Sunt genul de om de care profită farmaciștii la maxim. Pentru că, în general, sunt trimis la cumpărat de medicamente atunci când e ceva grav/urgent, mai ales când e vorba de copii. Iar eu, când e vorba de copii, am terminat cu logica și rațiunea, sunt pe pilot automat, nu contează bani și nimic altceva.
Ceea ce mă transformă într-o căprioară în bătaia farurilor pentru oamenii de partea cealaltă a tejghelelor. La începuturile aventurilor mele de parenting, pe când mama primului meu copil încă nu se prinsese de capacitățile cognitive ale subsemnatului, mă trimitea la cumpărat chestii în mod generic, Du-te și ia ceva de febră/tuse. Și mă duceam.
Bună ziua, vreau ceva de febră pentru copii sub 2 ani.
Sigur, avem acest Nurofen, cu steluțe de argint care poleiesc căcuța și acest paracetamol preparat pe părțile virginale ale unei asistente medicale nou angajate. Și avem și aceste minunate vitaminuțe care sunt exact ce are nevoie copilul, plus acest siropel nebunie care ajută la imunitate pe termen lung, niște ceai de rostopască în capsule de titanium. Luați și această pungă de 5 lei, e cea mai bună pungă de aici. Nu, serios, eu sunt cel ce și-a luat aparat de diabet pentru că brandul este Adia…
Probabil că deja știți, în românia rețetele compensate se dau pe bază de substanță activă, nu de produs finit. Pentru că medicii erau plătiți suplimentar de către reprezentanții farma la număr de rețete eliberate per produs, așa că, dacă aveai nevoie de, nu știu, să zicem Alprazolam, produsul autohton și super ieftin, primeai Xanax, produsul neautohton și de 5 ori mai scump.
Regula asta nu a făcut decât să schimbe locația unde se întâmplă tradingul dintre reprezentanții farma și ultima legătură din ei și clienți, adică la farmacie. Practic, medicul eliberează rețeta cu substanța activă, iar farmacistul îți eliberează produsul finit. Din păcate, nu întotdeauna acel produs finit este în avantajul cumpărătorului, deși, în majoritatea cazurilor, există variante ieftine, ori locale, ori care nu mai au protecție intelectuală. De exemplu, sildenafil, exact același produs ca Viagra, costă 50 de lei cutia de 4. Viagra costă 500 de lei, aceeași cutie.
Această problemă care, poate, vouă, vi se pare minoră, lovește extrem de puternic în categoriile defavorizate, oamenii în vârstă, pensionarii, oameni cu venituri mici sau cu cheltuieli foarte mari de sănătate. Ca idee, o cutie de Janumet, pentru diabeticul din mine, costă 600 de lei. Și am nevoie de 3 cutii. Să zicem că eu mă descurc, sunt la nivelul unde îmi pot permite banii ăștia pentru sănătate. Dar sunt mulți, foarte mulți pensionari care nu au întreaga pensie banii ăștia
Anyway, o soluție poate fi aplicația Optimerix, care face un lucru foarte util. Îți scanează rețeta (sau introduci manual substanțele) și îți arată denumirile comerciale sub care se vinde produsul și prețurile sale. Medicamentele care se eliberează cu prescripție medicală au preț reglementat în românia, public. Practic, treaba ta e să îți alegi cele mai ieftine produse și să mergi la farmacie, să le ceri direct și să privești surpriza din ochii farmacistei. Nu, serios, uitați-vă puțin la ce diferențe de preț pentru coplată sunt, la unele produse. Din ce am citit, se poate ajunge la diferențe de 90% față de prețurile maximale.
Par example, dacă ai o retetă pe 3 luni, cu bisoprololum 5 mg, perindoprilum 10 mg și rosuvastatinum 20 mg, cât te costă cele mai ieftine medicamente comparativ cu cele mai scumpe: poți lua Bisogamma la care ai co-plată 1,01 lei sau dacă vrei medicamentul original, alegi Crestor și plătești 21,36 lei, la al 2-lea produs Perindopril Tosilat Teva la 41,51 lei față de Prestarium la 61,94 lei și la al 3-lea Rosuvastatină Aurobindo la 19,18 lei față de Crestor 54,02 lei sau Rosi 79,58 lei. În final, rețeta te poate costa varianta cea mai ieftină 61,70 lei față de 137,32 lei sau 162,88 lei variantele cele mai scumpe
Oricum, știu că sunteți la vârsta la care cea mai grea chestie prin care ați trecut e o răceală, iar diferența de preț dintre Ibuprofen și Nurofen vă lasă rece, dar sunt mulți, foarte mulți oameni pentru care câteva zeci de lei fac diferența dintre azi mănânc sau iau pastile? Așa că trimiteți-le părinților, bunicilor, oamenilor care știți că au nevoie de un ajutor în lupta cu sistemul.
