Acum e la modă să vorbim se sistemul privat de asigurări de sănătate şi cât de bun e, şi cum vin ele firmele tari din domeniu, care au spitale particulare tip Euroclinic, unde ziua de spitalizare costă 1000 de euro, dar măcar ştii pe ce dai banii.

Tineret mândria ţării, spitalele particulare din România sunt doar locul unde eventual poţi să îţi faci nişte analize extrem de scumpe şi nişte medici foarte scumpi îţi vor băga termomentre în fund. Asigurările private de sănătate îţi asigură aceleaşi analize, contra aceloraşi bani mulţi.

Dacă printr-un ghinion ai cea mai banală apendicită, operaţia se va petrece tot într-un spital de stat, la aceiaşi doctori şpăgari care vor cere bani pentru prestaţia lor. Tu personal nu vei plăti eventualele cheltuieli legale de spitalizare. După ce îţi revii din operaţie şi trec cele 2-3 zile de recuperare, te vei întoarce la spital, unde iarăşi, aceiaşi doctori scumpi, îţi vor monitoriza evoluţia.

Aşa că, dacă sunteţi terifiaţi de posibilitatea de a ajunge într-un spital românesc, aşa cum sunt eu, staţi liniştiţi.
NU AŢI SCĂPAT.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Eu as alege un sistem privat de asigurari de sanatate doar pentru simplul fapt ca banii pe care ii dau la asigurare vor fi folositi doar pentru medicamentele si interventiile de care as avea eu nevoie. asta intr-un stat care ma lasa sa aleg intre cele doua optiuni. Intr-un stat care m-ar lasa sa aleg intre asig. de stat, privat si fara as alege fara ezitare ultima optiune…dar mnoh… cred ca e o utopie tara in care dreptul de a alege sa fie sfant… 😀

  2. #2

    la noi daca ai asigurare la casa, esti obligat sa iti mai faci una, ca asa vrea boc. deci sa fim seriosi:)

  3. Ce va bateti capul cu asigurari de sanatate si doctori scumpi?
    Spuneti tatal nostru in fiecare dimineata ca Videanu si o sa fiti sanatosi tun.

  4. #4

    Eu zic sa ne mobilizam, apucam fiecare dintr-un colt si mutam tara cu totu’ si o ducem undeva prin america,canada sau germania.our shit theyre problem.

  5. nu stiu preturile altor interventii in spitalele private dar am auzit din ce in ce mai multe femei care se duc sa nasca acolo. am vizitat o prietena dupa ce a nascut si mi`a placut cum arata clinica, nici nu se compara cu spitalul matern (de stat).
    ai postat calculul ala cat a costat nasterea, cred ca ai ajuns pe la 1000 euro. atata costa o nastere la o clinica particulara, macar acolo e curat si dai toti banii intr`un singur loc, nu te stresezi sa dai atentii la asistente, doctori, femei de serviciu, tipu` de la poarta, etc.

  6. Avem noi un spital privat la Oradea unde tot tratamentul (de la analize si pana la interventii chirurgicale) se face pe bani. Se face totul de la anestezie pana la neurochirurgie, au inclusiv aparat de rezonanta magnetica nucleara si CT despre care spitalul de stat din Oradea nici nu viseaza.
    Tratamentul costa (chiar zeci de mii de lei, depinde de problema pe care o ai) dar ai parte de servicii de calitate (mi-a povestit cineva care a fost internat acolo). Poti incerca sa profiti si de CAS pentru a fi tratat gratuit, dar cum fondurile sunt din ce in ce mai mici in fiecare luna, nu prea ai sanse…

  7. @maddy cand sotia mea a nascut (la stat) mi s-a urat de serviciile gratuite (= asistentele nici nu se uita la tine, moasele se plimba prin sala de nasteri cu sandwich-ul in mana si cu parul atarnand pe afara).
    Noroc ca am avut un doctor bun (n-a acceptat atentii) care a fost acolo tot timpul si se certa cu personalul din subordine pentru conditiile de kkt.

  8. erata: nu e doctor bun pentru ca nu accepta atentii…

  9. Nu e chiar asa. Clinicile private au sali de operatii, saloane de recuperare etc. Si nu te duci la spital dupa.

    Sora prietenei mele s-a operat de apendicita la o clinica privata si a fost foare bine si nici n-a trebuit sa se duca la spital la control.

