistemul” este de vină. Suntem neputincioși în fața acestei mizerii.
    Imi pare foarte rau pentru suferința voastră.

    0

  7. #13

    “dacă n-ai noroc”… nu DACA, ci aproape SIGUR nu dai peste un medic competent la stat. Angajati pe pile, pe spaga, incompetenti politruci ce stau pe locuri platite bine de unde nu ii da nimeni afara. Nu toti, dar macar 75%. Prin atitudinea de rahat isi ascund incompetenta si nestiinta, sperand sa scape de tine ca oricum nu stiu cum sa diagnostice si sa trateze.

    0

  8. #15

    M-am oprit din citit pe la jumate… ca e 09:00… si sunt la serviciu… si se uita colegii la mine …

    Daca sperati cumva ca marindu-le salariu ii va schimba din macelari in doctori de talie mondiala si oameni in primu rand va inselati amarnic…
    Nu rezolvi probleme sistemice asa…

    0

    • #16

      Ca sa fi om nu ai nevoie de stimulente financiare.Valabil pentru orice meserie , inclusiv preoti, sa vezi acolo chestii care iti intorc matele pe dos de scarba…

      0

  9. #17

    Stii ce e si mai rau (daca se poate mai rau), dupa ce am citit textul la rece?
    Medicul ala voia sa va ia 10.000 de euro pentru o operatie care nu ii dadea sperante de viata sotului. Eu cred ca uitandu-se la dosarul ala de analize si investigatii, nu avea cum sa nu-si dea seama de situatia reala si de speranta de viata.
    Si totusi, singurul lui gand era sa mai faca rost de niste bani. O scarba…

    0

  10. E doar o chestiune de timp pana cand cineva isi va face dreptate singur si va articula un ‘duamna doctor’ de vor lua exemplu si alti medici sa se comporte frumos cu pacientii.

    0

    • #19

      Am vazut exact atitudinea asta la bunicul meu care era prea batran cica ca sa primeasca sansa la viata.

      Apoi, 5-7 ani mai tarziu, au facut la fel pt baietelul meu care s-a nascut prematur. Abia l-am scapat din spitale. Am mers cu cele mai mari pile pe care le puteam avea (sotia e doctor, iar nasa copilului e sefa supra-structurii din care spitalul de copiii face parte). Dar nu a schimbat asta aproape nimic. Saloanele tot nu se spala, dezinfecteaza. Medicamente tot nu exista. Miserupismul local tot acolo e.

      Te mint zambind ca au de toate. De ex – bronhopneumonie la prematur, tratamentul specific nu e aprobat de asoc medic din romania si trebuie facut injectabil, deci nu pe gura. Intrebi doctorii si asistentele dupa ce le dai spaga daca au medicamentele si pana cand au (fiind sambata seara) si iti zic ca au pana luni seara. Ca sa afli duminica dimineata intreband infirmiera ca nu mai au decat pt doza aia, si de fapt nu au medicament injectabil…. ci … dizolva pastila in ser si asa ii injecteaza. Pt clarificare, toate procedurile interzic kkt din asta ca se poate muri de embolie. Cand sa ii iei de gat pe doctori si asistente, iti zambesc in fata si te trimit sa cumperi din Austria sau Elvetia unde tratamentul e omologat.
      Pentru autoare – condoleante. Nu va ganditi neaparat ca fiind trimisi de cineva se rezolva mai multe, din experienta noastra.

      Ps Am scapat de sistem emigrand, nu puteam sa imi imaginez ca la al doilea copil sa trec prin acelasi chin.

      0

  11. #20

    Știți ce vor zice habotnicii? Eu am auzit.

    „Așa a vrut dumnezeu, n-ai ce să faci.”

    Așa de mult m-am desensibilizat… parcă aș fi „băiat deștept” care fură bani fără să-i pese.

    0

  12. #21

    Mda. Tatal meu e pe moarte acum, cam de trei luni. In 4 spitale am fost, in plina pandemie. Crunt. Nicaieri nu l-au internat. Nu se poate, nu sunt locuri, doar cu insotitor dar acum insotitorii nu au voie etc samd. Pana cand nu a mai putut fi transportat. Aceeasi recomandare, chemati salvarea ca sunt obligati sa il tina apoi. Parca era un colet la care nu mai puteai face retur. Plus eternul “La varsta lui ce mai sperati”? Innebunesti, efectiv.

    0

  13. #22

    Mi-am pierdut tatal acum 2 ani, intr-un mod similar si inca ma mai macina gandul ca as fi putut sa fac mai mult. Am urat doctorii care nu au fost la lucru pentru ca erau sarbatori, care in loc sa il ajute l-au umilit. Au gasit loc pentru el dar i-au aplicat tratamente proaste, asa ca un om la 57 de ani, cat un munte, cu o dorinta de viata incredibila, cu o boala care se putea tine sub control s-a stins. Mare pierdere pentru mine, mama si cativa prieteni, ca pentru restul planetei nu s-a oprit nimic in loc.
    Pot sa iti zic ce am invatat eu in ultimii 2 ani: ca daca nu poti sa faci ceva concret sa ii reclami pe doctori, amintirile din ultimul an de chin sunt doar chin si ajuta sa le inlocuiesti cu amintirile frumoase pe care le aveti impreuna.
    Esti o femeie extraordinar de puternica, ai facut un efort si ai trecut prin lucruri pe care multi oameni nu si le pot inchipui si sunt parte dintr-o mare frica a umanitatii.
    Ia-ti timp si vindeca-te, fa ce iti aduce oricat de putina bucurie, nu pune presiune pe tine sa te vindeci instant si tine cont ca unele zile vor fi mai proaste, altele mai bune si e ok. Daca ai energie, implica-te intr-un proiect unde sa ii ajuti pe altii.
    Vorbeste cu un terapeut daca simti nevoia, sunt pregatiti sa te ajute

    0

  14. #23

    Draga Lili, imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asa ceva. Din pacate te-ai aflat la intersectia unor rele care sper sa nu te doboare. Iti doresc putere, sa gasesti zilnic motive de bucurie si sa continui viata cu amintirile placute despre omul pe care l-ai avut langa tine.

