Cămătarii de la iCredit nu îți taie un deget dacă nu plătești. Nu, în nici un caz. Cămătarii de la iCredit nici nu te bat sau nu îți violează familia, dacă nu plătești. Cămătarii de […]
După cum știți, m-am pregătit în amănunțime pentru acest campionat mondial, pentru a-l putea urmări în toată splendoarea sa. Televizor de 127 de centimetri, media player cu internet, în cazul în care pică cablul, rezerve […]
Când am dat eu bacul, în 1993, OMIENOUASUTENOUAZECISITREI, limba română oral era examen. Real. A fost unul din examenele care mi-a futut nota finală, pentru că am luat 8 la el, deși la scris luasem […]
Ieri a fost o zi de consolidare a iubirii mele pentru organele de represiune ordine și disciplină cetățenească. Primul act de iubire s-a consumat pe centură, unde tipul din imagine îmbrățișa porumbul, în BMW-ul proprietate […]
La ultimul meu loc de muncă cu birou, șef, sarcini și altele, adică la defunctul Happyfish (odihnească-se în pace, a reușit patronul să îl îngroape definitiv), când mă plictiseam, aveam un remediu fenomenal.
Mai crede cineva că domnul profesor Voiculescu va fi condamnat vreodată, în vreun dosar? Dosarul s-a amanat pentru ca 2 inculpati, Popa Corneliu și Petre Alexandru, nu au avut avocați, astfel încât la termenul următor […]
Blogger simpatic, afectat de criză, pun parchet la prețuri modice, nu cu mult mai mari decât prețul pieței. La cerere, ofer și autograf, pe fiecare placă în parte.
Voiam inițial să scriu că suntem un popor de superficiali, dar, la o analiză mai atentă, am reformulat. Vă rog, nu apreciați melodia, nu asta e relevant. Ea e Oana Radu. Cum, nu știți cine […]
Azi voi avea imensa plăcere de a monta parchetul casei de la Măgurele. Pentru că românul e descurcăreț și poate repara o dacie cu o sârmă. Sau poate pentru că cei ce te-au aburit să […]
Am fost iarăși cu copiii la Terra Park, pe bulevardul Timșoara. Bănuiesc că vă interesează niște idei, pentru propriii plozi. În Primul rând, deși e deschis deja de cât, 2 ani cred, în continuare e […]
Ieri a apărut pe facebook chestia asta, pusă de danone și văzută de mine la Sir Exarhu. LE: Am primit, pe mail, o mizerie identică, de data asta de la prietenii care nu se schimbă […]
Zilele trecute am aflat cine a scris reclamele la Dedeman. Adela. Romantismu-i desuet, vino să îți cumpăr glet. Te-aș lipi să stai cu mine, doar cu aracet, vezi bine Sexu-i doar o valvataie, hai să-ți […]
Nu, nu punct final subiectului Simona, care a jucat azi într-un mare fel. Da, a pierdut, dar a jucat superb, încă nu e vremea ei. Vine și ea. Altceva voiam să zic, legat de subiectul […]
Poate v-am mai zis, în piață la Baia Mare se face probabil cea mai bună brânză de burduf din lume, ingredient esențial în miraculoasa cură de slăbire a lui Arhi. Ultima oară când am fost, […]