Am avut și eu curiozitate, ca orice rromân cu rate neplătite, de a-mi verifica situația creditelor restante raportate la biroul de credit. Așa că, după un ping-pong de vreo săptămână cu cei de acolo, care îmi tot explicau că semnătura schițată de pe tăblița grafică nu este corectă, trebuie neapărat să printez, semnez CU PIXUL, scanez, până la urmă am primit-o.

Eh, surpriză.
Sunt raportat, desigur. Prima rată e cea de la Banca rromânească, creditul pe care eu am ales să nu îl mai plătesc atunci când banca a ales să îmi dubleze rata, pentru că na, atunci când e criză, e normal să dublezi ratele fraierilor, pentru a păstra profitul investitorilor. Eh, acum au un profit lunar mai mic cu minim 200 de euro. Nasol.

Al doilea raport e tot de la banca rromânească, de la un card de credit, plătit de mine integral, card primit obligatoriu, odată cu creditul anterior. Cum s-a întâmplat? Simplu. Banca rromânească nu reînnoiește cardurile automat, așa cum ar face orice bancă normală. La expirarea cardului, tu, din proprie inițiativă, trebuie să te duci să faci cerere pentru card, aducând din nou toate actele pe care le-ai dus la cererea inițială. Problema e că chiar dacă tu nu mai ai cardul, ei comisioane de întreținere tot îți iau.

Eu am aflat că mi-a expirat atunci când am băgat cardul în bancomatul BR și pur și simplu mi l-a oprit. Am urcat sus, o tanti flegmatică m-a informat că e expirat și că așa e normal, nu cum spun eu că e la raifaizăn sau alte bănci neprofesioniste. Și aveți de plată 700 lei comisioane. Adică 70 de bani, în monedă rromânească. Dar să știți că sunteți în baza de date a datornicilor, îmi pare rău, trebuia să treceți mai devreme. Păi și dacă vă plătesc, mă scoateți? A, nu, nu mai e treaba noastră. Partea pe care o regret din inimă e că am plătit acei 70 de bani.

A treia înregistrare e cu surprize și aș fi foarte curios să trec odată pe la Finansbank, să văd ce și cum. Aveam la ei, când eram mic și prost, un card de credit cu o limită de vreo 3000 euro. Limită pe care am păpat-o în 2 timpi și 3 mișcări, desigur. După care am început să plătesc dobânzi. Băi, dar dobânzi. Aveam pe vremea aceea venituri de circa 1000 euro pe lună și niciodată nu aveam bani, tot timpul trăiam pe credit, ca să plătesc dobânzile cardului.

Așa că m-am dus, am făcut un credit de consum (pe care l-am plătit ulterior foarte ușor) și am închis cardul. Am tăiat acel card în fața domnișoarei de la ghișeul Finansbank. Acum observ cu interes că sunt trecut cu o datorie neplătită de 25 de lei. Partea proastă e că ma`mare a mai ținut actele respective, deci dacă m-aș duce la ei, nu aș avea ce să dovedesc. Partea bună e că nu îmi pasă, oricum trebuie să fii tâmpit să îți iei credit în vremurile astea.

Așa că poate fi interesant să vă faceți un credit check. Cine știe unde o să vă găsiți datori, deși vo nu mai aveți treabă demult cu ei.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.