    Aviz altora in situatii similare, cautati undeva mai la vest daca va permiteti. Si dupa cum s-a vazut atat cu unii medici cat si cu unii soferi, omenia (lipsa ei) nu este conditionata de studii. Mai nou comunicarea se invata la scoala medicala dar nu stiu ce spune asta despre calitatile intrinseci ale oamenilor, daca trebuie sa ti se predea niste chestiuni de bun simt.

    0

  15. #24

    Iată cum se poate considera un Lăzărescu fericit prin periplul, spitalicesc.

    0

  16. #25

    Am avut o ruda care in Decembrie era sa moara. La cateva saptamani dupa ce a scapat de covid a inceput sa se simta rau. Febra, dureri de cap, etc. A fost la 6 spitale din Bucuresti, nu mai putea sa stea in picioare, avea febra 39.
    Cel mai de rahat mi s-a parut un medic de la infectioase de la Militar. Dupa ce a cerut zeci de acte, analize si trimiteri l-a trimis la camera de garda si triaj covid (stat 5 ore in frig in picioare) ca apoi sa-i spuna ca nu e de competenta lui.
    Pana la urma s-a internat la Fundeni, avea septicemie, rinichii blocati, infectie la ficat, plamani, rinichi. Si acolo a fost transferat cu mult noroc de la o specializare la alta. A scapat dupa o saptamana de antibiotic intravenos si perfuzii cu diverse. La externare avea o pata pe plaman, trimis la Nasta. Acolo bineinteles ca nu sunt locuri.
    Continuam analizele.

    Condoleante, doamna!

    0

  17. #26

    O sa comentez cu numele real, in caz in care cineva vrea sa ma verifice. Stiu ca e un risc, dar nu imi pasa.

    Lucrez in sistemul medical, doctor mai exact. Ma doare sufletul citind articolul, dar din pacate asta este realitatea pentru majoritatea oamenilor din tara asta. Sistemul de stat este atat de ineficient, dezumanizator si abrutizant in asa masura ca acum, cum vorbim noi aici, sanse bune de a scapa sau de a amana decesul prin cancer sunt rezervate doar pentru cei care au bani sa se trateze in privat sau daca ai o pila buna in sistem (fie lucrezi tu/sotul/sotia/etc. sau ai conexiunile bune). Un om normal, fara PCR-ul aferent nu are acelasi acces. De aceea si acel “cine v-a trimis” devenit laitmotiv in textul de mai sus. As fi ipocrit sa nu recunosc ca am profitat si eu de ce am spus mai devreme, cand in rezidentiat bunica mea a fost operata de o tumora de rinichi la spitalul unde lucram atunci (si inca mai fac garzi), si ca nu m-am gandit la nimeni altcineva si la starea sistemului in general. Dar vazand prin ce trec pacientii oncologici (rari, ce-i drept, si inainte si in timpul, si dupa lockdown) din specialitatea mea, nu pot decat sa ma ingrozesc si sa ma consum pe dinauntru ca nimeni de la varf nu vrea sa faca nimic, colegii mei din sistemul de stat devin pe zi ce trece din ce in ce mai inumani cu pacientii (si vorbim de cei de-o varsta cu mine), in timp ce in privat sunt destui care privesc munca la fel cum o fac dronele din corporatie – vii, lucrezi, pleci.
    Din pacate, ca sa se poata reforma sistemul cum trebuie, dupa parerea mea ar trebui inchise facultatile de medicina un ciclu (6 ani), timp in care reconstruit tot ce inseamna cabinete MF, clinici, policlinici, spitale (dotari, organizare, personal, structura sectiilor si a sectiilor clinice, rezidentiat, posturi, casa de asigurari). Dar cine sa o faca? Pentru ca in cel mai bun caz va fi privit ca Haussmann. Dar stiti voi pe cineva dispus sa faca lucrul asta in Romania de azi?

    1

    • #27

      Si eu sunt doctor si ma bucur ca lucrez in Germania si nu in Romania.
      Solutia propusa de tine pentru a schimba sistemul e prea complexa.
      Eu am una mai simpla bazata pe cum functioneaza sistemul de aici din Germania:

      1. Ca si medic nu ai voie sa lucrezi decat intr-un loc (8,5 ore/zi + garzi): stat sau privat. Uman nu poti in ambele locuri fara sa afectezi un sistem si chestia asta nu exista in tariile civilizate (am colegi si in Franza si Anglia).
      2. Responsabilitatea in spital, de la Manager pana la Doctor si asistent medical (fara implicarea politica). La manager daca nu merge treaba: esti schimbat. In germania seful de sectie e un fel de manager al sectie bazat pe performanta: nu merge sectia: esti schimbat. Ca si medic daca nu iti faci treaba: esti schimbat.
      3. e legat de ambele: justitia. Atata timp cat justitia nu o sa functioneze nu se poate schimba nimic in Romania. E simplu, aici daca faci o gresala: platesti. Nu conteaza ca esti primar sau sef de spital sau doctor. Gafa medicala: abia asteapta un avocat sa faca si el niste bani.

