Bântuie de câteva săptămâni o mazetă cu Semnează inițiativa cetățenească Fără penali, în care ar trebui să semnăm o chestie prin care le este interzis accesul în funcții publice celor care au fost condamnați. Desigur, în spatele ei sunt USR și angrenați toți hipsterii care VOR SCHIMBA LUMEA.

Așa cum e și normal, nimeni nu explică nimănui că o astfel de inițiativă, după ce strânge numărul cerut de semnături, are o singură finalitate. În parlament, unde, dacă vrea parlamentul, care are dreptul suprem de legiferare, este discutată și aprobată. SAU NU. Dimpotrivă, se lasă să se subînțeleagă că dacă se strâng semnăturile, gata, problema e rezolvată.

Acum gândiți-vă cum ajunge în parlamentul cu majoritate simplă PSD-ALDE o astfel de inițiativă și care va fi finalitatea ei. Da, exact, vor vota penntru și o vor transforma în lege organică, care va schimba complet fața politicii românești.

De ce mă scot din minți tâmpeniile astea flower power?
Pentru că risipesc orice fel de spirit cetățenesc. Semnează pentru o inițiativă despre care noi știm că nu are nicio șansă! Astfel, tu ți-ai făcut datoria, noi ne-am făcut datoria, hai să mergem să bem o cafea la irishul de lîngă victoriei, că e mai aproape.

Oamenii nu sunt potențați către inițiative reale, către lucruri tangibile, către dărâmat primăria, guvernul și arat în loc, după care presărat sare. NU. ei sunt îndemnați să semneze, să facă voluntariat pe căcaturi fără sens, fără început și fără viitor. Dar câtă mândrie e și cum am reușit noi să facem chestii.

Sigur, nu poți spune așa ceva, pentru că apar tonții cu dar vai, de ce critici, de ce nu faci, dar implică-te, fă voluntariat, doar așa schimbăm.
Sictir, idioților. Vă detest cum detestă Dragnea pușcăria.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

51 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cam 90% dintre iniţiativele cetăţeneşti sînt de genul: mutat scaune pe puntea Titanicului la o oră după impact. Vreţi un oraş mai bun, căscaţi ochii odată la patru ani, la locale. Vreţi un parlament cu oameni OK? Aici e mai complicat, şi eu aş vrea atmosferă respirabilă pe Marte.

  2. #2

    Din punctul meu de vedere tot USR prin aceasta initiativa cauta sa obtina ceva capital politic. Au atras si ceva vedete alaturi de ei. Totusi la un popor care e invatat sa i se dea, asemenea initiative sunt frectii la picior de lemn. O solutie ar fi sa adune tinerii si sa le faca o minima educatie politica prin licee si facultati.

    • #3

      Aia mai lipseste, politica in licee…mai ai frati?

  3. #4

    Singura utilitate a petitiei e ca ar putea sa o foloseasca Iohannis ca argument daca ar declansa el Referendumul… “Uite ca romanii vor altceva, aveti aici dovada”. Dar il asteptam de un an sa tot iasa in fata.

    • #5

      right, johannis, da.

    • #6

      Mi se pare fascinant cum oamenii inca mai asteapta lucruri de la Iohannis.

    • #7

      bă, trec naibii 4 ani și voi tot nu v-ați plictisit să așteptați să facă iohannis ceva?

    • #8

      garantez ca Anton si Dumi sunt persoane diferite, de pe IP-uri diferite. :)))))))))

  4. #9

    Atunci să stăm degeaba, ce rost are să mai facem ceva, lasă-i p-ăia de la PSD & ALDE să facă ce vor că oricum e ca ei, nu? PLM, gata, m-am resemnat, ce viață frumoasă avem.

    • #10

      marine, nu fi mai prost decat prevede legea. tocmai asta zic, ca nu faceti nimic, sunteti doar niste hipsteri basiti care angreneaza aiurea oameni in ceva ce sigur nu are finalitate.