Descarcă aplicația de aici, iOS sau Android.
articol sponsorizat
NOU
Brufenul e de câteva ori mai ieftin decât Nurofenul…are tot ibuprofen ca substanță activă..eferalgan e mai ieftin decât panadol ( ambele au paracetamol).
In alta ordine de idei, când astfel de lucruri incep sa ne pasioneze și să intre în discuțiile noastre curente, alaturi de ” mă doare…..etc. ” , bătrânețea nu e doar după colț..incepe sa devina realitate.
By the way, ce presiune e recomandata in rotile scaunului rulant? La fel, voi schimbați cauciucurile sau mergeți pe all-season ?
Ca pont, am observat că mânerul de ebonita e mai ergonomic și tine cald la degete mai bine decât cel de abs ..de baston vorbesc.
NOU
Nu e chiar asa… Brufen la mine isi face efectul intr-o ora, o ora si jumatate. Nurofen express forte (capsule moi) in 30 de minute mi-a luat durerea. In cazul asta prefer sa caut nurofen mai ieftin in Tei sau in cealalta farmacie al carui nume am promis ca nu-l dau 😛
NOU
@Zarax – Brufen – efect in 20 min la mine. Cel mai rapid dintre “ibrufene” (again, pentru mine; results may vary)
NOU
zarax, compari rapiditatea efectului intre un medicament cu specificatia retard si unul cu specificatia express.
NOU
Eu mananc Brufen dimineata la pranz si seara. Cand l-am descoperit era 6.8 lei/ cutia de 30 pastile, apoi s-a facut 8.6 lei, deci tot ieftin …insa saptamana trecuta am luat cu 19 lei cutia, like wtf !!!! Nurofen nu stiu cat e, pentru ca doar Brufen consum, but damn!
PS : pret de Tei
NOU
Cel mai ieftin ibuprofen era cel de la Cipla, o companie indiana. Sub 5 lei cutia de 20 cps. Isi făcea efectul in max 20 minute. Nu l-am mai găsit pe piața din Romania.
NOU
pentru asta sa ii multumim statului roman si taxei clawback
NOU
Cred ca nu am citit vreodată articol sponsorizat mai util. :)) Iar aplicația este cu adevărat aur, mai nou și mama e cu rețete lunare destul de consistente și am trecut deja prin sortarea brandurilor, diferența dintre prima rețetă cumpărată și cele de acum, după ce am făcut manual researchul, e huge.
Povestea cu farmaciștii îmi amintește de o întâmplare de la Helpnet, de acum vreo 4 ani. Înainte de o intervenție chirurgicala, mi-a zis medicul sa iau timp de 10 zile Vitamina C de 1000mg, pentru cicatrizare rapidă sau ceva, nu mai retin exact. Mi-a zis și ca în general nu e ok sa iei atâta vitamina C, ca depășește doza zilnica recomandată, blabla, deci să nu iau mai mult de 10 zile. Intru la helpnet, ii zic farmacistei ca vreau vitamina C de 1000 mg, ca am nevoie sa iau 10 zile (nu voiam chiar 10 pastile, dar nici o găleată de vitamina C). O vad ca scoate cel mai mare flacon ever, îl scanează, zic meh, aia e, o sa rămân cu el uitat prin dulap vreo 2 ani pana fac curat la pastile, și zice prețul: 130 și ceva de lei. Nu știu pentru alții, dar mie mi s-a părut enorm, ma scotoceam de card, și deși sunt genul de om care rar protestează când da banii, mi-a iesit cu voce tare un “wow, tre sa fii bogat și pentru o amarata Vitamina C în zilele astea”. Se uita aia senină la mine și cică “avem și alte variante de la altă companie, nu sunt chiar chiar la fel, dar dacă vreți verific prețul”. Zic ok, va rog, eventual cantitate mai mică, vă ziceam ca am nevoie doar 10 zile. Scanează alt flacon, nu speram la cine știe ce diferență, am fost asa tâmpită sa cred ca atâta costa Vitamina C, nu e ca și când mai cumpărasem vreodată în viata de adult, pe atunci nu era încă la moda sa iei vitamine de buna voie:)). Prețul la alternativa de săraci zgârciți, cum mă privea farmacista, era de 35 de lei. De aproape 5 ori mai ieftin. Hai dă-mă dracu, mi-a venit să îi indes ăleia tot tubul pe gât, de toți banii.