      0

    • #28

      @ miri: complet de acord cu tine, dar uiti un lucru: sistemul medical romanesc este bazat pe sistemul sovietic, in care spitalul judetean/universitar era cheia, si nu conta cum erau tratati pacientii (ma rog, doar cei de rand, ca nomenclatura avea spitalele lor – vezi la noi Spitalul Elias din Bucuresti), ci controlul total asupra personalului medical. De-asta si spaga impamantenita la noi de atata amar de vreme. In Germania din cate stiu de pe la prieteni/cunostinte, exista destula descentralizare astfel incat nu ai o presiune mare pe 1/2/3 spitale dintr-un oras/judet. Stiu ca ce propun e complex si greu de facut, dar in situatia actuala, fara o reconstructie de la zero nu se poate face nimic durabil pe termen lung.

      0

  18. #29

    Asta e sistemul medical romanesc care omara oamenii.
    Aici in Germania sunt spitale oncologice unde se face totul, de la diagnostic la tratament (in acelas spital).
    Tipic sistem comunistoid romanesc unde plimbi pacientul dintr-un loc in altul.
    Mare pacat pentru ca la cancerul de plamani exista acum terapii moderne cu imunoterapie si a crescut foarte mult supravetuirea (asta daca nu ai noroc sa te vindeci ca e depistat intr-un stadiu incipient).
    Sper sa inteleaga lumea ca e o problema de sistem. Atata timp cand nimeni nu raspunde nu o sa se schimbe nimic. Aici in Germania functioneaza pentru ca daca se intampla cava raspunzi (pierzi dreptul de a profesa si mai platesti si despagubiri).

    0

  19. #30

    oribil, fiinte dezumanizate, suflete dezgolite…si totusi au trecut 31 de ani din 89…

    0

  20. #31

    Așa am pățit și eu cu mama anul trecut. În spatele ușilor închise de pandemie spitalele sau transformat în adevărate Konzentrationslager. Colegiul medicilor doar face curat cu colegialitate după nemernicii în halate albe.
    Doar în media, social-media care îi pupă în cur sunt heruvimi în halate albe, fâl-fâl fac din bancnote, în rest sunt niște gropari foarte competenți.
    Și, să, trebuie să îți faci dreptate singur.
    Condoleanțe.

    0

  21. #32

    Trist, foarte trist. Am avut doua experiente similare cu tatal sotiei-de covid -si cu sora mea de cancer, amandoua in decurs de 2 luni. Tata socru a murit cu zile (dupa 50 de zile de spitalizare) , iar sora mea (45 de ani)dupa ce a fost operata de urgenta ,intrucat tumora respectiva ii obstructiona intestinul gros , si au mai fost descoperite si ceva metastaze pe ficat , la nici 5 zile de la operatie a auzit pe holul spitalului discutii despre situatia ei , ceva de genul ” ce o mai tineti pe “asta” aici , destul , trebuie eliberat patul”. Asta in contextul in care sau folosite relatii si bani , iar cotizatiile platite de ea pentru sanatate sunt mai mult decat consistente.
    Operatia asta inseamna ca te spinteca efectiv de la piept la pelvis.Dupa nici o saptamana au externat-o. Este noaptea mintii.
    Sanatatea si educatia sunt motivele principale pentru care am plecat din tara cu tot cu familie.
    Stiu prin ce cosmar ai trecut Liliana.
    Sincere condoleante

    0

  22. #33

    Condoleante! 🙁

    0

  23. #34

    Sistemul medical romanesc criminal!
    Daca nu cunoști pe cineva din interior, esti mort! Daca nu ai bani de șpagă, esti mort! Degeaba contribui o viață la sănătate. In concluzie, nu vă îmbolnăviți.

    0

  24. #35

    Din pacate sunt cazuri si cazuri.

    in Romania Spitalele noastre sunt pentru cazuri acute… nu pentru boli cronice sau cu final ireversibil.

    Problema e ca nimeni nu-si asuma sa ghideze pacientul si sa comunice cu el si cu familia. Nu-i de mine mergeti la un “altundeva” nedefinit.

    E adevarat ca nu-i poti salva pe toti dar in mod sigur poti imbunatati viata tuturor care iti trec pragul daca comunici cum trebuie.

    Eu m-am tot ocupat de astfel de cazuri sa le ghidez in sistem dar e o munca extrem de consumatoare de timp si cu multa presiune psihica si in afara de cazuri apropiate din familie nu mai fac.

    Si e si problema etica daca sa iei bani de la cineva oncologic sau cu avc sau cu alte probleme ca sa faci a living din asta…

    Iar in Bucuresti e de 10 ori mai greu decat in orice alt oras din tara … ca sunt prea multe interese, umf si foame.

    0

    • #36

      Sunt două tipuri de caz:
      1. Cand ai bani si cunoștințe in sistem: caz fericit.
      2. Cand nu ai bani si cunoștințe in sistem: caz fatal.
      Simplu.

      0

    • #37

      3. N-ai cunostinte, n-ai bani, dar esti un caz super interesant (cu ceva sanse de reusita) si profesorul vrea sa te treaca la palmares, sau chiar sa scoata si un articol stiintific din tine.

      0

  25. #38

    Nu stiu cu cat ar fi fost mai bine la privat.

    Poate ca ar fi vorbit mai frumos, poate ca s-ar fi putut face toate analizele, fara spaga.

    Multi dintre cei de la clinicile private lucreaza si la stat, chiar pe la Fundeni, Nasta, etc.

    E o problema sistemica.