  10. #10

    Problema cu sistemul sanitar, si nu numai cu el este ca se incearca totul pe hartie, la nivel birocratic, atat. Si din pix nu poti sa ai sitem de sanatate sanatos, sistem de invatamant, justitie etc.
    Toti sunt experti pe hartie. S-au perindat ministri, secretari de stat si fiecare a venit cu foaia lui. Noi suntem doar statistici, atat ( s-au nascut trei, au murit doi – ura…creste natalitatea).

  11. Clinicile private nu-si asuma niciun risc. Iti fac operatii usoare, ca la carte, dar la orice complicatie te fac pachet si te trimit in sistemul de stat.

    Iar doctorii buni tot in sistemul de stat sunt, pentru ca acolo au cazuistica interesanta si, de ce nu, de acolo isi pot trimite pacientii usor la propriile cabinete particulare. Ce interes ar avea deci sa treaca in sistemul privat?

    • #12

      iar in sistemul de stat ajungi tot la spaga:))) plus asigurare, nu?

  12. Clinicile private suna bine, arata bine, dar nu am descoperit inca una completa, au servicii pe bucatele, chiar daca au sala de operatie, au medici de o singura specialitate. In cazul nasterii au doar ginecolog, asistente, dar daca apare o complicatie te transporta la un spital public.

    Daca alegi spitalul public, macar iti alegi medicii(pe cei care te-ar opera intr-un caz nefericit).
    Iar in ce priveste spagile, doua zile de spitalizare si o nastere la o clinica privata din cluuuuj costa 7000 lei. Conditii bune, dar dezavantajul expus mai sus. Oare spagile se ridica la atata?(intrebare legitima, ca habar nu am care sunt spagile mai nou).

    • #14

      buzaneagra, pe mine nasterea m-a costat putin peste 1000 de euro, dar niste conditii betoing, la maternitatea ilfov

  13. da si nu, da in sensu ca in spitalele particulare nu exista aparatura necesara unei interventii de urgenta (in cazul unei complicatii, chiar si la o nastere, pacienta este trensportata de urgenta la stat), si nu, pentru ca, din ce in ce mai multe spitale particulare iti ofera servicii de calitate, inclusiv operatii (ce e drept, momentan simple) si nu la preturi exorbitanta. Am ca si exemplu o clinica de ginecologie din cluj, sora-mea a nascut primul copil la stat, si cu toate spagile date de la doctor pana la portar, a iesit mai scump, decat a platit la clinica privata (unde l-a nascut pe al 2-lea copil, la doi ani dupa) … si normal, nu are sens sa vorbim de serviciile prestate de catre “hotel”. DAR, am inteles ce vrei sa spui, si asa e, NU poti scapa de sistemul sanitar de stat … din simplu motiv ca NU exista aparatura necesara in clinicile private… cel putin nu inca

  14. Oare parintii nostri tot 1000-2000 de euro plateau pt ca sa fie mai fin cearsaful sub bucile noastre?

  15. E discutabil, exista variante.

  16. #18

    @Arhi : Ai nascut?:))) (nu m-am putut abtine )

    La subiect, oarecum. Si sotia mea a nascut in CJ , la o clinica privata. Da, sunt conditii.Da, platesti mult pentru ele. Medicii se ocupau numai de asa ceva, insa nu am ajuns in situatia de a se complica lucrurile sa vad ce se poate intampla. Din fericire pentru noi.
    Si treburile astea cu asigurarile is cu dus si intors….Daca ajung sa semene cu RCA-ul (sau CASCO) , poate ajungem sa ne batem ca sa primim banii ce ii meritam. O sa ajunga sa aiba “inspectori de daune” , ca nu cumva sa te fi imbolnavit singur:D

  17. #19

    @Dorian
    Nu, nu plateau atata, dar pe vremea aia daca murea un copil prin spitale era mult mai complicat de scapat decat acuma. Doar nu degeaba a aparut decretul ala impotriva avorturilor( ala din cauza caruia au aparut “decreteii” )