NOU
Pot să pun pariu cu tine pe ce vrei tu că exista cel puțin o variantă mai ieftină.
NOU
Tot la Vitamina C si antitermicele de copii ma gandeam si eu cand am citit…deh, deformare “profesionala”. Eu luam copiilor Vitamina C si mereu ma mira cat costa, tot felul de Redoxoane si alte minuni pana m-a pus naiba o data sa zic cuvantul magic “generica” si am dat de 3 ori mai putin pe aceeasi vitamina. Nu mai zic de vigantol si variantele minunate de la secom care sunt fix acelasi lucru doar ca de tzaspe ori mai scumpe, eferalgan in loc de panadol, paduden in loc de nurofen…and so on and so on…Si nu ma porni cu siropurile de tuse…toate inutile si pe post de desert…grintuss, mintus si alte balarii la fel de eficiente ca ala de patlagina in cel mai bun caz si triple ca pret…Si da, parintii sunt prostii farmacistilor, batranii de voie de nevoie sunt mai circumspecti, noi parca ne pierdem mintile cand ajungem in farmacie cu vreo nevoie.
NOU
Ady-P, sunt sigură, da’ probabil e și asta o strategie, vrei sa vinzi ceva mediu ca preț, dar încerci cu cea mai scumpă variantă. Dacă pică prostul, ai vânzare bună. Dacă nu, oricât scazi e bine, tot nu ajungi chiar la cea mai ieftina variantă. :))
Cristina, în afară de urgențe sau deplasări, nu mai cumpăr absolut NIMIC pentru copil din alt loc în afară de farmacia tei, bebe tei sau spring farma (ăștia sunt online). Pot sa stau sa aleg pe îndelete de pe site și sa compar, sau sa ma duc la raft în orice farmacie de la tei și sa întreb un om de acolo care nu are target de vânzări sa ma îndrume spre variantele ieftine și bune. Sunt extrem de bine pregătiti, își cunosc super bine produsele de pe raionul lor, sfaturile sunt pertinente și singura data când mi-a recomandat o vitamina D ceva mai scumpa (cu vreo 3 lei) a fost din rațiuni de modalitate de administrare (era sub forma de spray, mai ușor de dat unui copil care refuza sa ia cu lingurita câteva picaturi). Și oricum, adaosul este de zeci de ori mai mic fata de orice farmacie. Pur și simplu sunt scârbită de farmaciștii clasici, deghizați în farmaciști de fapt, ca sunt fix vânzători la casa de marcat unii, atât de nepregătiți și setați sa vândă brandurile proprii ale farmaciei deși nu le vrei sau cele mai scumpe produse deși ai variante mult mai ieftine care fac același lucru. M-am certat aproape la sensiblu cu una când am cerut ceva MEDICAMENT de gat pentru copchil, nu siropele de propolis și plăntuțe și frunzulițe de mama ma-sii, ca nu au efect și copchilul nu poate înghiți nici apă. Dar știți, eu ii dau x-produs-de-plante și ii merge super bine copilului meu. Tanti, du-te tare, ma doare-n teniși ce ia copchilu’ tău, lasa-ma cu strategiile astea proaste.
NOU
De cele mai multe ori fug cand vad testimoniale fake cu stock photo dar aplicatia pare utila.
NOU
Stirea aditionala aici ar fi ca a aparut o aplicatie ce intelege ce scrie pe reteta :))
NOU
Don’t remind me! Acum o lună am avut o rețetă cu 4 medicamente. 4 farmaciste (in 2 farmacii diferite) plus o asistentă medicală nu au înțeles denumirea unuia din ele.
A trebuit să ajung la asistenta medicului care a eliberat rețeta.