    0

    • La spitalele bune din privat au Tumor Board. Adică medicul la care ajungi inițial propune cazul tău spre analiză comisiei medicale, formată din medici din toate specialitățile implicate (oncolog, chirurg, radiolog, anatomopatolog, etc). Primești o hârtie oficială, cu semnăturile câtorva medici, prin care ți se indică ce ai de făcut. Plus că nu te întreabă nimeni din partea cui vii. Și în privat sunt probleme, dar e un nivel peste.

      0

  26. #40

    E inutil sa spun ca imi pare rau si cat de rau. Daca ai nevoie sa te descarci pur si simplu, iti poate da seniorul emailul meu, raspund repede. Pe langa parerea de rau, mi-e si ciuda pe sistemul asta si pe jegurile care nu si-au facut treaba cum trebuie. Pentru ei, o pierdere ca asta inseamna probabil o cifra in plus la unitati pe o lista de pierderi. Pentru tine si alti oameni, o pierdere ca asta inseamna enorm. Mi-a zis mai demult terapista ca personalul medical trebuie sa aiba o mica doza de sadism (in special chirurgii), ca sa-si poata face treaba fara sa innebuneasca. Dar ATAT de mult sadism PLUS nesimtire… e prea de tot. Nu exista jigniri pentru jegurile de nivelul asta. N-am ce sa mai zic.

    0

    • #41

      Mai degraba nesimtire decat sadism. Nepasare la tot iadul care te inconjoara.

      Brrr, nu mi-as dori sa fiu medic, nu mi-am dorit niciodata, tocmai din cauza mediului inerent toxic, plin de bad vibes.

      Nici medic, nici asistent, sofer SMURD, nimic ce are tangenta cu boala si moartea in diverse forme.

      0

    • #42

      Da, poate nu atat sadism (minus chirurgii) cat indiferenta/ nesimtire. Mie-mi pare rau si de personajele fictive cand mor, daramite de oameni adevarati, chit ca nu-i cunosc personal. Pot intelege ca unii sa se tina tari in situatii de genul asta, dar nu-mi pot imagina cum pot fi unii fara inima, ca in articol. Sa fim toti sanatosi si sa n-avem de-a face cu astfel de specimene.

      0

  27. #43

    din pacate e un adevar crunt, nu te ajuta nimeni. Eu ca om care ar putea fi in situatia pacientului, nu pot decide ca nu mai vreau (pot) sa fiu o povara pentru mine si pentru cei apropiati? Pastila aia ceruta pentru a curma suferinta cred ca este cel mai uman lucru pe care sistemul medical romanesc l-ar putea face.. ca altceva nu vor sa faca.

    0

  28. #44

    Povestea este cu adevărat cutremurătoare.
    Problema pe care însă o avem noi in Romania și o vad in comentarii și în viața de zi cu zi este că rareori putem trece de partea emoțională, astfel că în general când aflam de astfel de cazuri ne enervam și vrem pedepsirea exemplară a cuiva și atât, rar mergem mai departe, la adevăratele cauze ale problemei și ce putem face sa nu mai avem astfel de situații.
    Din punctul meu de vedere o analiza a sistemului sanitar trebuie să pornească de la finanțare – cei care au venituri impozabile contribuie la CASS cu diferite sume, cred că 10%. Salariul mediu net in Romania este circa 3300 lei, brut e vreo 5500 lei deci în medie o persoana contribuie cu 550 lei pe lună, adica 6600 lei PE AN.
    In Romania doar circa 6,5 milioane de oameni plătesc acesta contribuitie, la o populație de trei ori mai mare, adică o populație de circa 20 milioane, deci contribuția medie anuala este de 2200 lei/om.
    Cred că este evident pentru oricine că această sumă este pur și simplu prea mica.
    Ca un exemplu citeam pe undeva că pentru un pacient care are Covid și sta 2 saptamani in spital fara sa ajungă la ATI costurile erau undeva la peste 20.000 lei – deci contribuția medie pe 10 ani, adică teoretic, IN MEDIE, dacă după o astfel de boala un om se îmbolnăvește din nou el nu mai are bani din contribuia medie și acei bani trebuie luați de la altcineva – deci este evident că undeva pe acest lanț pentru unele persoane nu vor mai fi bani destui pentru servicii medicale și vor trebui să aștepte.
    Că lucrurile ar putea fi făcute mai bine cu banii disponibili asta este clar, dar nu au cum sa fie făcute minuni.
    In final, părerea mea este că o ieșire din situația actuală ar însemna :
    -stabilizarea personalui medical la un loc de muncă – dacă ești la stat nu poți lucra și la privat pentru că fizic nu poți lucra 12-16 ore pe zi și undeva o să greșești;
    -marirea nr de persoane care contribuie la CASS, pentru că nu este OK sa contribuie doar o treime din locuitori

    0

    • #45

      pana la calculele alea, avem un medic si o asistenta care mai aveau un pic si se pisau pe un batran cazut pe jos. avand niste salarii pana la cer, de altfel. mai zi-mi despre subfinantare, ca aici se vorbea de umanitate

    • #46

      Boss, e vorba de un sistem de asigurari de sanatate, care in caz ca ai uitat cum functioneaza, se bazeaza pe faptul ca cei care ajung sa profite de el sunt 1/100 sau 1/1000 din toti cei care cotizeaza.

      Adica nu e o problema de finantare, e o problema de ciordit si de coruptie.

      Adica eu nu am nicio problema sa imi platesc cei 10%, daca stiu ca atunci cand si daca voi avea nevoie de o interventie sau investigatie, ca voi fi tratat in mod profesionist si respectabil.

      Apoi e si problema de atitudine, generalizata la bugetari si cei din administratie in general – nu se constientizeaza in mod acut ca sunt slujbasi publici, si ca banii cu care sunt platiti, echipamentele pe care le utilizeaza, toata existenta lor se datoreaza cetatenilor platitori de taxe.