  18. arhi, cred ca sistemul privat nu este inca o alternativa serioasa pentru ca nu are “acoperire” si la vascauti.
    Si trebuie facuta o distinctie intre clinica si spital. In clinica te duci la consultatii, la analize, primesti recomandari si ai plecat acasa.
    dar spitale private cu servicii complete sunt – nu cunosc euroclinic, dar am experiente pozitive cu medlife. si pun si un link la intamplare – ca sa vedeti ca sunt destul de multe si complexe interventiile chirurgie generala.
    In acelasi timp – acum 3 saptamani bebele meu exploda in pampersi – era joia cand ni s-a recomandat coprocultura. Ghici care a fost singurul loc unde ni s-a acceptat proba? Medlife! Pentru ca analiza asta trebuie urmarita 3 zile si nu statea nimeni sa o pazeasca peste weekend.
    Problema este ca nu sunt acceptate la decontare serviciile din sistemul privat – in baza asigurarii de sanatate retinuta din salariu.
    Toata discutia cu medicii care lucreaza si la privat este o falsa problema – diversiune damboviteana de a abate atentia de la tarele unui sistem nenorocit. Pentru ca in loc sa fie vazut ca un tot – in care sistemul privat e complementar celui de stat – e mai bine sa dezbini si sa tratezi alternativa privata ca pe motivul (fals) al problemelor de la stat.
    Si inca ceva – nicaieri in lumea civilizata directorul spitalului nu este medic. Ar fi si contra-productiv sa il iei pe unu scolit ani buni si sa il pui sa verifice facturi si sa nu uite sa comande dezinfectant. De-aia exista scoli speciale de management sanitar – ca sa existe oameni care cunosc nevoile unui spital si sa duca ei grija treburilor administrative, iar medicii sa isi vada de treaba lor.

    ma opresc aici – nu e cazul sa povestesc de experienta “administrativa” cu fundeni sau de cei 7 ani de asigurat in sistemul german (atat de stat cat si privat). ca nu a ajuns pana acolo discutia….
    numai bine!

  19. Sistemul privat de asigurari functioneaza destul de ok. Eu am asigurare de genul acesta(medicala+stomatologica), platita de angajator.
    Ei bine stomatologul mi-a emis factura, si peste vreo 5 zile banii imi erau pe card. Toata suma. 🙂

  20. #22

    Eu am umblat vreun an prin spitale. La Sf. Ioan, la Militar, La Medlife si la Sanador.
    Concluzia a fost ca cei care s-au ocupat de mine la cele de stat au fost ceva mai draguti si pareau chiar mai interesati de ce mi se intampla decat cei de la privat.

    La stat arata mai jalnic cladirile, iar la ORL ustensilele alea zici ca au fost utilizate la resuscitarea lui frankenstein. Nici doctorii care fac analizele nu sunt cei mai draguti. Probabil au pacienti pe banda de dimineata pana seara, si sa te uiti in urechile lor si sa le dai cu diapazonul nu cred ca e foarte incitant. Am stat intr-o rezerva cu doua paturi, si era foarte ok. Avea si tv, si daca aveai un cablu de retea si laptop la tine, puteai sa te dai si pe internet ca erau niste prize in perete. Astia mi-au facut si “Scintigrafie”, o procedura “radiocativa” pentru a urmari cum functioneaza organele in timp. La privat nu gasesti asa ceva. Doctorita vine din cand in cand si-ti zice sa te duci sa faci analize. Iti explica asa in mare pe unde, dar trebuie sa te descurci singur. Intr-o saptamana invatasem spitalul ala pe de rost la cat m-am ratacit incercand sa ajung la ecografie sau la cardio. Plus ca la usa trebuia sa cam astepti ca sunt si alti oameni. Cam inghesuiala, scaunele, daca prindeai unul, aratau jalnic. Intrai, tac-pac, la revedere. Pe banda. Dar doctorita care se ocupa de mine parea interesata, asculta ce-i povesteam, si venea proactiv cu idei despre ce se poate face.

    La Medlife totul arata minunat. Primesti pijamalute, papucei, camere mari de o persoana sau doua, TV LCD, mancare buna. Acolo am stat vreo trei zile. In timpul asta m-am intalnit cu doctorita de vreo trei ori. La inceput, a mai trecut o data sa ma intrebe de sanatate si la externare. In rest am umblat iar la analize. Venea o asistenta care te lua de mana, te ducea, statea dupa curu’ tau si te ducea inapoi. Medicii specialisti care-mi faceau analizele erau preponderent tineri, si in general dispusi sa faca o gluma. Mi-au recomandat vitamine si m-au trimis acasa. La internet nu m-am putut conecta ca era wireless si mi-au tot zis ca-mi dau parola, dar au uitat.