    • #11

      @cetin.
      orice actiune civica care capata amploare mare trimite un mesaj, bai, nu va mai voteaza nici sulea!
      politicienii vor voturi, iar cand observa ca masa de plebei opozanti creste pana devine majoritara, incep sa-si faca niste calcule gen, facem curat sau disparem ca specie politica? d-aia unii fac reforme sau curatenie in partide.
      apoi, bine si intelept ar fi ca opozitia si opozantii sa cam termine cu apelativele neplacute la adresa fanilor PSD (ca asta e din ciclul “dezbina si incaiera-i drace, ca si mie-mi place si ii stapanesc mai usor” si avem nevoie sa fim dracului mai uniti). ca jignindu-i ii vei tine in continuare in tabara PSD, dar explicandu-le frumos de ce acest maret partid nu lucreaza in interesul lor sunt mai multe sanse ca cativa sa inteleaga si apoi sa predice mai departe.
      deci nu mai dati la capatana oricarei initiative civice care nu implica zmulgere de cap, dat foc si arat, pentru ca 1. asta nu merge si 2. miscarea Rambo de internet e vax albina, frectie la picior de lemn s.a.m.d. si ar mai fi un 3. nu va tine nimeni, dar nimeni sa veniti cu alt fel de actiuni mai eficiente, in practica, nu numai din tastatura.

  5. #12

    Din nefericire, ai dreptate. Si este si mai nasol, pentru ca nici macar nu se ajunge acolo in parlament pentru numarul de semnaturi nu poate fi atins in timpul ramas. Sunt judete unde trebuie sa se stranga 20k semnaturi si au 5-6k in momentul asta (a mai ramas cam o luna). Sunt curios cine o sa-si asume acest esec.

    Din nefericire nu cred ca mai apuc sa aflu, ca aseara s-a luat in discutie cazul meu in BN si am un feeling ca nu scap. O sa-ti fac un mail cu finalul povestii 🙂

    • #13

      scrie si tu un articol despre subiect, din punctul tau de vedere. sunt sigur ca oamenii asteapta sa citeasca si versiunea ta, nu interpretarea mea

    • #14

      @fularPulsa: “Conducerea colectiva hotaraste intelept si nu e bine sa te opui deciziei intelepte si dure dar drepte luata de plenul forului conducator!” Maresalul GK Jukov, cind Biroul Politic l-a exclus pe Malinovski din lista supleantilor CC, la congresul din 59

      Ideea a fost buna dar aplicata prost.
      Conceptul “hai sa futem pesedisti” ascunde multe minusuri. Nu neaparat in ordinea asta:

      -a) se aranjeaza liste la europarlamentare: buc/ sibiu/ cluj/ brasov si cam gata eligibilele.
      –b) s-a dat de treaba poporului userist, sa fie ocupati nefacind nimic. Altfel, cine stie ce idei periculoase mai ajungeau in BN.
      –c) dusmanul public trebuia sa aiba un opponent. Uite-l, USR-ul.
      –d) s-a evaluat capacitatea tertilor, snopul de ong-uri de pe facebook.
      –e) s-au punctat negrisorii, judetele mici si necajite, fara structura
      –f) in fata in organizatii ies acum aia care au strans mai multe, oricit de putine semnaturi au strans. Asta e naspa de grad 2, cu spuma pe coverta.
      Naspa de grad 4-5, cu spuma-n pe puntea etalon, e ca pesedistii puteau fi fututi si altfel. Pentru ca degeaba futi Dragnea daca nu stropesti si la esaloanele 4-5 din PSD/ALDE/UNPR/PNL, acolo unde-i smana pesedeului, indiferent de partid.

      In alta ordine de idei, pro’s: sunt semnaturi pe bune. Useristii chiar le-au strans, om cu om, si au vorbit cu semnatarii. N-au acces la intreprinderi, sa dea sefu ordin de la partid si sa completeze o pesedista/ penelista de la personal toate listele si sa iasa la numar, indiferent daca e vorba de alegeri, referendumul pentru demiterea presedintelui sau ala pentru familia traditionala.