      Problema asta de atitudine nu se va putea rezolva atata timp cat managerii sunt pusi politic, la fel ca inspectorii scolari sau prefectii, pentru ca cei care ii numesc, adica policitienii, sunt la fel de ignoranti cand vine vorba de rolul lor in societate.

      Bine, ca politicienii au impresia nu doar ca nu datoreaza nimic, nimanui ci dimpotriva, ca ei sunt sefii nostri.

      0

    • #47

      @Mirel – un pic de bun simt si respect arata pacientilor nu costa nimic. Si cam 50% din medici, asistente (is generoasa aici cand zic 50%) nu stiu ce e aia, si sincer se comporta mizerabil cu pacientii. Cunosc personal doua cazuri de doctori din specializari chirurgicale care, cand au vazut care-i treaba cu COVID, s-au invartit de tot soiul de concedii medicale, concedii fara plata, etc, numai ca sa nu riste sa intre in contact cu bolnavi purtatori. Adica, pe langa presiunea pe sistemul sanitar exercitata de pandemie, mai sunt si “curajosi” care s-au spalat pe maini si li s-a rupt de orice, cu toate ca nu erau “in prima linie”. si pana oamenii din sistem care is decenti nu se apuca sa ii expuna, sanctioneze, rusineze public pe aia nesimtiti, nu cred ca se va rezolva mare lucru. Dar da, altfel ai dreptate, clar ca e nevoie de mult mai multi bani in sanatate.

      0

  29. #48

    Condoleante, Liliana! De 3 luni aceleasi ganduri ma macina si pe mine, e vorba de tatal meu de 65 de ani. Pe 15 septembrie a inceput povestea. A racit – frison, nas infundat si-a revenit din raceala asta, dar a aparut un junghi in spate, o durere puternica, mai ales noaptea. Merge la medicul de familie, diagnostic – junghi intercostal, ii recomanda antiinflamatoare, dupa cateva zile nici o imbunatatire, merge la alt medic, parca aude ceva la plamani, il trimite la pneumolog (toate astea se intampla intr-un orasel de provincie). La pneumolog – ii recomanda radiografie, analiza TBC, niste analize de sange si test COVID (a venit la Bucuresti pentru testul asta, platit cu banii lui). Deja e chircit de durere, se deplaseaza greu, Le face pe toate 3, TBC, COVID negativ, o pata mare la plaman. Pneumologul (medic primar) ii recomanda tratament cu antibiotice si dupa ce termina pastilele, sa faca un CT pulmonar si bronhoscopie. Il programez la CT in Bucuresti pe 21 octombrie – la o clinica privata, abia atunci am gasit loc – la stat nu sunt locuri. Intre timp, vine la ortoped in Bucuresti pe 13 octombrie, ne zice sa asteptam CT, pare discopatie lombara si cervicala – incepusera sa ii amorteasca degetele de la maini. Deja nu mai doarme de durere, deplasarea e grea, pe 17 octombrie vine la o camera de garda la un spital privat din Bucuresti, ii fac radiografii pulmonare si de bazin, analize. Doctorul de garda ma intreaba de ce il aduc acolo in starea aia. Situatia la plamani si bazin nu e deloc buna, nu se pronunta, sa asteptam CT, dar extinde recomandarea la CR full body cu substanta de contrast – bineinteles o platim tot noi. Pentru CT cu substanta de contrast, avand alergie la intepatura de albine, trebuie tratament profilactic, abia gasesc un alergolog pe o platforma online care sa ii dea tratament (nici nu s-a pus problema sa gasesc unul la vreun spital), intre timp fac si o programare la oncolog la privat – banuiam ca nu e ceva in regula si daca nu e nimic, renunt la ea. Face CT-ul vineri, 23 octombrie, abia se mai misca, seara primesc rezultatul: o tumoare pulmonara mare, vreo 2 mai mici, metastaze la mandibula, coloana cervicala (de 6 cm), coloana lombara, coaste si stern. Pica cerul pe mine, trebuie sa ma mobilizez sa caut solutii, eu sunt in Bucuresti, tata in provincie. Ajung la oncolog la privat. Inainte de pandemie era la Colentina, acum l-au tranformat in spital Covid, nu poate merge acolo deci. Nu ii poate da tratament ca CT -ul nu spune ce cancer e, trebuie sa faca biopsie, nu stie unde ca sunt toate spitalele inchise. Tata acasa abia mai merge. Merg la alt oncolog, la MEDEUROPA.La MEDEUROPA se foloseste doar cardul de sanatate, nu platesti nimic – o surpriza placuta. Imi spun ca situatia e complicata, trebuie inceput ca radioterapie ca tumoarea aia cervicala poate genera fractura de coloana, apoi biopsie. Imi dau si reteta de morfina ca deja durerile erau insuportabile si sa vina la clinica pentru CT de plan de radioterapie. Imi dau si recomadare de biopsie sub ghidaj CT – la privat, dar asta dupa cateva sedinte de radioterapie. Tata e nedeplasabil, cautam ambulanta privata ca sa poata fi transportat. Ajunge la Bucuresti cu ambulanta privata pana unde planuisem sa stea cat face tratamentul, pentru deplasarea la clinica, facusem programare la 112 ca sa vina o ambulanta SMURD – se poate face asta, face CT de plan si de la boala si drum, se simte rau, mama suna la 112, vine o echipa, decid sa il duca la Municipal, acolo nu avem acces, sun, sun, poate aflu ceva. Mereu intrebarea ce sa ii facem noi, nu avem paturi, nu avem unde sa il trimitem, nu avem ambulanta disponibila, daca vreti sa il luati acasa, gasiti ambulanta, speram sa nu moara in spital. Abia gasim o ambulanta privata a doua zi, se duc direct acasa. Mai merg la un oncolog batran bine cotat, initial nu vrea sa ma primeasca pentru ca nu am pacientul, ca el ce sa ii faca fara sa il vada, il rog sa imi dea o reteta de perfuzii de hidratare, nu vrea. Rezolv asta cu un medic tanar pe whatsapp care a inteles situatia si ii trimiteam poze, glicemia, tensiunea, saturatia, etc si facea dozajul. Miercuri seara ajung acasa, joi face blocaj renal, suna la ambulanta, le spune problema si trimit un echipaj fara sonda urinara, il urca in ambulanta, trancanit inca 80 km, pus sonda trimis acasa de urgenta sa nu moara acolo. A mai rezistat o zi. Da, boala a fost descoperita tarziu, dar daca spitalele erau deschise, poate sfarsitul ar fi fost mai putin dureros. In cazul meu, nici nu s-a pus vreodata problema sa facem ceva la stat – analize, consult, pentru ca toate sunt spitale COVID. Multa sanatate!

