Pe 30 iunie, unul din prietenii mei de treaba de pe facebook m-a reclamat, la Facebook, că mă impersonez pe mine însumi de numa numa. Facebook nu a stat cu mâinile în sân și m-a blocat pe loc, pentru că nu se face să impersonezi o vedetă de asemenea calibru de până și Andreea Esca bălește de invidie la mine. Mi-au cerut buletin și o filmare live cu mine, ceea ce le-am și trimis, evident, în filmare, spunând Muie Mark. E posibil ca asta să fi afectat relația dintre mine și moderatorii români, pentru că, la 6 zile distanță, contul meu de facebook încă este blocat.

Sincer să fiu, singurul motiv pentru care aveam acel cont sunt noutățile de care mai aflam de la alții, gen mă țineam și eu la curent cu diverse bârfe, mai vedeam o poză haioasă cu prietenii, chestii de astea. A, și mă bătea nevasta la cap să am cont, bănuiesc că din cauză că vrea să mă urmărească sau ceva.

Doar că devine evident că am mai mulți hateri decât prieteni, iar pe o platformă media unde găștile de useri decid dacă ești prezent sau nu, nimic nu are sens. Și chiar nu are rost să mă stresez, când eu, de fapt, sunt Jared Letoul propriului canal de social media, adică arhiblogul.

Așa că, prostioarele astea pe care le mai puneam eu, le găsiți, momentan, pe canalul de telegram al blogului și le puteți dezbate de zor pe grupul vesel. Va rămâne pagina de facebook, care funcționează independent, pe un user fake, din simplul motiv că e necesară pentru campaniile care plătesc mâncarea copiilor mei și leasingul la mașini.

A, și mi-am mai propus să pun varianta video a postărilor pe canalul de Tik Tok, pentru că sunt sătul de monopolul Facebook și Youtube.
În rest, vreți să vă manifestați și altundeva, sunt pe Telegram și atât.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

9 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ce cretina e scuza asta cu Covid19. Nu tinea nici in pandemie, ca doar nu-si chemau moderatorii la birou.

  2. #2

    si fara twitter?

    Te inteleg, desi nu am trecut prin aceste momente mi-am inchis (definitiv, nu numai suspendat) contul de cartea fetelor de mai bine de 5 ani.
    Mie mi-a creat mai multe neajunsuri decat momente fericite. Traiesc foarte bine fara el.

    • #3

      twitter e mort oricum in romania

    • #4

      E un român mișto pe care îl urmăresc pe twitter:
      twitter.com/Miyhnea?s=20&t=RNQ_GTJrUNX9EgU4ayviQg

      Din păcate, cu suspine și regrete vindicative, nu mai pot intra pe canalul de Telegram pentru că AM FOST DAT AFARĂ, băga-mi-aș, scoate-mi-aș, minuna-m-aș :))

    • #5

      cine te-a dat afara bai??? user!

    • #6

      Nu știu, masonii, ăștia 🙂 Mă luasem în gură cu niște băieți din ăia mari specialiști în război și subtilitățile spiritului ucrainean, și tăbărâseră vreo câțiva pe mine, și mie îmi plăcea, i-am cam făcut terci, dar puteam să-i fac și mai terci, când, iaca na, fusei dat afară. Cam după prima lună de război, așa :)) Nu-i bai, oricum nu mai intru pe Telegram decât super rar, acum Twitter și dailykos sunt baza pe Ucraina. Oricum, știu să conjug verbul „a suge” în rusă, sunt invincibil. Poka! :* :* :*

    • #7

      Maithunele, tata, nu ma ajuti si pe mine cu f’o metodologie buna de predat limba romana pentru straini? Nu d-alta, da’ sunt “en galère”. Nu sunt prof “la baza”, n-am studii superioare, da’ acu’ predau romana unor debutanti absoluti.

    • #8

      Pai mai @Maithun, lasa ca si tu te comporti ca o fecioa… heh, da, hrm… 🙂 mai bine sa lasam asta, baga inapoi pe telegram, poti sa dai direct din browser daca nu vrei cu instalat de app

    • #9

      @neazapada: M-ai prins! 🙂 Dă-mi un mail (via Cetin) și îți trimit ce am (nu multe, câteva chestii în engleză). Va cam trebui să-ți încropești tu materialele și să dozezi gramatica (că trebuie și asta, n-ai încotro) + vocabular în funcție de elevi.
      – contează mult și limba lor maternă, ideal e să găsești structuri/chestii gramaticale similare, așa le rețin mai ușor; când le predam mai demult chinezilor, la un moment dat am renunțat să le mai explic cu genuri și alea, că nu le intra în cap, așa că de exemplu la adjective le predam o formă și basta (băiat frumos, fată frumos, mere frumos), iar la verbe trecut/prezent/viitor la o persoană (eu face, noi face, noi mănâncă mere roșu); firește, dacă ai cu cine lucra, e bine să îi înveți totul ca la carte
      – ținta mea era să maximizez ce pot să exprime cu structuri gramaticale & vocabular limitat; odată ce au învățat pronumele + câteva verbe de bază + substantive & adjective ușor de reținut + ceva prepoziții/conjuncții/adverbe, pot deja să construiască propoziții și atunci își dau drumul și la vorbit
      – la gramatică am simplificat la sânge, că altfel o iei și tu și elevii razna; nuanțele și excepțiile se pot completa pe parcurs;
      În fine, îți trimit pe mail ce am și dacă e mai vorbim.
      Spor!