    • #15

      @Stimate tovaras Mихаи va banuiesc ca sunteti membru USR. Ca mine (cat o sa mai fiu).

      Vreau sa intaresc o chestie spusa de tine, asta cu semnaturile pe bune. Da, chiar sunt semnaturi pe bune. Tot respectul pentru cei care au iesit la strans de semnaturi, multi au sacrificat timp cu familia, bani, etc…
      La lista ai gresit punctul a) Lista corecta e Bucuresti TImisoara Arad, Cluj, Brasov.
      O sa fie spectacol cu candidatii impusi pe judete, sper sa ma insel.

      Ca o paralela, PMP a inceput dupa USR si a terminat de strans 500k semnaturi pentru votul in doua tururi. A vazut cineva un om de la PMP strangand semnaturi? Nu? Nici eu!
      Cam asta este diferenta intre USR si PMP, in USR sunt majoritari oamenii cinstiti care fac lucrurile corect prin munca. Pacat ca sunt condusi intre un mare nimic.

  6. #16

    De fapt o campanie electorala USR. Si ar mai fi o chestie.
    Sa zicem ca strang semnaturi, cam 3 milioane asa. Se duc cu ea in Parlament unde o parte din parlamentari o resping. Iar astia incep sa urle ca parlamentarii voteaza impotriva vointei cetatenilor. Dupa care vine CpF. Sfarsit!

  7. #17

    nu sunt sigur dar si daca ar da o astfel de lege nu stiu daca ar fi constitutionala si asta pt oamenii care au decizie definitiva dar pt aia care sunt cercetati/urmariti penal in mod sigur e neconstitutional sa le interzici dreptu de a fi alesi

  8. #18

    Eu sunt membru USR, dar nu am semnat si nici nu am strans semnaturi.
    Nu-mi place cand scopuri misto, dar cvasiimposibil de atins, sunt folosite drept instrument. Dar asa sunt eu, principial.

    • #19

      De ce spui ca sunt ‘cvasiimposibil de atins’? Si cum adica scopuri misto folosite drept instrument?
      Poti detalia, te rog?

  9. #20

    Eu nu vad asa lucrurile. Nu ca ar conta prea mult, dar cred ca o astfel de initiativa induce o idee corecta: penalii nu au ce cauta in functii publice. Indiferent de culoarea lor politica. Poate nu se vor mai vota atat de multi puscariasi si urmariti penal, la viitoarele alegeri. Poate incepe poporul sa se trezeasca, poate incepe sa fie un trend. E nevoie si de “propaganda”/educatie civica. Si poate nu va avea o finalitate in urmatorii 2,3, 4 ani, dar se porneste valul si poate se schimba lucruri in bine in 5 ani. Cumva trebuie drenata mlastina. Sa spunem ca o i itiativa e gresita nu e greu, dar care ar fi alternativa? E un razboi pe toate fronturile. De exemplu, tipul cu masina cu muiepsd sau afisele publicitare din Sibiu sau bannerele de la Electric Castle sau proiectiile laser pe cladiri. E razboi de gherila, e razboi psihologic in toata regula. Mafia cu statul paralel, noi cu #farapenaliinfunctiipublice, #muiepsd, #dragneaafuratdelacopii

    • #21

      induce cui? celor care deja cred asta? da, clar.

    • #22

      Cristi, stii ce induce mai cel mai bine? Foamea, ma. Nu semnaturi pe o hartie, nu numere de inmatriculare.
      De-aia tre sa fie intai foarte rau ca sa fie mai bine apoi.

    • #23

      Uite idee de razboi de gherila: distrugerea propagandei: faceti viata grea mizerabililor de la A3 si RTV, evident doar prin metode non violente si legale. De la gadea la ultimul electrician sa stie ca sa lucrezi pentru A3 face viata grea.