    0

    • #49

      A si am uitat si nebunia cu morfina care se gasea la o singura farmacie in Bucuresti in momentul ala.

      0

    • #50

      Pffffff, si eu care credeam ca situatia bunicii mele a fost ghinionista. Daca o mai plimbam si pe drumuri d-astea chinuitoare, o pierdeam si mai rapid. Am regretat multa vreme faptul ca n-am cautat un alt oncolog (timpul curgea impotriva noastra), la cea la care ajunsesem fix asa ma trata si pe mine. Sa vada pacientul (extrem de netransportabil). De ce, ce faci cu el, il deschizi tu cu bisteriul si te uiti pe dinauntru?! Nu tot pe analize te uiti in final?! Nu mai spun ca in final ii prescrie morfina si ma pune pe mine sa decid, pastile sau injectii. “Alege cu atentie, ca alta reteta nu-ti mai dau luna asta”. Daca nesimtita naibii s-ar fi deranjat sa-mi fi explicat ca bolnavului ii dispare mecanismul de inghitire, care e un reflex, sa fi stiut in ce ma bag…

      0

  30. #51

    Am plans. Citindu-ti povestea, retraiesc amintiri dureroase. Anul asta se implinesc 5 ani de cand sotul meu a murit la 31 ani, dupa 3 ani de lupta cu cancerul pulmonar. Cum a ajuns sa fie descoperit cancerul in ultima faza? O doctorita de la Braila l-a suspectat de TBC si l-a indopat luni de zile cu zeci de pastile, doar pentru ca avea o durere in spate si eu avusesem cu ani in urma TBC. Am fost inconstienti, stiu…Dupa biopsie si suspiciunea de cancer, am fugit traumatizati din tara cautand tratamentul in Turcia si SUA ca in final rezultatul sa fie acelasi.

    0

  31. Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta, Liliana. Condoleanțe!
    Nu, nu cred că ai fi putut să faci mai mult. Nici tu, nici medicina. Despre doctorii cu care ai avut de-a face, este cu totul o alta poveste… Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat din boala asta este că toți ne gândim că am fi putut face mai mult- să fi mers mai devreme la doctor, să fi mers la un doctor mai bun, și așa mai departe. Dar ce a fost, a fost, nu putem schimba nimic și nu putem merge decât înainte.
    Am trecut personal prin șocul diagnosticului de cancer și prin greutățile tratamentului. Am avut norocul și posibilitatea să mă tratez în privat, iar pentru anumite analize am mers în străinătate. Am supraviețuit și sper să o fac în continuare.
    Am învățat multe din această experiență și m-am făcut navigator medical pentru pacienții care nu găsesc soluții potrivite în țară și aleg să se trateze în străinătate. Caut soluții medicale pentru aceștia la spitale renumite din străinătate. Sunt uimită în fiecare zi de lipsurile medicale din țară.
    Aș putea scrie foarte multe despre tot ce am învățat, dar aș vrea să las aici măcar câte ceva, poate ajută pe cineva aceste informații. (1) La aflarea unui diagnostic de cancer, este bine să se facă un PET/CT- o analiză care detectează metastazele din corp. Mulți medici nu recomandă această analiză, pentru că este scumpă (aprox. 5000 lei), nu este decontată de casa de asigurări în primă fază și sunt foarte puține aparate în țară. Dar este foarte utilă. Dacă cumva sunteți în această situație, întrebați medicul de ea! (2) Există un program național de oncologie, prin care sunt decontate consultul oncologic, chimioterapia și radioterapia la spitalele private. Practic, te tratezi la privat fără să plătești, sau plătind sume mici. (3) Prevenția este foarte importantă. Mergeți la analize în mod regulat. Diagnosticul se întâmplă de multe ori să fie greșit, iar analizele (inclusiv RMN sau CT) au o rată mare de eroare (rezultat fals negativ). Dacă simțiți că este ceva în neregulă, insistați până găsiți un medic bun.

    0

  32. #53

    Am vazut exact atitudinea asta la bunicul meu care era prea batran cica ca sa primeasca sansa la viata.

    Apoi, 5-7 ani mai tarziu, au facut la fel pt baietelul meu care s-a nascut prematur. Abia l-am scapat din spitale. Am mers cu cele mai mari pile pe care le puteam avea (sotia e doctor, iar nasa copilului e sefa supra-structurii din care spitalul de copiii face parte). Dar nu a schimbat asta aproape nimic. Saloanele tot nu se spala, dezinfecteaza. Medicamente tot nu exista. Miserupismul local tot acolo e.