NOU
Este vorba despre retete compensate, aplicatia citeste un simplu cod QR, nu o reteta scrisa de mana. 😉
NOU
1. Aplicatia e shit, am instalat-o de la prima promovare si nu face tot ce se lauda ca face. In afara de faptul ca poti sa vezi variante de preturi si medicamente generice, nu iti spune ce farmacii au pe stoc sau la ce farmacii sunt preturile cele mai bune, doar iti arata pe harta farmaciile din apropiere + erori garla…
2. Din experienta va spun ca la unele medicamente chiar este diferenta mare intre original si generic, nu doar de pret. Studiile s-au facut pe originale, genericele baga direct substanta activa dupa ce ajunge “la liber”, restul substantelor (excipienti etc.) difera si nu s-au facut studii asa serioase pe ele ca la original.
NOU
3. Pe retetele compensate se trece DOAR substanta activa, nu indica un anumit producator, e alegerea pacientului ce ia.
NOU
@Winston experienta de citit Infractoarea pe buda?
Aplicatia nu se lauda ca ar fi conectata la stocurile farmaciilor deci cum ar putea sa-ti spuna unde sa mergi?
NOU
Da frate, mai are o problema, grava din punctul meu de vedere. Nu se duce la farmacie sa imi cumpere si sa-mi livreze medicamentele acasa. Asta este inacceptabil!
NOU
Experienta de bolnav cronic, din pacate… In articolul de lansare, care intre timp a disparut, asa se lauda, motiv pentru care am si instalat-o. Restul mistourilor sunt gratuite, sa fiti sanatosi!
NOU
boss, comenteaza la ce scriu eu, nu la ce zici tu ca a fost nustiucand pe net, pe undeva. tks.
NOU
Comentez despre aplicatie, dar vad ca persoanele implicate reactioneaza agresiv la feedback, in loc sa profite… Am verificat din nou, articolul de care ziceam ca a disparut (nu a disparut, my bad) e la Vali in continuare si zice: “Pur și simplu descarci aplicația, creezi un cont, scanezi rețeta, compari prețuri și te duci și cumperi ce îți trebuie de la farmacia cu cea mai bună ofertă.” Doar ca nu! 😉
NOU
doar ca nu ce? scrie undeva ca aplicația iti ofera si farmacia cu cel mai bun pret? wink wink? ai inteles ce ai vrut tu, dupa care ti-ai pus poalele in cap pe net cu ceva ce nimeni nu ti-a zis. efectiv tot feedbackul tau e zero, pentru ca se refera la ceva ce nu exista.
NOU
Erori garla, feedback zero, ok. Dap, e mai simplu sa dau uninstall decat sa-mi pun poalele-n cap pe net, vorba ta… Cand ma mai mananca degetele sa comentez, poate-mi aduc aminte de ce prefer sa nu comentez de obicei. Merci!
NOU
Winston, wow, chiar ai o problema mare de înțelegere a unui text simplu.
NOU
Subscriu la 2.
Am probleme cu stomacul de 10 ani și e diferență de la cer la pământ între celebrele Omez și Omeprazol românești versus Controloc/Nexium/Losec (nu se mai produce).
Pe cele generice nu doar că le luam degraba, dar mă trezeam noaptea de durere, nu știu ce mama dracului au în compoziție.
NOU
Am instalat aplicația. Este incredibil ce diferențe de preturi sunt între medicamentele cu aceeași substanță activa.
NOU
Cand se pune problema ai bani pentru mancare SAU pentru medicamente iei cel mai ieftin generic, fara discutie. Cand ai efecte adverse de la genericele facute in India sau prin alte parti si DACA iti permiti iei originalul. Nu toti medicii primeau bani pentru a prescrie originalul, si chiar daca se practica in trecut, acum nu mai e cazul.
NOU
@Sam te-as suspecta de naivitate.
Declaratiile de sponsorizare (adica acolo unde au marcat banu’ la vedere): www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/publicitate/sponsorizari-medicamente-de-uz-uman/
NOU
Cand ma duc cu reteta pentru janumet (vad ca avem acelasi tratament), si imi da folie separata pe langa cele 3 cutii sau cum se nimereste numarul de zile, prefer sa las folia aia scoasa din cutie pentru cineva care e in nevoie urgenta de pastile, sa aiba cateva zile acolo, sa fie acoperit.
Cand am vazut pretul pe bon, mi a picat si mie fata. Le primesc compensate dar au inceput sa fie de la o vreme cam greu de gasit.
Ai incercat Diavit?
NOU
nu, dar am renuntat la janumet, ma distrugea la stomac. acum iau Glucotrol cu Pioglitazona
NOU
Eu apreciez cat de informat este cetin despre preturi si substante active din viagra si zanax. Deh….3 copii, se intelege.