    • #24

      Stii ce induce foamea si setea? Slabiciune! Te lasa sub efectul fetei Morgana. Incepi sa crezi toti ce vezi si auzi ca fiind real, cam ca zombii A3. Un popor infometat este un popor slab, care isi va devora conducatorii si apoi pe sine. Cam ce s-a intamplat in Romania din decembrie 1989 pana acum.

  10. #25

    Lui socru-meu, de exemplu! PSD-ist convins si comunist pana in maduva. Viata lui a fost perfecta in comunism, a facut o facultate, a primit casa si loc bun de munca. Pentru un orfan de la 12 ani a fost mare lucru. Iar PSD a insemnat mereu cresteri de salarii, pensie anticipata, apoi cresteri de pensie. In viata mea nu l-am auzit injurand psd si nu l-am auzit vorbind de penali. Pana acum! S-a dus si a semnat injurandu-i cu naduf. Pentru prima data l-am auzit ca ar trebui sa ne uitam si pe cine punem stampila, nu doar unde.

    • #26

      Dupa care socru-tau observa ca a semnat pentru absolut nimic, niste putze care vor mai afisa un banner in parlament, va fi deosebit de extaziat de treaba asta si data viitoare va vota USR. Lol.

    • #27

      Nu stiu ce va face, nu intru in cabina de vot cu el, dar daca un pensionar de 70+, idolatru psd are chiar si o farama de indoiala, o sclipire de mai bine tot mai exista.

    • #28

      Ne intelegem perfect. Hai sa zic mai clar. Pensionarul cu sclipirea a semnat,. va fi dezamagit crunt cand va observa ca a semnat aiurea, pentru niste papitoi la fel de incapabili, isi va jura ca niciodata nu se va mai abate de la calea dreapta . Altfel spus, decat sa amagesti lumea doar ca sa simti ca”faci ceva”, mai bine stai linistit pana chiar POTI face CEVA. Apropo, nu parlamentarii PROPUN legi? A venit usere cu o propunere concreta, cu articole, alineate, etc? Ca asa, la oha, ar fi bine sa, pot si eu. Dar eu nu-s parlamentar. Inca.

  11. #29

    Nu mai vorbim ca in judete precum Vaslui, Teleorman, Gorj e imposibil sa strangi un numar reprezentativ de semnaturi ceea ce va duce la invalidarea actiunii.

    da dar, ai simtit bine. toate actiunile astea hipsteresti sunt de fapt masturbare intelectuala gen “am dat like, am salvat lumea, now let’s get back to our beers”.

    Imaginati-va cum ar fi fost daca fiecare dintre cei care au semnat ar fi vorbit cu vecinii de la bloc si ar fi pus un afis de bun simt in scara blocului in care sa explice cum coruptia afecteaza fiecare individ in parte.

    insa asta necesita timp si implicare ceea ce romanii nu au. se stie doar ca “de ce sa petreci 30 de minute votand cand poti sa mergi la mall la film?”

    • #30

      sa vezi ce fun e cand discuti cu oameni ok la cap, aparent, iar ei iti spun ca nu are rost, oricum totul e aranjat de “sus”, din “afara” si ca orice initiativa de genu’ e sortita esecului.
      sau cand explici unora din psd despre ce e vorba de fapt iar ei din usor ultragiati de gandurile astea blasfemice ajung sa iti dea dreptate. fara cearta, fara cuvinte grele.
      partea proasta e ca e vorba de o mana de oameni. efectiv mult prea putini pentru asa ceva.

    • De ce sa fie imposibil? scrie in MO? PDL pe cand era tare a reusit sa bata pesedistii in Moldova.

      USR trebuie sa aiba organizatii si acolo. Si daca au organizatii acolo, trebuie sa dovedeasca ca is in stare.