    Te mint zambind ca au de toate. De ex – bronhopneumonie la prematur, tratamentul specific nu e aprobat de asoc medic din romania si trebuie facut injectabil, deci nu pe gura. Intrebi doctorii si asistentele dupa ce le dai spaga daca au medicamentele si pana cand au (fiind sambata seara) si iti zic ca au pana luni seara. Ca sa afli duminica dimineata intreband infirmiera ca nu mai au decat pt doza aia, si de fapt nu au medicament injectabil…. ci … dizolva pastila in ser si asa ii injecteaza. Pt clarificare, toate procedurile interzic kkt din asta ca se poate muri de embolie. Cand sa ii iei de gat pe doctori si asistente, iti zambesc in fata si te trimit sa cumperi din Austria sau Elvetia unde tratamentul e omologat.
    Pentru autoare – condoleante. Nu va ganditi neaparat ca fiind trimisi de cineva se rezolva mai multe, din experienta noastra.

    Ps Am scapat de sistem emigrand, nu puteam sa imi imaginez ca la al doilea copil sa trec prin acelasi chin.

    0

  33. #54

    Imi pare foarte rau sa vad prin ce ai trecut.
    imi aminteste exact de ce am patit cu al meu batran prin 2003. Si din pacate, vad ca sistemul e la fel de slab ca acum 17- 18 ani. Si ma intreb, oare e sistemul sau sunt oamenii care definesc sistemul. Cred ca oamenii.
    Imi pare foarte rau. Nici nu stiu ce sa mai zic….

    0

  34. #55

    Dar cum se poate? Acesti eroi ? Bleah !

    0

  35. #56

    Stiam ca sistemul romanesc e naspa, dar nu credeam ca e chiar atat de naspa. Din pacate sotia a fost diagnostica cu cancer ovarian. Din fericire nu sunetm in romania si totul a decurs destul de rapid. Nu am cheltuit nici un ban pe analize, CT-ur (x2) sau doctori. In august a fost diagnosticata, in septembrie a inceput chemo, azi a fost internata pentru operatie. Sa speram ca maine totul decurge normal si se poate intoarce acasa pe picioarele ei…..Angajatorul plateste 90% din salariu, plus asigurarile sociale o platesc( o suma modica) pentru zilele de spitalizare, sau zilele in care e in concediu medical (cate 1 saptamana dupa fiecare sesiune de chemo). Am incercat sa aflam daca trebuie sa dam ceva la doctori si am fost priviti ciudat…..Nu prea mai am cuvinte in momentul asta, am un gol mare in stomac asteptand ziua de maine si eventual un SMS sau un telefon cu rezultatul operatiei……

    0

    • #57

      oh,man…

    • #58

      Ținem pumnii, o sa vină acasă ca nouă!

      0

    • #59

      Multumim

      0

    • #60

      Multa bafta! sper din suflet sa iasa bine!
      Cat de mult conteaza un sistem medical de asigurari bine pus la punct. Daca ar fi fost in Ro ( la stat, la privat cred ca e Ok), dupa ce ca omul este foarte suferind si familia foarte afectata, sa mai treaca si prin mizeria de sistem romanesc cu frecusul si mizeria de rigoare….

      0

    • #61

      Sper sa fie un succes operatia sotiei! Daca nu deranjeaza intrebarea se poate sa mentionezi in ce tara se intampla toate acestea?

      0

    • #62

      @Veronica: tara e Slovacia, tot tara fosta comunista, salariile doctorilor nu sunt foarte mari, dar totusi nu am vazut nepasarea despre care am citit pe aici ca o au unii doctori din romania.

      0

    • #63

      Multă baftă!

      0

  36. #64

    Vai,
    Eram în autobuz pe drum spre muncă și mi-au dat lacrimile, noroc cu masca…
    Impresionant…
    Doamne ferește să fii bolnav în România…

    0

  37. #65

    concluzionez:
    daca banii alocati de statul roman pentru sanatate ar fi folositi pentru decontarea tratamentelor romanilor in sistemul medical dintr-un stat civilizat, raportul rezultate/costuri ar fi superior celui din prezent.

    0

  38. #66

    E aiurea, tot timpul iti pui intrebari daca ai fi putut face mai mult. Insa parerea mea e ca in viata nu ai control asupra orice, in special daca dai de oameni cu durere in cur. Poti sa zbieri, poti sa incerci sa dai spaga, poti sa ameninti, sa dai telefoane, insa daca un om nu-si da interesul sa ajute, degeaba. Problema nu e sistemul, problema e compusa din oamenii din sistem. Poti sa ai tu cele mai mari fonduri si cele mai bune dotari, poti sa ai acces la toate medicamentele din lume, daca pe ala il doare-n cur sa se uite la tine si te lasa 8 ore pe scaun pe hol, e degeaba. Nu il poti invata sa fie om. Si nu zic ca in Romania e doar asa, am vazut si in alte tari.

    Toti care ati trecut cu cineva drag prin asta si va puneti intrebarea “puteam face mai mult?” atat trebuie sa tineti cont: ai facut tot ce a fost omeneste posibil din partea ta, tot ce a depins de tine si ai fost alaturi de omul ala pana la capat. Ai fost alaturi de el pana in ultimele momente, asta conteaza.