    La Sanador am zis ca as vrea sa fac o endoscopie. Tanti de acolo avea o atitudine de gestapo. “Inca un ipohondru cu bani!”. Cam naspa ca bani nu prea aveam, dar vroiam sa termin o data cu povestea asta, si la Sanador se putea face cel mai repede. Plus ca sufeream, si nu aveam nevoie de atitudinea aia. In final, “no, daca vrei musai, vino maine”. Doctorita a intarziat vreo jumate de ora, timp in care am stat intr-o rana pe masa de operatie. Fara multe menajamente, mi-a bagat aia pe gat (ca sa ma invete minte sa nu mai vreau data viitoare), totul durand vreun minut. La sfarsit, in biroul dumneaei, mi-a zis ca am gastrita si “Epilobacter Pilori”. Ia pastilele astea si pa. Degeaba am incercat sa-i explic ca nu am venit pentru gastrita, si poate imi da un sfat ce sa fac in continuare. M-a expulzat rapid. 600 de lei toata povestea, parca. Probabil corporatistii in genere sunt ipohondri, si nu se sta mult la discutie.

    La militar nu am fost internat, dar ma chemau in fiecare zi sa-mi faca analizele de la capat. Colonoscopia a fost partea de noutate. Doctorul a fost foarte interesat si a vorbit tot timpul pe un tot care empatiza. Asistenta care mi-a facut clisma era varza. Incerca sa-mi bage un bat in fund, dar ala nu vroia sa intre, si m-a chinuit de numa. Apoi mi-au zis niste prieteni ca in general se pune nitica vaselina, dar proasta nu stia, sau ii placea sa ma violeze. Doctorul acela a fost cel care m-a ajutat sa inteleg cam de unde vine problema si mi-a dat primele indicatii care m-au insanatosit.

    As vrea sa mai adaug ceva despre un prieten de-al meu, doctor chirurg in Fundeni. Daca vreau sa-l iau in Vama cu mine, trebuie sa ma programez cu o luna inainte. Omul lucreaza de dimineata pana seara. Dimineata inseamna ca la 6 e acolo. Si pana la 5-6 seara uzual, mai tarziu daca are urgente. In fiecare sambata si duminica face vizita deci la 8 trebuie sa fie acolo si nu scapa mai devreme de 12. Deci nu exista planuri de weekend. Cand isi programeaza o iesire la un film, este sunat ca trebuie sa vina de urgenta la o operatie. Operatiile de 8 ore nu sunt o raritate, timp in care stai numai in picioare concentrat acolo, si in ultima vreme am inteles ca nu a mers nici aerul conditionat. De patru ani a facut o multime de transplanturi si a operat peste 300 de cancere. Acum s-a specializat, dar anul trecut nu era ceva neobisnuit sa-l pescuiasca smurd-ul cu elicopterul sa-l duca la Craiova sau la Cluj pentru o recoltare. Omul asta are salar de 720 de lei. Din fericire pentru el este pe picior de plecare catre tari unde efortul lui este apreciat. A, si daca mai era nevoie sa zic, in liceu a fost primul, la facultate tot asa, si la rezidentiat a fost al saptelea din toata tara. Ii place ce face, si cand pacientii ii dau bani, ii primeste. Pentru ca mama lui e femeie de servici la o scoala intr-un orasel de rahat, tata n-a avut de la 6 ani, si trebuie sa plateasca chirie in Bucuresti, sa-si cumpere de mancare, sa aiba un abonament la internet, si, culmea tupeului, sa-si poata cumpara o bere in Vama Veche. Benzina o platesc eu de cate ori pot, desi el nu m-ar lasa.

  21. Arhi, daca vrei sa scapi de spitale mananca sanatos. Sincer la greutatea ta si la regimul alimentar (ce ai mai bagat pe blog) – ai sanse mari sa vizitezi spitalele in urmatorii ani. Oricum observ ca te intereseaza subiectul; cea mai buna sursa de informatii mie mi se pare blogul lui Cristian Margarit (dupa parerea mea unul dintre cei mai buni nutritionisti din tara). Desi cateodata e cam extrem :)) Oricum ai ce invata de la el – baga din cand in cand cate un articol chiar inspirat 🙂