NOU
in viata trebuie sa incerci orice
NOU
și cu 3 copii trebuie uneori pe repede înainte >:)
NOU
Eu deja mi-am luat notite !
NOU
corectie, sidenafil e 15 lei 4 cps…:-) alea de 50 nu de 100
NOU
hmmm, iata, un cunoscator:)
NOU
f amuzant și la veterinari, când îți dau kesium/ronaxan cu 5-8 lei pastila, în timp ce amoxicilina/doxiciclina la farmacia obișnuită e 5 lei cutia. se supără dacă le zici că sunt cârnați cu pedale.
NOU
@Mihai: “cârnați”? mă, tu ai fost coleg de beci cu Zelenski!
NOU
Da, au niste preturi medicamentele de uz veterinar….. Veterinara la care merg eu cu cainii mereu imi da retete pt antibiotice de uz uman, tocmai pe considerente de cost. A fost funny cand m-a intrebat farmacista de varsta si kilograme, ca sa stie ce pastile se potrivesc mai bine, si eu am zis 3 ani si 50 de kile, uitand sa precizez ca e vorba de patruped, nu de copil.
Cand era fiu-meu mic am avut noroc ca mama unei colege de gradi era farmacista, si imi dadea mereu explicatii detaliate si varianta cea mai ieftina. Buna idee cu aplicatia, oricum.
NOU
Si uite asa o sa se duca toate stocurile de sildenafil din farmacii :))
NOU
sa se dea cate una!
NOU
Daca citesc nevestele, am pus-o, o sa dormim numai pe spate de acum inainte!
NOU
Sildenafil .. .aha… notat. Multumesc la batranete.
NOU
Incepe sa fie din ce in ce mai captivant in Romania. Pana acum aveam jumate de norma ca trader de energie, trebuie sa urmaresc cine ce oferte are, cand expira contractul etc. Acum mai fac si putina chimie / farmacie. Abia astept ca AUR sa speculeze chestia asta si sa-si mai adauge cateva procente iar noi sa ne miram cum se poate!
NOU
pai da. normal ca speculeaza AUR cand sunt atatia prosti pentru care conceptul de: farmaciile au preturi diferite si “exista mai multe medicamente care au aceeasi substanta activa si preturi diferite” inseamna un concept SF…
oh nu. Trebuie sa identifici tu preturile mai bune. Nu e ca la socialism unde iti dadea tatucu ce ai nevoie?
NOU
Se si pricep aurarii la chimie sau farmacie ca sa inteleaga procedura si sa emita pareri…
NOU
O gramada de reactii la aplicatia asta ce fusese promovata pe blogul prieten acum 2 sapt
Aplicatia pare utila, ma bucur ca searchul dupa numele medicamentului merge acum
NOU
E irelevant dacă articolul e sponsorizat sau nu. MULȚUMESC!
NOU
Cu riscul de a fi Gica contra, nu e chiar asa. Nu toate medicamentele au același efect pt ca au aceeași substanță activa. Ar fi interesant sa între și un medic sau un farmacist sa explice cum sta treaba, eu pot sa spun ca am cel puțin doua experiente unde varianta ieftina are un efect limitat sau chiar contrar a ceea ce ar trebui sa facă, repet, nu sunt specialist
NOU
Ah, mersi de info! Pierdeam ceva timp căutînd pe net corespondențe între substanțe și medicamente, cu mai mult sau mai puțin succes.
NOU
Nu comentez utilitatea aplicației, dar nu poți să pui egal între toate medicamentele doar pentru că au aceași substanță activă. Sunt multe altele care intervin în eficiența unui medicament, de aici o parte din diferența de preț. De sigur, o alta parte din diferența de preț e partea comercială care nu aduce nici un beneficiu bolnavului. Iar meseria de farmacist a fost transformată într-una de vânzător. Daca ți se pare interesant pot să scriu mai pe larg un text.
NOU
sigur
NOU
Mācar acum sint generice pe piata, dar cind nu erau nici macar in vise si o cutie de Baraclude (fara echivalent) costa 1750 lei, aveam nevoie de trei in plus, peste reteta, ca sa ” acopar” contractul si nici nu gaseam.. Ce sa mai spun… Mafie, nu altceva.
NOU
Eu altceva vreau sa stiu: De ce sti tu cat costa Viagra si cat costa Sidenafil? Ha?
NOU
sunt batran…