    Ca persoana care a avut de-a lungul vietii 3 episoade de anxietate medicala, ultimul destul de puternic din care inca incerc sa ies din el, am o singura recomandare. Pretuiti momentele alaturi de cei dragi. Viata e atat de scurta si momentele alaturi de cei dragi sunt tot ce conteaza. Petreceti timpul cu cei dragi, dati-le telefoane, faceti-le vizite, dormiti cu ei, gatiti cu ei, mergeti undeva cu ei, filmati-va impreuna si pastrati inregistrarile, nu fiti parinti dobitoci sa instaurati frica, anxietatea, depresie in copii, faceti-i sa se bucure cand va vad venind de la munca, nu sa astepte sa va culcati sa aiba si ei un moment de liniste. Restul, joburi, bani, cacaturi, vacante singuri, afaceri, clubareala, nu valoreaza nici un cacat. Nu va pierdeti timpul si nu va implicati in cacaturi, AUR Trump, Acomentatori tembeli, Antena 3 sau pagini dubioase sau lupte care valoreaza un cacat.

    Realitatea trista e ca unii dintre noi (aia mai putin norocosi care sa moara in somn sau de ceva rapid), la un moment dat vom ajunge pe rand pe mana sistemului (fie ca locuim in Romania sau nu), unde stim ca doctorii ar fi putut face mai mult, ar fi putut investiga mai repede dar unde lipsa de implicare a lor sau durerea in cur si-au spus cuvantul.

    0

    • #67

      ”Problema nu e sistemul, problema e compusa din oamenii din sistem.”
      ha-ha!
      din contra, oamenii se adapteaza la sistem!
      iar sistemul isi selecteaza oamenii!
      in sistemele de stat din romania, selectia fiind de fapt contra-selectiei!
      nu te adaptezi la sistem, ori esti tolerat ca marginal (daca esti foarte util celor adaptati), ori esti eliminat/incurajat sa te cari.

      0

  39. #68

    Insuportabil pentru mine doar ca am citit! Dar pentru tine? Dar pentru el? Dumnezeu sa l odihneasca!
    Sunt in Italia, am avut cancer, ultima chimio, a 12 a, a fost pe 2 decembrie. Nu am platit absolut nimic!!! Comportament exceptional din partea intregului personal medical. Toate analizele imi sunt perfecte. Incep sa mi revin la viata, zi dupa zi. A fost o calatorie interesanta, obositoare, lunga, pe drum am descoperit multe lucruri si multi oameni, m am descoperit pe mine…

    0

  40. #69

    @mihai 1: (scuze, trebuia sa fie un replay la comentariul tau)
    intrebarea mea e : nu exista un protocol standard de urmat? Ceva pe care apoi sa modulezi in baza caracteristicilor fiecarui caz?
    In sistemul public din Italia (cu asta am avut de-a face, asta povestesc) pacientul intra intr-un program dirijat: la prima analiza la care rezultatul e o suspiciune de tumora (poate fi o gastroscopie ceruta de medicul de familie sau o ecografie mamara de control) se recomanda o investigatie de aprofundare. Ca e PET, RMN sau biopsie, cind i se da rezultatul e dirijat in directia pe care trebuie sa o urmeze. La inceput se programeaza singur, apoi programarile sint in automat, in baza unui protocol national standard.
    Sigur, poate alege sa nu se trateze in spitalul de proximitate, sa mearga in privat sau la un institut de renume, dar si acolo o data facuta intrarea are un parcurs aproape obligat. Nu sint lasati de capul lor, in mijlocul strazii, sa caute un medic care sa le zica ceva…
    Cum spune Maria intr-un comentariu mai sus, care face navigator medical pentru cine nu stie cum sa se miste, exista niste pasi de urmat, chiar daca bolnavul nu reuseste sa vada desenul final.
    Acest protocol , daca nu exista, e dificil de implementat?

    0

    • #70

      iti raspund aici ca sunt la job (vaccinez cu drag si spor).

      in Romania avem fix 28 de protocoale toate, din care unul e cel de covid19.

      Daca luam asa un numar general de afectiuni de cateva mii deocamdata suntem la 0.0x protocoale.

      Protocoalele sunt dificil de implementat pentru ca odata implementate abaterea in afara lor are implicatii legale. asta inseamna ca nu mai putem avea cazuri brunei sau alti mari profesori care sunt creativi… adica tu esti liber ca medic sa faci ce vrei dar daca se ajunge in instanta iti asumi pe persoana fizica abaterea de la protocol.

      totodata odata un protocol implementat trebui sa asiguri fonduri suficiente conform protocol si personalul medical poate refuza sa trateze pacientii daca nu are cele necesare. alta bataie de cap pentru guvernanti.

      Borcean, fostul presedinte al colegiului medicilor, a fost unul din cei mai mari opozanti al implementarii protocoalelor. sunt foarte multi factori implicati: comisiile de specialitate ale MS, organizatiile profesionale, colegiul medicilor si ordinul asistentilor, uneori si sindicatele. toti trebuie sa se puna de acord. deaia suntem cum suntem.

      si individual unii vad protocolul ca un mijloc de a ramane fara venituri caci odata implementat nu mai conteaza la cine mergi sa te tratezi ca toti te trateaza la fel… si deobicei medicii care nu sunt faimosi au mai multa empatie si mai multe zambete si amablitate si timp.

      0

  41. #71

    Condoleante este foarte trist si probabil unii din noi se regasesc in povestea asta si anume umblatul asta de nebun dintr-un loc in altul fie pentru hartii fie pentru tratament.
    Eu vin cu o solutie si anume dosar medical on-line pentru fiecare pacient si in felul asta ai toate analizele la un loc.Pot mai multi medici sa isi dea cu parerea foarte usor si in felul acesta nu se mai omit analize.Nu este greu de facut dar trebuie vointa.
    Iti doresc sa ai putere sa treci peste si cine stie poate cumva povestea ta va schimba ceva.

    0