    • #32

      @mc gregor, nu e ca nu au sucursale dar oamenii sunt sclavii psd-ului, joburile lor depind masiv de politic, pensiile si beneficiile sociale la fel, in plus, presiunea pe voluntarii care aduna semnaturi e imensa si merge pana la amenintari cu bataia.
      la alegerile din 12.2016 in voluntari un coleg observator (el era de la usr, eu independent) a fost amenintat cu bataia de gastile de tigani loiali primarului psdist si i-a spus ca nu pleaca acasa, a trebuit sa vina alti oameni cu masina sa-l ia de acolo. asta in ilfov, imagineaza-ti ce e prin fiefurile psd, bacau, olt, giurgiu, ialomita…

      cred ca a aprut pe FB de curand o lista cu statisticile pe semnaturi….in bucuresti era excedent de samanturi in timp ce in judetele alea erau departe.

    • #33

      Cele mai putine voturi stranse sunt in judetul Harghita! 250 de semnaturi! Atat! Teleormanul are de vreo 3 ori mai multe. E harta pe site-ul campaniei cu nr de semnaturi pe judete.

    • @Costica Mecanicu’

      nu zic ca nu e greu. e foarte greu.

      Dar cum altfel iti cresti organizatia? io numai asa stiu.

    • #35

      @Costică, sunt locuri și locuri, oameni și oameni. Taică-meu a fost într-o comisie din partea usr într-un sat din Olt. Vot masiv pt psd, veneau babele târâș în 2 bastoane. Nu l-a bătut nimeni, nu l-a amenințat nimeni, nici atunci, nici după aia. Usr a avut ceva voturi chiar și acolo. Și au filială sau ceva chiar și în orașul meu de baștină, de care, conform unui studiu empiric, 99,9% din cei care au auzit de el fie sunt din zonă, fie cunosc pe cineva din zonă.

  12. #36

    este o campanie facuta de usr la baza dar pentru ca usr nu are bani, rezultatul e usor previzibil. am strans si eu semnaturi, mai strang din principiu, dar banuiesc ca exact zonele alea unde nu sunt mari centre urbane nu vor atinge numarul cerut. initiativa nu este gresita, gresita a fost punerea in practica. iar faptul ca usr a fost singurul partid care a sustinut asa ceva e indeajuns de lamuritor cam ce isi doresc ceilalti. jocul politic este splendid pentru ca iata, organizatia lui ciolos, care putea sa ajute la treaba asta, nu a miscat un degetel. asa ca e cumva o poza completa a societatii romanesti la momentul asta: unii vor penali, altii se arata interesati dar parca mai bine nu facem nimic ca avem si noi penali, altii fac dar se limiteaza la intentie sau nu depun efort in directia aleasa, iar altii vor, dar nu ajuta pentru ca nu intra in sacul lor. iar boborul isi baga poola, nu ii intereseaza, nu ii afecteaza, lasa-ma-n pace, nu stiu, nu cunosc,, nu sunt de aici!

    • #37

      cele mai multe incidente aparute in presa au fost cu primari liberali (robu cap de lista) incercand sa impiedice strangerea semnaturilor.

  13. Sigur ca are finalitate, aduna lumea in jurul unor chestii. Pentru votarea propriu zisa e bine ca omul sa mai fi auzit de tine.

  14. #39

    ca să vă mai descrețiți frunțile, pe 30 septembrie va fi data referendumului pentru familie
    mai mult ca sigur, tot atunci va fi data și referendumului pentru revocarea lui iohanis
    să vedeți ce măsuri va lua psd după suspendarea nazistului

    • #40

      Cunosti ca organizarea oricarui dintre referendumuri, ca o sa fie cel al CpF sau #FaraPenali, Parlamentul o sa fie unicameral si max 300 parlamentari dupa?