  22. #24

    Cat am lucrat in Romania, am avut bineinteles asigurarea medicala obligatorie, la stat + asigurarea platita de locul de munca, la o clinica privata. Investigatiile de care am avut nevoie + tratamente etc, in Romania, nu au fost majore si am preferat sa merg mereu la clinica privata, unde abonamentul era deja platit. E drept, unele investigatii care depaseau plafonul acoperit de asigurare, a trebuit sa le platesc din buzunarul meu. A meritat, dar poate doar din cauza ca erau minore. A meritat pentru ca m-am simtit respectata, m-am simtit client, nu o vita care n-are ce face acasa si a venit sa deranjeze asistentele ( la stat, in multe cazuri, asa m-am simtit, nu neaparat cu medicii, ci mai mult cu asistentele, plus ca trebuia sa dau spaga pentru nesimtirea cu care ma tratau. Au fost si cazuri in care experienta la stat, a fost una ok, dar rare cazuri, de fapt doar o data – la urgenta la floreasca). In Olanda, platesti asigurare obligatorie, dar privata. Chiar daca tu dai 100 de euro ( e valoarea minima) pe luna pt asigurare, cand mergi la medic in olanda, primii 160 de euro pe an ( pe tratamente, investigatii etc) tot din buzunarul tau ii dai. Dupa aia intra asigurarea, in felul asta se mai raresc din bolnavii inchipuiti. Si nu are sens sa explic cum esti tratat in spitalele olandeze…

  23. @arhi – 1000 euro??? sotia ta a facut cumva a nascut prin cezariana? oricum ar fi, e scump al dracu’. Cumnata mea a nascut prin cezariana acum o saptamana si i-au cerut 1000 RON + nimicurile pentru asistente(10 lei/zi/asistenta) iar despre conditii pot spune ca erau super(avand in vedere restul spitalelor), camera separata cu doar 2 paturi, tv color si cu telecomanda:D, dus cu apa calda si toaleta si nu mai pun ca era curat si aerisit.

  24. #26

    da du-te in ungaria, acolo intr-adevar au conditii 🙂
    E o optiune destul de atragatoare, daca tii la sanatatea ta

  25. Ar trebui sa le facem reclama la doctorii care nu iau spaga si te trateaza cum trebuie chiar daca sunt foarte putini.

  26. Cum bine povesteau multi, acum, de cand cu tragedia de la Giulesti, daca ai probleme la clinica privata, tot la spital de stat ajungi! 😉

  27. #29

    Ajungem in Romania sa ne minunam ca aveau apa calda si tv color la spital…Uaau.
    In tara asta, numai sa nu te imbolnavesti brusc.
    Era aseara parca la OTV sondaj : credeti ca e vina asistentelor ca au fost neglijente si nu au supravegheat copiii de la maternitatea Giulesti ?

    Nuoo, e vina plozilor alora needucati de parinti, si na, asa a vrut Domnul, in primul rand.
    Tara de cacat…

  28. #30

    aoleoooo, sariti! nu se mai poate cu sanatatea! bre, citi dintre voi aveti habar cit platiti pe luna la sanatate? daca nu stiti, marsh la kkt de sclavi. sa cereti conditii lu’ pulea!

  29. #31

    Serviciile medicale sint extrem de scumpe in lumea civilizata. Faptul ca o clincia privata te trimite pachet la spital pentru complicatii arata ca in fapt sint doar niste pseudo clinici. Cind spitalele de stat vor incepe sa-i taxeze pentru urgentele trimise, atunci veti vedea adevaratul pret al serviciului medical. In canada ziua de spitalizare costa 1100$ incluzind masa, casa si faptul ca ai serviciile medicale asigurate 24 de ore din 24. Servicii medicale care la platesti in plus!
    Asta e pretul pentru cel care nu este acoperit de asigurare medicala (turist in canada sau persoana care insista sa stea inca 1-2 zile in spital dupa ce doctorul recomanda externarea).

    Exista clinic private care fac in general analize medicale sau mici proceduri insa costuril sint mari (exemplu: un full MRI costa 2500)

  30. #33

    Eu am asigurare privata de sanatate de vreo 5 ani si am suferit doua interventii chirurgicale in acel spital PRIVAT, fara nicio legatura cu unitatile bugetare.

  31. #34

    Adi, pe prietenul tau despre care ne-ai povestit, il chiama cumva Cristi si lucreaza la urologie?.Si..foarte adevarat ce ai povestit….au un program infernal din care motiv, de cele mai multe ori planurile sunt contramandate , vesnic contramandate…:(