  15. #41

    Sunt de acord cu tine ca parlamentul o sa se pise pe semnaturile astea dar cam ce vrei sa se faca? OK, isi fac capital politic (si asta nu e un lucru rau avand in vedere intentiile lor) dar ce altceva poate sa faca impotriva PSDului? Ce putem face? Asta nu-ti convine, de proteste esti convins ca sunt, la fel, degeaba. Ce putem face? Sa votam, stiu, dar pana atunci?
    Normal, tu ai plecat din tara (chiar daca acuma esti in vizita) dar lasa-ne pe noi, astia carora ne e frica sa plecam sau ce kkt de motive are fiecare, sa ne luptam cum putem cu ei. Nu ne mai descuraja

  16. #42

    Initiativa are mai multe avantaje decat dezavantaje, face referire la un principiu corect.
    Semnaturile respective nu se pierd, chiar daca actuala majoritate parlamentara este defavorabila.
    Poate ajunge in constitutie intr-un context potrivit.

    Am vazut grupuri coagulandu-se datorita acestei initiative.
    Sunt oameni pentru care strangerea unor semnaturi de la colegi sau de pe strada a insemnat primul lucru pe care l-au facut, in afara de a iesi din cand in cand la proteste.
    O parte din ei vor alege sa repete experienta, la urmatoarea initiativa, chiar daca vor fi dezamagiti de rezultatul celei de acum.
    Cred ca “spiritul cetatenesc” se dezvolta in felul asta, nu se risipeste.

    Daca stiti o initiativa politica mai buna in momentul de fata atunci numiti-o si haideti sa o sprijinim.
    Asta e dezavantajul celor care gandesc, au o opinie critica fata de ce se intampla in jurul lor si e greu sa le canalizezi energia intr-o singura directie.

    USR, cu toate bubele lui, este cea mai putin toxica alternativa in momentul de fata.
    Imi doresc ca partidul lui Ciolos sa devina operational cat mai repede si sa nu treaca prin aceleasi probleme de coagulare ca USR.
    As vrea sa fie macar 2-3 partide preocupate si de altceva in afara de controlul scurgerii banilor publici.
    Atunci vom avea alternative iar procentul celor care vor vota va fi mai mare.

  17. #43

    pe ideea pentru fiecare like compania X o sa hraneasca un flamand din africa – partikip si la noapte dorm linistit ca am simt civic, imi pasa!

  18. #44

    Nu semnati doamnelor si domnilor! Ca americanii oricum pleaca si atunci sa vezi razbunare ca pe vremea lui Dej! Fricosi dar principiali!

  19. #47

    “Acum gândiți-vă cum ajunge în parlamentul cu majoritate simplă PSD-ALDE o astfel de inițiativă și care va fi finalitatea ei.”

    Eu as propune ca toti parlamentarii care nu fac parte din PSD-ALDE sa stea acasa, ca oricum nu pot face nimic. Eventual sa stam toti sa ne plangem pe net ca aia de la putere sunt de cacat, aia din opozitie sunt de cacat, cei care nu protesteaza sunt de cacat, cei care nu protesteaza cum vrem noi sunt de cacat. Sindromul romanului atotstiutor…

  20. #48

    Maestre, gresesti. Este vorba de revizuirea constitutiei, nu de o lege. Pe scurt, inseamna referendum.

    • #49

      nu gresesc, maestre, de aia am si zis Lege ORGANICA. orice initiativa TRECE prin parlament. mai departe…nu exista niciun mai departe

    • #50

      Parca am votat mai demult (2009) la ceva referendum…hmm…i wonder…

  21. #51

    Cetin… stii bancu’ cu atentatul deltaplanistului? Asta vizavi de observatia ta: “Oamenii nu sunt potențați către inițiative reale, către lucruri tangibile, către dărâmat primăria, guvernul și arat în loc, după care presărat sare. ”

    Si acum bancu….
    Doi vecini stateau in balcoanele alaturate si priveau in departare cum se aproprie un deltaplan… planeaza deltaplanul, zbang se izbeste deltaplanul in peretele blocului (sa zicem pe la 6) si apoi gramada la vale cu tot cu deltaplanist, cazut langa bloc.
    Unul dintre vecini se uita la celalalt si remarca:
    “Tara de cacat, atentate de cacat!”

    … cam d-aia nu are sanse sa iasa vreo revolutie curand!